• Politica si Religie in Bizant: 330-1453

    In 330 imparatul Constantin inaugura orasul ce-i va purta numele pe toata perioada Imperiului Bizantin, Constantinopol. Primul conciliu ecumenic intrunit in orasul de pe Bosfor, in 381, (alte doua concilii ecumenice se vor desfasura la Contantinopol, in 553 si 680-681) pozitioneaza scaunul patriarhal al noului oras si capitale Imperiale Rasaritene in a doua pozitie onorifica, dupa Roma si inaintea celorlalte trei patrirhate istorice: Ierusalim, Antiohia si Alexandria, argumentand ca este vorba despre "Noua Roma", care de acum inainte se va afla fata in fata cu "Vechea Roma" ca fiind cele doua mari centre de referinta bisericeasca in Orient si in Occident. Timp de mai bine de 1000 de ani Constantinopolul a cunoscut momente de glorie si decadenta, momente de expansiune si repliere, monente de bogatie si de saracie, momente de incontestabila referinta culturala si artistica si de lipsa, momente de mari erezii si schisme in interiorul Bisericii care au pus deseori in pericol unitatea si integritatea Bisericii si a Imperiului. Odata ce Constantinopolul a cazut in mainile Imperiului Turc, in 1453, Bizantul declina iar religia musulmana va castiga intreg arhipeagul, lasand doar vestigii ale trecutului glorios pe care l-a avut Biserica pe aceste meleaguri. Charles DIEHL – Membre de l’Institut, professeur à l’Université de Paris propune un parcurs rapid si ne invita sa descoperim 1123 de ani de istorie in care piliticul era amestecat cu religiosul si vice-versa.


    votre commentaire
  • Parabola "fiului" risipitor sau a "tatalui" milostiv

    Parabola "fiului" risipitor sau a "tatalui" milostiv

     

    In capitolul 15, Sf. Evanghelist Luca ne prezinta una dintre cele mai frumoase pagini din Scriptura. Pentru a exprima in imagini clare milostivirea inimii de Tata a lui Dumnezeu, Isus Christos folosese o parabola din viata de toate zilele: un tata care are doi fii (unde este mama lor?), cel mai mic ii cere partea de avere (de ce nu asteapta ziua testamentului?) si pleaca spre o tara indepartata (despre ce tara o fi vorba?); lipsit de toate, fiul cel mic se intoarce la tatal care-l copleseste cu gesturi de iubire: cu buzele il saruta, cu bratele il strange la piept, cu inima il iubeste ca mai inainte de a fi plecat, si scaote tot ce are mai bun pentru a sarbatori revenirea fiului care era mort si a revenit la viata, care era pierdut si a fot regasit; fiul cel mare ramane in casa parinteasca, adica nu in casa ci la camp si se rezbuna pe tatal sau ca nu-i da macar un miel sa se distreze cu prietenii. Fiecare dintre noi putem citi si reciti experienta vietii noastre spirituale la lumina acestei parabole: suntem uneori fiul risipitor, alteori fiul cel mare plin de prejudecati, alteori tatal capabil sa ierte chiar si in situatii incredibile. Sfantul Augustin a utilizat acest text evanghelic in lung si in larg ca substrat teologic si spiritual in majoritatea scrierilor sale. Confesiunile lui sunt scrise sub inspiratia parabolei "tatalui milostiv" in care el se vede coplesit de iubirea Tatalui care-l astepta si-l invita la ospatul Euharistic.

     


    votre commentaire
  • Directive referitor la relatiile intre episcopi si calugari in Biserica catolica

    Raporturile reciproce între diversi membri ai Poporului lui Dumnezeu suscita astazi o atentie cu totul particulara. Într-adevar, invatatura conciliara despre misterul Bisericii si schimbarile culturale continue au condus la un asemenea grad de maturitate conditiile actuale încât fac sa apara probleme complet noi din care un bun numar reprezinta rezultate pozitive, chiar daca sunt delicate si complexe. Printre aceste probleme este de mentionat cea a raporturilor reciproce între episcopi si calugari si care reclama un interes particular. Directive referitor la relatiile intre episcopi si calugari in Biserica catolicaNu putem fi insensibili asupra acestui aspect atunci când constatam cu usurinta faptul – a carei influenta merita cu adevarat sa fie aprofundata – ca numarul calugaritelor raspândite în lumea întreaga depaseste un milion, adica o sora pentru 250 femei catolice, iar calugarii sunt în jur de 270.000, printre care preotii reprezinta 35,6% din preotii întregii Biserici, iar în unele parti ei ajung chiar sa depaseasca jumatatea corpului sacredotal, spre exemplu pe pamânt african si în unele parti ale Americii Latine.

