• Formula dogmatica a Sfintei Treimi definita la conciliul de la Toledo, 765

    Formula dogmatica a Sfintei Treimi definita la conciliul de la Toledo, 765

     

     

    Canonul 1, de la conciliul din Lateran, 5-31 octombrie, 649: Denzinger, nr. 501

    Dacă cineva nu mărturisește, conform tradiției Sfinților Părinți, într-un sens specific și adevărat, pe Tatăl și pe Fiul și pe Duhul Sfânt, Treime în unitate și unitate în Treime, adică un singur Dumnezeu în trei ipostasuri consubstanțiale și în aceeași slavă, iar pentru cele trei persoane o singură și aceeași dumnezeire, natură, substanță, putere, Domnie, regalitate, autoritate, voință, lucrare, necreat, fără început, de neconceput, neschimbat, creatorul tuturor ființelor și care le protejează, să fie anatemă.

     

    Formula dogmatică de la Toledo, noiembrie 765: Denzinger, nr. 525-532

    1.     Mărturisim și credem că Sfânta și Negrăita Treime, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, este un singur Dumnezeu prin natură, o singură esență, unică fire, precum și o unica maiestate și putere.

    2.     Mărturisim că Tatăl nu este nici născut, nici creat, ci este nenăscut. Nu-și are originea în nici o ființă, din el Fiul primind nașterea și Duhul Sfânt purcederea. El este deci izvorul și originea întregii activități divine.

    3.     El este de asemenea Tatăl propriei lui esențe, iar din negrăita lui esență a nat naștere în mod negrăit Fiului, fără a da naștere totuși unui alt lucru decât ceea ce este el-însuși (el, Tatăl, adică ființa sa de negrăit, a dat naștere tot în mod negrăit Fiului din esența sa): Dumnezeu (a născut Dumnezeu), lumina a născut lumina, în el se află deci „orice paternitate în cer și pe pământ” (Ef 3, 15).

    4.     Mărturisim de asemenea că Fiul este născut din esența Tatălui fără de început, înaintea tuturor veacurilor și totuși nu a fost creat: fiindcă nici Tatăl nu a existat niciodată fără Fiul, nici Fiul nu a existat fără Tatăl.

    5.     Totuși, Tatăl nu este din Fiul precum Fiul este din Tatăl, fiindcă Tatăl nu a primit de la Fiul nașterea, ci Fiul a primit nașterea de la Tatăl. Fiul este deci Dumnezeu născut din Tatăl, însă Tatăl nu este Dumnezeu născut din Fiul. Tatăl Fiului, nu este Dumnezeu prin Fiul. Acesta este Fiul Tatălui și Dumnezeu prin Tatăl. Totuși, Fiul este egal în toate lui Dumnezeu, Tatăl, fiindcă nu are nici început, nici nu a încetat vreodată să se nască.

    6.     Credem de asemenea că în Fiul și în Tatăl există o singură esență; de aceea spunem că Fiul este homoousion Tatălui, adică din aceeași esență cu Tatăl; într-adevăr, în grecește, homos înseamnă „una” și ousia, „esență”; amândouă cuvintele unite înseamnă „o unică esență”. Deci trebuie să credem că Fiul a fost generat și s-a născut nu din nimic, ex-nihilo, nici dintr-o altă esență, ci din sânul Tatălui, adică din propria lui esență.

    7.     Veșnic este deci Tatăl, veșnic este Fiul. Dacă Tatăl a existat dintotdeauna, dintotdeauna a avut un Fiu al cărui Tată era; de aceea mărturisim că Fiul este născut din Tatăl fără început.

    8.     Totuși, același Fiu al lui Dumnezeu, chiar dacă este născut din Tatăl, nu-L numim o „parte din natura lui despărțită”, ci spunem că Tatăl perfect dă naștere Fiului său perfect fără să se micșoreze, fără să intervină despărțirea, fiindcă aparține doar divinității să nu aibă un Fiu neegal.

    9.     Acest Fiu este Fiul lui Dumnezeu prin natură, nu prin adopție și trebuie să credem că Tatăl nu l-a născut nici prin voință, nici din necesitate, fiindcă în Dumnezeu nu există nici o necesitate și voința nu precedă înțelepciunea.

