Persecuțiile stârnite împotriva creștinilor primelor veacuri a dat naștere în Biserică unui gen literar aprte, apologia. Creștinii au simțit nevoia să se apere împotriva principalelor acuze pentru care erau conduși înaintea tribunalelor: antropofagie sau pedofagie (faptul că în timpul Euharistiei ar mânca carne de om sau ar sacrifica un prunc), ateism (faptul că neagă existența și acțiunea zeilor păgâni în Imperiu), incest (faptul că își spun frați și surori unii altora și celebrează căsătorii între ei). Mai grav însă și mai scandalos pentru creștini era faptul că deseori erau aduși înaintea judecătorilor doar pentru faptul că erau creștini, numele de creștin atrăgea după sine pedepse dintre cele mai insuportabile și nu rareori moartea. Iustin din Neapolis, Palestina, născut la începutul sec. al II-lea și mort la Roma în anul 165 prin decapitare, este unul dintre primii apologeți creștini care a venit în apărarea celor condamnați pe nedrept, în opinia lui. În această primă apologie îi contrazice pe păgânii care îi acuză pe nedrept pe creștini și arată multe paralele între tradițiile evreilor, păgânilor și creștinilor, aceștia din urmă ajungând la o înțelegere mai profundă a lucrurilor divine tocmai datorită faptului că l-au acceptat pe Isus Cristos, cel prorocit de veacuri de Profeții din vechime, drept Mesia și Mântuitor și a scos omenirea din păcat și moarte introducând-o în comuniunea divină.

Sfântul Iustin (100-165) / Apologia Prima

Adresa:

I. Împăratului Titus Elios Adrian Antonin cel Pios Cezar August și fiului său Verisimus filosof și lui Lucius, fiul Cezarului filosof și, prin adopție, al lui Titus cel Pios, iubitor de cunoaștere, Senatului și întregului popor roman. Eu, Iustin, din Prisco, fiul lui Bacheius, de origine din Flavia Neapole, oraș fin Siria Palestinei, am scris acest discurs sub formă de apologie pentru a-i apăra pe oamenii de orice rasă urâți pe nedrept și persecutați, iar eu sunt unul dintre ei.

II. Rațiunea ne spune că cei care sunt de-a dreptul credincioși și filosofi cinstesc și iubesc doar adevărul, evitând să urmeze opiniile celor din vechime, mai ales când acestea se adeveresc a fi false. Într-adevăr, o rațiune dreaptă ne spune nu doar că nu trebuie să-i urmăm pe cei care gândesc sau se comportă nedrept, dar trebuie ca, prin toate căile și cu toate mijloacele la îndemână și chiar mai presus de propria viață, cel ce iubește adevărul, chiar și atunci când este amenințat cu moartea, să fie în stare să aleagă fie să spună, fie să facă ceea ce este drept. Așadar voi vă bucurați pretutindeni de faima de a fi pioși și păstrători ai dreptății și iubitori ai înțelepciunii; nu vă rămâne decât să și demonstrați acest lucru prin fapte. Iată-mă așadar înaintea voastră nu pentru a vă aduce laude prin aceste scrieri, nici pentru a vă vorbi folosind cuvinte lăudăroase la adresa voastră, ci pentru a vă cere să luați o poziție dreaptă conform criteriului unui examen atent și riguros, fără să rămâneți lipiți prejudecăților, nici dorinței de a plăcea oamenilor superstițioși; în caz contrar veți atrage condamnarea asupra voastră dacă vă veți comporta în mod irațional și ținând seama doar de faima voastră, să spunem deja știrbită de acum. Suntem convinși de altfel că nu putem suferi niciun rău din partea nimănui, mai puțin atunci când vom fi acuzați pe drept că suntem un făcători de rele; veți putea chiar să ne ucideți, însă nu ne puteți distruge.

Examinarea acuzelor:

III. Dar pentru ca nimeni să nu creadă că acestea sunt cuvinte aruncate în vânt și la nimereală, mi se pare corect să reamintesc acuzele aduse la adresa creștinilor și doar atunci, dacă vor fi găsiți vinovați, să fie judecați după dreptate și să fie pedepsiți cum se cuvine; dacă, dimpotrivă, nu se poate demonstra că sunt răufăcători, rațiunea dreaptă nu permite ca ei să fie tratați pe nedrept, din cauza unei faime rele, ei care sunt oameni cinstiți; sau mai bine, nu merită ca voi să-i tratați pe nedrept, voi care credeți că sunteți obligați să interveniți cu pedepse folosindu-vă doar de impulsul irațional sau chiar de o judecată bolnavă. Orice om cu mintea întreagă va putea vedea că cererea mea este dreaptă, iar creștinii sunt judecați pe nedrept și acuzați, în timp ce aceștia dau dovadă de fapte bune și necondamnabile; încă o dată îi invit pe guvernanții noștri să facă judecata fără a folosi violența sau tirania, ci urmând credința și înțelepciunea. Astfel atât guvernanții cât și acuzații (creștinii) se vor putea bucura de pace și fericire. Spunea de altfel cineva din vechime următoarele: „Dacă guvernanții și supușii nu sunt filosofi nu este posibil ca în acel oraș să domnească fericirea”. Așadar, misiunea noastră este aceea de a da tuturor dovada vieții noastre și a învățăturilor noastre pentru ca din vina celor care vor să persiste în ignoranță în ce ne privește să nu fim noi cei care să purtăm vina fiindcă ei preferă să rămână orbi înaintea adevărului; în ce privește, este datoria voastră – după cum cere însăși rațiunea – să dați dovadă de judecători înțelepți, dând ascultare spuselor noastre. În caz contrar va fi nejustificabilă fapta voastră înaintea lui Dumnezeu dacă, după ce ați cunoscut faptele, nu ați intervenit conform dreptății.

Este de neacceptat pedeapsa doar pentru că cineva poartă numele de „creștin”:

IV. Apelativul unui nume nu se judecă, nici bun nici rău, fără faptele care sunt atașate numelui respectiv; de altfel, în ce ne privește pe noi, numele nostru este contestat de autorități, însă noi suntem oameni cinstiți. Dacă, pe de o parte, nu considerăm dreptate faptul de a vă cere să fim ascultați din cauza numelui nostru, atunci nu vă rămâne decât să demonstrați voi în ce constă vinovăția noastră, altfel, pe de altă parte, dacă nu găsiți dovezi care să ateste că suntem oameni răi din cauza faptului că purtăm numele de creștin și din cauza trăirii noastre, atunci este datoria voastră să vă apărați pentru a nu fi nevoiți să plătiți pentru judecata voastră nedreaptă pedepsind fără motiv bine întemeiat niște oameni nevinovați. Într-adevăr, nu mi se pare drept ca un nume să atragă după sine laude sau hule dacă nu se poate demonstra prin fapte bunătatea sau răutatea unui lucru. Vă spun, nu sunteți îndreptățiți să-i condamnați pe toți cei care sunt acuzați înaintea voastră, înainte ca aceștia să fi fost convinși de vinovăție. Dimpotrivă, în ce ne privește, voi folosiți numele nostru drept dovadă a vinovăției noastre, în timp ce, referindu-vă la numele nostru, ar trebui să-i pedepsiți mai degrabă pe acuzatorii noștri. Acuza ce ni se aduce este tocmai faptul că suntem creștini; iar voi știți prea bine că nu este drept să urâți ceea ce este bun. Dimpotrivă, dacă unul din acuzați neagă, prin cuvânt, zicând că nu este creștin, atunci îl lăsați în pace, ca și cum nu ați avea nimic să-l mai acuzați și să-l învinuiți; dar dacă, dimpotrivă, cineva admite că este creștin, atunci săriți pe el și-l pedepsiți pentru declarația sa. Voi însă ar trebui să examinați mai degrabă viața, fie a celui care mărturisește că este creștin, fie a celui care neagă lucrul acesta, pentru ca mai apoi să aveți o judecată limpede, bazându-vă pe fapte, în ce privește persoana respectivă. Așa cum unii, învățând de la Maestrul lor, Cristos, să nu nege când sunt întrebați, dau un exemplu bun; tot la fel ceilalți care, trăind în răutate și negând identitatea lor, dau ocazie celor care vor să acuze fără discriminare pe toți creștinii de necredință și nedreptate. Însă nici chiar acest lucru nu este drept! Într-adevăr, se pune o etichetă și se atribuie o conduită de filosofi unora care nu fac nimic vrednic de acest nume și de o asemenea profesie. Știți prea bine faptul că numirea de filosofi este acordată, printre cei din vechime, chiar și unor oameni care au învățat și profesat teorii opuse. Unii dintre aceștia au învățat ateismul, iar unii poeți au afirmat că Zeus este destrăbălat împreună cu fiii săi; cu toate acestea, cei care au urmat învățăturile acestora nu sunt condamnați sau întemnițați de voi, dimpotrivă decretați premii și onoruri celor care, prin cuvinte frumoase, îi denigrează pe zeii voștri.

Influența demonilor:

V. Ce-ar putea deci însemna toate acestea? Pentru noi, cei care mărturisim că nu săvârșim niciun rău, nici nu urmăm învățături atee, voi nu faceți procese conform regulilor, ci, împinși de pasiunea voastră nerezonabilă și de influenta demonilor răutăcioși, ne condamnați fără proces și fără să reflectați un pic. Însă adevărul va ieși la iveală! Fiindcă și în trecut demonii cei răi, făcând diferite apariții, au violat femei, au corupt băieți și s-au arătat în vedenii înspăimântătoare unor oameni, în așa fel încât aceștia nu se mai înfricoșau și nu mai erau în măsură să judece faptele ce se întâmplau în lumina rațiunii, ci, cuprinși de spaimă și ignorând că aceștia era demoni răi, i-au numit zei și fiecare a primit numele pe care demonul însuși îl dicta. Apoi când Socrate printr-un discurs inspirat de adevăr și de critică încerca să clarifice aceste fenomene și să-i îndepărteze pe oameni de demoni, acești demoni, datorită unor oameni care se complăceau în a face răul, au făcut în așa fel încât l-au omorât și pe acesta acuzându-l de a fi ateu și necredincios. Spuneau că vrea să introducă noi demoni, iar în același timp făptuiește împotriva noastră. într-adevăr, nu doar printre greci au fost demascate aceste minciuni de rațiunea lui Socrate, ci chiar și printre barbari de însuși Logosul în persoană, care a luat chip și a devenit om și se numea Isus Cristos; ascultând de el noi spunem că demonii, care au lucrat astfel, nu doar că nu sunt buni, dar sunt de-a dreptul răi și necredincioși, fiindcă nu săvârșesc nici măcar fapte asemănătoare cu ale oamenilor care îndrăgesc virtutea.

Este nedrept să se spună că creștinii sunt atei:

VI. Aici se află și acuza adusă împotriva noastră de a fi atei. Desigur admitem că suntem atei în sensul că nu aderăm la acești presupuși zei, însă noi îl cinstim pe adevăratul Dumnezeu, Părintele dreptății și al înțelepciunii și al oricărei virtuți și în care nu se poate afla răutate. Pe el în cinstim și îl adorăm, și pe Fiul care a venit de la el și care ne-a învățat aceste doctrine, cu ajutorul celorlalți îngeri buni care îl urmează și îl imită și cu Duhul profetic; noi le aducem cinste pe bună dreptate și în adevăr transmițând la rândul nostru ceea ce am primit celor care doresc să afle aceste lucruri.

VII. Însă – va spune cineva – s-a întâmplat deja ca unii, arestați, să fie convinși de greșeală. Desigur, de fiecare dată când examinați viața celor acuzați, deseori condamnați pe mulți, însă în niciun caz din cauza celui care a fost acuzat mai înainte. Suntem perfect de acord cu asta: așa cum printre păgâni unii propovăduiesc învățături pe placul lor și sunt numiți cu unicul nume de filosofi, chiar dacă învățăturile lor sunt potrivnice, totuși există doar un singur cuvânt comun, acuzație, chiar și pentru cei care, printre barbari, au trăit și au fost considerați înțelepți; la fel noi toți ne numim creștini. De aceea considerăm drept să fie examinate faptele celor care sunt denunțați înaintea voastră, pentru ca cel care este judecat astfel să fie pedepsit dacă se dovedește că este vinovat, nu pentru că poartă numele de creștin. Iar dacă unul este aflat nevinovat, să fie eliberat tocmai fiindcă este un creștin nevinovat. Nu pretindem că veți ajunge până acolo încât să-i pedepsiți pe acuzator; pedeapsa lor este însăși răutatea ce o au în ei și ignoranța binelui.

Nu hotărât spus minciunii!

VIII. Considerați că noi spunem aceste lucruri spre binele vostru, din moment ce ar depinde de noi să negăm faptul că suntem supuși judecății voastre. Însă noi nu dorim să trăim în minciună. Într-adevăr, aspirând după viața veșnică și curată, noi tânjim după trăirea cu Dumnezeu Tatăl și Creatorul tuturor lucrurilor și ne străduim să mărturisim, convinși și încrezători că mărturia noastră, odată cu faptele noastre, stau drept dovadă înaintea lui Dumnezeu că îi suntem fideli și că dorim să trăim cu el, acolo unde răul nu mai are nicio putere. Deci, pe scurt, acestea sunt învățăturile pe care le-am primit de la Cristos și pe care noi le învățăm altora la rândul nostru. Tot la fel susținea și Platon că Radamantius și Minossa îi vor pedepsi pe cei răi care vor ajunge înaintea lor. Noi spunem că se va întâmpla același lucru, însă datorită lucrării lui Cristos, și în propriile lor trupuri, unite cu sufletele lor, vor fi condamnați la pedeapsa veșnică ce va dura nu doar 1000 de ani, după cum spunea el. Deci, dacă cineva va spune că acest lucru nu este credibil sau este imposibil, o asemenea eroare ne privește pe noi nicidecum pe alții, până atunci când ni se demonstrează, prin fapte, vinovăția unei acuze oarecare.

Absurditatea idolatriei:

IX. Noi însă nu aducem nici sacrificii, nici coroane de flori pentru a-i cinsti pe cei care oamenii, după ce i-a făurit și așezat în temple, îi numesc zei, deoarece știm prea bine că sunt obiecte fără viață și moarte fără nicio formă divină – noi credem că Dumnezeu nu are nicio formă așa cum spun unii dintre voi că i-au imitate pentru a-i cinsti – ci au un nume și forma acelor demoni răi care li s-au arătat. Dar ce nevoie mai am să vă spun vouă, care știți prea bine, în ce fel artiștii prelucrează materia, sculptând și scobind și topind și bătând cu ciocanul? Uneori chiar până și unele obiecte mai iscusite, după ce li s-a schimbat un pic forma și li s-a dat o figură oarecare, primesc numele de zei! Acest lucru noi îl considerăm nu doar lipsit de rațiune, ci chiar aducător de ofensă lui Dumnezeu, care, având în sine slava și aspectul inefabile, nu ar da nume obiectelor coruptibile și care necesită îngrijiri. Faptul că făcătura unor asemenea obiecte poate fi distrusă și că aceste obiecte sunt suspecte de atâtea vicii – ca să nu le numesc unul după altul – voi știți prea bine; până și sclavii tineri care lucrează cu artizanii sunt corupți. Ce inepție mai mare poate exista decât aceea de a alege oameni atât de depravați pentru a făuri zei care vor fi puși spre a fi venerați și să pui asemenea paznici ca să păzească templele în care ei sunt așezați, fără să se vadă că e nebunie și doar să te gândești și să spui că oamenii pot fi paznicii zeilor!

