• Filioque în dialog: tradiția catolică și tradiția ortodoxă

    După 1054 au fost multe "diferențe" scoase la iveală, am putea spune ca dintr-un ciubăr fără fund, fiecare tradiție creștină arătându-se a fi mai fidelă revelației divine și mai ortodoxă în mărturisirea credinței canonizate în Simbolul Niceno-Constantinopolitan, 325 și 381. Însă dintre toate aceste "diferențe" una parcă le depășește cu mult, pentru a nu spune la infinit, pe toate celelalte, Filioque, purcederea Duhului Sfânt din Tatăl și din Fiul, tocmai datorită faptului că atinge dogma fundamentală a creștinismului, Sfânta Treime. S-a încercat de-a lungul veacurilor să se facă lumină asupra acestui aspect dogmatic fundamental, aducând în sprijin argumente biblice și patristice. Două concilii, Lyon 1274 și Florența 1439, au fost consacrate rezolvării acestei "diferențe", însă rezultatele au fost de fiecare dată slabe și fără prea mari urmări în raporturile și dialogul dintre cele două tradiții creștine. În 1995, pe 29 iunie, în predica sa ținută în Bazilica Sfântul-Petru la Roma, Papa Ioan Paul al II-lea, în prezența Patriarhului ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului, a exprimat dorința sa cea mai profundă să se clarifice "învățătura tradițională referitor la Filioque, prezentă în versiunea liturgică a Crezului latin, pentru a putea pune în lumină armonia sa desăvârșită cu ceea ce al doilea conciliu ecumenic ținut la Constantinopol în 381 mărturisește în Simbolul său: Tatăl ca izvor/sursă a întregii Treimi, unica sursă a Fiului și a Duhului Sfânt". Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor s-a pus pe treabă și pe 13 septembrie 1995 publică documentul, care a devenit o referință în dialogul dintre ortodocși și catolici referitor la acest subiect, "Tradițiile greacă și latină referitor la purcederea Duhului Sfânt". Textul a fost publicat în Osservatore romano, în limba italiană, și tradus în limba franceză pentru Documentation catholique. Prezint aici textul în traducerea lui în limba franceză precum și un studiu "critic" pe marginea acestui text realizat de Jean-Claude Larchet: "La question du Filioque. A propos de la recente clarification du Conseil Pontifical pour la Promotion de l'Unite des Chretiens", studiu publicat în revista "Theologie", vol 70, nr. 4, în 1999.


  • Commentaires

    Aucun commentaire pour le moment

    Suivre le flux RSS des commentaires


    Ajouter un commentaire

    Nom / Pseudo :

    E-mail (facultatif) :

    Site Web (facultatif) :

    Commentaire :