• Elemente de pneumatologie la Atanasie al Alexandriei și Vasile al Cezareii

    Principiul de bază al metodei pneumatologice a acestor doi întâi-mergători ai deciziilor conciliare de la Constantinopol este: de la „economie” spre „teologie”. Atanasie al Alexandriei expune această metodă în cele patru Scrisori despre divinitatea Duhului Sfânt către Serapion de Thmuis, iar Vasile al Cezareii în tratatul Despre Duhul Sfânt. Este bine să ne amintim distincția terminologică specifică limbajului patristic: economie și teologie. Într-adevăr, epoca patristică face o distincție clară, atunci când se vorbește despre misterul lui Dumnezeu, între „Trinitatea imanentă” și „Trinitatea economică”. În teologie Sfinților Părinți, teologie (Θεολογία) se referă propriu zis la misterul veșniciei și intimității în Sfânta Treime. Teologia se referă deci la Trinitatea imanentă, în ea însăși, sau „ad-intra’, adică se referă la natura divină și la relațiile inter-personale în interiorul Sfintei Treimi, fără a se face referință la actul creator. Economia însă (oίκονοµία) se referă la acțiunea divină în lume, adică „ad-extra”, tot ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi începând cu actul creator și harul sfințitor, totalitatea lucrării de mântuire pentru om, care ni s-a revelat în faptele mântuitoare ce alcătuiesc istoria mântuirii (cf. J.-M. NICOLAS, Synthèse dogmatique - de la Trinité à la Trinité, p. 74-7). Vasile al Cezareii exprimă cu deosebită precizie această distincție în lucrările mai sus amintite.

                „Economia lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, față de om, consistă în faptul de a-l readuce din exil, a-l face să revină în intimitatea lui Dumnezeu, scoțându-l din dușmănia creată prin neascultarea sa” (VASILE, Despre Duhul Sfânt, XV, 35, 1, p. 365. PG 32, 128 C. Ibid., VIII, 18, 31, p. 311 ; PG 32, 108 B. Ibid., XIV, 32, 15, p. 359 ; PG 32, 124 D. Ibid., XVI, 37, le titre, p. 375 ; PG 32, 132 A. Ibid., XXVIII, 69, 18, p. 495 ; PG 32, 196 C, etc.)

                „Cât despre economia realizată în favoarea omului de către Dumnezeul și Mântuitorul nostru Isus Cristos, conform bunătății lui Dumnezeu, cine ar putea refuza realizarea plinătății ei harului Duhului Sfânt?” (VASILE, Despre Duhul Sfânt, XVI, 39, 1-3, p. 385 ; PG 32, 140A).

                „Ereticii aduc insulte învățăturilor teologiei, folosindu-se de exemple luate din realitățile omenești și se străduiesc să aplice naturii divine inexprimabile argumentele prin care aici pe pământ semnalăm diferențele de demnitate, fără a ține cont că, la oameni, nimeni nu este sclav prin natură” (VASILE, Despre Duhul Sfânt, XX, 51, 4-7, p. 427 ; PG 32, 160 D. Ibid., I, 1, 68, le titre, p. 251 ; PG 32, 68 A. Ibid., XVIII, 45, 7, p. 407 ; PG 32, 149 B).

                „Cât despre cei care insistă asupra ordinii numărătorii atunci când zic: primul, și al doilea, și al treilea, să afle o dată pentru totdeauna că astfel ei introduc în teologia nepătată a creștinilor politeismul erorilor păgâne” (Ibid., XVIII, 47, 25-28, p. 415; PG 32, 153 C). 

     

    Atanasie al Alexandriei, în întreaga lui operă, nu face decât să ne sensibilizeze față de principiul trinitar și de coordonarea persoanelor divine în economie. Separarea economiei de teologie, ca și negarea binelui iubirii, conduce direct la căderea în doctrina ariană[1], deoarece face să intervină o ruptură între relația trinitară ad intra și acțiunea economică de iubire ad extra. Versetul ioanin (In 15, 15) şi formula mateiană baptismală (Mt 28, 19) îi permit lui Atanasie să apere purcederea Duhului Sfânt sub un dublu aspect: ad intra şi ad extra. Ca purcedere ad intra, episcopul nostru împărtășește convingerea că Duhul Sfânt purcede numai de la Tatăl, izvorul dumnezeirii Fiului și a Duhului Sfânt. Ca purcedere ad extra, în vederea misiunii, Duhul Sfânt purcede de la Tatăl prin Fiul[2], sau am putea spune „de la Tatăl și de la Fiul”, în virtutea textului din Evanghelia după Sfântul Ioan: „Primiți pe Duhul Sfânt, cărora veți ierta păcatele vor fi iertate” (In 20, 22):

    Purcederea ad intra a Duhului Sfânt, din punct de vedere teologic:

    [Duhul Sfânt] este diferit de creaturi şi propriu [dumnezeirii] şi unul din divinitate, [care există] în Sfânta Treime. […] Creaturile au ieşit din neant; ele au început să existe, căci la început, Dumnezeu a făcut cerul şi pământul (Gn 1, 1) şi tot ce se găseşte pe el. Dar, despre Duhul Sfânt este afirmat [că provine] din Dumnezeu. […] Dumnezeu este simplu Cel care Există şi de la care [vine] şi Duhul Sfânt [Scrisori către Serapion, I, 22].