Superioritatea credinței în Dumnezeu:

X. Dimpotrivă, noi am învățat că Dumnezeu nu are nevoie de daruri materiale din partea oamenilor, deoarece vedem că el însuși are în grijă toate; am învățat, și suntem convinși și credem, că el îi primește doar pe cei care fac binele care se află în el, adică fac toate cu înțelepciune și dreptate și bunătate, și tot ceea ce este specific lui Dumnezeu, care nu poate accepta niciun nume ce i s-ar impune. Am mai învățat că el, deoarece este bun, a creat la începuturi toate lucrurile dintr-o materie informă pentru oameni; iar dacă aceștia dovedesc, prin faptă, că sunt vrednici de voința sa, am învățat că vor deveni vrednici să trăiască cu el domnind împreună cu el, devenind incoruptibili și imuni durerii. După cum la origini a adus la existență ceea ce nu exista, tot la fel susținem că vor fi judecați vrednici de nemurire și de viața în comuniune cu el cei care, în alegerile lor, preferă ceea ce îi este pe plac. Începutul existenței noastre nu a depins de noi, însă a urma ceea ce este frumos și alegând, folosindu-ne de facultatea rațiunii pe care el însuși ne-a oferit-o, acest lucru, într-adevăr ne aparține și ne conduce la credință. Noi credem că este un avantaj pentru toți oamenii de a nu fi împiedicați să învețe aceste doctrine, ci dimpotrivă să fie împinși pentru a le asimila. Oamenii nu sunt în stare sa facă legi omenești drepte, doar Logosul divin poate fi fost în stare de așa ceva; însă demonii răutăcioși au semănat minciună și acuze false în inima unor oameni mânați de pasiuni, care s-au adeverit a fi de-a dreptul răutăcioase și de natură diferită. Însă niciuna din aceste acuze nu ni se aplică nouă.

XI. Iar voi, auzind că noi așteptăm o Împărăție, fără să vă gândiți un pic ați crezut că vorbim despre o împărăție omenească în timp ce noi vorbeam de Împărăția cerurilor; de asemenea nu vi se pare nimic urât în faptul că, atunci când suntem întrebați, noi mărturisim că suntem creștini, chiar dacă știm că o asemenea mărturisire atrage după sine pedeapsa cu moartea. Într-adevăr, dacă am aștepta o împărăție pământească, am nega identitatea noastră pentru a nu fi omorâți și am încerca să trăim ascunși pentru a ne atinge scopul; însă, din moment ce avem speranța îndreptată nu spre prezent nu ne este absolut deloc teamă de cei care ne omoară; știm prea bine că toți trebuie să murim într-o zi.

Suntem colaboratorii voștri pentru pace:

XII. mai mult decât toți oamenii, noi vă suntem de folos și colaborăm cu voi pentru pace, deoarece pacea este dorința noastră cea mai profundă; este imposibil să scape lui Dumnezeu răufăcătorul sau lacomul sau instigatorul sau chiar omul virtuos și fiecare se îndreaptă spre o pedeapsă sau răsplată veșnică, în funcție de meritele faptelor lui. Dacă toți oamenii ar adera la aceste adevăruri, nimeni nu ar mai săvârși sacrilegii, nimeni nu ar mai alege răul pentru puțin timp, știind că astfel se pregătește pentru condamnarea veșnică prin foc, ci prin orice mijloace și-ar impune o disciplină și ar practica virtutea pentru a obține bunurile ce vin de la Dumnezeu și s-ar ține departe de pedepsele veșnice. Într-adevăr, cei care, din cauza legilor impuse de voi, încearcă să se ascundă și săvârșesc fapte rele – ei fac răul fiindcă știu că este posibil să se ascundă de voi care sunteți simpli oameni –, dacă ar înțelege și ar fi convinși că e imposibil ca Dumnezeu să nu știe ceva, nu doar din ceea ce facem dar și din ceea ce gândim, chiar prin pedepsele venite de sus, sub orice formă, s-ar comporta ca niște cetățeni cinstiți, așa cum și voi consimțiți. Însă se pare că voi vă temeți ca toți să fie corecți și astfel să nu mai aveți pe cine pedepsi; un asemenea lucru este specific unor oameni josnici, nicidecum bunelor principii! Suntem convinși că și așa ceva este lucrarea diavolului – după cum am subliniat și mai sus – care pretind din partea oamenilor care trăiesc fără judecată să li se aducă un cult și jertfe; însă îmi vine greu să cred că voi săvârșiți fapte lipsiți de judecată, voi care căutați pietatea și filosofia. Iar dac și voi, precum nebunii, aveți mai mult respect față de obiceiuri decât față de adevăr, atunci faceți ce puteți; chiar și cei puternici, când pun întâi de toate propria opinie în locul adevărului sunt ca niște hoți într-un pustiu. Dar Logosul arată că nu veți obține rezultate bune, acel Logos despre care știm că, după Dumnezeu care l-a născut, nu există o altă autoritate mai maiestuoasă și mai dreaptă. Deoarece toți evită să primească drept moștenire de la părintele săracilor fie suferințe fie un renume rău, tot la fel și cel înțelept nu va alege ceea ce Logosul spune că nu trebuie să fie ales. Că toate aceste lucruri se vor adeveri fusese prezis de Învățătorul nostru, Fiul și Trimisul Tatălui și Domnul universului, Isus Cristos, de la care deținem chiar și numele de CREȘTINI. Așa că suntem foarte tari în toate cele ce ne-a învățat el, deoarece faptele confirmă că toate se întâmplă așa cum prorocise el. Iar noi știm prea bine că fie faptul de a proroci despre lucrurile ce vor veni fie a arăta că lucrurile s-au întâmplat conform profeției este lucrarea lui Dumnezeu. Așadar am putea chiar, referitor la aceste lucruri, să nu ne exprimăm, însă ele tot se întâmplă iar noi suntem datori să cerem lucruri bune și adevărate lui Dumnezeu; însă deoarece știu că un suflet este o pradă ușoară ignoranței și se poate transforma în scurt timp, m-am gândit să adaug câteva scurte argumentări pentru a-i convinge pe îndrăgitorii de adevăr, știind că nu este imposibil să fugi de ignoranță dacă în fața ei i se propune adevărul.

Nu suntem atei:

XIII. Așadar, cine este acela, cu toate facultățile, să spună că noi suntem atei, în vreme ce noi îl cinstim pe Creatorul acestui univers și spunem că el nu are nevoie de sânge și de jertfe și de parfumuri, după cum am fost învățați, și îl lăudăm, atât cât ne stă în puteri, înălțând rugăciuni și mulțumiri către el pentru tot ceea ce primim de la el și știm că unica cinstire se cuvine doar lui și cinstirea noastră nu constă în arderea cărnii în foc, deoarece și aceasta vine tot de la el spre hrana noastră, de aceea noi o împărțim între noi și cu cei care sunt în nevoi? Știm să-i fim recunoscători aducându-i laudă și imnuri pentru că ne-a creat și pentru toate câte face spre binele nostru pentru toate bunurile cu care ne înzestrează zilnic și pentru diversitatea anotimpurilor și înălțându-i rugăciuni pentru a-i cere să trăim în cinstire, la rândul nostru, având mereu credința neclintită în el. Voi demonstra apoi că suntem îndreptățiți să-l adorăm pe cel care este Învățătorul nostru în această materie și de aceea s-a născut printre noi, Isus Cristos, a fost răstignit sub Ponțiu Pilat, guvernatorul Iudeii în timpul domniei lui Tiberiu Cezar; am învățat că el este Fiul lui Dumnezeu cel adevărat și îi aducem cinste în al doilea rând, iar în al treilea rând îl cinstim pe Duhul Sfânt, cel profetic. Unii spun despre noi că suntem nebuni deoarece vorbim despre cineva poziționat pe treapta a doua după Dumnezeul Imuabil și Veșnic, creatorul tuturor lucrurilor, un om care a fost răstignit pe cruce; însă aceștia nu cunosc realitatea misterului revelat în el; vă rog așadar să țineți seamă de aceste lucruri și mă voi strădui în continuare să vi le explic mai bine.

Noua viață:

XIV. Vă pot spune înainte de toate să vă feriți pentru a nu fi manipulați de diavol pe care noi îl ținem responsabil de tot răul și să vă lăsați cârmuiți de propria voastră cunoștință și să pricepeți ceea ce vi se spune – diavolul nu caută decât să vă facă sclavii și slujnicele lui: uneori prin apariții în vise, alteori prin șireteniile magiei caută să reducă puterea celor care nu se străduiesc deloc pentru propria lor mântuire; de aceea și noi, după ce am crezut în Logos, ne-am îndepărtat de el și îl urmăm doar pe unicul Dumnezeu nenăscut, prin Fiul său. Noi înainte eram în eroare și orbire, acum însă iubim doar curăția; noi care mai înainte foloseam magia, acum ne-am consacrat Dumnezeului bun și nenăscut; noi care mai înainte râvneam după bunuri materiale mai mult decât oricine, acum punem totul în comun, chiar și ceea ce ne este propriu și le împărțim cu cei în nevoi. Noi care ne uram unul pe altul și ne omoram și nu împărțeam nimic cu cei care nu erau din obârșia noastră sau trăiau conform unor obiceiuri diferite de ale noastre, acum, după arătarea lui Cristos, trăim în comunitate și ne rugăm pentru dușmanii noștri și ne străduim să-i învățăm și pe alții cât de rău este să urăști pe cineva pe nedrept pentru ca, văzând în noi trăirea după poruncile lui Cristos, să aibă și ei frumoasa speranță de a obține, împreună cu noi, aceeași răsplată din partea lui Dumnezeu, Domnul tuturor lucrurilor. Ca să nu vă încarc inutil mințile, mi s-a părut lucru bun ca înainte de a vă demonstra adevărurile noastre de credință, să vă aduc în atenție câteva din învățăturile lui Cristos; apoi depinde de voi, de împărați puternici ce sunteți, să examinați dacă ceea ce am învățat și îi învățăm și pe alții este în conformitate cu adevărul. Discursurile lui Cristos erau scurte și concise; nu era un sofist, însă puterea cuvântului său era însăși puterea lui Dumnezeu.

Câteva învățături ale lui Cristos:

Așadar, în ce privește curăția, Isus a spus așa: „Cine privește o femeie și o dorește, a săvârșit deja adulterul în inima sa înaintea lui Dumnezeu”. De asemenea, spune: „Dacă ochiul tău drept este motiv de scandal, scoate-l, e mai bine pentru tine să intri cu un singur ochi în ceruri decât să fii aruncat cu ambii în focul gheenei”; mai departe: „Unii au devenit eunuci făcuți de oameni; alții s-au născut eunuci; unii însă au ales să fie eunuci în vederea Împărăției cerurilor; cine are urechi, să audă”. De asemenea, chiar și cei care se angajează într-o a doua căsătorie conform rânduirii legii omenești sunt păcătoși înaintea Învățătorului nostru divin, precum și cei care privesc o femeie spre a o dori; într-adevăr, el îi respinge nu doar pe adulterinii de fapt ci și pe cei care nutresc dorințe necurate în inima lor, deoarece lui Dumnezeu nu-i sunt cunoscute doar faptele dar și intențiile. Mulți bărbați și femei de 60 sau 70 de ani, care de mici copii au crescut în învățăturile lui Cristos, sunt fideli acestora până astăzi. Îmi face chiar plăcere să vă dau exemple de asemenea oameni care se fală în toate păturile sociale. Este oare necesar să vă vorbesc despre nenumăratele persoane care s-au convertit de la o viață de dezordine și au aderat la aceste adevăruri? Într-adevăr, Cristos nu a chemat la convertire pe cei drepți și sobri, ci pe cei necredincioși, dezordonați și nedrepți. El spune astfel: „Nu am venit să-i chem la convertire pe cei drepți, ci pe cei păcătoși”. Tatăl ceresc dorește, într-adevăr, convertirea păcătoșilor, decât să-i pedepsească.

În ce privește dragostea față de toți, ne-a învățat așa: „Dacă-i iubiți doar pe cei ce vă iubesc, ce faceți în plus? Chiar și necredincioșii fac asta. Însă vouă vă spun: Rugați-vă pentru dușmanii voștri și iubiți-ii pe cei ce vă urăsc și binecuvântați-ii pe cei ce vă hulesc și rugați-vă pentru cei care vă asupresc”.

Iar cât despre împărțirea bunurilor cu cei nevoiași și a nu face nimic spre a obține laude, spune așa: „Celui care-ți cere, dă-i și nu întoarceți spatele celui care vă cere cu împrumut. Dacă dați cu împrumut doar celor care vă dau înapoi, ce faceți în plus? Chiar și păcătoșii fac asta”. „Voi însă nu vă adunați comori pe pământ, unde molia și rugina le macină iar hoții le fură; ci adunați-vă comori în ceruri, unde nici molia nici rugina nu le macină. La ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, însă și-ar pierde sufletul? Sau ce ai putea da în schimbul sufletului? Adunați-vă așadar comori în ceruri, unde nici molia nici rugina nu le macină”. Mai departe: „Fiți îndurători și milostivi după cum Tatăl vostru din ceruri este milostiv și îndurător și face să se ridice soarele peste cei păcătoși și peste cei drepți”. „Să nu vă îngrijiți de ceea ce veți mânca sau cu vă veți îmbrăca. Nu valorați voi oare mai mult decât păsările și animalele? Pe acestea Dumnezeu le hrănește. Deci, nu vă îngrijiți de ceea ce veți mânca sau cu ce vă veți îmbrăca. Tatăl vostru din ceruri știe că aveți nevoie de toate acestea. Căutați așadar împărăția lui Dumnezeu și toate aceste lucruri vi se vor adăuga pe deasupra. Căci acolo unde este comoara voastră, acolo se află și inima voastră”. În alt loc spune: „Să nu faceți lucruri grozave pentru a fi văzuți de oameni, căci astfel nu veți primi răsplata de la Tatăl care este în ceruri”.

XVI. Cât despre faptul de a fi îngăduitori și serviabili unii față de alții și fără mânie, acestea sunt cuvintele sale: „Celui care te lovește pe un obraz, întinde-i-l și pe celălalt și nu sta în calea celui care-ți ia o cămașă ci dă-i și mantaua”. Apoi, „cel care se mânie se face vinovat de focul veșnic. Cine te constrânge să faci o mie de pași, fă cu el două mii. Faptele voastre bune să fie mărețe înaintea oamenilor pentru ca ei, văzându-le, să-l preamărească pe Tatăl vostru care este în ceruri”. Nu este nevoie să ținem rezistență și nici nu ne-a învățat să îi imităm pe răufăcători, ci ne-a îndemnat să stăm departe de tot ce este rău și de dorințele necugetate, să cultivăm mai degrabă toleranța și blândețea. Iar acest lucru vi-l putem demonstra cu referire la mulți, care o vreme au făcut parte din rândurile voastre: din violenți și despoți ce erau și-au schimbat viața, fie din dorința de a urma calea vieții după exemplul vecinilor, fie rămânând uimiți în fața răbdării prietenilor lor creștini, fie chiar de încercările la care aceștia erau supuși. Cât despre a nu face jurăminte false și a spune mereu adevărul, acestea sunt prescripțiile lui: „Să nu jurați deloc: da-ul vostru să fie da, nu-ul vostru să fie nu, tot ceea ce este în plus vine de la cel rău”. Iar în ce privește faptul că trebuie să-l adorăm doar pe Dumnezeu ne spune așa: „Cea mai mare poruncă este aceasta: îl vei adora pe Domnul Dumnezeul tău și îi vei sluji doar lui din toată inima ta, din toate puterile tale, căci el este Dumnezeul care te-a creat”. Iar când cineva s-a apropiat de el și îi spuse: „Învățătorule bun”, el îi răspunde astfel: „Nimeni nu este bun, decât doar Dumnezeu care le-a făcut pe toate”. Iar cei care nu trăiesc după prescripțiile lui, nu  fac parte din rândurile creștinilor, chiar dacă, cu limba, repetă învățăturile lui Cristos. El însuși spune că nu vor fi mântuiți aceia care doar vorbesc și nu săvârșesc fapte demne de credință. A spus așa: „Nu tot cel ce-mi zice Doamne, Doamne va intra în Împărăția cerurilor, ci acela care face voia Tatălui meu care este în ceruri”. „Cel ce mă ascultă pe mine și face ceea ce eu spun, îl ascultă pe Acela care m-a trimis pe mine”. „Mulți îmi vor spune Doamne, am mâncat și am băut și am înfăptuit minuni în numele tău! Iar el le va spune: Îndepărtați-vă de mine, voi făptuitori de fapte rele”. „Atunci va fi plânset și scrâșnirea dinților, în vreme ce drepții vor străluci ca soarele iar nedrepții vor fi alungați în focul cel veșnic”. „Mulți vor fi cei care vor veni atunci în numele meu, îmbrăcați în blană de oaie, în vreme ce înlăuntru sunt lupi răpitori; după faptele lor îi veți recunoaște. Tot copacul ce nu aduce rod bogat va fi tăiat și aruncat în foc”. Vă cerem așadar și vouă să fie pedepsiți cei care trăiesc în mod necinstit cu învățăturile lui și care nu au decât numele de creștin.

