• Protoevanghelia după Iacob

    Protoevanghelia după Iacob este una dintre cele mai fascinante și savuroase scrieri ale creștinismului antic, secolul al II-lea, pusă sub patronajul unui discipol al lui Isus, numit Jacob cel Drept, sau Fratele Domnului, mort martir în jurul anului 61/62. Textul pare să urmărească un dublu obiectiv și să răspundă conflictelor interne și externe creștinismului vremii: pe de o parte se dorește combaterea unei polemici evreiești care susținea că o tânără adulterină, Maria, rămăsese însărcinată prin lucrarea unui soldat roman, numit Pantere; de aceea autorul reafirmă nu doar nașterea minunată a lui Isus, dar și cea a Mariei, consacrată la Templu încă din fragedă copilărie sub atenta oblăduire a preoților din Templul Domnului; pe de altă parte, lucrarea este și un răspuns adus gnosticilor, doceților și adopțianiștilor, secte născute în interiorul creștinismului, care negau diferite aspecte cu privire la divinitatea sau la umanitatea Cuvântului lui Dumnezeu întrupat. Din acest text aflăm numele părinților Sfintei Fecioare Maria, Ioachim și Ana, ceea ce nu ne spun evangheliile canonice. Maria este consacrată Domnului în trăirea fecioriei; Iosif îi este desemnat ca soț, deși este foarte înaintat în vârstă, văduv și având copii din prima lui căsătorie, pentru a-i garanta fecioria și a o proteja; Maria zămislește, fără să fi pierdut fecioria, și dă naștere lui Isus; nașterea are loc într-o grotă în timpul pelerinajului Sfintei Familii de la Nazaret la Betleem: Maria coboară de pe măgar să bea apă și să se odihnească puțin într-un sătuc în apropiere de Betleem; Iosif găsește o grotă în care intră cu Maria împreună cu fiii săi din prima căsătorie; în timp ce Iosif pleacă să caute o moașă iudaică în regiunile învecinate, Isus apare în mod miraculos în grotă. Textul urmărește să contrazică una din opiniile vremii care discredita creștinismul și care susținea că Isus era fiul lui Iosif și al Mariei; autorul insistă asupra fecioriei Mariei pe care o certifică și moașa evreică și o altă femeie numită Salomea, chiar și după nașterea lui Isus.

     

    Evangheliile nașterii și copilăriei Mântuitorului

    Protoevanghelia după Iacob

     

    Planul lucrării:

    Cap. 1-5: istoria părinților Mariei până la nașterea ei;

    Cap. 6-9: copilăria Mariei, în casa părintească, apoi la Templu;

    Cap. 10-16: zămislirea lui Isus și dificultățile lui Iosif;

    Cap. 17-21: nașterea lui Isus, episodul cu Salomea;

    Cap. 22-25: urmărirea lui Irod și asasinarea lui Zaharia.

    Nașterea Mariei. Revelația lui Iacob

    I.1. Istoria celor 12 triburi povestește că un om foarte bogat, Ioachim, aducea Domnului o ofrandă dublă, zicându-și: Ce este în plus va fi pentru tot poporul, iar partea ce se cuvine pentru răscumpărarea păcatelor mele va merge la Domnul, pentru ca El să reverse mila lui peste mine”.

    I.2. A venit ziua cea mare a Domnului când fii lui Israel aduceau darurile lor la Templu. Ruben se ridică înaintea lui și-i spune: „Nu-ți este îngăduit să aduci primul ofranda, fiindcă tu nu ai moștenitor în Israel.

    I.3. Ioachim s-a întrista foarte tare și s-a dus să consulte registrele celor 12 triburi ale lui Israel, zicându-și: „Voi vedea în aceste arhive dacă sunt singurul care nu a dat urmași în Israel!” A căutat cu atenție și a descoperit că toți drepții dăduseră moștenitori în Israel. Atunci și-a amintit de Patriarhul Abraham; în zilele bătrâneții lui, Domnul Dumnezeu i-a dăruit un fiu, pe Isac.

    I.4. Atunci, copleșit de durere, Ioachim nu a vrut să mai aibă comerț cu soția lui și s-a dus în pustie; acolo a ridicat un cort și, timp de 40 de zile și 40 de nopți, a postit, zicându-și: „Nu voi coborî să mănânc, nici să beau, înainte ca Domnul Dumnezeul meu să mă viziteze. Rugăciunea va fi hrana și băutura mea”.

    II.1. Iar soția lui Ana avea două motive să se vaiete toată ziua și să-și lovească pieptul: „Trebuie să plâng, își zicea ea, peste văduvia și sterilitatea mea”!

    II.2. A sosit ziua cea mare a Domnului. Iudita, slujitoarea sa, i-a zis: „Cât timp vei mai plânge oare? Astăzi este ziua cea mare a Domnului. Nu-ți este îngăduit să te plângi toată ziua. Ia așadar acest brâupe care mi l-a dat stăpâna de la atelier. Eu nu-l pot încinge, fiindcă nu sunt decât o slujitoare, iar brâul poartă însemene regale.

