• Sfântul Ieronim din Stridon: combate ereziile lui Origen din Peri Archon

    Sfântul Ieronim din Stridon: combate ereziile lui Origen din Peri ArchonOrigen din Alexandria - se bucură de o vastă activitate literară; se pare că ar fi scris peste 6000 de lucrări: tratate, exegeză biblică, teologie, dogmatică, filosofie, dar și o bogată corespondență epistolară cu persoane din înalta societate religioasă și politică alexandrină, dar și din Palestina, unde își va sfârși zilele. Totuși, lucrarea cea mai însemnată și care a stârnit polemici înverșunate de-a lungul vremii în Biserică printre teologi este cea intitulată: Peri Archon, tradusă în limba latină de inegalabilul și neobositul traducător Rufin din Aquileia sub titlul: De Principiis, adică Despre Principii. Specialiștii consideră că este prima "Sumă Teologică" din istoria teologiei creștine. Autorul structurează lucrarea în patru cărți: în prima carte vorbește despre lumea cerească - Dumnezeu - relațiile dintre cele trei persoane divine; în cartea a doua descrie lumea creată - omul - întruparea Cuvântului - sufletul - escatologia; în cartea a treia vorbește despre cosmologie - păcat - mântuire; în ultima carte prezintă în particular metoda lui, bazată pe algorie sau simbolism, de interpretare a scripturilor. Rufin, traducând lucrarea, aduce mici modificări prin locurile în care el crede că nu este redată exact gândirea marelui teolog alexandrin. În acest scop redactează o prefață în care spune că Origen este un teolog foarte prolific și că pentru a înțelege adevărata lui gândire teologică el a trebuit să aducă mici modificări în text, cercetând în alte lucrări ale lui sensul unor expresii care pot fi înțelese, la prima vedere, drept erezii. Acest procedeu de traducere nu este pe placul lui Ieronim, fost prieten cu Rufin, și stârnește o întreagă campanie polemică atât împotriva autorului Peri Archon cât și a traducătorului ei, care pretinde să o prezinte drept lucrare orthodoxă. În această Scrisoare către Avitus, Ieronim nu face decât să listeze și să combată cu limbaju-i polemist bine cunoscut principalele puncte eretice din lucrarea lui Origen, fără a ține seama totuși că Alexandrinul face o operă de pionierat în domeniul teologiei.

     

    Scrisoare către Avitus: despre erorile lui Origen

    Acum circa 10 ani, un venerabil om sfânt, Pammachus, mi-a trimis niște documente printre care se afla și cartea lui Origen: Peri Archon – Despre principii, pe care cineva a tradus-o, sau mai bine zis a desfigurat-o de-a dreptul, rugându-mă cu insistență să fac eu o traducere exactă și fidelă, în care să se poată vedea, fără echivoc, tot ceea ce este bun în ea dar și ceea ce autorul afirmă ca fiind învățături eronate. Am realizat lucrarea; i-am trimis această carte tradusă, însă nu a putut să o citească fără urgie și a început să-și pună tot felul de întrebări, temându-se ca nu cumva o asemenea lucrare să introducă otravă în sufletele credincioșilor dacă devine publică.

    Un frate deosebit de zelos, însă al cărui zel nu era după știință, l-a rugat să i-o împrumute, cu promisiunea că i-o va înapoia după ce o va termina de citit. Pammachus i-a satisfăcut cererea fără să-și fi putut imagina o clipă că ar fi putut, în așa scurt timp, să facă abuz de omenia lui și să-i trădeze încrederea. Acela, după ce a realizat o copie, folosindu-se de copiști, i-a redat-o lui Pammachus chiar mai devreme decât îi promisese. A dus chiar mai departe indiscreția lui, ca să nu spun nechibzuința lui, dând și altora copia acestei lucrări. Deoarece este dificil să se păstreze exact abrevierile unei cărți cu o anumită greutate în înțelegere, care tratează despre lucruri mistice, mai ales când sunt dictate pe fugă și în grabă, totul a devenit atât de confuz și denaturat în această copie, încât în multe locuri nu mai era nicio ordine și niciun sens.

    Tu mă rogi, dragă Avitus, să-ți trimit un exemplar al acestei traduceri, pe care nu am împrumutat-o decât lui Pammachus; iar acel frate, despre care tocmai ți-am vorbit, a avut neobrăzarea să facă publică acea lucrare. Îți trimit așadar ceea ce mi-ai cerut, însă, în același timp, țin să te avertizez că vei afla în această carte mai multe lucruri nechibzuite și, citindu-le, vei fi obligat, după cuvântul Domnului, să mergi printre scorpioni și șerpi. Așa sunt, de pildă, aceste afirmații ce se găsesc chiar la începutul primei cărți:

    1.     Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, nu a fost născut, ci creat;

    2.     Dumnezeu Tatăl, fiind invizibil prin natură, nu poate fi văzut nici chiar de Fiul;

    3.     Fiul, care este imaginea unui Tată invizibil, nu este adevăr comparat cu Tatăl;

    4.     Pentru oamenii care nu sunt în stare să înțeleagă adevărul unui Dumnezeu atot-puternic, Fiul nu este decât imaginea adevărului, astfel încât maiestatea și măreția Tatălui sunt, într-o oarecare măsură, întunecate în Fiul;

