• Sfântul Ieornim: polemist și prietenos

    Datorită spiritului său polemic, sfântul Ieronim și-a îndepărtat mulți prieteni din cercurile lui. I se întâmplă deseori să scrie celor pe care încă îi consideră prieteni, însă nu primește răspunsuri. Prietenia, în opinia lui, se întreține prin scrisoari atunci când prietenii sunt îndepărtați. De aceea îi ceartă aspru pe cei care neglijează acest aspect al prieteniei. În scrisorile ce le public aici se revelează exigența sfântului Ieronim față de cei pe care-i consideră prieteni. Nu există motive pentru care să nu scrii câteva rânduri prietenului tău, chiar dacă ar trebui să-i scrii doar faptul ca nu ai nimic să-i spui. La rândul său, când alții îi atrag atenția că nu este fidel în a răspunde scrisorilor, atunci are dreptul să se justifice acuzând o boală zdravănă și aducând argumente oratorice dintre cele mai convingătoare pentru a se scuza. Citirea acestor scrisori ne arată fața unui polemist care recunoaște că nu poate trăi totuși fără să aibă prieteni, fără să iubească și să fie iubit.

    Scrisori ale Sf. Ieronim către prieteni

     

    Către Nicetas, sub-diacon din Aquileia: reproșuri pentru tăcerea lui

     Scrisoare scrisă în pustiu, în 371

     Turpilius, poet comic, vorbind despre comerțul epistolar, spune că este unicul mijloc care face să fie prezenți cei absenți. Acest autor a spus adevărul, chiar dacă vorbea despre un subiect care nu este decât pură ficțiune. Într-adevăr, nu este oare un fel de a-și poseda prietenii atunci când te întreții cu ei prin scrisori? Astfel, un asemenea comerț a fost practicat încă din vremea popoarelor barbare din Italia, pe care Ennus le numește „oamenii din vechime”, care, după cum spune Ciceron în cărțile Retorica, trăiau într-un fel sălbatic. Deoarece hârtia și papirusul erau încă necunoscute, ei scriau fie pe tablete din lemn bine șlefuite, fie pe coajă de copac. Astfel cei care aduceau asemenea scrisori se numeau „tablagii” (purtători de tablete), „mesageri”; cei care le scriau se numeau „cărturari”, „copiști”, de la termenul „carte”, formată la acea vreme din scoarța copacului care era lipită direct de trunchii copacilor. Dacă oameni sălbatici și fără nici o civilizație au reușit să stabilească între ei un comerț atât de blând și atât agreabil, cum am putea noi renunța la acest exercițiu, noi care trăim într-o epocă în care domnesc politețea și artele frumoase? Cromatius și Eusebiu, fratele lui, care nu sunt uniți atât prin conformitatea înclinațiilor lor cât și prin legăturile naturii, mi-au dat vești prin scrisori, în timp ce tu, dragul meu Nicetas, care tocmai m-ai părăsit, rupi o prietenie născândă, în loc să o întărești; este ceea ce Lelius condamnă în cartea scrisă de Ciceron despre prietenie. Oare ai o înverșunare chiar atât de mare pentru Orient încât nici măcar scrisorile tale nu vrei să ajungă? Ah! Ieși, ieși din amorțeală și rupe în cele din urmă tăcerea. Învrednicește-mă te rog cu o scrisoare din respect față de prietenia noastră; în vâlvătaia mângâierilor de care te bucuri în țara ta, amintește-ți uneori de călătoriile ce le-am făcut împreună. Dacă mă mai iubești încă, te rog să-mi mai dai de știre despre tine; dacă ai ceva care te macină împotriva mea, scrie-mi te rog, fără să eziți, chiar și atunci când ești mânios; mă voi bucura întotdeauna să primesc scrisorile unui prieten, indiferent cât de răutăcios ar fi conținutul ei.

