• Sfantul Ioan Gura-de-Aur

    Sf. Ioan Gura-de-Aur: teolog, mistagog si liturgist

    Pr. Dr. Lucian Dînca

    Sf. Ioan, arhiepiscop de Constantinopol între 397-403, supranumit și χρυσόστομος / chrysóstomos, adică Gură-de-Aur, datorită cuvântului de învățătură sfântă distribuit cu deosebită înțelepciune și justețe teologică, spirituală și mistică, este unul dintre cei mai mari și importanți teologi ai creștinismului din antichitatea târzie. Viața lui ne este destul de bine cunoscută, uneori chiar cu detalii mai mult sau mai puțin pitorești, datorită marilor istorici bisericești ai vremii: Socrate din Constantinopol[1], Sozomen Scolasticul[2] și Teodor al Cirului[3]. Actele sinodului de la Stejar[4] sunt extrem de importante pentru a cunoște circumstanțele și motivele care au condus la condamnarea și caterisirea arhiepicopului Constantinopolului în plină criză origenistă.

     

    1.     Copilăria și formarea unui mare viitor teolog și vorbitor

    Ioan s-a născut între 344/349 la Antiohia, oraș cu o veche tradiție teologică. Aici, Lucian din Antiohia fondase, în jurul anului 270/280, o școală exegetică, unde se practica interpretarea textelor biblice după sensul lor literal, viz-a-vis de cea existentă deja la Alexandria, unde predomina interpretarea alegorigă a Scripturii. Tatăl său, Secundus, ofițer în armata imperială din Siria, l-a dat pe mâna unuia dintre cei mai renumiți învățați ai vremii, Libanius, retor, filosof sofist, care întrebat pe patul de moarte pe cine ar lăsa ca urmaș, acesta a răspuns fără pic de ezitare: „Pe Ioan, dacă nu l-ar fi furat creștinii“ (Sozomen, Istoria bisericească, VIII, 2). Rămas orfan de tată din fragedă copilărie, mama lui, Antusa, continuă să se ocupe de buna educație a fiului ei. Astfel își însușește cunoștințe aprofundate în retorică, gramatică, filosofie, studii biblice și mai târziu în teologie. La vârsta adolescenței se trezește în el dorința după o viață retrasă, petrecută în contemplație și asceză, departe de zgomotul orașului. Se împrietenește cu un anume Vasile, a cărei identitate exactă nu o vom ști poate niciodată, cu care împărtășește aceleași idealuri de viață ascetică. Împreună decid ca la sfârșitul perioadei de studii să se retragă în pustie pentru a duce o viață vrednică de un filosof în contemplarea divinului. Episcopul de Antiohia, Meletie, remarcă frumusețea spirituală a tânărului Ioan și ascensiunea lui pe treptele contemplației și ale vieții mistice și-l ia pe lângă el în palatul episcopal. După o perioadă de catecumenat și de formare catehetică intensă este botezat la vârsta de 18 ani.

     