    5.     Tatăl este lumina de neînțeles, iar Fiul, în comparație cu Tatăl, nu este decât o strălucire palidă, dar care ni se pare a fi o lumină mare din cauza slăbiciunii noastre. Autorul face aici comparația între două statui, dintre care una, care este foarte mare, conține lumea întreagă și astfel devine, într-o oarecare măsură invizibilă datorită mărimii sale nemărginite, iar cealaltă, care este mult mai mică, cade sub stăpânirea simțurilor; comparația îi folosește pentru a spune că statuia mare este Tatăl, stăpânul universului, iar statuia mică este Fiul, infinit mai mic decât Tatăl.

    6.     Spune, de asemenea, că Tatăl este bun, de o bunătate desăvârșită și absolută, în timp ce Fiul este foarte departe, nu este decât umbra și imaginea acestei bunătăți; astfel nu putem spune că el este bunătate absolută, ci vorbind despre bunătatea sa, se adaugă ceva; spunem, de pildă, că este „bunul păstor”, și așa mai departe;

    7.     Mai spune că Duhul Sfânt este inferior Tatălui și Fiului în slavă și în cinstire și îl așază pe al treilea loc în ierarhia divină; mărturisește că nu știe dacă Duhul Sfânt a fost făcut sau nu, însă mai apoi spune explicit care este opinia lui, atunci când spune că totul a fost făcut, cu excepția lui Dumnezeu Tatăl;

    8.     Fiul este inferior Tatălui și nu deține decât un rang secund după el; iar Duhul Sfânt, care este inferior Fiului, sălășluiește în toate sufletele sfinte;

    9.     Din toate acestea, el conclude că Tatăl este mai puternic decât Fiul și Duhul Sfânt, Fiul este mai puternic decât Duhul Sfânt și, în fine, Duhul Sfânt are mai multă tărie și virtute decât tot ceea ce noi numim sfânt.

     

    Apoi, vorbind despre creaturile raționale, după ce a spus că sunt aruncate, din cauza greșelilor lor, în corpuri pământești, iată ce spune: „Ce neglijență și ce nepăsare pentru aceste creaturi spirituale, să uite demnitatea lor, să se degradeze de măreția lor, să se dedea viciului și să se învrednicească pentru a se închide în trupul mizerabil al unor animale sălbatice?” Iar un pic mai departe spune: „Asta ne obligă să credem că unele au rămas în mod voit în comuniunea sfinților și s-au consacrat slujirii lui Dumnezeu; în vreme ce altele, căzute, din cauza propriilor greșeli, din statutul de sfințenie în care fuseseră create, au devenit vrednice, din cauza neglijenței lor, să fie preschimbate în diavoli; după aceea vom asista la noi transformări și la noi vicisitudini, astfel încât cel care acum este om va putea deveni înger într-o altă lume; iar cel care este înger și care se va comporta cu lașitate și neglijență va fi aruncat într-un trup sălbatic și va deveni om”. Astfel, el confundă și răstoarnă atât de tare ordinea lucrurilor încât, în opinia lui, un arhanghel poate deveni diavol și un diavol poate fi restabilit în rândurile îngerilor.

    Mai spune, despre cei care s-au clătinat, însă fără să fi căzut, că vor fi puși sub cârmuirea principatelor, tronurilor, stăpânirilor, pentru a se înălța, cu ajutorul unei ființe mai perfecte; poate aceștia alcătuiesc o societate de oameni într-o oarecare altă lume, atunci când Dumnezeu, conform lui Isaia, va face un cer nou și un pământ nou; însă cei care nu au meritat să fie făcuți oameni pentru a redeveni îngeri, vor fi schimbați în diavoli, în îngeri ai diavolului, în diavoli răi; în funcție de meritele lor, la fiecare schimbare vor fi însărcinați cu diferite lucrări. spune că diavolii însăși, acești prinți ai întunericului, dacă vor să se întoarcă spre bine, vor deveni oameni într-o altă lume, și mai apoi vor fi reabilitați în primul lor statut; astfel se vor ridica la demnitatea de îngeri după ce au ispășit pedeapsa greșelilor lor într-un trup omenesc și au suferit un anumit timp mai multe persecuții. Acest lucru ne face să înțelegem că toate creaturile raționale pot trece prin diferite stadii devenind oameni, nu dintr-o dată, ci în trepte; oamenii și îngerii vor deveni diavoli dacă îndeplinesc îndatoririle lor cu neglijență; iar diavolii vor fi restabiliți în demnitatea îngerilor dacă vor să lucreze pentru a dobândi trăirea în virtute.

    Mai spune că toate substanțele corporale vor fi complet distruse sau că, cel puțin la sfârșitul veacurilor, trupurile vor fi asemenea aerului și altor corpuri care sunt de altă natură chiar mai ușoară și mai degajate de materie. Putem ușor deduce de aici ce gândește el despre înviere.

