• Mărturisirea de credință a lui Rufin din Aquileia făcută episcopului Romei, Anastasie

    Mărturisirea de credință a lui Rufin din Aquileia făcută episcopului Romei, Anastasie

    Perioada Părinților Bisericii cunoaște "cupluri celebre" de prieteni nedespărțiți în gândire, simțire și credință. Printre acestea putem enumera: Augustin și prietenul său din copilărie pe care moartea l-a răpit la vârsta de 20 de ani; Vasile cel Mare și Grigorie de Nazianz; Ioan Gură-de-Aur și diaconița Olimpiada, Ieronim din Stridon și Rufin din Aquileia, etc. Ei bine acest din urmă "cuplu celebru" este unul care merită o atenție deosebită. Rufin și Ieronim s-au cunoscut la studii la Roma, s-au împrietenit în așa fel încât erau de nedespărțit, aveau aceleași gusturi și împărtășeau aceeași pasiune pentru științele teologice, filosofie, studiile clasice, etc. O asemenea prietenie avea toate motivele pentru a dura veșnic, nici chiar îndepărtarea unul de celălalt nefiind un obstacol în calea prieteniei lor. Ieronim devine secretarul Papei Damasus I, și omul său de încredere, fapt ce a trezit în lui dorința de a-i succede pe tronul Romei după moartea lui. Însă spiritul său ascetic și reformator a jucat în defavoarea lui și după moartea Papei ia drumul pelerinului și se stabilește la Betleem unde, susținut de niște colaboratoare romane de familie nobilă, printre care se remarcă Paula, fondează două mănăstiri, una masculină și una feminină. Tot aici întreprinde prima traducere integrală a Bibliei în limba Vulgata, limba latină cunoscută în partea apuseană a Imperiului Roman. Rufin, după ce și-a văzut prietenul cel mai apropiat în funcții înalte în ierarhia bisericească, pleacă în Orient pentru a implementa mai adânc în sufletul lui dorința după o viață ascetică, după modelul monahilor din pustiul Egiptului. Fiind însoțit și el de un grup de colaboratoare romane de familie nobilă, printre care se remarcă Melania, se stabilește în cele din urmă la Ierusalim, pe muntele măslinilor, unde fondează două mănăstiri, una feminină și una masculină. Comunitățile creștine de la Ierusalim și Betleem trăiau într-o înțelegere reciprocă demnă de invidiat: în timpul sărbătorilor Nașterii Domnului, credincioșii din Ierusalim veneau la Betleem, iar în timpul sărbătorilor Paștelui Domnului, credincioșii de la Betleem mergeau la Ierusalim. Acest lucru a întărit și mai mult prietenia dintre cei doi protagoniști, Ieronim și Rufin. Totuși, într-o zi avea să se termine o asemenea prietenie, de "vină" fiind, bată-le norocul, invidia și gelozia. Ieronim ajunge de la Roma în Țara Sfântă cu frustrări și remușcări profunde deoarece și-a ratat țelul, ocazia vieții lui de a deveni succesor al Sfântului Petru. La Ierusalim își află prietenul cu mare bucurie, însă foarte repede invidia și gelozia își spun cuvântul. Rufin este cunoscut drept un mare traducător, un bun duhovnic și mărturisitor al dreptei credințe, un excelent traducător din grecește în latinește. Toate acestea au jucat în defavoarea prieteniei lor. Semănătorul zizaniei în ogorul atât de frumos al acestei prieteni a fost un alt mare sfânt al Bisericii secolului al IV-lea, Epifan de Salamina. Mișcat și el probabil de viermele geloziei, văzând că o asemenea prietenie durează de bună vreme deja și devenea cunoscută în toată lumea creștină drept model de imitat, a început să arunce cu noroi asupra lui Rufin, totul plecând de la interesul acestuia din urmă pentru lucrările lui Origen. Astfel au început să curgă acuzațiile împotriva lui: că ar fi îmbrățișat învățături greșite, că promovează doctrine eretice, că traduce și răspândește astfel erezii în Occident prin traducerile unor lucrări îndoielnice ale marelui teolog răsăritean, Origen din Alexandria, etc. Ieronim nu aștepta decât acest semn declanșator pentru a-și scoate bine cunoscutele gheare ale polemicii. Rufin i-a răspuns printr-o scrisoare plină de blândețe și prietenie acestor acuzații, demonstrându-și nevinovăția. Însă văzând tumultul de nestăpânit al "prietenului" său Ieronim, s-a retras în tăcere, fapt considerat de acesta drept învinovățire. Isprava lor ajunge la urechile episcopilor din tot Orientul, la urechile Împăratului și chiar la urechile Papei Anastasie. Acesta îi cere în scris justificare pentru cele ce-i sunt reproște și o mărturisire de credință ortodoxă pentru a mai putea rămâne în comuniunea Bisericii. Revenind de la Ierusalim, după 30 de ani de absență, cu oacazia morții mamei lui, profită de ocazie să meargă la Roma pentru a răspunde cerinței Papei. Mai jos am tradus textul acestei mărturisiri de credință așa cum este el transcris de Dom Francois-Armand Gervaise, în lucrarea Vie de Rufin, pretre de l'Eglise d'Aquilee, Paris 1724, p. 236-243:

