• CONCILIILE DIN VATICAN: I (1869-1870) & II (1962-1965)

    CONCILIILE DIN VATICAN: I (1869-1870) & II (1962-1965)

    CONCILIILE DIN VATICAN: I (1869-1870) & II (1962-1965)

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

    Istoria Bisericii este marcată în demersul ei de înțelegere și trăire a misterelor credinței revelate în Sfintele Scripturi de conciliile ecumenice care au stabilit "corpusul dogmatic", normele morale și de disciplină bisericească precum și canoanele după care se reglemetează viața Bisericii. Recepția sau ne-recepția documentelor conciliare a stabilit trei "tipuri" de Biserici: 1) Bisericile celor trei concilii, așa numitele Biserici orientale "miafizite" repartizate în mai multe tradiții culturale: Biserica coptă ortodoxă cu sediul la Alexandria; Biserica etiopiană ortodoxă cu sediul la Addis-Abeba; Biserica siriacă ortodoxă cu sediul la Damasc; Biserica malankară ortodoxă cu sediul la Kottayam; Biserica apostolică armenească cu sediul la Etchmiadzin; 2) Bisericile celor șapte concilii, din care fac parte toate cele 14 Biserici ortodoxe autocefale precum și celelalte Biserici autonome ortodoxe; 3) Biserica celor 21 de concilii, Biserica catolică de rit roman precum și Bisericile catolice de rit oriental, care, prin unirea cu Biserica Romei, în contexte istorico-politice specifice, au acceptat și deciziile conciliilor occidentale. În general trei motive conduceau Biserica pentru a se întruni în conciliu ecumenic: apariția unei învățături considerate eretice, stabilirea de norme disciplinare comune, promulgarea de canoane bisericești pentru a asigura o bună funcționare a Bisericii răspândite în cele patru colțuri ale lumii. Unicul conciliu din istoria Bisericii care s-a întrunit fără să condamne pe nimeni, fără să stabilească noi reguli de funcționare bisericească și fără a decreta noi canoane este Conciliul de la Vatican II, între 1962-1965. Dar pentru a înțelege mai bine acest conciliu, în studiul de față prezint și câteva elemente din desfășurarea conciliului de la Vatican I, între 1869-1870, unde s-a stabilit dogma infaibilității pontificale, devenită piatră de poticnire în relațiile ecumenice dintre Bisericile ortodoxe și cea catolică. Credința că Duhul Sfânt este cel care cârmuiește și guvernează Biserica lui Cristos este la baza tuturor acestor eforturi omenești ale întâistătătorilor Bisericii pentru a conduce poporul dreptcredincios la o înțelegere cât mai dreaptă a învățăturilor revelate în Sfintele Scripturi și pentru a oferi tuturor oamenilor împlinirea misterelor mântuirii realizate de Isus Cristos, Dumnezeu și om, întrupat de la Duhul Sfânt, în sânul Fecioarei Maria, pentru noi și pentru a noastră mântuire.


  • Commentaires

    Aucun commentaire pour le moment

    Suivre le flux RSS des commentaires


    Ajouter un commentaire

    Nom / Pseudo :

    E-mail (facultatif) :

    Site Web (facultatif) :

    Commentaire :