• Sfântul Augustin: Scrisoarea 73 - către sfântul Ieronim (404)

    Domnului meu, venerabil și mult iubit, confratelui său în preoție, Jeronim, Augustin îi transmite salutul său în Domnul.

    O neînțelegere pe fondul dialecticii oratorice

    1. Cred că înainte ca tu să citești această scrisoare ai primit deja o alta de la mine, ce ți-am trimis-o prin slujitorul lui Dumnezeu, fiul meu, diaconul Ciprian. Citind-o, poate ți-ai dat bine seama, în modul cel mai sigur, că provenea de la mine, acea scrisoare despre care mi-ai spus că un exemplar a ajuns și la tine; deduc asta din cele scrise de tine deoarece mă lovești din toate părțile și mă bați cu pumnii, cum era neobrăzatul Dares care primea pumni de la Entellus (aluzie fină făcută aici de Augustin la lupta dintre tânărul Dares și bătrânul Entellus, imagine des folosită de Ieronim, care se inspiră din Virgil - Eneide 5, 368-408), care se lăsa bătut fără replică. Acuma totuși îți răspund la această scrisoare (Scrisoarea 102 a lui Ieronim către Augustin) pe care mi-ai tirmis-o prin scumpul meu fiu Asterius. Din această scrisoare am aflat tăria mărturiei tale caritabile mereu atât de binevoitoare care te caracterizează deja, dar și unele urme de rană pe care eu ți le-aș fi procurat. De aceea, când eram cuprins de farmecul lecturii de îndată mă cuprindea și tristețea. Ceea ce m-a mirat întâi de toate este faptul că tu spui că nu ai vrut să crezi cu ușurință că exemplarul ce-l țineai în mâini era cel al scrisorii mele pentru a evita ca eu să nu încep a-mi pune serioase întrebări cu privire la rana ce mi-a procurat-o răspunsul tău, în vreme ce tu ar fi trebuit să verifici mai întâi că acea scrisoare provenea de la mine, iar apoi să răsăunzi în consecință. Apoi mă inviți, în cazul în care acea scrisoare ar fi de la mine, să ți-o spun fără ocolișuri sau să-ți trimit un exemplar de autenticitate incontestabilă pentru ca mai apoi să ne lansăm într-o dezbatere cu privire la Sfintele Scripturi fără nicio rezervă. Într-adevăr, cum am putea avea o discuție fără rezerve pe această temă dacă tu nu faci decât să mă rănești? Iar dacă nu m-ai fi rănit, ce motiv aș fi avut că fără să fi fost rănit de tine să-ți fi cerut motivul pentru care aș fi fost rănit de tine? Toate acestea s-au întâmplat fiindcă tu ar fi trebuit să verifici mai întâi că scrisoarea cu pricina provenea de la mine, adică să-ți fi permis să mă rănești doar după ce ți-ai fi făcut o opinie dreaptă. Dacă, așadar, nu m-ai fi rănit cu răspunsul tău, nu aș putea nici eu să-ți cer vreo justificare. Dar fiindcă tu îmi scrii în așa fel încât să mă rănești, ce am putea avea în comun ca să putem purta o discuție sinceră pe tema Sfintelor Scripturi? Nici vorbă ca eu să rămân rănit, în cazul în care tu ai dori acest lucru și ai voi să-mi dovedești într-un fel convingător că acest text al Scripturii (este vorba despre textul din Scrisoarea către galateni 2, 11-14 - discuția aprinsă dintre Paul și Petru pe tema "prefăcătoriei" lui Petru și a intenției lui de a-i iudaiza pe păgâni) l-ai înțeles în felul cel mai apropiat de adevăr decât l-am înțeles eu. În această situație cu siguranță voi ține seama de știința și iscusința ta ce mi le-ai revela, sau m-aș ridica din eroarea în care aș fi căzut, dacă tu mi-ai demonstra cu certitudine acest lucru.

