• II. Problemele de la mijlocul vieții. După Carl Gustav Jung

    Carl Gustav Jung abordează problema mijlocului vieții folosind alte metode decât Tauler, mistic și predicator renumit. Psiholog, Jung se limitează la metodele științelor experimentale, lăsând teologilor grija de a trage concluzii filosofice și teologice. Însă domeniul religios constituie de asemenea un fenomen observabil pe care psihologul îl întâlnește mereu la pacienții lui. Nu ne putem interesa la psihismul ființei umane fără să remarcăm numeroasele lui tentative pentru a găsi, folosind imagini și sisteme religioase, un răspuns cu privire la sensul vieții. Jung observă aceste interpretări religioase din prisma specialistului științelor umane, doar din punctul de vedere al capacității lor de a contribui la sănătatea spiritului. În calitatea sa de științific, nu se poate pronunța asupra existenței unei realități transcendentale dincolo de imaginile religioase, dar ca om a recunoscut deseori această realitate.

    Este minunat așadar că Jung, plecând de la psihologie, poate ajunge la rezultate asemănătoare celor exprimate de Tauler. Asta înseamnă că, dacă drumul religios este înțeles așa cum trebuie, el este valabil și din punct de vedere al psihologiei. Aceasta ne oferă criterii pentru a face distincția între formele eronate și formele bune ale practicii religioase. Desigur, psihologia nu-și poate da dreptul să fie un instrument de evaluare a drumului religios. Însă fiecare religie trebuie să accepte cel puțin că psihologia îi cere să răspundă la întrebarea: în ce măsură dogmele ei și practicile ei sunt bune sau rele pentru sănătatea psihică a ființei umane? Fiindcă religia se înțelege, în cele din urmă, ca un drum de mântuire, această mântuire nefiind rezervată vieții de dincolo, ci ne este oferită aici și acum.

    Urmându-l pe Sigmund Freud, psihologia s-a concentrat aproape exclusiv asupra fazei infantile a dezvoltării umane. Diferitele etape ale copilăriei și tinereții au fost studiate cu mare grijă. Când un adult este afectat de crize sau de fenomene nevrotice, este analizată viața lui până la vârsta copilăriei pentru a explica și vindeca statutul său actual. Interesul psihologiei clasice pentru dezvoltarea omului ia sfârșit odată cu trecerea de la pubertate la adolescență, spre vârsta de 17 sau 18 ani.

    Doar începând cu Carl Gustav Jung (1875-1961) psihologia schimbă perspectiva. Dacă Freud este psihologul primei jumătăți a vieții, putem spune pe bună dreptate că Jung este psihologul celei de-a doua jumătăți a vieții. El nu dorește să urce până la copilărie pentru a înțelege problemele adultului, ci caută noi căi pentru a-l ajuta aici și acum. Această schimbare de perspectivă nu se referă totuși doar la timp: problemele luate în calcul schimbă natura lor. Pentru Freud, conflictele nevrotice ale ființei umane sunt doar probleme relative pulsiunilor, iar acestea sunt dezvoltate în general în copilărie. De-a lungul consultațiilor sale, Jung descoperă dimpotrivă că după vârsta de 35 de ani, majoritatea problemelor sunt de natură spirituală.


    2 commentaires
  • Criza de la « mijlocul vieții »

    Anselm Grun, călugăr benedictin, un bine cunoscut scriitor de spiritualitate, oferă, în două conferințe, remedii spirituale pentru cei care, trăind în căsătorie sau celibat consacrat, se confruntă cu dificultățile specifice vârstei de la „mijlocului vieții”, sau cum mai este numită în spiritualitate, „demonul amiezii”.

    Spre vârsta de 40 de ani întrebări existențiale vin să producă neliniști în concepția noastră despre viața pe care am ales-o până acum. La mijlocul vieții se deschide o criză de sens, deci o criză existențială, spirituală. De aceea, aceste două conferințe au ca scop să încurajeze redescoperirea căii religioase și spirituale drept cale de mântuire în acest moment încercat al vieții.

    Introducere. După ce mai mulți confrați călugări, care au depășit vârsta de 40 de ani, au părăsit viața consacrată, comunitatea noastră benedictină a rămas profund îngrijorată. Căutând motivele acestui abandon, chiar și după mai bine de 20 de ani de viață monahală pentru majoritatea dintre ei, ne-am trezit confruntați cu fenomenul „crizei de la mijlocul vieții”. O privire rapidă peste literatura publicată despre acest subiect ne-a arătat că există mulți preoți și călugări între 40 și 50 de ani care sunt loviți de midlife crisis și antrenați într-o criză existențială ce îi poate conduce până la abandonul alegerii lor de viață. Într-adevăr, pentru majoritatea oamenilor, această placă turnantă a vieții reprezintă o problemă ce răscolește deseori existența lor anterioară. Schimbarea profesiei, rupturi cu mediul său, divorțuri, depresii nervoase, diferite afecțiuni psihosomatice sunt tot atâtea indicii ce arată că nu poate fi controlată „criza de la mijlocul vieții”.

