• Declarații comune: Paul VI și Atenagoras I & Francisc și Bartolomeu I

    Declarațiile comune: Papa Paul VI și Patriarhul Atenagoras I & Papa Francisc și Patriarhul Bartolomeu I

    Mulți sunt cei care au auzit vorbind și/sau cunosc documentele de excomunicare reciprocă între reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe și ai Bisericii Catolice, excomunicări îndreptate asupra unor persoane într-un context social, politic și religios specific secolului al XI-lea al erei creștine, nicidecum îndreptate împotriva Bisericilor ca instituții în care se mărturisește credința "UNA, SFÂNTĂ, CATOLICĂ și APOSTOLICĂ". Cu siguranță promotorii acestor excomunicări nu și-au imaginat vreodată repercursiunile asupra celor două "Biserici surori", Răsăriteană și Apuseană, a unui document ce avea la bază orgolii și prezumții care nu se mai pot justifica astăzi. De aceea, drept inițiativă a Bisericii Catolice, după semnarea documentului conciliar despre ecumenism, Unitatis Redintegratio / Unitatea reîntregită, la Vatican II, Papa Paul al VI-lea și Patriarhul Atenagoras I și-au dat întâlnire la Ierusalim, în 1964, pe locurile unde au avut loc evenimentele mântuirii noastre. Acolo au gândit o declarație comună prin care să înlăture acele excomunicări ce țineau cele două Biserici în ură, ceartă și dușmănie, reciprocă, fără a mai vorbi despre calomniile de tot felul lansate de o parte și de cealaltă, chiar de mari teologi din amblele tradiții creștine. 50 de ani mai târziu, în 2014, Papa Francisc și Patriarhul Bartolomeu I și-au dat întâlnire în același loc, la Ierusalim, pentru a confirma, dacă mai era cazul, declarația predecesorilor lor și implicațiile pe care asemenea declarații ar trebui să le aibă asupra creștinățății mondiale, indiferent de confesiune, depășind barierele diferențelor legitime pentru a accentua ceea ce ne unește în unica credință în Cristos. Puțini sunt cei care cunosc aceste două declarații ale celor doi întâistătători ai ortodoxiei și ai catolicismului mondial. De aceea redau aici textele celor două declarații pentru a înlătura ignoranța, acolo unde ea mai persistă încă, și a privi spre celălalt, diferit de noi, ca spre Cristos, deoarece prin botezul primit "în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt", spun Sfinții Părinți, noi devenim "făpturi noi", mădulare ale lui Cristos", "cristofori / purtători de Cristos". De aceea, Papa Francisc, fiind invitat, în 2015, să țină predica în sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei la Constantinopol, spunea: "Fraților, nu mai avem motive să stăm separați" și invita creștinătatea la eforturi sporite pentru a respecta dorința arzătoare a Mântuitorului dinaintea pătimirii și morții sale pe cruce: "Ca toți să fie una, Tată, după cum eu în Tine și Tu în mine, pentru ca lumea să creadă că Tu m-ai trimis" (In 17, 21).

     

    Declarația comună a Papei Paul al VI-lea și a

    Patriarhului ecumenic Atenagoras I

    7 noiembrie 1965 – Roma


    Declarațiile comune: Papa Paul VI și Patriarhul Atenagoras I & Papa Francisc și Patriarhul Bartolomeu I1. Pătrunşi de recunoştinţă către Dumnezeu pentru favoarea pe care, în îndurarea Sa, le-a făcut-o de a se întâlni frăţeşte în Locurile Sfinte – unde, prin moartea şi învierea Domnului Isus, a fost desăvârşit misterul mântuirii noastre şi, prin revărsarea Sfântului Duh, a luat naştere Biserica – Papa Paul al Vl-lea şi Patriarhul Atenagoras I n-au pierdut din vedere planul pe care l-au conceput începând de atunci, fiecare pentru comunitatea sa, de a nu omite nimic din gesturile care inspiră caritatea şi care pot uşura dezvoltarea raporturilor fraterne inaugurate astfel între Biserica Romano-Catolică şi Biserica Ortodoxă din Constantinopol. Ei sunt hotărâţi să răspundă astfel chemării harului divin care conduce astăzi Biserica Romano-Catolică şi Biserica Ortodoxă ca şi pe toţi creştinii spre a depăşi diferenţele pentru a fi din nou „Unul” aşa cum Domnul Isus a cerut-o Tatălui Său pentru ei (In 17, 21).

