• Politică și religie la Sf. Augustin și "augustinismul politic"

    Cetatea lui Dumnezeu este o lucrare a Sf. Augustin (354-430) redactată în spirit polemic împotriva păgânilor, între anii 413 și 426, care îi acuzau pe creștini de nefericita soartă a Romei, cetatea eternă, căzută în mâinile barbarilor conduși de Alaric. Este o lucrare de referință pentru Biserica apuseană, chiar dacă uneori a condus la deformări de genul „augustinismului politic“, referitor la relațiile dintre politic și religios. Lucrarea, compusă din 22 de cărți a exersat o influență majoră dintre cele mai durabile asupra istoriei doctrinei creștine. Augustin se află într-o perioadă de maturitate productivă în materie creștină, având deja la activ câteva lucrări de bază: Tratat despre liberul arbitru, 387-388; Tratat despre adevărata religie, 388-391; Cateheza începătărilor, 400-401; Comentarii asupra Facerii, 400-402. Toate aceste lucrărPolitică și religie la Sf. Augustin și "augustinismul politic"i pregătitoare, precum și Cetatea lui Dumnezeu se însciu într-un lung proces de maturație în definirea legăturilor dintre Biserică și Stat în interiorul marilor schimbări intervenite în Imperiul Roman după Edictul din Milano, 313, dobândirea libertății de cult a creștinilor, și după conciliul ecumenic al doilea de la Constantinopol, 381, când creștinismul, sub împăratul Teodosie I, devine religia oficială a Imperiului și marchează începutul prigonirii sistematice a păgânilor și demolarea statuelor și templelor păgâne. Cetatea lui Dumnezeu, o scriere atât polemicâ cât și teoretică, are ca scop să combată tezele susținute de Eusebiu de Cezareea (265-340) și de Paul de Orosa (380-418) ce vor să lege indisolubil destinele Statului cu cele ale creștinismului. De asemenea, Augustin atacă acuzațiile venite din partea păgânilor care-i țin pe creștini drept responsabili de soarta crudă a Romei, care a condus la căderea Imperiului Roman de Apus. Căderea Romei în mâinile barbarilor, în 410, reprezintă elementul major care a declanșat publicarea acestei lucrări care-l va preocupa timp de 13 ani pe episcopul de Hipona.


    votre commentaire
  • Arius si inceputurile arianismului

    Criza teologică şi doctrinală iscată la Alexandria între preotul Arius şi episcopul Alexandru şi care se răspândeşte cu rapiditate aproape în tot Orientul creştin poziţionează Biserica în faţa unei duble probleme: problemă doctrinală, reconcilierea dogmei monoteiste a monarhiei divine cu doctrina explicită a relaţiilor existente între Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt; problemă de disciplină ecleziastică internă pentru care Biserica cere sprijinul împăratului Constantin. Efectiv, doar câţiva ani după proclamarea Edictului din Milano, în 313, prin care puterea imperială acordă libertatea de cult, Arius, născut probabil în Libia în jurul anului 250, însă încardinat ca preot în Biserica din Alexandria, a provocat o „furtună doctrinală” puternică punând în cauză fundamentul însuşi al credinţei creştine: divinitatea lui Christos, Cuvântului Tatălui, a doua persoană a Sfintei Treimi.