    Susține, de asemenea, că soarele, luna și ceilalți aștri sunt corpuri animate; și că, precum oamenii fiind pedepsiți pentru păcatele lor au fost condamnați să trăiască într-un trup hidos și greu, tot la fel și aștrii de pe cer au primit corpuri mai mult sau mai puțin luminoase; și că diavolii, săvârșind păcate încă și mai mari, au fost îmbrăcați într-o haină de aer; că, așa cum spune Apostolul, orice creatură este supusă deșertăciunii și nu va fi eliberată de această sclavie decât în ziua arătării copiilor lui Dumnezeu. Însă pentru a nu fi acuzat că pun aici pe seama lui ceva ce el nu ar fi spus, iată afirmațiile lui în propriile cuvinte: „la sfârșitul lumii, Dumnezeu extrăgând sufletele și creaturile raționale din temnițele lor și din ascunzătorile lor, unele îngreunate și leneșe vor merge încetinel, altele viguroase și inteligente vor merge cui voioșie în urma lor. Deoarece toate au în ele liberul arbitru și că se pot deda cu ușurință fie virtuții, fie viciului, primele vor fi mai fericite, iar cele din urmă mai nefericite decât sunt acum; vor schimba statutul în funcție de înclinațiile lor și de mișcările care le impulsionează, adică îngerii vor deveni oameni sau diavoli, iar diavolii vor deveni oameni sau îngeri”.

    După ce a arătat prin mai multe argumente că diavolul poate deveni virtuos, chiar dacă aplecarea lui nu îl îndeamnă spre a iubi și practica virtutea, dovedește pe tot parcursul că îngerii, sufletele și diavolii, care, în opinia lui, sunt din aceeași natură, chiar dacă au înclinații diferite, pot, printr-un exces de nebunie și de neglijență, să devină animale brutale; de aceea preferă mai degrabă să intre în trupul unui animal anume și să rămână în ape, decât să sufere tăria focului și alte suplicii la care au fost condamnate. Dacă așa stau lucrurile, ar trebui să ne fie teamă, nu doar de animalele cu patru picioare, dar și de pești. Dar, din teama de a nu fi acuzat pe nedrept că-i impun eu metempsihoza lui Pitagora, după ce a rănit spiritul cititorului prin tot felul de opinii eronate, îl citez din nou pe el: „De altfel, nu trebuie să privim la ceea ce am spus ca la niște norme și adevăruri pe care aș dori să le impun și să le susțin; nu este vorba decât de cercetări și de întrebări pe care le dezbat și asupra cărora nu mă opresc decât în treacăt”.

     

    În cartea a doua susține că numărul lumilor este infinit; nu spune că ar exista mai multe lumi în același timp și asemănătoare unele cu altele, după cum susținea Epicur, însă el spune că o lume nouă începe când cealaltă se sfârșește; înaintea lumii în care noi trăim a existat o altă lume iar după această lume a noastră va exista alta și tot așa se vor succeda unele altora. Exprimă îndoială în ce privește asemănarea dintre aceste lumi una cu alta, sau dacă toate vor fi diferite. Un pic mai departe spune: „Dacă toate creaturile, după cum am spus deja, trebuie să fie într-o zi lipsite de trup, înseamnă că toate trupurile vor fi distruse și reduse la neant de unde au fost extrase; apoi va mai veni un timp când vor fi necesare iarăși”. Apoi adaugă: „Dar dacă acest trup coruptibil a devenit înzestrat de incoruptibilitate și dacă acest trup muritor este înzestrat de nemurire, după cum am demonstrat deja folosindu-mă atât de sclipirile rațiunii cât și de autoritatea Sfintelor Scripturi, înseamnă că moartea va fi absorbită și distrusă printr-o victorie desăvârșită; iar coruptibilitatea va fi nimicită de incoruptibilitate; poate chiar toate trupurile, asupra cărora moartea poate acționa, vor fi complet distruse”. Și un pic mai departe: „Dacă ceea ce spun nu este contrar credinței, poate într-o zi vom exista fără trup, sau dacă este adevărat că cel care va fi complet sub stăpânirea lui Isus Cristos și că toate creaturile trebuie să i se supună într-o zi, trebuie să concludem că nu vom mai avea trup când vom fi pe deplin sub stăpânirea lui Isus Cristos”.

    În același loc spune: „Când toate creaturile vor fi supuse lui Dumnezeu, se vor lepăda de trupul lor și atunci toate trupurile vor fi distruse. Dacă este necesar să fie restabilite pentru a fi de folos creaturilor raționale care vor fi decăzut din primul lor statut, vor fi create pentru a doua oară. Dumnezeu este cel care lasă sufletelor lupte de susținut și dușmani de învins pentru a le face să înțeleagă că nu prin propriile lor forțe, ci prin harul său, ele pot dobândi victoria deplină și desăvârșită; asta mă face să cred că Dumnezeu nu creează lumi diferite decât pentru cauze diferite; iar aceia se înșală care își închipuie că toate lumile vor fi asemănătoare”. Apoi adaugă: „Îmi închipui că la sfârșitul veacurilor, lucrurile se vor petrece în unul din cele trei feluri, iar eu las cititorului să judece care este cel mai adevărat și mai bun. Căci, 1) fie nu vom mai avea trup; atunci când vom fi sub stăpânirea lui Isus Cristos, vom fi de asemenea sub stăpânirea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu va fi totul în toți; 2) sau la fel cum toate creaturile fiind supuse lui Isus Cristos vor fi supuse și lui Dumnezeu cu Isus Cristos și vor fi strâns uniți împreună; tot la fel, trupurile care vor schimba substanța vor fi alcătuite din dualități perfecte și se vor preschimba în aer a cărei natură este foarte pură și foarte simplă; 3) sau, în sfârșit, această sferă care înconjoară îndeaproape pământul nostru, și pe care o numim cer, va fi locuința sfinților”. Nu credeți că asemenea raționamente ne face să cădem în erorile păgânilor și adaugă purității învățăturii evanghelice viziuni și fabule păgânești?