    Reproșuri

    2. Însă tu, iubite frate, dacă considerai că nu erai rănit de cuvintele mele, nu ai gând nici că eu aș fi putut fi rănit de răspunsul tău. Fără dor și poate, într-adevăr, nu mi-aș fi putut închipui de la tine așa ceva ca, fără să-mi închipui că erai rănit, tu să-mi răspunzi în așa fel încât să mă rănești. Sau, fie nu mi-ai răspuns în acest spirit și ai crezut despre mine că pot fi rănit din cauza prostiei mele exagerate. Că tu ai putut avea o asemenea opinie despre mine, mă rănește desigur. Însă tu, care nu m-ai cunoscut niciodată așa, nu ar fi trebuit să crezi că aș fi putut fi așa, tu care nu ai voit să faci încredere cu ușurință unei copii a scrisorii mele, deoarece tu știai prea bine stilul meu de a scrie. Așadar, dacă ai remarcat, nu fără motiv, că aș avea motive să mă plâng, dacă ai fi crezut cu ușurință că unele scrisori ar fi fost de la mine în vreme ce nu erau, cu atât mai multe motive aș fi avut eu să mă plâng deoarece am fost judecat cu ușurință așa cum nu mă cunoștea cel care mă judeca! Nu ar fi trebuit în niciun fel să gândești că răspunsul tău nu conținea nimic care să mă rănească, în acest caz cum aș fi putut fi atât de nechibzuit pentru a fi rănit de răspunsul ce mi-l dădeai și care nu conținea nimic jignitor.

    Obiecții și morală

    3. Așadar, tu erai pregătit să mă rănești răspunzându-mi, fiind absolut convins că acea scrisoare era de la mine. Ori, deoarece vreau să cred că nu m-ai fi rănit fără să ai un motiv bine întemeiat, nu-mi rămâne decât să-mi recunosc propriul păcat, fiindcă eu aș fi fost cel care te-aș fi rănit primul prin acea scrisoare despre care nu aș putea spune că nu era de la mine. De ce atunci să înnot împotriva curentului apei (cf. Si 4, 32) și să nu încerc mai degrabă să obțin iertarea? Dacă te-am rănit, te rog așadar, prin milostivirea lui Cristos (cf. 2 Co 10, 1), să mă ierți și să nu-mi răspunzi cu rău la rău (cf. Rm 12, 17) rănindu-mă la rândul tău. Însă mă vei răni dacă vei trece sub tăcere o eroare pe care ai fi găsit-o în faptele și cuvintele mele. Iar, dacă tu critici la mine ceea ce nu merită să fie criticat, atunci tu vei fi cel care te vei răni nicdecum eu; îmi doresc mult ca faptele tale și sfintele reguli ce le trăiești să nu te facă să dorești cumva să mă rănești, reproșându-mi lucruri din răutate, în vreme ce știi prea bine că un spirit aflat în adevăr, așa cum ești tu, nu poate face asta. Iar pentru toate acestea, fie vei relua cu inimă bună, chiar dacă nu există greșeală, ceea ce tu crezi că merită să fie criticat, [fie vei trata cu toată afecțiunea unui tată pe cel ce nu-l poți refuza]. Se poate întâmpla, într-adevăr, ca ceva să ți se pară diferit de ceea ce constituie adevărul, fără însă ca tu să faci ceva care să nu fie cnoform cu ceea ce dorește caritatea. Iar eu însumi, voi primi cu bunăvoință o critică amicală, chiar dacă ceea ce poate fi apărat pe bună dreptate nu merită să fie criticat; iar dacă nu, voi recunoaște în același timp în bunăvoința ta și greșeala mea și, în măsura în care Domnul îmi dă capacitatea, mă voi arăta recunoscător în una și corectat în cealaltă.