Suntem supuși loiali imperiului:

XVII. Ne străduim să plătim, înaintea altora, oriunde, taxele și dările bănești preceptorilor, așa cum Învățătorul nostru ne-a prescris. În vremea aceea s-au apropiat de el unii care-l întrebau dacă trebuiau să plătească tribut Cezarului. El le-a spus: „Spuneți-mi, a cui este chipul de pe monedă?” „Al Cezarului, au spus ei. Le-a spus așadar: Dați Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu. Totuși, noi îl adorăm doar pe Dumnezeu, însă în rest, cu bunăvoință vă slujim și pe voi recunoscându-vă drept împărații noștri și căpeteniile oamenilor; noi vrem să credem că voi aveți înțelepciune și gândire ce le puneți în administrarea puterii imperiale. Iar dacă voi totuși ne disprețuiți, în vreme ce noi ne rugăm și facem toate la lumina zilei, nu vom fi noi cei care vom fi condamnați, fiindcă noi avem credința, sau mai bine spus, suntem convinși că fiecare va plăti cu pedeapsa focului veșnic, în funcție de fapte și ni se va cere socoteală în funcție de facultățile ce le-am primit de la Dumnezeu, după cum Cristos ne-a spus: „Cel care mult a primit de la, și mai mult i se va cere”.

Nemurirea sufletului și învierea:

XVIII. Ridicați-vă privirea și vedeți care a fost sfârșitul împăraților care v-au precedat, cum au murit de moartea comună tuturor muritorilor. Dacă moartea ar însemna sfârșitul tuturor lucrurilor, asta ar însemna un câștig imens pentru toți cei nedrepți. Însă deoarece tuturor celor care au trăit le rămâne doar sensibilitatea și este însoțită de o pedeapsă veșnică, să nu uitați să vă convingeți și să credeți că aceste lucruri sunt adevărate. Necromanția și observațiile copiilor contaminați și invocarea sufletelor umane și a spiritelor care, împreună cu magii, sunt numiți interpreți ai viselor și asistenții lor și ai fenomenelor care se fac prin lucrarea cunoscătorilor științelor oculte vă spun că după moarte sufletele păstrează facultățile sensibile; vă conving chiar și oamenii posedați și bântuiți de sufletele celor morți, pe care toți îi numesc îndrăciți și furioși; iar ceea ce voi numiți oracolele lui Amfilocus și ale lui Dodona și ale Piției și multe alte care există de acest fel, precum și învățăturile scriitorilor Empedocle și Pitagora și Platon și Socrate și groapa pomenită de Homer și coborârea lui Ulise ne revelează aceste mistere și toate cele asemenea lor spun același lucru. Tot la fel și noi, care credem mai mult decât ei în Dumnezeu, sperăm că vom învia cu trupurile noastre, chiar dacă au murit și au fost aruncate în pământ, fiindcă spunem că nimic nu este imposibil pentru Dumnezeu.

XIX. Iar pentru cei care stau să se gândească un pic, în timp ce nu există un trup, ce-ar putea apărea cel mai incredibil decât faptul că cineva ne-ar spune că dintr-o infimă sămânță umană este posibil să se dezvolte oase și nervi și carne, până a se arăta ochilor noștri sub forma umană așa cum o vedem? Să ne imaginăm acum doar așa ca o ipoteză: dacă voi nu ați fi așa cum sunteți, nici n-ați fi fost născuți din anumiți oameni și cineva, arătându-vă sămânța umană și apoi o imagine pictată, ar spune cu certitudine absolută că dintr-o asemenea sămânță ia naștere o asemenea ființă, înainte de a o vedea, ați crede? Nimeni nu ar îndrăzni să nege că nu ar crede! Tot la fel, deoarece nu ați văzut încă un mort înviind sunteți stăpâniți de necredință. Însă, așa cum la început nu ați fi crezut că s-ar putea naște oameni deveniți astfel dintr-o infimă sămânță umană, chiar dacă vedeți asemenea oameni, tot la fel trebuie să credeți că nu este imposibil ca trupurile omenești, putrezite și aruncate în pământ ca niște semințe, la momentul potrivit, prin porunca lui Dumnezeu, să învie și să se îmbrace în nemurire. Nu putem spune ce fel de putere vrednică de Dumnezeu admit cei care afirmă că toate lucrurile se vor întoarce de acolo de unde au venit și că nici chiar Dumnezeu nu poate nimic împotriva acestei legi; însă noi deducem că nu ar fi credibil că ar putea fi posibil să se fi născut asemenea ființe, așa cum le vedem, adică împrăștiate pe tot pământul, și totuși născute din asemenea elemente! Am învățat că e mai bine să credem chiar și în ceea ce pare imposibil, fie naturii noastre, fie oamenilor, decât să nu credem, cum fac alții, fiindcă știm că însuși Învățătorul nostru, Isus Cristos, a spus: „Ceea ce este imposibil oamenilor, e posibil pentru Dumnezeu”. A mai spus de asemenea: „Nu vă temeți de cei care vă ucid, iar apoi nu pot face nimic în plus; temeți-vă mai degrabă de cel care poate, după moarte, să arunce în gheenă atât sufletul cât și trupul”. Gheena este locul unde vor merge cei pedepsiți deoarece au trăit în nevrednicie și nu cred că ce vor întâmpla cele spuse de Dumnezeu prin Cristos.

Teorii păgâne înrudite...:

XX. Fie Sibila fie Istaspe au profețit distrugerea, prin foc, a ceea ce este coruptibil. Filosofii numiți stoici învață că însuși Dumnezeu se dizolvă în foc, și spun că lumea, după o transformare, va reînvia. Dimpotrivă, noi credem că Dumnezeu, creatorul a toate, este superior la toate acestea. Deci, dacă noi afirmăm unele teorii asemănătoare celor ale poeților și filosofilor cinstiți de voi, iar unele chiar sunt superioare și divine, pot să vă demonstrez asta, de ce doar noi creștinii suntem cei mau urâți de toți? Când spunem că totul a fost ordonat și este creația lui Dumnezeu, ne apropiem de învățătura lui Platon; când vorbim despre distrugerea prin foc, suntem apropiați stoicilor; când spunem că sufletele celor netrebnici sunt pedepsite păstrându-și sensibilitatea chiar și după moarte, și că sufletele drepților, eliberate de pedepse, trăiesc fericite, se pare că susținem aceleași teorii ca poeții și filosofii voștri; când spunem că nu este nevoie să adorăm lucrări făcute de mâna omului suntem în acord cu autorul comun Monandre și cu cei care au împărtășit aceleași ideii. Aceștia au demonstrat faptul că, într-adevăr, Creatorul este deasupra a tot ceea ce este creat.

... chiar și despre Isus Cristos:

XXI. Când noi spunem că Logosul, care este primul născut al lui Dumnezeu, Isus Cristos, Învățătorul nostru, s-a născut fără unirea omenească, și că a fost răstignit și a murit, s-a înălțat la ceruri, nu aducem nicio noutate cu privire la cei care, printre voi, sunt numiți fiii lui Zeus. Știți prea bine de câți fii ai lui Zeus vorbesc scriitorii cinstiți de voi: Hermes, Logosul interpretativ și maestru în toate artele; Asclepios, care era și medic, și care, lovit de fulger, s-a urcat la cer; Dionisie dezmoștenit; Heraclius, care s-a aruncat în foc pentru a scăpa corvoadelor; Dioscuri (Castor și Prolux) fii lui Leda (regina Spartei); și Perseu, fiul Danaei; și Belorofonte, care om fiind, s-a ridica cu calul Pegasus[1]. mai e nevoie oare să pomenesc pe Ariana și despre cei care, asemenea ei, se spune că au fost transformați în aștri? Și despre împărații voștri care, deși au murit, susțineți că sunt vrednici de nemurire, mai mult, faceți chiar jurăminte zicând că l-ați văzut pe Cezar ars ridicându-se de pe rug până la ceruri! dar celor care știu deja aceste lucruri nu mai este necesar să spun ce fapte se povestesc despre fiecare dintre zeii considerați a fi copiii lui Zeus; voi spune doar că toate acestea au fost scrise pentru a ajuta și a îndemna discipolii: cu toții, într-adevăr, cred că este frumos să devii imitator al zeilor! Însă din orice suflet drept trebuie să fie înlăturată această convingere despre zei; până și cel care, în opinia lor, este regele și tatăl tuturor lucrurilor, Zeus, este un paricid și fiul unui asemenea tată și că, învins de furia mâniei și a plăcerilor înjositoare, a ajuns să o corupă pe Ganimede și multe alte femei, iar copiii lui au continuat să săvârșească fapte asemănătoare lui. dimpotrivă, după cum am spus deja, demonii cei răi erau aceia care săvârșeau asemenea fapte. noi am învățat că ajung la nemurire doar cei care duc o viață sfântă și în virtute în preajma lui Dumnezeu și credem că cei care trăiesc într-un fel destrăbălat și nu se căiesc vor fi pedepsiți cu focul cel veșnic.

XXII. Fiul lui Dumnezeu, numit Isus, chiar dacă ar fi fost doar un om obișnuit prin înțelepciune, ar fi vrednic să fie numit Fiul lui Dumnezeu. toți scriitorii îl numesc de fapt pe Dumnezeu Tată, fie al oamenilor, fie al zeilor. Iar apoi, după cum am spus mai sus, noi spunem că s-a născut din Tatăl drept Logosul lui Dumnezeu, într-un fel cu totul aparte, în afara oricărei nașteri normale, această idee o întâlnim și la voi atunci când spuneți că Hermes este Logosul mesager al lui Zeus. iar dacă cineva ne-ar reproșa faptul că el a fost răstignit, chiar și lucrul aceste este întâlnit la fiii lui Zeus, care mai întâi mulți la număr, mai apoi, în opinia voastră, au avut de îndurat multe suferințe. Chiar și în faptele lor se povestesc pătimirile lor și moartea lor care nu este una obișnuită, ci diferită. Astfel, chiar nici în acest specific al suferințelor Cristos al nostru nu pare să fi fost inferior; dimpotrivă, după cum am promis, în continuarea discursului meu vă voi demonstra că e chiar superior, sau mai bine, am demonstrat deja acest lucru; știți prea bine că cine este superior o demonstrează prin fapte. iar atunci când spunem că s-a născut dintr-o Fecioară, chiar și acest lucru este în comun cu destinul lui Perseu. Când spunem că i-a vindecat pe cei șchiopi și paralizați și nefericiți din naștere și că a înviat morți, chiar și asemenea afirmații sunt undeva asemenea vouă care atribuiți vindecări lui Asclepius.

Trei subiecte despre care dorește să vorbească:

XXIII. Dar pentru ca să fie clar și acest lucru, vă voi demonstra că atunci când noi spunem ceva, deoarece am învățat de la Cristos și de la Profeții care l-au precedat, este purul adevăr și că este mai vechi decât orice altă povestire a scriitorilor voștri și de aceea vă cerem să fim crezuți, nu pentru că spunem aceleași lucruri, ci pentru că spunem adevărul: doar Isus Cristos este născut natural ca Fiu al lui Dumnezeu, Logosul său și Primul născut și Puterea făptuitoare și s-a făcut om din voia sa, ne-a dat aceste învățături pentru eliberarea și regenerarea rasei umane; iar înainte să se facă om printre noi oamenii, unii – vreau să spun demonii cei răi despre care am pomenit deja – prin gura poeților s-au străduit să povestească așa cum stau lucrurile despre care aiuresc și în același timp au răspândit nebunie și fărădelegi ce sunt aduse înaintea ochilor noștri și care nu au niciun fundament sau dovadă.

a) Doar noi suntem persecutați:

XXIV. În primul rând se întâmplă că, deși susținem idei asemănătoare cu ale păgânilor, doar noi suntem urâți din cauza numelui lui Cristos și, chiar dacă nu facem niciun rău, suntem omorâți ca niște vinovați, în vreme ce alții, fie aici fie acolo, adoră copaci și râuri și șoareci și crocodili și multe alte animale lipsite de rațiune; mai mult, nu sunt adorate de toți mereu aceleași, ci unii într-un loc, alții în alt loc, astfel încât dau aspectul unora lipsiți de credință, unii vis-a-vis de alții, tocmai din cauză că nu adoră aceleași elemente. unica vină ce ne-o puteți aduce este faptul că nu adorăm aceeași zei pe care îi adorați și voi și că nu aducem jertfe de arderi morților, nici grăsime victimelor, nici coroane pe morminte, nici nu facem sacrificii. Dar știți prea bine că aceleași lucruri de unii sunt considerate drept zei, de alții dobitoace, de alții victime pentru jertfe.

b) Acum disprețuim divinitatea pe care o vreme o adoram:

XXV. În al doilea rând: din toată rasa umană, noi – care înainte îl adoram pe Dionisios, fiul lui Semele, și pe Apolo, fiul lui Latona (ar trebui să ne fie rușine și numai să rostim ce fel de lucruri făceau aceștia din iubire față de bărbați), și Persefona și Afrodita înnebunite de pasiune pentru Adone (cu referire la ei voi celebrați chiar și tainele voastre), sau Asclepios sau oricare alt așa numit zeu – am învățat să-i disprețuim, cu ajutorul lui Isus Cristos, chiar dacă suntem amenințați cu moartea; ne-am consacrat slujirii Dumnezeului nenăscut și insensibil durerii. Suntem siguri că el nu produce violență, din pasiuni nebunești, nici lui Antilopa nici altor femei asemenea ei, nici lui Ganimede; că nu este eliberat datorită intervenției acelor zei ajutați de Teto, nici nu s-a făcut gândire spre binele lui Achile, fiul lui Teto, prin intervenția Brisidei, conducând astfel mulți păgâni în eroare. Dimpotrivă, noi suntem sigur că ceea ce voi credeți este lucrarea diavolilor care vă duc la rătăcire.

c) Așa zișii zei, aduși la lumină de demoni, nu au fost persecutați:

XXVI. În al treilea rând: chiar după înălțarea lui Cristos la cer, demonii au continuat să întărâte oameni care spuneau că sunt zei; iar aceștia nu doar că nu au fost persecutați de voi, ba chiar au fost considerați vrednici de cinstire. Astfel avem un oarecare Simon din Samaria, dintr-un sat numit Ghiton – care sub împăratul Claudiu făcea lucruri magice folosindu-se de mijlocirea demonilor care lucrau cu el în orașul vostru imperial Roma – a fost considerat drept zeu și este cinstit de voi prin înălțarea unei statui pe fluviul Tevere între două poduri, cu inscripția în latinește: „Simon zeul sfânt”. Aproape toți samaritenii și unii oameni din alte popoare, îl recunosc și îl cinstesc drept primul zeu. Susțin chiar că o anume Elena, care îl însoțea în acele vremuri, și care înainte crescuse într-un bordel, este prima gândire ieșită din el. mai știm de asemenea că un anume Meandru, și el samaritean, din satul Capareta, devenind discipol al lui Simon și fiind posedat și el de demoni, venind la Antiohia, i-a încântat pe mulți prin arta lui magică; i-a convins pe mulți din discipolii lui că nu vor muri. Mai sunt și astăzi unii dintre ei care cred așa ceva. mai există un anume Marcion din Pont care îi învăța pe discipolii săi să creadă că există un alt Dumnezeu superior Creatorului. Acesta, aflându-se printre tot felul de oameni, cu ajutorul demonilor, a reușit să-i convingă pe mulți să rostească lucruri hulitoare și să nege existența lui Dumnezeu Creatorul universului și susțin că un altul, care ar fi superior lui, a săvârșit lucrări mai mărețe decât el. Toți cei care se inspiră din învățăturile lor, după cum am spus, se numesc creștini, la fel cum printre filosofi, chiar și cei care nu împărtășesc aceleași filosofii, au în comun aceeași denumire. Iar apoi, cât despre săvârșirea acelor fărădelegi despre care se povestește, revărsarea lămpilor și împerecheri necurate și mâncăruri cu carne umană, noi habar nu avem. Știm totuși că nu nimeni nu este persecutat nici omorât de voi, nici măcar cei care răspândesc învățături abominabile. eu am scris de altfel un tratat împotriva tuturor acestor erezii născute printre creștini; dacă doriți să citiți această lucrare, pot să v-o trimit.

