• Scrisoarea sfântului Ieronim către Eustochia: Despre feciorie

    Scrisoarea sfântului Ieronim către Eustochia: Despre feciorieIulia Eustochia, fiica cea mică a unui creștin, Paul, ducea viața consacrată în apartamentul retras al palatul mamei ei. În această scrisoare, Ieronim o îndeamnă să păstreze fecioria, dându-i și mijloacele necesare, și refuză cu violență orice obiecție adusă de păgâni și de creștinii lâncezi în defavoarea unei asemenea alegeri de viață. Scrisoarea nu conține o structură riguroasă. Totuși putem identifica următoarele subiecte abordate : introducere (1-2), vigilență (3-5), înfrânarea sensurilor (6-8), sobrietate și mortificare (8-12), despre fecioarele ușuratice sau vinovate (13-15), critica fecioarelor mundane (16), retragerea în celulă (17-18), căsătorie și feciorie (19-24), rugăciunea în celulă (25-26), fuga de orgoliu și singurătatea (27), critica monahilor și clericilor mundani (28), cum să se comporte cu alte fecioare (29), visul sfântului Ieronim (30), războiul înfrânărilor (31-33), descrierea monahismului egiptean (34-36), rugăciunea (37), viața înfrânată a monahilor și fecioarelor (38-40), epilogul: răsplata cerească (41). Scrisoarea a fost scrisă, fără îndoială, în primăvara anului 384. Sfântul Ieronim ajunge la Roma în vara anului 381, fiind chemat de Papa Damasie I. Este numit secretarul particular al Papei și bibliotecar la biblioteca Vaticană. Totul era pregătit ca Ieronim să preia scaunul papal la moartea lui Damasie. Acesta moare în vara anului 384, însă Scrisoarea lui Ieronim către Eustochia stârnește multă ură împotriva lui, din partea ecleziasticilor dar și a credincioșilor, încât se vede nevoit să reia drumul Palestinei, unde va și muri în anul 420.

    Tillemont, renumitul istoric bisericesc francez, de la școala Port-Royal, spune următoarele lucruri despre recepția acestei scrisori în societatea romană:

    "Scrisoarea către Eustochia nu s-a bucurat de o primire elogioasă la Roma, dimpotrivă, a fost foarte criticată. Nimeni nu a criticat cele spuse despre feciorie, care dobândește în această scrisoare un statut deasura căsătoriei; însă, deoarece dorința ce o avea de a o instrui pe Eustochia l-a obligat să critice multe lucruri din societatea romană, să se opună viciilor monahilor falși și a fecioarelor destrăbălate și să-i critice chiar și pe oamenii bisericii; mulți s-au simțit criticați în această scrisoare, deoarece fiecare se recunoștea, într-un fel sau altul, în cele spuse și în loc să-l asculte ca pe un prieten care dă sfaturi l-au considerat ca pe un dușman și un acuzator public al moravurilor lor. I-ar fi putut trece cu vederea multe lucruri, însă faptul de a fi spus explicit că fecioarele trebuie să rămână doar cu persoanele de sexul lor și să nu intre în contact deloc cu bărbații, a fost destul pentru a stârni dușmănii în tot orașul; peste tot era arătat cu degetul, toți îl urau, mai ales cei care se vedeau criticați de spusele lui adevărate. Alții erau supărați fiindcă a expus în public defectele multor monahi: lăcomia, slava deșartă, orgoliul, zgârcenia, superstiția, etc. A fost acuzat de învinuiri false și chiar de erezie fiindcă a îndrăznit să critice chiar și lucrarea lui Dumnezeu (ca maniheii) deoarece spunea că o fecioară trebuie să se ferească de vin ca de otravă, ceea ce el află și explică în scrisoarea sfântului Paul către galateni.

