• Despre modul cum trebuie să ne rugăm Psalmii

    Despre modul cum trebuie să ne rugăm Psalmii

    Scrisoarea către Marcelin despre interpretarea Psaltirei, a Sfântului Atanasie de Alexandria, este un text foarte răspândit în antichitatea creștină. Dacă paternitatea îi este acordată unanim de specialiști, referitor la data redactării ei acordul lasă de dorit, deoarece ne este dificil să o datăm cu exactitate. Din unele indicii conținute în scrisoare am putea crede că a fost scrisă după anul 366, reîntoarcerea definitivă a episcopului Atanasie pe scaunul patriarhal al Alexandriei. M.J. Rondeau, „Scrisoarea către Marcelin despre psalmi“, în Vigilia Christianae, 1968 (22), p. 176-197, afirmă că ar fi o scriere de maturitate sau din perioada bătrâneții. Tonul scrisorii este calm, încărcat de savoiare spirituală, care ne face să descoperim un om sub „stăpânirea“ lui Dumnezeu și îndrăgostit de Logosul divin făcut trup pentru îndumnezeirea firii umane. Apărarea credinței niceene a făcut din Patriarhul alexandrin unul din personajele cele mai importante din secolul IV. Spre sfârșitul vieții, grija pastorală îl împinge să împărtășească, făcând uz de ultimile forțe cu care Dumnezeu îi mai înzestrează sufletul, pasiunea sa față de Christos credincioșilor ce-i sunt încredințați spre păstorire și care l-au susținut și încurajat în lupta pentru adevăr. În această scrisoare, episcopul îi răspunde diaconului Marcelin care-i cere sfaturi spirituale referitor la rugăciune. Sfântul Atanasie îl îndrumă spre contactul cu rugăciunea psalmilor din mai multe motive: psalmii sunt rugăciuni inspirate de Duhul Sfânt; poporul lui Israel, din care s-a născut Mântuitorul, s-a rugat acești psalmi timp de veacuri; Mântuitorul însuși nu avea altă rugăciune decât cea a psalmilor, de pe înălțimea crucii El înalță către Tatăl asemenea rugăciuni psalmice: Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit (Ps. 22, 1); toate trăirile sufletului, psihologice și de credință, sunt expuse de David în rugăciunea Psalmilor; în fine, Psaltirea a devenit cartea de rugăciune prin excelență a Bisericii: Christos Capul și Biserica Trupul se roagă zilnic rugăciunea Psalmilor. Cel ce dorește să ajungă la desăvârșire spirituală nu are altă cale de mijloc decât să se roage în orice circumstanță a vieții folosindu-se de psalmi...

    Să nu încercăm în zadar să înfrumusețăm Psalmii folosind cuvinte seducătoare. Să nu cedăm ispitei de a modifica sau schimba în nici un fel cuvintele. Ci să fie citite și să fie recitite în simplicitate, așa cum au fost scriși, fără adăugiri, pentru ca oamenii care au scris Psalmii, recunoscând cuvintele lor, să se roage cu voi, sau mai bine spus pentru ca Duhul însuși, care a vorbit prin sfinți, ascultând cuvintele pe care el însuși le-a inspirat, să vină în ajutorul nostru. Căci, cu cât mai mult viața sfinților este mai bună decât a altora, cu atât mai mult și cuvintele lor sunt mai bune și mai eficace decât ale noastre. Efectiv, prin aceste cuvinte ei au fost plăcuți lui Dumnezeu, după cum a spus-o Apostolul: Ei au obținut împărății, au săvârșit dreptatea, au văzut realizându-se promisiunile, au închis gura leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuțișului sabiei, au redevenit tari după boală, au devenit puternici în război, au învins armatele străine. Unele femei au regăsit morții lor prin înviere (Evr 11,33-35).

