• Origen: noi omilii despre Psalmi

    Origen: noi omilii despre Psalmi ("Osservatore Romano", 28/08/2015)

    Origen, omilii despre psalmi

    În 2012 au fost descoperite – pe 5 aprilie într-un codex bizantin conservat la Munich, în Bavaria (Monacense 314) de către o cercetătoare italiană, Marina Molin Pradel – 29 de omilii inedite ale lui Origen (185-254) asupra psalmilor. Osservatore Romano face publică știrea și, în mai multe rânduri publică diferite fragmente ale exegetului alexandrin (în numerele din 13, din 24, din 25-26, din 28 și din 13 octombrie 2012). Trei ani mai târziu este disponibilă, de câteva săptămâni, ediția critică dirijată de Lorenzo Perrone, care constituie al 13-lea volum din “Origenes Werke” din colecția berlineză “Griechische christliche Schritsteller”, fondată în 1897 și astăzi publicată de Walter de Gruyter, pp. X+641, la prețul de 139,95 euro). Marele specialist italian origenist, Manlio Simonetti, ne prezintă în cele ce urmează punctele esențiale ale operei alexandrinului.

     

    Origen: noi omilii despre Psalmi

    Predica de la Cezareea: decepția lui Origen

    Evenimentul central, în contextul întregii activități a lui Origen, îl constituie transferul său din Alexandria la Cezareea din Palestina după ce suferise mai întâi condamnarea lui din Partea lui Demetrios, episcopul metropolei egiptene, fiindcă a fost sfințit preot de către spicopul Cezareii, Teoctist, în jurul anului 233, fără ca episcopul Alexandriei să-și fi dat acordul prealabil. Într-adevăr, Origen, ilustrul director al Școlii catehetice din Alexandria, aspira la preoție pentru a putea predica în biserici în scopul lărgirii cât mai mult a publicului care ar fi dorit să-i asculte învățăturile biblice.

    Însă Demetrius nu dorea acest lucru, gelos deja din cauza reputației directorului Școlii alexandrine, ce se remarca, dincolo de granițele Alexandriei, îndeosebi în studiul Scripturii, fapt ce-l punea în umbră pe episcopul orașului, autoritar și centralizator. Condamnarea pe care i-o arată lui Origen în Biserica din Alexandria nu era considerată validă de episcopii din Palestina și din alte părți ale orientului, astfel încât la Cezareea Origen a putut câștiga la învățătura sa cât mai mulți adepți prin predicile ținute în biserici, deseori chiar și în prezența episocpului.

    Predica era îndeosebi ținută în cadrul adunărilor liturgice din zilele din timpul săptămânii, a cărei finalitate era aceea de a-i instrui pe credincioșii de origine păgână, printre care cei mai radicali – gnosticii – se separaseră de Biserică. În aceste adunări, care se întruneau destul de fregvent, uneori chiar și în zile neobișnuite, erau citite cărți întregi din Sfânta Scriptură, sau părți importante din acestea, iar uneori unul din aceste texte deja citite făceau obiectul unei omilii, arătând care era sensul lor.

    Într-un asemenea context, Origen predica sistematic și multe din omiliile sale au început să fie așternute în scris și au ajuns până la noi. Chiar dacă s-au pierdut o bună parte din scrierile lui în limba originală, greacă, din cauza diferitelor condamnări suferite post mortem, aceste colecții de texte au ajuns la noi aproape toate în traducere latină realizată de Ieronim și Rufin: despre Geneză, Exod, Levitic ș.a.m.d. În original, limba greacă, a ajuns la noi doar o colecție de omilii despre Ieremia, căreia i se adaugă de puțin timp o altă colecție de omilii despre Psalmi, descoperită în codicele Monancensis Graecus 314 și publicată de o echipă de cercetători italiani condusă de Lorenzo Perrone.

