Sunt bine cunoscute, în literatura patristică opiniile lui Ieronim din Stridon, sfântul Ieronim în calendarele catolice (30 septembrie) / fericitul Ieronim în calendarele ortodoxe (15 iunie), cu privire la "erorile" descoperite în prima sinteză teologică a creștinismului realizată de Origen din Alexandria (185-254) în monumentala lucrare Peri Archon, tradusă în limba latină de Rufin din Aquileia cu titlul De Principiis. Pe scurt despre ce este vorba? În jurul anului 231, Origen, director al Școlii teologice din Alexandria, publică cea mai însemnată lucrare teologică a creștinismului timpuriu, Peri Archon, în patru cărți: 1) despre Dumnezeu și Sfânta Treime; 2) despre lume și raportul ei cu Dumnezeu; 3) despre om și liberul arbitru; 4) despre inspirația Sfintelor Scripturi și exegeza alegorică a textelor sfinte. Mulți teologi din primele veacuri s-au inspirat din această sinteză teologică până ce Ieronim, în rivalitate cu fostul său amic, Rufin din Aquileia, a aflat că acesta din urmă a tradus marea operă în limba latină și, mai mult, a adus unele "corecturi" de doctrină pentru o mai bună înțelegere a gândirii lui Origen, făcând apel la alte scrieri ale marelui teolog de limbă greacă. Deoarece lucrarea se răspândea tot mai mult și era tot mai cerută spre a fi copiată și tradusă, Ieronim face propria lui traducere în limba latină, subliniind și accentuând erorile teologului alexandrin, înțelegând astfel să-l pună în gardă pe cititorul neinițiat în științele teologiei. Scrisoarea lui Ieronim către Vitus este o sumă a tuturor erorilor pe care traducătorul Bibliei în Vulgata latină le vede și i le reproșează lui Origen, motiv pentru care acesta din urmă va intra într-un con întunecat al istoriei în tradiția teologică orientală, continuând totuși să fie tot mai apreciat și studiat în teologia occidentală. Redau aici scrisoarea lui Ieronim din care reiese inconfundabilul său spirit polemic dar și acuratețea cu care el dorește să fie citită lucrarea doctrinală a lui Origen Alexandrinul.

Ieronim, Scrisoare către Vitus, despre erorile din Despre Principii a lui Origen

Cam acum doi ani, un om cucernic, Pammachus, mi-a trimis niște cărți printre care se afla și lucrarea lui Origen Despre Principii, pe care un om a tradus-o, sau mai bine zis a desfigurat-o complet, rugându-mă cu stăruință să realizez eu o traducere exactă și fidelă în care să se poată oglindi mai bine ceea ce este bun și ceea ce este rău la acest autor. Am făcut ceea ce mi s-a cerut; i-am trimis cartea pe care nu a putut s-o citească fără repulsii și a închis-o într-un sertar de teamă ca nu cumva să mai dea careva peste ea și să otrăvească suflete nevinovate ajungând în mâinile publicului. Un frate foarte zelos, însă al cărui zel nu era conform științei, l-a rugat să i-o împrumute cu promisiunea că i-o va înapoia deîndată după lecturarea ei. Pammachus i-a dat-o fără să-și imagineze că ar fi putut, într-un timp așa scurt, să facă abuz de încrederea și de bunăvoința lui. Însă acela, transcriind întreaga lucrare, punând la lucru niște copiști, i-a înapoiat-o lui Pammachus chiar mai devreme decât îi promisese. A mers chiar mai departe cu indiscreția lui, ca să nu spun cu răutatea lui, împrumutând și altora copia pe care o realizase el. Deoarece este dificil să se păstreze cu exactitate abrevierile dintr-o lucrare alcătuită cu multă trudă și care tratează despre lucruri mistice, mai ales atunci când lucrarea este dictată în grabă copiștilor, totul a devenit atât de confuz și copia a devenit atât de denaturată încât nu se mai știa nici ordinea nici sensul lucrării.

Așadar, tu îmi ceri acuma, dragul meu Vitus, să-ți trimit un exemplar al acestei traduceri pe care nu am dat-o decât lui Pammachus, iar acest frate, despre care tocmai ți-am vorbit, a avut neobrăzarea să o facă publică. Îți voi trimite ceea ce-mi ceri, însă în același timp țin să-ți spun că vei găsi în această lucrare mai multe lucruri care te vor înspăimânta și, citind, vei fi obligat, după spusele Domnului, să mergi printre scorpioni și șerpi.