    Rolul criticii aduse unui prieten. Trebuie ca Ieronim să accepte dezbaterea

    4. De ce oare ar trebui să-mi fie teamă, ca de viciile lui Entellus, de cuvintele tale care sunt poate dure, însă cu siguranță salvatoare? Celălalt primea lovituri, nu era îngrijit, și astfel era învins nu vindecat. Însă eu, dacă, împăcat sufletește, te las să-mi administrezi o corecție medicinală, nu voi suferi. Dacă, dimpotrivă, o slăbiciune, fie omenească sau chiar a mea, nu poate, chiar și atunci când sunt certat pe bună dreptate cu privire la ea, decât să fie atât de firavă încât nu se mai poate, atunci este mai bine să suferi în timp ce ești îngrijit cu privire la o bubă la cap decât să te lași fără îngrijiri medicale și fără să te vindeci. Este ceea ce spunea într-un fel destul de profund cel care a zis că dușmanii care ceartă sunt în majoritatea cazurilor mai de folos decât prietenii care se tem să critice. Primii, într-adevăr, în timp ce fac multă gălăgie, ne spun uneori adevăruri pe care le corectăm. Ceilalți, dimpotrivă, dau mărturie despre exercitarea la nivel mai mic a unui exercițiu de dreptate decât cel care ar trebui, deoarece le este teamă să nu pună în primejdie prietenia. Astfel, chiar dacă boul, ce tu pretinzi a fi, este obosit de uzura bătrâneții trupului tău, totuși nu la fel este și vioiciunea inimii tale, răspândind așa cum trebuie sudoarea pentru a lucra în via Domnului; așadar, dacă am spus ceva necuvenit, asigură-te cu mai multă convingere. Greutatea vârstei tale nu trebuie să-mi fie o povară, în măsura în care pleava greșelii mele este bine scuturată (cf. Mt 3, 12).

    Ieronim trebuie să accepte dezbaterea cu Augustin

    5. De aceea ceea ce ai scris la finalul ultimei tale scrisori, citesc adesea și meditez cu profundă venerație și totodată cu mare regret: "Să dea Domnul să vină ziua în care ne-am putea strânge în brațe și să avem un dialog îndelung, fie pentru ca eu să învăț ceva de la tine, fie ca tu să înveți ceva de la mine!" Dar eu zic: dacă am locui cel puțin în regiuni ale lumii mai apropiate una de alta, astfel încât, dacă nu putem schimba cuvinte prin dialog, cel puțin scrisorile dintre noi să fie mai dese! Însă pentru moment, ochii și urechile noastre sunt despărțite de o distanță atât de mare încât îmi amintesc faptul că mai ieri eram tânăr pe când scriam Sfinției tale cu privire la cuvintele apostolului din Scrisoarea către galateni și iată că am îmbătrânit și tot mai aștept răspunsul de la tine, în vreme ce știu prea bine că copiile scrisorilor mele au ajuns cu bine la tine, prin nu știu ce mijloace, înaintea scrisorilor propriu zise pe care ți le-am trimis prin grijă personală. Pote cel ce trebuia să-ți înmâneze scrisoarea mea, ori nu ți-a dus-o, ori cea trimisă de tine nu mi-a înmânat-o. Însă acele scrisori, care au ajuns totuși în mâinile mele, mi se par de o așa mare bogăție încât nu am decât o singură dorință, dacă s-ar putea, să trăiesc în preajma ta. Deoarece nu pot face asta, mă gândesc să trimit unul din discipolii mei pentru ca el să-mi transmită și mie învățăturile tale, dacă cel puțin consideri că merit un răspuns din partea ta. Cu siguranță eu nu posed, și nu voi poseda niciodată, o știință atât de vastă în Sfintele Scripturi ca ce de care te bucuri tu, iar eu dacă știu câte ceva în acest domeniu, indiferent cât ar fi, știința asta o folosesc spre educarea poporului lui Dumnezeu. Dar a-mi acorda timp liber pentru a mă scufunda în studii mai profunde decât ceea ce credincioșii mei pot înțelege, ocupațiile mele bisericești mă împiedică cu desăvârșire.

