• Canoanele conciliului in Trullo sau Quinisexte

    Pentru cei care doresc să se familiarizeze cu multe din trăirile disciplinare ale Bisericii de astăzi este foarte util să cunoască istoria conciliilor ecumenice, a sinoadelor locale, provinciale și mitropolitane și canoanele care au rezultat în urma dezbaterilor conciliare. Prezint aici canoanele conciliului așa numit "in Trullo" sau Quinisexte (691), în realitate un sinod oriental întrunit 10 ani după terminarea celui de-al șaselea conciliu ecumenic ce a avut loc la Constantinopol între 680-681, și care nu a proclamat niciun canon disciplinar. Scopul acestui conciliu, desfășurat în palatul imperial, sub domnia lui Iustianian al II-lea, fără acordul Bisericii apusene, este tocmai acela de a suplini, prin promulgarea canoanelor, ceea ce lipsea dezbaterilor conciliului anterior. Conciliul a reușit să întrunească 165 de episcopi, toți orientali, marea majoritate fiind din patriarcatul Constantinopolului. Iustinian al II-lea acceptă întrunirea conciliului și îi oferă găzduire sperând să pună capăt decadenței Bisericii. Moravurile clerului și creșterea progresivă a numărului credincioșilor au condus la o slăbire considerabilă a calității vieții creștine. Cele 102 de canonane promulgate la acest conciliu vorbesc despre simonie, moravuri sexuale mai mult decât îndoielnice în rândurile miniștrilor Bisericii, tradiții păgâne intrate în ritualurile liturgiei creștine, practica jocurilor de noroc, existența ghicitorilor, vrăjitorilor, astrologilor în rândurile creștinilor, câștigul de profituri nelegiute, cămătărie, prostituție, etc. Multe din canoanele disciplinare ale Bisericilor Răsăritene și Apusene, precum și unele practici liturgice existente în cele două tradiții creștine au rădăcini în aceste canoane promulgate la conciliul "in Trullo".

    Canoanele conciliului in Trullo sau Quinisexte 691-692,

    întrunit sub împăratul Iustinian al II-lea, fără aprobarea Romei

     

    Canoanele celor 165 de Sfinți Părinți întruniți la Constantinopol în sala Cupolei – in Trullo – a palatului imperial, sub Iustinian, prea-iubitul nostru împărat, iubit de Cristos.

    Scrisoarea Sfinților Părinți întruniți la Constantinopol, în sala Cupolei, lui Iustinian, drept-credinciosului nostru împărat.

    Drept-credinciosului împărat Iustinian, iubit de Cristos, sfântul conciliu ecumenic întrunit sub inspirație divină și prin decretul Maiestății Voastre împărătești în acest oraș imperial aflat sub providență divină. Acum când harul nemărginit al Mântuitorului și Răscumpărătorului nostru Isus Cristos a pătruns în toată lumea, iar predica adevărului dătător de viață a ajuns la urechile tuturor, popoarele care se aflau în întunericul ignoranței au văzut lumina cea mare a cunoașterii și au fost slobozite de lanțurile erorii, abandonând sclavia din trecut pentru a adera la Împărăția lui Dumnezeu, în timp ce acela care fusese lipsit de frumusețea slavei de la început din cauza orgoliului, primul dragon, Inteligența cea Mare, Asirianul, a fost învins de prizonierii săi din trecut și a pierdut orice putere din cauza forței Cuvântului făcut trup, după cum stă scris: „Sabia dușmanului lipsea cu desăvârșire”. Într-adevăr, pretutindeni acest cult binefăcător este prezent, ofranda nepătată este adusă ca jertfă, iar Dumnezeu, oferit în sacrificiu și împărțit spre binele trupului și al sufletului, îi îndumnezeiește pe cei care se împărtășesc din Sfintele Taine; astfel demonii au fost puși pe fugă iar adunarea sfântă a credincioșilor întruniți în biserici se sfințește tainic și paradisul plăcerilor sfinte este deschis tuturor; într-un cuvânt, întreaga creație este reînnoită. Însă diavolul, asasinul speciei umane, care altădată s-a ridicat împotriva Domnului Atot-Puternic și care a zămislit și a dat naștere suferințelor și răzvrătirilor, fără a se bucura văzându-ne cum suntem ridicați din căderea neascultării și cum suntem înălțați spre ceruri datorită întâiului-născut, Cristos, care s-a oferit pe sine însuși pentru noi ca preț de răscumpărare, nu încetează să arunce asupra noastră săgețile răutății și să-i rănească pe credincioși cu patimi pentru ca aceștia să piardă harul care le-a fost dat, acela de a trăi sub oblăduirea Duhului Sfânt, de a fi sfințiți prin prezența lui și de a trăi din harul său; Dumnezeu, de asemenea, care în bunătatea lui ne va dărui coroana și ne conduce El-însuși la mântuire, nu ne-a abandonat lăsându-ne fără ajutor, ci a făcut să se ridice la fiecare generație oameni care s-au înrolat în armata drept-credincioșilor înarmați cu scutul credinței adevărate și i-au ținut piept; au ridicat sabia Duhului Sfânt, adică Cuvântul Domnului, și avântându-se în luptă împotriva Răului l-au despuiat de domnia sa tiranică asupra noastră; păstori ai turmelor, făcând drepte căile Domnului pentru popoare, pentru ca acestea să nu mai fie îndemnate de ignoranța binelui spre prăpastia pierzării și să nu mai alunece în neștire, trebuia ca Cel care ne-a dat ființa și care a transformat, datorită mărinimiei și smereniei lui, specia noastră și a chemat-o la El și a înălțat-o la El, să ne arate și drumul ce conduce la trăirea în mai bine datorită doctorilor și luminilor Bisericii, care luminează calea noastră spre Dumnezeu și ne îndeamnă să trăim conform Evangheliei, deoarece viața lor, conform cuvântului Apostolului, „a fost o viață divină”.

    Și pentru noi, cei care petrecem viața într-o nepăsare mult prea mare și suntem sub amorțeala nepăsării și a leneviei gândurilor noastre, astfel încât dușmanul, pândindu-ne spre a ne întinde curse, ne-a surprins cu garda jos și, înlăturându-ne fără jenă virtutea, ne-a înlocuit-o cu viciul, Cristos Dumnezeul nostru, căpetenia acestui vas imens care este întreg universul, a făcut să vă ridicați Maiestatea Voastră drept comandant înțelept, drept-credinciosul nostru împărat, pentru a fi adevăratul nostru protector, care ne împarte sfatul său cu înțelepciune și prudență, care păstrează adevărul pentru totdeauna, care face dreptate pe pământ și pășește pe calea fără prihană. Înțelepciunea v-a purtat în sânul ei și v-a dat lumii împodobit de virtuți, v-a crescut și v-a format și v-a umplut de duhul divin, făcând astfel din Maiestatea Voastră ochiul vigilent al întregului pământ locuit pentru a lumina cu strălucire popoarele supuse domniei tale datorită inteligenței luminoase și strălucitoare cu care ați fost înzestrat. Maiestății Voastre i-a fost încredințată Biserica, Maiestatea Voastră a primit instrucțiuni pentru a medita ziua și noaptea la legea Domnului, pentru a învăța și a îndruma popoarele supuse autorității Maiestății Voastre. Maiestatea Voastră, depășind cu mult zelul lui Fineas datorită înflăcărării avântului de care dați dovadă pentru Dumnezeu și dezrădăcinând păcatul datorită puterii credincioșiei Maiestății Voastre, v-ați propus să dezrădăcinați poporul din viciul corupției. Se cuvenea, într-adevăr, ca cel care ține în mâinile sale frâiele speciei umane în drumul său spre fericirea cerească să nu se gândească doar la el și la guvernarea propriei vieți, dar să salveze și să scoată din furtuna păcatului și pe cei care-i sunt încredințați atunci când Cel Rău dă târcoale din toate părțile și zguduie cu tărie trupurile noastre umile.

    Însă, deoarece sfintele concilii ecumenice, întrunite în acest oraș imperial aflat sub providența divină, unul în timpul împăratului Iustinian, trecut la Domnul, celălalt în timpul lui Constantin, de fericită memorie, tatăl Maiestății Voastre, expunând prin decret conciliar misterele credinței noastre, nu au scris canoane disciplinare, după modelul celorlalte patru sfinte concilii ecumenice, canoane datorită cărora popoarele se corectau de la deviațiile lor și se hotărau să trăiască o viață mai demnă și mai sfântă; astfel, poporul sfânt, preoția regească, pentru care Cristos a murit, hărțuit de patimile dezordonate și condus fără jenă de ele, desprinzându-se progresiv de cele sfinte și dezbinat în el-însuși, alunecând, din cauza ignoranței și uitării, departe de virtute, și, ca să folosesc o expresie a Apostolului, „călcând în picioare pe Fiul lui Dumnezeu și considerând ca pe un lucru neînsemnat sângele noului legământ care l-a sfințit, insulta astfel Harul Duhului Sfânt”. Acest popor sfânt, dornic să fie adunat ca un popor de predilecție, după exemplul lui Cristos Păstorul cel Bun, ce caută oaia rătăcită printre stâncile munților pentru a o readuce în staul și a o învăța să respecte poruncile și prescripțiile divine, datorită cărora ne îndepărtăm de lucrările aducătoare de moarte și dobândim viața; după ce ați discutat despre toate mijloacele mântuirii, căutându-L pe Dumnezeu, conform cuvântului Scripturii: „cel ce-L caută pe Domnul va afla înțelepciune și dreptate, iar cei care-L caută cu dreptate vor afla pacea”, ați hotărât să întruniți acest sfânt conciliu ecumenic dorit de Dumnezeu, pentru ca armonia și buna înțelegere a unui mare număr să vă ajute să reușiți să îndepliniți ceea ce vă doriți; iar dacă unele rămășițe ale îndrăznelii păgânilor sau iudeilor s-au mai amestecat cu grâul ajuns la maturitate al adevărului, să fie acuma eliminat cu desăvârșire precum neghina, cu rădăcină cu tot, astfel încât ogorul Bisericii să fie bine curățit. Căci, „acolo unde doi sau trei sunt reuniți în Numele meu, Eu sunt în mijlocul lor”, spune Domnul; iar prin profetul Ieremia ne spune: „căutați-mă din toată inima voastră, iar eu mă voi arăta vouă”.

    Întrunindu-ne deci în acest scop, la porunca Maiestății Voastre, în acest oraș aflat sub providența divină, am redactat aceste sfinte canoane. De aceea vă rugăm ca în același fel în care s-au folosit Sfinții Părinți întruniți odinioară în acest oraș aflat sub providența divină, în timpul împăratului, de fericită memorie, Teodosie, ca semnătura drept-credincioșiei voastre să încununeze deciziile noastre, după cum ați onorat Biserica prin convocarea acestui sfânt conciliu. Iar Domnul să păstreze stăpânirea Maiestății Voastre în pace și dreptate, să o perpetueze din generație în generație și să vă răsplătească, după această viață, cu fericirea veșnică în Împărăția cerurilor.

     

    Canonul 1: a se păstra, fără nici o adăugire sau alterare, credința transmisă de sfintele concilii ecumenice. Ordinea desăvârșită este aceea de a începe orice discurs sau faptă cu Dumnezeu și de a isprăvi tot cu Dumnezeu, după cuvântul sfântului Grigore Teologul. De aceea, în aceste vremuri în care noi predicăm deschis adevărata religie și în care Biserica, zidită pe Cristos, crește și face progrese neîncetat, astfel încât se ridică deasupra cedrilor Libanului, și noi, începând cu harul lui Dumnezeu discuțiile noastre sfinte, poruncim să se păstreze, fără adăugiri și neatinsă, credința ce ne-a fost transmisă de Apostolii aleși de Domnul, care au văzut și au slujit Cuvântului lui Dumnezeu.

    După cum cei 318 sfinți și preafericiți Părinți, întruniți la Niceea, în timpul domniei împăratului Constantin, de fericită memorie, împotriva necredinciosului Arie și a heteroteismului, sau ca să spunem mai pe înțeles, a politeismului pe care-l învăța și-l expunea ereticul, ne-au revelat și au expus în mod clar, în unanimitate, mărturisirea lor de credință în consubstanțialitatea celor trei ipostasuri ale naturii divine: ei nu au admis ca ea să fie ascunsă sub obrocul ignoranței, ci au învățat în mod deschis credincioșii să adore într-o unică adorație pe Tatăl și pe Fiul și pe Duhul Sfânt; au dărâmat și au făcut praf credința în inegalitate în sânul divinității și au călcat în picioare argumentele infantile făurite din nisip de eretici împotriva dreptei credințe.