    2.     Cariera în ierarhia bisericească

    Imediat după botez devine un elev dintre cei mai renumiți ai marelui biblist antiohean, Diodor de Tars. Familiarizat cu interpretarea textelor sfinte se poate consacra, trup și suflet, studiului teologiei. Dorința de pustietate devine tot mai mare și plănuiește, cu amicul său Vasile, să nu accepte nici o altă sarcină bisericească din dragoste față de asceză. Dumnezeu însă avea alte planuri cu el. În lucrarea Despre preoție, devenită un best-seller al vieții preoțești, Ioan povestește prin ce a trebuit să treacă înainte de a se vedea hirotonit preot. Fiind cu Vasile în pustiu, ducând o viața intensă de asceză și rugăciune, episcopul din Antiohia, trimite o delegație pentru a-i aduce pe cei doi ermiți în oraș spre a le impune mâinile întru hirotonire preoțească. Amândoi avansează argumente în defavoarea lor pentru acceptarea unei asemenea sarcini, considerând că viața preoțească este rezervată unor persoane alese de Dumnezeu și cu bună orânduială. Nici un argument nu convinge delegația episcopului. Atunci, Ioan, considerându-l vrednic pentru preoție pe Vasile și ca să nu priveze Biserica Antiohiei de un asemenea preot, pune la cale o șiretenie. Îi propune lui Vasile să accepte împreună treapta preoțească. Fac deplasarea în catedrala din Antiohia, numai că după ce episcopul i-a impus mâinile lui Vasile, Ioan s-a retras pe vârful picioarelor din biserică și a luat drumul spre pustiu. Supărat din cale-afară, Vasile vine în pustiu unde-l întâlnește pe amicul său căruia îi aduce toate reproșurile din lume pentru înscenarea la care l-a supus în văzul tuturor. În cele din urmă, Ioan cedează insistențelor lui Flavian, succesorul lui Meletie pe scaunul Antiohiei, și acceptă sfințirea întru preot. Începe pentru el o vastă muncă de păstor, scriitor, teolog, administrator al eparhiei sub directa îndrumarea a episcopului Flavian. Se remarcă îndeosebi cu cele 21 de predici Despre statui. Despre ce este vorba? Locuitorii din Antiohia erau supuși la taxe iperiale dintre cele mai grele. Nemaiputând suporta greutatea plății, au iscat o revoltă populară în oraș distrugând toate statuile împăraților, printre care și cea a lui Teodosie și a soției lui defuncte, Flacila, precum și cele ale fiilor săi, Onorius și Arcadius. Antiohienii sunt acuzați, pe bună dreptate, de crima de lezmajestate, deoarece statuia îl reprezintă pe Suveran și este un adevărat obiect de venerație pentru popor. În timp ce Flavian merge la Constantinopol să mijlocească iertarea antiohienilor, Ioan rostește 21 de omilii, rămase în tradiția literară creștină sub numele Despre statui. În aceste omilii, predicatorul revelează sufletul său de păstor și iubitor de adevăr. Lectura lor, benefică tuturor timpurilor, ne conduce să vedem că evenimentele întâmplate la Antiohia, în secolul al V-lea, nu au adevărata lor valoare, în inima predicatorului, decât integrate în istoria largă a mântuirii, replică a istoriilor biblice majore și ilustrația gândirii teologice. Datorită acestor omilii inima împăratului s-a îmblânzit, iar poporul antiohian nu a fost nimicit.

    În anul 398, episcopul de Constantinopol, Nectarie, trece la cele veșnice, iar împăratul Arcadius, succesorul tatălui său Todosie, îl aduce pe Ioan spre a fi consacrat episcopul capitalei Imperiului de Orient. Teofil de Alexandria este celebrantul aceste ceremonii, cel care va deveni dușmanul său de neegalat și care-l va conduce la ruină. Odată devenit episcop inițiază o muncă de reînvigorare și de reforme profunde în Biserică. Începe cu viața monahală și cu ierarhia bisericească. Reformele taie în carne vie și se nasc foarte repede numeroși dușmani. Printre ei putem numi trei episcopi, Severian de Gabala, Acachie de Bereea și Antioh de Ptolemais, și un stareț, Isac, din prejma Constantinopolului. Severian, era un om perfid și ar fi râvnit postul de arhiepiscop de Constantinopol; Acachie era supărat pe Ioan că nu l-ar fi tratat conform rangului său bisericesc într-una din vizitele lui la palatul episcopal al Constantinopolului; iar Antioh, iubitor de arginți, merge pe mâna celui care-l plătea mai bine pentru a născoci ceva împotriva lui Ioan. Starețul Isac, în loc să-și vadă de treburile mănăstirești, acumula acuze la adresa epscopului Ioan și-l discredita înaintea împărătesei Eudoxia. Deasemenea, trei doamne din înalta societate intră și ele în cercul vicios: Marsa, soția generalului Promotus, cea care s-a ocupat de educația împărătesei Eudoxia; Castricia, soția lui Saturnin; Eugrafia, văduvă și nebună. Toate trei sfidau simțul cuviinței printr-un lux orbitor și fregventau arenele de teatru. Episcopul Ioan le apostrofează astfel: De ce, babe fiind voi cu vârsta, constrângeți trupul să întinerească purtând breton pe frunte, ca desfrânatele, dezonorând femeile cinstite și înșelând pe cei cu care vă întâlniți? Și aceasta o faceți văduve fiind voi! În rest poporul dreptcredincios din Constantinopol este la cinste cu un asemenea păstor. Ioan devine foarte repede tatăl orfanilor, susținătorul văduvelor, îndrumătorul fecioarelor pe drumul perfecțiunii evanghelice, apărătorul celor nevoiași. Se făcea totul pentru toți în numele lui Cristos.