    Origen nu a ținut cont de nici o condamnare pentru a putea intra în contact cu întreaga comunitate a credincioșilor prin predică, însă predica lui la Cezareea nu s-a bucurat de succesul pe care-l aștepta, plecând de la ideea că se remarcase deja ca fiind un scriitor consacrat în studiul Scripturii. Din unele afirmații polemice întâlnite în unele omilii, de pildă asupra Genezei, se vede clar că o parte din auditori, neînsemnată din punct de vedere cantitativ, dar care nu putea fi trecută cu vederea, nu era prea încântată de felul în care predica Origen.

    În prima omilie despre Levitic el însuși sintetizează criticile ce i-au fost făcute prin expresia “strophai = contorsiuni de cuvinte și nori alegorici”. Al doilea aspect redă mai specific metoda exegetică a lui Origen, continuând astfel tradiția exegetică iudeo-elenistică din Alexandria, cunoscută nouă mai ales datorită operei lui Filon. Scopul unei asemenea exegeze alexandrine era acela de a arăta o anumită echivalență între Scripturile ebraice și filosofia greacă, ce era realizabilă doar datorită unei interpretări masive în stil alegoric al textului: fluviile din paradis sunt simbolul virtuților, Abraham este omul înțelept, ș.a.m.d.

    În ambientul creștin exigența fundamentală era diferită: era necesară interpretarea Scripturii astfel încât să devină accesibilă credincioșilor proveniți din păgânism, a căror credință în Cristos era complet independentă de orice retorică iudaică: de aceea s-a văzut necesitatea interpretării Scripturii în funcție de Cristos, ca o anticipare profetică despre persoana și despre mesajul său. Însă doar unele expresii din Psalmi și din cărțile profetice erau aplicabile lui Cristos fără dificultate; în rest, mai ales referitor la textele istorice și la preceptele conținute în cărțile Legii, acest lucru era posibil doar datorită unei aplicări sistematice a metodei exegetice alegorice, metodă bine cunoscută în ambientul filosofiei grecești: Isac devine figura lui Cristos, arca lui Noe simbolizează Biserica, ș.a.m.d. Primele exemple ale unei asemenea interpretări simbolice a Scripturii iudaice, folosind alegoria textului, le întâlnim la Sfântul Paul deja (cfr. Gal 4, 24), și foarte repede metoda este răspândită și amplificată, după cum vedem în Scrisoarea lui Barnaba (entre 105-110). La Origen alexandrinul, metoda alegorică cristologică se complică, făcând front cu cea filosofică moștenită de la Filon, cunoscută perfect de el, astfel încât face din Origen, în contextul creștin, exegetul alegorizant prin excelență.

    Acest tip de exegeză biblică făcea parte din contextul alexandrin, oraș recunoscut ca fiind cel mai cult și sofisticat în contextul întregului Imperiu. Însă, în contextul Cezareii din Palestina ambientul era cu totul altul. Orașul era de origine și de cultură grecească, însă în interior pământul era locuit de evrei, destul de numeroși chiar și în interiorul orașului. Rezultatul era faptul că mulți dintre cei care aparțineau comunității creștine erau de origine iudaică, mai mult, erau de tradiție culturală iudaică, foarte diferită de tradiția creștină alexandrină: exegeza alegorică, deoarece era de origine greacă, nu era pe placul celor care aveau o formare îndepărtată iudaică.

    Origen, preocupat și de cauza atracției pe care cultul iudaic continua încă să-l aibă asupra creștinilor, deloc neînsemnați ca număr, a ținut cont de acest lucru, dar într-o măsură nesemnificativă. Acolo unde era posibil, în omiliile despre Ieremia și mai ales despre Psalmi, alexandrinul a valorizat pe cât posibil interpretarea literală a textului biblic, fără a renunța totuși la cea alegorică, considerată a fi mai profundă.

    Însă preceptele legale și culturale conținute în cărțile Legii și care nu puteau să aibă nici o valoare semnificativă pentru creștini, doar făcând apel la metoda de intepretare alegorică, puteau fi explicate într-un sens creștin. De aceea întâlnim la tot pasul alogorizarea, de pildă în omilile despre Geneză, pe care nu puțini ascultători, evident de origine ebraică, nu le puteau accepta, ajungând astfel să exprime nemulțumirea lor.

