• Didahia / Învățătura celor 12 Apostoli

    Studiul de față este o nouă traducere a unui document de bază al creștinismului antic, descoperit în 1883 de mitropolitul ortodox Filoteo Bryennios al Nicomediei, pe care l-a publicat la Constantinopol. Lucrarea era foarte cunoscută în ambientul creștinismului timpuriu, fiind menționată, în scrierile cu un caracter liturgic sau canonic, sub titlul Didahia / Învățătură. Odată ce a fost publicată lucrarea, mulți cercetători și-au dat seama că o parafrază destul de amplă a ei a fost publicată în cartea a VII-a a Constituțiilor apostolice, o scriere mult mai amplă a cărei redactare finală poate fi fixată spre sfârșitul secolului al IV-lea.

    Didahia se împarte în patru părți, evident diferite una de cealaltă. Prima parte conține precepte cu un caracter etic expuse după schema celor două căi: a binelui și a răului, a luminii și a întunericului, a vieții și a morții, foarte cunoscută în ambientul lumii antice, iudaice dar și creștine, după cum reiese din lucrarea ajunsă până la noi sub apelativul Scrisoarea lui Barnaba. Partea a doua are un conținut liturgic și expune precepte legate de botez, rugăciune, post, pomană și Euharistie. Partea a treia expune precepte legate de comportamentul în comunitate și de ierarhia Bisericii: profeți și învățători (misionari itineranți), episcopi și diaconi, hirotonisiți (miniștri pentru guvernarea locală a comunităților), fără nici o referință la ministerul preoților. Ultima parte este un scurt îndemn la veghe și expune venirea eshatologică a Mântuitorului în slavă cu sfinții săi.

    Scrierea a aflat un interes deosebit din partea cercetătorilor asupra creștinismului antic. Unul dintre cei mai renumiți cercetători pe plan mondial, Jean-Paul Audet, în 1958, propune ca dată a redactării acestei lucrări jumătatea primului secol al erei creștine, în jurul anilor 50. Însă consensul cercetătorilor este de departe unul unanim. Mai preferabilă pare a fi mai degrabă redactarea lucrării spre finalului secolului I al erei creștine, probabil în Siria, la Antiohia, fără însă a avea argumente solide în acest sens. Unii aduc argumente de genul că ar exista puncte de contact cu Evanghelia după Matei, dar și originea siriană a acestei Evanghelii este pusă astăzi sub semnul îndoielii. Un punct interesant de studiat este referința la Cina Domnului, la rugăciunea euharistică. Celebrantul – nu se specifică cine este – mulțumește mai întâi pentru potir apoi pentru frângerea pâinii, și în sfârșit mulțumește, după ce s-au săturat, fapt ce ne conduce la ideea așa numitelor „agape euharistice”; însă nici o rugăciune euharistică, înălțată Tatălui prin Slujitorul său Isus, expuse în acest document, nu ne sugerează să mergem cu gândul la ultima Cină a Mântuitorului și la moartea lui Isus. Cititorului îi revine acum să-și facă o idee despre acest document, unul dintre cele mai vechi și mai enigmatice ale creștinismului timpuriu, care încă până astăzi nu a lăsat să fie deslușite toate misterele. 


  • Commentaires

    Aucun commentaire pour le moment

    Suivre le flux RSS des commentaires


    Ajouter un commentaire

    Nom / Pseudo :

    E-mail (facultatif) :

    Site Web (facultatif) :

    Commentaire :