• Filioque în Tradiția Bisericii până la Fotie al Constantinopolului

    Filioque are deja o istorie mai mult decât milenară în Tradiția Bisericii și în dogmatica creștină. Plecând de la câteva versete biblice: "Tot ceea ce are Tatăl îmi aparține" (In 16, 15); "Tatăl și cu mine una suntem" (In 10, 30); "Tatăl îl iubește pe Fiul și toate le-a dat în mâna lui" (In 3, 35); "Isus a suflat asupra lor și le-a zis: Primiți pe Duhul Sfânt, cărora le veți ierta păcatele vor fi iertate, cărora le veți ține vor fi ținute!" (In 20, 22), tradiția teologică apuseană, începând cu secolul al VI-lea, Simbolul pseudo-atanasian - Quicumque, pentru a contracara invazia ereziei ariene în Occident, include în mărturisirile de credință, pe lângă afirmațiile decretate la conciliile de la Niceea și Constantinopol, o explicitare cu privire la originea Duhului Sfânt: acesta purcede, spun teologii latini, "de la Tatăl și de la Fiul". Dacă Simbolul Niceno-Constantinopolitan se mulțimea să afirme cu privire la Duhul Sfânt: "care purcede de la Tatăl, cu Tatăl și cu Fiul este adorat și preamărit", Simbolul Quicumque introduce o clauză, sub formă de explicitare, "Duhul Sfânt care purcede de la Tatăl și de la Fiul". Intenția era tocmai aceea de a stopa erezia ariană afirmând că Fiul este de aceeași natură ca și Tatăl și, conform textelor biblice citate mai sus, Tatăl și Fiul una sunt, Fiul deține tot ce deține și Tatăl, Tatăl a dat toate în mâinile Fiului, Fiul îl trimite pe Duhul Sfânt apostolilor în dimineața învierii. Deci nu putem vorbi de două izvoare ale Duhului Sfânt, ci de unul singur în virtutea unității indisolubile existente între natura Tatălui și a Fiului.

    Mai trebuie știut faptul că Filioque se află în centrul dezbaterilor dogmatice între teologii latini și bizantini încă din secolul al VI-lea, pe de o parte expresia este susținută de numeroși Părinți ai Bisericii, orientali și occidentali deopotrivă, și ea nu se află în centrul misterului creștin. Noi suntem creștini datorită misterului Sfintei Treimi, afirma cu înțelepciune Cardinalul Kasper într-o conferință. Deci Sfânta Treime, lucrarea comună a celor trei persoane diferite și nedespărțite, este centrul misterului creștin. Iar în această privință, cele două mari tradiții creștine nu-și pot reproșa nimic. Prezint așasar aici un dosar, fără pretenții de exhaustivitate, cu citate din Sfinții Părinți pentru a arăta cum și-a croit drum această expresie în dogmatica creștină și care erau argumentele pro și contra introducerii ei în Simbolul credinței. Dacă am ști să poziționăm mai bine și cu mai mult discernământ contextul introducereii lui Filioque în mărturisirile de credință și apoi în Crezul Niceno-Cosntantinopolitan am avea mai multă energie să intrăm într-un dialog teologic sincer, constructiv și respectuos față de revelația biblică și față de Tradiția Bisericii, iar forțele noastre ar slăbi, poate până la anihilare, în a mai continua discuții contradictorii și energii risipite pentru a se convinge cine are dreptate. Dreptatea îi aparține lui Dumnezeu, iar nouă ne este dat să pregustăm din această dreptate divină mergând la izvor, la revelație, la legătura ce ne unește unii de alții, la piatra unghiulară, la Isus Cristos Domnul și Mântuitorul.


  • Commentaires

    Aucun commentaire pour le moment

    Suivre le flux RSS des commentaires


    Ajouter un commentaire

    Nom / Pseudo :

    E-mail (facultatif) :

    Site Web (facultatif) :

    Commentaire :