    Mărturisim aceeași credință afirmată, în timpul domniei lui Teodosie, de fericită memorie, de cei 150 de Sfinți Părinți întruniți în acest oraș imperial, adoptând declarațiile lor referitoare la teologia Duhului Sfânt și respingând, cu dușmanii de atunci ai adevărului, inepția lui Macedonius, fiindcă a îndrăznit în mod nechibzuit să ia drept maestru un sclav și a preferat, asemenea unui bandit, să dezbine Treimea indivizibilă, astfel încât misterul speranței noastre devine incomplet; condamnăm, împreună cu acest om detestabil, pornit împotriva adevărului, și pe Apolinarie, maestru în nechibzuință, care și-a expus opinia sa asupra Domnului zicând că acesta a asumat un trup fără rațiune, deducând astfel, tot el, că și mântuirea noastră a rămas incompletă, deoarece și trupul Domnului era incomplet.

    Admitem, de asemenea, ca un zid bine întărit adus religiei adevărate, învățăturile transmise de cei 200 de Părinți inspirați de Dumnezeu, întruniți pentru prima dată în orașul Efes sub domnia împăratului Teodosie, de fericită memorie, fiul lui Arcadius, prin care se afirmă un singur Cristos, Fiul lui Dumnezeu făcut trup, și credința că Sfânta Fecioară, pururi prea-curată, l-a zămislit fără aportul vreunui om, și este vrednic să spunem de aceea că ea este Theotokos – Născătoare de Dumnezeu, și nu admitem sub nici un chip învățătura lui Nestorius, lipsită de adevăr și hulitoare la adresa lui Cristos, care admitea că în Cristos există un om distinct și un Dumnezeu distinct, reînnoind astfel necredincioșia evreilor.

    Mărturisim de asemenea credința ortodoxă transmisă de cei 630 de Părinți aleși de Dumnezeu, întruniți în metropola Calcedoniei, sub împăratul Marcian, de fericită memorie, credință care a revelat întreg pământului că unica persoană a lui Cristos, Fiul lui Dumnezeu, este compusă din două firi și este slăvită în aceste două firi; această credință l-a condus în exil, în afara comuniunii Bisericii, pe Eutihie, un hulitor și un șarlatan, fiindcă declarase că marele mister al întrupării nu a avut loc decât în aparență, iar cu el Nestorius și Dioscor, venind din direcții opuse, au căzut în aceeași prăpastie a pierzării și ateismului.

    Însă noi cunoaștem și învățăm de asemenea succesorilor noștri ca fiind inspirate de Duhul Sfânt și afirmațiile celor 165 de Părinți, inspirați de Dumnezeu, care s-au întrunit în acest oraș imperial sub împăratul Iustinian, de fericită memorie; ei au lansat, prin decret conciliar, anatema și hula împotriva lui Teodor de Mopsuestia, maestrul lui Nestorius, împotriva lui Origen, Didim și Evagrie care au reinventat mitologii păgâne și au readus în cinstire, în delirul și nebunia lor fără margini, renașteri periodice și transformări ale unor trupuri și ale unor suflete și au susținut credința eronată a revenirii morților la viață; scrierile lui Teodoret împotriva dreptei credințe și împotriva celor 12 capitole ale fericitului Chiril, precum și Scrisoarea, așa-zisă, a lui Ibas au fost condamnate de asemenea.

    Mărturisim încă o dată și întărim dorința de a păstra cu tărie credința celui de-al șaselea conciliu, întrunit recent sub Constantin, de fericită memorie, fostul nostru împărat, în acest oraș imperial; această credință a primit și mai multă autoritate datorită faptului că drept-credinciosul împărat dăduse asigurarea, pentru totdeauna, autenticității acestor acte conciliare, punând pe aceste documente sigiliul său imperial; el a declarat că trebuie să credem cu adâncă venerație în cele două voințe naturale și în cele două energii naturale în misterul întrupării unicului nostru Domn Isus Cristos, și a condamnat, printr-un gest plin de credincioșie, pe toți cei care au falsificat adevărata dogmă a credinței și au învățat credincioșilor o singură voință și o singură energie în unicul Domn, Isus Cristos, Dumnezeul nostru; cei condamnați au fost Teodor de Faran, Cyrus de Alexandria, Onorius de Roma, Sergiu, Pyrhus, Paul și Petru, toți foști episcopi ai acestui mare oraș aflat sub providența divină, Macarie cel care a fost episcopul Antiohiei, Ștefan, discipolul său, și nechibzuitul Polychronus; astfel împăratul a voit să păstreze nealterată credința ce mărturisea că Isus Cristos, Dumnezeul nostru, avea un trup, co-natural cu al nostru.

    Într-un cuvânt, afirmăm cu tărie că credința tuturor oamenilor, care s-au remarcat în Biserica lui Dumnezeu, care au devenit făclii în această lume, învățând cuvântul vieții, rămâne sigură și nealterată până la sfârșitul veacurilor, precum și scrierile și învățăturile lor inspirate de Dumnezeu; respingem și lansăm anatema împotriva acelora care au stârnit afirmații hulitoare împotriva adevărului, care s-au ridicat cu aroganță deșartă împotriva lui Dumnezeu și au născocit nebunii fără precedent. Dacă cineva nu păstrează și nu îmbrățișează dogmele dreptei credințe enumerate deja și nu crede astfel și nu învață pe alții astfel, ci încearcă să meargă împotriva lor, să fie anatemă, conform deciziei amintite deja de sfinții și fericiții Părinți, și să fie alungat din comunitatea creștină, fiind considerat străin Bisericii; fiindcă noi afirmăm, fără teama de a greși, că nimic, în nici un fel, nu trebuie adăugat sau înlăturat din ceea ce a fost definit până acum în dezbaterile celor șase concilii ecumenice.

     

    Canonul 2: confirmarea preceptelor apostolice, a tradiției Sfinților Părinți și a conciliilor ecumenice precedente. Acest sfânt conciliu a luat de asemenea decizia foarte frumoasă și importantă ca cele 85 de canoane rânduite și aprobate de sfinții și fericiții Părinți care ne-au precedat și ni le-au transmis sub numele sfinților și slăviților apostoli, să rămână valabile și folositoare pentru mântuirea sufletelor și spre vindecarea patimilor. Însă deoarece în aceste canoane ne este prescris să primim și Constituțiile acelorași apostoli redactate de Clement, printre care ereticii de odinioară au intercalat, pentru a ridica o barieră în Biserică, lucruri false și străine dreptei credințe, care au pătat frumusețea nobilă a adevărurilor divine, am decis să respingem, după cum se cuvenea, aceste Constituții spre zidirea și siguranța poporului drept-credincios, arătând astfel dezacordul total față de invențiile mincinoase ale ereticilor și bazându-ne doar pe învățătura sigură și clară a apostolilor.

    Confirmăm de asemenea toate celelalte sfinte canoane ce au fost publicate de sfinții și fericiții Părinți, adică cele ale celor 318 sfinți Părinți întruniți la Niceea, celor întruniți la Ancyra, celor întruniți la Neocezareea, celor întruniți la Gangre, celor întruniți la Antiohia Siriei și celor întruniți la Laodiceea Frigiei; de asemenea, canoanele celor 150 de sfinți Părinți întruniți în acest oraș imperial, aflat sub providența divină, și a celor 200 întruniți pentru prima dată la Efes, și a celor 630 sfinți și fericiți Părinți întruniți la Calcedon; celor întruniți la Sardica, celor întruniți la Cartagina, celor care s-au întrunit din nou în acest oraș imperial, aflat sub protecția divină, sub Nectarie, episcopul acestui oraș imperial și Teofil, de fericită memorie, arhiepiscop al Alexandriei.

    Mai recunoaștem și canoanele lui Dionisie, care a fost arhiepiscopul marelui oraș al Alexandriei și ale lui Petru, care a fost arhiepiscop de Alexandria și martir, ale lui Grigore Taumaturgul, care a fost episcop de Neocezareea, ale lui Atanasie arhiepiscop de Alexandria, ale lui Vasile arhiepiscop de Cezareea în Capadocia, ale lui Grigore episcop de Nysa, ale lui Grigore Teologul, ale lui Amfiloqium de Iconium, ale lui Timotei, primul care a fost arhiepiscop al Alexandriei și ale lui Ghenadie care a fost patriarh al acestui oraș imperial, aflat sub providența divină; recunoaștem și canonul proclamat de Ciprian, care a fost arhiepiscop al Africii, iar prin sinodul său, canonul care a rămas în vigoare după tradiție doar în teritoriile acestor episcopi. Nimănui nu-i este permis să falsifice canoanele enumerate mai sus sau să le declare nule sau să admită alte canoane decât acestea, compuse împotriva lor de cei care au încercat să lupte împotriva adevărului. Dacă cineva este convins că a inventat, referitor la orice canon, sau a încercat să-l falsifice, va trebui să dea socoteală despre acest canon, va fi supus pedepsei pe care canonul respectiv o impune și astfel va fi vindecat de canonul împotriva căruia a păcătuit.

     

    Despre preoți și despre clerici

    Canonul 3: despre locul în sanctuar a preoților care au contractat o a doua căsătorie sau s-au căsătorit după ce au fost hirotoniți întru preoție și cei care s-au căsătorit cu o văduvă sau cu o soție lăsată. Deoarece drept-credinciosul nostru împărat, iubit de Cristos, cerea, în cuvântarea sa de la începutul acestui sfânt conciliu, să se dea tuturor celor care sunt înscriși în rândurile clerului și prin intermediul cărora trece la oameni harul sacramental, miniștri curați și neprihăniți, vrednici să aducă sacrificiul spiritual în cinstea slăvitului Dumnezeu, victimă și pontif în același timp, să fie curățiți de stricăciunile căsătoriilor lor ilicite, iar pe de altă parte, cerea clericilor sfintei Biserici romane, care și-au propus să urmeze o disciplină foarte severă în această privință, dar și cei care sunt în acest oraș imperial, aflat sub providența divină, regula umanității și a condescendenței; astfel am îmbinat cele două tendințe în una singură, pentru ca blândețea să nu degenereze în deziluzie, nici austeritatea în amărăciune, având în vedere îndeosebi greșeala din ignoranță, care atinge o mulțime, deloc non-neglijabilă, de oameni, decidem ca toți clericii care au contractat o a doua căsătorie și, sclavi ai păcatului, nu a voit să se ridice până la data de 15 ianuarie ce a trecut, după a patra avertizare, începând cu anul 6199, să fie condamnați cu depunerea canonică, adică să fie excluși din cler.

    În timp ce aceia care au căzut în urâciunea contractării celei de-a doua căsătorii, însă au recunoscut interesul lor spiritual înaintea întrunirii noastre și au îndepărtat de la ei răul, rupând aceste căsătorii străine și ilegitime, sau cei ale căror soții din cea de-a doua căsătorie sunt decedate, sau cei care, din proprie inițiativă revenind la Dumnezeu, încep să trăiască în castitate și fac eforturi să nu se mai gândească la păcatele lor din trecut, dacă acești clerici sunt preoți sau diaconi sau sub-diaconi, s-a decis ca aceștia să fie demiși din funcțiile sacerdotale, din orice activitate, după ce au făcut un anumit timp de penitență; totuși vor păstra anumite onoruri datorate scaunului și locului ce le-au ocupat în funcție de rangul lor, mulțumindu-se doar cu cinstirea și implorând iertarea de la Domnul pentru păcatele săvârșite din ignoranță; ar fi lipsit de rațiune, într-adevăr, să binecuvântezi pe cineva, în timp ce nu ți-ai vindecat propriile răni.

    Cei care nu au avut decât o singură soție, însă aceasta era o văduvă, precum și cei care după ce au fost hirotoniți au contractat o căsătorie ilegitimă, preoți, diaconi și sub-diaconi, după o scurtă perioadă de suspendare din funcțiile sacre și de penitență, vor fi readuși în propriile funcții fără a mai putea înaintea într-o funcție superioară, căsătoria ilegitimă fiind, desigur, anulată.

    Prin autoritatea noastră episcopală formulăm aceste reguli referitor la cei care au fost surprinși doar în greșelile menționate mai sus până la data de 15 ianuarie, spuneam, și poruncim, începând de azi, și reînnoim canonul care spune: Cel care după botez s-a căsătorit de două ori, sau a avut o concubină, nu va putea fi episcop, nici preot, nici diacon, nici chiar să facă parte din cler; tot la fel: Cel care s-a căsătorit cu o văduvă, sau cu o femeie lăsată de bărbatul ei, sau cu o slujitoare sau cu o sclavă sau cu o actriță, nu va putea fi episcop, nici preot, nici diacon, nici chiar să facă parte din cler.

     

    Canonul 4: despre pedeapsa canonică a celui care abuzează de o femei consacrată Domnului. Dacă un episcop sau un preot sau un diacon sau un sub-diacon sau un lector sau un cântăreț sau un portar a avut un schimb trupesc cu o femeie consacrată lui Dumnezeu, să fie depus, fiindcă a sedus o mireasă a lui Cristos; dacă este un laic, să fie excomunicat.