Acestea sunt, de pildă, exprimările ce le găsim chiar la începutul lucrării, în prima carte:

a)     că Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, nu a fost născut, ci creat;

b)    că Dumnezeu Tatăl fiind invizibil prin natură, nu poate fi văzut nici chiar de Fiul;

c)     că Fiul, care este imaginea unui Tată invizibil, nu este adevăr în comparație cu Tatăl;

d)    că pentru oamenii care nu sunt în stare să înțeleagă adevărul unui Dumnezeu atot-puternic, Fiul nu este decât imaginea adevărului, astfel încât maiestatea și cinstea Tatălui sunt, într-o anumită măsură, acumulate în Fiul;

e)     că Tatăl este lumina de neînțeles, iar Fiul, în comparație cu Tatăl, nu este decât o mică licărire, care totuși ni se pare o lumină mare din cauza slăbiciunilor noastre. Autorul face apel aici la o comparație dintre două statui, una, care este foarte mare, umple lumea întreagă și devine într-o oarecare măsură invizibilă din cauza imensității ei, în timp ce cealaltă, care este foarte mică, este ușor perceptibilă simțurilor: Tatăl este comparat cu prima, iar Fiul cu a doua;

f)     mai spune că Tatăl este bun, de o bunătate desăvârșită și absolută, iar Fiul nu este bun, ci doar umbra și imaginea bunătății, în așa fel încât nu putem spune sub niciun chip că este bun, ci vorbind despre bunătatea sa, adăugăm ceva: spunem, de pildă, că este Păstorul cel bun, sau altele la fel;

g)    despre Duhul Sfânt spune că este inferior Tatălui și Fiului în slavă și în demnitate și de aceea îl poziționează pe rândul al treilea; mai întâi spune că nu știe dacă Duhul Sfânt a fost creat sau nu, iar apoi vorbește explicit care este opinia lui, zicând că totul a fost făcut, în afară de Dumnezeu Tatăl;

h)    că Fiul este inferior Tatălui și nu se află decât pe poziția a doua după el, iar Duhul Sfânt este inferior Fiului și locuiește în toate sufletele sfinte;

i)      astfel ajunge la concluzia că Tatăl este mai puternic decât Fiul și Duhul Sfânt, Fiul este mai puternic decât Duhul Sfânt, iar Duhul Sfânt este mai puternic și mai virtuos decât tot ceea ce numim sfânt;

j)      apoi, vorbind despre creaturile raționale, după ce a zis că sunt pedepsite din cauza greșelilor lor în trupuri pământești, iată ce mai adaugă: „Ce neglijență și ce nesimțire pentru aceste creaturi spirituale încât să uite demnitatea lor, să cadă în degradare, să se dedea viciului și să se facă vrednice să fie închise în trupul unor dobitoace de povară?” Iar puțin mai încolo spune: „Aceste lucruri mă obligă să cred că unele au rămas de bună voie în obștea sfinților și au decis să slujească mereu lui Dumnezeu, în timp ce altele, fiind decăzute din cauza propriei lor greșeli din stadiul de sfințenie în care au fost create, s-au făcut vrednice, din cauza neglijenței lor, să fie schimbate în diavoli; apoi vom mai fi martorii altor schimbări și altor experiențe astfel încât cel care acum este om va putea deveni înger într-o altă lume, iar cel care este înger acum și dă dovadă de lașitate și neglijență va putea fi trimis într-un trup urâcios și va deveni om”. Confundă și inversează atât de tare ordinea lucrurilor încât, în opinia lui, un arhanghel poate deveni diavol, iar un diavol poate fi restabilit în rândurile îngerilor;

k)    mai spune că cei care au ezitat, fără să cadă totuși, vor fi încredințați cârmuirii și îndrumării tăriilor, tronurilor, stăpânirilor, pentru a se ridica cu ajutorul lor la un statut mai desăvârșit; vor alcătui poate o obște de oameni aparte într-o altă lume, când Dumnezeu, după Isaia, va face un cer nou și un pământ nou; însă cei care nu vor fi meritat să fie oameni pentru a deveni îngeri, vor fi schimbați în diavoli, în îngeri ai diavolului, în diavoli răutăcioși, și, în funcție de meritele lor, fiecare va îndeplini funcții specifice în teritoriile lor;

l)      mai spune că diavolii însăși, acești principi ai întunericului, dacă vor dori să revină la bine, vor deveni oameni într-o altă lume, iar apoi vor fi restabiliți în primul lor statut, astfel încât vor fi ridicați până la demnitatea de îngeri, după ce vor fi ispășit pedeapsa lor într-un trup uman și vor fi suferit un anumit timp mai multe pedepse; așa presupune el că toate creaturile raționale pot trece prin diferite etape devenind oameni, nu dintr-o singură dată, ci trecând prin diferite etape; iar oamenii și îngerii vor deveni diavoli dacă nu se străduiesc să ducă la îndeplinire îndatoririle ce le sunt încredințate; în sfârșit, diavolii vor fi restabiliți în demnitatea de îngeri dacă se vor strădui să dobândească trăirea în virtute;

m)   mai afirmă că toate substanțele trupești vor fi complet distruse, sau că cel puțin la sfârșitul veacurilor trupurile vor fi asemenea aerului și altor trupuri care sunt de o natură și mai subtilă și mai degajată de materie; așa ne putem da seama ușor ce gândește el despre înviere;

