Sf. Grigore de Nazianz, numit episcop de Constantinopol in timpul lucrarilor celui de-al doilea conicliu evumenic, din 381, desfasurat in orasul imperial, isi capata foarte repede numerosi adversari. De aceea este nevoit sa abandoneze scaunul patriarcal doar cateva saptamani dupa instalarea sa, in plina desfasurarea a lucrarilor conciliare. Redam aici discursul de adio rostit inaintea colegilor sai: un discurs plin de emotie, de sensibilitate umana, de incarcatura spirituala sperand totusi ca va obtine ingaduinta lor si se vor razgandi.

Care-mi este deci apărarea? Dacă este falsă, veți avea dovada, iar dacă este adevărată, întăriți-o prin aprobarea voastră, voi care mă examinați și înaintea cărora eu vorbesc. Voi îmi sunteți apărarea, martorii mei și răsplata mândriei mele, dacă-mi permiteți la rându-mi să mă mândresc precum Apostolul (I Tes. 2, 19). A fost un timp când această turmă era mică și imperfectă, în măsura în care acest lucru era vizibil: dealtfel nici nu putem spune că era o turmă, ci rămășița unei turme, un rest fără organizare și fără episcop, rău definit, privat de pășune liberă, fără staul pentru a o conține, rătăcind prin munții, grotele și cavernele pământului, risipită și răspândită în toate direcțiile, adăpostindu-se acolo unde păștea fiecare cum putea și mulțumit că reușea să-și asigure propria mântuire pe furiș. Era asemănătoare unei turme alungată de lei, împrăștiată de vânt sau dezmembrată de întuneric, asupra căreia se lamentau profeții făcând o apropiere cu suferințele lui Israel abandonat în mâinile păgânilor și asupra căruia și eu am plâns în măsura în care soarta noastră o merita. Este adevărat că și eu am fost alungat, abandonat, și ascuns prin munți și văi, așa cum se întâmplă în absența unui păstor. O grea furtună s-a abătut asupra Bisericii și monștri de temut s-au abătut asupra ei. Aceștia nu m-au cruțat nici pe mine nici chiar acum, când cerul e senin, ci au nerușinarea să exerseze o influiență și mai mare decât poate admite timpurile (împăratul Teodosie și restabilirea ortodoxiei). Un nor întunecat a acoperit totul, a cuprins totul, chiar mai dur decât a noua pedeapsă din Egipt, fac referință aici la întunericul palpabil care ne-a împiedicat să ne vedem unii cu alții.