    Referitor la misterul Sfintei Treimi, cred că în Dumnezeu nu există decât o singură natură, o singură dumnezeire, o unică virtute, o unică substanță și că între Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt nu există nici o diferență decât aceea că doar Tatăl este Tată, doar Fiul este Fiu și doar Duhul Sfânt este Duh Sfânt. Sfânta Treime este compusă din trei persoane subzistente unite între ele într-o singură natură și o singură substanță.

    Mărturisesc de asemenea că la împlinirea timpurilor, Fiul lui Dumnezeu s-a născut dintr-o Fecioară prin lucrarea Duhului Sfânt; din ea a luat firea omenească, trup și suflet, și în calitatea sa de om a suferit, a murit și a fost îngropat și a înviat din morți; învierea a avut loc cu același trup cu care fusese așezat în mormânt, iar sufletul său, care fusese unit trupului, s-a urcat la ceruri după învierea sa. Cred că și noi vom învia cu propriul nostru trup în integritatea și perfecțiunea lui; cu acest trup, în care trăim în prezent, nicidecum cu un altul, după cum spun cu răutate unii care afirmă că un alt trup va lua locul acestui trup, ci cu acest trup, căruia nu-i va lipsi nici un mădular, nici o parte a lui, decât faptul că nu va mai fi supus putrezirii, după cum spune Apostolul Paul: „Trupul de acum este așezat în pământ asemenea unei semințe, în putreziciune și va învia în ne-putreziciune, este așezat în pământ în slăbiciune și va învia în slavă; este așezat în pământ ca un trup animal și va învia ca un trup spiritual”. Iată ceea ce am primit ca învățătură referitor la înviere de la sfinții care mi-au conferit și botezul în Biserica din Aquileia și cred că același lucru se învață și la Roma.

    Mărturisesc de asemenea că va fi o judecată de pe urmă după care toți oamenii vor primi răsplata sau pedeapsa, conform binelui sau răului pe care l-au săvârșit în această viață. Dacă toți oamenii vor trebui să fie atunci pedepsiți pentru păcatele lor, cu atât mai mult diavolul va face acest lucru pentru cei care vor fi ai lui, el care, într-o oarecare măsură, este cauza tuturor păcatelor ce se săvârșesc. De aceea sunt foarte convins cu privire la ceea ce stă scris în Evanghelie, și anume, că diavolul și toți îngerii lui, împreună cu cei care fac lucrările lor, adică cei care îi bârfesc pe frații lor, vor fi pedepsiți împreună cu el și condamnați la focul cel veșnic. Dacă există cineva care neagă faptul că diavolul va fi condamnat la focul cel veșnic, să aibă aceeași soartă cu el, pentru ca să-și dea seama, din experiență, de neglijența de care a dat dovadă prin negarea unui asemenea adevăr.

