• Orice text religios, de orice natură ar fie el și despre orice religie am vorbi, este prin definiție un text simbolic, transmițător al unui mesaj de suflet pentru cei ce trăiesc în respectiva religie. Creștinismul nu face excepție. Textele religioase ale creștinismului sunt în principal cele ale Sfintei Scripturi, carte inspirată de Duhul Sfânt, adică Duhul comunică oamenilor mesajul divin folosindu-se de scriitori umani, de cuvinte omenești și de un suport fizic, papirus. Foarte devreme, teologii creștini au înțeles că în spatele textelor sfinte se ascund taine divine neînțelese de oameni la prima vedere, de aceea au făcut apel la limbajul simbolic. Mai mult, chiar literele ebraice, care au și valoare numerică, prin forma și ordinea lor în alfabet, transmit mesaje spirituale prin simbolistica lor. Numele bibilce sunt pline de încărcătură simbolică. Pentru cei care vo afle mai multe pot citi documentul atașat aici.


    votre commentaire



    Suivre le flux RSS des articles
    Suivre le flux RSS des commentaires