    Adevăraţii adoratori îl adoră, fără îndoială, pe Tatăl, dar în Duh şi Adevăr, mărturisindu-l pe Fiul şi, în el, pe Duhul Sfânt, căci Duhul este inseparabil de Fiul, după cum Fiul este inseparabil de Tatăl. Însuşi Adevărul dă mărturie despre asta spunând: Vi-l voi trimite pe Mângâietorul, Duhul Adevărului, care purcede de la Tatăl (In 15, 26) [Scrisori către Serapion, I, 33].

     

    Purcederea ad extra a Duhului Sfânt, din punct de vedere al economiei mântuirii:

    Fără îndoială, după cum înainte de întrupare, Cuvânt fiind, el îl împărţea pe Duhul Sfânt sfinţilor (Ga 3,5) ca pe bunul său propriu, la fel, odată făcut om, el îi sfinţeşte pe toţi oamenii prin Duhul Sfânt şi le spune discipolilor săi: Primiţi-l pe Duhul Sfânt (In 20, 22). Altădată, el îl dădea pe Duhul Sfânt lui Moise şi celor șaptezeci (Num 11, 16.25) şi prin el se ruga David Tatălui spunând: Nu retrage de la mine pe Duhul tău Sfânt (Ps 50, 13); acum, făcut om, el spune: Vi-l voi trimite pe Mângâietorul, Duhul Adevărului (In 15, 26) şi l-a trimis, ca un adevărat Cuvânt al lui Dumnezeu ce este [CA I, 48].

    Dăruindu-l discipolilor săi, [Isus] spunea: Primiţi-l pe Duhul Sfânt (In 20, 22); pe de altă parte, el îi învăţa: Mângâietorul, Duhul Sfânt pe care vi-l va trimite Tatăl în numele meu, vă va învăţa toate lucrurile (In 14, 26), şi puţin după aceea, în legătură cu acelaşi [Duh Sfânt], spunea: Când va veni Mângâietorul, pe care vi-l voi trimite de la Tatăl, Duhul Adevărului, care purcede de la Tatăl, va da mărturie despre mine (In 15, 26) [Scrisori către Serapion I, 6].

    Altfel spus, când cei doi Părinți folosesc particula „cu”, este vorba despre teologie, despre raportul demnității egale între persoanele divine, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, iar când ei folosesc particula „în”, este vorba despre economie, raportul dintre persoanele divine cu omul. De pildă, Vasile face distincția dintre Θεολογία și Oίκονοµία prin particulele „în” și „cu” astfel: „Pentru ființele create spunem că Duhul Sfânt este în ele, în mod diferit. Cât despre Tatăl și Fiul, decât să spunem „în ei”, este mai vrednic să credem că este „cu ei” [...] Astfel, atunci când vorbim despre demnitatea specifică Duhului Sfânt, el este cu Tatăl și cu Fiul în contemplație. Iar dacă ne gândim la harul ce-l produce în participanții săi, spunem că Duhul Sfânt este „în noi” (VASILE, Despre Duhul Sfânt, XXVI, 63, 1-4 et 20-24, p. 473-5 ; PG 32, 184 BC). 



    [1] Doctrina ariană are o dificultate în menţinerea echilibrului între cristologie şi doctrina creaţiei. Discuţiile de la Niceea au vrut să micşoreze simptomele dificultăţilor ridicate de arieni. Atanasie, urmat de capadocieni, a vrut să evite capcanele creaţioniste ale arienilor, situând Cuvântul în sânul divinității.

    [2] Expresiile „de la Tatăl” şi „prin Fiul” sunt argumente teologice care reprezintă sinteza purcederii Duhului Sfânt la Atanasie, punând în evidenţă raporturile bilaterale care există între Tatăl şi Fiul, pe de o parte, şi între Fiul şi Duhul Sfânt, pe de altă parte.


  • Commentaires

    Aucun commentaire pour le moment

    Suivre le flux RSS des commentaires


    Ajouter un commentaire

    Nom / Pseudo :

    E-mail (facultatif) :

    Site Web (facultatif) :

    Commentaire :