    votre commentaire
  • Theotokos in scrierile Sfantului Atanasie cel Mare

    Jésus Christ est confessé par la foi chrétienne Dieu et homme à la fois. Le premier concile œcuménique, tenu à Nicée en 325, confesse Jésus Christ Verbe, Sagesse, Puissance de Dieu, engendré éternellement de la substance même du Père. Egalement, le même concile insiste pour affirmer sa vraie humanité dans le mystère de son incarnation « par la puissance de l’Esprit-Saint » de la Vierge Marie. Les Pères réunis à Nicée devaient répondre à la doctrine enseignée par Arius et ses partisans à partir de 318 : « il y eut un temps où le Verbe n’existait pas » et « Dieu n’a pas toujours été Père ». Le premier théologien à faire face à cette doctrine est l’évêque même d’Arius, Alexandre d’Alexandrie. Pour défendre la divinité du Christ, Alexandre n’hésite pas à utiliser, dans ses quelques écrits qui nous soient conservés, le titre « Theotokos – Mère de Dieu » attribué à Marie. Il semblerait qu’à Alexandrie existait déjà une dévotion traditionnelle de vénérer Marie avec le titre «Mère de Dieu» . Arius, curé de Baukalis au portTheotokos in scrierile Sfantului Atanasie cel Mare d’Alexandrie, ayant acquis de l’expérience dans la discussion dialectique, est chargé d’enseigner aux fidèles la Parole de Dieu. Dans son enseignement, il ne semble pas attaquer ce titre ; cependant il ne le mentionne jamais non plus dans ses écrits. Ainsi il entend rester cohérent à lui-même enseignant un Fils inférieur au Père et niant qu’il soit Dieu au sens vrai et plénier du terme. Athanase d'Alexandrie, succeseur d'Alexandre, va attaquer sur tous les fronts l'arianisme et utiliserea plusieurs fois l'expression Theotokos afin d'affirmer la vraie nature divine et la vraie nature humaine du Christ.

     

     


    votre commentaire
  • Directive referitor la relatiile intre episcopi si calugari in Biserica catolica

    Raporturile reciproce între diversi membri ai Poporului lui Dumnezeu suscita astazi o atentie cu totul particulara. Într-adevar, invatatura conciliara despre misterul Bisericii si schimbarile culturale continue au condus la un asemenea grad de maturitate conditiile actuale încât fac sa apara probleme complet noi din care un bun numar reprezinta rezultate pozitive, chiar daca sunt delicate si complexe. Printre aceste probleme este de mentionat cea a raporturilor reciproce între episcopi si calugari si care reclama un interes particular. Directive referitor la relatiile intre episcopi si calugari in Biserica catolicaNu putem fi insensibili asupra acestui aspect atunci când constatam cu usurinta faptul – a carei influenta merita cu adevarat sa fie aprofundata – ca numarul calugaritelor raspândite în lumea întreaga depaseste un milion, adica o sora pentru 250 femei catolice, iar calugarii sunt în jur de 270.000, printre care preotii reprezinta 35,6% din preotii întregii Biserici, iar în unele parti ei ajung chiar sa depaseasca jumatatea corpului sacredotal, spre exemplu pe pamânt african si în unele parti ale Americii Latine.

     

     


    votre commentaire
  • Parabola "fiului" risipitor sau a "tatalui" milostiv

    Parabola "fiului" risipitor sau a "tatalui" milostiv

     

    In capitolul 15, Sf. Evanghelist Luca ne prezinta una dintre cele mai frumoase pagini din Scriptura. Pentru a exprima in imagini clare milostivirea inimii de Tata a lui Dumnezeu, Isus Christos folosese o parabola din viata de toate zilele: un tata care are doi fii (unde este mama lor?), cel mai mic ii cere partea de avere (de ce nu asteapta ziua testamentului?) si pleaca spre o tara indepartata (despre ce tara o fi vorba?); lipsit de toate, fiul cel mic se intoarce la tatal care-l copleseste cu gesturi de iubire: cu buzele il saruta, cu bratele il strange la piept, cu inima il iubeste ca mai inainte de a fi plecat, si scaote tot ce are mai bun pentru a sarbatori revenirea fiului care era mort si a revenit la viata, care era pierdut si a fot regasit; fiul cel mare ramane in casa parinteasca, adica nu in casa ci la camp si se rezbuna pe tatal sau ca nu-i da macar un miel sa se distreze cu prietenii. Fiecare dintre noi putem citi si reciti experienta vietii noastre spirituale la lumina acestei parabole: suntem uneori fiul risipitor, alteori fiul cel mare plin de prejudecati, alteori tatal capabil sa ierte chiar si in situatii incredibile. Sfantul Augustin a utilizat acest text evanghelic in lung si in larg ca substrat teologic si spiritual in majoritatea scrierilor sale. Confesiunile lui sunt scrise sub inspiratia parabolei "tatalui milostiv" in care el se vede coplesit de iubirea Tatalui care-l astepta si-l invita la ospatul Euharistic.

