Sfantul Atanasie, episcop al Alexandriei, numit si Sfantul Atanasie cel Mare datorita fermitatii, curajului si ortodoxiei cu care a aparat credinta crestina in divinitatea Mantuitorului, apare in istoria Bisericii pentru prima data insotindu-l pe episcopul sau, Alexandru, in calitate de secretar, la primul conciliu ecumenic desfasurat la Niceea, in 325, la convocarea imparatului Constantin. Probabil la Niceea a descoperit si vocatia sa: sa lupte cu inversunare impotriva ereziei lui Arie si a aliatilor lui care negau in bloc divinitatea Cuvantului lui Dumnezeu intrupat. Format la scoala Parintelui sau spiritual, Alexnadru, sfantul Atanasie ii succede in mod natural pe scaunul Alexandriei, in 328, chiar daca nu avea inca 30 de ani impliniti, dupa cum cerea canonul 3 decretat de conciliul din Niceea . Se dovedeste a fi un om inspirat de Dumnezeu preluand destinele Bisericii Alexandrine intr-un moment destul de delicat din istoria sa: pe de o parte schisma meletiana  producea mari ravagii si diviziuni in interiorul regiunii ecleziastice egiptene, iar pe de alta parte, arienii, in frunte cu fondatorul lor, continuau propovaduirea doctrinei lor eronate chiar si dupa condamnarea suferita la Niceea. In acest context intreaga viata episcopala a sfantului Atanasie este dedicata in excluzivitate consolidarii dogmei intruparii Cuvantului lui Dumnezeu si a Sfintei Treimi, bazele credintei crestine. Iubirea sa fata de Isus Cristos, Cuvantul intrupat al Tatalui din iubire fata de noi, atasamentul pentru a lucra in serviciul Bisericii, interesul ce-l avea pentru mantuirea tuturor credinciosilor incredintati lui asupra carora veghea ca un bun pastor au aprins in inima lui o dorinta de nedescris pentru a lupta impotriva a tot ceea ce ar putea conduce la pierzanie sufletele rascumparate prin sacrificiul Mantuitorului pe cruce. Cuvantul sau era ascutit ca o sabie cu doua taiusuri fiind educat din frageda copilarie pentru a avea un mare respect si un sentiment profund de veneratie pentru Dumnezeu si pentru tot ceea ce era divin. Doctrina si invatatura sa erau hranite prin contemplarea Scripturilor. Intr-adevar, el nu utiliza textele sfinte in scopuri stiintifice sau exegetice, ci intr-un scop ce poate fi numi dogmatic: toate adevarurile de credinta crestina sunt revelate de Dumnezeu insusi in textele sfinte, inspirate de Duhul Sfant autorilor Bibliei. De aceea Patriarhul Alexandriei nu pierdea nici o ocazie pentru a indruma credinciosii si destinatarii scrierilor lui la studiul Scripturilor.