    Acum deci, când recităm Psalmii, credem că Dumnezeu îi ascultă necontenit pe cei care-l roagă cu aceste cuvinte; dacă îi spunem când suntem întristați, vom afla în ei o mare consolare; dacă ne rugăm cu ei în timpul ispitei sau al persecuției vom ieși mai puternici și Domnul care l-a protejat mai întâi pe autor ne va proteja și pe noi; Psalmii îl alungă pe Satana și demonii sunt nimiciți. Dacă cineva a păcătuit, spunând aceste cuvinte va intra în sine însuși și va înceta să mai păcătuiască; dacă nu a păcătuit, va cunoaște bucuria deoarece tinde spre bunurile ce ne sunt oferite iar cântarea Psalmilor îi va da tărie în luptă, nu va fi niciodată îndepărtat de adevăr, ci va ști să-i convingă pe impostorii care încearcă să-l conducă la păcat. Omul nu este garantul acestor lucruri, ci Scriptura divină însăși. Într-adevăr, Dumnezeu îi poruncește lui Moise să scrie acea mare cântare și să o învețe poporului (Deut 31,19); celui pe care l-a constituit căpetenie i-a poruncit să scrie Deuteronomul (Deut 17,18), să-l păstreze în mâini și să mediteze mereu cuvintele sale fiindcă aceste discursuri sunt suficiente pentru a aminti virtutea și a veni în ajutor celor care le meditează cu sinceritate. Fără îndoială, când fiul lui Nave a intrat în țata promisă, văzând postamentul dușmanilor și regii amoreilor întruniți pentru război, în locul armelor și săbiilor, el a luat cartea Deuteronomului și a citit înaintea poporului reamintindu-i cuvintele Legii și, înarmând poporul cu ele, a învins asupra dușmanilor (Ios 8). Regele Iosia, după ce a descoperit cartea și după ce a citit-o înaintea tuturor, nu-i mai era teamă de dușmani (II Regi 22,3-23,3); iar când poporul era în război, arca ce conținea tablele legii preceda armata și aceasta era o protecție suficientă, mai puțin atunci când printre cei care o purtau sau în popor exista păcatul și ipocrizia. Într-adevăr era necesară credința și sinceritatea pentru ca Legea să răspundă dorințelor lor.

    Eu, îmi spunea bătrânul înțelept, am auzit spunându-se de către oameni de vază, că în trecut în Israel era suficient să se citească Scriptura pentru a-i alunga pe demoni și a învinge asupra piedicilor pe care ei le întindeu oamenilor. Astfel, spunea el, sunt condamnabili, fără dor și poate, cei care abandonează aceste cărți și inventează altfel de cuvinte pentru a seduce, se auto-numesc exorciști. Demonii râd de ei și își bat joc de ei atunci când îi aud, cum s-a întâmplat evreilor și fiilor lui Scheva (Fap 19,14) care demonstraseră că și ei puteau face exorcisme. Demonii se distrează pe cinste când aud asemenea cuvinte, dimpotrivă, îi cuprinde frica în fața cuvintelor sfinte și nu le poate suporta. Într-adevăr, în Scriptură se spune că dmeonii neputând să-l suporte pe Domnul, strigau: Rugămu-ne ție, nu ne chinui înaintea timpului (Lc 8,28). Erau nimiciți, într-adevăr, doar la vederea Domnului. Astfel, chiar și Paul poruncea spiritelor rele (Fap 16,18) și demonii se supuneau apostolilor (Lc 10,17). Mâna Domnului era cu profetul Elizeu și el profețea referitor la ape, pentru cei trei regi, atunci când a poruncit să se sune Psaltirionul (II Regi 3,14-19). Însă și mai mult, dacă cineva poartă de grijă celor care suferă să recite Psaltirea; să poată veni în ajutorul celui care suferă și să arate astfel credința sa vie și fermă. Dumnezeu, văzând-o, va da vindecarea desăvârșită celui care-l roagă astfel. Chiar și sfântul Psalmist știa aceasta atunci când spunea Psalmul 118: Voi medita poruncile tale, nu voi uita cuvintele tale (Ps 118,16), și iarăși Poruncile tale erau obiectul cântărilor mele în exil (Ps 118,54). Într-adevăr, aceste cuvinte le-au garantat mântuirea, fiindcă stă scris: Dacă Legea ta nu ar fi fost meditația mea, atunci aș fi pierit în umilința mea (Ps 118,92). De aceea Paul dădea asigurări discipolului său spunând: Meditează aceste cărți, ele să fie preocuparea ta de bază iar progresele nu vor întârzia (Tim 4,15). Meditează și tu aceste lucruri. Citește cu inteligență Psalmii și, cârmuit de Duhul Sfânt, vei putea înțelege sensul fiecăruia. Vei imita astfel viața acestor oameni sfinți care, inspirați de Dumnezeu, au rostit aceste cuvinte.

     


  • Commentaires

    Aucun commentaire pour le moment

    Suivre le flux RSS des commentaires


    Ajouter un commentaire

    Nom / Pseudo :

    E-mail (facultatif) :

    Site Web (facultatif) :

    Commentaire :