    Martoră al acestor abandonuri, comunitatea noastră a organizat o zi de studiu teologic pe tema problemelor mijlocului vieții pentru a oferi piste ce ajută la depășirea lor. Două expuneri au oferit elemente pentru o reflecție comună și pentru împărtășire în grup cu privire la experiențele noastre personale. Pr. Fidelis Ruppert a prezentat câteva reflecții extrase din mistica autorului german Johannes Tauler (1300-1361), în care este descrisă criza de la mijlocul vieții drept șansă pentru dezvoltarea spirituală. Ni s-a părut normal, ca în calitatea noastră de călugări să depășim această criză înainte de toate folosind căi religioase. Însă nu trebuia totuși să neglijăm și aspectele antropologice și psihologice. De aceea, pentru a completa reflecția religioasă oferită de Tauler, eu am prezentat o expunere pe tema problemelor specifice cotiturii vieții, așa cum le-a studiat deja Carl Gustav Jung din punctul de vedere al psihologiei. Interesul tot mai mare pentru reflecțiile lui Tauler și Jung în rândurile propriilor mei confrați călugări și în rândurile altor persoane consacrate m-au convins să fac cunoscute aceste reflecții unui public cât mai larg posibil prin publicarea acestei cărțulii. Partea ce se referă la Tauler se bazează pe expunerea Pr. Fidelis, pe care am încercat să o dezvolt un pic.

    În criza de la mijlocul vieții, nu este vorba doar despre faptul de a se poziționa în raport cu noile trăiri fizice și psihice, de a se adapta procesului de scădere a forțelor trupești și intelectuale și de a integra în existența sa noi dorințe și nevoi care-și fac deseori apariția în acea perioadă a vieții. Este vorba mai mult de o criză existențială care se poziționează la un nivel mult mai profund și în care se pune întrebarea sensului global al vieții mele: de ce lucrez atâta? de ce ajung până la epuizare? de ce nu mai găsesc timp și pentru mine? de ce? cum? cu ce scop? pentru ce? pentru cine? În jurul vârstei de 40 de ani, întrebări de acest gen sunt tot mai frecvente și vin să stârnească multă neliniște în concepția despre viața pe care am ales-o și trăit-o până acum. Întrebarea sensului vieții este desigur o întrebare de natură spirituală. Mijlocul vieții deschide, înainte de toate, o criză a sensului și deci o criză spirituală. În același timp, ea oferă șansa de a descoperi noul sens al vieții sale.

    Criza mijlocului vieții răstoarnă toate datele existenței pentru a le tria și a le ordona într-un sens nou. Din punct de vedere al credinței, însuși Dumnezeu este artizanul. El este cel care purifică inima omului pentru a o deschide și a o îndrepta spre El pentru a o elibera de orice iluzie. Criza înțeleasă ca lucrare a harului este o idee care nu apare deloc în literatura abundentă publicată pe această temă a mijlocului vieții; ori, mi se pare aici un aspect esențial de subliniat. Pentru omul credincios, această criză nu este o agresiune ce se abate asupra lui din exterior și împotriva căreia trebuie să angajeze propria credință drept forță de sprijin, ci este Dumnezeu în persoană care săvârșește lucrarea sa asupra omului; această criză devine astfel locul unei noi întâlniri cu Dumnezeu, al unei experiențe intense cu Dumnezeu. Reprezintă o etapă decisivă pe drumul credinței noastre, o răscruce unde decidem să ne „folosim” de Dumnezeu pentru a îmbogăți viața noastră și pentru a ne realiza noi înșine, sau pentru a accepta să ne abandonăm cu încredere lui Dumnezeu și pentru a-i încredința întreaga noastră viață.

    Expunerile despre gândirea lui Tauler și Jung aveau mai întâi în vedere cazul particular al vieții noastre călugărești. Totuși, experiența mi-a arătat că soluțiile propuse nu erau valabile doar pentru călugări; într-adevăr, pentru orice om este necesară ieșirea din criză folosind calea religioasă, metodele și ajutoarele pur psihologice nefiind numaidecât satisfăcătoare. Psihologia l-a condus pe Jung să preconizeze mijloace ne-psihologice: practicile religioase ale postului, ascezei, meditației, liturgiei. Însă același Jung constată cu amărăciune că, în multe cazuri, școala religiei nu este de niciun folos pentru a depăși crizele personale.

    De aceea această lucrare își propune să încurajeze redescoperirea drumului religios drept cale de mântuire, ca remediu împotriva rănilor produse de existență, care ne fac atâta rău, în particular în momentul crizei de la mijlocul vieții. Nu este vorba despre o revenire înapoi, de o negare a tuturor foloaselor psihologiei, ci de un drum pe care, în deplină cunoaștere a aspectelor psihologice, ne lăsăm cârmuiți în ultimă instanță de Isus Cristos. Drumul lui Cristos, conducând la viața nouă a învierii, trecând prin cruce, este de asemenea un drum al maturității și vindecării pe plan uman; nu sunt conceptele, precum realizarea proprie, dezvoltarea tuturor aptitudinilor, care sunt în centrul provocărilor; dimpotrivă, este important să deschidem viața noastră lui Dumnezeu pentru ca el să poată acționa asupra noastră și să-și arate puterea sa în slăbiciunea noastră. Nu este vorba deci despre propria noastră realizare și despre slăvirea omului, ci de slăvirea lui Dumnezeu în toate lucrurile. Iar unul din modurile de slăvire a lui Dumnezeu este omul în sănătatea lui și în maturitatea care, la moarte, este înveșmântată în viața cea nouă a învierii pentru ca viața lui Isus să se arate în existența noastră muritoare (2 Cor 4, 11).


    votre commentaire



    Suivre le flux RSS des articles
    Suivre le flux RSS des commentaires