    Origen mai spune în aceeași carte: „Așadar, trebuie să spunem că Dumnezeu este invizibil. Ori, dacă este invizibil prin natura lui, înseamnă că nici chiar Mântuitorul nu-l poate vedea”. Un pic mai departe spune: „dintre toate sufletele care au coborât într-un trup omenesc, nu există niciunul care să fi păstrat trăsăturile și caracteristicile pe care creatura i le-a imprimat mai întâi, cu excepția celui despre care Mântuitorul a spus: nimeni nu-mi poate lua sufletul, ci îl dau de la mine însumi”. Și într-un alt loc spune: „Nu putem să vorbim despre acest subiect decât cu multă precauție deoarece sufletele când vor fi mântuite și vor intra în moștenirea unei vieți fericite, poate vor înceta să mai fie suflete; căci, după cum spune Domnul nostru, el a venit pentru a căuta și pentru a mântui ceea ce era pierdut, ca să nu mai fie pierdut; tot la fel sufletul care s-a pierdut și pentru mântuirea căruia a venit Domnul nostru, nu va mai fi suflet când va fi mântuit. Trebuie să examinăm de asemenea dacă a existat un timp când ceea ce a fost pierdut nu era pierdut și dacă va fi un timp când va înceta să mai fie pierdut”. După ce s-a întins destul de mult asupra naturii și condiției sufletelor, iată ce adaugă: „Spiritul dedându-se păcatului a devenit suflet, iar sufletul care va practica virtutea va redeveni spirit; așa se spune despre sufletul lui Esau care, fiind pedepsit pentru păcatele lui, a fost condamnat să trăiască într-o condiție mai puțin fericită decât cea în care fusese creat. Cât privește corpurile cerești, trebuie știut că sufletul soarelui – numiți-l cum vreți voi – nu a început să existe atunci când a fost făcută lumea, ci exista deja înainte de a intra în acest corp incendiat și luminos. Trebuie să spunem același lucru și despre lună și stele, care, datorită cauzelor anterioare statutului în care se află astăzi, au fost supuse, împotriva voii lor, vanității, pentru a merita într-o zi răsplata care le este rezervată; sunt obligate să acționeze, nu în funcție de voința lor, ci în funcție de cea a Creatorului, care le-a hărăzit fiecăruia un loc anume.

    Cu privire la chinurile iadului, cu care Sfintele Scripturi îi amenință pe cei păcătoși, în opinia lui, ele nu consistă în suferințe sensibile și în pedepse exterioare, ci în remușcări ale conștiinței și într-o amintire tristă și îndurerată pe care Dumnezeu, prin puterea sa, ni le va pune dinaintea ochilor, deoarece rămâne în suflete nu știu ce fel de sămânță care readuce la suprafață toate păcatele ce le-am săvârșit; însuși Dumnezeu expune înaintea ochilor noștri un tablou sumbru cu toate aceste păcate și cu toate spurcăciunile în care ne-am scăldat în trecut, iar sufletul, imaginând acest oribil tablou al netrebniciilor noastre din trecut, este ars de mâhnire și întristat de remușcările apăsătoare ale propriei conștiințe”. Apoi mai spune: „Cine știe, poate vom intenta să dăm numele de întuneric acestui trup gros și pământesc cu care suntem îmbrăcați și în care vom relua o nouă viață atunci când această lume se va sfârși și vom fi nevoiți să trecem în altă lume”. Asta nu înseamnă să susții metempsihoza lui Pitagora și Platon? Pe finalul acestei cărți, vorbind despre perfecțiunea noastră, spune: „Atunci când vom fi pe punctul de a nu mai fi nici carne, nici trup și poate chiar nici suflet, atunci spiritul nostru, redobândind deplina sa perfecțiune, și nemaifiind întunecat de norii groși cu care îl învăluie pasiunile, va vedea pe viu și față către față substanțele raționale și inteligibile”.