n)    susține, de asemenea, că soarele, luna și ceilalți aștri sunt corpuri animate și că, la fel cum oamenii pedepsiți pentru păcatele lor au fost condamnați să trăiască în trupuri materiale și grele, tot la fel și aștrii cerului au primit un corp mai mult sau mai puțin luminos; iar diavolii săvârșind păcate și mai mari au fost dotați cu un corp de aer, fiindcă, după Apostol, toate creaturile sunt robite vanității și că nu vor putea fi eliberate de această robie decât atunci când se vor arăta copiii lui Dumnezeu. Dar ca să nu fiu acuzat că spun aici lucruri pe care el nu le-a susținut, iată care sunt propriile lui cuvinte: „La sfârșitul lumii, Dumnezeu va scoate sufletele și creaturile raționale din închisorile și din temnițele lor, iar cele grele și leneșe vor merge îngreunat, în timp ce celelalte vioi și inteligente vor ține pasul repede. Deoarece toate sunt dotate cu liberul arbitru și pot să aleagă de bună voie să trăiască în virtute sau în viciu, unele vor fi nefericite, în timp ce altele vor fi mai fericite decât sunt acum; vor schimba starea în funcție de înclinațiile și mișcările cu care vor fi agitate, adică îngerii vor deveni oameni sau diavoli, iar diavolii vor deveni oameni sau îngeri”;

o)    după ce demonstrează, folosind mai multe argumente, că diavolul poate deveni virtuos, chiar dacă înclinația sa nu este pentru a îmbrățișa și practica virtutea, el dovedește în lung și în larg faptul că îngerii, sufletele și diavolii, care în opinia lui sunt de aceeași natură, chiar dacă au înclinații diferite, pot, printr-un exces de nebunie și neglijență, să devină răi și că preferă să intre mai degrabă în trupul unui animal și să locuiască în ape decât să îndure chinurile focului și suferința pedepselor la care sunt condamnați; dacă așa ar sta lucrurile, atunci ar trebui să ne temem nu doar de dobitoacele cu patru picioare, dar și de pești; însă de frică să nu fie acuzat că face metempsihoza lui Pitagora, după ce a rănit sufletul cititorului cu opinii detestabile, el adaugă: „În rest, nu trebuie să privim ceea ce am spus ca niște rânduieli fixe și adevăruri ce vreau să le învăț altora și să le apăr; sunt doar cercetări și întrebări pe care le expun și asupra cărora mă opresc doar în trecere”.

În cartea a doua susține că numărul lumilor este infinit:

a)     nu spune că ar exista mai multe lumi concomitent și asemănătoare una cu alta, cum susținea Epicur, ci el spune că o lume începe când alta ia sfârșit; înaintea acestei lumi în care noi trăim a existat o altă lume și o altă lume va veni după ce aceasta se va sfârși și tot așa mai departe unele după altele; se îndoiește totuși că va exista cineva din lumea aceasta care să se asemene complet cu cineva dintr-o altă lume sau dacă vor fi toți diferiți;

b)    apoi mai spune: „Dacă toate creaturile, după cum am spus deja, trebuie ca într-o zi să existe fără trup, atunci toate trupurile vor fi distruse și reduse la neantul din care au venit la existență; după aceea va mai veni un timp când vor fi iar necesare”. După care adaugă: „Dacă acest trup este îmbrăcat în incoruptibilitate și dacă acest trup muritor este îmbrăcat în nemurire, după cum am demonstrat deja atât cu luminile rațiunii cât și prin autoritatea Sfintei Scripturi, atunci moartea va fi abolită și distrusă de o victorie măreață, iar coruptibilitatea va fi înghițită de incoruptibilitate; poate chiar toate trupurile, asupra cărora doar moartea poate acționa, vor fi complet distruse”. Un pic mai departe spune: „Dacă ceea ce spun nu este contrar credinței, poate vom fi într-o zi fără trup, sau dacă este adevărat că cel care trăiește cu desăvârșire sub rânduiala lui Isus Cristos nu mai are trup și că toate creaturile trebuie ca într-o zi să-i fie supuse, atunci putem spune că nu vom mai avea trup când vom fi complet sub stăpânirea lui Isus Cristos”. În același loc spune: „Când toate creaturile vor fi supuse lui Dumnezeu se vor despuia de trupul lor și atunci toate trupurile vor fi distruse. Iar dacă va fi nevoie să fie restabilite pentru a fi de folos altor creaturi raționale care vor fi căzut din primul lor statut, vor fi create o a doua oară. Fiindcă Dumnezeu oferă sufletelor lupte de dus și dușmani de învins pentru a le da de înțeles că nu prin propriile forțe, ci prin harul său vor putea obține o victorie deplină și definitivă; aceasta mă face să cred că Dumnezeu nu creează lumi diferite decât din motive diferite, iar cei care-și imaginează că toate lumile vor fi asemănătoare se înșală”;

c)     apoi mai spune: „Îmi imaginez că la sfârșitul lumii, lucrurile vor avea loc în unul sau altul din cele trei feluri, și las cititorul să aleagă care este varianta cea mai adevărată și mai bună. Căci, fie nu vom avea trup atunci când vom fi sub stăpânirea lui Isus Cristos și a lui Dumnezeu iar Dumnezeu va fi totul în toți; fie la fel cum toate creaturile fiind supuse lui Isus Cristos vor fi supuse și lui Dumnezeu cu Isus Cristos și vor fi strâns unite împreună, tot la fel trupurile, schimbând de substanță, vor fi compuse din dualități foarte excelente și se vor descompune în aer a cărei natură este foarte pură și foarte simplă; fie această sferă despre care am vorbit mai sus că este fixă și imobilă va fi nimicită cu tot ceea ce ea conține, iar cea care este deasupra și care este diferită prin două cercuri va fi numită pământul cel bun, și cealaltă sferă ce învăluie imediat pământul nostru, și pe care îl numim cer, va fi locuința sfinților”. Nu înseamnă asta a cădea în erorile păgânismului și a adăuga la puritatea învățăturii evanghelice vedeniile și visurile filosofilor?

