• Mărturii extra-biblice despre Isus Christos

    Mărturii extra-biblice despre Isus Christos

    S-a ivit atunci un om, dacă ne este permis să-l numim om. Înfățișarea și exteriorul său erau cele ale unui om, însă aparența lui era mai mult decât umană iar lucrările lui erau divine: săvârșea minuni extraordinare cu o putere divină. De aceea nu-l pot numi om. Pe de altă parte, considerând firea comună, nu l-aș putea numi nici înger. Tot ceea ce el înfăptuia, stăpânit de o forță invizibilă, înfăptuia prin cuvânt și poruncă. Unii spuneau despre el: “Primul nostru legislator[1] a înviat din morți și a revenit printre noi, înfăptuiește multe vindecări care sunt dovezi ale științei sale”. Alții credeau că era un trimis al lui Dumnezeu, însă era în contradicție cu multe prescripții din Lege și nu păstra sabatul conform tradiției celor din vechime. Totuși, nu săvârșea nimic necurat, nici o lucrare manuală, ci făcea totul doar prin cuvânt. Mulți erau cei din popor care-l urmau și-i ascultau învățăturile. Multe suflete îi dădeau crezare, gândind că prin el triburile lui Israel vor fi eliberate de sub stăpânirea romanilor[2]. Avea obiceiul să se poziționeze în fața orașului (Ierusalim) pe Muntele Măslinilor. 



    [1] Este vorba despre Moise. Vezi Luca 9, 18-19, unde Isus îi întreabă pe Apostoli ce spune lumea despre el: “Unii spun că ești Ioan Botezătorul, alții Ilie, alții unul din profeții de altă dată care a înviat”. În acest context este vorba despre moartea lui Ioan Botezătorul, iar schimbarea la față pune în scenă pe Moise și pe Ilie. Deci pare o ispită bine întemeiată de a spune că Moise poate fi unul din profeții de altă dată. Alte texte vorbesc despre Isus ca fiind “noul Moise”, făcând aluzie la Dt. 18, 15. 

    [2] Este speranța discipolilor de la Emaus (Luca 24, 21: noi care speram că el va elibera poporul lui Israel) și a tuturor Apostolilor în ziua înălțării (Fapte 1, 16: În aceste timpuri vei instaura Împărăția lui Israel?). 


  • Commentaires

    Aucun commentaire pour le moment

    Suivre le flux RSS des commentaires


    Ajouter un commentaire

    Nom / Pseudo :

    E-mail (facultatif) :

    Site Web (facultatif) :

    Commentaire :