     

     


    votre commentaire
  • Theotokos in scrierile Sfantului Atanasie cel Mare

    Jésus Christ est confessé par la foi chrétienne Dieu et homme à la fois. Le premier concile œcuménique, tenu à Nicée en 325, confesse Jésus Christ Verbe, Sagesse, Puissance de Dieu, engendré éternellement de la substance même du Père. Egalement, le même concile insiste pour affirmer sa vraie humanité dans le mystère de son incarnation « par la puissance de l’Esprit-Saint » de la Vierge Marie. Les Pères réunis à Nicée devaient répondre à la doctrine enseignée par Arius et ses partisans à partir de 318 : « il y eut un temps où le Verbe n’existait pas » et « Dieu n’a pas toujours été Père ». Le premier théologien à faire face à cette doctrine est l’évêque même d’Arius, Alexandre d’Alexandrie. Pour défendre la divinité du Christ, Alexandre n’hésite pas à utiliser, dans ses quelques écrits qui nous soient conservés, le titre « Theotokos – Mère de Dieu » attribué à Marie. Il semblerait qu’à Alexandrie existait déjà une dévotion traditionnelle de vénérer Marie avec le titre «Mère de Dieu» . Arius, curé de Baukalis au portTheotokos in scrierile Sfantului Atanasie cel Mare d’Alexandrie, ayant acquis de l’expérience dans la discussion dialectique, est chargé d’enseigner aux fidèles la Parole de Dieu. Dans son enseignement, il ne semble pas attaquer ce titre ; cependant il ne le mentionne jamais non plus dans ses écrits. Ainsi il entend rester cohérent à lui-même enseignant un Fils inférieur au Père et niant qu’il soit Dieu au sens vrai et plénier du terme. Athanase d'Alexandrie, succeseur d'Alexandre, va attaquer sur tous les fronts l'arianisme et utiliserea plusieurs fois l'expression Theotokos afin d'affirmer la vraie nature divine et la vraie nature humaine du Christ.

     

     


    votre commentaire
  • Arius si inceputurile arianismului

    Criza teologică şi doctrinală iscată la Alexandria între preotul Arius şi episcopul Alexandru şi care se răspândeşte cu rapiditate aproape în tot Orientul creştin poziţionează Biserica în faţa unei duble probleme: problemă doctrinală, reconcilierea dogmei monoteiste a monarhiei divine cu doctrina explicită a relaţiilor existente între Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt; problemă de disciplină ecleziastică internă pentru care Biserica cere sprijinul împăratului Constantin. Efectiv, doar câţiva ani după proclamarea Edictului din Milano, în 313, prin care puterea imperială acordă libertatea de cult, Arius, născut probabil în Libia în jurul anului 250, însă încardinat ca preot în Biserica din Alexandria, a provocat o „furtună doctrinală” puternică punând în cauză fundamentul însuşi al credinţei creştine: divinitatea lui Christos, Cuvântului Tatălui, a doua persoană a Sfintei Treimi.


    votre commentaire
  • Politică și religie la Sf. Augustin și "augustinismul politic"

    Cetatea lui Dumnezeu este o lucrare a Sf. Augustin (354-430) redactată în spirit polemic împotriva păgânilor, între anii 413 și 426, care îi acuzau pe creștini de nefericita soartă a Romei, cetatea eternă, căzută în mâinile barbarilor conduși de Alaric. Este o lucrare de referință pentru Biserica apuseană, chiar dacă uneori a condus la deformări de genul „augustinismului politic“, referitor la relațiile dintre politic și religios. Lucrarea, compusă din 22 de cărți a exersat o influență majoră dintre cele mai durabile asupra istoriei doctrinei creștine. Augustin se află într-o perioadă de maturitate productivă în materie creștină, având deja la activ câteva lucrări de bază: Tratat despre liberul arbitru, 387-388; Tratat despre adevărata religie, 388-391; Cateheza începătărilor, 400-401; Comentarii asupra Facerii, 400-402. Toate aceste lucrărPolitică și religie la Sf. Augustin și "augustinismul politic"i pregătitoare, precum și Cetatea lui Dumnezeu se însciu într-un lung proces de maturație în definirea legăturilor dintre Biserică și Stat în interiorul marilor schimbări intervenite în Imperiul Roman după Edictul din Milano, 313, dobândirea libertății de cult a creștinilor, și după conciliul ecumenic al doilea de la Constantinopol, 381, când creștinismul, sub împăratul Teodosie I, devine religia oficială a Imperiului și marchează începutul prigonirii sistematice a păgânilor și demolarea statuelor și templelor păgâne. Cetatea lui Dumnezeu, o scriere atât polemicâ cât și teoretică, are ca scop să combată tezele susținute de Eusebiu de Cezareea (265-340) și de Paul de Orosa (380-418) ce vor să lege indisolubil destinele Statului cu cele ale creștinismului. De asemenea, Augustin atacă acuzațiile venite din partea păgânilor care-i țin pe creștini drept responsabili de soarta crudă a Romei, care a condus la căderea Imperiului Roman de Apus. Căderea Romei în mâinile barbarilor, în 410, reprezintă elementul major care a declanșat publicarea acestei lucrări care-l va preocupa timp de 13 ani pe episcopul de Hipona.