     

    Canonul 5: nici un cler superior nu trebuie să conviețuiască cu o slujitoare. Nici unul din cei care fac parte din rândurile clerului superior și care nu conviețuiește cu persoane care nu sunt suspecte că ar trăi sub o regulă, să nu aibă la el o femeie sau o slujitoare, păstrând astfel reputația sa incontestabilă; dacă totuși cineva încalcă ceea ce poruncim aici, să fie depus. Eunucii trebuie să respecte aceeaşi regulă, menținându-și faima fără reproșuri; dacă încalcă această regulă, fiind clerici, vor fi depuși, dacă sunt laici, vor fi excomunicați.

     

    Canonul 6: nu le este îngăduit preoților și diaconilor să se căsătorească după ce au fost hirotoniți. După cum se spune în canoanele apostolice, că doar celibatarii promovați în rândurile clerului, lectorii și cântăreții se pot căsători, și noi, păstrând această prescripție, poruncim ca de-acum înainte niciun sub-diacon, niciun diacon, niciun preot nu mai are dreptul, odată ce a primit hirotonirea, să se mai căsătorească; dacă îndrăznește să o facă, să fie depus. Dacă cineva dintre cei care se angajează în cler dorește să conviețuiască cu o femeie unindu-se prin taina unei căsătorii legitime, să se căsătorească înaintea hirotonirii sub-diaconale, diaconale, preoțești.

     

    Canonul 7: diaconul nu trebuie să se așeze înaintea preotului. Deoarece am aflat că în unele Biserici sunt diaconi, deținând funcții administrative, care, devenind astfel aroganți și pretențioși, se așază înaintea preoților, poruncim ca un diacon, indiferent de demnitatea sau misiunea bisericească ce o îndeplinește, să nu se așeze înaintea preotului; diaconul nu are voie să părăsească orașul său episcopal, doar dacă merge în calitate de reprezentant al persoanei patriarhului sau a mitropolitului său pentru a rezolva o problemă: în acest caz i se vor recunoaște onorurile datorate celui pe care îl reprezintă. Dacă cineva îndrăznește să facă aceasta, făcând uz de aroganță tiranică, va fi destituit din rangul său și va ocupa ultimul loc în ierarhia Bisericii din care face parte, deoarece Domnul nostru ne îndeamnă să nu ne bucurăm de primele locuri, după învățătura Domnului și Dumnezeului nostru însuși expusă în Evanghelia după sfântul Luca; văzând cum invitații la un banchet căutau locurile dintâi, le-a zis o parabolă în acești termeni: Când sunteți invitați la nuntă, nu vă așezați pe locurile dintâi, din teama ca să nu se afle printre invitați cineva mai de vază decât voi, iar cel ce v-a invitat, pe voi și pe el, să nu vină să vă spună: lasă-i locul acestuia, și atunci, plin de rușine, să nu fiți obligați să vă așezați pe locul cel din urmă. Însă, când sunteți invitați, mergeți și ocupați locul cel din urmă, iar când cel ca v-a invitat va veni vă va spune: prietene, mergi mai sus; atunci va fi pentru tine o cinste în ochii tuturor celor care se vor afla la masă cu tine. Fiindcă cine se înalță va fi înjosit, iar cine se înjosește va fi înălțat. Aceeași regulă se va aplica și celorlalte ordine, știind bine că demnitățile spirituale sunt deasupra demnităților seculare.

     

    Canonul 8: un sinod anual trebuie să aibă loc în fiecare provincie la locul fixat de mitropolit. „Dorind să aplicăm și noi ceea ce a fost decretat de sfinții Părinți, reînnoim și noi canonul care poruncește să se țină în fiecare an sinoade episcopale în fiecare provincie, la momentul și locul stabilite de episcopul mitropolit. Deoarece din cauza anumitor războaie stârnite de barbari și pentru alte motive neprevăzute ce au urmat, păstorii Bisericilor se află în imposibilitatea de a ține asemenea sinoade de două ori pe an, s-a decis ca în orice caz, în fiecare provincie să se țină o dată pe an un sinod în scopul reglării problemelor bisericești care se vor prezenta în mod normal; sinodul se va ține în perioada dintre Paște și sfârșitul lunii octombrie a fiecărui an, în locul pe care-l va stabili episcopul mitropolitan, după cum am spus mai sus. Episcopii care nu se vor prezenta, chiar dacă se află în episcopiile lor, fiind sănătoși și liberi de orice ocupație urgentă și necesară, vor fi avertizați.

     

    Canonul 9: un cler nu poate deține un loc de discotecă. Niciun cler nu poate deține un loc de discotecă, căci, dacă-i este interzis unui cler să intre într-o discotecă, cu atât mai mult nu trebuie să-i provoace pe alții la asemenea distracții sau să le ofere ceea ce el-însuși nu poate face. Dacă face aceasta, să înceteze sau să fie depus.

     

    Canonul 10: un cler un trebuie să primească dobândă sau camătă. Un episcop sau un preot sau un diacon care cere dobândă sau ceea ce se numește camătă, trebuie să înceteze să mai facă așa ceva sau sa fie depus.

     

    Canonul 11: nu trebuie să existe prietenii cu evreii, nici să se dialogheze cu ei sau să se primească medicamente de la ei. Nimeni dintre cei înscriși în rândurile clerului, sau chiar un laic, să nu mănânce pâinea azimă folosită de evrei, nici să-și facă prieteni printre evrei, nici să facă apel la ei în caz de boală, primind de la ei medicamente, nici să se frecventeze băile publice însoțiți de ei; dacă cineva încearcă să facă așa ceva, dacă este cler, va fi depus, dacă este laic, va fi excomunicat.

     

    Canonul 12: nici un episcop nu trebuie să conviețuiască cu fosta lui soție. Am auzit că în Africa și în Libia și în alte locuri păstorii preaiubiți de Dumnezeu ale acestor teritorii nu încetează să conviețuiască cu soțiile lor, chiar și după ce le-a fost conferită consacrarea episcopală, fiind astfel pentru credincioși o piatră de poticnire și un scandal. Preocupându-ne deci ca totul să se facă spre edificarea spirituală a credincioșilor ce ne sunt încredințați, am decis ca astfel de fapte să nu mai existe. Nu spunem asta pentru a încălca sau a neglija prescripțiile apostolice, ci pentru a ne îngriji de mântuirea oamenilor și de progresul lor în virtute și pentru a nu fi nici o ocazie de scandal împotriva disciplinei bisericești; într-adevăr, sfântul apostol spune: Faceți totul spre slava lui Dumnezeu, să nu fiți scandal nici pentru evrei, nici pentru greci, nici pentru Biserica lui Dumnezeu, astfel mă străduiesc și eu să fiu pe placul tuturor în toate, căutând nu propriile mele interese, ci interesul credincioșilor, pentru ca toți oamenii să fie mântuiți; fiți imitatorii mei, după cum și eu sunt imitatorul lui Cristos. Dacă cineva face așa ceva, să fie depus.

     

    Canonul 13: preoții și diaconii pot conviețui cu soțiile lor. Deoarece am auzit că în Biserica Romei este stabilită o regulă ca înaintea hirotonirii diaconale sau prezbiterale candidații să promită public să nu conviețuiască cu soțiile lor, noi, în conformitate cu regulile din vechime și observând cu strictețe disciplina apostolică, dorim ca taina căsătoriei încheiată legitim de oamenii consacrați lui Dumnezeu să rămână în vigoare chiar și după hirotonire, fără să se desfacă legăturile ce-i unește cu soțiile lor, nici să fie privați de raporturile sexuale în momentele fixate. Astfel, dacă cineva este considerat vrednic să fie sfințit subdiacon sau diacon sau preot, acesta să nu fie împiedicat să primească această demnitate fiindcă are o soție legitimă, nici să nu i se ceară să promită, în momentul hirotonirii, să se abțină de-acum înainte de raporturile sexuale legitime cu soția lui; în caz contrar se aduce insultă căsătoriei instituite prin legea lui Dumnezeu și binecuvântată de prezența sa, în timp ce știm că Evanghelia ne spune: Omul să nu despartă ceea ce Dumnezeu a unit, iar apostolul ne învață: Căsătoria să fie respectată de toți și patul conjugal să fie fără stricăciune; iar în alt loc: Ești unit cu o femeie prin legăturile căsătoriei? să nu cauți a le întrerupe.

    Mai știm, pe de altă parte, că Părinții întruniți la Cartagina, ca o măsură de prevenție din cauza viciilor grave ale unor miniștri ai altarului, au decis ca subdiaconii, care intră în contact cu sfintele taine, diaconii și preoții pentru același motiv, să trăiască în abstinență cu soțiile lor; astfel păstrăm și noi ceea ce a fost transmis de apostoli și păstrat din vechime, știut fiind faptul că există un timp pentru toate, mai ales pentru post și rugăciune; trebuie ca cei care se apropie de altar, în momentele în care intră în contact cu sfintele taine să fie curați în toate, pentru ca să poată obține de la Dumnezeu tot ceea ce ei cer în rugăciunile lor pentru popor. Deci, dacă cineva, încălcând canoanele apostolice, îndrăznește să priveze un cler din rândurile sacre, adică un preot sau un diacon sau un subdiacon, de raporturile conjugale și de la conviețuirea cu soția lui legitimă, să fie depus; tot la fel, dacă un preot sau un diacon își lasă soția sub pretextul pioșeniei lui, să fie excomunicat, iar dacă persistă, să fie depus.

     

    Canonul 14: niciun preot nu poate fi sfințit înaintea vârstei de 30 de ani, niciun diacon înaintea vârstei de 25 de ani, nici o diaconiță înaintea vârstei de 40 de ani. Regula stabilită de sfinții Părinți, inspirați de Dumnezeu, trebuie să rămână în vigoare și asupra următorului punct, și anume, nu trebuie admis la preoție un candidat sub 30 de ani, chiar dacă este destul de vrednic, ci trebuie să aștepte, deoarece Domnul Isus Cristos nu a fost botezat și nu a început misiunea sa de predicator decât la 30 de ani. De asemenea, să nu fie sfințit un diacon înainte de a fi împlinit 25 de ani, iar o diaconiță înainte de a fi împlinit 40 de ani.

     

    Canonul 15: un subdiacon nu poate fi sfințit înaintea vârstei de 20 de ani. Pentru treapta de subdiacon trebuie să se prezinte candidați care au depășit vârsta de 20 de ani. Dacă cineva a fost hirotonit în una din treptele ierarhiei bisericești înaintea vârstei fixate, să fie depus.

     

    Canonul 16: numărul șapte al diaconilor din Faptele Apostolilor nu trebuie să fie aplicat numărului diaconilor dintr-o episcopie. Deoarece Faptele Apostolilor ne spun că Apostolii au instituit șapte diaconi, iar Părinții sinodului ținut la Neocezareea au afirmat clar în canoanele ce le-au publicat că diaconii trebuie să fie în număr de șapte, conform acestui canon, chiar dacă orașul este foarte mare, dovada găsindu-se în cartea Faptelor: în acele vremuri, crescând numărul discipolilor, existau plângeri din partea grecilor împotriva evreilor, fiindcă văduvele lor erau neglijate în distribuirea bunurilor ce se făcea zilnic. Cei doisprezece, convocând atunci adunarea tuturor credincioșilor, au spus: nu se cuvine ca noi să delăsăm predicarea Cuvântului lui Dumnezeu și să slujim la mese. Alegeți deci dintre voi, fraților, șapte bărbați cu renume bun, plini de înțelepciune și de Duhul Sfânt, cărora să le încredințăm această slujire; iar noi vom putea continua să ne dedicăm rugăciunii și predicării Cuvântului. Propunerea a plăcut întregii adunări și i-au ales pe Ștefan, bărbat plin de credință și de Duhul Sfânt, pe Filip, Procor, Nicanor, Timon, Parmenas și Nicolae, prozelit din Antiohia; i-au prezentat înaintea Apostolilor. Ioan Gură-de-Aur, doctor al Bisericii, interpretând acest text, spune: Acest lucru merită toată considerația noastră fiindcă putem vedea că mulțimea nu era divizată când era vorba să aleagă acei oameni, și că nu s-au împotrivit cerinței Apostolilor. Trebuie să aflăm acuma care era demnitatea lor și ce fel de sfințire au primit. Aceea de diaconi? Ori, după cum știm, diaconatul nu exista pe atunci în Biserici. Aceea de preot? Ori, după cum știm, nu existau încă nici măcar episcopi, ci doar Apostolii. De aceea eu cred că numele nu desemnează într-un mod clar și evident nici diaconii, nici preoții. Ținând cont de toate acestea, noi declarăm deci că, având în vedere învățătura primită, cei șapte diaconi despre care este vorba, nu sunt considerați a fi miniștri în slujba sfintelor taine; ei sunt cei care au primit misiunea să administreze bunurile comune ale comunității de atunci; astfel ei rămân pentru noi niște exemple de caritate și de zel în slujirea celor nevoiași.