    Ura care îi macină pe creștini distruge credința

    6. Sincer îți spun că nu știu absolut nimic despre anumite scrieri pline de răutate pe seama ta, nici cum au ajuns până în Africa, nici cum s-au propagat. Totuși am primit răspunsul tău cu privire la aceste răutăți. Citindu-l, trebuie să-ți mărturisesc, m-am întristat foarte tare văzând că între persoane atât de dragi și atât de apropiate, unite prin legăturile prieteniei atât de bine cunoscute de aproape toate Bisericile, discordia putea produce o așa mare nenorocire. Desigur, se vede bine din scrisoarea ta cât de mult te stăpânești și cât de mult te străduiești să nu-ți scoți ghearele indignării tale pentru a nu răspunde la răutate cu răutate (cf. 1 P 3, 9). Însă, dacă, citind aceste lucruri am fost cuprins de uimire și durere mare, mă întreb ce efect ar fi putut avea asupra mea asemenea scrieri împotriva ta dacă ar fi ajuns în mâinile mele? "Vai lumii pentru scandaluri!" (Mt 18, 7). Iată că se întâmplă, se adeverește cele spuse de Adevăr: "Din cauza înmulțirii fărădelegii, dragostea multora se va răci" (Mt 24, 12). Ce inimi vor mai putea să se plece una peste cealaltă cu încredere? Cum se va mai putea instala afecțiunea în inimile unor asemenea oameni fără să stârnească îndoieli? Ce prieten nu va fi de temut ca un posibil dușman dacă asemenea lucru s-a produs între Ieronim și Rufin, fapt ce stârnesște lacrimi în ochii mei? O, mizerie a unei condiții de mizerie! O, știință ce nu ești în măsură să înveți să respecți dorințele prietenilor de acum fără a avea preștiința prietenilor din viitor! Dar de ce ar trebui să cred că unul ar trebui să plângă peste celălalt știut fiind faptul că omul nu știe ce va deveni mai târziu? Totuși știe, într-o oarecare măsură, și totuși!, ce este în prezent; însă ceea ce va fi în viitor, ignoră cu desăvârșire.

    Augustin îl întreabă ceva pe Ieronim și acesta trebuie să răspundă

    7. Dar putem merge și mai departe! Dacă la sfinți și la fericiții îngeri există cunoașterea de sine, dar și preștiința cu privire la ceea ce vor fi, cum se explică faptul că diavolul nu a putut rămâne mereu fericit în vreme ce, fiind un înger bun mai întâi, deținea cunoașterea cu privire la păcatul său în viitor și cu privire la pedeapsa veșnică? Cu privire la acest aspect, trebuie să-ți mărturisesc, nu pricep absolut nimic. Despre asta, atât cât poate fi cu putință să avem o opinie, aș dori să aud părerea ta. Ține seama de ceea ce sunt în stare să facă aceste locuri și aceste mări care ne separă fizic. Dacă eu aș putea fi această scrisoare, cea pe care tu tocmai o citești acuma, cu siguranță îmi vei da imediat răspuns la întrebarea mea. Însă, în aceste condiții, cine știe când mă voi bucura de un răspuns din partea ta? Când mi-l vei trimite? Când va ajunge la mine? Și totuși, să presupunem că într-o zi se va întâmpla lucrul acesta, chiar dacă nu așa de repede pe cât mi-aș dori, voi aștepta cu nerăbdare atât cât îmi stă în ființă! Revin acum la cuvintele tale de odinioară, atât de pline de regrete sincere, și, la rândul meu, mi le aproprii: "Să dea Domnul să vină ziua în care ne-am putea strânge în brațe și să avem un dialog îndelung, fie pentru ca eu să învăț ceva de la tine, fie ca tu să înveți ceva de la mine!" Dacă totuși, chiar și din puținul pe care-l știu, te-aș mai putea învăța eu pe tine ceva!