    II.3. Ana i-a zis: „Îndepărtează-te de la fața mea, auzi! Nu voi face așa ceva fiindcă Dumnezeu m-a împovărat cu rușinea mea. Iar acest brâu poate fi rodul unui furt, iar tu cauți să mă facu cumva părtașă la fapta ta netrebnică”.

    Iar Iudita, slujitoarea, i-a zis: „Ce rău ți-aș mai putea dori, încât nici nu vrei să mă asculți măcar? Domnul Dumnezeu ți-a închis sânul și nu-ți dă să ai moștenitor în Israel!”

    II.4. Atunci Ana, chiar dacă era atât de necăjită, și-a dat joshaina de doliu, s-a spălat pe cap și s-a îmbrăcat cu rochia sa de nuntă. Spre ceasul al nouălea a coborât în grădină să se plimbe. A văzut un dafin și s-a așezat la umbra lui. După un timp de odihnă, a început să se roage Stăpânului: „Dumnezeul părinților, spunea ea, binecuvântează-mă, ascultă rugăciunea mea, așa cum ai binecuvântat-o pe Sarah, soția Patriarhului nostru, și i-ai dăruit un fiu, pe Isac”.

    III.1. Ridicându-și ochii spre cer, a văzut un cuib de păsărele în copacul sub care stătea. Deîndată a început să plângă: „Vai de cea care m-a zămislit, spunea ea, și de sânul din care am ieșit! M-am născut blestemată înaintea fiilor lui Israel. Primesc doar insulte, sunt alungată și fugărite de la Templul Domnului Dumnezeului meu.

    III.2. Vai, cine se poate compara cu soarta mea? Nici chiar o pasăre din cer, fiindcă păsările cerului sunt fecunde înaintea feței tale, Doamne. Vai, cine se poate compara cu soarta mea? Nici chiar dobitoacele de povară, fiindcă și dobitoacele de povară sunt fecunde înaintea ta, Doamne. Vai, cine se poate compara cu soarta mea? Nici chiar animalele sălbatice ale pământului, fiindcă și animalele sălbatice ale pământului sunt fecunde înaintea feței tale, Doamne.

    III.3. Vai, cine se poate compara cu soarta mea? Nici chiar aceste ape, fiindcă și apele sunt uneori calme, alteori învolburate, iar peștii lor te binecuvântează, Doamne. Vai, cine se poate compara cu soarta mea? Nici chiar pământul acesta, fiindcă pământul produce fructe la vremea lor și te slăvesc, Doamne.

    IV.1. Și iată că un înger a apărut zicând: „Ana, Ana, Domnul Dumnezeu a auzit rugăciunea ta. Vei zămisli, vei naște și se va vorbi despre posteritatea ta pe întreg pământul”. Ana a răspuns zicând: „Promit Domnului Dumnezeu că voi dărui copilul meu, băiat sau fată, Domnului Dumnezeului meu și îl va sluji în toate zilele vieții sale”.

    IV.2. Și dintr-o dată, doi mesageri au venit și i-au zis: „Ioachim, soțul tău ajunge cu turmele sale. Un înger a coborât la el și i-a zis: „Ioachim, Ioachim, Domnul Dumnezeu a ascultat rugăciunea ta. Coboară în sat. Iată, Ana soția ta va zămisli în pântecele ei”.

    IV.3. De îndată Ioachim a coborât, i-a adunat pe păstorii lui, zicându-le: „Aduceți-mi numaidecât zece miei fără pată și neprihăniți. Acești zece miei vor fi pentru Domnul Dumnezeu. Aduceți-mi și 12 viței dintre cei mai tineri și 12 viței maturi pentru preoți și sfatul celor bătrâni. De asemenea 100 de capre vor fi pentru tot poporul”.

    IV.4. Ioachim a ajuns acasă cu turmele lui. Ana îl aștepta la intrarea în sat. De îndată ce l-a zărit veniind cu turmele lui, a alergat în întâmpinarea lui, s-a aruncat în gâtul lui și a strigat cu glas tare: „Acum știu că Domnul Dumnezeu m-a umplut cu binecuvântarea sa! Iată, văduva nu mai este văduvă, iar cea sterilă nu mai este sterilă, ci a zămislit!” Iar Ioachim în această primă zi a rămas acasă și s-a odihnit.

    V.1. A doua zi, aducea ofranda sa: „Dacă Domnul Dumnezeu a fost de partea mea, își zicea el, lama de aur a preotului îmi va spune lucrul acesta”. A oferit darurile sale și a examinat coroana preotului atunci când acest a urcat la altarul Domnului; astfel a descoperit că nu exista greșeală în el. „Acum, își zicea el, știu că Domnul Dumnezeu mi-a dat harul său și mi-a iertat toate păcatele”. Apoi a revenit de la templul Domnului, îndreptățit, și a intrat în casa lui.