    Mai aud că se discută aprig asupra originii sufletelor. Sfinției Voastre vă revine, Sfinte Părinte, să constatați dacă n-ar fi mai bine să îndepărtați mai degrabă decât să credeți asemenea acuzații la adresa mea referitor la asemenea discuții. Dacă ați dori să știți care este părerea mea despre acest subiect, mărturisesc faptul că am avut opinii diferite în funcție de autorii care au vorbit despre acest lucru. Unii susțin că trupul și sufletul sunt create în același timp din aceeași sămânță, lucru valabil pentru tot ceea ce are suflu de viață. Este ceea ce susțineau, dacă nu mă înșel, Tertulian, Lactanțiu și alți Părinți. Alții susțin că mai întâi au fost create trupurile, iar mai apoi Dumnezeu creează în fiecare zi suflete pentru a însufleți aceste trupuri. În sfârșit, sunt alții care sunt convinși că Dumnezeu, încă de la începuturile lumii, a extras din neant toate sufletele, iar apoi le trimite, după voința sa, în trupuri pe măsură ce acestea sunt create. Aceasta este gândirea lui Origen și a câtorva Părinți greci. Însă mie îmi este cerul martor că până acum nu am decis încă ce să cred despre acest lucru atât de dificil. Îl las pe Dumnezeu, care desigur știe cel mai bine cum stau lucrurile, grija de a revela Bisericii sale acest lucru, când va crede necesar. Pentru moment mă mulțumesc doar cu ceea ce Biserica ne învață, și anume, că Dumnezeu a creat trupurile și sufletele și că el este creatorul lor, în rest mărturisesc ignoranța mea.

    În sfârșit, mai știu că unii s-au ridicat împotriva mea pentru a mă acuza că, la insistențele fraților mei, am tradus din grecește în latinește câteva lucrări de-ale lui Origen. Vreau să cred că nu există nimeni, cel puțin printre cei care au câtuși de puțină judecată, care să nu priceapă că o asemenea acuzație nu poate fi decât o ocazie potrivită pentru ca cineva să-și exprime o gelozie ascunsă: fiindcă, deoarece există ceva suspect la acest autor, de ce trebuie aruncată vina asupra traducătorului? Am făcut oare altceva decât să traduc în latinește gândirea autorului? De aceea, dacă există ceva bun în ceea ce am tradus, nu este meritul meu; dar nici dacă există ceva îndoielnic, nu-mi aparține. Ba mai mult, m-am străduit din răsputeri, traducând Peri Archon, după cum am spus în prefață, ca ceea ce nu mi se părea a fi ortodoxie să o compar cu argumente aduse în alte lucrări de-ale autorului pentru a nu da motiv ereticilor, care se folosesc de acest inconfundabil și redutabil autor, să-l pună în slujba scopurilor proprii.

    De aceea, vă rog prea-iubite și venerabile Părinte, să nu acceptați ca gelozia și invidia să se apropie de Tronul tău; vă rog din suflet să îndepărtați cârtitorii, bârfitorii și răutăcioșii; aceștia nu fac decât să dezonoreze Biserica lui Dumnezeu. Unde vor putea fi în siguranță simplicitatea și nevinovăția dacă nu la Sfinția Ta? Declar deschis că nu sunt nici discipol, nici apărător al lui Origen. De altfel nu sunt nici chiar primul său traducător; alții înaintea mea au tradus din lucrările lui; apoi m-am apucat și eu la insistențele fraților; dacă mi se va spune să nu mai continui, voi da ascultare; dacă este o crimă faptul că s-a tradus Origen fără o încuviințare explicită din partea Bisericii, atunci să fie pedepsiți cei care m-au precedat în această greșeală; în ce mă privește nu mărturisesc altă credință decât cea pe care tocmai am exprimat-o și care este credința Bisericii Romei, Alexandriei, Aquileiei din care fac parte și pe care am auzit-o predicându-se și la Ierusalim. Nu am o altă credință, nici nu am avut altă credință și nici nu voi avea altă credință. Dacă există cineva care crede altfel decât felul în care o mărturisim noi, acela să fie anatemă; însă cei care, din spirit de invidie și de gelozie, îi scandalizează pe frații lor prin discuții calomnioase, prin schisme, prin bârfe, vor da socoteală la judecata lui Dumnezeu.


  • Commentaires

    Aucun commentaire pour le moment

    Suivre le flux RSS des commentaires


    Ajouter un commentaire

    Nom / Pseudo :

    E-mail (facultatif) :

    Site Web (facultatif) :

    Commentaire :