     

    Către Crisogon, solidar din Aquileia: reproșuri tot despre tăcerea lui

    Scrisoare scrisă în pustiu, în 372

    Eliodor, prietenul nostru comun, și căruia nu-i ești mai drag decât mie, ți-a putut spune cât de mult te iubesc și ce plăcere îmi face să vorbesc deseori despre tine, să amintesc în toate conversațiile mele momentele plăcute pe care le-am petrecut împreună, să laud smerenia ta, caritatea ta și orice altă virtute. Totuși, dragul mei Crisogon, am putea spune că tu ești din natura linxului, care uită obiectele puse dinaintea ochilor lor îndată ce rotește capul pentru a privi în altă parte; fiindcă și tu ai pierdut amintirea prieteniei noastre din trecut, astfel încât ai șters cu desăvârșire această scrisoare care s-a imprimat, după cum spune sfântul Paul, în inima tuturor creștinilor.

    Când lincșii, despre care tocmai îți vorbesc, se întâlnesc în pădure cu niște căprioare sau cerbi, nu-i scapă din ochi, ci urmărindu-i îi prinde și îi devorează în timp ce aleargă. Nu se gândesc la prada lor decât atunci când li se face foame, iar când s-au săturat nu se mai gândesc deloc. De ce deci, dragul meu Crisogon, renunți atât de ușor la o prietenie care nu este decât în fașă încă și de care nici măcar nu ai avut timp dă te plictisești? De ce abandonezi un prieten înainte de a te bucura de prietenia lui? Deoarece leneșilor nu le lipsesc niciodată pretextele pentru a justifica neglijența lor, poate îmi vei spune și tu că nu ai ce să-mi spui; dar chiar și acest lucru trebuie să mi-l scrii, și anume, că nu ai nimic să-mi spui.

     

    Către Antonie, ermit: reproșuri aprige pentru tăcerea lui

    Scrisoare scrisă în pustiu, în 373

    Fiul lui Dumnezeu, venit pe pământ pentru a-i învăța pe oameni umilința, văzându-i pe discipoli săi certându-se între ei zicându-și care este mai mare, le-a spus, luând un copilaș de mână: „Dacă nu vă veți converti și dacă nu veți deveni asemenea acestui copilaș, nu veți intra în Împărăția cerurilor”. Și ca să demonstreze că ceea ce el învăța altora este doar adevărul, atunci practica el însuși umilința spălând picioarele apostolilor săi, dând un sărut vicleanului Iuda, discutând cu samariteana, vorbind despre Împărăția lui Dumnezeu în timp ce Maria Magdalena stătea așezată la picioarele lui, și nu a voit decât niște femei simple să fie martore al învierii lui. Dimpotrivă, oare nu orgoliul este cel care l-a precipitat pe primul dintre îngeri din slava lui în prăpastie? Poporul evreu, care voia „să fie salutat în piețele publice și să ocupe primele locuri în sinagogi”, nu a sfârșit prin a fi exterminat? Iar proprietățile lor nu au devenit prada popoarelor păgâne care mai înainte „nu erau înaintea lui Dumnezeu decât ca un strop de apă?” Pentru a-i pune în dificultate pe filosofii vremii și pe înțelepții lumii, conform Scripturilor, „Dumnezeu se ridică împotriva celor mândri și dă harul său celor smeriți”. Ce fel de oameni alege Domnul? Niște nemernici păcătoși, pe sfântul Petru și pe sfântul Iacob.

    Ține seama, dragă frate, cât de mare trebuie să fie un viciu încât însuși Dumnezeu se declară a-i fi dușman, și care-l conduce, în Evanghelie, să-l disprețuiască pe fariseul orgolios și a-l asculta cu blândețe pe păcătosul smerit. Ți-am mai scris deja cel puțin 10 scrisori, dacă nu mă înșel, pentru a-ți mărturisi respectul și prietenia mea, iar tu nu ai avut măcar bună voința să-mi scrii doar câteva rânduri. Refuzi să-i vorbești fratelui tău, în timp ce Domnul nu refuza să aibă discuții cu slujitorii săi? Însă mă jignești, ai să-mi spui, vorbindu-mi astfel. Dacă nu m-aș teme că în apropourile mele aș depăși limitele, înțeleși fiind că sunt de-a dreptul supărat pentru felul cum mă tratezi, te-aș copleși de atâtea reproșuri încât mi-ai scrie numaidecât, chiar și numai împins de mânie și supărare. Însă deoarece omul din fire este condus spre mânie iar datoria creștinului este aceea de a preîntâmpina asemenea răbufniri, cred că și acum, ca și în trecut, sunt încă destul de indulgent cu tine. Te rog să-mi dai vești despre tine și să mă iubești tot la fel cum te iubesc și eu. Adio.

