• Canoanele apostolice

    Multi crestini din zilele noastre se retrag in spatele anumitor canoane apostolice cand este vorba de a se intruni pentru a se ruga impeuna Tatalui ceresc, in Duh si adevar, dupa cum ne-a invatat insusi Isus Christos. Insa multi dintre cei care se refugiaza in spatele acestor canonae nu cunosc nici contextul in care ele au fost elborate, nici persoanele si conciliile care le-au promovat, nici chiar sensul termenilor folositi de aceste canonae: de pilda eretic, schismatic, afurisist. Crestinii, mai ales cei care recunosc validitatea celor sapte sacramente instituite de Mantuitorul si care au o baza biblica de neconstestat, fac parte din Trupul Mistic al lui Cristos, care este unul, însa compus din mai multe madulare, iar fiecare madular are importanta lui. Noi suntem madulare ale Unicului Trup, Isus Christos, in el și cu el ne putem adresa Tatalui cu incredere pentru a-i spune: Tatal nostru, care esti inceruri... Devenim adulti in credinta doar cand depasim stadiul copilariei, cand iesim din ignoranta si ne straduim sa avansam, cu altii, spre Adevarul in plenitudinea lui. Iar acest adevar nu este altul decat Isus Christos, Fiul Tatalui. Adaug aici canoanele asa-zise apostolice, care au origini diferite, care au fost redactate in contexte politico-religioase diferite, care au vizat persoane si miscari bine precise in Biserica primelor secole, si care urmareau sa dea norme disciplinare spre buna functionare a Bisericii. Canoanele apostolice nu au nicidecum rolul de a ne inchide in propriile noastre conceptii si idei, si nici acela de a ne separa unii de altii, ci ne indica drumul de urmat pentru a pastra comuniunea de credinta in diversitatea marturisirii si propovaduirii ei.

     


    votre commentaire
  • Predestinție: elemente biblice si augustinienne

    De unde vine omul? De ce exista el pe pamant? Incotro merge omul? Trei intrebari care nu decat unul si acelasi raspuns: IUBIREA. Omul vine dintr-un act iubitor si creator al lui Dumnezeu ; el exista pentru ca Dumnezeu il iubeste si are un plan de iubire pentru el; omul merge spre Dumnezeu-Iubire, tinta si telul fiecarui om. Credinta biblica ne invata ca destinul omului este acela de a impartasi vesnicia in comuniune de iubire cu Dumnezeu creatorul sau.


    votre commentaire
  • Scrisorile Sf. (Pseudo) Dionisie Areopagitul

    Mulți specialiști spun că opera literară dionisiacă este una dintre cele la influente pseudo-epigrafii în istoria gândirii occidentale (Enzo Bellini, introducerea traducerii în limba italiană a corpusului dionisiac: Dionigi Areopagita. Tutte le opere. Testo greco a fronte, Milano, Bompiani. Il pensiero occidentale, 2009, p. 11; Carlo Maria Mazzucchi, „Damascio, autore del Corpus Dionysiacum, e il Dialogo Περι Πολιτικης Επιστημης“, în Aevum, nr. 80 (2006, p. 299-334). Este admis printre cercetători faptul că acest Corpus a fost redactat la începutul secolului al VI-lea de un autor anonim sub numele lui Dionisie, convertitul Sf. Paul după discursul din Areopagul Atenei, eveniment descris de Faptele Apostolilor în cap. 17. 


    votre commentaire
  • Dezbateri medievale referitor la Origen

    Persoana lui Origen din Alexandria, mare gânditor și scriitor bisericesc, nu lasa indiferent pe nimeni astazi. Cei care se consacra studiului Parintilor Bisericii sunt nevoiti sa treaca si prin opera marelui teolog de limba greaca. Multe s-au spus si se vor mai spune despre el, cu precadere legat de anumite aspecte esentiale: fie din gandirea lui, fie din comportamentul lui. Insa un subiect care era cu totul discutat in inalta societate burgheza medievala franceza era acela al "auto-mutilarii" lui Origen, aplicand in sens literal ceea ce Isus spune in Evanghelie: "daca ochiul te conduce la pacat, scoate-l, e mai bine pentru tine sa intri orb in Imparatia cerurilor decat cu amandoi ochii sa mergi in focul Gheenei..." Deoarece deschiderea scolii teologice din Alexandria, Didaskaleion, a fost lasata libera si femeilor, s-au starnit multe barfe ce discreditau valoarea morala a tanarului director. Atunci, spune Eusebiu de Cezareea, intr-un elan de zel necugetat si dorind sa inlature orice suspiciune, a procedat la gestul auto-mutilarii, gest profund regretat mai tarziu, cand va descoperi sensul spiritual al Sfintelor Scripturi.


