Simbolismul cifrei 666

Despre acest simbolism s-au scris foarte multe. Aici doresc să aduc în atenția cititorilor doar unele ipoteze și posibilități de interpretare a cestei cifre, plecând de la comentarii patristice.

Originea cifrei se află în cartea Apocalipsei:

„Şi am văzut o altă Fiară ridicându-se din pământ: avea două coarne ca de miel şi vorbea ca dragonul. Ea folosește întreaga autoritate a Fiarei celei dintâi, în faţa ei, şi face ca tot pământul şi toţi locuitorii lui să se prosterne înaintea Fiarei dintâi, căreia i se vindecase rana de moarte. Şi face semne mari: face chiar să cadă foc din cer pe pământ în faţa oamenilor. Şi-i înșală pe locuitorii pământului prin semnele pe care i-a fost dat să le facă înaintea Fiarei, zicându-le celor care locuiesc pe pământ să facă un chip al Fiarei care avea rana [produsă] de sabie şi totuși trăia. Şi i-a fost dat să dea un duh chipului Fiarei, aşa încât şi chipul Fiarei să vorbească şi să facă în aşa fel încât cei care nu se vor prosterna înaintea chipului Fiarei să fie uciși. Ea a făcut ca toţi – mici şi mari, bogați şi săraci, liberi şi sclavi – să pună un indiciu pe mâna lor dreaptă sau pe frunte, astfel încât nimeni să nu poată vinde sau cumpăra decât dacă are semnul numelui Fiarei sau numărul numelui ei. În aceasta este înţelepciunea: cine are minte să calculeze numărul Fiarei, căci este un număr de om. Numărul ei este șase sute șaizeci şi șase (666)” (13, 11-18).

După cum spune textul, trebuie să înțelegem ceva din această cifră, 666, să fie interpretată cumva, în ea se ascunde un mister pe care cititorul din toate timpurile a fost nevoit să-l înțeleagă într-un fel sau altul. Cele mai fanteziste interpretări au fost trecute în revistă, literale sau pseudo-științifice, în toate domeniile și în toate conspirațiile; cifra 666 a produs spaimă, a câștigat adepți și, în cele din urmă, își păstrează integralitatea misterului său nedeslușit.

Interpretarea trebuie căutată în altă parte, pe plan simbolic și spiritual. Irineu de Lyon (120/130-202) este Părintele Bisericii care a expus poate cu cea mai mare claritate simbolistica acestei cifre. Pentru acest teolog, la fel ca pentru autorii biblici și autorii contemporani lui, cifrele au o simbolistică aparte, o semnificație, chiar un suflet. Din cele mai vechi timpuri creștine, „7” este cifra perfecțiunii pământești: 4 (cifra lumii create: cele patru puncte cardinale) + 3 (cifra divină prin excelență, fiindcă în creștinism îl reprezintă pe Dumnezeu, Unul și Întreit) = 7. „7” este și cifra creației deoarece totul a fost creat în șapte zile. De câte ori să-l iert pe fratele meu care greșește împotriva mea, îl întreabă într-o zi Petru pe Isus, oare până la șapte ori? Până la 70 X 7, îi răspunde Isus, adică întotdeauna (cf. Mt 18, 21-22). Cifra „8” este simbolul lumii transfigurate, desăvârșite, în timp ce „6” este simbolul lipsei, neîmplinirii. În ziua a șaptea, spune Biblia, Dumnezeu s-a odihnit de toată lucrarea lui (cf. Gn 2, 2). Adică, în ziua a șaptea Dumnezeu contemplă lucrarea sa și se poziționează într-o relație de libertate cu ea, dar și de veșnicie. Odihna lui Dumnezeu este ne-intervenția sa în lume pentru a respecta libertatea locuitorilor ei creați după chipul și asemănarea sa (cf. Gn 1, 26-27), adică dotați cu liberul arbitru. Însă această ne-intervenție nu este pasivă și nici indiferență. Dimpotrivă, este Prezență, Lumină infuză în inima materiei care nu a ajuns încă la transfigurare, la îndumnezeire. Creația nu este singură, ea experimentează permanent o relație care este viață, dinamism, desăvârșire, extaz de iubire vie cu Infinitul.

Ori, „6” refuză să intre în această dinamică a vieții veșnice și beatifice. „6” refuză desăvârșirea, închide porțile, se închide într-o viziune finită asupra lui însuși. „6” se desprinde de transcendență și, făcând astfel, se închide în sine însuși. În loc să se lase îndumnezeit de iubirea lui Dumnezeu, în loc să se lase purtat pe puntea curcubeului care duce în Împărăția lui Dumnezeu, acolo unde Pământul și Cerul se întâlnesc, „6” se oprește la capătul punții și se declară autosuficient. Bucurându-se de autosuficiența sa uită că îi datorează totul Creatorului și că Acesta îl inundă mereu de iubirea sa. Cel ce se oprește la „6” este contrar lui Cristos care-și dă viața pentru omenirea pe care o iubește mai mult decât orice; este Anticristul, privindu-se doar pe sine fără să-i pese de restul lumii. Contrar stăpânirii vieții și libertății inițiate de Cristos care învinge moartea și deschide omul spre veșnicie, Anticristul nu propune decât sclavia absurdă a morții.