     

    Canonul 17: un cler nu trebuie să meargă într-o altă episcopie fără avizul episcopului său. Deoarece clerici din diferite episcopii, abandonând Bisericile lor, merg spre alți episcopi și fără să aibă consimțământul episcopului lor intră în slujirea unei alte Biserici, devenind astfel nesupuși, poruncim ca începând cu luna ianuarie a acestui an, nici un cler, indiferent de rangul în care se află, nu are voie, excepție făcând doar cei dotați de scrisori de recomandare din partea episcopului lor, să se angajeze în slujba unei alte Biserici, iar cel care nu va respecta această ordonanță, începând de acum înainte, ci va aduce prejudicii celui care i-a conferit hirotonirea, va fi depus în același timp cu cel care l-a primit fără să țină seama de această prescripție.

     

    Canonul 18: despre revenirea în episcopiile lor a clericilor care au fugit, sub pretextul unei năvăliri barbare sau din alte motive, odată ce năvălirea barbarilor a încetat. Clericii care, sub pretextul unei năvăliri barbare sau pentru un alt motiv au părăsit episcopia lor, de îndată ce acest motiv încetează, fie năvălirile barbare, fie motivul pentru care au plecat, le poruncim să revină în episcopia lor și să nu le mai părăsească pe durate prea lungi fără motiv. Dacă cineva nu respectă această ordonanță, să fie excomunicat până ce reintegrează propria lui Biserică. Aceeași pedeapsă o va suporta și episcopul care l-a împiedicat să revină.

     

    Canonul 19: responsabilii Bisericilor trebuie să dea clerului și poporului o învățătură solidă, conformă cu tradiția sfinților Părinți inspirați de Dumnezeu. Responsabilii episcopiilor trebuie, desigur în fiecare zi, dar mai ales duminica, să-și instruiască clerul și credincioșii în credința adevărată, alegând din Sfânta Scriptură texte și afirmații ale adevărului, fără să meargă împotriva definițiilor dogmatice stabilite deja sau împotriva tradiției Părinților inspirați de Dumnezeu. Iar dacă se ridică o dificultate referitor la un text din Scriptură, să nu-l interpreteze decât conform doctrinei transmise de învățăturile doctorilor Bisericii în scrierile lor; uneori pot încerca să se deosebească de aceștia, să alcătuiască ei-înșiși comentarii despre aceste texte și, în cazul în care se află în încurcătură, poate depăși gândirea lor dând o interpretare care să fie conformă adevărului revelat și dogmelor Bisericii; într-adevăr, învățătura Părinților amintiți va permite credincioșilor să deosebească ce este important, și să adere, de ceea ce este nefolositor și bun de neluat în seamă; astfel vor reforma viața lor spre mai bine și nu vor păcătui prin ignoranță, dimpotrivă, sensibili la doctrina Bisericii, vor fi vigilenți pentru a nu cădea ispitei și păcatului de frica pedepselor care-i amenință.

     

    Canonul 20: un episcop nu trebuie să predice în public într-un oraș episcopal străin, ci doar în propria lui episcopie. Nu îi este permis unui episcop să predice în public într-un oraș ce nu aparține de episcopia lui; dacă un episcop este depistat că face așa ceva să i se înlăture episcopia și să fie redus la statutul de preot.

     

    Canonul 21: despre preoți și pedepsele canonice, să se căiască de greșelile lor. Cei care au fost supuși unor pedepse canonice din cauza conduitei lor necorespunzătoare și de aceea au fost îndepărtați din minister pentru totdeauna și au fost reduși la statutul de laici, dacă din proprie inițiativă, în vederea revenirii lor, se ridică din păcatul din cauza căruia au pierdut harul și devin complet liberi, pot relua tonsura clericală; dacă nu fac asta din proprie inițiativă, să păstreze părul lung, precum laicii, deoarece au preferat mai degrabă viața laică decât viața spirituală.

     

    Canonul 22: despre cei care recurg la simonie pentru a primi hirotonirea. Cei care au fost hirotoniți dând o sumă de bani, fie ei episcopi sau alți membri ai clerului, fără să fi fost încercați asupra credinței și moravurilor, poruncim să fie depuși, ei și cei care i-au hirotonit.

     

    Canonul 23: nu trebuie cerut nimic în schimbul împărtășaniei. Nimeni, printre episcopi, preoți sau diaconi, nu trebuie, distribuind sfânta împărtășanie, să ceară de la cel care o primește bani sau alt fel de recompensă în schimbul împărtășaniei; harul lui Dumnezeu nu este de vânzare și nu transmitem sfințirea Duhului Sfânt în schimbul banilor, dimpotrivă noi trebuie să distribuim darul lui Dumnezeu celor care sunt vrednici fără să așteptăm ceva în schimb. Dacă se află că cineva din cler percepe orice fel de recompensă de la cel căruia îi dă sfânta împărtășanie să fie depus, fiindcă este un comerciant răufăcător și aparține sectei lui Simon Magul.

     

    Canonul 24: clerul din ierarhia superioară sau călugării nu au dreptul să meargă la hipodrom. Să nu se permită nimănui din ierarhia superioară, nici călugărilor să meargă la hipodrom sau să asiste la jocurile din arena de teatru. Chiar și atunci când un cler este invitat la banchetul nupțial, deîndată ce încep jocurile mascate se va ridica și va părăsi sala imediat, după cum ne prescrie învățătura Părinților. Dacă cineva este prins făcând asta, să înceteze sau să fie depus.

     

    Canonul 25: parohiile de la țară și di orașe trebuie să rămână în administrația episcopilor. Reînnoim, de asemenea, canonul care prescrie că parohiile rurale sau urbane trebuie să rămână fără nicio schimbare sub jurisdicția episcopilor care le administrează de drept, mai ales dacă le-au administrat timp de mai bine de 30 de ani în mod pașnic; dacă totuși, în timpul acestor 30 de ani s-a ridicat sau se ridică o contestație referitor la ele, se va permite, celor care pretind că au fost nedreptățiți, să ridice problema înaintea sinodului provincial.

     

    Canonul 26: preotul angajat, fără voia lui, într-o căsătorie ilicită nu trebuie să păstreze decât locul său în sanctuar. Preotul care s-a văzut, din cauza ignoranței, antrenat într-o căsătorie ilicită, se va putea bucura de cinstea poziției ce o ocupă, conform canonului ce l-am publicat noi-înșine, însă i se interzice orice altă funcție: doar iertarea îi este suficientă unei asemenea persoane; va fi nesăbuit ca unui bărbat, trebuind să-și panseze propriile răni, să i se permită să dea binecuvântări altora; fiindcă binecuvântarea, care este comunicarea harului, nu poate fi dată de cineva care este bolnav din cauza greșelii în care a căzut fără să-și dea seama; de aceea cum va putea da el altora binecuvântarea? Deci să nu binecuvânteze nici în public, nici în privat, nici să nu dea Trupul Domnului altora, nici să săvârșească vreo funcție bisericească, ci mulțumindu-se de precedență să implore iertarea de la Domnul pentru greșeala săvârșită din ignoranță. Este clar că orice căsătorie ilicită va fi anulată, iar bărbatul nu va avea nici un raport cu femeia din cauza căreia a suferit interdicția de a-și exersa ministerul preoțesc.

     

    Canonul 27: cel care face parte din cler nu poate îmbrăca orice fel de haine. Nimeni dintre cei înscriși în ierarhia clerului să nu se îmbrace necuviincios, fie că trăiește la oraș, fie că se află în călătorie, ci să folosească mereu haine specifice funcției celor care sunt înscriși în rândurile clerului. Dacă cineva nu respectă această regulă să fie excomunicat timp de o săptămână.

     

    Canonul 28: să nu se amestece ofranda strugurilor cu ofranda sacrificiului. Deoarece am aflat că în unele Biserici, fiind oferiți struguri în sanctuare, cei care celebrează divina liturghie amestecă, conform uzanței locului, acești struguri cu ofranda sacrificiului nesângeros și astfel împărtășesc poporul cu ambele specii, am decis ca această practică să înceteze cu desăvârșire, și se va da credincioșilor, pentru vitalitatea și iertarea păcatelor, doar ofranda sacrificiului. Cât despre strugurii considerați a fi ofranda primelor roade, preoții îi vor binecuvânta aparte și-i vor distribui celor ce-i cer acest lucru drept mulțumire Celui care dă roadele pământului, datorită cărora, conform ordinii lui Dumnezeu, trupurile noastre se dezvoltă și se hrănesc. Dacă un cler nu respectă această prescripție, să fie depus.

     

    Canonul 29: sacrificiul altarului trebuie oferit de preoți după ce au postit. Canonul sinodului din Cartagina prescrie că sfintele taine ale altarului nu pot fi săvârșite decât de preoții care postesc, mai puțin în ziua aniversară, în care se celebrează Cina Domnului; poate din considerente utile Biserica din acele locuri a stabilit ca preoții de acolo să celebreze astfel sfintele taine. Iar noi, deoarece nu avem niciun motiv să nu ținem seama de un asemenea canon, poruncim ca în conformitate cu tradițiile apostolilor și ale Părinților, să nu se înceteze postul joia din ultima săptămână a postului mare, fiindcă astfel se va aduce necinste întregului post.

     

    Canonul 30: cei care de bună voie au ales să trăiască în continență, să nu conviețuiască. Din dorința de a contribui la edificarea spirituală a Bisericii am decis să ne îngrijim și de binele preoților care slujesc în Bisericile din țările barbare. Dacă aceștia cred că pot încălca canonul apostolic, unde se spune: să nu-ți lași soția din motiv de pietate, și pot face mai mult decât cele prescrise de lege și astfel, în acord cu soțiile lor se abțin de la relațiile sexuale, le poruncim să nu conviețuiască în nici un fel cu ele, pentru ca astfel să dea dovada perfectă a angajamentelor lor. Am dat dovadă de condescendență în cazul lor doar din cauza lipsei lor de curaj și a moravurilor străine și instabile din țara lor de misiune.

     

    Canonul 31: nu pot fi celebrate sfintele taine în oratoriile caselor private fără autorizația episcopului. Clericii care celebrează divina liturghie în capelele din case private le poruncim să o facă doar cu acordul episcopului locului; iar dacă un cleric nu păstrează acest canon așa cum este el redactat să fie depus.

     

    Canonul 32: trebuie să se amestece apă în vinul pentru sacrificiul nesângeros. Deoarece a ajuns la urechile noastre că în ținuturile din Armenia cei care săvârșesc sacrificiul nesângeros nu oferă pe altar decât vin fără să amestece și apă, bazându-se pe un Doctor al Bisericii, Ioan Gură-de-Aur, care spune în comentariul său la Evanghelia după Matei: De ce nu a băut apă după învierea sa din morți, ci doar vin? Pentru ca să smulgă din rădăcini o erezie perversă; într-adevăr, deoarece există unii care nu folosesc în celebrarea sfintelor taine decât apă, le-a arătat că instituind sfintele taine, Cristos a folosit vin, iar după înviere, în timp ce le servea o masă simplă, fără celebrarea tainelor, s-a folosit de asemenea de vin, de produsul, zice el, viței de vie, iar vița de vie nu produce apă, ci vin; bazându-se pe acest comentariu, aceștia au crezut că Doctorul Bisericii abolea ofranda apei amestecate cu vin în timpul celebrării sfintelor taine. Ca de acum înainte să nu mai fie stăpâniți de ignoranță le revelăm noi gândirea ortodoxă a acestui sfânt Părinte. Erezia perversă a hidroparaștilor, destul de veche, folosește în celebrarea sacrificiului doar de apă în loc de vin; acest om, inspirat de Dumnezeu, respingând învățătura ilegitimă a acestei erezii și arătându-le că se împotrivesc tradiției apostolice, le-a făcut explicația de care am pomenit. Chiar și în Biserica lui, față de care a primit misiunea de a o păstori, învăța să se amestece apa cu vinul de fiecare dată când se celebrează sacrificiul nesângeros, pentru a aminti de amestecul de sânge și apă țâșnit din coasta sfântă a Mântuitorului și Răscumpărătorului, Cristos Dumnezeul nostru, care a curs spre a da viață lumii întregi și spre iertarea păcatelor. De asemenea, în toate Bisericile, luminate de luminile spirituale ale Părinților, această prescripție stabilită chiar de Dumnezeu rămâne în vigoare; însuși Iacob, fratele după trup al lui Cristos Dumnezeul nostru, căruia i-a fost încredințat scaunul Bisericii din Ierusalim, și Vasile, arhiepiscop al Cezareii, a cărei slavă este cunoscută pe tot pământul, transmițându-ne în scris mistica sfintelor taine, ne-au învățat să facem și noi ofranda nesângeroasă amestecând apă cu vin. Iar sfinții Părinți întruniți la Cartagina au reamintit acest lucru explicit: în sfintele taine nu se oferă nimic mai mult decât Trupul și Sângele Domnului, după cum Domnul însuși ne-a transmis, adică pâine și vin amestecat cu apă. Deci, dacă un episcop sau un preot nu făptuiește după prescripția apostolilor și nu oferă sacrificiul neprihănit amestecând apa cu vinul, să fie depus, deoarece proclamă taina sacrificiului în mod incomplet și inventează astfel împotriva tradiției Bisericii.

