• Simboluri ale credinței în Biserica primară

    Formula de anatemă redactată în finalul Simbolului de credință de la Niceea: Cei ce spun: A existat un timp în care Fiul nu era; înaintea de a fi născut, el nu exista; a fost adus la ființă din neant (ex-nihilo); este de o substanță (hypostasis) sau esență (ousia) diferită; a fost creat; Fiul lui Dumnezeu este muabil și supus schimbării, Biserica catolică și apostolică îi anatematizează (afurisește). Sfântul Paul spune în prima Scrisoare către Corinteni: "Trebuie să fie și diviziuni ca să iasă la lumină cei vrednici dintre voi" (I Cor. 11, 19)

     

     


    votre commentaire
  • Mărturii extra-biblice despre Isus Christos

    S-a ivit atunci un om, dacă ne este permis să-l numim om. Înfățișarea și exteriorul său erau cele ale unui om, însă aparența lui era mai mult decât umană iar lucrările lui erau divine: săvârșea minuni extraordinare cu o putere divină. De aceea nu-l pot numi om. Pe de altă parte, considerând firea comună, nu l-aș putea numi nici înger. Tot ceea ce el înfăptuia, stăpânit de o forță invizibilă, înfăptuia prin cuvânt și poruncă. Unii spuneau despre el: “Primul nostru legislator[1] a înviat din morți și a revenit printre noi, înfăptuiește multe vindecări care sunt dovezi ale științei sale”. Alții credeau că era un trimis al lui Dumnezeu, însă era în contradicție cu multe prescripții din Lege și nu păstra sabatul conform tradiției celor din vechime. Totuși, nu săvârșea nimic necurat, nici o lucrare manuală, ci făcea totul doar prin cuvânt. Mulți erau cei din popor care-l urmau și-i ascultau învățăturile. Multe suflete îi dădeau crezare, gândind că prin el triburile lui Israel vor fi eliberate de sub stăpânirea romanilor[2]. Avea obiceiul să se poziționeze în fața orașului (Ierusalim) pe Muntele Măslinilor. 



    [1] Este vorba despre Moise. Vezi Luca 9, 18-19, unde Isus îi întreabă pe Apostoli ce spune lumea despre el: “Unii spun că ești Ioan Botezătorul, alții Ilie, alții unul din profeții de altă dată care a înviat”. În acest context este vorba despre moartea lui Ioan Botezătorul, iar schimbarea la față pune în scenă pe Moise și pe Ilie. Deci pare o ispită bine întemeiată de a spune că Moise poate fi unul din profeții de altă dată. Alte texte vorbesc despre Isus ca fiind “noul Moise”, făcând aluzie la Dt. 18, 15. 

    [2] Este speranța discipolilor de la Emaus (Luca 24, 21: noi care speram că el va elibera poporul lui Israel) și a tuturor Apostolilor în ziua înălțării (Fapte 1, 16: În aceste timpuri vei instaura Împărăția lui Israel?). 


    votre commentaire
  • Cele șase epoci ale lumii la Sfântul Augustin

    Acestea sunt primele cinci epoci ale lumii: prima se întinde de la Adam, părintele rasei umane, până la Noe și construirea arcei; a doua se întinde de la Noe până la Abraham, părintele tuturor popoarelor care au acces la credință: din seminția lui Abraham a ieșit poporul evreilor, singurul care, printre toate popoarele lumii, înaintea răspândirii creștinismului, a adorat un singur Dumnezeu adevărat și din care trebuia să se nască, după trup, Mesia Mântuitorul. Aceste două epoci sunt evidente în Vechiul Legământ, iar celelalte trei, chiar și Noul Legământ le amintește în genealogia Domnului Nostru. A treia epocă ține de la Abraham până la regele David; epoca a patra se întinde de la David până la captivitate, care a transferat poporul lui Dumnezeu în Babilon; epoca a cincea se întinde de la ieșirea din captivitatea Babilonului până la venirea lui Isus Cristos; epoca a șasea începe cu Isus Cristos. Această ultimă epocă, epoca harului spiritual, cunoscută până atunci de un numar mic de oameni, profeți și patriarhi, trebuia să fie revelată tuturor popoarelor iar Dumnezeu trebuia să primească adorație din partea tuturor, cu alte cuvinte, adorația adusă lui Dumnezeu nu mai are ca scop vre-o recompensă materială sau prosperitatea în viața prezentă, ci viața veșnică și promisiunea posesiunii lui Dumnezeu.


    votre commentaire
  • Theotokos chez Athanase d'Alexandrie

    Jésus Christ est confessé par la foi chrétienne Dieu et homme à la fois. Le premier concile œcuménique, tenu à Nicée en 325, confesse Jésus Christ Verbe, Sagesse, Puissance de Dieu, engendré éternellement de la substance même du Père. Egalement, le même concile insiste pour affirmer sa vraie humanité dans le mystère de son incarnation « par la puissance de l’Esprit-Saint » de la Vierge Marie. Les Pères réunis à Nicée devaient répondre à la doctrine enseignée par Arius et ses partisans à partir de 318 : « il y eut un temps où le Verbe n’existait pas » et « Dieu n’a pas toujours été Père ». Le premier théologien à faire face à cette doctrine est l’évêque même d’Arius, Alexandre d’Alexandrie. Pour défendre la divinité du Christ, Alexandre n’hésite pas à utiliser, dans ses quelques écrits qui nous soient conservés, le titre « Theotokos – Mère de Dieu » attribué à Marie. Il semblerait qu’à Alexandrie existait déjà une dévotion traditionnelle de vénérer Marie avec le titre « Mère de Dieu »[1]. Arius, curé de Baukalis au port d’Alexandrie, ayant acquis de l’expérience dans la discussion dialectique, est chargé d’enseigner aux fidèles la Parole de Dieu. Dans son enseignement, il ne semble pas attaquer ce titre ; cependant il ne le mentionne jamais non plus dans ses écrits. Ainsi il comprend rester cohérent à lui-même enseignant un Fils inférieur au Père et niant qu’il soit Dieu au sens vrai et plénier du terme. Selon Arius, le Fils n’existait donc pas avant d’avoir été créé par le Père ex-nihilo, et, à travers lui, Dieu créa les autres choses :



    [1] Cf. Carlos Ignacio Gonzalez, « El titulo Theotokos en torno al Concilio de Nicea », in : Theologica Xaveriana, 39, 1989, p. 444.


    votre commentaire



    Suivre le flux RSS des articles
    Suivre le flux RSS des commentaires