d)    în aceeași carte, Origen mai spune: „Trebuie așadar să spunem că Dumnezeu este invizibil. Or, dacă el este invizibil prin natura sa, înseamnă că Mântuitorul însuși nu-l poate vedea”. Iar ceva mai încolo spune: „Din toate sufletele care au coborât într-un trup uman nu este niciunul care să fi păstrat în totalitate trăsăturile și caracteristicile pe care creatura i le-a imprimat mai întâi, în afară de cea despre care Mântuitorul a spus: Nimeni nu-mi poate lua sufletul, ci eu îl dau de la mine însumi”. Iar în alt loc spune: „Nu putem să vorbim despre acest lucru decât cu multă precauție, fiindcă sufletele, când vor fi mântuite și vor fi în posesia unei vieți fericite, vor înceta poate să mai fie suflete; căci, așa cum Domnul nostru a venit pentru a căuta și pentru a mântui ceea ce era pierdut, pentru a nu mai fi pierdut, tot la fel sufletul care era pierdut și pentru mântuirea căruia a venit Domnul nostru, nu va mai fi suflet când va fi mântuit. Trebuie să examinăm dacă a existat un timp în care sufletul nu era suflet și dacă va fi un timp când va înceta să mai fie suflet, la fel cum a fost un timp când ceea ce era pierdut nu era pierdut și va fi un timp când va înceta să mai fie pierdut”;

e)     după ce a vorbit destul despre natura și condiția sufletelor, iată ce mai spune: „Spiritul dedându-se păcatului a devenit suflet, iar sufletul îmbrățișând virtutea va redeveni spirit, așa cum se pare că sufletul lui Esau care, pedepsit fiind pentru păcatele lui, a fost condamnat să trăiască într-o stare mai puțin fericită decât cea în care a fost creat. Cât privește corpurile cerești, trebuie știut că sufletul soarelui – numiți-l cum vreți – nu a început să existe odată cu lumea care a fost creată, ci exista deja înainte de a intra în acest corp înflăcărat și luminos. Același lucru îl putem spune și despre lună și despre stele care, din motive anterioare statutului în care se află astăzi, au fost dominate, fără vrerea lor, de vanitate, pentru a merita într-o zi răsplata care le este destinată; sunt obligate să acționeze, nu conform voinței lor, ci după voința Creatorului care l-ea prescris fiecăreia un loc;

f)     cât despre focul pedepselor iadului cu care Scriptura îi amenință pe cei păcătoși, nu este vorba despre suferințe sensibile și pedepse exterioare, ci în părerea de rău a conștiinței și într-o amintire tristă și dureroasă pe care Dumnezeu ne-o va pune dinaintea ochilor noștri; fiindcă există în sufletele noastre nu știu ce fel de sămânță ce reproduce toate păcatele pe care noi le-am săvârșit; Dumnezeu însuși expune dinaintea ochilor noștri ca un tablou toate nelegiuirile noastre și toate răutățile pe care le-am săvârșit în viața noastră, iar sufletul, având prezent înaintea ochilor acest tablou al nelegiuirilor din trecut, este cuprins de văpăi și învăluit de remușcările propriei lui conștiințe”;

g)    apoi mai spune: „doar dacă nu dorim să dăm numele de obscuritate și întuneric acestui trup grotesc și pământesc cu care suntem îmbrăcați și în care vom retrăi o nouă viață când această lume se va sfârși și va trebui să trecem într-o altă lume”; asta nu înseamnă oare să afirmi deschis teoria metempsihozei lui Pitagora și Platon?

h)    spre finalul celei de-a doua cărți, vorbind despre perfecțiunea noastră, spune: „Când vom ajunge pe punctul de a nu mai fi nici trup, nici carne și poate nici suflet, atunci spiritul nostru, dobândind perfecțiunea desăvârșită și nefiind întunecat de norii grei ai pasiunilor, va vedea limpede și față către față substanțele raționale și inteligibile”.