    2. Printre obstacolele care se găsesc pe drumul dezvoltării acestor raporturi fraterne de încredere şi respect, figurează amintirea deciziilor, actelor şi incidentelor regretabile, care au condus în 1054 la sentinţa de excomunicare emisă contra Patriarhului Mihail Cerularie şi a altor două personalităţi prin legaţii scaunului roman, conduşi de către Cardinalul Humbert, legaţi care au fost ulterior ei înşişi obiectul unei sentinţe similare din partea patriarhului şi a sinodului constantinopolitan.

    3. Nu se poate ca aceste evenimente să mai fie ceea ce au fost în acea perioadă deosebit de tulbure a istoriei. Dar astăzi când o judecată mai senină şi mai echitabilă a fost îndreptată asupra lor, este important să recunoaştem excesele de care ei au fost dezonoraţi şi care au atras mai târziu consecinţe depăşind – atât cât putem noi să înţelegem acest lucru – intenţiile şi previziunile autorilor lor a căror cenzură era îndreptată către persoanele vizate şi nu către Biserici, neintenționând să rupă comuniunea eclezială dintre Scaunul Romei şi cel de la Constantinopol.

    4. Este motivul pentru care Papa Paul al Vl-lea şi Patriarhul Atenagoras I şi sinodul său, dorind cu siguranţă să exprime dorinţa comună de dreptate şi sentimentul unanim de caritate al propriilor credincioşi şi invocând cuvântul Domnului: „Deci, dacă-ţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aminti că fratele tău are ceva împotrivă-ţi, lasă-ţi darul acolo, înaintea altarului, mergi mai întâi şi te împacă cu fratele tău şi numai după aceea întoarce-te şi adu-ţi darul” (Mt 5, 23-24), au declarat într-un acord comun:

    a) că regretă cuvintele ofensatoare, reproşurile fără temei şi gesturile condamnabile care, de o parte şi de cealaltă, au marcat şi au însoţit nefericitele evenimente ale acelei epoci;

    b) că, de asemenea, regretă şi ridică din memoria şi din sânul Bisericii sentinţele de excomunicare care le-au urmat şi a căror amintire acţionează până în zilele noastre ca un obstacol în calea reconcilierii în caritate, şi doresc să fie uitate;

    c) că deplâng, în sfârşit, neplăcutele precedente şi evenimente ulterioare care, sub influenţa diferiţilor factori, printre care amintim aici neînţelegerea şi diferenţe reciproce, au condus în final la ruptura efectivă a comuniunii ecleziastice.

    5. Acest gest de dreptate şi iertare reciprocă, este conştientizat de către Papa Paul al VI-lea, Patriarhul Atenagoras I şi sinodul său ca nefiind suficient pentru a pune capăt diferendelor mai vechi sau mai noi care subzistă între Biserica Romano-Catolică şi Biserica Ortodoxă şi care, prin lucrarea Sfântului Duh, vor fi depăşite graţie purificării inimilor, părerii de rău pentru nedreptăţile istorice cât şi datorită unei voinţe eficace de a ajunge la o înţelegere şi o expresie comună a credinţei apostolice şi a exigenţelor sale.

    În desăvârşirea acestui gest, alături de toate acestea, sperăm ca el să fie bineplăcut lui Dumnezeu – care este gata să ne ierte în măsura în care ne iertăm unii pe alţii – şi apreciat de întreaga lume creştină, dar mai ales de Biserica Romano-Catolică şi de Biserica Ortodoxă ca expresie a unei sincere voinţe reciproce de reconciliere şi ca o invitaţie la continuarea într-un spirit de încredere, de respect şi de caritate mutuală, a dialogului care le conduce, cu ajutorul lui Dumnezeu, să trăiască din nou cel mai mare bine al sufletelor şi instaurarea împărăţiei lui Dumnezeu, în deplina comuniune a credinţei, de înţelegere fraternă şi de viaţă sacramentală care exista între ele în timpul primului mileniu al vieţii Bisericii. 

     

    Declarația comună a Papei Francisc și a

    Patriarhului ecumenic Bartolomeu I

    Ierusalim, 25 mai 2014

     

    Declarațiile comune: Papa Paul VI și Patriarhul Atenagoras I & Papa Francisc și Patriarhul Bartolomeu I1. La fel ca predecesorii noștri venerabili, Papa Paul al VI-lea și Patriarhul ecumenic Atenagoras, care s-au întâlnit aici, în Ierusalim, acum 50 de ani, și noi, Papa Francisc și Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I, am fost hotărâți să ne întâlnim în Țara Sfântă, acolo „unde Răscumpărătorul nostru comun, Cristos, Domnul nostru, a trăit, a învățat, a murit, a înviat și s-a înălțat la Ceruri, de unde l-a trimis pe Duhul Sfânt asupra Bisericii care se năștea”. Întâlnirea noastră, o altă întâlnire între Episcopii Bisericilor Romei și a Constantinopolului, fondate de cei doi frați, Apostolii Petru și Andrei, este pentru noi sursa unei bucurii spirituale profunde. Reprezintă o ocazie providențială de a reflecta asupra profunzimii și a autenticității legăturilor noastre actuale, ele însele rodul unei călătorii pline de har, de-a lungul căreia Domnul ne-a călăuzit încă din ziua binecuvântată de acum 50 de ani.

