Te iubesc, Doamne, cu o cunoștință sigură și deloc îndoielnică. Ai străpuns inima mea prin Cuvântul tău, iar din clipa aceea te-am iubit. Dar iată că, totuși, și cerul, și pământul și toate cele care se află în ele, de peste tot, îmi spun să te iubesc și nu încetează să o spună tuturor, pentru ca ei să nu se mai poată dezvinovăți că nu te iubesc… Dar ce iubesc, de fapt, atunci când te iubesc?... lumina, glasul, mireasma, hrana și îmbrățișrea omului lăuntric, care se află în mine acolo unde strălucește o lumină ce nu are hotar, unde răsună o melodie ce nu piere în timp, unde se răspândesc miresme ce nu le împrăștie suflarea vântului, unde se poate gusta dintr-o hrană pe care lăcomia nu o micșorează niciodată și unde se înlănțuie îmbrățișări pe care împlinirea dorinței nu le desface niciodată. Iată ce iubesc eu atunci când îl iubesc pe Dumnezeul meu (Confesiuni, 18, 8).

Tu spui că îl iubești pe Cristos: păstrează porunca sa și iubește-l pe fratele tău…Iubiți frați, nu pot înceta să vă vorbesc despre iubire în numele lui Cristos. Iar voi, văd că sunteți avari auzind vorbind despre aceste lucruri, mai mult, sper ca în voi să crească această iubire și ea să înlăture frica pentru a se instala învoi să crească această iubire și ea să înlăture frica pentru a se instala în voi frica cea sfântă de Domnul care rămâne pe vecie (Ep. Ioan, tr. 9, 11).