    votre commentaire
  • Idolatria: rămășițe în practica noastră creștină

    "Sa nu-ti faci tie chip cioplit (idol), nici alta asemanare ca sa te inchini lui". Crestinismul a mostenit din iudaism acest precept fundamental. Singur Dumnezeu este Domn, Creator, vrednic de toata lauda. Iar Dumnezeu nu poate fi reprezentat prin nici un chip cioplit, nici nu poate fi asemanat cu o fiinta umana. Dumnezeu este Duh si el trebuie adorat in "duh si in adevar", spunea Isus lui Nicodim (cf. In. cap. 4). Evreii au construit un idol, vitel de aur, si au inceput sa-l adore si sa-i aduca jertfe in lipsa indelungata a lui Moise pe munte, unde se intretinea cu Dumnezeu. La reintoarcere, Moise a aratat poporului ca Dumnezeu este un Dumnezeu gelos, care nu accepta alte divinitati sau alti "eroi divini" langa sine, carora sa li se aduca un cult divin. Crestinismul a cunoscut perioada iconoclasta (lupta impotriva icoanelor), care a fost inlocuita cu iconodulia, adoratia icoanelor. InIdolatria: rămășițe în practica noastră creștină realitate, traditia crestina ne invata ca, teologic vorbind, icoana este o "fereastra deschisa spre Dumnezeu", fereastra prin care Dumnezeu ne priveste, fereastra prin care noi il privim pe Dumnezeu. Deci icoana este transparenta, nu opaca. Pacatuim impotriva poruncii divine atunci cand icoana ne opreste la ea si nu ne da acces la Dumnezeu, unicul vrednic de adoratie si veneratie. Evul Mediu si perioada renascentista a dezvoltat in crestinism foarte mult si cultul "relicvelor" sau al "moastelor" sfintilor. Biblia si Traditia Bisericii vin sa ne reaminteasca si de aceasta data "Sa nu-ti faci tie chip ciplit sau alta asemanare ca sa te inchini lui", caci UNICUL intermediar, mijlocitor, între Dumnezeu si om este Omul-Dumnezeu, Isus Christos (cf. I Tim. 2,4-5). Caci pentru a fi mijlocitor intre Dumnezeu si om trebuie sa fii in acelasi timp Om, sa fi experimentat perfectiunea umanitatii, chiar si in moarte, și Dumnezeu, sa fi experiemntat perfectiunea divina: vesnicie, imortalitate, imuablilitate. UNICUL care indeplineste acesta dubla conditie la perfectiune este Isus Christos Domnul, care nu a tinut cu orice pret sa apara egal cu Dumnezeu, a devenit sclav.


    votre commentaire
  • Atanasie de Alexandria: Scrisoarea catre Dracontius

    Patriarhul de Alexandria, Atanasie (298-373), a instaurat în Biserica Rasariteana traditia numirii episcopilor din randurile monahilor. Doua principale motive l-au condus spre aceasta decizie: episcopii iesiti din randurile monahilor erau, in majoritatea cazurilor, garantii ortodoxiei asa cum era ea definita in conciliile ecumenice; prin simplicitatea unei vieti, pe care noi am numi-o astazi voluntare, monahii nu aspirau la ranguri inalte in ierarhia bisericeasca, deci nu duceau lupte inversunate pentru ocuparea scaunelor vacante. Insa uneori monahii se lasau greu convinsi sa accepte asemenea sarcini. Este și cazul unui abate, Dracontius, prieten al episocpului Alexandrin, ce se bucura de mare renume de sfintenie printre monahi si de marturisire a ortodoxiei. Acesta se opune cu inversunare propunerii lui Atanasie de a deveni episcop de Hermopolis, în Egiptul de Sus. Motivele avansate de monah sunt urmatoarele: pierderea linistii contemplative, abandonarea ascezei specifice statutului monahal, nechibzuinta in a pastori Poporul lui Dumnezeu, etc. La toate aceste obiectii Patriarhul ii propune mijloace pentru a le depasi avand in vedere binele suprem: a fi pastorul turmei pe care Dumnezeu doreste sa i-o incredinteze, sa fie model de traire a credintei in mijlocul credinciosilor, sa celebreze cu ei misterle mantuirii: botezul, mirul, Euharistia, misterul Pascal, etc.