    Iată și erorile care se află în cartea a treia. Spune el: „Dacă odată ce am convenit că Dumnezeu, pentru cauze anterioare, a creat și zidit vaze, unele pentru folosință cinstită și altele pentru folosință rea și rușinoasă, de ce nu am intra oare în cele mai secrete colțuri ale sufletului pentru a ne convinge că el a făcut în trecut lucruri care l-au învrednicit de să fie iubit de unii și urât de alţii, chiar înainte ca el să depășească în Iacob și de a fi depășit în Esau?” Și mai spune: „sufletele sunt destinate, pentru binele sau răul care l-au făcut în trecut, unele la folosințe onorabile și altele la folosințe rele și rușinoase”. Și în același loc: „Ori vasul care, datorită meritelor dinainte, fusese făcut pentru a fi un vas de cinste, va deveni într-o altă lume un vas de infamie, dacă în această lume nu se dedă la folosințele pentru care a fost făcut; și, dimpotrivă, dacă vasul care, din cauza greșelilor din trecut, fusese numit vasul infamiei, dorește să se corecteze în lumea aceasta, va deveni într-o altă lume un vas de sfințenie, bun spre a-i sluji Domnului și pregătit pentru tot felul de fapte bune”. Și adaugă imediat: „Cred că există oameni care, angajându-se mai întâi în vicii nu prea grave, pot duce răul și nechibzuința lor atât de departe încât, doar dacă se vor corecta și vor face penitență pentru păcatele lor, vor deveni în cele din urmă diavoli și, dimpotrivă, există unii care, lucrând pentru a vindeca rănile lor și a potoli patimile din ei, vor deveni îngeri din diavoli ce erau înainte. Am spus deja de mai multe ori că în timpul acestei mulțimi infinite de lumi care se succed unele altora, există suflete care se dedau atât de tare păcatului încât ajung în cel mai de jos stadiu al răutății, iar altele se înalță de la ultima treaptă până la o virtute desăvârșită și împlinită”. Prin asemenea afirmații vrea să-i facă pe oameni să vadă cum sufletele pot deveni diavoli, iar diavolii pot redeveni îngeri.

    În aceeași carte spune: „Trebuie să mai examinăm să vedem de ce sufletele noastre sunt împinse spre diferite obiecte, uneori prin anumite înclinații, alteori prin altele”. El atribuie aceste diferite impresii faptelor bune pe care sufletele le-au făcut odată coborâte în trup. Așa comentează el tresăltarea de bucurie a sfântului Ioan Botezătorul în sânul mamei lui, Elisabeta, la auzul salutului Mariei, mărturisind că era nevrednică de cinstea pe care Fecioara i-o făcea. Apoi adaugă: „Vedem cu toții bebeluși încă la sânul mamei care sunt stăpâniți de duhuri rele și care par a fi inspirați de niște vrăjitori sau ghicitori. Unii sunt abandonați încă din cea mai fragedă pruncie unui diavol pythonician. Ori, când suntem convinși că nimic nu se petrece fără voia lui Dumnezeu și că acest Dumnezeu guvernează toate cu dreptate, putem oare crede că Providența sa a abandonat acești prunci care nu au făcut nimic să merite o soartă atât de cruntă?” Vorbind despre lume spune: „Cred că a existat o altă lume înaintea acesteia și că va exista o alta după aceasta. Vreți să vă dovedesc faptul că va exista o altă lume după ce aceasta în care trăim va fi complet distrusă? Ascultați ce spune Isaia: Va fi un cer nou și un pământ nou care vor rămâne veșnic înaintea mea. Vreți să vă arăt că au existat alte lumi înaintea creației acesteia? Ascultați ce spune Ecleziasticul: Ce a fost în trecut? Ceea ce va trebui să existe în viitor. Ce s-a făcut în trecut? Ceea ce trebuie făcut în viitor. Nimic nou sub soare și nu putem spune: iată ceva nou, fiindcă a existat deja în veacurile ce s-au scurs înaintea noastră. Acest text ne face să vedem nu doar că au existat alte lumi înaintea acesteia în care trăim, dar că vor mai exista altele după această lume și că aceste lumi nu există toate în același moment, ci se succed unele altora”. Apoi adaugă zicând: „Cred că cerul este locuința lui Dumnezeu și locul adevăratei noastre odihne; acolo creaturile raționale se bucurau de fericirea lor din trecut înainte de a coborî în aceasta de aici, de trecerea de la lucruri invizibile la vizibile și de aici au fost aruncate pe pământ, unde au avut nevoie de un trup gros și pământesc. De aceea Dumnezeu a creat această lume vizibilă și le-a dat trupuri pe măsura locurilor unde locuiesc. Ori, deoarece vrea să-i mântuiască și să-i corecteze pe cei căzuți, trimite în această lume miniștri, unii ocupând anumite locuri, fiind supuși necesităților locului încredințat, iar alții îndeplinesc exact în timpul stabilit de Dumnezeu ungerea cu care au fost investiți. Soarele, luna și stelele, care sunt din numărul acestor miniștri, și pe care Apostolul îi numește creaturi, ocupă partea superioară a acestei lumi. Ori, aceste creaturi sunt supuse deșertăciunii, fiindcă sunt expuse ochilor noștri și înconjurate de un corp gros și înjositor. Totuși, nu sunt supuse din proprie voință deșertăciunii, ci din porunca celui care le-a supus, cu speranța că vor scăpa de această corvoadă. În fine, ceilalți miniștri, despre care noi credem că sunt îngeri, guvernează lumea în locurile și timpurile pe care doar Dumnezeu le cunoaște”. Apoi iar: „Divina Providență este cea care reglementează și întreține ordinea pe care o vedem în această lume și care permite ca unii îngeri să fie precipitați dintr-o dată din înălțimile cerului, iar alții coboară pe pământ treptat, progresiv. Aceștia coboară de bună voie, în timp ce primii sunt precipitați împotriva voinței lor. Primii se achită cu plăcere de misiunea pe care Creatorul le-a încredințat-o de a-i ridica pe cei care cad, în timp ce ceilalți, forțați împotriva voinței lor să rămână multă vreme în misiunea cu care au fost investiți”. De asemenea, mai spune: „Din toate aceste mișcări diferite rezultă că vor exista lumi diferite și că, după aceasta în care trăim, Dumnezeu va crea una diferită. Ei bine! doar Dumnezeu, Creatorul a toate, poate prezida la toate aceste evenimente diferite, poate măsura diferitele progrese ale creaturilor, răsplăti virtutea și pedepsi viciul, regla această vicisitudine continuă a lumilor care se succed unele altora și să conducă toate spre aceeași finalitate. Fiindcă doar el știe de ce permite ca unii, abandonați propriei lor voințe, cad din statutul sublim la care au fost ridicați, și de ce îi vizitează pe alții și le întinde mâna pentru a-i restabili progresiv în prima lor demnitate.

