O întrebare, pe care spontan și-o pune tot creștinul în aceste zile, este aceasta: de ce prăznuim Paștele, cea mai mare și însemnată sărbătoare a creștinilor, la zile diferite, de parcă Isus Cristos ar fi înviat de două ori sau ar fi calculat, când după un claendar (iulian), când după altul (gregorian), data și ceasul învierii? Este o întrebare legitimă, iar răspunsurile sunt dintre cele mai variate, în funcție de persoana cu care stai de vorbă sau care îți răspunde. "Iulianiștii" răspund cam așa: în vremea lui Isus Cristos era în vigoare calendarul iulian! Adevărat, dar asta nu ne spune nimic despre ceasul și data învierii lui Cristos. "Gregorienii" răspund cam așa: începând cu 1582 lumea a adoptat calendarul inițiat de papa Grigore al XIII-lea (1572-1585)! Adevărat, dar nici asta nu ne spune nimic despre ceasul și data învierii lui Cristos. Atunci nu ne rămâne decât să mergem la origini, să vedem cum stau lucrurile privite în istoria desfășurării lor? Eusebiu al Cezareii, în Istoria bisericească V, 24, ne povestește confruntarea dintre papa Anicet și Policarp de Smirna privitor la celebrarea Paștelui creștin. Policarp, recurgând la tradiția apostolului Ioan, argumentează necesitatea de a celebra paștele creștin ținând seama de Pesah iudaic, 14 Nisan, indiferent în ce zi a săptămânii ar cădea această sărbătoare, în timp ce papa Anicet este convins că Paștele creștin nu poate fi celebrat decât "în prima zi a săptămânii", unicul indiciu dat de cei patru evangheliști cu privire la învierea Mântuitorului. Cei doi ierarhi nu ajung la nicio înțelegere. Dificultatea revine odată cu urcarea pe scaunul Sfântului Petru a papei Victor. O personalitate mai autoritară decât predecesorul său, Victor dorește să impună cu forța punctul de vedere al Romei cu privire la calcularea datei Paștelui. Intervenția salutară a lui Irineu al Lyonului, a făcut ca să nu aibă loc o primă schismă în Biserica din primele veacuri. Policrat al Efesului, devenit purtătorul de cuvânt al episcopatului asiatic, discipol al lui Policarp de Smirna, îi răspunde papei Victor în acești termeni: "Noi prăznuim deci cu exactitate Ziua, fără să adăugăm sau să înlăturăm ceva. Știți prea bine că în Asia au adormit mari stele, care vor învia într-o zi la venirea Domnului, când va veni pe norii cerului cu slavă și îi va căuta pe sfinții săi: Filip, unul din cei 12 Apostoli, se odihnește la Hierapolis cu cele două fiice ale lui care au îmbătrânit în feciorie; o altă fiică a lui, care a trăit în Duhul Sfânt, se odihnește la Efes; de asemenea și Ioan, cel care s-a odihnit pe pieptul Domnului la cina cea de Taină, și care a devenit preot, purtând mărturia credinței neștirbite, doctor al Bisericii, și el tot la Efes se odihnește; Policarp de Smirna, episcop și martir, și Thraseas de Eumenia, episcop și martir, ei se odihnesc la Smirna. Trebuie oare să vă mai amintesc și numele lui Sagaris, episcop și martir, care se odihnește la Laodiceea; fericitul Papirius și eunucul Meliton, care au trăit în Duhul Sfânt, și care se odihnesc la Sardes așteptând vizita care va veni din ceruri pentru a învia din morți? Toți aceștia au ținut cu sfințenie această zi, 14 Nisan, conform Evangheliei, fără să se îndepărteze cu o iota, și conformându-se relgulii credinței. De asemenea, și eu, Policrat, cel mai neînsemnat dintre voi, rămân fidel tradiției părinților mei, urmând chiar pe unii dintre ei. Șapte din rudeniile mele au fost episcopi, iar eu sunt al optulea, și toți aceștia au ținut ca prăznuirea această zi, 14 Nisan, ziua în care poporul lui Israel se abținea de la pâinea dospită. Deci și eu, iubiți frați, la vârsta de 65 de ani, oferiți de Domnul, care am contacte cu frații din lumea întreagă, și care am citit întreaga Scriptură, nu-mi este teamă de cei care încearcă să mă intimideze, deoarece alții cu mult mai însemnați decât mine au spus: "Este mai bine să ascultăm de Dumnezeu decât de oameni" (Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească V, 24, 16).
Pe acest fundal urcă pe tron împăratul Constantin, care din 324 devine unicul împărat peste tot Imperiul Roman, de Răsărit și de Apus. Două discuții bisericești, una dogmatică, negarea divinității lui Cristos de ereticul Arie, și una disciplinară, neînțelegeri cu privire la o dată comună pentru celebrarea Paștelui, amenințau din nou destrămarea Imperiului. Constantin ținea prea mult la unitatea dobândită după atâta trudă și convoacă un conciliu ecumenic, rămas drept primul conciliu ecumenic din istoria Bisericii și care inițiază istoria conciliară în creștinism, la Niceea în 325, unde, în afară de principala problemă, cea dogmatică, conciliarii vor fixa pentru totdeauna criteriul pentru stabilirea datei Paștelui creștin. Participanții, "circa 300", conform mărturiei unui martor ocular, diaconul Atanasie, viitorul episcop al Alexandriei și unul dintre cei mai convinși niceeni, încep lucrările conciliare pe 20 mai 325 și le termină pe 25 iulie din același an printr-o sărbătoare maiestuoasă oferită de împăratul Constantin cu ocazia celor 20 de ani de domnie. Lucrările conciliare au avut loc în paltul imperial de la Niceea, astăzi Iznik, în Turcia.