    votre commentaire
  • Definitia conciliului de la Florenta, 6 iulie 1439

    De la marea schisma, 1054, cand cele doua Biserici, Rasariteana si Apuseana, au incetat orice tentativa de dialog si colaborare, conciliul de la Roma-Ferara-Florenta, 1436-1439, ramane incercarea cea mai concreta de apropiere si unire dintre ele. Episcopii orientali si occidentali, intr-o dorinta profunda de unitate, au asternut pe masa de lucru, printre multe alte puncte considerate a fi divergente între ei, patru mari dosare: primatul episcopului de Roma, statutul sufletelor din purgatoriu (flacari purificatoare sau un statut de nefericire vremelnica), painea folosita la celebrarile euharistice (cu azima in Orient, fara azima in Occident), problematica purcederii Duhului Sfant (doar de la Tatal, de la Tatal prin Fiul, de la Tatal Filioque, adica de la Tatal si de la Fiul). Dupa indelungi dezbateri, dupa schimbarea de trei ori a locului desfasurarii conciliului, dupa multe concesiuni si argumentari biblice, patristice si magisteriale, spune cronicarul conciliului Syropulos, participantii au semnat, pe 6 iulie 1439, un document de unitate a crestinilor, al carui continut il gasiti in acest document, redactat in greceste si latineste. Toti participantii au semnat acest document, dupa cum se poate vedea din lista semnatarilor, mai putin Marcu al Efesului, care a parasit lucrarile conciliare in ascuns, a revenit la Constantinopol unde a imbracat haina antiunionista, reusind sa convinga tot Orientul ca participantii la conciliul de la Florenta s-au inselat si au comis o greseala, semnad documentul de unitate a crestinilor. Unitatea va dura pana in jurul anului 1480, cand nici un episcop oriental nu mai recunoaste validitatea documentului semnat la Florenta si il considera ne-canonic fiindca, spun ei, semnaturile au fost smulse cu forta de catre occidentali. Miscarea ecumenica de astazi se intereseaza tot mai mult la ce s-a petrecut atunci si cum putem avansa toti crestinii impreuna spre realizarea dorintei lui Cristos: "Ca toti sa fie una, pentru ca lumea sa creada". In acest sens, Biserica catolica, la Conciliul Vatican II, a adoptat un document de importanta majora pentru ecumenism: Unitatis Redintegratio. Dorinta lui Cristos dinaintea patimirilor devine dorinta unanima a Bisericii catolice. In 1964, Papa Paul VI da intalnire Patriarhului Atenagoras I al Constantinopolului la Ierusalim si acolo ajung la o intelegere asupra unei "Declaratii comune" prin care se abroga sentintele de excomunicare din anul 1054. Vezi documentul in limba franceza aici: http://www.vatican.va/roman_curia/pontifical_councils/chrstuni/ch_orthodox_docs/rc_pc_chrstuni_doc_19650107_athenagoras-i-paul-vi_fr.html. In 2014, Papa Francisc si Patriarhul Bartolomeos I al Constantinopolului isi dau intalnire la Ierusalim si semneaza o "Declaratie comuna" prin care certifica declaratia comuna a predecesorilor lor si fac primul pas spre inlaturarea obstacolelor ce stau in cale unitatii crestinilor. Vezi documentul in limba franceza aici: http://corortodox.blogspot.ro/2014/05/declaratia-comuna-papei-franscisc-si.html.

    Eugen Episcop, slujitor al slujitorilor lui Dumnezeu.