    Rufin îl va critica la rândul lui reluând spusele din scrisoare, că mama unei fecioare devine "soacra lui Dumnezeu". El susține că toți păgânii și dușmanii lui Isus Cristos, apostații, prigonitorii și toți cei care urăsc numele creștinilor, făceau copii ale acestei scrisori pentru a lua în râs Biserica deoarece erau descrise într-un foel destul de rușinos toate viciile ecleziasticilor, din toate gradele ierarhice, din toate ministerele și din toate angajamentele bisericești; păgânii aveau astfel motive să râdă de creștini deoarece faptele de care ei îi acuzau pe creștini erau spuse acum de unul dintre creștinii de seamă ai Romei. Rufin vorbește însă aici în calitate de dușman al lui Ieronim și nu caută decât să exagereze în multe lucruri.

    Sfântul Ieronim reușise deja să rezolve problema invidiei și nemulțumirilor familiei lui Blesille, pentru a o îndreptăți pe această văduvă; iar din cele scrise lui Furia, despre un subiect asemănător, putem vedea însă că era considerat de asemenea drept magician și seductor și că merita să fie condamnat de toată lumea. Bronius crede că este adevărat și ceea ce se spunea împotriva lui atunci când Ieronim, vorbind despre convertirea lui Blesille, zice: "Se spune că sunt monah, fiindcă nu folsesc haine de in; mă numesc auster și melancolic fiindcă nu mă înscriu pe lista bețivanilor și nu particip la plăceri munade. Dacă nu mă îmbrac îngrijit, toți îimi spun, invocând proverbul, "este un grec și un șarlatan". Însă cele mai trăsnite acuzații la adresa monahilor au fost făcute la moartea lui Blesille și la lacrimile sfintei Paula, ceea ce, în opinia mea, nu s-a întâmplat după scrisoarea către Eustochia. Este evident că zgomotul despre plecare sfintei Paula, care dorea să se retragă la Ierusalim, a jucat un rol nefast împotriva lui Ieronimi, făcându-l și mai demn de ură înaintea oamenilor din Roma.

    Toate acestea împreună au produs o schimbare atât de mare în spirite încât, dacă înainte de a o cunoaște pe sfânta Paula se bucura de stimă de sfințenie din partea tuturor, după această apropiere de sfântă parcă toate virtuțile l-au părăsit dintr-o dată, toți îl arătau cu degetul și-l învinuiau de cele mai mari crime. În plus, unii îi mai reproșau și modificări aduse la Noul Testament, fiind, în acel moment, pe puncutul de a finaliza traducerea în Vulgata. Această oală misterioasă, pe care o văzuse deja Ieremia din Aquilon, și care revelează eforturile diavolilor și răutăcioșilor împotriva sfinților, începea să clocotească. Senatul fariseilor s-a ridicat împotriva lui: nimeni nu mai ascundea ura față de sfântul Ieronim, cum făceau și scribii cu Isus Cristos; toți, înarmați de o mare ignoranță referitor la sfântul nostru, îl urmăreau ca pe unul dintre cei mai mari războinici, declarându-i război deschis pe toate fronturile. Baronius spune că acest senat al fariseilor este "clerul din Roma" și recunoaște că sfântul Ieronim s-a ridicat împotriva clerului roman având argumente bine întemeiate. [...] Refritor la acuzația despre modificările din Noul Testament, sfântul Ieronim identifică acele locuri în care a intervenit însă pentru a sublinia ignoranța acuzatorilor în materie de itnerpretare biblică și a-i învinovăți din nou că se ocupă mai mult de vizitele făcute fecioarelor decât cu studiul Bibliei. În sfârșit, scrisoarea către Eustochia a stârnit zarvă mare în Roma și l-a costat chiar scaunul Papal pe Ieronim.


  • Commentaires

    Aucun commentaire pour le moment

    Suivre le flux RSS des commentaires


    Ajouter un commentaire

    Nom / Pseudo :

    E-mail (facultatif) :

    Site Web (facultatif) :

    Commentaire :