    După ce a vorbit despre acest subiect cu privire la sfârșitul tuturor lucrurilor, conclude în acești termeni: „Deoarece există lucruri, după cum am spus de mai multe ori, care încep acolo unde altele se sfârșesc, ne putem întreba atunci dacă vor mai exista trupuri sau dacă vom trăi lipsiți de trup după ce vor fi distruse și dacă trebuie să credem că acele creaturi care nu au trup vor duce o viață netrupească, așa cum știm că este cea a lui Dumnezeu. Dacă toate acele trupuri, pe care sfântul Paul le numește „lucruri vizibile” aparțin lumii acesteia pe care o experimentăm prin simțuri, nu există nicio îndoială că acele creaturi care nu au trup vor duce o viață netrupească”. Apoi spune: „Cât privește cuvintele sfântului Paul: toate creaturile vor fi eliberate de coruptibilitatea la care au fost supuse pentru a participa la libertatea și la slava fiilor lui Dumnezeu, pot explica aceste cuvinte astfel: creaturile raționale și netrupești care dețin primul rang printre creaturi nu sunt supuse coruptibilității fiindcă nu au trup, doar acestea, ființele trupești, fiind supuse coruptibilității; însă aceste trupuri vor fi eliberate atunci când vor participa la slava Fiului lui Dumnezeu”.

    În același loc spune: „Nimic nu ne convinge mai bine că nu va mai exista trup când toate se vor sfârși, decât ceea ce spune Mântuitorul în această rugăciune: Așa cum noi suntem una, tu și cu mine, la fel și ei să fie una în noi. Căci trebuie să știm ceea ce este Dumnezeu și ceea ce Mântuitorul trebuie să fie. În ce consistă această asemănare a Tatălui și a Fiului care este promisă sfinților și cum sfinții nu vor fi decât una în Tatăl și Fiul, la fel cum Tatăl și Fiul nu sunt decât una? Într-adevăr, dacă viața ce o vor duce sfinții este în totalitate asemenea cu cea a lui Dumnezeu, atunci trebuie, fie ca Dumnezeu să aibă un trup și să fie învăluit de materie, după cum noi suntem învăluiți în carne, fie, dacă acest lucru pare nedemn de Dumnezeu, în particular pentru cei care au o anumită idee despre maiestatea și slava acestei ființe necreate și superioară tuturor ființelor, trebuie sau să pierdem orice speranță de a se asemăna cu Dumnezeu, dacă trebuie să avem un trup, sau viața noastră, dacă participă la fericirea celei care aparține lui Dumnezeu, după cum ni se spune să sperăm, are toate prerogativele divine”. Toată această demonstrație ne conduce să vedem ce gândește el despre înviere, iar opinia sa este că toate trupurile vor fi distruse și noi vom fi fără trup, așa cum eram înainte de a fi investiți cu un trup.