    Ad perpetuam rei memoriam: Cu asentimentul că tot ceea ce este scris aici de către Prea-iubitul nostru fiu în Isus Cristos, Ioan Paleologul, Ilustrul Împărat al Romanilor (greci), de către delegații Venerabililor noștri Frați Patriarhi și de către alți reprezentanți ai Bisericii orientale.

    Cerurile se bucură și pământul tresaltă de veselie! (Ps 95) Zidul care despărțea Biserica Apuseană de cea Răsăriteană a fost dărmat dintre noi. Pacea și armonia au fost restabilite, fiindcă cel care, din două popoare a realizat unitatea lor (Ef 2, 5) în unul singur, Cristos, piatra unghiulară (Is 23, 16 // Ef 2, 5), a unit cele două Biserici prin legătura trainică a carității și a păcii și le menține într-o unitate perpetuă. După o lungă perioadă de tristețe și după o îndelungată și oribilă obscuritate produse de o neînțelegere banală, flacăra senină a unei unități dorite de toți tocmai s-a aprins. Să se bucure deci Biserica, Mama noastră, fiindcă își vede fiii, care până acum erau divizați între ei, reveniți la unitate și viețuiesc în pace; mai înainte ea plângea cu amărăciune separația dintre ei, iar acum, cu o bucurie imensă, aduce mulțumiri lui Dumnezeu cel Atotputernic datorită unității dintre ei. Pretutindeni pe pământ credincioșii se îmbrățișează și toți cei care sunt creștini se bucură cu Biserica catolică, Mama lor. Iată că Părinții Apuseni și cei Răsăriteni, după o lungă perioadă de discuții și neînțelegeri, fiind expuși pericolelor mării și călătoriei pe uscat și după ce au avut de înfruntat tot felul de dificultăți, s-au întrunit, bucuroși și hotărâți, la acest sfânt conciliu ecumenic, purtând dorința unei unități sfinte și cu dorința restabilirii carității din trecut; și nu au fost înșelați în așteptările lor. Fiindcă, după o lungă și laborioasă discuție, luminați fiind de bunătatea Duhului Sfânt, ei au dus la împlinire această unitate sfântă și mult dorită.

    Cine ar putea deci mulțumi îndeajuns lui Dumnezeu Atotputernicul pentru un așa de mare bine? Cine nu s-ar simți mișcat de izvoarele milostivirii divine? Ce inimă de piatră nu s-ar înmuia înaintea unei bunătăți atât de mari a celui Preaînalt? Sunt cu adevărat lucrări divine, care nu se datorează slăbiciunilor umane și de aceea trebuie să le acceptăm cu o venerație deosebită și să-l lăudăm pe Dumnezeu. Ție se cuvine lauda; Ție se cuvine mărirea, Ție se cuvine mulțumirea, Cristoase, izvorul milostivirii, care ai dat un bine atât de mare Miresei tale, Biserica catolică, și care ai făcut să strălucești, în vremurile noastre, prin minunile bunătății tale, pentru ca toți să povestească minunile tale. Într-adevăr, Dumnezeu ne-a dăruit o binefacere de-a dreptul minunată, cu adevărat divină. Vedem cu ochii noștri ceea ce mulți, înaintea noastră, au dorit cu înflăcărare, însă nu au putut contempla așa ceva.

    Deci, Latinii și Grecii fiind întruniți în acest sfânt conciliu ecumenic au dat dovadă de mult zel, în particular, pentru a discuta cu grijă, iar după o anchetă minuțioasă, s-au exprimat unanim asupra articolului din Simbolul credinței referitor la purcederea Duhului Sfânt. Mărturiile extrase din Sfintele Scripturi stând ca dovadă, precum și autoritatea sfinților Doctori răsăriteni și apuseni, s-a aflat că unii spuneau că Duhul Sfânt purcede din Tatăl și din Fiul, pe când alții spuneau că Duhul Sfânt purcede din Tatăl prin Fiul; însă noi am recunoscut că toți au voit să exprime aceeași învățătură sub aceste forme diferite.