     


    votre commentaire
  • Politica si Religie in Bizant: 330-1453

    In 330 imparatul Constantin inaugura orasul ce-i va purta numele pe toata perioada Imperiului Bizantin, Constantinopol. Primul conciliu ecumenic intrunit in orasul de pe Bosfor, in 381, (alte doua concilii ecumenice se vor desfasura la Contantinopol, in 553 si 680-681) pozitioneaza scaunul patriarhal al noului oras si capitale Imperiale Rasaritene in a doua pozitie onorifica, dupa Roma si inaintea celorlalte trei patrirhate istorice: Ierusalim, Antiohia si Alexandria, argumentand ca este vorba despre "Noua Roma", care de acum inainte se va afla fata in fata cu "Vechea Roma" ca fiind cele doua mari centre de referinta bisericeasca in Orient si in Occident. Timp de mai bine de 1000 de ani Constantinopolul a cunoscut momente de glorie si decadenta, momente de expansiune si repliere, monente de bogatie si de saracie, momente de incontestabila referinta culturala si artistica si de lipsa, momente de mari erezii si schisme in interiorul Bisericii care au pus deseori in pericol unitatea si integritatea Bisericii si a Imperiului. Odata ce Constantinopolul a cazut in mainile Imperiului Turc, in 1453, Bizantul declina iar religia musulmana va castiga intreg arhipeagul, lasand doar vestigii ale trecutului glorios pe care l-a avut Biserica pe aceste meleaguri. Charles DIEHL – Membre de l’Institut, professeur à l’Université de Paris propune un parcurs rapid si ne invita sa descoperim 1123 de ani de istorie in care piliticul era amestecat cu religiosul si vice-versa.


    votre commentaire
  • Elemente de teologie trinitară la Sf. Atanasie cel Mare

    Grand catéchiste et ayant un cœur de pasteur pour le peuple à lui confié par la Providence, Saint Athanase n’hésite jamais à mettre toutes ces énergies pour défendre la foi que les environs trois cent pères réunis en concile à Nicée, en 325, ont signée. Défenseur acharné de la foi traditionnelle, il permit le triomphe de l’orthodoxie contre toute tentative d’enterrer le Symbole nicéen. Souvent, il est confronté aussi au pouvoir impérial qui voulait mettre la foi de l’Église au service des intérêts de l’État. Parfois seul contre tous, l’évêque alexandrin lutte pour la défense de la vérité en s’appuyant sur le témoignage plein de courage des apôtres du Christ. Ils ont témoigné, jusqu’au sacrifice du martyre, que le Christ, Verbe, Sagesse et Puissance de Dieu, par philanthropie, s’est fait chair, afin que nous devenions Dieu (cf. Sur l’incarnation du Verbe, 54). Aussi il est tout à fait normal que plusieurs historiens  et théologiens  se soient emparés de ce personnage exceptionnel pour mieux comprendre la cristallisation de la foi en la Trinite.

     

     

     


    votre commentaire
  • Sfintii Parinti ai Bisericii

    Traditia Bisericii acorda acest apelativ autorilor ecleziastici din primele secole care au lasat lucrari teologice importante pentru dezvoltarea gandirii crestine posterioare. Fiecare dintre noi a auzit vorbind, în Orient, despre Atanasie al Alexandriei, despre Parintii Capadocieni (Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz, Grigorie de Nyssa), despre Ioan Chrisostomul, iar in Occident despre Ieronim, Augustin, Ambroziu, Grigorie cel Mare. Insa mai putini sunt cei care au auzit vorbind, in Rasarit despre Hermas, Origen, Alexandru de Alexandria, iar in Apus despre Tertulian, Rufin din Aquila, Lactantius, Marius Victorin, etc. Cei mai cunoscuti noua sunt cei care au dus o viata incoronata de sfintenie, in jurul carora s-au construit uneori multe povestiri legendare legate de sfintenia lor, pe cand cei lasati in umbra nu au avut fericirea sa fie apreciati in scrierile lor la justa valoare, repozitionand in contextul lor unele afirmatii, care, pentru unii dintre ei, mai tarziu, au fost catalogate erezii.