    10.  Credem de asemenea în Duhul Sfânt, care este a trei persoană din Sfânta Treime, este Dumnezeu și egal Tatălui și Fiului, din aceeași esență și din aceeași natură: totuși, nu este nici născut, nici creat, ci purcede din unul și din celălalt, este Duhul amândurora.

    11.  Credem de asemenea că Duhul nu este nici nenăscut, nici născut, astfel încât să nu se poată spune că zicându-L nenăscut, am afirma doi Tați, sau zicându-L născut, am predica doi Fii; totuși nu spunem că este doar Duhul Tatălui, ci în același timp Duhul Tatălui și al Fiului.

    12.  Fiindcă nu purcede din Tatăl spre Fiul, nici nu purcede din Fiul pentru a sfinți creaturile, ci se vede clar că purcede în același timp din unul și din celălalt, fiindcă este recunoscut ca fiind caritatea sau sfințenia amândurora.

    13.  Credem deci că Duhul Sfânt este trimis de amândoi, după cum Fiul este trimis de Tatăl; însă nu este considerat a fi mai mic decât Tatăl și decât Fiul, în felul în care Fiul dă mărturie că este mai mic decât Tatăl și Duhul Sfânt din cauza trupului asumat.

    14.  În acest fel trebuie vorbit despre Sfânta Treime: nu trebuie spus că este triplă, ci trină. Nu putem spune într-un mod convenabil că Sfânta Treime este într-un singur Dumnezeu, ci că un singur Dumnezeu este Sfânta Treime.

    15.  În numele persoanelor care exprimă relațiile, Tatăl se referă la Fiul, Fiul Tatălui, Duhul Sfânt amândurora: când vorbim de trei persoane ținând cont de relațiile lor, credem totuși că există o unică ființă sau esență sau natură.

    16.  Nu afirmăm trei esențe după cum afirmăm trei persoane, ci o unică esență și trei persoane.

    17.  Într-adevăr, Tatăl este Tată, nu în raport ci sine-însuși, ci în raport cu Fiul; Fiul este Fiu, nu în raport cu sine-însuși, ci cu Tatăl. Tot la fel, Duhul Sfânt nu este în referință la sine-însuși, ci referitor la Tatăl și la Fiul, fiindcă este numit Duhul Tatălui și al Fiului.

    18.  Tot la fel, când spunem „Dumnezeu”, nu exprimăm o relație la o alta, precum cea a Tatălui cu Fiul sau a Fiului cu Tatăl sau a Duhului Sfânt cu Tatăl și cu Fiul, ci „Dumnezeu” se spune în mod deosebit în referință la sine-însuși.

    19.  Dacă cineva ne întreabă referitor la fiecare persoană divină, trebuie să mărturisim că fiecare este Dumnezeu. Spunem că Tatăl este Dumnezeu, că Fiul este Dumnezeu, că Duhul Sfânt este Dumnezeu, fiecare în particular; totuși nu sunt trei dumnezei, ci un singur Dumnezeu.

    20.  De asemenea, spunem că Tatăl este Atot-Puternic, că Fiul este Atot-Puternic, că Duhul Sfânt este Atot-Puternic; totuși nu sunt trei Atot-Puternici, ci un singur Atot-Puternic, după cum mărturisim o singură lumină și un unic principiu.

    21.  Mărturisim și credem că fiecare persoană în particular este pe deplin Dumnezeu și că cele trei persoane sunt un singur Dumnezeu: au aceeași dumnezeire, maiestate, putere unică, nedespărțită, egală, care nu se micșorează în fiecare și care nu se mărește în toate trei la un loc; fiindcă nu este mai mică atunci când fiecare persoană este numită Dumnezeu în particular; nu este mai mare când cele trei persoane sunt numite un singur Dumnezeu.

    22.  Această Sfântă Treime, care este un singur adevărat Dumnezeu, nu este în afara numărului însă nu este nici închisă în număr. În relațiile persoanelor, numărul apare numaidecât; în esența dumnezeirii, nu putem numi ceva ce ar putea fi numărat. Deci există indiciul unui număr doar când vorbim despre relațiile dintre persoanele divine, însă nu există număr pentru ele, atunci când ne referim la ele-însele.

    23.  Deci trebuie un nume de natură acestei Sfinte Treimi, astfel încât să nu poată fi folosit la plural în cele trei persoane. De aceea credem că Scriptura spune: „Mare este Domnul nostru și mare este puterea și înțelepciunea lui nu are număr” (Ps 147, 5).