    Vorbind despre lumile diferite care se succed unele după altele, după ce a spus că îngerii vor deveni diavoli, că diavolii vor deveni îngeri sau oameni, că oamenii vor fi schimbați în diavoli și că în toate lucrurile va exista o vicisitudine și o revoluție perpetue, conformă în sfârşit opinia sa zicând: „Nu va există nicio îndoială că după un anumit timp Dumnezeu va crea o nouă materie, noi trupuri și o lume nouă din cauza înclinațiilor de tot felul a creaturilor raționale; căci, decăzute progresiv din acea fericire perfectă pe care ar fi putut-o păstra până la sfârșitul veacurilor, au dus răutatea lor la un nivel atât de josnic încât au schimbat efectiv natura, fiindcă nu au voit să se păstreze în primul lor statut nici să se bucure de fericirea imuabilă. Trebuie știut de asemenea că: multe creaturi raționale nu se schimbă niciodată și se susțin în primul lor statut până la a doua, a treia și a patra lume succesiv; fericirea altora este atât de puțin atinsă încât nici nu ne dăm seama; în sfârșit, unele ființe, căzând din vârful slavei, vor fi precipitate în fundul abisului. Ori, în creația lumilor, Dumnezeu, care este împărțitorul tuturor darurilor, știe să folosească aceste creaturi după meritele lor și atât cât este necesar pentru guvernarea și păstrarea lumii; astfel încât cea care urmează alteia în rău și care a devenit complet pământească, va deveni diavol în lumea ce va urma și va deține primul rang printre acele creaturi pentru a fi folosite drept jucării îngerilor care au decăzut din primul lor statut”. Oare nu vrea astfel să argumenteze că oamenii care, în această lume se dedau păcatului, pot deveni diavoli și demoni într-o altă lume, iar diavolii pot la fel, într-o altă lume, deveni îngeri și oameni?

    După ce a argumentat cât a putut mai bine și s-a străduit să arate că toate creaturile trupești vor avea trupuri spirituale și de o materie foarte lejeră și că toate substanțele vor fi schimbate într-un trup curat și mai strălucitor decât lumina și învăluite de o slavă pe care spiritul omenesc nu o va putea înțelege, adaugă aceste lucruri: „Dumnezeu va fi totul în toate, astfel încât toate substanțele trupești vor fi schimbate în substanța care este cea mai bună și cea mai perfectă decât toate, adică în însăși substanța lui Dumnezeu”.

    Mai afirmă, de asemenea, în cartea a patra, care este ultima a acestei lucrări, unele erori pe care Biserica lui Isus Cristos le condamnă: „Așa cum cei care mor în lumea aceasta, prin despărțirea sufletului de trup, ocupă în iad locuri diferite, în funcție de meritul și natura faptelor lor, tot la fel cei care, pentru a spune așa, mor în funcțiile Ierusalimului ceresc, coboară în iadul lumii noastre pentru a ocupa, pe pământ, locuri diferite și proporționate meritelor lor”.  Apoi continuă: „Deoarece am comparat sufletele care merg din această lume în iad cu cele care coboară din cer pe pământ și care sunt mișcate diferit, trebuie să examinăm cu deosebită grijă dacă nu am putea spune același lucru despre nașterea unora din celelalte; fiindcă sufletele care se nasc aici pe pământ și iau un trup omenesc, vin din iad, deoarece s-au întors spre bine, sau coboară din înălțimi, unde duceau o viață mai fericită; tot la fel printre sufletele care locuiesc firmamentul, unele s-au ridicat de pe pământ, îndrăgind virtutea, iar altele au coborât din cer, nefiind prea păcătoase pentru a fi precipitate în locurile unde locuim noi”. Prin aceste explicații vrea să ne spună că firmamentul, adică cerul, este un iad referitor la un cer mai înălțat; iar pământul nostru este un iad referitor firmamentului și un cer referitor iadului care se află dedesubtul nostru; astfel încât ceea ce este iad privit de unii, este cer privit de alții.

    Dar nu se mulțumește cu atât; mai spune că la sfârșitul veacurilor, când ne vom fi întors în Ierusalimul ceresc, puterile dușmane vor declara bătălie poporului lui Dumnezeu pentru ca el să-și arate, în luptă, curajul și virtutea sa, a cărui marcă nu o poate fi demonstrată decât rezistând cu tărie dușmanilor care au fost învinși, după cum citim în cartea Numerelor, printr-o conduită înțeleaptă, printr-o frumoasă dispoziție a trupelor și printr-o experiență dobândită în arta bătăliei. După ce a spus că această Evanghelie veșnică, care trebuie să subziste veșnic în cer, despre care sfântul Ioan vorbește în Apocalipsa sa, depășește Evanghelia noastră, că predica lui Isus Cristos este deasupra tainelor din legea veche, adaugă – ceea ce este un sacrilegiu și numai să gândești așa ceva – că Isus Cristos trebuie să sufere moartea în mijlocul aerului pentru mântuirea diavolilor, chiar dacă nu spune explicit acest lucru; așa cum Dumnezeu s-a făcut om pentru a-i mântui pe oameni, se va face și diavol pentru a-i mântui pe diavoli. Dar din teama de a nu crede că eu denaturez textul, aduc aici propriile lui cuvinte: „După cum Isus Cristos a îndeplinit umbrele Evangheliei și că toată legea nu este decât umbra și figura ceremoniilor care se celebrează în ceruri, trebuie să vedem cu atenție dacă putem spune că lipsește ceva legii, cultului și ceremoniilor din cer și dacă au nevoie să fie perfecționate prin publicarea acestei Evanghelii pe care sfântul Ioan în Apocalipsă o numește „veșnică” în referință la a noastră care este temporară și care a fost vestită într-o lume și într-un veac pieritor și trecător. Chiar dacă există prezumpția și temerea de a ști dacă Mântuitorul nostru va suferi în aer, cred totuși că putem merge până acolo în curiozitatea și în cercetările noastre. Căci, deoarece spiritele rele sunt răspândite prin aer și că nouă nu ne este rușine să mărturisim că Domnul a fost răstignit pe cruce pentru a distruge ceea ce a distrus prin pătimirea sa, de ce ne-ar fi teamă să spunem că la sfârșitul veacurilor va suferi poate în aer ceva asemănător, înainte de a mântui, prin pătimirea sa, popoarele care locuiesc în orice loc al lumii?”