    votre commentaire
  • Republica lui Platon: Filosoful-Rege sau Regele-Filosof

    Platon, 427-347 î.d.Ch., în Republica, susține ideea că „cei mai bune trebuie să guverneze, deoarece ei consideră politica echivalent cu mântuirea și educarea omului. Cel ce guvernează trebuie să educe poporul, ignorant, pentru a înfăptui binele, și acest lucru fiindcă doar el posedează cunoașterea binelui. Prima sarcină a politicului nu este aceea de a gestiona (administrație și economie) afacerile comune. Înainte de toate el trebuie să lucreze pentru ca oamenii să devină mai buni, să convertească societatea umană la valorile transcendente. Politica are, la Platon, un scop nobil, ideal. Ideea că unii sunt destinați, chiar predestinați, guvernării este de înțeles în Republica lui Platon: guvernează doar cei care sun în măsură să trăiască valorile morale. Pentru aceștia puterea este o datorie, o sarcină, o slujirem nicidecum ca o satisfacere a propriilor interese de orice gen. Platon își dă seama că există un pericol real ca politica, deci și politicul, să se transforme în satisfacerea propriilor interese, cumune sau particulare. Consecința imediată unei asemenea concepții politice este refuzul democrației, care este complet exclusă de pe scara valorilor politice a lui Platon, și tot ceea ce atrage după sine: exprimarea sufragiilor prin vot liber, referendumul, etc.

     

     


    votre commentaire
  • Fratres carissimi

    Curajul lui Benedict XVI: istorie politică și religioasăNon solum propter tres canonizationes ad hoc Consistorium vos convocavi, sed etiam ut vobis decisionem magni momenti pro Ecclesiae vita communicem. Conscientia mea iterum atque iterum coram Deo explorata ad cognitionem certam perveni vires meas ingravescente aetate non iam aptas esse ad munus Petrinum aeque administrandum.

    Bene conscius sum hoc munus secundum suam essentiam spiritualem non solum agendo et loquendo exsequi debere, sed non minus patiendo et orando. Attamen in mundo nostri temporis rapidis mutationibus subiecto et quaestionibus magni ponderis pro vita fidei perturbato ad navem Sancti Petri gubernandam et ad annuntiandum Evangelium etiam vigor quidam corporis et animae necessarius est, qui ultimis mensibus in me modo tali minuitur, ut incapacitatem meam ad ministerium mihi commissum bene administrandum agnoscere debeam. Quapropter bene conscius ponderis huius actus plena libertate declaro me ministerio Episcopi Romae, Successoris Sancti Petri, mihi per manus Cardinalium die 19 aprilis MMV commisso renuntiare ita ut a die 28 februarii MMXIII, hora 20, sedes Romae, sedes Sancti Petri vacet et Conclave ad eligendum novum Summum Pontificem ab his quibus competit convocandum esse.

    Fratres carissimi, ex toto corde gratias ago vobis pro omni amore et labore, quo mecum pondus ministerii mei portastis et veniam peto pro omnibus defectibus meis. Nunc autem Sanctam Dei Ecclesiam curae Summi eius Pastoris, Domini nostri Iesu Christi confidimus sanctamque eius Matrem Mariam imploramus, ut patribus Cardinalibus in eligendo novo Summo Pontifice materna sua bonitate assistat. Quod ad me attinet etiam in futuro vita orationi dedicata Sanctae Ecclesiae Dei toto ex corde servire velim.

    Ex Aedibus Vaticanis, die 10 mensis februarii MMXIII 

    BENEDICTUS PP. XVI


    votre commentaire



    Suivre le flux RSS des articles
    Suivre le flux RSS des commentaires