    24.  Nu înseamnă că deoarece spunem că aceste trei persoane sunt un singur Dumnezeu că putem spune și faptul că Tatăl este același cu Fiul sau că Fiul este Tatăl sau că cel care este Duh Sfânt este Tatăl sau Fiul.

    25.  Fiindcă cel care este Fiul, nu este Tatăl, iar cel care este Tatăl, nu este Fiul, nici Duhul Sfânt nu este cel care este Tatăl sau Fiul; totuși, Tatăl este același lucru ce este și Fiul, Fiul același lucru ce este și Tatăl, Tatăl și Fiul același lucru ce este Duhul Sfânt, adică un singur Dumnezeu prin natură.

    26.  Fiindcă atunci când spunem că Tatăl nu este același care este Fiul ne referim la distincția persoanelor. Însă când spunem că Tatăl este același ce este și Fiul, Fiul același ce este și Tatăl, Duhul Sfânt același ce este Tatăl și Fiul, exprimăm că aceasta aparține naturii sau esenței prin care Dumnezeu este, fiindcă sunt unul în substanță: într-adevăr, facem distincție între persoane, însă nu dezbinăm dumnezeirea.

    27.  Recunoaștem deci Sfânta Treime în distincția persoanelor; unitatea o mărturisim datorită naturii sau esenței. Aceștia trei sunt deci una ca natură, nu ca persoană.

    28.  Totuși, nu trebuie să ne treacă prin minte că aceste trei persoane ar fi separabile, fiindcă noi credem că niciuna nu a existat niciodată, nu a săvârșit niciodată nimic, nici înainte, nici după cealaltă, nici fără cealaltă.

    29.  Sunt nedespărțite într-adevăr atât an ceea ce ele sunt cât și în ceea ce ele fac, fiindcă între Tatăl care dă naștere, Fiul care este născut și Duhul Sfânt care purcede, nu credem că exist un oarecare interval de timp prin care cel care dă naștere ar fi precedat o vreme cel căruia dă naștere, sau cel născut ar fi lipsit celui care l-a născut, sau Duhul Sfânt, purcezând, ar fi apărut ca venind după Tatăl și Fiul.

    30.  De aceea declarăm și credem că această Sfântă Treime este nedespărțită și distinctă. Vorbim despre trei persoane, conform a ceea ce au definit Părinții noștri, pentru ca ele să fie cunoscute astfel, nu în sensul că ar fi despărțite.

    31.  Fiindcă, facă ținem cont de ceea ce spune Scriptura despre Înțelepciune: „Este strălucirea luminii veșnice” (Înț 7, 26), tot la fel precum vedem că strălucirea nu face decât una cu lumina, în mod nedespărțit, tot astfel mărturisim că Fiul nu poate fi despărțit de Tatăl.

    32.  Tot astfel, deoarece nu confundăm aceste trei persoane, a căror natură este nedespărțită, la fel afirmăm că ele sunt cu desăvârșire nedespărțite.

    33.  Însăși Sfânta Treime a voit să ne reveleze acest lucru atât de explicit încât, chiar și în numele cu care a voit ca fiecare persoană să fie denumită, nu a permis să putem înțelege una fără cealaltă: Tatăl, într-adevăr, nu poate fi cunoscut fără Fiul, iar Fiul nu ne este revelat fără Tatăl.

    34.  Însăși relația, într-adevăr, în denumirea ei personală, împiedică să dezbinăm persoanele, iar atunci când relația nu le numește împreună, ele sunt totuși desemnate împreună. Nimeni nu poate auzi unul dintre aceste nume fără să fie obligat să-l audă și pe celălalt.

    35.  Deci acestea trei fiind una și una fiind aceștia trei, fiecare persoană păstrează totuși propria lui proprietate. Tatăl are veșnicia fără naștere, Fiul are veșnicia cu nașterea lui și Duhul Sfânt are purcederea, fără naștere, din veșnicie.


  • Commentaires

    Aucun commentaire pour le moment

    Suivre le flux RSS des commentaires


    Ajouter un commentaire

    Nom / Pseudo :

    E-mail (facultatif) :

    Site Web (facultatif) :

    Commentaire :