Dar iată și alte erori ce le găsim în cartea a treia:

a)     „Dacă admitem, spune el, că Dumnezeu, din motive ce ne depășesc, ar fi creat și format vase, unele pentru folosințe de cinstire, iar altele pentru folosințe rușinoase, de ce nu am intra în cele mai secrete colțuri ale sufletului pentru a ne convinge că altădată a făcut lucruri care l-au făcut vrednic să fie iubit și îndrăgit într-un trup și urât în alt trup, chiar înainte să fi fost înlocuit în Iacob și să fie înlocuit în Esau?” Apoi spune: „Nu este doar spre binele sau spre răul făcut în trecut că sufletele sunt destinate, unele spre folosință de cinstire și altele spre folosință rușinoasă”. Iar un pic mai departe spune: „Or, vasul care, datorită meritelor lui de altă dată, a fost făcut pentru a fi spre cinstire, într-o altă lume va deveni un vas de rușine, dacă nu a știut să se folosească în scopul pentru care a fost făcut; și, dimpotrivă, dacă vasul care, din cauza greșelilor de altă dată, a fost numit vas de rușine, dorește să se corecteze în lumea de acum, va deveni într-o altă lume un vas sfințit, bun spre slujirea lui Domnului și pregătit pentru tot felul fapte bune”;

b)    apoi mai spune: „Cred că sunt oameni care, luând mai întâi calea celor mai rele vicii, pot merge cu răutatea și nelegiuirea lor atât de departe încât, dacă nu se corectează și nu fac penitență pentru păcatele lor, vor deveni diavoli, iar dimpotrivă, există alții care, făcând eforturi spre vindecarea rănilor lor și potolirea pasiunilor, din diavoli ce erau vor deveni îngeri. Am spus de mai multe ori că în timpul acestor mulțimi infinite de lumi care se succed unele altora, există suflete care se dedau atât de tare crimelor încât ajung în cele din urmă în ultimul stadiu de răutate, iar alții se ridică din cel mai rău stadiu în care au căzut până la trăirea unei virtuți desăvârșite și definitive”. Prin asemenea afirmații el vrea să spună că oamenii, adică sufletele pot deveni diavoli, iar diavolii pot deveni îngeri;

c)     mai spune în aceeași carte: „Trebuie să mai examinăm de ce sufletele noastre sunt împinse spre diferite obiecte, uneori de anumite mișcări și alteori de altele”. Se referă aici la faptele bune pe care unele suflete le-au făcut înainte să coboare în trupuri. Așa comentează el tresărirea lui Ioan Botezătorul în sânul mamei lui atunci când Elisabeta, auzind-o pe Maria care-i dădea salutul, mărturisea că era nevrednică de cinstea pe care Fecioara i-o făcea. Și apoi adaugă: „Dimpotrivă, vedem prunci sugând încă la sânul matern, care sunt stăpâniți de spirite rele și care par a fi inspirați de niște vrăjitoare sau ghicitori. Sunt unii de asemenea care din cea mai fragedă pruncie sunt stăpâniți de un demon pythonician. Or, atunci când suntem convinși că nimic nu se întâmplă fără voia lui Dumnezeu și că Dumnezeu stăpânește peste toate cu dreptate, putem oare să credem că Providența sa poate abandona în așa hal niște prunci care nu au făcut încă nimic pentru a merita o asemenea soartă?”

d)    de asemenea, mai spune vorbind despre lume: „Cred că a existat o altă lume înaintea acesteia și că va mai exista altă lumea după aceasta. Vreți să vă dovedesc faptul că va exista o altă lume după cea în care noi trăim care va fi distrusă complet? Auziți ce spune Isaia: Va fi un cer nou și un pământ nou care vor fi mereu înaintea mea. Vreți să vă demonstrez că au existat alte lumi înaintea acesteia? Ascultați de spune Ecleziastul: Ce a fost altă dată? este ceea ce trebuie să fie și în viitor; ce a fost creat? ceea ce va mai fi creat. Nimic nou sub soare și nu putem spune: iată ceva nou, fiindcă a existat deja în veacurile ce s-au scurs înaintea noastră. Acest text ne arată nu doar faptul că au existat alte lumi înaintea acesteia în care trăim, dar și faptul că vor mai exista altele după noi și aceste lumi nu există toate în același timp, ci se succed unele altora”;

e)     și mai spune: „Cred că cerul este locuința lui Dumnezeu și locuința noastră adevărată de odihnă; acolo, creaturile raționale se bucură de fericirea lor din trecut înainte să coboare printre noi, trecând de la lucrurile invizibile la cele vizibile și să fie aruncate pe pământ unde au avut nevoie de un trup greu și pământesc. De aceea Dumnezeu a creat această lume vizibilă și le-a dat trupuri pe măsura locurilor unde se află. Or, deoarece dorește să-i salveze și să-i corecteze pe toți cei căzuți, trimite în această lume miniștri, printre care unii ocupă anumite spații și sunt dependenți de necesitățile din împrejurimi, iar alții îndeplinesc exact misiunea lor la timpul știut de Dumnezeu care i-a uns și le-a încredințat misiunea; soarele, luna și stelele, care fac parte din numărul miniștrilor, și pe care Apostolul îi numește „creaturi”, sunt situați în partea superioară a acestei lumi. Or, „această creatură este supusă vanității”, fiindcă se arată ochilor noștri înconjurată de un corp luminos și material. Nu este o întâmplare faptul că este expus vanității, ci din porunca celui care l-a făcut, cu speranța că într-o zi va fi eliberat de sub acest jug al robiei. În sfârșit, ceilalți miniștri, iar eu cred că sunt îngerii, guvernează lumea în locurile și vremurile ale cărui stăpân este doar Dumnezeu”;