    2. Întâlnirea noastră fraternă de astăzi este un pas nou și necesar în călătoria către unitatea spre care numai Duhul Sfânt ne poate călăuzi, aceea a comuniunii în diversitate legitimă. Dorim să amintim cu profundă recunoștință pașii pe care Domnul ne-a învrednicit deja să îi parcurgem. Îmbrățișarea dintre Papa Paul al VI-lea și Patriarhul Atenagoras, aici în Ierusalim, după multe secole de tăcere, a pavat drumul către un gest important: ridicarea din memoria și din mijlocul Bisericii a actelor de excomunicare reciprocă din 1054. Acesta a fost urmat de un schimb de vizite între cele două Scaune, de la Roma și de la Constantinopol, de corespondență regulară și, mai târziu, de decizia anunțată de Papa Ioan Paul al II-lea și de Patriarhul Demetrios, ambii de fericită amintire, de a iniția un dialog teologic al adevărului între catolici și ortodocși. În acești ani, Dumnezeu, izvorul a toată pacea și a toată iubirea, ne-a învățat să privim unul la celălalt ca membri ai aceleiași familii creștine, sub un singur Domn și Mântuitor, Isus Cristos, și să ne iubim unul pe celălalt, astfel încât să putem mărturisi credința noastră în aceeași Evanghelie a lui Cristos, așa cum a fost primită ea de la Apostoli și exprimată și transmisă nouă de Conciliile Ecumenice și de Părinții Bisericii. În timp ce suntem pe deplin conștienți că nu a fost atins țelul comuniunii depline, confirmăm astăzi angajamentul nostru de a păși împreună către unitatea pentru care Cristos, Domnul nostru, s-a rugat Tatălui, „ca toți să fie una” (In 17,21).

    3. Conștienți pe deplin că unitatea se manifestă în iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele, așteptăm – cu nerăbdare și cu înflăcărată anticipare – ziua în care, în sfârșit, vom lua parte împreună la ospățul Euharistic. În calitate de creștini, suntem chemați să ne pregătim pentru a primi darul comuniunii Euharistice, conform învățăturii Sfântului Irineu din Lyon (Adversus Haereses, IV,18,5, PG 7,1028), prin intermediul mărturisirii unei singure credințe, prin intermediul rugăciunii perseverente, al convertirii interioare, al reînnoirii vieții și al dialogului fratern. Prin realizarea acestui țel sperat, vom arăta lumii întregi iubirea lui Dumnezeu, prin care suntem recunoscuți ca adevărați discipoli ai lui Isus Cristos (cf. In 13,35).

    4. În vederea acestui scop, dialogul teologic purtat de Comisia Mixtă Internațională oferă o contribuție fundamentală la căutarea comuniunii depline dintre catolici și ortodocși. De-a lungul perioadelor recente, a Papei Ioan Paul al II-lea și a Papei Benedict al XVI-lea, și a Patriarhului Demetrios, progresul întâlnirilor noastre teologice a fost substanțial. Astăzi ne exprimăm aprecierea cordială pentru realizările de până acum, precum și pentru eforturile curente. Acesta nu este un simplu exercițiu teoretic, ci un exercițiu în adevăr și iubire, care cere o cunoaștere și mai adâncă a tradiției fiecăruia, pentru a-l înțelege și pentru a învăța de la celălalt. Astfel, noi afirmăm încă o dată că dialogul teologic nu caută un minim numitor comun, în baza căruia să se ajungă la un compromis, ci, mai degrabă, înseamnă adâncirea înțelegerii cu privire la adevărul pe care Cristos l-a oferit Bisericii Sale, un adevăr pe care nu vom înceta niciodată să îl înțelegem mai bine, în măsura în care urmăm inspirațiile Duhului Sfânt. De aceea, împreună afirmăm că credința noastră în Domnul necesită întâlnire fraternă și dialog adevărat. O asemenea cale comună nu ne îndepărtează de adevăr; mai degrabă, prin schimbul de daruri, sub călăuzirea Duhului Sfânt, ne conduce la întregul adevăr (cf. In 16,13).