    V.2. Au trecut circa șase luni; în luna a șaptea, Ana a născut. „Ce am născut?”, întrebă ea moașa. Iar aceasta i-ș răspuns: „O fată”. Atunci Ana a zis: „Sufletul meu a fost ascultat astăzi!” Astfel a născut acel copil și l-a culcat. Când s-au împlinit zilele, Ana s-a curățit, a început să alăpteze pruncul și i-a dat numele Myriam – Maria.

    VI.1. Din zi în zi copila se întărea. Când a avut șase luni, mama ei a așezat-o pe pământ pentru a vedea dacă se ținea pe picioare. Copila a făcut de îndată șapte pași, apoi a venit să se cuibărească în brațele mamei ei. Aceasta a ridact-o în sus zicând: „Promit Domnului Dumnezeului meu că nu vei merge pe acest pămân înainte ca eu să te fi condus la templul Domnului”. Astfel i-a organizat un oratoriu în camera ei și nu-și lăsa copila să atingă ceva profan sau necurat. Apoi invita copilele evreilor, care erau neprihănite, iar acestea se jucau cu ea.

    VI.2. Când copila a împlinit un an, Ioachim a dat un mare banchet la care i-a invitat pe marii preoți, pe preoți, pe scribi, pe bătrâni și pe tot poporul lui Israel. A prezentat copila preoților, iar aceștia au binecuvântat-o: „Dumnezeul părinților noștri, spuneau ei, binecuvântează această copilă și dă-i un nume care să fie cunoscut pentru toate generațiile”. Și tot poporul a strigat: „Așa să fie! Amin!” Și astfel au prezentat-o marilor preoți iar aceștia au binecuvântat-o, zicând: „Dumnezeul înălțimilor, pleacă-ți privirea peste această copilă și binecuvânteaz-o cu o binecuvântare măreață, care să depășească orice altă binecuvântare”.

    VI.3. Mame ei a dus copila în oratoriul din camera sa și a alăptat-o. Ana a înălțat un cântec în cinstea Domnului zicând: „Voi cânta cun cântec sfânt Domnului Dumnezeului meu pentru că m-a vizitat și a înlăturat de la mine ocara dușmanilor mei. Iar Domnul Dumnezeul meu mi-a dat rodul dreptății sale, unic și fără de măsură înaintea feței lui. Cine va spune fiilor lui Ruben că Ana alăptează? Ascultați, ascultați, voi cele 12 triburi ale lui Israel: Ana alăptează!”

    Apoi a lăsat copila să se odihnească în oratoriul camerei ei, a ieșit și a început să servească oaspeții la mese. Când s-a terminat banchetul, au coborât cu toții bucuroși și-l preamăreau pe Dumnezeul lui Israel.

    VII.1. Lunile au trecut; copila a atins vârsta de doi ani. Ioachim zise: „Hai să o ducem la templul Domnului, pentru a împlini promisiunea făcută Domnului. În caz contrar Stăpânul se va răzvrăti împotriva noastră și nu va ține cont de ofranda noastră”. Însă Ana zise: „Mai bine așteptă să împlinească trei ani, din teama să nu cumva să ceară mereu după tatăl sau mama ei”. Ioachim își dădu acordul: „Să așteptăm”.

    VII.2. Copila avea trei ani. Ioachim zise: „Hai să chemăm fiicele evreilor, cele care sunt neprihănite. Fiecare să ia o lumânare și să o țină în cortegiu aprinsă; astfel, Maria nu se va întoarce înapoi și inima ei nu va putea fi reținută captivă în afara templului Domnului”. Porunca a fost dusă la îndeplinire și au urcat cu toții la templul Domnului. Preotul a primit copila și, îmbrățișând-o, a binecuvântat-o și a zis: „Domnul Dumnezeu a înălțat numele tău printre toate generațiile. În tine, în zilele de pe urmă, Domnul va arăta răscumpărarea fiilor lui Israel”.

    VII.3. Apoi a așezat-o pe a treia treaptă a alatarului. Iar Domnul Dumnezeu a făcut să cadă peste ea harul său. Și picioarele ei au făcut un dans de toată frumusețea încât toată casa lui Israel a îndrăgit-o.

    VIII.1. Părinții ei au revenit acasă, bucuroși, lăudând și preamărind pe Dumnezeul stăpân a toate, care s-a plecat asupra lor și le-a ascultat rugăciunea. Iar Maria a rămas la templu, precum o porumbiță, și nu primea hrană decât din mâna unui înger.

    VIII.2. Când a împlinit 12 ani, preoții s-au consultat și au zis: „Iată, Maria are 12 ani, în templul Domnului. Ce vom face cu ea pentru a evita ca ea să spurce sanctuarul Domnului Dumnezeului nostru?”

    Și au spus Marelui Preot: „Tu, care ai în grijă altarul Domnului, intră și roagă-te cu privire la această copilă. Ceea ce-ți va spune Domnul, aceea vom face”.

    VIII.3. Atunci, preotul, înveșmântat cu haina liturgică, cu cei 12 clopoței, a intrat în Sfânta Sfintelor și a început să se roage. Și iată că un înger al Domnului i-a apărut și i-a zis: „Zaharia, Zaharia, ieși, aduncă-i pe văduvii din popor. Fiecare să vină cu un baston. Iar cel căruia Domnul îi va arăta un semn, acela o va avea drept soție”.

