• Lucian din Samosata, filosof satiric: Visul

    Lucian din Samosata, filosof satiric: Visul

    Filosoful satiric Lucian, născut la Samosata, Siria, în jurul anului 120 și decedat puțin după 180 probabil la Alexandria, în timpul domniei lui Comodius, este unul dintre cele mai marcante și atașante personaje din acea vreme. Părinții lui îl orientaseră spre meseria de sculptor, meserie cu ceva rădăcini în familia mamei, însă își abandonează repede maestrul, unchiul matern, chiar de la prima lecție de sculptură. Se consacră studiului literelor și s-a dovedit a fi un talent de excepție în mânuirea condeiului. Până la vârsta de 40 de ani s-a mulțumit doar să dea lecții de retorică, mai întâi la Antiohia și apoi la Atena. După această vârstă a început cariera sa de scriitor. Ajunge în Italia unde face un lung popas, apoi merge în Galia și în Asia Mică. În cele din urmă se stabilește în Egipt unde împăratul Marc Aurel îi încredințează funcțiii dintre cele mai importante pe plan administrativ și judiciar. Astfel dobândește un mare renume și bogății imense. Scrierile lui cunosc foarte repede o popularitate ieșită din comun iar pentru cursurile ce le dădea primește sume colosale. După ce a povestit Visul care a stat la baza vocației lui literare, spunea: "dacă există unii care din cauza sărăciei sunt prost sfătuiți și sunt orientați spre ceva rău mergând împotriva bunul natural care este în ei, aceștia, sunt sigur, se vor simți încurajați de povestea mea, ținând seama care a fost punctul meu de plecare într-o carieră atât de strălucită, fiind învăluit de Știință, fără frica sărăciei, care mă pândea pe atunci, și cum am ajuns acum să fiu învăluit de slavă cum nu poate fi niciodată nici un sculptor, ca să nu spun nimic mai mult".

    Visul este deci povestirea care stă la baza schimbării de orientare în cariera lui Lucian din Samosata. Povestirea visului o puteți citi în cele ce urmează, o povestire care poate da de gândit multora atunci când sunt înaintea unei alegeri de viață și nu știu încontro s-o apuce.

     

    Lucian din Samosata : Visul

    Încetasem să mai merg la școală de ceva vreme; eram de-acuma băiat mare, iar tatăl meu ținea sfat cu prietenii săi asupra viitorului meu. Cei mai mulți erau de părere că meseria literelor ar necesita mult lucru și timp, taxe de școlarizare prea ridicate, o adevărată avere; însă resursele noastre erau neînsemnate și ar fi trebuit să avem, fără doar și poate, un ajutor din afară. Dimpotrivă, dacă aș fi învățat o meserie oarecare, aș fi putut să-mi asigur mai întâi necesarul, să scap de sub grija financiară a familiei, deoarece aveam și eu de-acuma o vârstă. În curând voi intra în aprecierile tatălui meu, aducând și eu ceva bănuți în casă.

    În timpul unei alte discuții subiectul era acela de a ști care ar putea fi cea mai bună meserie, cel mai ușor de învățat, cea mai demnă cu statutul unui om liber, cea care necesită unelte dintre cele mai simple și mai ușor de găsit și care aduce cât mai repede și cât mai mult câștig. Fiecare din prietenii tatălui meu a început să laude cutare sau cutare meserie, în funcție de opiniile și de cunoștințele fiecăruia; însă tatăl meu, aruncând o privire asupra unchiului matern, care participa la discuție și care era considerat ca fiind un bun fabricant de statui și un excelent lucrător în marmură, zise: „Nu se cuvine ca o altă meserie să fie preferată în timp ce tu ești aici; îți încredințez acest băiat, adaugă el arătând cu degetul spre mine, ia-l cu tine și fă din el un cioplitor în piatră, un bun artizan, un excelent sculptor; desigur poate face așa ceva și are pentru arta asta, după cum bine știi, foarte bune abilități naturale”. Tatăl meu își formase această convingere văzând micile figurine ce le modelam din ceară. Efectiv, revenind de la școală, luam ceară și modelam boi, cai și, pe Jupiter! chiar și oameni, toate acestea cu o deosebită îndemânare, după gustul tatălui meu. Acest talent îmi atrăsese în trecut câteva elogii din partea învățătorilor mei, însă astăzi devenea un subiect de elogii și semnul unei aptitudini fericite; astfel s-au născut cele mai frumoase speranțe că voi învăța meseria asta foarte repede având deja o așa de bună și frumoasă predispoziție la confecționarea statuilor din ceară!