f)     mai departe spune: „Providența este cea care reglementează și menține ordinea pe care o vedem în această lume și care permite ca unii îngeri să fie alungați din ceruri iar alții să coboare pe pământ treptat, trecând din etapă în etapă. Aceștia coboară de bună voie, în timp ce ceilalți sunt aruncați fără voia lor. Primii duc la îndeplinire cu bucurie misiunea pe care Creatorul le-a încredințat-o, aceea de a-i ridica pe cei care cad, însă ceilalți sunt constrânși, împotriva voii lor, să rămână un timp îndelungat în ministerul ce l-au primit de la Dumnezeu”;

g)    de asemenea, mai spune: „Din toate aceste mișcări rezultă că vor exista mai multe lumi diferite, iar după această lume în care suntem, Dumnezeu va crea o alta complet diferită. Ei bine! Doar Dumnezeu, Creatorul a toate, poate prezida la toate aceste evenimente diferite, poate măsura progresele creaturilor, poate răsplăti virtutea și pedepsi viciul, poate regla vicisitudinea continuă a veacurilor care se succed unele altora și poate conduce toate spre același scop. Fiindcă el singur știe de ce permite unora, lăsați în mâna propriei lor voințe, să cadă din statutul măreț unde au fost ridicați și de ce îi vizitează pe alții și le dă mâna pentru a-i restabili, progresiv, în prima lor demnitate”;

h)    după ce expune astfel cele privitoare la sfârșitul veacurilor și la dispariția tuturor lucrurilor, conclude în acești termeni: „Deoarece există lucruri, după cum am arătat de mai multe ori, care încep acolo unde altele se termină, ne putem întreba dacă vor mai exista trupuri sau vom trăi fără trup după ce toate vor fi distruse și dacă trebuie să credem că acele creaturi care nu au trup vor duce o viață netrupească, așa cum știm că este cea a lui Dumnezeu. Dacă toate trupurile, pe care sfântul Paul le numește „lucruri vizibile”, aparțin lumii acesteia, care se află sub stăpânirea sensurilor, nu există nicio îndoială că acele creaturi care nu au trup vor duce o viață netrupească”; iar un pic mai departe spune: „Cât privește cuvintele Apostolului Paul: Toate creaturile vor fi eliberate de corupția care le stăpânește pentru a participa la libertatea și la slava copiilor lui Dumnezeu, eu explic aceste cuvinte așa: creaturile raționale și netrupești care dețin primul rang printre creaturi nu sunt sub stăpânirea corupției, ci aceste trupuri vor fi eliberate când vor participa la slava fiilor lui Dumnezeu”;

i)      mai spune: „Nimic nu ne poate convinge mai bine că nu vor mai exista trupuri când toate lucrurile vor ajunge la sfârșit decât ceea ce spune Mântuitorul în această rugăciune: Așa cum eu sunt în tine și tu în mine, la fel și ei să fie una în noi. Fiindcă trebuie să știm că Dumnezeu este ceea ce trebuie să fie Mântuitorul; în ce consistă această asemănare a Tatălui și a Fiului care este promisă sfinților și cum vor fi sfinții una în Tatăl și în Fiul, la fel cum Tatăl și Fiul una sunt? Într-adevăr, dacă viața pe care o vor duce sfinții este complet asemănătoare cu cea a lui Dumnezeu, trebuie în mod necesar, fie ca Dumnezeu să aibă un trup și să fie învăluit în materie, așa cum noi înșine suntem învăluiți în trup; sau, dacă lucrul acesta nu este vrednic de Dumnezeu, în special pentru cei care au câteva idei despre maiestatea și slava acestei ființe necreate și superioare tuturor ființelor, ar trebui să pierdem orice speranță că vom fi asemenea lui Dumnezeu, dacă ar trebui să avem un trup, sau viața noastră, dacă participăm la fericirea divină, după cum suntem îndemnați să sperăm, are toate prerogativele fericirii lui Dumnezeu”. Toate acestea ne arată ce crede Origen despre înviere și că opinia lui este aceea că toate trupurile vor fi distruse, iar noi vom fi fără trup, așa cum eram înainte de a fi în trup;