    De îndată au plecat mesageri în toată țară Iudeii și sunau din treompeta Domnului, și multă lume a venit la templul Domnului.

    IX.1. Iosif și-a aruncat barda din mâini și s-a dus și el să întărească rândurile. Împreună au ajuns la preot, fiecare cu bastonul lui. Preotul a luat aceste bastoane, a intrat în templu și s-a rugat. Odată isprăvită rugăciunea, a reluat bastoanele, a ieșit și a dat fiecăruia bastonul său. Niciunul nu avea nciun semn deosebit. Iosif însă a primit bastonul ultimul. Dintr-o dată, un porumbel și-a luat îborul de pe bastonul său și a venit așezându-se pe creștetul capului său. Atunci preotul a zis: „Iosife, Iosife, tu ești alesul; tu ești cel care va lua spre păstrare Fecioara Domnului.

    IX.2. Însă Iosif începu să protesteze zicând: „Am copii, sunt un bătrân, iar ea este o tânără fecioară. Nu voi deveni eu oare de râs înaintea fiilor lui Israel?”.

    „Iosife, răspunse preotul, ai teamă de Domnul Dumnezeul tău și amintește-ți de soarta pe care Dumnezeu a pregătit-o lui Datan, Abiron și Core. Pământul s-a deschis și i-a înghițit pe toți trei dintr-o dată fiindcă au rezistat Domnului. Iar acum Iosife, teme-te și tu să nu se abată asemenea pedepse peste casa ta!”

    IX.3. Foarte emoționat, Iosif o luă pe tânăra fecioară sub pavăza lui și i-a zis: „Marie, templul Domnului te-a încredințat mie. Acum te conduc în casa mea și te las acolo. Eu sunt chemat să lucrez la contrucția de noi case. Voi reveni la tine. Domnul va avea grijă de tine”.

    X.1. Totuși, preoții s-au întrunit și au decis să se țese o catapeteasmă pentru tmeplul Domnului.

    Iar Marele Preot zise: „Chemați-le pe tinerele fecioare din tribul lui David, cele care sunt neprihănite”. Slujitorii au plecat, au căutat șu au găsit șapte asemenea fecioare. Atunci preotul și-a amintit că tânăra Maria era din tribul lui David și că era neprihănită înaintea lui Dumnezeu. Iar slujitorii au plecat să o aducă.

    X.2. Au intrat așadar acele tinere în templul Domnului. Iar preotul a grăit zicând: „Trageți sorții pentru a vedea cine va împleti firul de aur, amianta, inul, mătasea, albastrul, ecarlata și purpura adevărată”. Purpura adevărată și ecarlata au căzut Mariei. Le-al uat și a revenit la casa ei. În aceste momente Zaharie devenise mut, iar Samuel l-a înlocuit la templu până și-a redobândit graiul. Maria s-a apucat de lucru.

    XI.1. Într-o zi și-a luat urciorul pe umăr și a ieșit să aducă apă. Mergând, a auzit un glas denicăieri: „Bucură-te, plină de har. Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei”. Maria privi la dreapt și la stânga; de unde să vină un asemenea glas? Tremurând de frică, făcu cale întoarsă și reveni acasă, depuse ulciorul, reluă în mâini purpura, se așeză pe scaun și începu să împletească.

    XI.2. Iată că un înger, în picioare, înaintea ei, grăia: „Nu te teme, Marie, ai aflat har înaintea Stăpânului tuturor creaturilor. Îl vei zămisli pe Cuvântul său”. Aceste cuvinte au stârnit în Maria o neliniște mare. „Voi zămisli eu, zise ea, pe Dumnezeul cel viu, și voi da naștere așa ca toate femeile?”

    XI.3. Atunci îngerul, aflându-se înaintea ei, i-a zis: „Nu, Marie. Fiindcă puterea lui Dumnezeu te va umbri. De aceea și sfântul care se va naște din tine se va numi Fiul celui Prea-Înalt. Îi vei da numele Isus, fiindcă va mântui pe poporul său de păcate”. Maria zise atunci: „Iată înaintea lui slujitoarea sa! Să se facă în mine după cuvântul său”.

    XII.1. Atunci ea și-a reluat lucrul împletitului purpurei și ecarlatei, apoi a dus lucrarea preotului. Când preotul a primit lucrarea ei, a binecuvântat-o și i-a zis: „Marie, Domnul Dumnezeu a înălțat numele tău și vei fi binecuvântată printre toate neamurile pământului”.

    XII.2. Plină de bucurie, Maria a plecat în grabă la rudenia sa Elisabeta și a bătut la ușă. Auzind-o, Elisabeta s-a oprit din lucrul împletitului, a alergat la ușă, a deschise și a binecuvântat-o cu aceste cuvinte: „De unde îmi este bucuria asta să vină la mine maica Domnului meu? Uite, până și copilul care este în mine a treăltat de bucurie în sânul meu și te-a binecuvântat”.