De ce nu-i punem în pericol pe nou-născuți:

XXVII. Nouă, pentru a nu săvârși nicio nedreptate, ni s-a spus că este un obicei păgân să-i pui în pericol pe nou-născuți: întâi de toate pentru că vedem că toți sunt înclinați spre prostituție, nu doar fetițele, dar și adolescenții; și, cum zic cei din vechime, așa cum creșteau turmele de boi sau de capre sau de oi sau de cai, tot așa acum își cresc copiii doar pentru a-i folosi în scopuri rușinoase. tot la fel, înaintea întregului popor, iată turme de femei și de hermafrodite și de bărbați scârboși comportându-se conform acestor obiceiuri ticăloase; iar voi trageți foloase și tributuri și impozite, în timp ce ar trebui să îndepărtați asemenea fapte din teritoriile voastre. Unul dintre acești profitori, în afară de acele împerecheri ticăloase și scârboase, se întâmplă să se împerecheze cu fiul său sau cu o rudenie sau chiar cu fratele sau sora sa. Alții își dau spre prostituție proprii copii și soții; alții, deschis, se dedică scârboșeniei și celebrează mistere în cinstea mamei zeilor; și fiecăruia dintre voi care sunteți considerați drept zei vi se atribuie un șarpe drept mare simbol și mister. tot ceea ce voi faceți la lumină și considerat cinstit, voi ni la atribuiți nouă, ca și cum ar fi fost răsturnată și absentă lumina lui Dumnezeu. Însă lucrul acesta nu ne procură daune nouă celor care suntem departe de a face asemenea fapte, iar cei dintre noi care fac așa ceva dau o mărturie falsă.

XXVIII. La noi, căpetenia răutăților demonilor este numit șarpe și satana și diavol, după cum puteți afla voi înșivă dacă răsfoiți un pic scrierile noastre. Despre el Cristos a prezis că va fi aruncat în foc împreună cu armata lui și cu oamenii care-l urmează pentru a fi pedepsiți cu o pedeapsă veșnică. Întârzierea lui Dumnezeu în a duce la îndeplinire această lucrare este spre binele rasei umane; într-adevăr el știe dinainte că unii se vor mântui făcând penitență, chiar și dintre cei care nu sunt încă născuți. La origine, Dumnezeu l-a creat pe om dotat cu inteligență și în măsură să aleagă adevărul și să facă lucruri bune, astfel încât oamenii nu se pot dezvinovăți înaintea lui deoarece sunt înzestrați și cu rațiune și capacitatea discernământului. Dacă cineva crede că Dumnezeu se ocupă de acestea, fie va trebui să admită că el nu există sau că, existând, se bucură când se face răul, sau că rămâne insensibil înaintea răului asemenea unei pietre și că virtutea și necredința nu sunt nimic, iar oamenii judecă lucrurile bune sau rele doar în mod subiectiv; așa ceva este o eroare foarte gravă și nechibzuită.

XXIX. În altă ordine de idei: spunem că nou născuții să nu fie expuși pentru ca să nu se întâmple ca unul din ei să moară, deoarece nu i s-a dat îngrijirile corespunzătoare, și astfel noi am deveni omicizi. Pe de altă parte, de la început fie noi alegem să ne căsătorim pentru a ne crește copiii, fie, refuzând căsătoria, alegem să trăim în castitate desăvârșită. Deja unul de-ai noștri (pentru a vă convinge că nu este vorba despre un rit misterios între noi pentru a ne uni în mod liber) la Alexandria trimis o scrisoare guvernatorului Felician cerându-i să i se permită medicului să-l castreze. Medicii de acolo spuneau că nu se putea face asta fără înștiințarea guvernatorului. Deoarece Felician nu dorea să încuviințeze așa ceva nici în ruptul capului, tânărul a rămas cast, mulțumit în conștiința sa sănătoasă și se mulțumea că era încurajat și de alții care trăiau ca el. Mai pot spune, ca o paranteză, că și Antonin, care a trăit în vremurile noastre, toți, împinși de frică, îl cinsteau ca zeu, chiar dacă știau cine era și de unde venea.

Persoana lui Isus Cristos:

XXX. Pentru ca nimeni să nu-mi obiecteze: „Ce ne împiedică pe noi ca cel pe care-l numim Drept, om și fiu dintre oameni, care a săvârșit prin arta numită magie ceea ce noi numim miracole, și pentru asta să fie numit fiul lui Dumnezeu?”, a sosit acuma timpul să vă demonstrez, chiar dacă nu veți crede aderând la credința celui care vă argumentează, dar să vă convingeți măcar cum stau lucrurile cu privire la Cristos, lucruri care au fost prorocite înainte ca ele să se întâmple, iar acum vedem cu ochii noștri că cele prorocite se adeveresc sub ochii noștri; sper să vă conving de acest lucru folosindu-mă de argumentele cele mai convingătoare și adevărate.

 

Profeții și profețiile lor:

XXXI. Deci, unii oameni dintre evrei sunt numiți profeți ai lui Dumnezeu și prin ei Duhul Profetic este cel care prorocea cele ce aveau să se întâmple înainte ca ele să aibă loc. Regii evreilor care s-au succedat în timp, auzind cu profețiile, le-au păstrat cu zel – exact așa cum au fost ele rostite când profețeau Profeții – în cărți scrise de aceeași Profeți, în limba lor ebraică. când Ptolemeu, regele Egiptului, se străduia să alcătuiască o bibliotecă renumită și încerca să adune scrieri din toate religiile oamenilor de pe pământ, aflând și despre aceste profeții, a trimis să ceară ca regele evreilor de atunci, Irod, să-i trimită și lui acele cărți ale Profeților. Iar regele Irod i-a trimis scrierile în limba ebraică, după cum am spus mai sus. Însă, deoarece conținutul lor le era inaccesibil egiptenilor, a trimis din nou soli pentru a cere să i se trimită traducători pentru limba greacă. după ce au fost traduse, cărțile au rămas la egipteni până astăzi și se găsesc peste tot acolo unde sunt evrei. Totuși, aceștia, chiar dacă știu să le citească, nu înțeleg conținutul, ci ne consideră adversari și dușmani și, ca voi, ne omoară și ne persecută atunci când o pot face, după cum vă puteți convinge chiar voi. într-adevăr, chiar și în recentul război evreu, Barkokeba, căpetenia revoltei evreilor, a poruncit ca doar creștinii să fie conduși la suplicii groaznice dacă nu-l renegau pe Isus Cristos. Totuși, chiar în cărțile Profeților se află prorociri cu privire la Isus Cristos, la venirea sa, la nașterea sa dintr-o fecioară, la întruparea sa, la faptul că va vindeca de orice boală și infirmitate, la faptul că avea să învie morții; acolo găsim și prorociri legate de faptul că va fi urât, ignorat și răstignit, că va muri și că va învia și se va înălța la ceruri; că este și este numit Fiul lui Dumnezeu și că unii oameni sunt trimiși de el să vestească aceste lucruri tuturor oamenilor și că vor exista oameni care vor crede în el, de preferință printre păgâni. a fost prorocit prima dată acum 5000 de ani, apoi acum 3000 de ani, apoi acum 2000 de ani și apoi acum 1000 de ani; a fost prorocit și acum 800 de ani înaintea nașterii sale, iar în genealogia lui vedem că au existat multe generații, fiecare cu Profeții ei.

XXXII. Moise, primul dintre Profeți, spunea exact așa: „Nu va lipsi căpetenie pentru Iuda, nici comandant venit din lina sa până ce va apărea Cel căruia îi este rezervat aceasta; iar el va fi cel așteptat de oameni, care-și leagă măgărușul în vie, care curăță în sângele strugurilor haina sa”. Vă revine vouă așadar să examinați cu atenție și să vedeți până când a existat un comandant și un rege al iudeilor: până la apariția lui Isus Cristos, Învățătorul nostru și cel în care se împlinesc toate profețiile, după cum a fost prorocit de Duhul Profetic divin prin gura lui Moise, adică, faptul că nu va lipsi o căpetenie a evreilor până ce nu va veni Cel căruia îi fusese rezervată domnia. Iuda, într-adevăr, este fondatorul Iudeii și de la el vine și numele. Iar voi ați început să domniți peste evrei și ați devenit stăpânii întregii lor țări după ce Isus a apărut pe pământ. Fraza „El va fi cel așteptat de oameni” era profetică prin faptul că din partea tuturor oamenilor va exista așteptarea noii sale veniri; lucrul acesta îl puteți vedea voi înșivă cu ochii voștri și astfel să vă convingeți. Toate popoarele îl așteaptă pe Cel care a fost răstignit în Iudeea, după care voi ați primit țara evreilor, pe care ați cucerit-o prin război. Fraza „care leagă în vie măgărușul său și care-și curăță hainele în sângele strugurilor” era un semn pentru a spune ceea ce se va întâmpla cu Cristos și când vor avea loc acele evenimente săvârșite de el. Într-adevăr, măgărușul unei măgărițe era legat la intrarea într-un sat, iar el l-ea poruncit discipolilor săi să i-l aducă; s-a urcat pe el și astfel a intrat în Ierusalim unde se afla marele templu al evreilor, pe care mai apoi voi l-ați distrus. Apoi a fost răstignit pentru ca să se împlinească restul profeției. Într-adevăr, cuvintele „care-și curăță hainele în sângele strugurilor” erau profetice pentru a spune pătimirea pe care o va suferi spre curățirea, prin sângele său, tuturor acelora care vor crede în el. Într-adevăr, ceea ce Duhul divin, prin profet, numește „haină” sunt oamenii care cred în el, în care sălășluiește sămânța divină a lui Dumnezeu, Logosul. Ceea ce se numește „sângele strugurelui” arată că Cel care avea să vină are sânge, însă nu din sămânță omenească, ci de la puterea divină. Iar prima putere, după Dumnezeu, Tatăl și Domnul peste toate, este Logosul, Fiul său. În ce fel acesta a luat fire umană și a devenit om, voi spune îndată. Deoarece nu un om, ci Dumnezeu, a creat sângele strugurelui, tot la fel era profeți că sângele său va avea existența nu dintr-o sămânță omenească, ci de la puterea lui Dumnezeu, după cum am spus.

Iar Isaia, un al profet, prorocind aceleași evenimente cu alte cuvinte spune: „Va ieși un vlăstar din Iacob și o ramură va înflori pe rădăcina lui Iese. În mâna lui se va afla speranța neamurilor”. Un vlăstar luminos a ieșit și o ramură a înflorit din rădăcina lui Iese: Cristos. Într-adevăr, el a fost zămislit prin puterea lui Dumnezeu dintr-o Fecioară din seminția lui Iacob, tatăl lui Iuda, fondatorul iudeilor, după cum am spus deja. Iar Iese este strămoșul, conform profeției, fiindcă, în succesiunea seminției, este fiul lui Iacob și al lui Iuda.

 

Zămislirea feciorelnică:

XXXIII. Dar acum ascultați cum a fost profețită prin Isaia exact faptul că va fi zămislit dintr-o fecioară. Profetul spune așa: „Iată, fecioara va purta în sânul ei și va da naștere unui fiu și-l vor numi Emanuel, adică Dumnezeu-cu-noi”. Într-adevăr, ceea ce se credea a fi imposibil de verificat de oameni, Dumnezeu a profețit prin Duhul Prorociei că se va întâmpla pentru ca, atunci când se va întâmpla, să nu refuzăm să credem, ci să credem tocmai pentru că a fost prezis. Dar ca nu cumva cineva, distorsionând sensul profeției, ar contesta ceea ce noi înșine contestăm poeților voștri, atunci când ei vorbesc despre Zeus care, din pasiune, și-a ademenit mai multe femei, voi încerca să clarific aceste cuvinte. Deci, expresia: „Iată fecioara va purta în sânul ei” arată ce fecioara va zămisli fără unirea cu un bărbat; dacă ar fi fost prin unirea cu un oarecare bărbat, atunci nu ar mai fi fost fecioară. Însă virtutea lui Dumnezeu, intrând în fecioară, a umbrit-o și a făcut ca ea să fie însărcinată, rămânând în același timp fecioară. Iar îngerul lui Dumnezeu, trimis în aceste circumstanțe la aceeași fecioară, i-a adus vestea cea bună zicând: „Iată că vei zămisli în sânul tău prin lucrarea Duhului Sfânt și vei da naștere unui fiu care se va numi Fiul Celui Prea-înalt și se va numi Isus; el va fi cel care va mântui poporul său de păcatele sale”; așa ne învață cei care au păstrat în memorie toate cele privitoare la Mântuitorul nostru, cărora le facem încredere, din moment ce – după cum am spus – chiar și prin gura lui Isaia, despre care am pomenit mai sus, Duhul profetic prorocise deja felul nașterii sale. Ne este îngăduit așadar să credem că Duhul Sfânt și Virtutea lui Dumnezeu nu sunt altceva decât Logosul, care este și Primul născut al lui Dumnezeu, după cum arătase și Moise, despre care am vorbit mai sus. Acest Duh este cel ce a intrat în Fecioară și a umbrit-o, nu prin unire, ci prin virtute, și a lăsat-o însărcinată. cuvântul „Isus”, nume din limba ebraică, corespunde termenului grec „Mântuitor”. De aceea, Îngerul îi spuse Fecioarei: „Îl vei numi Isus, căci el va fi cel care va mântui poporul său de păcatele sale”. Cred că sunteți în măsură, bănuiesc, să înțelegeți și voi că cei care prorocesc nu sunt inspirați de nimeni altul decât de Logosul divin.

Betleem:

XXXIV. Ascultați acum un al profet, Miheia, care a prorocit până și pământul unde se va naște. El spune astfel: „Iar tu, Betleem, pământ al lui Iuda, chiar dacă ești cel mai mic printre principatele lui Iuda, din tine va ieși un stăpân care va paște poporul meu”; acesta este, într-adevăr, satul, pământul iudeilor, la o distanță de circa 35 de stadii de Ierusalim, în care s-a născut Isus Cristos, după cum puteți afla consultând registrele recensământului făcut la nașterea lui Cristos, de primul vostru procurator în Iudeea.