     

    Canonul 33: împotriva obiceiului evreilor de a admite în cler doar candidați din descendența sacerdotală. Deoarece am aflat că în teritoriile Armeniei doar cei care provin din descendență preoțească sunt admiși în rândurile clerului, iar asta este o tradiție iudaică urmată și de cei care pun în practică așa ceva, și că unii dintre ei, chiar și fără tonsura clericală, se autoproclamă cântăreți și lectori la celebrarea sfintelor taine, am decis că de acum înainte nu se va mai permite celor care vor să promoveze pe cineva în rândurile clerului să țină seama de obârșia candidatului, ci, după ce s-a examinat demnitatea lui conform condițiilor stabilite de sfintele canoane, să fie admiși în rândurile clerului, și doar după acest examen va fi hirotonit cler, fie că își are obârșia într-o familie de preoți sau nu. Mai mult, nu se mai permite nimănui să proclame de la amvon discursuri tălmăcitoare despre credință, așa cum fac cei care sunt clerici, fără să fi primit deja tonsura și binecuvântarea din partea păstorului lor, conform canoanelor. Dacă cineva este depistat că nu respectă aceste prescripții, să fie excomunicat.

     

    Canonul 34: despre cei care intră în conflict cu un episcop sau un membru din cler. Un sfânt canon zicând în termeni expliciți: crima unei organizații secrete sau frății, fiind interzisă deja prin lege civilă, trebuie să fie cu atât mai mult interzisă în Biserica lui Dumnezeu, dorim și noi să îl trăim; astfel clericii și călugării care s-au unit printr-un vot sau complotează și stârnesc învinuiri răuvoitoare împotriva episcopilor sau împotriva confraților din cler, să fie lepădați definitiv de rangul ce-l poartă în rândurile clerului.

     

    Canonul 35: un mitropolit nu are voie să intre în posesia bunurilor unui episcop defunct. Este interzis oricărui mitropolit să pună mâna, la moartea unui episcop sufragant scaunului său, bunurile ce aparțineau episcopului defunct sau Bisericii sale, sau să le treacă în posesia sa; aceste bunuri să rămână în grija clerului Bisericii păstorite de episcopul decedat până ce un nou episcop va fi consacrat. Doar în cazul în care Biserica cu pricina nu mai are niciun cler, atunci mitropolitul va păstra acele bunuri intacte și le va oferi noului episcop ce va fi consacrat.

     

    Canonul 35: despre cinstea adusă patriarhiilor. Reînnoind legislația celor 150 de Părinți care s-au întrunit în acest oraș imperial, aflat sub providența divină, și a celor 630, care s-au întrunit la Calcedon, decretăm că scaunul Constantinopolului se va bucura de aceleași privilegii precum scaunul vechii Rome și va obține, în afacerile bisericești, același statut ca acela, fiind al doilea după el; scaunul marelui oraș al Alexandriei va urma, apoi cel al Antiohiei, iar apoi, scaunul orașului Ierusalim.

     

    Canonul 37: despre episcopii obligați să rămână în afara episcopiilor lor din cauza invaziilor barbare. Deoarece în diferite momente au avut loc incursiuni barbare și din această cauză mai multe orașe episcopale au căzut în mâinile oamenilor fărădelege, astfel încât păstorul unui asemenea oraș se afla în imposibilitatea de a reveni după consacrarea lui pe scaunul său și să primească instituirea canonică și să făptuiască el-însuși noi hirotoniri conform legislației în vigoare, să administreze episcopia lui și să exercite funcțiile episcopale, noi, ținând cont de cinstea caracterului episcopal și și de necesitatea unei Biserici de a fi păstorită de un episcop și nevoind ca influența păgânilor să fie exercitată în detrimentul drepturilor bisericești, am decis că vor rămâne neschimbate drepturile celor care au fost consacrați episcopi în asemenea condiții și pentru motivul exprimat mai sus nu au putut fi instalați pe scaunele lor, astfel încât să-și poată lua în primire canonic turma ce le este încredințată și să făptuiască hirotoniri pentru diferite ranguri în cler și să exercite autoritatea pastorală care le este specifică consacrării lor, iar actele lor administrative să fie ferme și legitime, fiindcă, dacă nevoia vremurilor împiedică observarea strictă a legii, ea nu va putea restrânge limitele condescendenței.

     

    Canonul 38: ordinea ierarhică a episcopiilor trebuie să țină seama de un oraș nou fondat. Canonul promulgat de sfinții Părinți îl observăm și noi, adică: dacă din ordin imperial un oraș nou a fost fondat sau este pe cale să fie fondat, ordinea ierarhică a Bisericii se va conforma ordinii civile și publice specificată în scrisorile de fondare.

     

    Canonul 39: despre episcopul insulei Cipru. Fratele nostru în episcopat, Ioan, păstorul credincioșilor din Insula Cipru, refugiindu-se cu poporul său în provincia Helespont din cauza invaziilor barbare pentru a scăpa sclaviei păgânilor și pentru a se asigura în continuare de protecția și autoritatea creștină, și asta datorită harului providenței divine și eforturilor dreptcredinciosului nostru împărat, iubit de Cristos, decidem ca privilegiile acordate scaunului său de Părinții inspirați de Dumnezeu, care s-au întrunit pentru prima dată la Efes, să rămână neschimbate; astfel Noua Iustinianopolis să aibă aceleași drepturi precum orașul Constantia, iar episcopul iubit de Dumnezeu care va fi consacrat pe viitor, va prezida peste episcopii din provincia Helespont și va fi ales de proprii episcopi, după o tradiție mai veche; fiindcă Părinții inspirați de Dumnezeu au decis ca tradițiile fiecărei Biserici să fie respectate. Cât despre episcopul orașului Cizic va fi sub jurisdicția episcopului orașului Iustinianopolis precum toți ceilalți episcopi care sunt acum sub autoritatea lui Ioan, păstor iubit de Dumnezeu, care, dacă este necesar, va promova chiar și pe episcopul orașului Cizic.

     

    Despre monahi și monahii

    Canonul 40: nu trebuie admiși în viața monahală candidați fără un examen prealabil. Văzând că este lucru bun atașamentul față de Dumnezeu prin părăsirea zgomotului vieții mondene, totuși nu trebuie admiși prea devreme și fără discernământ cei care doresc să aleagă viața monahală, ci și pentru ei se vor aplica regulile transmise de Părinții noștri, adică să nu fie admiși la profesiunea trăirii voturilor monahale decât după ce au ajuns la vârsta rațiunii, după ce s-a constatat că profesiunea la care se angajează a fost făcută în cunoștință de cauză și cu judecată. Deci, cel care va dori să intre sub jugul monahismului să nu aibă sub 10 ani, păstorul locului trebuind să decidă, dacă crede că este mai avantajos pentru a îmbrățișa acest stil de viață și a o trăi în profunzime să mai adauge ani la această vârstă.  Fiindcă sfântul Vasile cel Mare a stabilit în canoanele lui că fecioara care s-a consacrat spontan lui Dumnezeu, alegând viața feciorelnică nu poate fi admisă în rândurile fecioarelor consacrate decât după împlinirea vârstei de 17 ani, însă noi, urmând exemplul a ceea ce fusese decis despre văduve și diaconițe, am coborât, prin analogie, vârsta celor care aleg viața monahală; stă scris în cartea Scrisorilor că: pentru a fi înscrisă printre văduve o femeie trebuie să aibă cel puțin 60 de ani, în timp ce sfintele canoane permit acordarea binecuvântării ca diaconiță unei femei ce a împlinit vârsta de 40 de ani, văzând că astfel Biserica devine, datorită harului divin, tot mai puternică și progresează tot mai mult, iar credincioșii sunt tot mai fermi și tari în observarea poruncilor divine. Este ceea ce am înțeles în mod cât se poate de bine și poruncim ceea ce am spus pentru a arăta explicit binecuvântarea harului ca un sigiliu asupra celui care va îmbrățișa lupta spirituală după voința lui Dumnezeu, îndemnându-l astfel să nu ezite și să nu abandoneze și încurajându-l tot mai mult să aleagă bunul suprem și să-l trăiască cu dăruire.

     

    Canonul 41: despre cei care vor să trăiască în recluziune. Cei care doresc să ducă o viață eremitică într-o recluziune urbană sau rurală și să vegheze asupra mântuirii lor trăind în solitudine, mai întâi trebuie să intre într-o mănăstire și să se exerseze pentru viața eremitică; timp de trei ani trebuie să se supună, cu frica de Domnul, abatelui mănăstirii, să îndeplinească după cum se cuvine toate îndatoririle ascultării; iar apoi, mărturisind intenția lor de a duce o viață eremitică ce doresc să o îmbrățișeze din toată inima de bună voie, să se prezinte înaintea episcopului locului în vederea examenului canonic; apoi vor petrece un an la poarta ermitajului pentru ca intenția lor să devină și mai puternică, fiindcă în acest post vor putea da mărturia unei vieți trăită în solitudine, nu pentru a obține o slavă deșartă, ci binele în sine. Odată ce acest timp s-a terminat, dacă mai persistă în intenția lor, vor fi închiși în clauzură și nu li se va mai permite să iasă după bunul lor plac din această clauzură, decât dacă sunt obligați de necesități spirituale sau de sănătate sau dacă este în pericol propria lor viață; chiar și în aceste cazuri o va face cu permisiunea episcopului. Cei care vor încerca să părăsească clauzura fără motivele expuse mai sus, mai întâi trebuie închiși, împotriva voinței lor în acea clauzură, apoi să li se aplice corecția prin posturi și alte mortificații, fiindcă ei trebuie să știe că, în conformitate cu ceea ce este scris: Cel care, după ce a pus mâna pe plug, se uită înapoi nu este vrednic de Împărăția cerurilor.

     

    Canonul 42: cei care se numesc ermiți, purtând părul lung, nu trebuie să locuiască în orașe. Celor ce se numesc ermiți, care sunt îmbrăcați în negru și cu părul lung, merg prin orașe, trăind în lume printre bărbați și femei, aducând insultă astfel profesiunii lor de viață, le poruncim, dacă vor să-și tundă părul și să îmbrace haina altor monahi, să intre într-o mănăstire și să facă parte dintre monahii acelei mănăstiri; dacă nu vor, atunci să fie alungați definitiv din orașe și să locuiască în pustietăți, de unde își trag și numele.

     

    Canonul 43: trebuie admis în mănăstire orice om, indiferent de greșelile din viața lui. Orice creștin poate să aleagă viața ascetică prin părăsirea agitației și zgomotului lumii, să intre într-o mănăstire și să primească tonsura monahală, indiferent de crimele de care ar fi putut fi acuzat în lume; fiindcă Dumnezeu Mântuitorul nostru spune: Nu-l voi da afară pe cel ce vine la mine. Deoarece viața monahală reprezintă pentru noi viața de penitență, aprobăm pe cel care o alege cu sinceritatea sufletului și nici un motiv nu-l va putea împiedica să-și realizeze dorința.

     

    Canonul 44: despre monahul care are relații sexuale cu o femei sau se căsătorește. Monahul învinuit de luxurie sau care a luat o femeie pentru a se căsători și a conviețui cu ea, va fi supus pedepselor canonice specifice fornicatorilor.

     

    Canonul 45: să nu vină în mănăstire femei care, îmbrăcând haina monahală, doresc să o împodobească cu tot felul de bijuterii lumești. Deoarece am aflat că în unele mănăstiri feminine cele ce trebuie să fie îmbrăcate cu rasa monahală sunt împodobite mai înainte de cei ce le prezintă la altar cu haine de in și cu tot felul de rochii și chiar cu bijuterii încrustate cu aur și pietre prețioase și apropiindu-se astfel de altar sunt dezbrăcate de hainele astfel împodobite și se face asupra lor ritualul binecuvântării și apoi se îmbracă cu rasa monahală, poruncim ca de acum înainte să nu se mai facă așa ceva. Nu se cuvine ca cele care au renunțat de bună voie la toate plăcerile lumești și au îmbrățișat viața în Dumnezeu, care prin această alegere au confirmat persistența în gândirea lor și au intrat într-o mănăstire, să-și mai amintească, datorită acestor bijuterii pieritoare și trecătoare, ceea ce a uitat deja și să devină astfel îndoielnice, cu sufletul neliniștit pentru a spune așa, din cauza furtunilor care dau năvală peste ele și o fac să se agite astfel încât uneori nici măcar nu mai pot vărsa o lacrimă pentru a arăta, prin atitudinea lor exterioară, remușcarea inimii; iar dacă uneori o lacrimă, după cum este natural, le scapă din ochi, cei prezenți la ceremonie vor crede că provine, nu de la dispoziția interioară pentru viața ascetică, ci de la faptul că au părăsit lumea și bunurile acestei lumi.

