• Despre păcat, har și liberul arbitru

    Sfântul Augustin a rămas, pentru tradiția occidentală, cel care a gândit la cel mai înalt nivel în mod teologic, spiritual și dogmatic doctrina harului; plecând de la noțiunea de păcat, o rană aducătoare de moarte pentru om, el dezvoltă progresiv și în confruntare cu învățătura monahului Pelagie o doctrină ce are ca scop motivul pentru care Dumnezeu l-a creat pe om: "Tu ne-ai creat pentru tine, Doamne, și inima noastră este fără odihnă până nu se va odihni în tine" (Conf. I, 1, 1). În funcție de acest scop trebuie privită și drama păcatului: Dumnezeu nu-și poate abandona creatura sa zidită după chipul și asemănarea lui (cf. Gen 1, 27). Comuniunea omului cu Dumnezeu este ideea centrală de care trebuie ținut seama atunci când vine în discuție păcatul și consecința acestuia, moartea: "de moarte veți muri" (Gen 2, 17). Monahul irlandez Pelagie gândea că omul își poate procura prin propria voință aceasta comuniune cu Dumnezeu, făcând chiar abstracție de harul lui Dumnezeu în vederea comuniunii depline cu el. Experiența spirituală a episcopului de Hipona îl conduce la convingerea că omul nu poate dobândi deplina comuniune cu Dumnezeu decât bazându-se pe harul divin, fiindcă Dumnezeu este cel care "vrea ca toți oamenii să fie mântuiți" (1 Tim 2, 4). Omul este chemat să colaboreze cu harul și să conlucreze la opera de răscumpărare prin păstrarea poruncilor lui Dumnezeu. În paginile ce le prezint aici, note pentru cursul de dogmatică despre har și păcat, voi aduce o argumentație biblică referitor la această temă de actualitate. Dramei păcatului îi corespunde bucuria mântuirii, "felix culpa" (exultetul pascal), accesul omului la viața intra-divină, în Cristos Isus.


    votre commentaire



    Suivre le flux RSS des articles
    Suivre le flux RSS des commentaires