     

    Către diaconul Iulian: Ieronim încearcă să justifice tăcerea lui

    Scrisoare scrisă în pustiu, în 375

    De obicei nu trebuie să dăm crezare mincinoșilor, nici chiar atunci când poate spun adevărul. Reproșurile ce mi le faci referitor la tăcerea mea mă fac să recunosc destul de bine opinia ta în asemenea momente. Să-ți spun că ți-am trimis mai multe scrisori și că ar trebui să cred că mesagerii nu și-au făcut datoria? Aceasta este, o să-mi spui, scuza obișnuită a tuturor celor leneși în a scrie. Să-ți spun că n-am găsit pe nimeni care să-ți aducă scrisorile de la mine? Ai să-mi spui că nu ocaziile au lipsit. Te-aș susține zicând că nu mi-a scăpat nici una? Cei pe care i-am însărcinat cu scrisorile mele și care nu ți le-au transmis, vor susține că nici măcar ni le-am dat aceste scrisori, astfel încât nu vom putea niciodată, departe așa cum suntem unul de altul, să știm exact adevărul. Cum voi proceda în asemenea situație? Îți voi cere iertare. Chiar dacă sunt de-a dreptul nevinovat, cred că este mai important să cerem pacea decât să ne încăpățânăm în a prelungi lupta. Aș putea totuși să-ți spun, pentru a mă îndreptăți, că o boală permanentă, însoțită de durerea ce mă apasă, m-a redus la o neputință atât de mare încât m-a condus aproape de mormânt și cu multă dificultate mă mai recunosc pe mine însumi. Și ca să nu te îndoiești de ceea ce-ți spun, voi imita marii oratori și voi cita martorii, după ce-ți voi spune mai întâi motivele pentru a mă apăra. Fratele nostru Eliodor era aici cu mine în timp ce eram bolnav; venise cu scopul de a rămâne cu mine în pustiu, însă păcatele mele l-au descurajat și a plecat. De altfel, dacă tăcerea mea m-a adus în stadiul de a fi considerat vinovat, cunosc secretul pentru a-mi repara greșeala: este acela de a-ți scrie cât mai des. Astfel gândea și Horațiu când spunea: „Defectul comun tuturor muzicienilor este acela de a le plăcea să fie rugați stăruitor pentru a cânta și de a nu putea sta liniștiți când nu li se cere nimic”. De aceea, de acum înainte te voi sufoca cu scrisorile mele, încât tu vei fi acela care mă vei ruga să nu-ți mai scriu.

    Mă bucur foarte tare pentru faptul că sora mea, care este fiica ta în Isus Cristos, continuă să progreseze și-ți mulțumesc sincer pentru aceste vești bune; fiindcă eu sunt aici într-un loc în care, fiind departe de a ști tot ceea ce se petrece în țara noastră, nu știu nici măcar dacă mai este în viață.

    Chiar dacă hidra spaniolă este încă ridicată împotriva mea, mă tem atât de puțin de judecata oamenilor (fiindcă într-o zi voi avea un judecător drept), încât pot spune cu poetul: „Chiar și atunci când universul va dispărea, voi rămâne nepăsător pe dărâmăturile lui”.

    Amintește-ți, te rog, învățătura Apostolului: „Faptele voastre bune trebuie să fie fără încetare pentru ca să aveți răsplată de la Domnul” și mângâie-mă vorbindu-mi des despre slava ce trebuie să o avem în Isus Cristos.


  • Commentaires

    Aucun commentaire pour le moment

    Suivre le flux RSS des commentaires


    Ajouter un commentaire

    Nom / Pseudo :

    E-mail (facultatif) :

    Site Web (facultatif) :

    Commentaire :