    Grecii, în ce-i privește, spuneau că mărturisind faptul că Duhul Sfânt purcede din Tatăl, nu exprimă intenția de a exclude purcederea din Fiul; însă au spus că se abțin să spună că Duhul Sfânt purcede din Tatăl și din Fiul deoarece, în opinia lor, latinii, formulând această învățătură, par să spună că Duhul Sfânt ar purcede din două principii și din două spirații (spirationibus / pneusewn).

    Latinii, în ce-i privește, au afirmat zicând că Duhul Sfânt purcede din Tatăl și din Fiul, însă nu cu intenția de a refuza că Tatăl este unicul izvor și principiu al dumnezeirii, a Duhului Sfânt și a Fiului; afirmând că Duhul Sfânt purcede din Fiul / Filioque, nu au voit nicidecum să spună că Tatăl nu este principiul acestei purcederi din Fiul, nici să afirme două principii și două spirații; însă au afirmat, dimpotrivă, după cum au făcut-o întotdeauna, că nu există decât un singur principiu și o unică purcedere a Duhului Sfânt.

    Deoarece din toate aceste explicații reținem o unică și aceeași interpretare a adevărului, s-au pronunțat și au convenit unanim în același asentiment și în același spirit unitatea Bisericii, care este sfântă și plăcută lui Dumnezeu. De aceea, în numele Sfintei Treimi, a Tatălui, a Fiului și a Duhului Sfânt, cu aprobarea acestui sfânt conciliu ecumenic din Florența, decidem că articolul de credință despre care s-a vorbit, va fi crezut, acceptat și mărturisit de toți creștinii astfel:

    Mărturisim că Duhul Sfânt este din veșnicie cu Tatăl și cu Fiul și deține esența și ființa sa din Tatăl și în același timp din Fiul și purcede din veșnicie din unul și din celălalt, ca dintr-un unic principiu și o unică spirație. Declarăm că afirmând că Duhul Sfânt purcede din Tatăl prin Fiul, Sfinții Doctori și Părinți trebuie să fie înțeleși în sensul că Fiul este, asemenea Tatălui, în opinia grecilor, cauză, și, în opinia latinilor, principiul existenței Duhului Sfânt. Deoarece Tatăl, dând naștere Fiului, i-a dat toate atributele sale, cu excepția faptului de a fi el-însuși Tatăl, deci i-a dat și ca Duhul Sfânt să purceadă din Fiul, Fiul avându-l din veșnicie de la Tatăl, prin care a fost zămislit el-însuși din veșnicie.

    Definim, de asemenea, că explicația expresiei Filioque a fost adăugată Simbolului în mod rațional, licit și datorită unei necesități ce se impunea la o vreme pentru mărturisirea adevărului.

    De asemenea, mărturisim că trupul Domnului nostru Isus Cristos este consacrat cu adevărat în pâinea de grâu, deopotrivă în cea azimă ca și în cea dospită, iar preoții pot consacra un fel sau altul de pâine, însă fiecare urmând propria tradiție a Bisericii Răsăritene sau Apusene.

    De asemenea, mărturisim că în cazul în care oameni cu adevărat pocăiți au murit în iubirea lui Dumnezeu, înainte ca ei să fi ispășit greșelile și omisiunile lor printr-o pocăință suficientă, sufletele lor sunt purificate după moarte prin pedepsele purgative, iar pentru a fi scutite de aceste pedepse, ajutorul credincioșilor aflați în viață le este foarte util, adică prin sacrificiul Liturghiei, rugăciuni, pomeni și alte fapte de pietate pe care credincioșii au obișnuința de a le face unii pentru alții, în conformitate cu învățăturile Bisericii.

    Sufletele care, după botez, nu sunt atinse de nici o pată a păcatului, iar sufletele care, au fost contaminate cu vreo pată a păcatului, au fost spălate, fie în timp ce erau unite cu trupul, fie după moarte, după cum s-a spus mai sus, aceste suflete, spunem noi, sunt primite imediat în cer și-l văd clar pe Dumnezeul Unul și Întreit, însă unele în mod mai perfect decât altele, fiecare după meritele lui. Cât despre sufletele care mor în păcatul de moarte, sau chiar și în păcatul original, coboară în infern numaidecât, unde vor fi supuse unor pedepse inegale.