    În curând sosi ziua în care trebuia să încep ucenicia și am fost încredințat unchiului meu, încântat, vezi bine, să se pună pe treabă cu mine; treaba asta era pentru mine doar un plăcut divertisment, un fel de a mă distinge dintre colegii de vârsta mea, atunci când mă vor vedea că voi sculpta zeități și voi fabrica statuete frumoase, fie pentru joaca mea fie pentru cine vor dori. Însă mi s-a întâmplat ceea ce se întâmplă de obicei începătorilor; unchiul meu mi-a pus o daltă în mâini și mi-a poruncit să tai cu grijă o tabletă din marmură ce se afla în fața mea, amintindu-mi proverbul: „Lucrarea începută este deja pe jumătate făcută”. Lipsa mea de experiență a făcut să dau o lovitură mai puternică și tableta s-a spart; unchiul meu, mâniat pe mine, înșfăcă o curea, aflată la îndemână, și-mi dădu o lecție atât de dură, un avertisment atât de violent încât am învățat meseria plângând.

    Am fugit acasă, plângând, având ochii plini cu lacrimi; povestesc isprava cu cureaua, arăt mamei rănile pricinuite din bătăi, mă vaiet de brutalitatea unchiului meu, adăugând de la mine că din cauza geloziei s-a mâniat așa de tare pe mine, temându-se că într-o zi voi deveni mai bun decât el. Mama s-a supărat foarte, l-a blestemat de mii de ori pe fratele ei, apoi, când a venit seara, am mers la culcare, cu obrajii încă umezi, și am visat toată noaptea.

    Ce-am povestit până aici au fost de glume copilărești; însă de-acum înainte, dragi auditori, veți auzi lucruri serioase și de aceea vă îndemn să mă ascultați bine. Într-adevăr, pentru a vorbi ca Homer, m-a vizitat în timpul întunericului nopții un vis divin, o viziune atât de clară încât credeam chiar că se întâmplă în realitate. După atâția ani, forma obiectelor ce-mi apăruse atunci este încă prezentă înaintea ochilor mei și chiar parcă mai aud glasul care-mi lovea urechile, atât de bine fiecare imagine era distinctă.

    Două femei mă luau de mâini și mă trăgeau, fiecare de partea ei, cu multă forță și violență; a lipsit puțin ca ele să mă rupă în două trăgând atât de tare de mine în direcția lor: uneori una era mai tare și mă acapara aproape în întregime, alteori cealaltă era mai tare și mă acapara de partea ei. Totuși, amândouă strigau, aceasta atunci când mă trăgea la sine și eram în posesia ei, cealaltă când mă deținea în puterile ei ca pe o pradă ce nu-i aparținea. Una din ele avea fața unui artizan, trăsături virile, părul dezordonat, mâinile butucănoase, rochia ridicată și plină de praf, așa cum era unchiul meu atunci când se apuca de tăiat în piatră; cealaltă avea fizionomia mai blândă, o ținută nobilă, o înfățișare elegantă. În sfârșit ele m-au lăsat să decid eu de care parte voi fi.

    Prima, cea care avea înfăţişarea dură și virilă, mi-a spus: „Fiul meu, eu sunt Sculptura pe care tocmai ai învățat să o practici ieri; sunt din familia și din rudenia ta, fiindcă bunicul tău (a rostit aici numele tatălui mamei mele) era sculptor, de asemenea și cei doi unchi ai tăi și-au dobândit, datorită mie, o bine meritată celebritate în domeniu. Dacă vrei să renunți la măgulelile și șiretlicurile acestei femei (mi-a arătat-o pe cealaltă femeie) pentru a mă urma și a rămâne cu mine, mai întâi te voi hrăni cum se cuvine și vei avea umerii viguroși; apoi vei fi la adăpost de invidie; nu vei călători niciodată în țări îndepărtate, abandonându-ți patria și prietenii, și te vei bucura de multe elogii ce ți se vor aduce nu prin discursuri deșarte.

    Nu te iuta la aspectul neglijent al îmbrăcămintei mele exterioare, nici la mizeria hainelor mele; din acest praf bine cunoscutul Phidias l-a scos la iveală pe Jupiter, iar Polyclete pe Junon; tot așa și Myron și Praxitele au avut parte pe drept de admirație și laude; astăzi sunt adorați împreună cu zeitățile pe care le-au făurit. Dacă vei deveni asemenea unuia dintre ei, cum ai putea crede că nu vei deveni celebru printre oameni? Mai mult: tatăl tău va fi invidiat, iar tu vei fi cinstea patriei tale!” Acestea au fost, și multe altele, cuvintele Sculpturii, cuvinte pline de greșeli și barbarisme, chiar dacă erau ordonate cu dibăcie în scopul de a mă convinge; însă nu mi le mai amintesc pe toate, fiindcă multe lucruri mi-au ieșit din memorie! Când a încetat să mai vorbească, cealaltă a început discursul cam așa:

    „Eu, fiule, sunt Știința, pe care tu o cunoști deja și ți-am devenit intimă, chiar dacă nu mai pus încă la încercare pe deplin. Avantajele de care te vei bucura, dacă te vei face sculptor, ți le-a enumerat femeia aceasta; cu toate astea însă nu vei fi decât un artizan, îți vei obosi trupul de care va depinde toată speranța vieții tale; vei fi sortit întunericului și nu vei primi decât un salariu neînsemnat; vei avea spiritul atrofiat, vei fi izolat de toți, incapabil să-ți aperi prietenii, nu te vei putea opune dușmanilor tăi, nici nu vei putea stârni invidia compatrioților tăi, ci vei fi doar un simplu muncitor, un om pierdut în mulțime, îngenunchiat înaintea celor mari ai lumii, umil slujitor al celor care se dedică elocinței, trăind ca un iepure de câmp destinat a fi prada celui mai puternic. Când vei fi un Phidias, un Polyclete? Când vei face mii de opere de artă, arta ta va fi cea care va primi laudele oamenilor; iar printre cei care le vor vedea, nu există nici măcar unul, dacă se află în toate mințile, care ar dori să fie ca tine, căci indiferent cât de abil vei putea fi, te vor considera mereu drept artizan, un muncitor smerit, un om care trăiește din munca mâinilor lui.

    Dacă, dimpotrivă, dorești să mă asculți, îți voi face cunoscute lucrările nenumărate ale celor din vechime, faptele lor admirabile; îți voi explica scrierile lor și îți voi implementa abilități în orice domeniu al cunoașterii. Sufletul tău, partea cea mai nobilă a ființei tale, îl voi înzestra de cele mai frumoase virtuți, cu înțelepciune, cu dreptate, cu credincioșie, cu blândețe, cu bună voință, cu inteligență, cu răbdare, cu dragoste pentru frumos, cu dorința după studii serioase; aceasta este într-adevăr zestrea incoruptibilă a sufletului. Nu vei ignora nimic din ceea ce s-a făcut în trecut, nimic din ceea ce trebuie făcut în prezent, dar ce spun? îți voi descoperi chiar și viitorul; într-un cuvânt, te voi face să cunoști, în scurt timp, tot ce există, lucruri divine și umane.

    Cel care acum este sărac, fiul unui om necunoscut, care încă mai stă pe gânduri dacă să îmbrățișeze un statut josnic, va fi în curând în ochii tuturor un obiect de invidie și de gelozie, copleșit cu laude și onoruri, renumit printre cei mai slăviți oameni, remarcabil între cei care se disting prin nașterea sau bogățiile lor, îmbrăcat cu veșminte ca acestea (mi-a arătat îmbrăcămintea sa, care era măreață), vrednic să ocupe primele locuri și primele ranguri. Dacă vei călători, nu vei fi niciodată nicăieri un străin sau un necunoscut; te voi însemna cu un sigiliu atât de luminos încât oricine, văzându-te, va da brânci vecinului, te va arăta cu degetul și-i va spune: „El este!”.

    Dacă prieteni tău sau chiar întreg orașul sunt preocupați cu interese mari, toate privirile se vor îndrepta spre tine. Dacă se întâmplă ca tu să iei cuvântul, toți te vor asculta, vor sta neclintiți înaintea ta, încântați de admirație, estimându-te fericit că ai primit un asemenea talent, iar tatăl tău va fi lăudat că a dat naștere unui asemenea fiu. Iar ceea ce se spune despre anumiți oameni, că ar fi devenit nemuritori, voi îndeplini și pentru tine; chiar și atunci când va trebui să ieși din lumea aceasta, nu vei înceta niciodată să fii cu cei înțelepți și să discuți cu spiritele luminate. Privește la Demostene, cine era tatăl său!, și cum am făcut ca el să devină renumit! Privește la Eschine, a cărei mamă era toboșar, totuși datorită mie s-a văzut mângâiat de Filip. Cât despre Socrate, crescut mai întâi ca ucenic al Sculpturii, doar ce a înțeles că există ceva mai măreț, a și părăsit Sculptura și s-a aruncat în brațele mele, iar acum știi prea bine cât este de celebru.