De ce „6” se repetă de trei ori pentru a ajunge la „666”? Ar trebui să vedem aici principiul cifrei „6” aplicat la cele trei nivele ale ființei umane: trup-suflet-spirit. Dictatura finitudinii și non-sensului odată stabilită, Anticristul poate să-și întindă domnia și tirania sa totală:

1.     Asupra trupului: nevoind să se deschidă veșniciei, refuzând-o în mod liber și voit, neliniștea morții reușește foarte repede să pună stăpânire pe ființa umană conștientă de fragilitatea sa fizică. Această frică de moarte, despre care Părinții Bisericii vor spune că este cea mai penibilă consecință a căderii în păcat, este o frică ce înmărmurește, o neliniște ce stârnește toate mecanismele pentru a o uita, o durere ce împinge la distrugerea altor vieți pentru a aduna cât mai multe resurse, cât mai multe bunuri într-un reflex cupid de auto-prezervare. Dacă am fi eliberați de frica de moarte, cât rău nu s-ar putea evita! Robia omului de către om, de care se bucură Dușmanul speciei umane, este consecința acestui rău. Anticristul este întrupat în toate sclaviile moderne, în toate semnele ce reduc trupul la un obiect – prostituție, pornografie, droguri, dependență de alcool, etc. Tirania trupului, primul „6”, distruge orice formă de iubire, de caritate sau chiar de empatie vis-a-vis de celălalt. Reduce aproapele la un obiect de exploatat, un lucru de care ne putem folosi și abuza.

2.     Asupra sufletului: fiecare perioadă de obscurantism – iconoclasm bizantin, protestant, extremiști sau talibani – distruge expresia artistică, amprenta Luminii lui Dumnezeu în lume. Fiindcă rădăcinile care introduc în Sursa Trină produc copaci producători de artă, de frumos, de bucurie, de profunzime a gândirii, toate aceste lucruri pe care Dușmanul le urăște, deoarece fac să se micșoreze domnia lui. El este cel care acționează în practică prin două tehnici de sclavie a sufletului: obscurantismul superstițios și prevestirea idiocrației. Prima este pusă în evidență prin dezvelirea spiritului religios care se opune inteligenței, rațiunii, imaginarului (virtuți care vin de la Dumnezeu), iar a doua este înjosirea masei unse cu doze masive de platitudini și vulgarități scuipate de televiziuni peste tot în lume și de multe site-uri internet. Adevărată otravă pentru suflet, este o contra-cultură nocivă care se distinge, nu de un mesaj contestatar bine construit, nu de o viziune singulară asupra lumii, ci de o acțiune involutivă ce distruge orice cultură și prin consecință orice civilizație. Al doilea „6” distruge orice formă de uimire și de inteligență. Fie cenzurând sau împingând către extreme delicvescența, tirania exersată asupra sufletului permite secătuirea inimilor, taie elanul dorinței de Dumnezeu sau instalează o societate de consum ce va întreține și amplifica tirania trupului, fiecare din cele trei elemente ale lui „666” fiind susținut de celelalte două.

3.     Asupra spiritului: este o viziune amăgitoare și falsă despre Dumnezeu, despre voința și despre natura sa – represiuni, pedepse, dolorism, discriminări, masochism... Lista este, din păcate, extrem de lungă și dureroasă. Dureroasă, deoarece instinctul omului în demersul său către Dumnezeu ar trebui să rezulte din civilizațiile nemuritoare, extrăgând forțele lor din Izvorul Nemuritor. Într-o revenire a balansoarului, omul are reflexul de a refuza imaginile idolatrice despre un Dumnezeu teribil, înfricoșător, însă cade atunci într-un ateism tot la fel de catastrofic pe planul evoluției lui personale și colective. Trece de la dictatura idolului la refuzul conștient al originii lui și al destinației lui divine. Al treilea „6” este poate cel mai teribil dintre toți, fiindcă zidește ziduri între Creator și creatura sa iubită. Din Tată Prea iubitor și personal, cum este în realitate, Dumnezeu devine, într-un spirit pervertit, un supraveghetor de școală, un jandarm, un urmăritor sau, invers, o energie mecanică diluată sau un mare neant.

Triplul „6” este o treime hulitoare și inversată. Mai mult decât un simbol, este o emanație vomitată de abis, centru spiritual al urii și involuției. Forță profană, energia triplă a entropiei foarte prezentă în universul nostru, se infiltrează peste tot ca o pată de ulei, astfel încât putem considera că suntem într-adevăr un teritoriu ocupat de Dușman. Nicio instituție, nicio conștiință, nicio epocă, nicio civilizație nu este la adăpost; singura noastră speranță este să deschidem brațele Harului care va putea să ne ajute să trecem de la neîmplinirea lui „6” la plinătatea lui „7” pentru a termina cu desăvârșirea lui „8”, transfigurați în sânul dumnezeirii veșnice.