    De asemenea, definim că Sfântul Scaun Apostolic și Pontiful Roman dețin primatul (tenere primatum / to prwteion katechein) asupra întregului univers; Pontiful Roman este succesorul Fericitului Petru, corifeul Apostolilor, este adevăratul Vicar al lui Cristos, Întâistătătorul întregii Biserici (caput / chephalen), Tatăl și Doctorul tuturor creștinilor și lui, în persoana Fericitului Petru, Domnul nostru Isus Cristos i-a dat puteri depline pentru a paște, cârmui și guverna Biserica universală precum este prevăzut acest lucru în actele conciliilor ecumenice și în sfintele canoane.

    Reînnoind ordinea stabilită în canoane, definim în felul următor ordinea între Patriarhate: adică, Patriarhul Constantinopolului este al doilea după Sfântul Pontif Roman, Patriarhul Alexandriei al treilea, Patriarhul Antiohiei al patrulea și Patriarhul Ierusalimului al cincilea, toate privilegiile și toate drepturile fiind menținute de altfel intacte.

    Dat la Florența, în sesiunea conciliară publică, ținută în mod solemn în biserica Santa Maria Maggiore, în anul întrupării Domnului nostru, 1439, luni, 6 iulie, a doua zi după calendarul din vechime, anul 6947 de la creația lumii și în anul al nouălea a Pontificatului nostru.

    Iată semnăturile Papei Eugen al IV-lea, a Împăratului Ioan Paleologul, a delegaților Patriarhilor, a Cardinalilor și a întregului cler răsăritean și apusean prezent la acest conciliu ecumenic.

    (Revue de l’Orient chrétien, nr. 1, 1986, Paris, „Acte du saint et œcuménique concile de Florence” p. 309-314).


    votre commentaire
  • Decretul Gelazian

    Decretul Gelazian este un document destul de complex, pus sub numele a trei papi: Damasie I (366-384), Gelazie I (492-496) și Orimisad (514-523). Contine cinci parti:

    1. trateaza problematica dogmaticii crestine enumerand formulele dogmatice ortodoxe acceptate in comun acord de toate Bisericile; apoi enumera 28 de nume ale lui Isus dupa care prezinta purcederea Duhului Sfant de la Tatal Filioque (si de la Fiul).

    2. da lista lucrarilor considerate canonice de Biserici si care sunt regualm fidei, regula credintei pentru toti crestinii.

    3. contine o delcaratie despre cele trei scaune apostolice, Biserica Romei fondata pe sfantul Petru si sfintita prin martiriul sfintilor Petru si Paul; Biserica din Alexandrai fondata de sfantul evanghelist Marcu, discipol al sfantului Petru; Biserica din Antiohia fondata de sfantul Petru.

    4. o declaratie de recunoastere a conciliilor ecumenice care au stabilit bazele dogmaticii crestine si au condamnat ereziile timpului.

    5. o lista de scrieri apocrife, unele dintre ele daunatoare credintei crestine fiindca au fost scrise de eretici iscusiti care au pus ideile lor in carti scrise pe numele unor personaje de seama ale crestinismului antic, apostoli, Parinti ai Bisericii, etc. 


    votre commentaire
  • GLOSAR : termeni - erezii - curente filosofice în creștinismul antic

    Crestinismul din primele veacuri a trebuit sa se confrunte cu diferite curente filosofice, mitologice si religioase. Pentru a face fata provocarilor vremii, Parintii Bisericii au fabricat un limbaj specific apararii credintei crestine. Unii dintre acesti termeni au devenit piste de reflectie in vederea dogmatizarii principalelor adevaruri de credinta, pe când altii desemneaza învățăturile initiatorilor ereziilor ce divizau crestinismul antic. In acest glosar veti afla o parte din acesti termeni, descrierea succinta a unor erezii precum si principalele curente filosofice care au avut un immpact imdeiat asupra invataturii crestine.