Paștele creștin, încă de la început, a fost în strânsă legătură cu Pesah iudaic, datorită acordului dintre cei patru evangheliști care spun că evenimentele pătimirii, morții și învierii Domnului au avut loc în timpul sărbătorii Pesah la evrei: joi (ziua a cincea a săptămânii), înaintea intrării în "marele shabat", Isus a luat Cina cu Aspotolii săi; vineri (ziua a șasea a sătămânii), când evreii celebrau deja vigilia pascală, Isus este sacrificat, răstignit pe cruce și moare; sâmbătă (ziua a șaptea a săptămânii), când evreii sunt în shabat, Isus se odihnește în mormânt; iar duminică (prima zi a săptămânii) în zorii zilei, Isus iese victorios din mormânt inaugurând o nouă eră pentru omenire, "era speranței în învierea morților pentru toți cei care cred". În acest an, 2018, la evrei, Paștele începe vineri, pe 30 martie (14 Nisan) și se termină sâmbătă, pe 6 aprilie (22 Nisan). Biserica catolică celebrează anul acesta Paștele pe 1 aprilie, în timp ce Bisericile de rit oriental, care au adoptat în totalitate calendarul gregorian, cum este cazul Patriarhiei Constantinopolului, celebrează Paștele pe 8 aprilie. Chiar și Bisericile orientale care au rămas fidele în totalitate calendarului iulian, cum ar fi Patriarhia Moscovei, celebrează anul acesta Paștele tot pe 8 aprilie, însă trebuie să sustragem 13 zile, astfel încât acest 8 aprilie din calendarul gregorian corespunde datei de 26 martie în calendarul iulian. Deci, dacă vrem să fim preciși, Bisericile de rit oriental, păstrătoare ale calendarului iulian, sărbătoresc Paștele în 2018 pe data de 26 martie.
Cele două date, respectate în Orient și în Occident, sunt în acord cu normele stabilite la Niceea în 325. Aceste norme sunt publicate într-un document, numit "scrisoare circulară" sau "sinodală", destinat tuturor celor care nu au putut participa la conciliu. Scrisoarea ne este transmisă în integralitate de Eusebiu de Cezareea în lucrarea sa Viața lui Constantin III, 18-20. În această scrisoare, Constantin proclamă unitatea tuturor creștinilor, atât pe plan doctrinal, Isus din Nazaret este a doua persoană a Sfintei Treimi, consubstanțial Tatălui și născut din esența Tatălui, cât și pe plan disciplinar, alegerea datei prăznuirii Paștelui creștin se va face de acum înainte ținând seama de două criterii: 1) duminica Paștelui trebuie să cadă într-o lună lunară stabilită de creștini, un Nisan creștin nu corespunde numaidecât unui Nisan iudaic; acea duminică nu trebuie să cadă înaintea echinocțiului de primăvară și trebuie să fie după Pesah al evreilor; astfel este certificat faptul că cele două sărbători, Pesah și Paștele, nu vor cădea niciodată împreună când ne referim la același an solar, calculat de la echiocțiul de primăvară până la echinocțiul de iarnă; 2) Al doilea criteriu este acela că toți creștinii trebuie să celebreze Paștele în aceeași zi; asta înseamnă că alegerea datei Paștelui nu trebuie să depindă de observații astronomice superficiale, ci trebuie să fie stabilită conform unui criteriu emerologic prestabilit. Această finalitate a fost încălcată odată cu schismele apărute între Biserici, în particular cu "marea schismă" din 1054, când s-au separat Bisericile din Orient de cea din Occident, și cu 1582, introducerea calendarului gregorian.
Îmi doresc să cred că acum, în plin mileniu III al creștinismului, când dialogul face parte din viața de zi cu zi și care poate rezolva multe conflicte pe cale pașnică, a sosit momentul să ne așezăm la masa discuțiilor și să răspundem dorinței care-i stăpânește pe toți creștinii de a putea celebra Paștele împreună, această sărbătoare care stă în centrul aceleeiași credințe mărturisită în Orient și în Occident, fără să pierdem din vedere și legătura cu Psah al evreilor și fără să mai accentuăm anti-iudaismul de care a dat dovadă conciliul de la Niceea în 325 și nici politica imperială a lui Constantin care-i catalogase pe evrei drept "deicizi - ucigători de Dumnezeu". Istoria mântuirii este una singură, fără substituiri și fără condamnări reciproce prin evocarea evenimentelor mai puțin strălucite ale istoriei.
Victimei pascale, poporul creștin îi cântă azi, Mielul a mântuit întreg poporul! Cristos, Unicul drept, i-a împăcat pe păcătoși cu Tatăl. Moartea și Viața s-au confruntat în duel: Principele Vieții a murit, însă acum este Viu și domnește. Spune-ne, Maria Magdalena, ce-ai văzut pe drumul tău? "Am văzut mormântul lui Cristos, care trăiește, și slava celui care a Înviat, i-am văzut pe îngeri, martorii învierii lui, giulgiul și veșmintele. Cristos, speranța mea, a înviat! El îi precede pe discipolii săi în Galileea!" Într-adevăr, suntem siguri, Cristos a înviat din morți. Tu, Mesia, muliește-ne pe noi păcătoșii!
Pesah sammeah! Paște binecuvântat! Cristos a Înviat!
votre commentaire
Suivre le flux RSS des articles
Créer mon blog