    5. Și mai mult, în timp ce parcurgem acest drum către comuniunea deplină, avem deja datoria de a oferi o mărturie comună despre iubirea lui Dumnezeu, lucrând împreună în slujba umanității, mai ales pentru apărarea demnității persoanei umane în fiecare etapă a vieții, și pentru sfințirea familiei bazată pe căsătorie, pentru promovarea păcii și a binelui comun, și pentru a răspunde suferințelor care continuă să afecteze lumea noastră. Suntem conștienți că foamea, sărăcia, analfabetismul, distribuirea inegală a resurselor trebuie abordate în mod constant. Este de datoria noastră să căutăm să construim împreună o societate dreaptă și umană, în care nimeni nu se simte exclus sau marginalizat.

    6. Este convingerea noastră profundă că viitorul familiei umane depinde și de modul în care noi protejăm – atât cu prudență cât și cu compasiune și dreptate – darul creației, pe care Creatorul ni l-a încredințat nouă. De aceea, recunoaștem cu părere de rău tratamentul eronat aplicat planetei noastre, care este echivalent cu păcatul în fața ochilor lui Dumnezeu. Reafirmăm responsabilitatea și obligația noastră de a încuraja un simț al umilinței și al moderației, astfel încât toți oamenii să simtă nevoia de a respecta creația și de a o îngriji cum se cuvine. Împreună, făgăduim că ne vom angaja în dezvoltarea conștiinței cu privire la folosirea creației; facem apel la toți oamenii de bunăvoință să ia în calcul stiluri de viață care presupun mai puțină risipă și mai multă cumpătare, manifestând mai puțină lăcomie și mai multă generozitate pentru protejarea lumii lui Dumnezeu și spre binele poporului Său.

    7. De asemenea există o nevoie urgentă de cooperare efectivă și responsabilă între creștini pentru a apăra pretutindeni dreptul la exprimarea publică a credinței și de tratare justă atunci când se promovează ceea ce creștinismul continuă să ofere societății și culturii contemporane. În acest sens, îi invităm pe toți creștinii să promoveze un dialog autentic cu iudaismul, islamul și cu alte tradiții religioase. Indiferența și ignoranța reciprocă nu pot conduce decât la neîncredere și chiar conflicte.

    8. Din orașul sfânt al Ierusalimului ne exprimăm profunda preocupare referitor la situația creștinilor din Orientul Mijlociu și la dreptul lor de a rămâne cetățeni deplini ai pământurilor lor natale. Ne îndreptăm către atotputernicul și milostivul Dumnezeu într-o rugăciune pentru pace în Țara Sfântă și în Orientul Mijlociu în general. În mod deosebit ne rugăm pentru Bisericile din Egipt, Siria, Irak, care au suferit mai mult datorită evenimentelor recente. Încurajăm toate părțile, indiferent de convingerile religioase, să continue să lucreze pentru împăcare și pentru recunoașterea justă a drepturilor omului. Suntem convinși că nu armele, ci dialogul, iertarea și împăcarea sunt unicele mijloace posibile pentru dobândirea păcii.

    9. Într-un context istoric marcat de violență, indiferență și egoism, mulți bărbați și multe femei de azi simt că au pierdut calea. Tocmai prin mărturia noastră comună cu privire la vestea cea bună a Evangheliei putem fi capabili să îi ajutăm pe oamenii din zilele noastre să redescopere calea care conduce la adevăr, dreptate și pace. Uniți în intențiile noastre și amintind exemplul de acum 50 de ani de aici, din Ierusalim, al Papei Paul al VI-lea și al Patriarhului Atenagoras, le cerem tuturor creștinilor, precum și tuturor credincioșilor fiecărei tradiții religioase, și tuturor oamenilor de bunăvoință, să recunoască urgența momentului care ne impune să căutăm împăcarea și unitatea familiei umane, în respectarea deplină a diferențelor legitime, pentru binele întregii omeniri și al generațiilor viitoare.

    10. Prin acest pelerinaj la locurile unde unul și același Domn al nostru, Isus Cristos, a fost răstignit, îngropat și a înviat, cu umilință încredințăm mijlocirii celei Pururea Fecioară Preasfânta Maria pașii noștri viitori pe calea unității depline, încrezători în iubirea infinită a lui Dumnezeu față de întreaga familie umană. „Domnul să facă să strălucească fața lui spre tine și să se îndure de tine! Domnul să își înalțe fața spre tine și să îți dăruiască pacea!” (Num 6,25-26).


  • Commentaires

    Aucun commentaire pour le moment

    Suivre le flux RSS des commentaires


    Ajouter un commentaire

    Nom / Pseudo :

    E-mail (facultatif) :

    Site Web (facultatif) :

    Commentaire :