    Cum ai putea lăsa în pace acești oameni celebri și faptele lor mărețe și scrierile lor înțelepte? Cum să renunți la toate, la recepții cu fast, la cinste, slavă, laude, supremație, putere, demnități, renume de elocință, stimă pentru geniul tău? Iar apoi vei lua o daltă în mână, un foarfece, un ciocan și îți vei încovoia spatele asupra lucrării tale, te vei târî pe burtă, vei fi aplecat doar spre pământ, vei fi legat fără ca măcar să-ți mai poți ridica capul, fără să te mai gândești la nimic și fără să te bucuri de libertate; nu te vei gândi decât să lucrezi bine, să șlefuiești lucrările tale cum trebuie, să le dai formele pe care dorești, și vei fi așezat peste un morman de pietre”.

    Nu isprăvise încă vorba și eu, fără să mai stau mult pe gânduri, m-am ridicat și mi-am făcut alegerea; am părăsit muncitoarea cea murdară și urâtă și am făcut pasul către Știință, având inima plină de bucurie, cu atât mai mult cu cât aveam mereu în minte cureaua și mulțimea de lovituri ce mi le dăduse doar cu o zi înainte unchiul matern. Sculptura văzându-se abandonată a început să se supere, a lovit din mâini și a scrâșnit din dinți; însă, în final, după cum se spune despre Niobe, a devenit nemișcată și a fost preschimbată în piatră. Această metamorfoză vi se pare de necrezut? Totuși credeți-mă, visurile nu sunt decât minunății.

    Știința, privindu-mă atunci fix, mi-a spus: „Te voi răsplăti fiindcă ai făcut alegerea cea bună și că ai reușit să depășești imparțialitatea ce te stăpânea. Înaintează, urcă în această trăsură (mi-a arătat o trăsură trasă de cai înaripați, asemănători cu Pegas) și vei vedea tot ceea ce vei fi ignorat dacă nu ai fi ales să mă urmezi”. M-am ridicat deci și am urcat în trăsură și am văzut într-o clipă, din Răsărit până în Apus, orașele, națiunile, popoarele peste care eu, noul Triptolem, aruncam ca niște semințe. Nu-mi amintesc prea bine ce era, însă știu că oamenii, ridicându-și ochii spre cer, mă învăluiau cu laude și mă binecuvântau peste tot pe unde zburam.

    După ce Știința mi-a arătat toate acestea și m-a expus la toate elogiile, m-a readus în patria mea, fără a mai fi înveșmântat cu hainele ce le aveam când am plecat, ci eram îmbrăcat într-o haină cu adevărat minunată. De îndată m-am întâlnit cu tatăl meu care era în picioare și mă aștepta. Știința i-a arătat haina mea și m-a prezentat și pe mine și i-a povestit despre glorioasa mea revenire; totodată i-a reamintit decizia pe care el tocmai dorea să o ia referitor la viitorul meu. Aceasta este amintirea ce o am despre vedenia ce am avut-o pe când eram la vârsta ieșirii din copilărie și pe când spiritul îmi era încă răvășit de teama loviturilor primite.

    Însă, în timp ce vă vorbesc, cineva ar putea spune: „Iată un vis destul de lung și ce mai pledoarie îi face”. Un altul va spune fără îndoială: „Este un vis de iarnă, fiindcă atunci nopțile sunt foarte lungi; sau este vorba despre lucrarea a trei nopți, ca Hercule. De ce vine să ne îmbuibe cu aceste visuri? De ce ne povestește o noapte din copilăria lui? De ce se fălește cu un vis învechit deja și irealist? Descrierea lui este rece și puerilă. Să ne creadă oare interpreți ai visurilor?” Nu, prietene, dar Xenofon nu a povestit și el visul în care i se părea că vedea casa tatălui său cu multe detalii precise? Iar voi știți prea bine, descrierea lui nu era considerată drept șarlatanism, nici povestirea lui drept bavardaj; el era în război, situația sa era critică, dușmanii îl împresurau din toate părțile și totuși povestea lui a produs un efect fericit.

    Tot la fel și eu, nu v-am povestit visul decât pentru a-i orienta pe tineri spre ce este bine și spre dragostea de Știință; și în special, dacă există unii care din cauza sărăciei sunt prost sfătuiți și sunt orientați spre ceva rău mergând împotriva bunul natural care este în ei, aceștia, sunt sigur, se vor simți încurajați de povestea mea, ținând seama care a fost punctul meu de plecare într-o carieră atât de strălucită, fiind învăluit de Știință, fără frica sărăciei, care mă pândea pe atunci, și cine am ajuns acum să fiu învăluit de slavă cum nu poate fi niciodată nici un sculptor, ca să nu spun nimic mai mult.


  • Commentaires

    Aucun commentaire pour le moment

    Suivre le flux RSS des commentaires


    Ajouter un commentaire

    Nom / Pseudo :

    E-mail (facultatif) :

    Site Web (facultatif) :

    Commentaire :