    Iată și alte hule pe care le aduce împotriva Fiului: „Dacă Fiul îl cunoaște pe Tatăl, se pare că prin această cunoaștere el poate să-l înțeleagă la fel cum și noi spunem că spiritul unui muncitor înțelege regulile artei lui. Este sigur faptul că, dacă Tatăl este în Fiul, Fiul îl înțelege pe Tatăl care este în el. Dacă prin termenul „înțelege” admitem nu doar o acțiune a spiritului prin care înțelege și concepe lucrurile pe care le cunoaște, dar și o virtute și o putere prin care cel ce cunoaște închide și conține tot ceea ce mărturisește, nu putem spune că Fiul îl înțelege pe Tatăl; Tatăl este cel care înțelege toate, iar Fiul fiind din numărul lucrurilor cunoscute de Tatăl, trebuie să concludem că Tatăl îl înțelege pe Fiul”. Ori, pentru a ne arăta de ce Tatăl îl înțelege pe Fiul și de ce Fiul nu-l poate înțelege pe Tatăl, iată ce adaugă: „Cititorul curios mă va întreba poate dacă Tatăl se cunoaște pe sine la fel cum îl cunoaște Fiul? Însă dacă știm că este scris: Tatăl care m-a trimis este mai mare decât mine, și dacă suntem convinși că acest lucru este sigur un mare adevăr recunoscut, vom admite că cunoștințele Tatălui le depășesc pe ale Fiului, deoarece Tatăl se cunoaște pe sine însuși într-un fel mai pur și mai perfect decât îl cunoaște Fiul”.

    Iată un alt loc din care putem vedea că Origen admite metempsihoza și nimicirea trupurilor: „Dacă am putea dovedi, zice el, că substanța netrupească și rațională fiind despărțită de trup subzistă și trăiește prin ea însăși și că este mai puțin fericită când este unită trupului decât atunci când este despărțită de trup, vom fi obligați să admitem că trupurile nu sunt făcute pentru ele însele și că nu sunt create decât din când în când și datorită schimbărilor diferite care au loc printre creaturile raționale pentru ca, cele care au nevoie, să poată lua un asemenea trup. Însă, după ce aceste creaturi s-au corectat de viciile lor și au fost eliberate de coruptibilitatea la care erau părtașe, atunci trupurile vor fi complet nimicite, natura lor și destinația lor fiind aceea de a ieși din neant și de a intra din nou în neant printr-o vicisitudine perpetuă.

    Acest autor duce nebunia lui și mai departe, căci pe finalul acestei cărți spune că nu există nicio diferență între substanțele raționale, adică: Tatăl, Fiul, Duhul Sfânt, îngerii, puterile, stăpânirile, toate celelalte virtuți cerești și sufletul omului sunt de aceeași natură, iar omul interior, care a fost zidit după chipul și imaginea lui Dumnezeu, este dintr-o natură intelectuală și rațională; astfel trebuie să concludem că Dumnezeu și toate creaturile sunt, într-un anumit fel, deoființă, din aceeași substanță”. Din teama de a nu-i reproșa o hulă oribilă, adaugă aceste cuvinte: „într-un anumit fel”. Însă se vede clar că el îi face părtași la natura divină pe îngeri și pe oameni, în timp ce, într-un alt loc, refuză natura divină Fiului și Duhului Sfânt, din teama de a nu lăsa să se înțeleagă faptul că el împarte dumnezeirea.

    Această lucrare fiind așadar plină de tot felul de erori pe care le-am subliniat nu ar trebui oare să fii dus cu capul să te mulțumești doar să schimbi în câteva locuri ceea ce-l privește pe Fiul și pe Duhul Sfânt, și care sunt adevărate hule și a publica restul așa cum este și chiar a-l lăuda, într-un fel nebunesc, ca și cum toate aceste erori ne ar proveni dintr-o sursă la fel de otrăvitoare? Nu este locul aici pentru a combate toate aceste nebunii. De altfel, trebuie să credem că cei care au scris împotriva erorilor lui Arie, Eunomie, Mani și a multor altor eretici, nu au ezitat să combată și cele ale lui Origen. Așadar, dacă cineva vrea să citească această lucrare și să meargă în Țara Promisă, să încalțe pantofii de frica șerpilor, să nu-l muște, și a scorpionilor, să nu-l înțepe, și să citească această scrisoare înainte să înceapă pentru a ști ceea ce trebuie să evite. 


  • Commentaires

    Aucun commentaire pour le moment

    Suivre le flux RSS des commentaires


    Ajouter un commentaire

    Nom / Pseudo :

    E-mail (facultatif) :

    Site Web (facultatif) :

    Commentaire :