• Sinoade ariene în secolul al IV-lea

    Simbolul de la Niceea, din anul 325, a devenit normă de credință - regula fidei - pentru Biserica întreagă; o expresie, homoousion - deoființă sau consubstanțial, și o explicitare a ei: născut din ousia - esența sau substanța Tatălui, stârnesc divergențe de opinie între teologii vremii; unii, susținători ai lui Arie și gândirii lui cristologice, susțin că nu ar trebui adăugate în Crez expresii și formule extra-biblice, cum este cazul celor două amintite mai sus; pe de altă parte, poziția oficială a conciliarilor este aceea că expresiile amintite, chiar dacă nu se află în Scriptură sub această formă, totuși exprimă gândirea Bibliei cu privire la dumnezeirea Fiului: Fiul este din aceeași substanță cu Tatăl homoousion - Tatăl și cu mine una suntem - și Fiul este născut din substanța Tatălui - Eu vin de la Tatăl și cine crede în Tatăl crede și în mine. Arienii, condamnați în primă instanță la Niceea cu o majoritate covârșitoare, revin în forță începând cu anul 335, când reușesc să-l convingă pe împăratul Constantin de orthodoxia lui Arie și a partizanilor lui și cer întrunirea unui alt sinod pentru a reveni asupra condamnărilor din anul 325; sinodul se întrunește la Tir unde doi mari campioni ai niceismului sunt condamnați, Atanasie al Alexandriei și Marcel al Ancirei. Începând cu această dată, arienii vor provoca mai multe ocazii pentru a întruni sinoade în timpul cărora redactează Simboluri și Formule de credință, unele mai lungi decât altele, unele mai contradictorii decât altele, în scopul eliminării expresiilor niceene și impunerii unor expresii mai neutre ce permit implementarea teologiei ariene ce susține că Fiul ar fi o creatură a lui Dumnezeu ex-nihilo, fără nicio asemănare cu Tatăl - anomois, sau Fiul ar fi o ființă asemănătoare în substanță cu Tatăl - homoios, sau Fiul ar fi o ființă similisubstanțială cu Tatăl - homoiousios; acestea sunt cele trei partide ariene care au rezultat după deciziile sinodale de la Tir. Între 341 și 361 mai multe asemenea sinoade au loc în Orientul creștin la cererea arienilor susținuți foarte tare în doctrina lor de împăratul Constanțiu. În ultima parte a vieții sale, Atanasie scrie o lucrare, De synodis, pentru a demonstra incapacitatea arienilor de a fi coerenți în gândirea și în mărturisirea credinței lor. În această lucrare redă un scurt istoric al întrunirilor sinodale ariene și formulele dogmatice publicate de fiecare dată; cititorii pot parcurge pas cu pas dezvoltarea arianismului în Imperiul oriental într-o perioadă destul de tulbure și incertă din punct de vedere al implementării orthodoxiei credinței în Biserică.

    Dosar arian, texte extrase din De synodis, Atanasie de Alexandria

    1.     Blasfemiile lui Arie așa cum le află Atanasie din lucrarea de bază a ereticului, ThaliaBanchet; episcopul Alexandriei face o compilație de fraze din care reies principalele slogane ale lui Arie, care devin baza învățăturii ariene în secolul al IV-lea:

    Dumnezeu însuși, într-adevăr, așa cum este el, este inefabil pentru toți. Nu are nici egal, nici asemenea lui, nici co-slăvit cu el, el este singur. Spunem despre el că este nenăscut, din cauza născutului prin natură. Îl cinstim ca fiind fără început, din cauza celui care are un început. Îl adorăm ca fiind veșnic, din cauza celui care a venit la existență în timp. Celui fără de început a făcut din Fiul său începutul ființelor venite la existență și l-a ridicat la demnitatea de Fiu, făcând din el Fiul său. Nu are nimic în el specific lui Dumnezeu în ipostas sau în proprietate, deoarece el nu este nici egal, nici consubstanțial cu el. Dumnezeu este înțelept, fiindcă el însuși este maestrul înțelepciunii. Ca dovadă suficientă a faptului că Dumnezeu este invizibil tuturor spun că el însuși este invizibil tuturor acelora care au venit la ființă prin Fiul și chiar Fiului însuși. Însă voi spune explicit cum invizibilul este văzut de Fiul: datorită puterii prin care Dumnezeu poate vedea și în limitele proprii, Fiul îl poate vedea pe Tatăl, cum îi este îngăduit. Da, Sfânta Treime este compusă din glorii neasemănătoare. Ipostasurile lor nu sunt amestecate unele cu altele. Una este mai slăvită decât celelalte prin slave la infinit. Tatăl este străin Fiului în substanță, fiindcă Tatăl este fără început. Trebuie să înțelegi că exista o monadă, diada neexistând înainte ca ea să fie. Tot la fel deci, pe când Fiul nu era, Tatăl Dumnezeu este. Apoi, Fiul, care nu era – a existat prin voința paternă – este Dumnezeu Fiu unic și este diferit de fiecare dintre cei doi. Înțelepciunea a existat ca înțelepciune prin voința lui Dumnezeu cel înțelept. Într-adevăr, este zămislit prin mii de concepte, spirit, putere, înțelepciune, slava lui Dumnezeu, adevăr și imagine și cuvânt. Trebuie să mai înțelegi că este zămislit ca strălucire și lumină. Superiorul este în măsură să zămislească un egal Fiului, însă nu poate zămisli unul mai excelent, un superior sau unul mai mare. Prin voia lui Dumnezeu, Fiul este așa de mare cum este el și este așa cum este. De când și din momentul în care există, noi spunem că a venit la ființă din Dumnezeu. Fiind Dumnezeu puternic, el celebrează în parte pe cel superior. Pe scurt, Dumnezeu este inefabil Fiului. Fiindcă este pentru el însuși ceea ce este, adică indicibil, astfel încât nimic din ceea ce poate fi numit, Fiul nu-l înțelege pentru a-l exprima într-o concepție adecvată – lucrul acesta fiindu-i imposibil – nici nu-l va înțelege pe Tatăl, care nu depinde decât de sine. Căci Fiul nu cunoaște propria lui esență, într-adevăr, el a venit la ființă ca Fiu datorită voinței Tatălui. Ce verb permite deci celui care a ieșit dintr-un tatăl să cunoască într-un mod cu adevărat just pe cel ce l-a născut? Căci este evident că ceea ce are un început nu este în stare să-l conceapă pe deplin și să-l înțeleagă exact pe cel ce este fără început așa cum este el.

     

    Cei strânși în jurul opiniilor lui Arie au scris și o scrisoare episcopului Alexandru al Alexandriei pentru a-i expune în scris care este credința lor:

    Fericitului nostru părinte și episcop Alexandru, preoții și diaconii vă salută în Domnul. Iată, fericite părinte, care este credința provenită de la strămoșii noștri și pe care noi înșine am învățat-o de la tine: Știm că există un singur Dumnezeu, singur nenăscut, singur veșnic, singur fără început, singur adevărat, singurul având în posesie nemurirea, singur înțelept, singur bun, singur puternic; judecător, administrator, împărțitor tuturor; imuabil și inalterabil, drept și bun; el, Dumnezeul Legii, al Profeților și al Noului Testament, care a născut un Fiu unic înaintea veacurilor, prin care a făcut veacurile și toate lucrurile; pe care nu l-a născut în aparență, ci l-a adus la existență cu adevărat, imuabil și inalterabil prin propria lui voință, creatură perfectă a lui Dumnezeu, însă nu ca oricare altă creatură, produs al unei nașteri, însă nu ca oricare altă naștere, nici în felul în care Valentin a definit nașterea Fiului ca o emanație din Tatăl, nici în felul în care Mani și-a expus opinia zicând că nașterea era o parte consubstanțială Tatălui, nici în felul în care Sabelius, împărțind monada, a vorbit despre „Fiul-Tatăl”, nici în felul în care Herakas a vorbit despre o candelă, sau ca despre o candelă împărțită mai apoi în două, nici că exista mai înainte, iar mai apoi ar fi fost născut sau creat ca Fiu – tu însuți, fericit părinte, ai contrazis mereu, din mijlocul bisericii și în consilii, pe cei care exprimau asemenea opinii – ci în felul în care noi afirmăm că a fost creat prin voința lui Dumnezeu înaintea tuturor timpurilor și a veacurilor, a primit de la Tatăl viața, ființa și slava, Tatăl făcându-l să subziste cu el – deoarece Tatăl, atunci când i-a încredințat stăpânirea tuturor lucrurilor nu s-a lepădat de ceea ce deținea în sine însuși ca nenăscut: Tatăl este, într-adevăr, izvorul tuturor lucrurilor – astfel încât există trei ipostasuri. Iar în timp ce Dumnezeu, cauza tuturor lucrurilor, este absolut singurul fără început, Fiul născut în afara timpului de către Tatăl și creat și stabilit înaintea veacurilor nu exista înainte de a fi născut, dar, odată născut în afara timpurilor înainte tuturor lucrurilor este singurul care a venit la existență de la Tatăl. Căci el nu este veșnic sau co-veșnic sau co-nenăscut cu Tatăl, nu deține ființa sa în același timp cu Tatăl, după cum unii susțin făcând apel la categoria „relației”, introducând două principii nenăscute, ci Dumnezeu există înainte de toate ca monadă și principiu al tuturor lucrurilor. De aceea el este înaintea Fiului, după cum noi am învățat de la tine pe când ne predicai în mijlocul bisericii. De aceea, în măsura în care primește ființa, slava și viața de la Tatăl și că toate i-au fost încredințate de Tatăl, Dumnezeu este principiul său. El este principiului său ca Dumnezeului său, care există înaintea lui. Dacă cineva înțelege expresiile „ieșit din el”, ieșit din sân și eu am ieșit și merg la Tatăl în sensul unei părți cu care el ar fi consubstanțial și dintr-o emanație, Tatăl ar fi compus, divizibil și muabil, iar Dumnezeul netrupesc, conform lor, ar fi un trup și ar suferi pătimirile ce se aplică unui trup, atât cât asta depinde de ei.

     

    Asterius, un filosof sofist, devine avocatul noii învățături, iar Atanasie spicuiește câteva afirmații îndrăznețe din lucrările acestuia din care reies hulele la adresa Mântuitorului:

    El este primul venit la existență și una din naturile inteligibile, și la fel precum soarele, printre obiectele vizibile, este una din ființele ce apar și el strălucește peste lumea întreagă după rânduiala aceluia care l-a făcut, tot la fel, Fiul, care este una din naturile inteligibile, luminează și strălucește și el peste toți cei care sunt din lumea inteligibilă.

    Înaintea nașterii Fiului, Tatăl avea, preexistentă, știința de a naște, deoarece un medic, înainte de a îngriji bolnavii, avea și el știința de a se îngriji de pacienți.

    Fiul a fost creat datorită unei binefaceri minunate, iar Tatăl l-a făcut dintr-un surplus de putere. Dacă este adevărat că voința lui Dumnezeu a trecut prin toate aceste lucrări succesiv, și Fiul, desigur, care este o lucrare, a venit la ființă și a fost făcut prin voința sa.

     

    2.     Sinodul din Ierusalim (anul 335), un sinod în timpul căruia arienii și-au propus să prezinte credința lor, încercând să-l convingă pe împăratul Constantin de dreapta lor credință:

    Sfântul Sinod întrunit la Ierusalim prin harul lui Dumnezeu, către Biserica Alexandriei și către toți episcopii și preoții și diaconii din tot Egiptul, din Tebaida, din Libia, din Pentapolis și din toate ținuturile locuite, salut în Domnul. Ne-am întrunit din mai multe provincii pentru o mare adunare organizată cu ocazia consacrării martyrionului Mântuitorului – bazilicii Sfântului Mormânt – ridicat datorită zelului împăratului dreptcredincios, iubit de Dumnezeu, Constantin, pentru Dumnezeu Regele tuturor și pentru Cristosul său; am primit har de la Cristos și o bucurie și mai mare, aceea pe care însuși împăratul iubit de Dumnezeu ne-a procurat-o atunci când ne-a îndemnat printr-o scrisoare să facem ceea ce trebuia făcut: să învingem orice mânie din Biserica lui Dumnezeu și să alungăm departe orice gelozie și viciu prin care mădularele lui Cristos au fost despărțite în trecut și să-i primim, într-un spirit de împăcare și cu dorința de unitate, pe Arie și adepții lui, pe care răutatea și mânia unora îi alungase în trecut în afara Bisericii. Împăratul iubit de Dumnezeu, prin scrisoarea sa, dând mărturie față acești oameni despre buna lor credință, credință despre care se informase mai înainte în persoană și pe care a auzit-o cu propriile urechi din gura lor, pe care el a acceptat-o și ne-a supus-o și nouă spre a o examina, însoțind cu scrisoarea sa și expunerea orthodoxiei acestor oameni, orthodoxie pe care noi am recunoscut-o ca fiind sfântă și conformă cu cea mărturisită de Biserică. De asemenea, el invita, pe bună dreptate, să fie primiți acești oameni în unitatea Bisericii lui Dumnezeu, după cum voi înșivă veți afla din copia acestei scrisori pe care o trimitem Excelențelor voastre. Credem că și voi, ca și cum ați primi mădularele propriului vostru trup, veți afla bucurie mare și mare fericire primindu-i pe frații voștri în viscerele voastre, frații voștri și părinții voștri, deoarece v-au redat nu doar preoții adepți lui Arie, dar și tot poporul și întreaga obște care a fost despărțită de voi prea multă vreme din cauza oamenilor despre care am pomenit mai sus. Iar acum se cuvine ca voi să aflați adevărul celor petrecute și cum oamenii despre care vă vorbim au fost primiți în comuniunea Bisericii și primiți de acest sfânt sinod format din atât de mulți participanți, iar voi să le dați îmbrățișarea sfântă din toată inima pentru unirea și pacea de care dau dovadă înaintea noastră, mai ales datorită mărturisirii credinței pe care ei au expus-o și care este conformă învățăturii apostolilor și mărturisirii Bisericii.

    Atanasie spune că este primul dintr-o lungă serie de sinoade în care arienii urmăreau să se facă recunoscuți de Biserică pentru felul în care ei înțeleg să mărturisească propria lor credință despre care spun că este conformă învățăturii transmise de apostoli și mărturisirii ei în Biserică de-a lungul veacurilor. Deoarece Atanasie și alți episcopi se vor opune acestei integrări a arienilor în comuniunea din care au fost excluși după conciliul de la Niceea până ce nu acceptă Simbolul credinței celor „circa 300” de Părinți, va fi trimis în exil.

     

    3.     Sinodul din Antiohia (anul 341); chiar dacă la Ierusalim s-a decis reintegrarea ereticilor în comuniunea Bisericii, arienii au simțit nevoia să mai întrunească un alt sinod la Antiohia cu ocazia Enkainion – consacrarea marii biserici din Antiohia, oraș în care rezidă împăratul; construcția a început sub Constantin și este terminată de Constanțiu, consacrată pe 6/01/341; cu această ocazie participanții trimit o primă scrisoare episcopului Romei, Iulius I, înștiințat de Atanasie, în timpul șederii celui de-al doilea exil în Occident la Roma, între 339-346, despre pericolul arianismului în partea orientală a imperiului:

    Noi nu am devenit partizani eretici ai lui Arie, căci cum s-ar putea așa ceva ca noi, care suntem episcopi, să aderăm la învățătura unui preot? Nici nu am primit altă credință decât cea care ne-a fost transmisă de la începuturi. Dimpotrivă, odată ce am devenit judecători și experți în materie de credință, noi l-am primit pe Arie în comuniunea noastră, însă nici vorbă să devenim noi discipolii lui. Veți afla asta din ceea ce noi mărturisim și credem: Am învățat de la începuturi să credem într-un singur Dumnezeu, Dumnezeul universului, făcătorul și cel ce a conceput toate ființele inteligibile și sensibile, și într-un singur Fiu, Monogen al lui Dumnezeu, care există înaintea tuturor veacurilor și co-fiind cu Tatăl care l-a născut, prin care toate au venit la existență, cele vizibile și cele invizibile, coborât la împlinirea timpurilor conform bunăvoinței Tatălui, asumând un trup din Fecioara Maria, împlinind voința Tatălui într-un mod desăvârșit, a suferit pătimirea sa, a înviat, s-a înălțat la ceruri și șade la dreapta Tatălui, și va veni să-i judece pe cei vii și pe cei morți și rămâne Rege și Dumnezeu peste veacuri. Credem și în Duhul Sfânt. Mai trebuie spus, credința noastră mai conține de asemenea și învierea morților și viața veșnică.