Alte profeții:

XXXV. Apoi, cât despre faptul că Isus Cristos ar fi rămas în ascuns dinaintea oamenilor de la naștere până la vârsta maturității – ceea ce s-a își întâmplat – auziți ce a fost prorocit. Acestea sunt cuvintele exacte: „Un prunc ni s-a născut nouă, un fiu nu s-a dat nouă, pe umerii se fală puterea”. Acest lucru ne spune puterea crucii care i-a fost pusă pe umeri spre a fi răstignit, după cum veți putea vedea în continuarea discursului meu. Tot același profet Isaia, inspirat de Duhul profeției, spune: „Mi-am întins mâinile mele peste un popor necredincios și încăpățânat, peste oameni ce mergeau pe o cale nedreaptă. acum îmi cer judecată și îndrăznesc să se apropie de Dumnezeu”. Tot la fel, cu alte cuvinte, prin gura altui profet, se spune: „Mi-au străpuns picioarele și mâinile și au aruncat sorții pentru haina mea”. Însă David, rege și profet, care a rostit aceste cuvinte, nu a suferit nimic din toate acestea. Dimpotrivă, Isus Cristos este cel care și-a întins mâinile și a fost răstignit de evreii care cârteau împotriva lui și nu recunoșteau că el ar fi Cristosul. Într-adevăr, după cum spusese profetul, în bătaie de joc l-au așezat pe un tron și i-au spus: „Judecă-ne”. Fraza: „Mi-au străpuns mâinile și picioarele” era explicația cuielor cu care a fost fixat pe cruce, prin străpungerea mâinilor și picioarelor. după ce l-au răstignit, călăii lui au tras la sorți cine va avea haina sa și au împărțit-o între ei. Că toate aceste lucruri s-au întâmplat cu adevărat, puteți afla voi înșivă din documentele redactate în timpul lui Ponțiu Pilat. Drept dovadă că a fost prezis cu adevărat și faptul că avea să intre în Ierusalim urcat pe un măgăruș, puiul unei măgărițe, este suficient să mă refer la cuvintele unui alt profet, Sofonia. Iată ce spune el: „Bucură-te, fiică a Sionului, dă de veste, fiică a Ierusalimului; iată că vine la tine, blând, regele tău, urcat pe o măgăriță și pe puiul măgăriței, măgărușul ei”.

Logosul divin era acela care mișca buzele profeților:

XXXVI. Când auziți cuvintele profeților rostite ca și cum le-ar aparține, să nu credeți că ei le-au rostit de la ei înșiși sub inspirație, ci însuși Logosul era acela care mișca buzele lor. Aceștia prorocesc uneori viitorul sub formă de preziceri, alteori vorbesc în persoana lui Dumnezeu, Domnul și Tatăl tuturor lucrurilor, uneori în persoana lui Cristos, alteori în numele popoarelor ce răspund Domnului sau Tatălui său; ceva asemănător puteți observa și la unii din scriitorii voștri care introduc diferite personaje în dialog, chiar dacă este doar unul singur cel care scrie totul. Neînțelegând aceste lucruri, evreii, care totuși au cărțile Profeților, nu l-au recunoscut pe Cristos nici măcar atunci când a venit în lume; dimpotrivă, ne urăsc pe noi, fiindcă spunem că el a venit și le demonstrăm că a fost răstignit de ei, după cum fusese prorocit.

Diferite feluri de vorbire a Duhului profetic:

XXXVII. Pentru ca aceste lucruri să vă fie clare, după ce am recurs la cuvintele profetului Isaia, aceste lucruri au fost rostite, de însăși persoana Tatălui: „Boul își cunoaște stăpânul iar măgarul ieslea stăpânului său, însă Israel nu mă cunoaște și poporul meu nu mă înțelege. Vai ție, popor de păcătoși, popor plin de păcate, seminție de oameni răi, copii ai nelegiuirii, l-ați abandonat pe Domnul”. Într-un alt loc, în timp ce același profet vorbește la fel în persoana Tatălui, spune: „Ce casă îmi veți zidi? – spune Domnul – cerul este tronul meu iar pământul scăunel picioarelor mele”. De asemenea într-un alt text se spune: „Sufletul meu disprețuiește noile luni ale voastre și sabaturile voastre și nu mai suport ziua voastră de post și nici lenea voastră; nici dacă veți fi văzuți de mine nu vă voi asculta. mâinile voastre sunt pline de sânge. Și chiar dacă aduceți făină, tămâie, este obiect de dezgust pentru mine. Nu doresc nici grăsimea mieilor, nici sângele taurilor. Cine v-a cerut asemenea jertfe din mâinile voastre? Dimpotrivă, abandonează orice nedreptate, întrerupe lanțurile raporturilor violente, acoperă pe cei care sunt fără adăpost și goi, împarte pâinea cu cel înfometat”. Puteți așadar înțelege care sunt învățăturile transmise de Dumnezeu însuși prin Profeți.

XXXVIII. Când Duhul profetic vorbește în persoana lui Cristos, se exprimă astfel: „Mi-am întins mâinile spre poporul incredul și potrivnic, peste cei care umblau pe o cale nedreaptă”. De asemenea: „Mi-am dat spatele spre a fi biciuit, iar obrajii spre a fi pălmuiți, și nu mi-am întors fața de la cei care mă scuipau. Iar Domnul a fost ajutorul meu, de aceea nu m-am retras, ci mi-am făcut fața ca de cremene, am înțeles că nu voi avea de ce să mă rușinez fiindcă cel care m-a îndreptățit îmi stă aproape”. Din nou spune: „Ei au dat cu zarul pentru hainele mele și mi-au străpuns mâinile și picioarele. Însă eu am adormit și apoi m-am ridicat, pentru ca Domnul să mă primească”. Mai spune: „Murmurau cu buzele și dădeau din cap zicând: Să se salveze pe sine însuși”. Vă puteți da seama că toate acestea au fost făcute împotriva lui Cristos prin lucrarea evreilor. După ce l-au răstignit, își mișcau buzele și dădeau din cap zicând: A înviat pe mulți din morți, să se elibereze pe sine însuși acuma!”

XXXIX. Când Duhul profetic vorbește pentru a vesti viitorul se exprimă astfel: „Din Sion va ieși o lege, Logosul Domnului din Ierusalim, și va judeca în mijlocul oamenilor și va acuza multe națiuni. Va schimba sabia lor în pluguri și săgețile lor în seceri și nu se vor mai lupta cu sabia, națiune împotriva altei națiuni, și nu vor mai învăța să facă război”. Și așa s-a întâmplat, vă puteți convinge. Într-adevăr, din Ierusalim vor ieși în lume 12 oameni: erau ignoranți și nu erau în măsură să vorbească, însă, datorită puterii lui Dumnezeu, au arătat tuturor oamenilor că erau trimiși de Cristos pentru a învăța cuvântul său tuturor oamenilor. Iar noi, care la o vreme ne omoram unul pe altul, nu doar că nu mai facem război dușmanilor, ci, pentru a nu minți și înșela pe cei care ne judecă, mergem la moarte de bună voie mărturisindu-l pe Cristos. Putem să ne aplicăm nouă proverbul: „Limba a jurat, însă inima nu a jurat”. Însă ar fi ridicol ca, în vreme ce soldați, recrutați și înrolați pentru voi, ar ține cu credință jurământul ce vi l-a făcut, chiar cu prețul vieții pentru patrie și siguranța concetățenilor lor, iar voi nu le puteți oferi nimic incoruptibil; dimpotrivă, noi, care tânjim după nemurire, suportăm toate violențele pentru a aștepta ceea ce dorim de la cel care ne poate da nemurirea.

Despre apostolii lui Cristos:

XL. Ascultați cum a fost prevestit chiar și despre cei care au propovăduit învățătura sa și l-au arătat venit printre noi. Profetul rege, despre care am amintit deja, datorită Duhului profetic spune: „Ziua dă de știre zilei următoare iar noaptea nopții următoare. Nu sunt discursuri, nici cuvinte ale căror glasuri să nu se poată auzi. La tot pământul a ajuns mesajul lor și la capătul pământului cuvintele lor. În soare și-a așezat locuința sa și el, ca un mire care iese din cortul său, se va bucura asemenea unui uriaș parcurgând pământul”. În afară de aceste cuvinte, am reținut drept lucru bun și necesar să aduc în atenția voastră și alte cuvinte profetice ale aceluiași David, din care puteți afla la ce fel de viață Duhul profetic îi îndeamnă pe oameni și cum arată dușmănia împotriva lui Cristos inaugurată de Irod, regele Iudeii, de evreii înșiși și de Pilat, procuratorul vostru, și a soldaților lui; cum el va fi crezut de toată rasa umană, și cum Dumnezeu îl numește Fiu și i-a promis supunerea tuturor dușmanilor; în ce fel demonii, atâta cât le stă lor în putere, încearcă să fugă fie dinaintea puterii lui Dumnezeu, Tatăl și Stăpânul tuturor lucrurilor, fie dinaintea lui Cristos însuși; cum Dumnezeu îi cheamă pe toți la penitență înaintea sosirii zilei judecății. Citim așa: „Fericit omul care nu umblă după sfatul celor nelegiuiți, nu zăbovește pe calea păcătoșilor  şi nu se așază în adunarea celor care batjocoresc, dar îşi [găseşte] plăcerea în legea Domnului şi la legea lui cugetă ziua şi noaptea. El este ca pomul sădit pe malul apei, care dă rod la timpul potrivit; frunzele lui nu se veștejesc şi în tot ceea ce face are succes. Nu tot aşa este cu cei nelegiuiți, nu tot aşa; ei sunt ca pleava pe care o spulberă vântul. De aceea nu se vor ridica cei nelegiuiți la judecată, nici cei păcătoși, în adunarea celor drepți. Căci Domnul cunoaşte calea celor drepți, iar calea celor nelegiuiți duce la pieire”. „Pentru ce se frământă neamurile şi pentru ce cugetă popoarele [lucruri] deşarte? Regii pământului se răscoală şi cei care conduc se înţeleg împreună împotriva Domnului şi împotriva Unsului său: Să rupem legăturile lor şi să scăpăm de jugul lor! Cel care locuieşte în ceruri surâde, Domnul râde de ei. Apoi, în mânia sa, le vorbește şi, în furia sa, îi înspăimântă: Eu sunt acela care l-am uns pe regele meu în Sion, pe muntele meu cel sfânt!. Voi vesti hotărârea Domnului; el mi-a zis: Tu eşti Fiul meu, eu astăzi te-am născut. Cere-mi şi-ţi voi da popoarele ca moștenire şi marginile pământului, în stăpânire! Tu le vei zdrobi cu un toiag de fier şi le vei sfărâma ca pe vasul olarului! Acum, dar, regilor, purtaţi-vă cu iscusinţă, trageţi învăţătură, judecători ai pământului! Slujiţi-i Domnului cu frică, bucuraţi-vă cu teamă! Luaţi aminte, ca nu cumva să se mânie şi să pieriţi pe cale! Căci mânia lui se aprinde degrabă. Fericiţi toţi aceia care îşi caută refugiu în el!”

XLI. Iar într-o altă profeție, Duhul profetic, prin gura aceluiași David, prevestește că Isus Cristos, după ce va fi răstignit, va domni. Spune așa: „Cântați Domnului, binecuvântaţi numele lui! Vestiţi din zi în zi mântuirea lui! Vestiţi printre neamuri gloria lui, tuturor popoarelor minunile sale! Căci Domnul este mare şi vrednic de toată lauda, mai de temut decât toţi zeii. Căci toţi zeii popoarelor sunt deşertăciune, Domnul însă a făcut cerurile. Strălucirea şi maiestatea sunt înaintea feţei sale, tăria şi frumuseţea sunt în sanctuarul său. Daţi Domnului, voi, familiile popoarelor, daţi Domnului glorie şi putere! Daţi Domnului gloria numelui său! Aduceţi ofrande [de laudă] şi intraţi în lăcaşurile lui! Prosternaţi-vă înaintea Domnului îmbrăcaţi în podoabe sfinte; dansaţi înaintea lui, toţi [locuitorii] pământului! Spuneţi printre neamuri: „Domnul stăpâneşte!” prin cruce.

Profeții și evenimente viitoare ca și cum s-au adeverit deja:

XLII. Uneori Duhul profetic vorbește despre viitor ca și cum lucrurile s-ar fi întâmplat deja, după cum se poate vedea cu ușurință și din cuvintele amintite mai sus; vom clarifica și acest aspect, pentru ca acest lucru să nu dea ocazie de contestație cititorilor. Evenimentele cunoscute cu claritate ca având menirea să se împlinească sunt prevestite ca și cum s-au întâmplat deja. Ce-ar trebui să se înțeleagă, fiți atenți, vă voi explica acum. David a făcut profeția despre care am vorbit 1500 de ani înainte ca Isus Cristos, făcut om, să fi fost răstignit; însă nimeni din cei care au trăit înaintea lui, răstigniți, nu a dat bucurie oamenilor, așa cum nici după el nimeni nu a făcut așa ceva. Dimpotrivă, Domnul nostru Isus Cristos, răstignit și mort, a înviat și domnește peste toate după ce a fost înălțat la cer; iar vestea despre el dusă până la marginile pământului de apostoli tuturor popoarelor este mare bucurie pentru toți cei care speră în nemurirea predicată de el.

Problema liberului arbitru:

XLIII. Pentru ca nimeni, din toate cele spuse de mine până acum, să nu creadă că evenimentele sunt supuse numaidecât faptei, tocmai datorită faptului că au fost prezise drept pre-cunoscute, voi face apel și la un alt aspect. Am învățat de la profeți, și vă voi arăta că este adevărat, că pedepsele și suferințele și răsplata sunt date fiecăruia după meritul faptelor lui. Căci, dacă nu ar fi așa, ci totul s-ar întâmpla din cauza destinului, atunci nu ar mai avea niciun folos existența liberului arbitru. Dacă ar fi fost prestabilit ca unul să fie bun și altul să fie rău, nici primul nu merită laudă, nici al doilea nu poartă vină. Pe de altă parte, dacă rasa umană nu are capacitatea să fugă de rău și să prefere binele prin alegere liberă nu poate fi responsabil de nicio faptă comisă. Noi însă susținem că omul este virtuos și că face răul prin alegere liberă. Să vedem așadar cum același om trece de la un comportament la altul opus lui. Dacă ar fi fost prestabilit ca omul să fie rău sau bun, nu ar mai fi fost subiectul alegerilor contradictorii, nici nu ar fi așa de schimbător. Nu ar exista nici buni, nici răi, fiindcă s-ar arăta că destinul este cauza, fie a binelui, fie a răului, și că de fapt s-ar contrazice în sine însuși; însă, dimpotrivă, dacă noi am susține că este adevărat ceea ce am spus mai devreme, adică faptul că virtutea sau viciul nu sunt nimic, iar lucrurile sunt bune sau rele doar în funcție de judecata personală, aceste lucruri ar face ca noi să fim necredincioși și nedrepți la culme, după cum și o judecată dreaptă ne poate demonstra. Însă noi afirmăm că un asemenea lucru este de neconceput pentru noi și că există o răsplată pentru cel care alege să facă binele și în egală măsură, există o pedeapsă pentru cel care alege contrariul; Dumnezeu l-a făcut pe om nu așa ca pe alte ființe, cum sunt patrupedele și copacii, incapabili să facă alegeri libere. Într-adevăr, dacă așa ar sta lucrurile, nu ar avea niciun merit nici pentru a primi răsplată, nefiind în măsură să aleagă liber între a face binele, ci ar fi fost bun prin natură; tot la fel, dacă ar fi fost rău prin natură, nu s-ar fi cuvenit să primească pedeapsa, fiindcă nu ar fi fost așa în urma unei alegeri libere, dimpotrivă nu ar fi putut fi diferit decât așa cum este.

