Criza teologică şi doctrinală iscată la Alexandria între preotul Arius şi episcopul Alexandru şi care se răspândeşte cu rapiditate aproape în tot Orientul creştin poziţionează Biserica în faţa unei duble probleme: problemă doctrinală, reconcilierea dogmei monoteiste a monarhiei divine cu doctrina explicită a relaţiilor existente între Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt; problemă de disciplină ecleziastică internă pentru care Biserica cere sprijinul împăratului Constantin. Efectiv, doar câţiva ani după proclamarea Edictului din Milano, în 313, prin care puterea imperială acordă libertatea de cult, Arius, născut probabil în Libia în jurul anului 250, însă încardinat ca preot în Biserica din Alexandria, a provocat o „furtună doctrinală” puternică punând în cauză fundamentul însuşi al credinţei creştine: divinitatea lui Christos, Cuvântului Tatălui, a doua persoană a Sfintei Treimi.