    Augustin este trist din cauza neînțelegerilor dintre Ieronim și Rufin

    8. Iar în aceste cuvinte, nu doar în ale tale, dar și în ale mele, aflu plăcere și noi forțe și, în ciuda dorinței neprefăcute, dar totuși fără perspective ce o avem unul pentru celălalt, nu pot spune că mă simt mângâiat. Sunt din noi înțepat de boldul atât de ascuțit al durerii când mă gândesc la faptul că Dumnezeu v-a dăruit la amândoi cu atâta generozitate și abundență ceea ce ne dorim atât de mult noi doi, adică să savurăm, în cea mai mare intimitate, mierea Sfintelor Scripturi și că s-a strecurat pacostea unui flagel atât de amar între voi - acest flagel este atât de josnic! Și cum ar putea fi altfel? Cine ar putea spune contrariul? Pe vremea când ați părăsit toate cele lumești pentru ca, ușurați de toate atracțiile pământești, să-l urmați pe Cristos cu mai multă ușurință și pe când trăiați împreună pe acele ținuturi pe unde însuși Cristos a mers pe când era om asemenea nouă și ne-a zis: "Pacea mea o dau vouă, pacea mea o las vouă" (In 14, 27), vouă, bărbați înputerea vârstei și care trăiați din cuvintele Domnului, vi s-a putut întâmpla așa ceva! Cu adevărat, "viața omului pe pământ este o încercare" (Iob 7, 1). Vai de mine, ce mult mi-aș dori să vă pot întâlni pe amândoi deodată! Fără îndoială, în tulburarea mea, în durerea mea, în neliniștea mea, m-aș arunca la picioarele voastre, aș plânge din toate puterile mele, v-aș ruga cu toată dragostea mea, atât pe unul cât și pe celălalt, dar și pe amândoi deodată să vă rugați pentru cei slabi pentru care Cristos a murit (cf. 1 Co 8, 11) și care, în marea lor spaimă, vă privesc acuma ca într-o piesă de teatru a acestei vieți, să nu scrieți unul împotriva celuilalt asemenea lucruri care, deoarece nu le puteți distruge în ciuda acordului vostru, vă vor împiedica să vă puneți de acord și care, chiar dacă veți cădea de acord, vă veți teme să citiți din teama de a nu reaprinde scânteia litigiului. 

    Augustin îl cheamă pe Ieronim la caritate și dialog

    9. Însă eu spun acum Sfinției tale: niciodată nu m-am temut atât de tare de furia ta decât atunci când am citit ceva într-o scrisoare pe care tu mi-ai trimis-o. Nu este vorba despre atât de textul în care vorbești cu privire la Entele și boul obosit și unde îmi dădea mai degrabă impresia că glumeai cu veselie decât că amenințai sub impulsul mâniei, ci mai degrabă textul în care spuneai că ești serios în ceea ce scrii - fără îndoială mi-am depășit atribuțiile atunci când am vorbit, însă nu și teama mea - și unde scriai: "din teama ca răspunsul meu să nu provoace probabil răni și reproșuri meritate". Te întreb: dacă asta se poate întâmpla ce mai căutăm împreună sau de ce mai discutăm pentru ca inimile noastre să afle o pășune în care să nu existe amărăciunea discordiei, nu? Însă nu pot să nu spun ceea ce mi se pare absolut necesar să corectezi în scrierile tale, iar tu de asemenea să faci la fel dar fără să se întrevadă gelozia și să rănească prietenia noastră, în caz contrar să lăsăm deoparte toate acestea și să ne preocupăm de viețile noastre și de mântuirea noastră. Să vorbim despre subiecte care nu stârnesc împotrivire între noi pentru ca nimic din ceea ce construim împreună să nu fie în zadar! (cf. 1 Co 8, 1). În ce mă privește, mă simt departe de această desăvârșire despre care stă scris: "Dacă cineva nu rănește prin cuvânt, atunci acela este desăvârșit!" (Iac 3, 2). Dar eu cred cu tărie că pot cere și obține cu ușurință iertarea de la tine, în milostivirea lui Dumnezeu, dacă cumva te-am șocat cu ceva, iar tu trebuie să mi te deschizi pentru ca, după ce te-am auzit, "să-ți câștigi un frate" (cf. Mt 18, 15). Cu siguranță, distanțele ce ne separă și ne împiedică să ne oferim iertarea reciproc nu constituie un motiv suficient pentru ca tu să mă lași în îndoială. Pe scurt, în domeniul în care dorim să dobândim cunoștințe, dacă știu, dacă cred, dacă presupun că dețin ceva adevărat, însă tu ai o părere și o opinie diferită, atât cât îmi permite Domnul, mă voi strădui să susțin argumentația fără să te ofensez. Cât despre ofensa ta, când îmi voi da seama de furia ta, nu voi implora nimic altceva decăt iertarea de la tine.