Chiar Platon se referă la Moise:

XLIV. Aceste învățături ne-au fost date de Duhul Sfânt profetic zicând, prin gura lui Moise, că Dumnezeu a vorbit astfel primului om pe care l-a creat: „Iată, pun înaintea ta binele și răul; alege binele”. Iar prin Isaia, un alt profet, despre același lucru a vorbit astfel în persoana lui Dumnezeu, Tatăl și Stăpânul tuturor lucrurilor: „Spălați-vă, curățiți-vă, îndepărtați nelegiuirea din sufletele voastre, învățați să faceți binele, purtați de grijă orfanului și faceți dreptate văduvelor; apoi veniți să discutăm – spune Domnul – iar dacă păcatele voastre sunt ca purpura, le voi face albe ca lâna, iar dacă sunt înroșite le voi face albe ca zăpada. Iar dacă doriți și dacă mă ascultați veți gusta din bunurile pământului, însă dacă nu mă veți asculta, o sabie vă va devora. Fiindcă astfel a vorbit glasul Domnului”. Fraza citată: „O sabie vă va spinteca” nu înseamnă că cei neascultători vor fi uciși prin sabie; sabia lui Dumnezeu este focul al cărui aliment sunt cei care aleg să facă răul. De aceea spune: „O sabie vă va devora. Fiindcă astfel a vorbit glasul Domnului”. Dacă ar fi vorbit de o sabie ce taie și care separă în două, nu ar fi spus „va devora”. De aceea, chiar și Platon când a spus: „Vina este a celui care alege, Dumnezeu nu este responsabil”, a împrumutat conceptul de la Moise, fiindcă Moise a trăit chiar înaintea tuturor scriitorilor greci. Toate teoriile formulate de filosofi și poeți cu referire la nemurirea sufletului, sau cu referire la pedepsele de după moarte, sau despre contemplația lucrurilor cerești, sau cu privire la doctrine asemănătoare, ei le-au putut înțelege și le-au exprimat luând exemplu de la Profeți. De aceea par a fi semne de adevăr în toate scrierile acestora. Îi putem acuza doar de faptul că nu au înțeles într-adevăr toate cele spuse de Profeți, de aceea se contrazic între ei înșiși. Astfel, când noi spunem ca a fost profetizat viitorul, nu vrem să spunem că se va întâmpla printr-o necesitate fatală; însă Dumnezeu, fiindcă cunoaște toate faptele oamenilor dinainte și a stabilit că fiecare va primi răsplata corespunzătoare faptelor sale, ne atrage atenția, prin Duhul profetic, asupra faptului că el este cel care va stabili o răsplată demnă de faptele noastre, cârmuind rasa umană să înțeleagă și să-și amintească mereu acest lucru și arătând că el este cel care se ocupă și prevede toate. Influența diavolilor este cea care a stabilit pedeapsa cu moartea împotriva acelora care ar citi cărțile lui Istaspe sau ale Sibilei sau ale Profeților, pentru a distrage prin frică oamenii să le citească și astfel să nu ajungă la cunoașterea binelui, putând, în felul acesta, să-i țină sub stăpânirea lor. Însă nu vor putea face asta până la sfârșit. Într-adevăr, nu doar le citim fără frică, dar vi le dăm și vouă spre a le examina – după cum vedeți – știind că vor fi pe placul tuturor. Și dacă vom reuși să convingem chiar și un mic număr, am câștigat deja mult; ca buni agricultori, vom primi răsplata stăpânului.

Slava lui Cristos:

XLV. Auziți cum profetul David prevestește că Dumnezeu, Tatăl a toate, l-ar înălța pe Cristos la ceruri după învierea sa din morți; și că l-ar ține acolo până ce va fi distrus diavolii și dușmanii săi și se va completa astfel numărul celor buni și virtuoși deja preștiuți și datorită meritelor cărora el nu a declanșat încă sfârșitul. Iată cuvintele lui: „Spune Domnul către Domnul meu: Șezi la dreapta mea până ce voi pune pe dușmanii tău scăunel sub picioarele tale. Domnul îți va trimite din Ierusalim sceptrul puterii sale și vei domni în mijlocul dușmanilor tăi. Cu tine va fi stăpânirea în timpul zilei în strălucirea sfinților tăi; din sânul meu te-am născut înaintea zorilor dimineții”. Fraza: „va trimite din Ierusalim sceptrul puterii sale” este de o încărcătură profetică puternică, deoarece știm că apostolii, ieșiți din Ierusalim, au transmis învățătura pretutindeni; și chiar dacă a fost decretată pedeapsa cu moartea împotriva acelora care învață sau mărturisește numele lui Cristos, noi aderăm la această învățătură și o mărturisim pretutindeni. Chiar și voi dacă citiți aceste cuvinte ca niște dușmani, nu puteți face altceva decât să ne ucideți, după cum spuneam; însă asta nu cauzează nicio teamă în noi, dimpotrivă, vouă și celor care ne condamnă și ne urăsc pe nedrept și nu regretă, vă este prezisă pedeapsa cu focul veșnic.

 

Oamenii care au trăit înaintea lui Cristos:

XLVI. Pentru ca nimeni, prin absurd, să nu încerce să denatureze învățăturile noastre – deoarece spunem că Isus Cristos s-a născut acum 150 de ani sub Sirinius, și ne-a învățat ceea ce noi mărturisim, ceva vreme mai târziu, sub Ponțiu Pilat – și obiectând să spună că toți oamenii care au trăit înaintea lui Cristos ar fi lipsiți de responsabilitate, acum voi dovedi și voi înlătura această dificultate. Isus Cristos, Primul născut din Dumnezeu, ne-a învățat, după cum am arătat deja, că el este Logosul la care participă întreaga rasă umană. Și cei care au trăit conform Logosului sunt creștini, chiar dacă au fost considerați atei, cum este cazul, printre păgâni, lui Socrate și Heraclit și alții asemenea lor; printre barbari, Abraham și Anania și Azaria și Misael și mulți alții, trecând acum peste înșiruirea lucrărilor și numelor lor, știind că este mult prea lungă. Astfel chiar cei care s-au născut înainte și nu au trăit conform Logosului, au fost răi și dușmani ai lui Cristos și criminali, omorându-i pe cei care trăiau conform Logosului. Dimpotrivă, cei care au trăit și trăiesc conform Logosului, sunt creștini și neînfricați și liniștiți. De aceea, apoi, datorită Logosului, conform bunăvoinței lui Dumnezeu, Tatăl și Stăpânul a toate, a fost zămislit într-o fecioară un om și s-a numit Cristos și a fost răstignit și a murit și a înviat și s-a înălțat la cer, iar toți cei cu un pic de înțelepciune pot înțelege despre vorbesc aici. De altfel, noi, fiindcă un asemenea subiect nu este necesar demonstrației noastre, vom trece la demonstrații necesare pentru acum.

Devastarea Iudeii:

XLVII. Cât despre faptul că țara evreilor va fi devastată, ascultați ceea ce s-a spus prin Duhul profetic. Cuvintele sunt spuse ca prin gura popoarelor care se minunau de cele întâmplate. Iată-le: „Sionul a devenit pustiu, ca un deșert a devenit Ierusalim; templul este în blestem, sanctuarul nostru; iar slava de care erau mândri părinții noștri a fost arsă și toate podoabele sale au căzut. Înaintea unor asemenea evenimente tu (Doamne) ai rămas neclintit și tăcut și ne-au umilit peste măsură”; că Ierusalimul a devenit ca un deșert, după cum a fost prezis, cred că nu puteți să nu fiți convinși. De la profetul Isaia a fost prezis astfel: în afară de faptul că devastarea sa, chiar și faptul că va fi interzis locuitorilor să mai locuiască în Ierusalim stă scris: „Drumurile lor vor fi pustiite, și înaintea ochilor lor dușmanii vor devasta totul, și nu va mai fi nimeni care să locuiască în oraș”. Știți prea bine că orașul este supravegheat de voi pentru ca nimeni să nu mai locuiască și că este condamnat la moarte dacă un evreu este surprins că intră.

Prezicerile minunilor:

XLVIII. Auziți că a fost prezis faptul că Cristosul nostru va săvârși vindecări de orice boală și va învia morții. Iată ce se spune: „Când va veni el, șchiopul va sălta ca un cerb și limba celor muți se va dezlega; orbii vor vedea și leproșii vor fi curățați iar morții vor învia și vor putea merge”. Voi înșivă vă puteți convinge de faptele minunate săvârșite de el consultând documentele din timpul lui Ponțiu Pilat. Dar cum a fost profetizat de Duhul profetic faptul că el va fi omorât împreună cu toți cei care speră în el? Ascultați aceste cuvinte din profetul Isaia: „Uite cum piere cel drept și nimeni nu-l primește în inimă; iar oamenii drepți sunt omorâți și nimănui nu-i pasă. Dinaintea nedreptății a fost eliminat cel drept iar mormântul lui va fi în pace; el a fost eliminat de pe pământul celor vii”.

Păgânii îl primesc pe Cristos cu bucurie:

XLIX. Mai mult: iată cum a fost prezis de același profet Isaia că popoarele care nu-l așteptau îl vor adora, în timp ce evreii, care l-au așteptat, nu-l vor recunoaște la venirea sa. Cuvintele sunt scrise ca și cum ar fi rostite de Cristos însuși. Iată-le: „Am fost recunoscut de cei care nu mă așteptau, am fost aflat de cei care nu mă căutau. Am spus – Iată-mă – neamurilor care nu invocau numele meu. Mi-am întins mâinile unui popor necredincios și renegat, celor care umblau pe căi greșite, dimpotrivă urmând păcatul lor. Poporul este acela care mă provoacă cu furie înaintea mea”. Într-adevăr, evreii, chiar dacă aveau profețiile și fiind mereu în așteptarea lui Cristos, când a venit nu l-au recunoscut; mai mult, l-au omorât. Dimpotrivă, națiunile care nu auziseră niciodată vorbind despre Cristos, până ce apostolii, ieșiți din Ierusalim, nu l-au făcut cunoscut și nu au răspândit profețiile, plini de bucurie și credință, au început să renege idolii lor și s-au consacrat Dumnezeului nenăscut, prin Cristos. Ascultați acum scurte fraze din profetul Isaia cum au fost prorocite calomniile care vor fi aruncate împotriva acelora care-l vor mărturisi pe Cristos și cât vor fi de mizerabili cei care-l vor blestema, zicând că est drept să păstrăm tradițiile din vechime. Iată care sunt cuvintele sale: „Vai de cei care spun la ceea ce este amar dulce și la ceea ce este dulce spun amar”.

 

Prorocirile cu privire la pătimirile lui Cristos:

L. Auziți profețiile care au fost spuse cu privire la faptul că Isus Cristos, devenind om pentru noi, a suportat suferințele pătimirii și să devină infam pentru ca mai apoi să revină din nou în slava sa. Iată-le: „Sufletul său a fost dat la moarte și el a fost socotit printre răufăcători; astfel el a luat asupra sa păcatul multora și a dat în schimb iertarea celor nelegiuiți”. „Iată, slujitorul meu va avea succes; se va înălţa, se va ridica şi va fi foarte sus. După cum mulţi s-au înspăimântat de tine – chipul lui era mai desfigurat decât cel al unui om şi faţa lui, decât a fiilor oamenilor –, tot aşa, multe popoare se vor uimi şi regi îşi vor închide gura înaintea lui, căci vor vedea ceea ce nu li s-a povestit şi vor înţelege ceea ce nu au auzit”. „Cine a crezut în ceea ce ne-a fost anunţat? Şi cine a cunoscut braţul Domnului? S-a înălţat ca o mlădiţă înaintea lui şi ca o rădăcină, dintr-un pământ uscat. Nu avea formă şi nici frumuseţe ca să o privim, nici înfăţişare ca să o dorim. Dispreţuit şi refuzat de oameni, om al durerii, cunoscător al suferinței, de care îţi ascunzi faţa. Era dispreţuit şi noi nu l-am luat în seamă. Iar el a purtat suferinţele noastre şi durerile noastre le-a luat asupra lui. Noi l-am considerat lovit, bătut de Dumnezeu şi umilit. Dar el era străpuns pentru nelegiuirile noastre, lovit pentru păcatele noastre. Pedeapsa care ne aducea pacea era asupra lui. Prin rănile lui noi suntem vindecaţi. Noi toţi rătăceam ca oile, fiecare avea propriul drum în faţă. Domnul a făcut să cadă asupra lui păcatele noastre, ale tuturor. Chinuit şi umilit, el nu şi-a deschis gura; ca un miel dus la înjunghiere şi ca o oaie mută înaintea celor care o tund, nu şi-a deschis gura. A fost luat cu violenţă şi judecat; cât despre generaţia lui, cine se gândeşte? A fost şters de pe pământul celor vii, pentru nelegiuirea poporului meu a fost lovit”. După ce a fost răstignit, până și discipolii l-au abandonat cu toții după ce l-au renegat; apoi, totuși – după ce a înviat din morți și le-a apărut, și după ce i-a învățat să citească profețiile în care erau prezise toate aceste evenimente – ei, văzându-l înălțându-se la cer au crezut și au primit de sus tăria pe care el le-a trimis-o, au plecat în lumea întreagă să învețe aceste lucruri și au fost numiți apostoli.

Înălțarea la cer și slava cerească:

LI. Duhul profetic, pentru a ne spune că cel care suferă pătimirea are o origine ce nu poate fi exprimată și domnește peste dușmanii săi, spune astfel: „A fost luat cu violenţă şi judecat; cât despre generaţia lui, cine se gândeşte? A fost şters de pe pământul celor vii, pentru nelegiuirea poporului meu a fost lovit. Mormântul lui a fost cu cei nelegiuiți, cu cel bogat a fost în moartea lui, deşi nu făcuse nicio violenţă şi nu fusese înşelăciune în gura lui. Domnului i-a plăcut să-l zdrobească prin suferinţă; când sufletul şi-l va pune ca jertfă pentru vinovăţie, va vedea o descendenţă care-şi va lungi zilele şi dorinţa Domnului, prin mâna lui, va avea succes. Din truda sufletului său va vedea şi va fi satisfăcut în cunoaşterea lui; slujitorul meu cel drept îi va îndreptăţi pe mulţi şi va lua asupra sa păcatele lor. De aceea, îi voi face parte cu cei mari şi cu cei puternici va împărţi prada, pentru că şi-a dat sufletul la moarte şi a fost numărat împreună cu cei nelegiuiţi. Dar el purta păcatul multora şi mijlocea pentru cei nelegiuiţi”. Ascultați cum a fost prorocit că destinul său va fi acela de a se înălța la cer. Stă scris așa: „Înălțați-vă, voi porțile cerului, deschide-ți-le, pentru ca să intre regele măririi. Cine este acest rege al măririi? Domnul puternic, Domnul cel tare”. Mai ascultați cum a fost prezis de profetul Ieremia chiar și faptul că va veni din ceruri în slavă. Acestea sunt cuvintele sale: „Privește, ca un fiu al omului vine pe norii cerului și îngerii săi cu el”.

Se va împlini și această a doua venire a lui Cristos:

LII. Deoarece am arătat că evenimentele s-au întâmplat toate așa cum au fost prorocite prin Profeți înainte ca ele să aibă loc, suntem nevoiți să credem că și cele, despre care s-a profețit de asemenea, se vor întâmpla cu siguranță. La fel cum se vor împlini evenimentele prorocite și necunoscute încă, tot la fel se vor întâmpla și cu cele ce-au rămas să se întâmple, chiar dacă nu se cunosc încă și nu credem. Profeții au prezis două veniri ale lui Cristos: una, care a avut deja loc, sub chip de om, fără onoruri și capabil să asume suferința; cealaltă, când va veni în slavă din ceruri înconjurat de armatele îngerilor săi – după cum a fost prorocit – atunci când vor învia și trupurile oamenilor care au trăit; iar cei drepți vor primi nemurirea, în timp ce cei nedrepți vor fi trimiși în focul cel veșnic, unde vor gusta suferințe veșnice cu diavolii cei răi. Vă voi demonstra că și acest lucru a fost prorocit. Stă scris în profetul Ezechiel: „Se vor uni oasele la încheieturi și carnea va crește pe ele. Tot genunchiul se va pleca înaintea Domnului și orice limbă îi va da mărturie”. Ce fel de suferințe și pedepse vor înfrunta cei nedrepți? Ascultați ceea ce a fost prorocit și despre acest lucru. Stă scris: „Viermele nu va isprăvi să se hrănească din carnea lor iar focul nu se va stinge niciodată”. Atunci vor dori să se căiască, însă nu le va mai folosi la nimic. În profetul Zaharia a fost prorocit și ceea ce vor spune și vor face popoarele evreilor când îl vor vedea venind în slavă: „Voi porunci celor patru vânturi să-i adune pe fii răspândiți: voi porunci Burei să-i aducă și lui Note să nu se opună”. „Atunci Ierusalimul va fi în plânsete. De ce, Doamne, ne-ai făcut să rătăcim de la căile tale şi ne-ai împietrit inima ca să nu se teamă de tine? Întoarce-te de dragul slujitorilor tăi, al triburilor moştenirii tale! Pentru puţin timp a stăpânit poporul tău cel sfânt; adversarii tăi au călcat în picioare sanctuarul tău. Am devenit de demult cei asupra cărora nu ai stăpânit şi peste care nu a fost invocat numele tău”.