    Maria însă uitase tainele pe care i le revelase îngerul Gabriel. Atunci a ridicat ochii spre cer și a zis: „Cine sunt eu pentru ca toate femeile pământului să mă proclame fericită?”

    XII.3. A rămas așadar trei luni la Elisabeta. Pe zi ce trecea, pântecele ei se rotunjea. Îngrijorată, a revenit la casa ei și stătea în ascuns de fiii lui Israel. Avea 16 ani când se împlineau aceste mistere.

    XIII.1. Era în luna a șase când Iosif a revenit acasă de pe șantier; intră în casă și o vede pe Maria că era însărcinată. S-a lovit peste față, s-a aruncat la pământ pe un sac și a început să plângă amar, zicând: „Cum mă voi prezenta eu acum înaintea Domnului Dumnezeu? Ce rugăciune îi voi face? Am primit-o fecioară din templul Domnului și nu am fost în stare să o păstrez astfel. Cine m-a trădat? Cine a săvârșit crima sub acoperișul meu? Cine mi-a înșelat fecioara și a spurcat-o? Istoria lui Adam să se repete oare cu mine? Căci, în timp ce Adam își făcea rugăciunea sa de laudă, șarpele s-a apropiat și a surpins-o pe Eva singură; a sedus-o și a spurcat-o. Același lucru urât mi se întâmplă și mie acum”.

    XIII.2. Și Iosif s-a ridicat de pe sac și a chemat-o pe Maria: „Tu, care este privilegiata lui Dumnezeu, ce ai făcut? L-ai uitat oare pe Domnul Dumnezeul tău? De ce te-ai lăsat sedusă și necinstită, tu care ai fost crescută în Sfânta Sfintelor și ai primit hrană din mâna unui înger?”

    XIII.3. Atunci ea a început să plângă amar zicând: „Sunt neprihănită și nu cunosc bărbat”. Dar Iosif i-a zis: „De unde vine atunci rodul pântecelui tău?” Iar ea a răspuns: „Jur pe Dumnezeul cel viu, nu știu”.

    XIV.1. Atunci, Iosif plin de spaimă, intră în panică și se întrebă ce e de făcut. „Dacă păstreze secretul cu privire la greșala ei, își zicea el, mă voi împotrivi legii Domnului. Dacă o denunț fiilor lui Israel, iar copilul vine de la un înger, lucru ce nu pre îmi vine să admit, atunci voi arunca în pedeapsa capitală sânge nevinovat. Așadar ce voi face cu ea? O voi repudia în secret”. Noaptea l-a prins cu aceste gânduri.

    XIV.2. Și iată că un înger al Domnului i-a apărut în vis, zicând: „Nu te teme, Iosife, cu privire la acest copil. Ceea ce s-a zămislit în Maria este de la Duhul Sfânt. Ea va naște un fiu căruia tu îi vei da numele Isus. Fiindcă el va mântui poporul de păcatele lui”. Iosif s-a trezit și-l proslăvea pe Dumnezeul lui Israel, care i-a dat acest har. Și a păstrat-o pe tânăra fecioară în casa sa.

    XV.1. Însă, scribul Ana l-a văzut și i-a zis: „Iosife, de ce nu ai venit la adunarea noastră?” „Clătoria m-a obosit, zise el, și am petrecut prima zi ca să mă odihnesc”. Însă Ana s-a întors și a zărit-o pe Maria însărcinată.

    XV.2. Atunci s-a ridicat și a figit în grabă la preot și i-a zis: „Ei bine, acest Iosif pe care l-ai luat sub paza ta, a săvârșit o faptă abominabilă”. „Ce-a făcut?”, întrebă Marele Preot. Celălalt îi zise: „A necisnstit-o pe tânăra fecioară pe care templul Domnului i-a încredințat-o și s-a căsătorit cu ea în secret, fără să dea de veste fiilor lui Israel!” Atunci Marele Preot i-a zis: „A făcut Iosif asta?” Și celălalt i-a zis: „Trimite oamenii tăi și vor constata că tânăra femeie este însărcinată”. Au plecat așadar slujitori și au aflat lucrurile așa cum le povestise scribul Ana. Au adus-o la templu și a apărut înaintea tribunalului.

    XV.3. Marele Preot i-a zis: „Marie, de ce ai făcut asta? De ce ți-ai bătut joc de cinstea ta? L-ai uitat oare pe Domnul Dumnezeul tău, tu care ai crescut în Sfânta Sfintelor și care ai fost hrănită de mâna îngerilor? Tu care au asculta imnurile lor și dansai înaintea feței lor? Ce ai făcut?” Ea a început să plângă amar și a zis: „Jur pe Domnul Dumnezeu, sunt curată înaintea feței lui și nu cunosc bărbat”.