    Augustin îi arată lui Ieronim că doar prietenia învinge păcatul

    10. Acum însă cred că nu ar fi trebuit să ai niciun motiv să te încingi așa de tare, decât dacă aș fi spus ceva ce nu trebuia sau dacă nu aș fi spus ceea ce trebuia, deoarece - ceea ce nu mă miră - ne cunoaștem reciproc mai puțin decât suntem cunoscuți de semenii noștri și de prietenii cei mai apropiați. Iar eu trebuie să-ți mărturisesc: mă las mai ușor antrenat de caritatea lor decât oboseala din cauza scandalurilor din această lume și pot să mă odihnesc liniștit fără probleme. Fiindcă simt că acolo se află Dumnezeu în mâinile căruia pot să mă încredințez fără probleme și în care îmi aflu odihna fără probleme. Iar în această lipsă de probleme, pe care o trăiesc din plin, nu-mi este absolut deloc teamă de incertitudinea zilei de mâine a umanității fragile după care gemeam mai sus. Într-adevăr, atunci când simt pe cineva că este înflăcărat de iubirea creștină și că, datorită ei, îmi devine un prieten fidel, tot ceea ce îi încredințez cu privire la proiecte și reflecții, nu le încredințez unui om, ci celui în care trăiește Dumnezeu și în care este prezent Dumnezeu. "Dumnezeu, într-adevăr, este iubire, iar cel ce rămâne în iubire, rămâne în Dumnezeu" (1 In 4, 16); dacă se îndepărtează de Dumnezeu, nu poate decât să provoace o durere proporționată cu fericirea ce o simțea pe când trăia în Dumnezeu. Însă, totuși, cel ce din prieten intim a devenit dușman personal poate inventa mai degrabă unele motive ingenioase decât fapte pentru a alimenta mânia. Dar la acest lucru poate ajunge cu ușurință oricine fără să ascundă ceea ce a făcut și fără să facă ceea vrea să ascundă. Fiindcă milostivirea lui Dumnezeu permite celor buni și credincioși să trăiască liberi și fără griji cu prietenii lor ce îi vor avea, indiferent cine ar fi ei, să nu scoată la iveală păcatele celuilalt săvârșite împotriva lor înșiși și să nu săvârșească ei înșiși păcatele pe care le condamnă la alții. Într-adevăr, atunci când un răufăcător inventează o minciună, fie nu este crezut deloc, fie doar reputația lui - deoarece mântuirea nu intră în calcule - este zdruncinată. Însă dacă răul este propagat, dușmanul este intim, chiar dacă nu s-a remarcat prin vorbăria sau cicăleala niciunui prieten intim. Dar care este acel om înțelept care să nu vadă cu câtă răbdare și tu suporți, nădăjduind consolarea conștiinței tale, faptele incredibile ale dușmăniei unuia din prietenii tăi care altădată ți-a fost foarte apropiat și cum ceea ce el aruncă în public împotriva ta și care află poate crezare la câțiva consideri ca fiind "arme de stânga" cu care luptăm împotriva diavolului la fel ca "armele de dreapta" (cf. 2 Co 6, 7)? Totuși aș fi preferat să-l știu mai puțin înarmat în acest sens și mai blând decât tine în această privință. Iată un mare motiv de tristețe și de uimire să vezi că într-o asemenea prietenie se poate ajunge la o așa mare dușmănie. Ar fi o bucurie, chiar una dintre cele mai de seamă, ca dintr-o asemenea dușmănie să se poată reveni la unirea inimilor de odinioară.


  • Commentaires

    Aucun commentaire pour le moment

    Suivre le flux RSS des commentaires


    Ajouter un commentaire

    Nom / Pseudo :

    E-mail (facultatif) :

    Site Web (facultatif) :

    Commentaire :