Creștinii proveniți dintre păgâni:

LIII. Chiar dacă aș mai fi putut să vă citesc și alte profeții am renunțat deoarece cred că sunt suficiente acestea pentru a-i convinge pe cei care au urechi în măsură să audă și să înțeleagă; cred că și acești pot înțelege ca și noi, cu siguranță într-un mod diferit decât poeții care au povestit tot felul de fabule cu privire la presupușii fii ai lui Zeus; noi însă nu afirmăm nimic fără să putem demonstra. Din ce motiv ne-am încrede într-un om răstignit, crezând că el este Primul născut din Tatăl nenăscut și că va judeca tot neamul omenesc, dacă nu am fi aflat dovezi despre el care au fost prorocite înainte ca el să vin ca om și să fi văzut că s-au întâmplat exact așa cum au fost prorocite: țara evreilor este pustiită; oameni din toate națiunile aderă la învățăturile apostolilor lui, refuză să mai practice vechile obiceiuri păgâne, după cum erau învățați să facă; noi înșine vedem că sunt mai mulți creștini, și chiar mai sinceri, ce provin dintre păgâni decât dintre evrei și samariteni? (Fiindcă toate celelalte rase umane sun numite, de Duhul profetic, păgâni, în timp ce rasa iudeilor și rasa samaritenilor sunt numite tribul lui Israel și casa lui Iacob). Voi aduce acum argumente să vedeți în ce fel a fost prorocit faptul că vor fi mai mulți creștini proveniți dintre neamuri decât dintre evrei și samariteni. Stă scris așa: „Bucură-te, cea sterilă, care nu poți da naștere; strigă de bucurie, cea care nu ai moștenitori, fiindcă vor fi mulți copiii moștenirii tale, mai numeroși decât cea care are bărbat”. Toate neamurile, care adorau lucrarea mâinilor oamenilor, erau într-adevăr departe de Dumnezeul adevărat. Dimpotrivă, evreii și samaritenii, care aveau Cuvântul Domnului rostit prin Profeți și care l-au așteptat mereu pe Mesia, când acesta a venit nu l-au recunoscut, excepție făcând foarte puțini, despre care Duhul Sfânt profetic, prin gura lui Isaia, prorocise că vor fi mântuiți. Spune profetul, ca și cum ar fi fost ei înșiși cei care vorbesc: „Dacă Domnul nu ne-ar fi lăsat un semn, am fi devenit ca Sodoma și Gomora”. Despre Sodoma și Gomora spune și Moise că erau cetăți ale unor oameni necredincioși, iar Dumnezeu le-a distrus făcând să cadă peste ei foc și pucioasă; niciun locuitor nu a fost salvat, cu excepția unui străin din neamul caldeenilor, numit Lot. Cu el au fost salvate și fiicele lui. Tot cel ce dorește poate vedea aceste ținuturi pustiite și arse și rămase neroditoare. Dimpotrivă, pentru a vă demonstra că păgânii erau deja prorociți ca fiind mai autentici și mai credincioși, voi face apel la cuvintele profetului Isaia. Iată ce spune el: „Israeliții nu sunt circumciși în jurul inimii, păgânii nu sunt circumciși în prepuțiul lor”. Dovezi de acest fel pot fi citate fără număr pentru a conduce la adevăr pe toți cei care nu urmează adevărul și preferă să rămână sclavi pasiunilor lor.

Demonii au inventat multe fabule...

LIV. Cei care învață asemenea invenții mitologice ale poeților nu dau nicio demonstrație discipolilor mai tineri; dimpotrivă, acest lucru ne arată că mitologiile sunt creațiile gândirii rele a demonilor pentru a pune în încurcătură și a duce în eroare rasa umană. Într-adevăr, după ce am auzit prin Profeți despre venirea lui Cristos și despre pedeapsa cu foc a necredincioșilor, demonii nu fac decât să retrimită la fabulele celor care susțin a fi fiii lui Zeus, crezând că oamenii ar fi putut considera profețiile despre Cristos drept povestiri fantastice, asemănătoare celor propovăduite de poeții păgâni. Aceste mitologii au fost răspândite fie printre greci și printre păgânii despre care se spunea că auzind cele referitoare la profețiile lui Cristos ar fi aderat la credința în el și la învățăturile lui. Voi explica cum, chiar dacă au auzit profețiile Profeților, nu le-au înțeles bine, ci rămânând în eroare, au contrafăcut ceea ce în realitate se referea la Cristos al nostru. Deci, profetul Moise, după cum am spus, este mai din vechime decât toți scriitorii și prin gura sa – după cum am spus – s-a profețit astfel: „Nu va lipsi un Prinț peste Iuda și un duce la dreapta sa până ce va veni cel pentru care este rezervat acest lucru. Iar el va fi cel așteptat de oameni, cel leagă care leagă măgărușul în vie și care spală haina sa în sângele strugurilor”. Auzind aceste cuvinte profetice, demonii povesteau fabule despre un anume Dionisie, fiul lui Zeus, despre care spunea că a fost inventatorul viței de vie – mai introduc și vinul în mitologiile lor - și spun că după ce a fost sfâșiat s-a înălțat la cer. Însă, dacă din profeția lui Moise nu reieșea clar că era vorba despre Fiul lui Dumnezeu cel care trebuia să vină și dacă, urcat pe un măgăruș, ar fi rămas pe pământ sau s-ar fi înălțat la cer și deoarece cuvântul „măgăruș” putea indica puiul fie al unui măgar, fie al unul cal, neștiind dacă profeția ar fi vorbit despre propria venire mânând puiul de măgar sau puiul de cal sau dacă era Fiul lui Dumnezeu, după cum am spus, sau al omului, au inventat mitul Bellerofon, care fiind om născut din oameni, chiar și el, călare pe un calul Pegaso, s-a suit la cer. Deoarece mai auziseră și de profetul Isaia care prorocea că s-ar naște dintr-o fecioară și s-ar fi înălțat la cer de la sine, au inventat și ei mitul lui Perseo. Iar apoi cunoscând faptul că era scris despre el, în profeția citată deja, că va fi puternic asemenea un gigant pentru a alerga pe drumuri, au vorbit și ei despre Heraclit, puternic și în stare să alerge în jurul pământului. În sfârșit, când au aflat că fusese prorocit că el va vindeca orice boală și va învia morții, au născocit mitul lui Asclepios.

... însă nu au putut imita și suferințele crucii:

LV. Totuși, în niciun loc și niciun zeu dintre așa zișii fii ai lui Zeus nu au imitat pedeapsa răstignirii. Lucrul acesta nu putea fi înțeles de ei, deoarece tot ceea ce se spusese despre acești zei era doar sub formă de simbol, după cum am arătat. Iar acesta, după cum spusese profetul, este cel mai mare semn al tăriei și puterii lui, după cum arată ceea ce se întâmplă sub ochii noștri. V-ați putea oare imagina dacă tot ceea ce există în lume fără figura crucii ar putea avea un sens sau vreun rost? Marea nu se împarte în două dacă acest trofeu, cu nume de catarg, nu rămâne întreg pe vapor. Nici pământul nu este brăzdat fără semnul crucii. Escavatoriștii nu-și încep lucrul – nici mecanicii – daca nu au făcut mai întâi acest semn. Figura omului nu diferă cu nimic de cea a oștirilor spirituale, în afară de faptul că oamenii se țin pe poziție verticală, au mâini extensibile și poartă pe față, cu precădere sub frunte, ceea ce se numește nas, datorită căruia ființa via respiră, iar această dispoziție nu arată altceva decât forma crucii. În profet stă scris: „Respirația feței noastre este Cristos Domnul”. Chiar și emblemele voastre – mă refer la steaguri și trofee – arată puterea acestei figuri și cu ele voi, pretutindeni, faceți parade, arătând, chiar dacă o faceți fără să vă dați seama, semnul puterii și al comenzii. Tot sub această formă ridicați imaginile împăraților voștri când mor și îi numiți zei în inscripțiile ce le faceți pe monumentele închinate lor. Totuși, deoarece am făcut tot ce-mi stătea în puteri să vă conving, datorită argumentării și evidenței acestui semn, de acum știu că nu mă mai simt vinovat chiar dacă nu mă credeți; eu mi-am făcut datoria.

Despre cei se mai opun lui Cristos:

LVI. Niciodată demonii răi nu s-au mulțumit, înaintea venirii lui Cristos, să spună că au existat așa zișii fii ai lui Zeus; dimpotrivă, când, după ce a venit Cristos printre oameni, au aflat cu a fost el prorocit de Profeți și și-au dat seama că printre toți oamenii credeau și așteptau, încă o dată, după cum am arătat mai devreme, scoteau mereu la iveală alte personaje: Simon și Meandru din Samaria care, practicând magia, duceau în eroare, și mențineau neîncrederea în mulți oameni. Simon, care a trăit – după cum am spus mai înainte – printre voi în Roma imperială, sub împăratul Claudiu, a stârnit o mirare atât de mare în Senat și în poporul roman încât a fost considerat un zeu și a fost cinstit prin ridicarea unei statui, la fel ca și alți oameni cinstiți de voi ca niște zei. De aceea noi rugăm Senatul și oamenii voștri să examinați această cerere pentru ca, în cazul în care cineva ar fi plictisit de învățăturile păgâne, să afle adevărul și să fugă dinaintea erorii. Iar statuia, dacă vreți, o puteți chiar dărâma.

Noi nu ne temem de moarte:

LVII. Demonii răi nu reușesc să ne convingă de faptul că nu există focul drept pedeapsă pentru necredincioși, la fel cum nu au putut nici să țină ascunsă venirea lui Cristos. Pot face doar un lucru: cel care trăiește împotriva rațiunii este educat în mod pervers în obiceiuri rele și este sclavul opiniilor false, de aceea ne omoară și ne urăște. Noi însă, nu doar nu îi urâm, ci – după cum am arătat – ne este milă de ei și dorim să-i ajutăm să se schimbe. Într-adevăr, nouă nu este frică de moarte deoarece știm că, în orice caz, tot omul moare și nu-i nimic nou în asta, ci după rânduiala lucrurilor revenim mereu la aceleași realități. Iar dacă cineva este plictisit de aceste lucruri care trec și vin și de care se bucură doar pe pământ și vor să fie liberi de pasiunile și nevoile lumii acesteia, merită să încerce să adopte învățăturile noastre. Dacă apoi se arată increduli cu privire la realitățile de după moarte și declară că morții vor ajunge în afara materialității, nouă ne face bine, sustrăgându-ne patimilor și nevoii de câștig; dimpotrivă, ei dând dovadă de răutate, se comportă în mod inuman și sclavi ai opiniilor lor false; în realitate nu ne omoară pentru a ne elibera, ci pentru a ne priva de viața aceasta și de plăcerile ei.

Lucrarea răuvoitoare a lui Marcion:

LVIII. După cum am spus, demonii răi l-au întărâtat și pe Marcion din Pont care învață chiar și astăzi oamenii să-l nege pe Dumnezeu creatorul tuturor lucrurilor din cer și de pe pământ și pe Cristos, Fiul său, prorocit de Profeți; el vestește un fel de alt dumnezeu pe lângă Creatorul universului, și la fel un alt fiu. Mulți sunt cei care îl ascultă, ca și cum el ar fi singurul care știe adevărul, și ne batjocoresc pe noi zicând că nu avem nicio dovadă împotriva spuselor lor; fără pic de rațiune, ca niște miei aflați în prada lupului, devin pradă ușoară ale învățăturilor atee și demonilor. Într-adevăr, acești demoni nu vor altceva decât să-i îndepărteze pe oameni de Dumnezeul care i-a creat și de Fiul său Unul-născut, Cristos. Deoarece nu reușesc să se înalțe de la pământ, îi bat în cuie și îi leagă de lucrurile pământești și făcute de mâinile oamenilor și în același timp, într-un mod barbar, îi duc în eroare și îi aruncă în necredință, convingându-i că nu se vor putea ridica niciodată la contemplarea lucrurilor divine dacă nu sunt înzestrați de capacități bune pentru a raționa și dacă nu duc o viață curată și liberă de patimi.

Cum a fost atins Platon de profeții noștri:

LIX. Dar ca să știți că și Platon a fost atins de maeștrii noștri – vreau să zic de cuvintele Profeților – afirmația conform căreia Dumnezeu, folosindu-se de materia inertă, a făcut lumea, ascultați cuvintele exacte ale lui Moise, despre care am arătat deja că este primul profet și cu mult mai din vechime decât scriitorii greci: prin el Duhul profetic, revelând în cel fel, la început, și din ce elemente Dumnezeu a creat lumea, zise astfel: „La început Dumnezeu a creat cerul și pământul. Pământul era invizibil și fără formă, și întunericul acoperea pământul; iar Duhul lui Dumnezeu plutea peste ape. Și Dumnezeu a zis – Să fie lumină - și așa a fost”. Tot la fel și Platon, precum și cei ce gândesc asemenea lui, și chiar eu însumi, am învățat că totul este lucrarea Logosului lui Dumnezeu cu elementele arătate dinainte de Moise; iar voi vă puteți convinge singuri. Știm că și pe cel ce poeții îl numesc Erebus a fost deja amintit mai dinainte de Moise.

LX. Afirmația pe care o găsim în Timaios al lui Platon cu privire la natura Fiului lui Dumnezeu, când spune: „L-a așezat în univers sub formă de X”, a fost spusă mai înainte de Moise. În cărțile lui Moise stă scris că în acel timp, când israeliții au ieșit din Egipt și s-au aflat în pustiu, au năvălit peste ei animale veninoase, vipere, scorpioni și tot felul de șerpi care omora poporul; atunci, prin inspirație și prin lucrarea lui Dumnezeu, Moise a luat bronz, i-a dat o formă de cruce, l-a pus pe un stâlp înalt și a zis poporului: „Dacă veți privi spre acest semn și veți avea credință în el veți fi salvați”. Stă scris că făcând acest lucru șerpii au murit și astfel poporul a scăpat de la o moarte sigură. Platon, citind aceste lucruri, neînțelegând exact că acel semn era cel al crucii, ci crezând că este un X, a spus că Virtutea, care vine în a doua poziție după Dumnezeu primul principiu, este arătată sub formă de X în univers. Cât despre faptul că vorbește și despre un al treilea principiu, se explică astfel: el – după cum am spus – a citit în Moise că Duhul lui Dumnezeu plutea peste ape. A doua poziție o acordă Logosului lui Dumnezeu, despre care spune că se află în formă de X în univers, iar a treia poziție o acordă Duhului despre care se spune că se mișca peste ape. În realitate spune: „Lucrurile de ordinul al treilea sunt în jurul celui de-al treilea principiu”. Ascultați acum felul în care Duhul profetic a prorocit prin Moise conflagrația. Iată care sunt cuvintele sale: „Va coborî un foc veșnic și va devora până în străfundurile abisului”. Nu suntem noi cei care imităm învățăturile altora, ci toți ceilalți imită și repetă învățăturile noastre. De la noi pot auzi și învăța chiar și cei care nici măcar nu cunosc literele alfabetului, ignoranți și barbari ai limbii, însă înțelepți și credincioși cu mintea, unii chiar infirmi și lipsiți de vedere; toate acestea ne fac să înțelegem că nu înțelepciunea umană este la baza cunoașterii, ci puterea lui Dumnezeu.