    votre commentaire
  • Formarea canonului Sfintelor Scripturi

    Tradiția manuscriselor textelor ce alcătuiesc Sfintele Scripturi este destul de bogată, însă în același timp și destul de lacunară, fiindcă nu ne ajută prea mult să aflăm cum s-a ajuns la constituirea unui canon al Scripturilor. Textul Bibliei pe care o tinem în mâini a cunoscut, de-a lungul secolelor, atât în tradiția iudaică cât și în cea creștină, un demers spre canonizare, adică spre a decide când, cum și de ce aceste cărți, și numai acestea, pot fi considerate ca fiind inspirate de Duhul Sfânt, prin consecință, vrednice de crezare. În iudaism și în creștinism cunoaștem o literatură bogată extra-biblică. Unele dintre aceste lucrări sunt promotoare de doctrine eronate, altele de erezii dintre cele mai dăunătoare, iar altele sunt chiar edificatoare, fapt pentru care sunt sfătuite spre a fi citite în biserici și în timpul orelor de catehizare. Fără a pretinde că voi răspunde la toate întrebările legate de canonicitate, inspirație, canonizare a textelor sfinte, cei care citesc acest dosar se pot familiariza cel putin cu mediul in care s-a născut, a crescut și s-a maturizat conceptul de "canonizare" a Bibliei ca normă a credinței, regula fidei, în creștinism. Creștinii cred, în ultimă instanță, că cel revelat și cel contemplat în Biblie este Cristos, după cum spunea Sf. Ambroziu de Milano: "Ignorarea Scripturilor, înseamnă ignorarea lui Cristos; a nu cunoaște Scripturile, înseamnă a nu-L cunoaște pe Cristos".


    votre commentaire
  • Reflectii despre conceptul de persoană in teologia augustiniana

    Spiritul spune „EU“ și atunci realizez că sunt unic. De fiecare dată când se afirmă un „EU“ ia naștere o prezență originală. Persoana este această emergență, comuniunea dintre suflet, spirit și trup. Persoana ia naștere atunci când animalul uman nu se închide în el însuși. Persoana este prin definiție liberă, fapt ce o conduce la întâlnirea cu celălalt, la a face legământ.

     

     


    votre commentaire
  • Epistola sfântului Apostol Paul către Atenieni

    Saul din Tars, după evenimentul de pe drumul Damascului, devine Apostolul neamurilor, "vasul ales" de Dumnezeu pentru a propovadui Evanghelia lui Christos printre pagani. Astfel ajunge si la Atena, cf. Fapt. cap. 17, unde este invitat sa vorbească în Areopag. Plecand de la inscriptia unui altar dedicat "Dumnezeului necunoscut", Sf. Paul revelează atenienilor că acest Dumnezeu necunoscut pentru ei înca, este creatorul cerului si al pamantului, carmuitorul si protectorul universului, cel ce face legamant cu omul, cel ce l-a trimis in lume pe Unicul sau Fiu, Isus Christos, ca Mantuitor; acesta, prin moartea si invierea sa a distrus moartea si pacatul si a redeschis omenirii calea vietii vesnice. Toate au mers bine pana la afirmatiile legate de inviere: "despre aceste lucruri te vom asculta alta data", si adunarea s-a risipit; doar cativa atenieni, printre care si Dionisie Areopagitul, au aderat la credinta si au cerut sa fie botezati. Noul Testament nu ne mai spune daca Sf. Paul a mai revenit sau nu la Atena, nici nu stim daca a scris sau nu o epistola micii comunitati ateniene al carei "episcopos" a fost consacrat de insusi Apostolul Paul in persoana lui Dionisie. Studentii de la Master in comunicare biblica si ecleziala, de la Facultatea de Teologie Romano-Catolica a Universitatii din Bucuresti, dupa ce au lucrat in seminarii asupra capitolului 17 din Faptele Apostolilor, au scris o Epistola, in numele Apostolului Neamurilor, catre atenieni, in care au incercat sa transpuna in scris sentimentele marelui Apostol dupa aceasta vizita la Atena si mesajul pe care el ar fi dorit sa-l lase atenienilor.


    votre commentaire


    Suivre le flux RSS des articles de cette rubrique
    Suivre le flux RSS des commentaires de cette rubrique