    După cum se poate vedea, Origen a fost, cu siguranță un alegorist prin excelență, însă nu a fost el cel care a implantat metoda exegetică alegorică în mediul creștin. Însă, a doua parte a expresiei de mai sus, “cuvinte întortocheate”, descrie aspectul specific al exegezei sale. În primul rând dimensiunea filologică care, pentru prima dată într-un context creștin, fondează interpretarea critică a Scripturilor. Astfel de mai multe ori, nu doar în comentariile biblice, dar și în omilii, Origen se oprește asupra textului biblic în grecește, LXX, pentru a sublinia că anumite cuvinte sunt incaceptabile în această traducere și face apel la alte traduceri grecești.

    Însă, în afară de acestea mai putem remarca la exegetul alexandrin că se oprește asupra unor expresii ce i se par puțin neclare și de aceea au nevoie de o explicație ce uneori se extinde în mod excesiv. De pildă, la începutul primei omilii asupra psalmului 36, prezența verbelor parazeloun și zeloun la începutul psalmului îi inspiră o explicație despre diferența semnificației celor doi termeni, ce se prelungește pe mai bine de două pagini din prezenta ediție (pag. 113-115) pentru a ajunge la concluzia că parazeloun indică o invidie foarte rea și nocivă. Mai departe se oprește pentru a explica termenul diabemata la începutul celei de-a patra omilii asupra aceluiași psalm (pag. 157-160), un termen pe care Origen îl consideră foarte rar, însă ce are, fără nici o îndoială, semnificația de “trecere”, redat de Rufin în latină prin termenul gressus.

    Dealtfel, pentru a ne da seama de tendința lui Origen de a se consacra unor asemenea explicații se poate vedea, de pildă, la paginile 303-305 din această ediție, unde expresia psalmului 76,4 “mi-am amintit de Dumnezeu” îl conduce pe exeget să explice amintirea de Dumnezeu. Își amintește astfel că semnificația numelui lui Zaharia înseamnă efectiv, în limba ebraică, “amintirea de Dumnezeu”, astfel face o disgresiune prolifică asupra lui Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul (cfr. Lc, cap. 2), ce nu are nici o legătură evidentă cu textul psalmului pe care îl interpretează.

    Astăzi evaluăm omiliile lui Origen ca o operă literară, apreciem o mulțime de aspecte pozitive, iar din cele ce apar ca fiind mai puțin pozitive nu ținem cont decât parțial. Cred că aceasta era și tendința ce o aveau cititorii romani cei mai iscusiți atunci când citeau omiliile traduse de Ieronim și Rufin. Însă dacă ne gândim la credincioșii din Cezareea întruniți pentru a-l asuclta pe Origen care predica în biserici, în mare parte de condiție intelectuală modestă, ne putem imagina cu ușurință că reacțiile lor, atunci când ascultau ceea ce pentru ei nu erau decât explicații lungi și de neînțeles, nu erau desigur prea favorabili unui asemenea stil omiletic.

    În realitate, când Origen începe să predice în mod sistematic la Cezareea nu avea încă o experiență în domeniu, chiar dacă avea în spate ani buni de profesor la școala catehetică din Alexandria. Ca profesor explica aceleași texte asupra cărora acum trebuia să predice, însă fără nici un obiectiv precis, ci doar acela de a îndeplini actul predicării în cadrul cultului liturgic. Auditoriul nu era unul selecționat și nici în măsură să intre în logica interpretării alegorice a textelor biblice; deasemenea, nu avea nici posibilitatea să facă schimburi de opinii cu auditorii pentru a clarifica unele lucruri rămase neînțelese după expunerea predicatorului.

