Atanasie de Alexandria instaureaza in Biserica Orientala traditia conform careia scaunele episcopale sa fie ocupate de monahi si aceasta pentru doua motive: in primul rand ei aveau o formare teologica, spirituala, umana si mistica de mari proportii si, in al doilea rand, datorita formarii lor puteau tine piept ereziilor si garantau ortodoxia credintei crestine. Sfantul Atanasie a incercat, in masura posibilitatilor, sa aduca pe scaunele episcopale din jurisdictia sa personalitati de o mare insemnatate pe plan teologic. Unii au acceptat dupa mici insistente, pe cand altii au trebuit sa fie rugati din rasputeri pentru a accepta sarcina episcopala. Printre acestia din urma se numara si monahul Dracontius, care nu doreste sa renunte la linistea pustiului Egiptului in schimbul unui scaun episcopal. In aceasta scrisoare, Atanasie cel Mare utilizeaza toate argumentele retorice la indemana lui pentru a-l convinge sa fie in mijlocul noii sale comunitati crestine de sarbatoarea Pastelui spre a nu-i lasa pe acei crestini singuri in momente de restriste, precum "o turma fara pastor". Pericolul  este acela de a cadea prada lupilor rauvoitori. Asemenea lui Isus Christos, episcopul sta in mijlocul credinciosilor sai.