Botezul:

LXI. Acum vă voi explic în ce fel suntem noi consacrați lui Dumnezeu, regenerați de Cristos, pentru ca să nu vi se pară că, nevorbind și despre acest lucru, evită într-o oarecare măsură să vă vorbim de unele lucruri. Cei care ajung să înțeleagă și să creadă că învățăturile noastre sunt adevărate și promit că vor trăi cu înțelepciune toate aceste lucruri, îi învățăm să se roage și să ceară lui Dumnezeu, postind, iertarea păcatelor, în timp ce noi ne pregătim să postim împreună cu ei. Apoi sunt conduși de noi la un loc unde se află apă și sunt renăscuți în acelaşi fel în care am fost renăscuți și noi; atunci ei sunt spălați în apă, în numele lui Dumnezeu, Tatăl și Stăpânul universului, în numele lui Isus Cristos, Mântuitorul nostru, și în numele Duhului Sfânt. Deoarece Cristos a spus: „Dacă nu veți fi renăscuți, nu veți intra niciodată în Împărăția cerurilor”, este limpede pentru noi că, odată născuți, nu mai putem reintra în sânul matern. Iar în profetul Isaia – după cum am scris mai sus – stă scris în cel fel au fugit de păcate cei care au păcătuit și se pocăiesc. Iată care sunt cuvintele lui: „Spălați-vă, deveniți curați, îndepărtați răul din sufletele voastre, învățați să faceți binele, luați apărarea orfanului, faceți dreptate văduvei; apoi veniți să stăm de vorbă –zice Domnul – și dacă păcatele voastre sunt ca purpura, le voi înălbi ca lâna; iar dacă sunt roșii, le voi face albe ca zăpada; însă, dacă nu mă veți asculta, o sabie vă va străpunge. Așa vorbește gura Domnului”. Despre acest lucru am învățat și de la apostoli. Deoarece, neștiind nimic despre prima noastră naștere, conform necesității am fost născuți dintr-o sămânță umedă prin unirea părinților noștri, iar prin natura noastră dezvoltăm obiceiuri rele și înclinații răutăcioase, pentru a nu rămâne copiii necesității și ignoranței, prin alegere liberă și conduși de înțelepciune, și pentru a obține iertarea păcatelor săvârșite înainte, asupra celui care a decis să se renască și să se pocăiască de păcate se invocă, în apă, numele lui Dumnezeu, Tatăl și Stăpânul universului; doar acest nume este rostit de cel ce conduce la baia renașterii pe cel ce va fi renăscut. Într-adevăr, nimeni nu poate da un nume Dumnezeului inefabil; iar dacă cineva ar îndrăzni să spună că ar exista cineva, este, fără discuție, un nebun. Această baie se numește „iluminare”, fiindcă cei care înțeleg aceste lucruri sunt luminați la minte. Iar cel ce trebuie să fie iluminat este spălat în numele lui Isus Cristos, răstignit sub Ponțiu Pilat; și în numele Duhului Sfânt, care a prorocit prin Profeți toate cele ce se referă la Isus Cristos.

Contra-răspunsul demonilor:

LXII. Ei bine, auzind vorbind despre această baie prorocită de Profeți, demonii au făcut în așa fel încât cin intră în templele lor și doreau să se apropie pentru a aduce jertfe și sacrificii, trebuie să fie stropiți; au stabilit chiar și o spălare completă înaintea de a intra în templele unde erau stabiliți. Într-adevăr, până și această normă conform căreia preoții prescriu credincioșilor să intre în temple pentru a celebra riturile lor doar după ce s-au descălțat, demonii l-au învățat imitându-l pe Moise, profetul despre care am vorbit. Atunci când Moise a primit poruncă să coboare în Egipt și să elibereze poporul israeliților care se afla acolo, în timp ce se afla în ținuturile Arabiei și păștea oile unchiului matern, dintr-un rug, sub formă de foc, i-a vorbit Cristos al nostru și i-a spus: „Înlătură-ți încălțămintea, apropie-te și ascultă”. Iar el, descălțându-se și apropiindu-se, a auzit glasul ce-i spunea că trebuia să se coboare în Egipt și să elibereze poporul israeliților. Înzestrat cu forță și putere de Cristos, care i-a vorbit sub forma rugului aprins, și, coborând, a condus în afara Egiptului poporul după ce a săvârșit mai întâi fapte extraordinare și mărețe; dacă vreți să le cunoașteți, nu aveți decât să citiți scrierile lui.

Logosul i-a vorbit lui Moise din rugul aprins:

LXIII. Toți evreii, până astăzi, învață că Dumnezeul inefabil a vorbit lui Moise. De aceea, Duhul profetic, reproșându-i prin gura profetului de care am pomenit deja, Isaia – după cum am scris mai sus – spuse: „Boul își cunoaște stăpânul și măgarul ieslea stăpânului său, însă Israel nu m-a cunoscut pe mine și acest popor nu m-a ascultat”. Isus Cristos, le-a reproșat de asemenea zicând: „Nimeni nu-l cunoaște pe Tatăl decât Fiul, nici pe Fiul decât Tatăl și cei cărora Fiul l-a revelat”. Logosul lui Dumnezeu este Fiul său, după cum am spus deja. El se numește „trimis” și „reprezentant”, fiindcă el este cel care vestește ce trebuie cunoscut și este trimis pentru a explica ceea ce a fost vestit, după cum a spus și Domnul nostru: „Cine mă ascultă pe mine îl ascultă pe cel care m-a trimis”. Acest lucru apare explicit și în scrierile lui Moise. El spune așa: „I-a vorbit lui Moise trimisul lui Dumnezeu în văpaia focului din rugul aprins și i-a zis: Eu sunt cel care sunt, Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isac, Dumnezeul lui Iacob, Dumnezeul Părinților tăi. Coboară în Egipt și eliberează poporul meu”. Dacă vreți, puteți afla restul cuvintelor lui din cărți, fiindcă îmi este imposibil să citez tot conținutul aici. Însă aceste cuvinte sunt pentru a arăta că Isus Cristos este Fiul și trimisul lui Dumnezeu: el care înainte era Logos, a apărut când sub chip de foc, când sun înfățișare netrupească, iar în vremurile noastre, prin voința lui Dumnezeu s-a făcut om din iubire față de rasa umană, a acceptat să sufere tot ceea ce demonii îi pregăteau prin mâinile evreilor nechibzuiți. Aceștia, chiar dacă au văzut scris foarte clar în cărțile lui Moise: „Trimisul lui Dumnezeu i-a vorbit lui Moise în văpaia focului din rugul aprins și i-a zis – Eu sunt cel care sunt, Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isac, Dumnezeul lui Iacob” susțin că aceste cuvinte au fost rostite de Tatăl și creatorul universului. Tocmai de aceea Duhul profetic le aduce reproșuri zicând: „Israel nu m-a cunoscut pe mine și acest popor nu m-a ascultat”. La rândul său Isus, după cum am arătat, stând în mijlocul lor, le-a spus: „Nimeni nu-l cunoaște pe Tatăl decât Fiul, nici pe Fiul decât Tatăl și cei cărora Fiul l-a revelat”. Deoarece evreii spuneau totuși că era Tatăl universului cel care i-a vorbit lui Moise – în timp cel care vorbea era Fiul lui Dumnezeu, care mai este numit și trimis și reprezentant – li se reproșează pe bună dreptate fie de către Duhul profetic fie de Cristos însuși, că nu l-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Fiul. Într-adevăr, toți cei care spun că Fiul este Tatăl li se reproșează faptul că nu-l cunosc pe Tatăl și că nu știu că Tatăl universului are un Fiu. Acesta, fiind Logos și Primul născut al lui Dumnezeu, este și Dumnezeu. Iar mai înainte i-a apărut lui Moise și celorlalți Profeți sub formă de foc și într-un chip netrupesc. Acum însă, în vremurile împăratului vostru – după cum am spus – făcându-se om dintr-o Fecioară, după voința Tatălui, pentru mântuirea celor ce cred în el, a acceptat să se înjosească pe sine și să sufere, pentru a putea învinge moartea, murind și înviind din morți. Cuvintele spuse lui Moise din rug: Eu sunt cel care sunt, Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isac, Dumnezeul lui Iacob, Dumnezeul Părinților tăi” arată că aceștia, chiar și după moarte supraviețuiesc și sunt oameni ai aceluiași Cristos. Într-adevăr, primii dintre toți oamenii, s-au dedicat căutării lui Dumnezeu Abraham, tată lui Isac, și Isac, tatăl lui Iacob, după cum a scris și Moise.

Fabulele lui Kore și Atena:

LXIV. Din cele spuse până acum puteți înțelege că ridicarea statuii lui Kore lângă ape este lucrarea diavolilor, care spun că este fiica lui Zeus, folosind imitarea cuvintelor lui Moise. Într-adevăr, Moise a spus, după cum am scris mai sus: „La început Dumnezeu a creat cerul și pământul. Pământul era neorânduit și pustiu, iar Duhul Domnului plutea peste ape”. Imitând așadar Duhul lui Dumnezeu, despre care se spune că plutea peste ape, au vorbit despre Kore, fiica lui Zeus. Cu o analogia asemănătoare au spus că Atena este fiica lui Zeus, născută fără împerechere; însă doar ce au aflat că Dumnezeu, printr-un act al gândirii, a creat lumea prin Logos, au și afirmat că Atena este prima sa gândire. Din toate acestea noi reținem transferul ridicol al formei unei femei în imaginea gândirii. La fel și alți așa ziși fii ai lui Zeus sunt condamnați de propriile lor fapte.

Euharistia:

LXV. Atunci noi, după ce am trecut prin baia botezului pe cel care a devenit credincios și a aderat la credință, îl conducem în mijlocul celor pe care-i numim frați, în locul unde aceștia sunt adunați, pentru a ne ruga împreună cu ei, fie pentru noi înșine, fie pentru cel iluminat, fie pentru toți ceilalți, oriunde s-ar afla, pentru ca, învățând adevărul, să merităm a fi în realitate buni cetățeni și credincioși păstrători ai preceptelor și de a trăi în vederea mântuirii veșnice. După ce am terminat rugăciunile, ne salutăm reciproc cu sărutul păcii. Apoi sunt aduse înaintea celui care prezidează adunarea o pâine și o cupă cu vin amestecat cu apă; acesta le ia și le ridică rostind rugăciuni de laudă Tatălui universului în numele Fiului și al Duhului Sfânt, și aduce mulțumiri pentru că au fost aflați vrednici de el să aducă aceste daruri. Când el a terminat rugăciunea și mulțumirile, tot poporul spune: AMIN! Cuvântul AMIN în limba ebraică înseamnă „așa să fie”. După ce cel care prezidează adunarea a făcut mulțumirea și după ce tot poporul a dat acordul, cei pe care noi îi numim diaconi împart fiecăruia din darurile euharistificate, pâine, vin și apă, și duc de asemenea și celor absenți.

Euharistia este trupul și sângele lui Isus întrupat:

LXVI. Noi numim această hrană Euharistie și nu-i este îngăduit nimănui să participe decât celor care cred că învățăturile noastre sunt adevărate, s-a curățit trecând prin baia iertării păcatelor și renașterii, și astfel trăiește după învățăturile lui Cristos. Într-adevăr, noi nu luăm acestea ca o hrană și o băutură obișnuite; ci așa cum Isus Cristos, Mântuitorul nostru întrupându-se, prin cuvântul lui Dumnezeu, a luat un trup și sânge pentru mântuirea noastră, așa am învățat că acea hrană, sfințită cu rugăciuni ce conțin cuvintele lui însuși și din care se hrănește trupul nostru și sângele nostru spre transformare, este trupul și sângele acelui Isus întrupat. Într-adevăr, Apostolii, în memoriile lor numite evanghelii, au transmis ceea ce le-a fost poruncit de Isus, care a luat pâine și a mulțumit zicând: „Faceți aceasta în amintirea mea, acesta este trupul meu”. La fel, luând și potirul, a mulțumit zicând: „Acesta este sângele meu”; și le-a dat doar lor spre mâncare și băutură. Demonii răi, prin imitare, au spus că aceste lucruri se întâmplă și în cultul adus lui Mitra. Într-adevăr, după cum voi știți prea bine, sau puteți afla, că în riturile inițierii, cei din cultul Mitra introduc și o pâine și o cupă cu apă și se rostesc niște formule.

În ziua numită „a Soarelui”:

LXVII. De atunci noi facem memorialul acestor lucruri. Iar cei ce au bunuri îi ajută din bunurile lor pe cei aflați în nevoi și suntem mereu uniți unii cu alții. Pentru toate bunurile ce le primim aducem mulțumiri Creatorului universului prin Fiul său și prin Duhul Sfânt. În ziua numită „a Soarelui” ne adunăm împreună, locuitori din sate și orașe, și citim memoriile apostolilor sau din scrierile profeților, atâta cât ne permite timpul. Apoi, când cititorul a terminat, cel care prezidează ia cuvântul și ne învață sfătuindu-ne să imităm aceste exemple bune. Apoi, împreună ne ridicăm în picioare și spunem rugăciuni; așa după cum am zis, odată terminată rugăciunea, se aduce pâine, vin și apă, iar cel care prezidează, în același fel, în funcție de capacitățile sale, înalță rugăciuni și mulțumiri, iar poporul credincios spune: AMIN! Apoi se face distribuirea din lucrurile euharistificate fiecăruia în parte, și prin diaconi se trimit și celor absenți. Cei mai înstăriți și toți cei care doresc dau din bunurile lor ceea ce vor și ceea ce se adună este pus înaintea celui care prezidează adunarea. Acesta se îngrijește de orfani, de văduve și de cei lipsiți din cauza bolii sau din alte motive, și de cei întemnițați și de străinii care se află printre noi; în fine, se îngrijește de toți cei care se află în nevoi. Ne întrunim cu toții în ziua Soarelui, fiindcă este prima zi în care Dumnezeu, transformând întunericul și materia, a creat lumea; tot în această zi Isus Cristos, Mântuitorul nostru, a înviat din morți. Într-adevăr, a fost răstignit în ziua dinaintea lui Saturn, iar în ziua următoare zilei Saturn, care este ziua Soarelui, a apărut apostolilor și discipolilor și i-a învățat aceste lucruri ce le-am expus și vouă pentru ca să le examinați.

Petiție finală:

LXVIII. Dacă aceste lucruri vi se par pline de înțelepciune și adevăr, țineți seama de el; dacă, dimpotrivă vi se par lucruri nebunești, disprețuiți-le ca pe niște lucruri nebunești, însă nu decideți pedepse cu moartea, ca împotriva unor dușmani, împotriva acelor oameni care nu sunt vinovați cu nimic. Vă spune așadar, dacă persistați în nedreptate, nu veți putea fugi dinaintea judecății lui Dumnezeu. Iar noi vom striga: „Să se facă după bunul plac al lui Dumnezeu”. Făcând apel la scrisoarea marelui și ilustrului împărat Adrian, părintele vostru, noi am putea cere ca să dați poruncă să ne supunem unui proces, după cum v-am spus deja; însă nu vă supunem o asemenea rugăminte tocmai în baza decretului lui Adrian; dimpotrivă, am scris acest apel și am făcut această expunere fiindcă știm să cerem lucruri drepte. Am inclus și o copie a scrisorii lui Adrian pentru ca să vă convingeți de cel spuse de mine și că spun adevărul și asupra acestui aspect.

Iată copia scrisorii:

Către Minucio Fundano. Am primit scrisoarea ce mi-a trimis-o Serenius Granianus, om de vază, căruia i-ai succedat. Cred că este necesar să fie examinat cu atenție acest lucru pentru ca oamenii să nu se tulbure, nici să se dea clevetitorilor posibilitatea să facă rău. Deci, dacă provincialii pot să susțină deschis acuzele împotriva creștinilor, aceștia trebuie să fie duși înaintea tribunalelor și doar acolo să se apere, însă nu fără o judecată dreaptă sau având la bază doar presupuneri. Dacă cineva vrea să aducă un denunț e mai bine ca înainte să examinezi cu atenție acea persoană. Deci dacă cineva aduce denunțuri împotriva creștinilor și arată că fac ceva rău împotriva legii, să judeci conform gravității vinovăției; însă, pe Hercule, dacă se face tot acest tărăboi doar pentru a calomnia, să ții cont de o asemenea răutate și dă-ți silința să faci dreptate.