     

    Canonul 46: monahiile nu trebuie să iasă din mănăstire fără un motiv întemeiat. Cele care au ales viața ascetică și au intrat într-o mănăstire nu vor mai ieși de acolo după bunul lor palc. Totuși, dacă o nevoie urgentă le forțează, atunci pot ieși doar cu binecuvântarea și autorizația superioarei; și chiar în aceste cazuri, să nu iasă singure, ci însoțite de câteva monahii în vârstă, cu experiență în mănăstire, sub porunca maicii superioare generale; cât despre dormitul în afara mănăstirii este interzis cu desăvârșire. Și bărbații care trăiesc viața  ascetică, nici ei să nu iasă din mănăstire, doar în caz de urgență, și atunci cu binecuvântarea abatelui responsabil al mănăstirii. Cei care încalcă această regulă stabilită de noi, fie ei bărbați sau femei, vor fi supuși pedepselor canonice specifice pentru asemenea abateri.

     

    Canonul 47: niciun bărbat nu trebuie să petreacă peste noapte într-o mănăstire de femei, și nicio femeie nu trebuie să înnopteze într-o mănăstire de bărbați. Nicio femeie să nu doarmă într-o mănăstire de bărbați, și niciun bărbat într-o mănăstire de femei; trebuie să evităm cu tot dinadinsul credincioșilor orice piatră de poticnire și de scandal și să dirijăm viața noastră în mod corespunzător cu ceea ce convine și este pe placul Domnului. Dacă cineva încalcă acest canon, cler sau laic, să fie excomunicat.

     

    Canonul 48: soția episcopului, de care s-a separat de comun acord, trebuie să intre, după consacrarea episcopală a soțului ei, într-o mănăstire. Soția celui care a fost aflat vrednic de consacrarea episcopală, separându-se de comun acord de soțul ei, va intra, după consacrarea episcopală a soțului, într-o mănăstire cât mai îndepărtată de reședința episcopală și se va putea bucura de susținerea materială a episcopului; dacă este vrednică, să primească binecuvântarea întru diaconie.

     

    Canonul 49: mănăstirile care au fost sfințite deja nu trebuie să devină case private. Referindu-ne la un alt canon, poruncim ca mănăstirile, odată ce au fost consacrate după dorința episcopului, trebuie să rămână mereu mănăstiri, iar bunurile ce le aparțin trebuie să fie păstrate; nu mai pot deveni locuințe laice, nici să fie date statului sau civililor; iar dacă această practică a avut loc până acum, de acum înainte poruncim să nu se mai facă așa ceva. Cei care vor îndrăzni să facă așa ceva de acum încolo vor fi supuși pedepselor canonice.

     

    Despre laici

    Canonul 50: nici clericii nici laicii nu trebuie să joace cu zarurile. Nimeni, fie laic, fie cler să nu joace cu zarurile de acum înainte. Dacă cineva este acuzat de asemenea faptă, dacă este cler, să fie depus, dacă este laic, să fie excomunicat.

     

    Canonul 51: interzisă participarea la jocurile de mimă, luptele cu animale și dansurile regizate. Sunt interzise cu desăvârșire de acest sfânt conciliu ecumenic reprezentările a ceea ace se numește mimă și jocurile legate de aceste mime; mai mult, interzicem luptele cu animale și dansurile regizate. Dacă cineva nu ține seama de acest canon și participă la asemenea jocuri interzise, dacă este cler, să fie depus, dacă este laic, să fie excomunicat.

     

    Canonul 52: în timpul postului mare trebuie să se celebreze liturghia înainte-sfințitelor. În toate zilele săptămânii din sfântul post al paștelui, mai puțin sâmbăta și duminica și sărbătoarea sfântă a Bunei vestiri, să se celebreze sfânta liturghie înainte-sfințitelor.

     

    Canonul 53: nașii nu trebuie să se căsătorească cu mamele finilor după ce au devenit văduve. Știut fiind faptul că rudenia spirituală este mai puternică decât rudenia după sânge și aflând că în unele locuri cei care au fost nași ai unor copii care au primit botezul încheie căsătorii mai apoi cu mamele acestora după ce au devenit văduve, poruncim ca acest lucru să nu mia aibă loc de acum înainte. Doar după publicarea acestui canon cei care sunt acuzați că au făcut așa ceva, mai întâi de toate trebuie să rupă o asemenea căsătorie nelegiuită, apoi să fie supuși pedepselor canonice specifice fornicatorilor.

     

    Canonul 54: despre căsătoriile interzise din cauza rudeniei. Sfânta Scriptură de învață explicit: Să nu te apropii de rudenia ta apropiată pentru a-i descoperi nuditatea. Iar Sfântul Vasile, inspirat de Dumnezeu, ne-a enumerat în canoanele lui câteva cazuri de căsătorii interzise, trecând sub tăcere cele mai multe dintre ele și ne-a oferit în acest fel un avantaj dublu: lăsând la o parte o mulțime de numiri rușinoase, pentru a nu spurca discursul prin folosirea lor, a desemnat aceste nelegiuiri prin termeni generali prin care a rezumat cazurile de căsătorii nelegiuite. Însă deoarece natura umană, din cauza acestei tăceri și a interdicției nedetaliate a căsătoriilor ilicite, a început să confunde toate, am decis să vorbim mai deschis, poruncind ca de acum înainte cel care va închega o căsătorie cu propria sa verișoară primară, adică tatăl și fiul care se căsătoresc cu mama și fiica, sau tatăl și fiul care se vor căsători cu două surori, vor suferi pedepse canonice timp de șapte ani, rupând mai întâi, se înțelege, căsătoria nelegiuită.

     

    Canonul 55: nu trebuie să se țină post sâmbăta și duminica. Deoarece am aflat că la Roma, împotriva obiceiului tradiției bisericești, se postește sâmbăta din timpul sfântului post al paștelui, sfântul conciliu a decis că și Bisericii din Roma se va aplica canonul care spune: dacă un cler este acuzat că a postit în ziua sfântă a duminicii, sau sâmbăta, mai puțin o singură sâmbătă, să fie depus, iar dacă este un laic, să fie excomunicat.

    Canonul 56: despre armenii care mănâncă brânză sâmbăta și duminica din postul mare. Am auzit că în teritoriile Armeniei și în alte locuri unii mănâncă ouă și brânză sâmbăta și duminica din timpul postului mare. De aceea am decis ca Biserica lui Dumnezeu răspândită pe tot pământul să păstreze postul urmând o disciplină unică și se va abține în plus de la mâncărurile de carne animală și de la ouă și brânză, care sunt produsul animalelor de la care ne abținem. Cei care nu respectă acest canon, dacă sunt clerici, să fie depuși, dacă sunt laici, excomunicați.

     

    Canonul 57: nu trebuie să se ofere pe altar nici miere și nici lapte. Este interzis să se ofere pe altar miere, și nici lapte.

     

    Canonul 58: un laic nu trebuie să se împărtășească el-însuși. Niciun laic nu are voie să-și dea sieși împărtășania cu sfintele taine atunci când un episcop sau un preot sau un diacon sunt prezenți. Cel care îndrăznește să facă așa ceva, va fi excomunicat timp de o săptămână, ca să învețe astfel că nu trebuie să se creadă mai mult decât ceea ce este în realitate.

     

    Canonul 59: nu trebuie celebrat botezul în capela unei case private. Este interzisă cu desăvârșire celebrarea botezului într-o casă privată; însă cei care au fost considerați vrednici să primească botezul neprihănirii să meargă în bisericile parohiale și acolo să primească acest sfânt har. Dacă cineva este acuzat că nu a observat aceste prescrieri, dacă este cler, sa fie depus, dacă este laic să fie excomunicat.

     

    Canonul 60: despre cei care se prefac a fi posedați. Apostolul ne spune: Cel ce se unește Domnului devine una cu El în duh. Din această afirmație se desprinde clar că cel care intră în familiaritate cu demonii devine una cu ei prin raporturile ce le au cu ei. Deci, cei care se prefac a fi posedați de demoni și imită explicit, prin comportamentele lor necinstite, felul de a face al posedaților, am decis să fie pedepsiți prin canoane bisericești și să fie supuși la tratamente și pedepse aspre la care sunt supuși, pe bună dreptate, adevărații posedați pentru a fi scăpați de posesia demonilor.

     

    Canonul 61: despre cei care ghicesc, vrăjitori și dresorii de urși. Cei care recurg la ghicitori sau la așa numiții centurioni sau la alte persoane de acest fel pentru a afla de la ei ceea ce ar dori să li se reveleze, să fie supuși pedepselor canonice timp de șase ani, conform deciziilor Părinților referitor la acest subiect.  La aceeași pedeapsă canonică trebuie să fie supuși și cei care dresează urșii sau alte animale sălbatice pentru a-i înșela pe oamenii simpli și a-i încurca prin tot felul de bavardaje eronate, noroc, destin, genealogie și mulți alți termeni asemănători; tot la fel și cei ce se numesc vânători de nori, cei care spun descântece, care împart filacterii și ghicitorii. Dacă persistă în asemenea fapte și nu încetează și nu abandonează definitiv aceste practici nelegiuite și păgâne, poruncim să fie dați afară definitiv din Biserică, după cum prescriu sfintele canoane. Ce-ar putea avea în comun lumina cu întunericul, spune Apostolul, și ce legături există între templul lui Dumnezeu și idoli sau ce poate împărtăși un credincios cu un necredincios și ce legături post exista între Cristos și Belial?

     

    Canonul 62: despre sărbători. Sărbătoarea ce poartă numele „Calende”, cea care se numește „Vota” și cea căreia i se spune „Brumalia”, precum și sărbătoarea primei zile a lunii martie, vrem să dispară complet din calendarele credincioșilor; de asemenea, dansurile publice ale femeilor, în stare să producă ravagii și mult rău; la fel și dansurile bărbaților sau femeilor care sunt conform tradiției din vechime, însă sunt străine modului de viață creștinesc, sub denumirea celor păgânești pe care ei le numesc în mod fals zei, le respingem, poruncind ca niciun bărbat să nu îmbrace costum de femeie, nici o femeie costum de bărbat; să nu poarte măști comice sau satirice sau tragice; să nu fie evocat numele plin de urâciune a zeului Dionisios atunci când se pun strugurii sub teasc; nici să nu provoace râsul atunci când sunt umplute butoaiele cu vin, făcând asta din ignoranță sau din slăbiciune ca cei ce sunt posedați de duhul erorii demonilor păgâni. Cei care vor încerca să făptuiască una din faptele enumerate mai sus, știut fiind ceea ce am spus în acest canon, dacă sunt clerici, să fie depuși, dacă sunt laici, să fie excomunicați.

     

    Canonul 63: nu trebuie citite cărțile apocrife ale martirilor. Viețile martirilor imaginate de dușmanii adevărului pentru a arunca dispreț asupra martirilor lui Cristos și care contribuie la pierderea credinței cititorilor, poruncim să nu li se dea citire publică în Biserici, ci mai degrabă să fie aruncate în foc. Iar cei care le primesc și acceptă istorisirea lor ca fiind adevărată, noi îi anatematizăm.

     

    Canonul 64: un laic nu trebuie să învețe de la amvon în biserici. Laicii nu trebuie să țină discursuri publice referitor la dogme sau să învețe poporul, atribuindu-și astfel un minister de învățător, ci trebuie să se conformeze ordinii stabilite de Domnul, să îndrepte urechea spre cei care au primit darul cuvântului pentru a învăța și să asculte de la ei învățăturile divine; Dumnezeu a stabilit diferite ministere în unica Biserică, conform cuvântului Apostolului, pe care Grigore Teologul îl comentează, descriind cu multă claritate ordinea ce trebuie să domnească în Biserică: Să respectăm această ordine, fraților, să o acceptăm. Unul să fie ureche, altul limbă, un altul mână, altul un mădular diferit; unul să învețe poporul, altul să primească învățătura. Și puțin după: Cel care învață să o facă cu blândețe, cel care dă, să o facă cu bucurie, care slujește, să slujească cu generozitate. Să nu fim toți limbă, mereu gata să vorbească; să nu fim toți apostoli, toți profeți, să nu căutăm a fi toți interpreți ai Scripturilor. Și mai apoi: De ce vrei să o faci pe-a păstorul, pe când tu ești oiță? Să devii cap, în timp ce ești picior? De ce vrei s-o faci pe-a generalul, nefiind decât un simplu soldat? Și în alt loc Înțelepciunea ne spune: Să nu fii repezit în cuvinte; nu încerca să imiți dărnicia bogătașilor dacă ești sărac, nici să pretinzi a fi mai înțelept decât înțelepții. Dacă cineva este acuzat că a încălcat acest canon, să fie privat de primirea sfintei împărtășanii timp de 40 de zile.