    Fiind format deja la această școală alexandrină, Origen, începând să predice la Cezareea, nu a făcut altceva decât să expună în omilie rațiunea ermeneutică ce o aplica interpretării textului biblic la școala catehetică: explicarea textului împărțit în subtexte de diferite mărimi și argumentat îndeosebi cu ajutorul altor texte biblice înrudite prin expresie și mesaj astfel încât să poată ajunge să explice intenția spirituală a textului. Întrebarea ce se năștea dintr-un asemenea procedeu ermeneutic permitea aprofundarea semnificației textului biblic analizat dincolo de o simplă explicație literală, făcâd apel într-un mod destul de extins la metoda alegorizării.

    Evident, când Origen a început să predice în mod curent, el a înțeles bine că explicarea omiletică a textului biblic trebuia să fie în mod substanțial diferită de explicaia scolastică și chiar a ținut cont de acest lucru. Aceasta consista nu doar în exigența conținutului de expuns într-un timp limitat, ce doar rareori îl putea depăși, dar mai ales în felul în care își planifica modul expunerii. De aceea a încercat în primul rând un contact strâns cu ascultătorii lui: de aici se vede modul direct de a li se adresa (“tu” / “voi”) precum și acel “noi” inclusiv; uneori, în fața unor texte biblice mai dificile, se încredințează chiar rugăciunilor ascultătorilor săi.

    După cum am spus deja, în limitele deja permise din dorința de a-L descoperi pe Cristos în textul biblic, chiar și în textele Scripturii iudaice, Origen scoate în evidență în unele discursuri omiletice, mult mai mult decât reușește să o facă în comentariile pe care le face la școala catehetică folosind interpretarea literală a textului biblic. Însă uneori, chiar atunci când propune o asemenea interpretare, o definește ca fiind adaptată ascultătorior haplousteroi și simpliciores, adică celor mai puțin cultivați care nu sunt în măsură să ințeleagă semnificația mai profundă a textului biblic, adică acela de a trece de la sensul ce definește corpul Scripturii la semnificația ei spirituală.

    Am vorbit mai sus despre limitele în care este conținută interpretarea adegvată a textului omiletic al lui Origen la exigențele ascultătorilor săi, iar pentru el acestea sunt limite bine definite. Pentru interpretarea Scripturii, care este Cuvântul divin cu rezultate spirituale semnificative pentru viața credincioșilor, el încearcă îndeosebi să facă tot ce-i stă în putere pentru a-i conduce la lumina mesajului datorită metodei de aprofundare a semnificației superficiale literale și fără să ascundă vreodată că uneori aceste interpretări ar putea fi nesigure sau discutabile.

    Imaginea ce o citim în prima omilie la cartea Exodului – unde Origen compară Scriptura cu un copac ce crește mai mult sau mai puțin viguros și bogat în roade în funcție de îngrijirile mai mult sau mai puțin înțelepte pe care le aplică agricultorul, adică interpretul – este cea care ne face să înțelegem cel mai bine care este semnificația studiului Scripturilor: a căuta prin toate mijloacele la îndemână, să înțelegem  natura ei deschisă și benefică vieții creștine. Este normal ca această convingere absolută a lui Origen, la care el nu a renunțat niciodată, nici chiar atunci când se află în domeniul omiletic, să fie ajustată în funcție de auditoriul căruia i se adresează.

    Totuși, dacă dorința lui de a face să participe întreaga comunitate la munca sa de cercetare pe textele biblice ca fiind ceva foarte lăudabil, nu este de neglijat faptul că felul în care își organizează cercetarea, adică propria lui metodă exegetică, era pe bună dreptate adaptată, dincolo de restrângerile impuse de cadrul scolastic, mai mult pentru cititori decât pentru ascultători, deci pentru niște ascultători de un anumit nivel cultural, cei din Alexandria nu cei din Cezareea Palestinei. Astfel, metoda omiletică a lui Origen apare un pic paradoxală: a suferit atât de mult pentru a ajunge să predice, însă a obținut să facă acest lucru acolo unde elogvența lui nu putea fi apreciată la adevărata ei valoare.


  • Commentaires

    Aucun commentaire pour le moment

    Suivre le flux RSS des commentaires


    Ajouter un commentaire

    Nom / Pseudo :

    E-mail (facultatif) :

    Site Web (facultatif) :

    Commentaire :