• Sfântul Augustin: Scrisoare către Proba, despre "rugăciunea domnească"

    Sfântul Augustin: Scrisoare către Proba, despre "rugăciunea domnească"

    "Îmi amintesc acuma că m-ai întrebat și eu ți-am promis să-ți răspund prin scris referitor la rugăciunea înălțată către Dumnezeu. Astfel, de îndată ce Cel căruia ne rugăm mi-a permis și mi-a dat competența necesară, am considerat că a sosit momentul să mă achit de promisiune fără să mai zăbovesc și să vin în sprijinul credincioșiei tale din dragoste față de Cristos. Nici nu pot exprima în cuvinte ce bucurie îmi provoacă întrebarea ta din care am înțeles prea bine că rugăciunea este o îndatorire sfântă pentru tine. Într-adevăr, ce te-ar putea ocupa cu mai mult folos în văduvia ta decât să te consfințești, zi și noapte, rugăciunii, după îndemnul sfântului Paul: „Cea care este într-adevăr văduvă și abandonată, spune el, și-a pus speranța în Domnul și perseveră zi și noapte în rugăciune” (1 Tim 5, 5). Poate părea de mirare că, nobilă fiind, bogată în ochii lumii, mama unei familii numeroase, deci, chiar dacă văduvă, fără a fi abandonată, să-ți ocupi inima și să te lași învăluită de zelul rugăciunii! Asta înseamnă că ai înțeles, datorită înțelepciunii tale, că nimic nu-i poate procura siguranță sufletului în această lume".

    Această scrisoare este un fel de manul de rugăciune; Sfântul Augustin o adresează unei văduve romane, de familie nobilă, care fusese soția lui Probius, prefect al pretoriului și consul; se trăgea din urmașii Demetriadei, căreia Sfântul Ieronim îi scrisese o celebră scrisoare despre feciorie. Proba, supranumită și Faltonia, se retrăsese în Africa după căderea Romei (în 410 Alaric cucerise Roma). Sfântul Ieronim vorbește astfel despre Proba: "Proba, acest nume este recunoscut mai mult decât orice demnitate și decât orice noblețe în lumea romană. Proba care, prin sfințenia și bunătatea ei față de toți, a devenit recunoscută chiar și înaintea barbarilor datorită curajului ei de a face față consulilor Probinius, Olybrius și Probus; această femeie, în timp ce totul căzuse pradă sclaviei la Roma în mijlocul incendiului orașului, a vândut, se spune, toate bunurile în posesia ei pe atunci și și-a dobândi astfel, cu ajutorul Mamonei, prieteni care o vor primi cu siguranță în lăcașurile veșnice". Aceasta este văduva căreia Sfântul Augustin îi vorbește despre rugăciune cu atâta entuziasm și profunzime spirituală. Oamenii obișnuiți, mai ales bogații lumii care doresc viața veșnică nu pot citi ceva mai folositor și mai hrănitor pentru viața spirituală decât ceea ce a scris aici Sfântul Augustin acestei văduve.

    Sfântul Augustin folosește expresii clare, simple, uneori dure de auzit pentru contemporanii noștri obișnuiți să spună multe cuvinte atunci când se roagă. Nu bavardajul cuvintelor certifică faptul că ne-am rugat cât și cum trebuie, ci intenția interioară de a face voia Tatălui, de a dori viața veșnică, de a se ruga Tatălui, folosind cuvintele Fiului și fiind luminați de Duhul Sfânt. Doresc tuturor cititorilor acestei scrisori să ajungă la o convertire interioară pentru ca rugăciunea lor să fie mai adevărată, mai inspirată, mai conformă cu rugăciunea domnească pe care însuși Mântuitorul ne-a învățat-o: "Când vă rugați să spuneți Tatăl Nostru..."


  • Commentaires

    Aucun commentaire pour le moment

    Suivre le flux RSS des commentaires


    Ajouter un commentaire

    Nom / Pseudo :

    E-mail (facultatif) :

    Site Web (facultatif) :

    Commentaire :