    XV.4. Atunci Marele Preot i-a zis: „Iar tu, Iosife, ce au făcut?” Iar Iosif răspunse zicând: „Jur pe Domnul cel viu și pe Mesia și pe martorul adevărului său că sunt curat înaintea ei”. Marele Preot insista: „Să nu cumva să dai mărturie falsă! Spune-ne adevărul! Te-ai căsătorit cu ea în ascuns, nu au spus nimic fiilor lui Israel și nu ți-ai plecat capul sub mâna care a binecuvântat moștenirea ta!” Însă Iosif păstra tăcerea.

    XVI.1. Marele Preot zise: „Dă-ne înapoi tânăra ce o primiseși de la templul Domnului”. Iosif s-a adâncit în lacrimi. Marele Preot adăugă: „Vă voi da să beți din ama rituală și păcatul va veni înaintea ochilor.

    XVI.2. Marele Preot luă apă, i-a dat să bea lui Iosif și apoi l-a alungat în pustiu. Însă acest a revenit nevătămat. A dat să bea și tinerei și au trimis-o în pustie. Însă și ea a revenit nevătămată. Tot poporul se minuna fiindcă greșeala lor nu a fost dată pe față.

    XVI.3. Atunci Marele Preot zise: „Deoarece Domnul Dumnezeu nu mi-a revelat păcatul în voi, nici eu nu vă condamn”. Și i-a lăsat să plece. Iar Iosif a luat-o pe Maria și a revenit acasă fericiți și lăudându-l pe Dumnezeul lui Israel.

    XVII.1. A apărut un edict al împăratului August prin care toți locuitorii din Betleemul Iudeii erau invitați să facă recensământul. Iar Iosif zise: „Trebuie să merg să mă înscriu cu fiii mei. Însă ce să mă fac cu această tânără? Cum o voi înscrie? Drept soția mea? Nu aș putea, ca să fiu cinstit. Drept copilul meu? Însă fiii lui Israel știu prea bine cu nu am fete. În acea zi Dumnezeu să decidă cum va voi”.

    XVII.2. Și-a pregătit măgarul și a uract-o pe Maria deasupra. Unul din fiii săi ținea hățurile, în timp ce altul, Samuel, venea din urmă. Doar ce parcuseseră câțiva kilometri când Iosif s-a uitat înapoi și a văzut pântecele Marie foarte bine scos în evidență. „Pruncul ce-l poartă, își zicea el, pare să o necăjească tare”. S-a întors încă o dată și a văzut că Maria râdea. Atunci i-a zis: „Marie, ce ai deci? Văd, una după alta, pe fața ta tristețe și bucurie”. Ea i-a răspuns: „Iosife, două popoare sunt sub ochii mei: unul plânge și își bate pieptul, celălalt dansează și este în sărbătoare”.

    XVII.3. Ajunși la jumătatea drumului, Maria îi zise: „Iosife, ajută-mă să cobor de pe măgar. Copilul din mine dă semne că vrea să se nască”. A ajutat-o să pună piciorul pe pământ și i-a zis: „Unde să te duc? Unde să te protejez? Locul este la vedere”.

    XVIII.1. Însă dintr-o dată vede o grotă; a condus-o acolo și a încredințat-o în grija fiilor săi. Apoi a plecat să caute o moașă evreică în ținuturile Betleemului. A găsit una ce cobora de la minte și a adus-o.

    XVIII.2. Însă eu, Iosif, mă plimbam și nu mă plimbam. Și ridicam ochii spre bolta cerească și o văzui neclintită și priveam aerul și-l vedeam neclintit de mirare. Iar păsările se priseră în plin zbor. Mi-am ațintit ochii spre pământ și am văzut un castron și muncitori întinși pentru masă, iar mâinile lor erau ca înfipte în castron. Iar cei care mestecau nu mustecau și cei care luau alimente nu o luau și cei care le duceau la gură nu le duceau. Toate fețele și toți ochii erau ațintiți spre înălțimi.

    XVIII.3. Am văzut oi care erau împinse, însă oile nu înaintau. Iar păstorul oilor ridica mâna să le lovească, însă mâna lui rămânea în aer. Atunci mi-am aruncat privirea spre râu și am văzut căprioare care lingeau apă cu limba și botul lor, însă nu o beau. Dintr-o dată totul a repus în mișcare.

    XIX.1. Și am văzut o femeie ce cobora de la munte și m-a întrebat: „Hei, omule, unde mergi?” I-am răspuns: „Merg să caut o moașă evreică”. „Ești din Israel”, m-a mai întrebat ea. „Da”, i-am zis eu. Mi-a zis: „Dar cine este cea care tocmai naște în grotă?” Iosif zise moașei: „Este Maria, logodnica mea; însă ea a zămislit de la Duhul Sfânt, după ce a fost crescută în templul Domnului”.

    Deci i-am spus: „Este logodnica mea”. „Așadar nu este soția ta?”, mă întrebă ea. I-am răspuns: „Este Maria, ea a fost crescută în templul Domnului. Am fost desemnat să o iau de soție, însă nu este soția mea și ea a zămislit de la Duhul Sfânt”. Iar moașa i-a zis: „Acesta este adevărul”? Iosif zise: „Vino și vezi”. Și ea a plecat cu el.