    3.     Condamnarea, caterisirea și moartea lui în drum spre exil

    Totuși, Teofil al Alexandriei, chiar episcopul ce l-a consacrat, nutrește pizmă și dușmănie de moarte față de Arhiepiscopul Constantinopolului, și va duce la bun sfârșit căderea lui Ioan Gură-de-Aur. Profită de „cazul” așa-zișilor frații lungi, Isidor, Dioscor, Ammoniu, Eusebiu, Eftimie și Hierax, izgoniți de Teofil din Egipt, fiind acuzați de origenism; ei ajung la Constantinopol unde-l roagă pe Ioan să intervină în favoarea lor, însă fără succes. Ioan îi instalează în casa de oaspeți la Constantinopol unde erau întreținuți din fondurile diaconiței Olimpiada, a altor dame înstărite și din munca lor manuală; însă nu le-a acordat comuniunea bisericească, nu-i admintea la rugăciuni și nici la împărtășanie; Teofil îl acuză pe Ioan că-i primește pe acești clerici caterisiți în Biserica din Alexandria la comuniune în Biserica Constantinopolului; Teofil se înfurie și-l exclude din episcopat pe Dioscor, iar lui Ioan îi scrie: Cred că știi hotărârea canonică de la Niceea, care stabilește că un episcop nu poate judeca dincolo de hotarele eparhiei lui; iar dacă nu știi, află acum și abține-te de la plângere împotriva mea. Dacă e să fiu judecat, va trebui să fiu judecat de episcopii egipteni, nu de tine, care te afli la o depărtare de 75 de zile de drum.

    În aceste condiții, împărattul crede de cuviință să se țină un sinod local la Stejar, cartier mărginaș al Calcedonului. Sinodul se întrunește în anul 404. La origine era vorba despre un sinod prevăzut pentru a-l pune la punct pe Teofil și politica lui bisericească. Ioan este chemat să facă judecata lui Teofil, însă refuză. Teofil profită de acest act de iertare și preia inițiativa. Dușmanii lui Ioan sunt pe banca acuzatorilor, pe care se afla chiar și preotul Chiril, viitorul episcop al Alexandriei, nepotul lui Teofil. Ioan își simte sfârșitul: Fraților, rugați-vă, dacă-l iubiți pe Cristos, nimeni să nu-și părăsească Biserica din pricina mea; căci eu de-acuma sunt gata pentru jertfă și vremea despărțirii mele s-a apropiat, după cuvântul lui Paul (2 Tim 4, 6); îndurând multe necazuri, voi părăsi viața, precum văd. Ioan nu se prezintă înaintea sinodului; atunci Teofil, în numele sinodalilor, redactează un text către împărat: Pentru că Ioan, acuzat de unele crime și conștient de ele, n-a voit să se prezinte la sinod, pe un asemenea om legile îl caterisesc. Plângerea împotriva lui conține și crima de lezmajestate. Pietatea voastră va porunci ca Ioan, chiar fără voia lui, să fie înlăturat și pedepsit pentru lezmajestate, fiindcă nouă nu ne e îngăduit să examinăm așa ceva.

    Ioan este condamnat, decăzut din demnitatea arhierească și obligat să ia drumul exilulului. Slăbit de puteri și cu o sănătate destul de fragilă, dar și din cauza vremii destul de aspre moare pe cale, la Comana în 407, zicând: Slavă lui Dumnezeu în toate. 



    [1] Socrate din Constantinopol, 380-450, este unul dintre cei mai importanți istorici ai creștinismului antic. Principala lui lucrare, Istoria bisericească, publicată în jurul anului 440 în șapte cărți, se dorește a fi o istorie a creștinismului între anii 306, odată cu urcarea pe tron a lui Constantin cel mare, și 438, în timpul domniei lui Teodosie al II-lea. În cărțile șase și șapte vorbește abundent despre Sf. Ioan.

    [2] Sozomen Scolasticul, 375-450, contemporan cu Socrate, este un însemnat istoric al creștinismului antic. Istoria bisericească, publicată între 440-450 în nouă cărți, începe cu descrierea evenimentelor premergătoare conciliului ecumenic de la Niceea din 325 și se încheie cu anul 425. În cartea a opta îi consacră câteva capitole Sf. Ioan, dând mai ales detalii privind condamnarea lui în anul 403.

    [3] Teodoret al Cirului, 393-460, episcop și important scriitor bisericesc, a lăsat posterității o Istorie bisericească în cinci cărți, unde descrie evenimentele istorice, politice și religioase dintre anii 325-429. În ultima carte relatează anumite evenimente legate de Sf. Ioan, arhiepiscop al Constantinopolului.

    [4] Sinodul de la stejar, cartier mărginaș orașului Calcedon, a fost voit, convocat și prezidat de Teofil al Alexandriei (episcop între 384-412), dușmanul numărul unu al Sf. Ioan. La cast sinod arhiepiscopul Constantinopolului este judecat, condamnat și caterisit, după care este envoit să ia drumul exilului.


  • Commentaires

    Aucun commentaire pour le moment

    Suivre le flux RSS des commentaires


    Ajouter un commentaire

    Nom / Pseudo :

    E-mail (facultatif) :

    Site Web (facultatif) :

    Commentaire :