j)      vorbind tot despre diferite lumi care se succed unele după altele, după ce a spus că îngerii vor deveni diavoli, că diavolii vor deveni îngeri sau oameni, că oamenii vor fi transformați în diavoli și că în toate vor exista o vicisitudine și o revoluție perpetui, confirmă în cele din urmă opinia sa zicând: „Nu există cădere decât după un anumit timp de la crearea noii materii de către Dumnezeu, a noilor trupuri și a noii lumi, din cauza diferitelor înclinații spre cădere a creaturilor raționale; fiindcă, decăzute treptat din acea perfecțiune fericită pe care o puteau avea până la sfârșitul veacurilor, ele au dat dovadă de răutatea lor în așa fel încât au schimbat complet natura lor, deoarece nu au dorit să rămână în primul lor stadiu nici să se bucure de o fericire veșnică neschimbătoare. Trebuie să mai știm că mai multe creaturi raționale nu se schimbă niciodată și rămân în primul și în al doilea stadiu al creației, în a treia și în a patra lume; fericirea altora este atât de puțin atinsă încât nici nu-și dau seama și, în fine, unele creaturi, căzând din culmea slavei, sunt aruncate până în profunzimile hadesului. Or, în creația lumilor, Dumnezeu, care este împărțitorul tuturor lucrurilor, știe să folosească aceste creaturi în funcție de meritele lor și atâta cât este necesar pentru guvernarea și conservarea lumii, astfel încât cele care le depășesc pe altele în răutate și care au devenit pe deplin pământești, vor deveni diavoli într-o lume viitoare și vor ține primul rang printre acele creaturi pentru a fi folosite drept jucării îngerilor care au decăzut din primul lor statut”. Nu vrea el oare să spună aici că oamenii care în această lume se dedau păcatului pot deveni diavoli și demoni într-o altă lume și că diavolii, la rândul lor, pot deveni îngeri și oameni într-o altă lume?;

k)    după ce a demonstrat în lung și în larg faptul că toate creaturile corporale vor avea trupuri spirituale și vor fi constituite dintr-o materie foarte subtilă și că toate substanțele vor fi schimbate în trup foarte pur și mai strălucitor decât lumina și învăluite într-o slavă pe care spiritul uman nu o va putea înțelege, adaugă: „Iar Dumnezeu va fi totul în toți astfel încât toate substanțele corporale vor fi schimbate în ceea ce este mai bun și mai măreț între toate, adică în substanța lui Dumnezeu”.

În cartea a patra, ultima din această lucrare, afirmă alte erori pe care Biserica lui Cristos le condamnă:

a)     spune: „Așa cum cei care mor în această lume prin despărțirea sufletului de trup, ocupând diferite locuri în infern, în funcție de meritul și de natura faptelor lor, tot la fel cei care, pentru a spune așa, mor în funcțiile Ierusalimului ceresc, coboară în infernul lumii noastre pentru a ocupa diferite locuri pe pământ, în funcție de meritele lor”;

b)    apoi continuă: „Fiindcă am comparat sufletele noastre care merg din această lume în infern cu cele care coboară din cer pe pământ și care sunt sub o anumită pedeapsă, trebuie să examinăm cu atenție dacă nu am putea spune același lucru și despre nașterile unora și altora; deoarece sufletele care se nasc pe pământ și iau un trup uman vin din infern, fiindcă au revenit spre bine, sau coboară din înălțimi, unde duceau o viață mai fericită, tot la fel printre toate sufletele care locuiesc firmamentul, unele s-au ridicat de pe pământ, trăind în caritate și virtute, nefiind atât de rele încât să fie aruncate în locurile unde trăim noi”; astfel, el vrea să spună că firmamentul, adică cerul, este un infern referitor la un cer mai înălțat, iar pământul nostru este un infern referitor la firmament și un cer referitor la infernul care este sub noi, astfel încât ceea ce este infern pentru unii este cer pentru alții;

c)     nu rămâne însă aici; mai spune că la sfârșitul veacurilor, atunci când ne vom reîntoarce la Ierusalimul ceresc, puterile dușmane vor declara război poporului lui Dumnezeu pentru ca el să trimită în luptă curajul și virtutea sa, pe care nu le poate verifica decât în funcție de rezistența puternică în fața dușmanilor care vor fi învinși, după cum putem citi în cartea Numerelor, printr-un comportament înțelept, printr-o organizare bună a trupelor și printr-o experiență dobândită în arta războiului. După ce a spus că această Evanghelie veșnică, care trebuie să rămână veșnic în cer, despre care sfântul Ioan apostolul vorbește în cartea Apocalipsei, depășește atât de tare Evanghelia noastră cu cât predica lui Isus Cristos este deasupra sacramentelor legii vechi, mai adaugă – ceea ce nu poate fi gândit decât drept sacrilegiu – că Isus Cristos trebuie să sufere moartea în mijlocul aerului pentru mântuirea diavolilor, chiar dacă nu este foarte explicit asupra acestui punct; de aici putem înțelege că așa cum Dumnezeu s-a făcut om pentru a-i mântui pe oameni, tot la fel se va face diavol ca să-i mântuiască pe diavoli. Dar ca să nu credeți că eu denaturez textul, voi transcrie aici propriile lui cuvinte: „Așa cum Isus Cristos a perfecționat umbrele legii prin umbrele Evangheliei și precum toată legea nu este decât umbra și figura ceremoniilor care se văd în cer, trebuie să vedem cu atenție dacă nu am putea spune că lipsește ceva legii, cultului sau ceremoniilor din cer și dacă nu au nevoie să fie perfecționate prin publicarea acestei Evanghelii, pe care sfântul Ioan, în Apocalipsa sa, o numește „veșnică”, cu referire la Evanghelia noastră care este temporară și care a fost vestită într-o lume și într-un timp distrugător și trecător. Chiar dacă ar fi pretențios și neînțelept să presupunem că știm dacă Mântuitorul nostru va suferi în aer, cred totuși că am putea împinge curiozitatea noastră și cercetarea până într-acolo. Deoarece spiritele răului sunt răspândite în aer și nu ne este rușine să mărturisim că Domnul a fost răstignit pe cruce pentru a distruge ceea ce a nimicit prin pătimirea sa, de ce ne-am teme să spunem că la sfârșitul veacurilor va suferi poate în aer ceva asemănător înainte de a mântui, prin pătimirea sa, toate popoarele care locuiesc în toate locuințele universului?”;