    XIX.2. Și s-au oprit în dreptul grotei. Un nor întunecat învăluia acea grotă. Atunci moașa zise: „Sufletul meu a fost preamărit astăzi deoarece ochii mei au contemplat mari minuni; s-a născut mântuirea pentru Israel”. De îndată norul s-a retras din grotă și a strălucit o lumină mare în interior, încât ochii noștri nu puteau să o suporte. Puțin câte puțin, această lumină se micșora pentru a lăs vizibil un prunc. Acesta s-a apropiat de sânul Mariei, mama lui, pentru a fi alăptat. Iar moașa începu a spune: „Cât de minunată este pentru mine ziua aceasta! Am văzut cu ochii mei lucruri incredibile”.

    XIX.3. Și moașa, ieșinde din grotă, a întâlnit-o pe Salomea și i-a zis: „Salomea, Salomea, am o veste minunată să-ți spun: o fecioară a născut, împotriva legilor naturii”. Iar Salomea i-a zis: „Jur pe Domnul Dumnezeul meu, dacă nu pun degetul și dacă nu examinez eu însumi trupul ei, nu voi crede că o fecioară a putut da naștere”.

    Atunci ea s-a apropiat și a început să o examinze cu amănuntul. Însă moașa a început a striga cât o ținea gura că l-a ispitit pe Dumnezeul cel viu; „iată că îmi pierd mâna, arsă ca de foc”, zise Salomea. S-a rugat așadar Domnului și moașa a fost vindecată dintr-o dată.

    Însă un înger al Domnului a stat înaintea lui Salomea, zicând: „Rugăciunea ta a fost auzită înaintea Domnului Dumnezeu. Apropie-te și atinge acest prunc și vei avea și tu parte de mântuirea lui”. Salomea a ascultat și a fost vindecată deoarece l-a adorat pe pruncul din grotă. Și un înger începu să grăiască.

    XX.1. Atunci moașa a intrat și a zis: „Marie, pregătește-te deoarece nu este vorba despre o mică dezbatere în ce te privește”. La aceste cuvinte, Maria s-a pregătit. Salomea și-a pus degetul în locul cu pricina și strigând cu glas tare a zis: „Vai de necredința mea și de nerușinarea mea! L-am ispitit pe Dumnezeul cel viu! Și iată că mâna mea se distruge sub acțiunea focului”.

    XX.2. Și Salomea a îngenunchiat înaintea Stăpânului zicând: „Dumnezeul părinților mei, amintește-ți de mine că sunt din linia lui Abraham, Isac și Iacob. Nu mă expune înaintea batjocurii fiilor lui Israel, ci fie-ți milă de mine. Fiindcă tu știi, Stăpâne, că în numele tău le-am venit în ajutor, primind doar de la tine unica răsplată pentru binele făcut”.

    XX.3. Și iată că un înger al Domnului a apărut și i-a zis: „Salomea, Salomea, Stăpânul tuturor lucrurilor a auzit rugăciunea ta. Întinde-ți mâna asupra pruncului, ia-l în brațe. El va fi mântuirea și bucuria ta”.

    XX.4. Atunci Salomea, cuprinsă de emoție, s-a apropiat de copil, l-a luat în brațe, zicând: „Îl voi adora. S-a născut un Rege pentru Israel, acesta este”. De îndată, Salomea a fost vindecată și a ieșit din grotă îndreptățită. Dintr-o dată, o voce i-a grăit: „Salomea, Salomea, nu spune nimic despre minunile contemplate înainte ca acest copil să fi intrat în Ierusalim”.

    XXI.1. În timp ce Iosif se pregătea să plece în Iudeea, la Betleem s-a iscat o agitație cumplită. Magii din Orient au ajuns zicând: „Unde se află Regele iudeilor? I-am văzut steaua în Orient și am venit să ne închinăm lui”.

    Această veste l-a pus pe jar pe Irod care a chemat numaidecât mulți slujitori la curte și le-a cerut să se intereseze cu exactitate cu privire la stea. Și iată, au văzut aștri în Orient și i-a cârmuit până înaintea grotei iar steaua s-a oprit deasupra creștetului pruncului.

    XXI.2. Această veste l-a alarmat pe Irod care a trimis mulți slujitori după Magi. I-a chemat și pe marii preoți pe care i-a întrebat în pretoriu: „Ce stă scris despre Cristos? Întrebă el. Unde trebuie să se nască?” Ei i-au răspuns: „La Betleem în Iudeea. Stă scris astfel”. Și le-a dat voie să plece.

    Apoi i-a întrebat pe Magi zicându-le: „Ce semn ați văzut cu privire la regele nou-născut?” Iar Magii i-au zis: „Am văzut o stea imensă, printre celelalte constelații, atât de strălucitoare încât le depășea pe toate celelalte la un loc. De aceea am înțeles că un Rege se născuse în Israel și am venit să ne închinăm.

    Irod le-a zis: „Mergeți în căutarea lui, și dacă îl găsiți, dați-mi de știre pentru ca să merg și eu să mă închin lui”.