     

    Canonul 65: despre focul pe care unii îl aprind la începutul fiecărei luni în fața casei lor. Focul pe care unii îl aprind în prima zi a lunii în fața atelierelor sau caselor lor, foc pe care unii se încumetă să-l sară dintr-o săritură după tradiții din vechime, poruncim ca de acum înainte să fie abolit. Deci, dacă cineva se încumetă să mai facă așa ceva, dacă este cler, să fie depus, dacă este laic, să fie excomunicat. Stă scris în cartea a patra a Regilor: Manase a ridicat un altar în cinstea întregii oștiri armate cerești; în cele două părți laterale a făcut să treacă copiii săi prin foc, a început să practice astrologia și ghicitorile, a instituit ventriloci și vrăjitori și nu a încetat să aducă jigniri Domnului făptuind ce este rău în ochii săi.

     

    Canonul 66: în timpul săptămânii albe trebuie să se meargă în biserici. Din ziua sfântă a Învierii lui Cristos Dumnezeul nostru și până în duminica următoare credincioșii trebuie să meargă în biserici în fiecare zi, bucurându-se în Cristos și cântând psalmi și cântări și cântece spirituale, făcând lecturi din Sfintele Scripturi și participând cu bucurie la împărtășirea cu sfintele taine; în acest fel exprimăm că și noi am înviat și ne-am ridicat împreună cu Cristos. În acele zile să se interzică jocurile pe hipodrom și orice alt spectacol public.

     

    Canonul 67: este interzisă consumarea cărnii și sângelui uni animal sugrumat. Un text din Scriptură ne spune să nu consumăm sânge, carne înăbușită și să ne ferim de fornicație. Deci cei care din cauza stomacului nesătul acceptă să mănânce sângele animalelor și se hrănește cu el, le vom impune pedepse după cum merită. Așadar, dacă cineva încearcă să mănânce sânge de animale, indiferent în ce fel, dacă este cler, va fi depus, dacă este laic, va fi excomunicat.

     

    Canonul 68: nu trebuie distruse codexurile Vechiului și Noului Testament nici să fie vândute în anticariate. Nimănui nu-i este permis să distrugă un volum din Vechiul sau Noul Testament, nici din volumele sfinților predicatori și doctori care dețin autoritate în Biserică; nici să fie rupte sau date vânzătorilor de cărți sau celor care se numesc „anticari” sau oricărei alte persoane ca să fie distruse, mai puțin atunci când unul sau altul din volumele menționate sunt scoase din uz din cauza deteriorării lor excesive, a viermilor de carte, a umezelii sau a altui factor destructor. Cel care va face așa ceva să fie excomunicat timp de un an. Să fie excomunicat și cel care dă altuia volumul pentru ca acela să-l păstreze, însă el încearcă astfel să-l distrugă.

     

    Canonul 69: un laic nu trebuie să intre în altar. Nimeni din cei care aparțin rândurilor laice nu are voie să intre în altar. Totuși puterea și autoritatea imperială nu va fi împiedicată să o facă atunci când va veni să ofere daruri Creatorului, conform unei tradiții foarte vechi.

     

    Canonul 70: femeile nu trebuie să vorbească în timpul liturghiilor. Să nu se permită femeilor să vorbească în timpul sfintelor liturghii, ci, după cuvântul Apostolului Paul, ele să tacă; lor nu le-a fost dat, într-adevăr, să vorbească, ci să se supună, după cum spune și Legea. Dacă totuși ele vor să afle ceva, atunci își vor întreba soții lor odată revenite acasă.

     

    Canonul 71: studenții la drept nu trebuie să aibă apucături păgâne. Studenții în drept civil nu trebuie să urmeze moravurile păgânilor, nici să meargă în amfiteatrele cu jocuri, nici să facă ceea ce se numește „saltul periculos”, nici să se îmbrace cu haine necuviincioase în afara uzanței obișnuite, fie la începerea anului universitar, fie la sfârșitul lui, fie, într-un cuvânt, în timpul studiilor lor. Dacă cineva îndrăznește să facă așa ceva de acum înainte, să fie excomunicat.

     

    Canonul 72: un bărbat ortodox nu se poate căsători cu o femeie eretică. Nu i se îngăduie unui bărbat ortodox să ia în căsătorie o femeie eretică, nici unei femei ortodoxe să se căsătorească cu un bărbat eretic; dacă un asemenea caz se prezintă, pentru bărbat sau femeie, căsătoria trebuie să fie considerată nulă iar contractul matrimonial ilicit trebuie să fie distrus, fiindcă nu trebuie să amestecăm ceea ce nu se cuvine, nici nu poate conviețui un lup cu o oaie. Dacă cineva încalcă ce am decis noi, să fie excomunicat. Iar cei care, fiind încă în necredință, înainte de a fi admiși în ograda credincioșilor ortodocși s-au angajat în căsătorii ilegitime, apoi, unul dintre cei doi soți, alegând partea cea mai bună, vine la lumina adevărului în timp ce celălalt a rămas în legăturile erorii fără să-și dorească să contemple lumina divină, dacă soția necredincioasă dorește să conviețuiască cu soțul credincios, sau invers, credinciosul cu necredincioasa, să nu se despartă, fiindcă după învățătura apostolului: soțul necredincios este sfințit de soția lui, iar soția necredincioasă este sfințită de soțul ei credincios.

     

    Canonul 73: nu trebuie desenat pe pământ semnul sfintei cruci. Deoarece crucea dătătoare de viață este semnul mântuirii noastre, trebuie să arătăm tot zelul nostru pentru a o cinsti, fiindcă prin ea am fost răscumpărați de greșeala din vechime. De aceea, pentru a-i oferi cultul ce i se cuvine prin cuvinte, gânduri și sentimente, poruncim să dispară imaginile crucii pe care unii le-au desenat pe pământ, pentru ca semnul victoriei noastre să nu fie călcat în picioare de trecători și astfel să fie insultat. Deci cei care de acum înainte vor desena imaginea crucii pe pământ, poruncim să fie excomunicați.

     

    Canonul 74: nu trebuie să se mănânce în interiorul unui spațiu sacru. Să nu se țină în bisericile parohiale sau în biserici în general ceea ce se numește „agapă frățească” și să nu se servească mâncare în casele sfințite și nici să se organizeze banchete; cei care vor face așa ceva trebuie să înceteze numaidecât sau să fie excomunicați.

     

    Canonul 75: nu trebuie să se strige în dezordine în timpul cântărilor liturgice din biserici. Cei care merg la biserică pentru a cânta ne dorim să nu cânte într-un fel zgomotos și dezordonat, forțând natura să scoată strigăte și țipete, nici să folosească texte ce nu convin cultului liturgic și nu sunt folosite de obicei în Biserici. Dimpotrivă, să înalțe cu deosebită atenție și pioșenie cântările psalmilor către Dumnezeu care vede secretele inimii; Sfânta Scriptură ne învață zicând: fiii lui Israel trebuie să fie credincioși.

     

    Canonul 76: nu trebuie deschisă o tarabă în spațiile sacre pentru a face comerț. Nu trebuie să existe tarabe în interiorul spațiilor sacre, nici să se pună alimente în vânzare sau să se facă trafic, pentru a respecta venerația datorată bisericii; după cum știm, Mântuitorul nostru Dumnezeu, care ne-a dat să imităm viața sa în trupul asumat, ne-a îndemnat să nu facem din casa Tatălui său o casă de trafic; a răsturnat tarabele cu banii schimbătorilor de bani și i-a alungat cu furie pe cei care profanau sanctuarul. Dacă cineva este acuzat de așa ceva, să fie excomunicat.

     

    Canonul 77: clericii sau monahii nu trebuie să meargă la băile publice în compania femeilor. Nu trebuie ca cei din treptele superioare ale clerului sau chiar simplii clerici sau monahi să se scalde în băile publice în compania femeilor; nici chiar laicii nu trebuie să facă așa ceva, fiindcă acesta este cel dintâi reproș adus păgânilor. Dacă cineva este acuzat de așa ceva, dacă este cler, să fie depus, dacă este laic, să fie excomunicat.

     

    Canonul 78: candidații la botez trebuie să învețe Crezul. Trebuie ca cei înscriși pentru a primi botezul să învețe pe de rost Crezul, iar joi din săptămâna mare să-l poată recita înaintea episcopului sau a preoților.

     

    Canonul 79: despre cei care sărbătoresc neprihănirea Fecioarei Maria în duminica de după Crăciun. Mărturisind că nașterea divină din Fecioara Maria a avut loc fără durerile nașterii obișnuite, datorită faptului că zămislirea a fost feciorelnică, și predicând asta la toți credincioșii, vrem să se corecteze cei care, din ignoranță, fac ceva nepotrivit referitor la acest lucru. Deci, deoarece am văzut pe unii în ziua de după nașterea lui Cristos Dumnezeul nostru prăjind griș și împărțindu-l între ei, pentru a venera, zic ei, scutecele neprihănitei Fecioare-Mamă, poruncim ca enoriașii să nu mai facă așa ceva; acest lucru nu aduce deloc cinste Fecioarei Maria care a născut din trupul ei Cuvântul Atot-Puternic într-un fel care depășește inteligența și cuvintele celor care ar dori să definească și să descrie nașterea miraculoasă raportându-se la nașterile obișnuite, care sunt specifice nouă. Deci dacă de acum înainte cineva este acuzat de asemenea fapte, dacă este cler, să fie depus, dacă este laic, să fie excomunicat.

     

    Canonul 80: nu trebuie rămas prea multă vreme departe de biserică. Dacă un episcop, un preot, un diacon, sau oricine din cler, sau un laic nu are motive grave sau o piedică serioasă care l-ar reține departe de biserică, dar aflându-se în oraș lipsește de la liturghie trei duminici la rând, dacă este cler, să fie depus, dacă este laic să fie privat de împărtășanie.

     

    Canonul 81: nu trebuie adăugat „a fost răstignit pentru noi” la trisaghion. Deoarece am aflat că în unele locuri se cântă, adăugând la trisaghion după „sfinte fără-de-moarte”, expresia „care ai fost răstignit pentru noi, miluiește-ne pe noi”, adăugire ce a fost respinsă în trecut de sfinții Părinți ca fiind străină credinței adevărate, precum și ereticul nechibzuit care a inventat aceste cuvinte; și noi, confirmând deciziile sfinte din trecut ale sfinților Părinți, îi anatematizăm pe cei care după această decizie vor mai rosti aceste cuvinte, adăugându-le imnului trisaghion cântat în biserici sau în alte locuri. Dacă cel care încalcă această decizie este în suflete, dacă sunt clerici, poruncim să fie depuși, dacă sunt laici, să fie excomunicați.

     

    Canonul 83: să nu se dea sfânta împărtășanie trupului defuncților. Nimeni să nu dea sfânta Euharistie ca împărtășanie trupului defuncților; știm că este scris: luați și mâncați, iar cadavrele morților nu pot nici să ia, nici să mănânce.

     

    Canonul 84: despre cei care nu știm sigur dacă au fost botezați. În conformitate cu regulile stabilite în canoanele Părinților, poruncim referitor la nou-născuți: de fiecare dată când nu vor exista martori de încredere pentru a se asigura că, fără îndoială, nu au fost botezați, iar cei care, din cauza vârstei, nu pot spune nimic referitor la sacramentul ce le-a fost administrat, trebuie, fără remușcări, să fie botezați, din teama ca ezitând prea mult asupra acestui lucru să nu fie privați de eficacitatea sacramentului purificator.

     

    Canonul 85: sclavii răscumpărați să primească libertatea în prezența a trei martori. Pe mărturia a doi sau trei martori trebuie să se ia orice decizie, ne spune Sfânta Scriptură; deci poruncim ca sclavii răscumpărați de stăpânii lor să obțină această cinste înaintea a trei martori, care vor confirma, prin prezența lor, răscumpărarea și vor fi garanții actului întocmit.

     

    Canonul 86: despre cei care dețin case de prostituție spre condamnarea sufletelor. Cei care recrutează prostituate și le folosesc în scopul distrugerii sufletelor, dacă sunt clerici, poruncim să fie depuși, dacă sunt laici, să fie excomunicați.

     

    Canonul 87: despre cea care și-a părăsit soțul sau despre bărbatul care și-a părăsit soția ca să conviețuiască cu altă persoană. Femeia care și-a abandonat soțul este adulterină dacă s-a unit cu alt bărbat; așa spune sfântul Vasile cel Mare, care afirma asta referindu-se la un text din profetul Ieremia: dacă o femeie căsătorită a fost cu un alt bărbat nu va mai reveni la soțul ei, ci spurcată, va rămâne în spurcăciunea ei; mai departe spune: Cine păstrează la el o femeie adulterină este un nechibzuit și un necredincios. Deci dacă constată că soția și-a părăsit bărbatul fără motiv bine întemeiat, acel bărbat merită să fie scuzat, în timp ce femeii i se vor aplica pedepse canonice, iar scuza va consta în faptul că se va putea împărtăși. Pe de altă parte, cel care și-a abandonat soția cu care era căsătorit legitim și a luat o altă femeie, cade sub acuzația de adulterin, confirm deciziei Domnului. Pedepsele canonice impuse de Părinți pentru asemenea păcătoși consistă în faptul de a frecventa un an „prolantes-începători”, doi ani „audientes-auditorii”, trei ani „substrati-peniteți”, iar în anul al șaptelea pot participa cu enoriașii la viața eclezială și vor fi considerați vrednici să participe la sacramente, dacă regretă profund, cu lacrimi, greșeala lor.