    votre commentaire
  • Evagrie din Epifania: Procesul verbal al conicliului de la Calcedon, 451

    Evagrie din Epifania, sau Scolasticul, s-a nascut in 536 in orasul Epifania, Siria, si a trecut la cele vesnice putin dupa anul 594. El este unul dintre ultimii care fac parte din lanțul istoricilor bisericesti, lanț inceput cu Eusebiu de Cezareea, Sozomen, Socrate, Teodoret de Cir. Instalat la Antiohia cu familia sa, Evagrie a exersat meseria de avocat. Este remarcat pentru profesinalismul său de Patriarhul de Antiohia, Grigore I (571-594), si-l face consilier juridic. In aceasta calitate l-a insotit la Constantinopol unde avea de reglat o problema delicata, in 587: Patriarhul intrase in conflict cu Asterius, contele de Orient. Cand Asterius a pierdut functia lui, noul numit, Ioan, a continuat aceeasi politica anti-Grigore si a adunat un dosar de acuzatii impotriva lui, printre altele invinuindu-l si de relatii incestuoase cu sora sa. Evagrie joaca un adevart rol de avocat in aceasta problema atat de delicata si-l apara inaintea imparatului Maurice si inaintea sinodului bisericesc intrunit la Constantinopol in 588. Imparatul Tiberiu Constantin (578-582) il numeste chestor imperial, iar Maurice (582-602) ii incredinteaza pastrarea documentelor administrative ale imperiului dandu-i titlul de prefect onorific. Printre lucrarile de seama ale lui Evagrie se numara Istoria bisericeasca, scrisa intre 592-594. In aceasta lucrare, autorul descrie evenimentele bisericesti si imperiale incepand cu "criza nestoriana", 429, si incheie lucrarea in anul al 12-lea al domniei imparatului Maurice, 593-594, data dupa care nu mai avem nici o informatie despre autor. In acest articol propunem o traducere a anexei pe care istoricul o aseaza in finalul cartii a doua, din cele sase, a Istoriei bisericesti. In aceasta anexa, bazandu-se pe documente de prima mana, Evagrie prezinta un proces verbal al dezbaterilor de la conciliul al patrulea ecumenic tinut la Calcedon, in 451, intrunit pentru a discuta in principal "dosarul Eutiches", monahul care propovaduia o invatatura monofizita si monotelita.

     

     


    votre commentaire
  • Flavius Iustinus: Edictul pentru unitatea crestinilor in credinta

    Caesar Flavius Iustinus Augustus, nascut in 450 langa orasul Nis, provincia Daciei mediteraneene, urca pe tronul Imperiului Bizantin in 518 si va ramane pana la moartea sa, in 527. Marea lui reusita a fost aceea de a pune capat discutiilor dogmatice ce-i separau pe calcedonieni de monofiziti. In ciuda varstei inaintate, imparatul Iustin a militat, in calitate de adept al dogmei calcedoniene, pentru instaurarea ortodoxiei in intreg Imperiul. In acest sens a trimis tuturor crestinilor un edict prin care cerea unitatea tuturor in credinta si slujirea Unicului Dumnezeu in trei persoane distincte: Tatal, Fiul si Duhul Sfant. A doua persoana divina s-a facut om prin conlucrarea Duhului Sfant si a Sfintei Fecioare Maria, Theotokos, umanitatea si divinitatea pastrand caracteristicile specifice firii in unica persoana a lui Isus Christos, Dumnezeu adevarat si om adevarat, Mantuitorul omenirii, unicul Mijlocitor intre Dumnezeu si om. Primele patru concilii au pus bazele domelor fundamentale ale crestinismului, cristologice si trinitare, insa mai existau in sec. VI persoane care fie pun in indoiala dogmele stabilite in concilii, fie propovaduiesc noi opinii si idei referitor la Sfanta Treime si la persoana lui Christos.


    votre commentaire


    Suivre le flux RSS des articles de cette rubrique
    Suivre le flux RSS des commentaires de cette rubrique