    XXI.3. Magii au plecat. Și iată că steaua pe care o văzuseră în Orient mergea deasupra lor până la locul grotei unde se afla pruncul și s-a așezat deasupra creștetului capului și acolo s-a oprit. Când l-au văzut acolo, cu Maria, mama lui, Magii au scos din bagajele lor aur, smirnă și tămâie.

    XXI.4. Însă, deoarece îngerul îi avertizase să nu mai revină prin Iudeea, pe un alt drum s-au întors în țara lor.

    XXII.1. Atunci Irod, văzând că a fost păcălit de Magi, s-a mâniat foarte tare și a trimis călăi cu misiunea să ucidă toți pruncii mai mici de doi ani.

    XXII.2. Când Maria a aflat despre acest masacru, cuprinsă de spaimă, a luat copilul, l-a înfășurat în scutece și l-a ascuns în ieslea animalelor.

    XXII.3. Elisabeta, care aflase că și Ioan era căutat, a plecat în munți și a căutat în împrejurimi unde l-ar putea ascunde, însă nu a găsit nicio ascunzătoare potrivită. Atunci s-a apucat de plâns zicând: „Munte al lui Dumnezeu, primește o femeie și pruncul ei!” Fiindcă spaima o împiedica să urce. De îndată muntele s-a desfăcut în două și a primit-o înăuntru, lăsând totuși ca o rază de soare să pătrundă. Într-adevăr, un înger al Domnului era cu ei și îi proteja.

    XXIII.1. Însă Irod îl căuta pe Ioan. A trimis slujitori la altar, la Zaharia, pentru a-l întreba: „Unde ți-ai ascuns fiul?” El zise: „Sunt slujitorul lui Dumnezeu și sunt mai mereu în templul său. Cum vreți să știu unde-mi este copilul?”

    XXIII.2. Slujitorii regelui Irod au plecat la împărat cu aceste cuvinte ale lui Zaharia. Acesta, foarte mâniat, a strigat: „Fiul său va domni așadar peste Israel”? Și a retrimis slujitorii săi pentru a-l întreba: „Spune-mi adevărul. Unde este fiul tău? Nu știi oare că mâna mea are puterea să-ți ia viața?” Slujitorii au plecat și au transmis misajul pentru Irod.

    XXIII.3. Însă Zaharia i-a răspuns: „Sunt un martir al lui Dumnezeu. Poți face ce vrei cu viața mea; însă spiritul meu, Stăpânul îl va primi, fiindcă vărs sânge nevinovat pe care tu te pregătești să-l faci să curgă la intrarea în templu”. Spre dimineață, Zaharia a fost ucis, iar fiii lui Israel nu știau nimic despre asta.

    XXIV.1. La ceasul salutului de dimineață, preoții au plecat, însă Zaharia nu mergea, ca de obicei, înaintea lor, rostind binecuvântările. Preoții s-au oprit și l-au așteptat pe Zaharia pentru a-l saluta cu rugăciuni și a-l preaslăvi pe Dumnezeul cel Prea-Înalt.

    XXIV.2. Însă întârzierea lui era tot mai mare și toți au intrat în panică. Unul dintre ei a îndrăznit și a intrat în sanctuar; lângă altarul Domnului a văzut sânge închegat. Un glas i-a zis: „Zaharia a fost ucis. Sângele lui ne se va șterge înainte ca răzbunarea să aibă loc”. Aceste cuvinte l-au înspăimântat foarte tare. A ieșit și a vestit celorlalți preoți ceea ce a văzut și auzit.

    XXIV.3. Împreună au decis să intre și au constatat drama. Chiar și pietrele templului gemeau iar ei își sfârtecau hainele de sus în jos. Cadavrul lui Zaharia nu l-au găsit, însă au văzut mult sânge închegat. Au ieșit înmărmuriți și au vestit că Zaharia a fost ucis.

    La vestea asta toate triburile poporului au început să plângă și au ținut doliu trei zile și trei nopți.

    XXIV.4. Iar după cele trei zile, preoții au deliberat pentru a decide cine îi va lua locul lui Zaharia. Sortul a căzut peste Simeon. El este cel care fusese avertizat că nu va vedea moartea înainte să-l fi contemplat pe Cristos în carne și oase.

    XXV.1. Iar eu, Iacob, cel care am scris această istorisire la Ierusalim, am decis, atunci când s-au iscat tot felul de necazuri la moartea lui Irod, să mă retrag în pustiu până ce pacea se va restabili la Ierusalim. Îl voi preaslăvi pe stăpânul care mi-a dat înțelepciunea să scriu această istorie.

    XXV.2. Harul va fi cu toți cei care se tem de Domnul. Amin! Pace celui care a scris și celui care citește.


  • Commentaires

    Aucun commentaire pour le moment

    Suivre le flux RSS des commentaires


    Ajouter un commentaire

    Nom / Pseudo :

    E-mail (facultatif) :

    Site Web (facultatif) :

    Commentaire :