     

    Canonul 88: nu trebuie introduse animale de povară în locurile sacre, excepție făcând în caz de forță majoră în timpul călătoriei. Nimănui nu-i este îngăduit să introducă într-o biserică un animal de povară, excepție făcând doar în timpul unei călătorii, împins de nevoi urgente și în lipsa unui adăpost; în acest caz va putea fi adăpostit animalul în biserică; căci dacă nu introduce animalul în biserică, acesta va putea muri, mai devreme sau mai târziu, iar el, din cauza pierderii animalului de povară se va afla în imposibilitatea de a-și continua călătoria și va fi expus pericolului de a muri; iar noi am învățat că sâmbăta a fost făcută pentru om și că, de aceea, trebuie ținut cont, înainte de toate, de viața omului și de conservarea ei. Însă dacă cineva este acuzat că a introdus fără motiv, după cum am spus, un animal într-o biserică, dacă este cler, să fie depus, dacă este laic, să fie excomunicat.

     

    Canonul 89: când trebuie întrerupt postul din sâmbăta sfântă. După ce au petrecut zilele pătimirilor aducătoare de mântuire în post, rugăciune și pocăința inimii, credincioșii trebuie să întrerupă postul la miezul nopții în sâmbăta sfântă, știut fiind faptul că evangheliștii Matei și Luca descriu un moment înaintat din noapte: unul zice că era târziu în toiul nopții ce urmează sâmbetei, celălalt spune că la ivitul zorilor.

     

    Canonul 90: nu trebuie să se îngenuncheze duminica. Am primit de la sfinții Părinți canonul care spune că nu trebuie să îngenunchem în zilele de duminică, cinstind astfel ziua învierii lui Cristos. Ori, pentru a avea o idee clară referitor la implementarea acestui canon, facem cunoscut credincioșilor că după intrarea clerului în altar la rugăciunea de vesperală de sâmbătă, conform uzanței ce am primit-o și noi, nimeni nu trebuie să îngenuncheze până în seara zilei de duminică, când, după intrarea clerului în altar, începem din nou să îngenunchem, prezentând Domnului rugăciunile noastre. Considerăm noaptea care vine după sâmbătă ca fiind vestitoarea învierii Mântuitorului și începem, din acel moment, cântările noastre spirituale, făcând să dureze sărbătoarea învierii de la căderea întunericului până la ivirea zorilor, astfel încât să putem celebra învierea timp de o noapte și o zi complete.

     

    Canonul 91: despre pedepsele canonice pentru cei care dau și primesc otrăvuri provocatoare de avort. Femeile care-și procură leacuri provocatoare de avort și cele care înghit otrăvuri pentru a omorî copilul din sânul lor, le supunem pedepsei canonice a ucigașilor.

     

    Canonul 92: despre răpirea femeilor sub pretextul căsătoriei. Cei care săvârșesc răpiri de femei sub pretextul căsătoriei, sau cooperează sau ajută, sfântul conciliu poruncește ca, dacă sunt clerici, să fie destituiți din demnitatea lor, dacă sunt laici, să fie anatematizați.

     

    Canonul 93: cea care trăiește cu un alt bărbat înainte de a fi sigură de moartea soțului ei săvârșește adulterul. Femeia a cărei soț este plecat și declarat dispărut, dacă înainte de a avea dovada morții lui, se căsătorește cu alt bărbat, se face vinovată de adulter. La fel și soțiile soldaților care se recăsătoresc, soții lor fiind dați dispăruți, se află în aceeași situație ca cele care nu au așteptat revenirea soților lor plecați departe; pentru acestea însă există o anumită scuză, știind că moartea este mai mult probabilă. Cât despre cea care s-a căsătorit, fără să știe, cu un bărbat lăsat de soția lui, iar la revenirea ei a fost lăsată de soț, cu siguranță a săvârșit fornicația, însă fără să-și dea seama; de aceea, nu i se va interzice să se căsătorească, chiar dacă ar fi mai bine ca ea să rămână așa cum este. În cazul în care soldatul, a cărei soție, din cauza lipsei îndelungate, s-a recăsătorit cu alt bărbat, revine, va relua, dacă dorește, propria lui soție, dând iertarea pentru greșeala comisă din ignoranță ei și soțului cu care s-a căsătorit a doua oară.

     

    Canonul 94: despre cei care fac promisiuni păgâne. Cei care fac promisiuni păgâne, canonul le impune pedepse, de asemenea și noi le impunem excomunicarea.

     

    Canonul 95: cum trebuie primiți cei care revin dintr-o erezie. Cei care revin la ortodoxie și la adunarea celor răscumpărați după ce au rătăcit printre eretici, îi primim conform ritului în uz astfel: arienii și macedonienii și novațienii, care se proclamă puri, și aristerienii și quartodecimanii sau tetradizii, și apolinariștii, îi primim după ce i-am îndemnat să hulească și să dezică orice erezie care nu crede în ton cu Biserica lui Dumnezeu, catolică și apostolică, și îi însemnăm, adică îi ungem mai întâi cu uleiul sfințit pe frunte, pe ochi, pe nări, pe gură și pe urechi și, însemnându-i le spunem, semnul darului Duhului Sfânt; cât îi privește pe sectarii lui Paul de Samosata, care revin în Biserica catolică, s-a decis să fie numaidecât rebotezați. Eunomienii, care sunt botezați doar printr-o singură scufundare, și montaniștii, ce se mai numesc și frigieni, și sabelienii, care susțin identitatea Tatălui și a Fiului și săvârșesc alte ritualuri nelegiuite, și toți ceilalți eretici, într-adevăr sunt numeroși, mai ales cei care vin din ținuturile Galației, toți cei dintre ei care doresc să vină la ortodoxie, îi primim așa cum facem pentru păgâni: în prima zi îi însemnăm cu semnul sfintei cruci, în ziua a doua îi admitem printre catehumeni, a treia zi îi exorcizăm suflând de trei ori pe fața lor și în urechi și apoi îi instruim și îi admitem timp de un an să participe la slujbe în biserici și să asculte lecturi sfinte, apoi îi botezăm. De asemenea, îi rebotezăm și pe manihei și pe valentinieni și pe marcioniți și pe toți cei care provin din erezii asemănătoare, făcându-le primirea ca păgânilor. În schimb nestorienii și eutihienii și severienii și cei aparținând unor erezii asemănătoare trebuie să prezinte un document prin care atestă cu hulesc și se dezic de erezia lui Nestorius și Eutihie și Dioscor și Sever și a celorlalți eretici și adepților lor și tuturor ereziilor prezise, și doar atunci vor fi primiți la sfânta împărtășanie.

     

    Canonul 96: nimeni nu trebuie să facă din podoaba capilară un prilej de păcat. Cei care s-au îmbrăcat cu Cristos prin taina botezului au mărturisit astfel că îl vor imita în trăirea sa în trup. Deci cei care pentru pedeapsa sufletelor își aranjează podoaba capilară și îl împletesc folosind modele sofisticate, oferind astfel ocazii de păcat sufletelor slabe, vrem să-i vindecăm spiritual prin pedepse canonice specifice, pentru a-i educa și a-i învăța să trăiască în mod înțelept, lăsând la o parte iscoada vanității materiei pentru a-și înălța tot mai mult spiritul spre viața nepieritoare și preafericită, a trăi cu frica de Domnul, ducând o viață castă, a se apropia de Dumnezeu, în limitele posibilului, ducând o viață curată și împodobind mai degrabă omul interior decât pe cel exterior prin virtute și trăiri cinstite și neprihănite: astfel nu vor mai avea niciun semn al vulgarității dușmanului. Dacă cineva făptuiește împotriva acestui canon, să fie excomunicat.

     

    Canonul 97: despre cei care, fără nicio remușcare conviețuiesc cu soțiile lor în biserici. Cei care conviețuiesc cu soțiile lor în lăcașurile sfinte sau le profanează într-un fel oarecare și nu arată respect față de locurile sfinte trăind în ele fără nicio jenă, poruncim să fie excluși din rândurile catehumenilor sfintelor Biserici. Dacă cineva nu respectă acest canon, dacă este cler, să fie depus, dacă este laic, sa fie excomunicat.

     

    Canonul 98: despre cel care s-a căsătorit cu o logodnică pe când logodnicul ei este în viață. Cel care încheie o căsătorie cu o femeie logodită unui alt bărbat, în timp ce logodnicul ei este încă în viață, trebuie să dea socoteală pentru săvârșirea păcatului de adulter.

     

    Canonul 99: despre armenii care oferă carne fiartă în incinta bisericilor. Am aflat că în ținuturile Armeniei s-a petrecut următorul lucru: unii oameni aducând anumite bucăți de carne, le-a oferit în incinta bisericii, păstrând o parte pentru preoți, după cum procedau evreii. De aceea, dorind să salvăm neprihănirea Bisericii, poruncim că este interzis preoților să accepte anumite bucăți de carne din partea celor care le oferă și să se mulțumească cu bucățile pe care cel care i le oferă dorește să i le dea, cu condiția ca ofranda să se facă în afara bisericii. Dacă cineva nu ține seama de acest canon, să fie excomunicat.

     

    Canonul 100: nu trebuie pictate tablouri ce stârnesc luxuria. Ochii tăi să privească cu dreptate și Păstrează-ți inima de orice lucru, ne îndeamnă Înțelepciunea; căci este foarte ușor ispitelor trupești să influențeze sufletul. De aceea poruncim să nu se picteze mai pe tablouri sau pe orice altceva picturi care încântă ochiul și corup spiritul și aprind flăcările dorințelor impure.

     

    Canonul 101: laicii să primească împărtășania în mână, nicidecum în vaze de aur sau de argint. Trupul lui Cristos și Templu numește sfântul Apostol, în minunatul lui limbaj, omul creat după chipul lui Dumnezeu. Înalță-te așadar deasupra naturii sensibile, omule, care datorită pătimirilor Mântuitorului ai dobândit demnitatea cerească, mâncându-L și bându-L pe Cristos. Astfel te faci vrednic de viața neprihănită. Celor care se prezintă la împărtășanie cu vase din aur sau din argint, în loc să primească sfintele taine în mâini, să fie excomunicați precum și cei care le-a dat împărtășania în asemenea vaze.

     

    Canonul 102: trebuie examinate dispozițiile păcătosului și gravitatea păcatului. Cei care au primit de la Dumnezeu puterea de a dezlega și de a lega trebuie să examineze gravitatea păcatului și dorința convertirii păcătosului și doar apoi să prescrie remediul adecvat, din teama ca fiind lipsit de măsură, în unul sau celălalt sens, să nu poată obține salvarea bolnavului. Într-adevăr, boala păcatului nu este simplă în natura sa, ci complexă și variată, dând naștere la noi ramuri ale răului, datorită cărora răul se întinde și progresează până ce este oprit datorită puterii medicului. Practicianul în medicina Duhului Sfânt trebuie deci mai întâi să examineze condiția păcătosului și să vadă dacă el-însuși dorește însănătoșirea sau dacă, dimpotrivă, prin comportamentul său nu face decât să provoace boala; trebuie examinat să se vadă cum se comportă în timpul îngrijirii, dacă nu se opune artei practicianului și dacă ulcerul sufletului nu se extinde din cauza remediilor prescrise; și să se măsoare astfel și milostivirea în consecință. Voința lui Dumnezeu și a omului căruia i s-a încredințat pastorala este aceea de a readuce oaia rătăcită, de a vindeca mușcătura șarpelui, fără a-l împinge pe om în prăpastia disperării, și fără să-l sloboade până ajunge în pragul unei vieți fără gust și plină de răutate; în orice caz, fie prin remedii austere și amare, fie prin altele mai dulci și blânde, să se opună răului și să se străduiască să cicatrizeze ulcerul este unicul scop al celui care judecă după roadele convertirii și se îngrijește cu prudență de omul chemat la slava cerească. Deci trebuie să cunoaștem ambele metode, cea a observației exacte de la începuturi și cea a experienței și să urmăm, referitor la cei care nu consimt să accepte severitatea, metoda tradițională, după cum învață sfântul Vasile.

     


  • Commentaires

    Aucun commentaire pour le moment

    Suivre le flux RSS des commentaires


    Ajouter un commentaire

    Nom / Pseudo :

    E-mail (facultatif) :

    Site Web (facultatif) :

    Commentaire :