d)    dar iată și alte hule pe care le-a afirmat împotriva lui Cristos: „Dacă Fiul îl cunoaște pe Tatăl, se pare că prin această cunoaștere îl poate înțelege în același fel cum spunem noi că spiritul unui muncitor înțelege toate regulile meșteșugului lui. Cu siguranță dacă Tatăl este în Fiul, Fiul îl înțelege pe Tatăl care este în el. Dacă prin a înțelege ne referim, nu doar la o acțiune a spiritului prin care înțelege și concepe lucrurile pe care le cunoaște, dar și o virtute și o putere prin care cel ce cunoaște lucrurile acumulează în el și conține toate lucrurile și deoarece Fiul este din numărul lucrurilor pe care Tatăl le înțelege, trebuie să spunem că Tatăl îl înțelege pe Fiul”. Or, pentru a ne face să înțelegem de ce Tatăl îl înțelege pe Fiul și că Fiul nu-l poate înțelege pe Tatăl, iată ce spune mai departe: „Cititorul curios mă va întreba poate dacă Tatăl se cunoaște pe sine la fel cum îl cunoaște Fiul? Însă dacă știm că stă scris: Tatăl meu care m-a trimis este mai mare decât mine, și dacă suntem convinși că acest lucru este cu desăvârșire și universal adevărat, va trebui să spunem că ceea ce Tatăl cunoaște depășește cunoștințele Fiului, deoarece Tatăl se cunoaște pe sine într-un fel mai profund și mai perfect decât îl cunoaște Fiul”;

e)     dar iată un alt text în care Origen admite metempsihoza și distrugerea trupurilor: „Dacă am putea dovedi că substanța netrupească și rațională, fiind despărțită de trup, subzistă și trăiește prin ea însăși și că este mai puțin fericită când este unită cu trupul decât atunci când este despărțită, vom fi obligați să admitem că trupurile nu sunt create pentru ele însele și că nu sunt zidite decât din când în când și din cauza schimbărilor repetate care se întâmplă printre creaturile raționale pentru ca cele ce au nevoie să poată lua unul. Însă, după ce aceste creaturi s-au corectat de viciile lor și s-au eliberat de corupția în care erau angajate, în vreme ce trupurile sunt definitiv distruse, natura lor și destinația lor fiind aceea de a ieși din neant și de a intra într-un stadiu de viață veșnică”;

f)     acest autor duce și mai departe hulele lui; spre finalul acestei ultime cărți spune că nu există nicio diferență între substanțele raționale; adică Tatăl, Fiul, Duhul Sfânt, îngerii, tăriile, stăpânirile, toate celelalte virtuți cerești și chiar sufletul omului sunt din aceeași substanță. „Dumnezeu, spune el, și Fiul său unic, și Duhul Sfânt, îngerii, tăriile, stăpânirile și celelalte virtuți, precum și omul interior care a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu sunt de o natură intelectuală și rațională; de aceea putem spune că Dumnezeu și toate creaturile sunt, într-un anumit fel, din aceeași substanță”; din teama să nu i se reproșeze o asemenea oroare hulitoare, subliniază aceste cuvinte: „într-un anumit fel”. Totuși face parte din natura divină a îngerilor și oamenilor, în timp ce în alt loc refuză această natură divină când vorbește despre Fiul și despre Duhul Sfânt, din teama de a nu crede că împărtășesc aceeași divinitate.

Așadar, această lucrare este plină de tot felul de erori pe care le-am subliniat în această scrisoare; oare nu trebuie să fi pierdut mințile pentru a se mulțumi să schimbi în câteva locuri afirmațiile privitoare la Fiul și la Duhul Sfânt și care sunt adevărate hule și să publici restul așa cum este și să-i aduci laude autorului într-un asemenea hal ca și cum toate erorile nu ar proveni din aceeași sursă otrăvită? Nu este locul aici pentru a combate toate aceste erori. De altfel putem deduce că cei care au scris împotriva erorilor lui Arie, Eunomie, Mani și a celorlalți eretici nu vor ezita să scrie și împotriva erorilor lui Origen. Dacă cineva dorește să citească această carte și să meargă pe pământul bătătorit în lucrare, să-și pună încălțăminte din teama ca șerpii să nu-l muște iar scorpionii să nu-l înțepe și să citească această scrisoare înainte de a începe drumul său pentru a cunoaște ceea ce trebuie să ocolească.