Înainte de a deveni creștin, preot și apoi episcop, și în fine sfântul pe care îl cunoaștem, Augustin a fost un om de litere, un mare retor, un filosof care a intrat sub influența scrierilor neo-platonicilor. Mai întâi convertirea la filosofie, iubirea de înțelepciune, s-a trezit în el după citirea lui Hortensius de Cicero, lucrare ce a schimbat pentru totdeauna existența lui. În linia marilor filosofi ai antichității, Cicero, Plotin, Porfir, Augustin înțelegea filosofia înainte de toate ca fiind iubirea față de înțelepciune, care în creștinism este personificarea lui Cristos însuși, Cuvântul și Înțelepciunea lui Dumnezeu, ca fiind „știința lucrurilor umane și divine“. Format în arta retoricii și având o solidă formare literară și biblică, nu putem spune că era în stricto sensu un filosof de carieră. Filosofia, înțelepciunea păgână, va afla împlinirea și perfecțiunea ei, precum și rațiunea de a fi doar datorită descoperirii Dumnezeului creștin pe care Augustin o face la vârsta de 32 de ani. Convertirea la filosofie nu a însemnat pentru el decât prima etapă a unui drum ce-l va conduce progresiv la credința în Isus Cristos. Adevăratul înțelept nu este decât acela care-l iubește pe Dumnezeu (Civitate Dei, 8, 1).