     

    Tot la același sinod, participanții mai redactează o scrisoare în care este expusă explicit credința partidei arienilor și care reprezintă „formula credinței sinodului de la Antiohia”:

    Noi credem, conform tradiției evanghelice și apostolice, într-un singur Dumnezeu, Tatăl Atot-puternic, făcătorul, artizanul și cel ce a conceput universul, din care au venit toate la ființă; și într-un singur Domn Isus Cristos, Fiul său, Dumnezeul Fiu Monogen, prin care toate au venit la ființă, care este născut din Tatăl înaintea veacurilor, Dumnezeu din Dumnezeu, desăvârșit din desăvârșit, unicul din unicul, perfect din perfect, rege din rege, Domn din Domn, Cuvânt viu, Înțelepciune vie, lumina adevărată, cale, adevăr, înviere, păstor, poarta, imuabil și inalterabil; imagine exactă a divinității, substanței, voinței, puterii și slavei Tatălui, primul născut din toată creația, care la început era lângă Dumnezeu, Cuvânt Dumnezeu conform spuselor Evangheliei: Și Cuvântul era Dumnezeu; prin care toate au venit la subzistență și în care toate subzistă; care s-a coborât din înălțimi la împlinirea timpurilor, a fost zămislit într-o Fecioară conform Scripturilor, și s-a făcut om; mijlocitor între Dumnezeu și oameni, apostolul credinței noastre și autorul vieții, conform spuselor lui: Am coborât din cer, nu ca să fac voința mea, ci voința celui care m-a trimis; care a suferit pentru noi, a înviat a treia zi, s-a suit la ceruri, s-a așezat la dreapta Tatălui și va veni cu slavă și putere pentru a-i judeca pe cei vii și pe cei morți. Și în Duhul Sfânt, care ne-a fost dat pentru a ne însoți, sfințenia și desăvârșirea credincioșilor, așa cum Domnul nostru Isus Cristos a poruncit apostolilor săi zicând: Mergeți, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt. El vrea să spună desigur în numele unui Tată care este Tată cu adevărat, unui Fiu care este Fiu cu adevărat, și unui Duh Sfânt care este Duh Sfânt cu adevărat: numele nu sunt folosite nici așa pur și simplu, nici în neorânduială, ci semnifică foarte precis ipostasul, rangul și slava proprie fiecăruia din cei numiți; asta vrea să spună că sunt trei în ipostas, însă unul prin concordie. Aceasta este credința ce o păstrăm și păstrând-o de la începuturi până la sfârșit înaintea lui Dumnezeu și a lui Cristos, noi spune anatema asupra oricărei învățături eretice. Iar cel care învață împotriva sfintei și dreptei credințe a Scripturilor zicând că a existat sau că ar fi existat un timp, o vreme sau un moment înainte ca Fiul să fi fost născut, să fie anatemă. Iar cel ce spune că Fiul este o creatură ca una dintre creaturi, sau un născut ca unul dintre născuți, sau o lucrare ca una dintre lucrări, și nu spune așa cum ne transmit sfintele Scripturi fiecare nume amintite mai sus, sau învață sau propovăduiește drept evanghelie orice altceva decât ceea ce noi am primit, să fie anatemă. Fiindcă noi credem și ne conformăm într-adevăr și cu reverență la tot ceea ce ne-a fost transmis prin Sfintele Scripturi, prin Profeți și prin Apostoli.

     

    În opinia lui Atanasie, Theophronios, episcopul de Tyana, a compus și el, la același sinod, o mărturisire de credință pe care au semnat-o participanții:

    Dumnezeul pe care eu îl iau drept martor azi peste sufletul meu știe că eu cred astfel: într-un singur Dumnezeu Tată Atot-puternic, creatorul și artizanul universului, din care toate lucrurile au venit la existență; și în Fiul său, Dumnezeu Fiul Monogen, Cuvântul, puterea și înțelepciunea, Domnul nostru Isus Cristos, prin care toate au venit la ființă, care s-a născut din Tatăl înaintea veacurilor, Dumnezeu perfect din Dumnezeu perfect, și care este lângă Dumnezeu în ipostas, și a coborât în zilele de pe urmă, s-a născut din Fecioară, conform Scripturilor, s-a făcut om, a suferit și a înviat din morți și s-a suit la ceruri, și s-a așezat la dreapta Tatălui său, și va veni cu slavă și putere pentru a-i judeca pe cei vii și pe cei morți, și va dăinui veșnic; și în Duhul Sfânt, Paracletul, Duhul Adevărului, pe care Dumnezeu, prin profeți, a promis să-l răspândească peste slujitorii săi, și pe care Domnul a promis că-l va trimite discipolilor săi, și pe care l-a trimis, după cum ne învață Faptele apostolilor. Tot cel care ține sau învață o altă credință, în afara acestei credințe, să fie anatemă; și cine învață doctrina lui Marcel de Ancyra, a lui Sabelius sau Paul de Samosata, să fie anatemă, el și toți cei care vor intra în comuniune de credință cu el.

     

    Ca și cum nu ar fi fost suficient pentru a-și mărturisi credința lor, Părinții întruniți la Antiohia mai redactează o scrisoare pe care o trimit prin Narcis, Maris, Teodor și Marc în Galia pentru a o înmâna împăratului Constant, protectorul lui Atanasie în timpul primului său exil în Occident, la Trier; conținutul scrisorii este sub formă de mărturisire de credință:

    Credem într-un singur Dumnezeu, Tată Atot-puternic, creator și făcător al tuturor lucrurilor, de la care ține paternitatea oricine în ceruri și pe pământ; și în Fiul său unic, Domnul nostru Isus Cristos, care s-a născut din Tatăl înaintea tuturor veacurilor, Dumnezeu din Dumnezeu, lumină din lumină, prin care toate au venit la ființă în ceruri și pe pământ, cele vizibile și cele invizibile, care este Cuvânt, Înțelepciune, puterea, viața și lumina adevărată, care în zilele de pe urmă s-a făcut om pentru noi și s-a născut din Fecioara Maria, care a fost răstignit, a murit, a fost îngropat, a înviat din morți a treia zi, a fost ridicat la ceruri, s-a așezat la dreapta Tatălui și va veni la sfârșitul veacurilor pentru a-i judeca pe cei vii și pe cei morți și să dea fiecăruia după faptele sale, a cărei împărăție, care este indestructibilă, rămâne pentru toate veacurile fără de sfârșit – într-adevăr, el va fi la dreapta Tatălui nu doar în vremurile veacului de acum, ci și în veacurile ce vor veni; și în Duhul Sfânt, adică Paracletul, pe care l-a promis apostolilor și pe care l-a trimis după înălțarea sa la cer, pentru a-i învăța și a le aminti toate, prin care, de asemenea, vor fi sfințite sufletele celor care vor fi crezut în el cu sinceritate. Biserica catolică știe că cei ce spun că Fiul a venit din neant sau dintr-un alt ipostas și nu din Dumnezeu și că a existat un timp în care nu era îi sunt străini.

     

    4.     Sinodul din Antiohia (anul 344); trei ani mai târziu are loc un nou sinod tot la Antiohia; sinodalii trimit o delegația la curtea imperială din Milano compusă din Eudoxiu de Germanicia, Martyrios, Macedonius de Mopsuestia, din Cilicia, pentru a înmâna împăratului occidental o mărturisire de credință foarte prolifică – istoricul Sozomen HE III, 11, 1 numește acest crez: µakrostíchç pistéwç / expunerea macrostiche – ce conține foarte multe adăugiri referitor la celelalte formule de până acum: 

    Credem într-un singur Dumnezeu, Tată Atot-puternic, creatori și făcător  al tuturor lucrurilor, de la care deține paternitatea oricine în ceruri și pe pământ; și în Fiul său unic, Domnul nostru Isus Cristos, care s-a născut din Tatăl înaintea tuturor veacurilor, Dumnezeu din Dumnezeu, lumină din lumină, prin care toate au venit la ființă în ceruri și pe pământ, cele vizibile și cele invizibile, care este Cuvânt, Înțelepciune, puterea, viața și lumina adevărată, care în zilele de pe urmă s-a făcut om pentru noi și s-a născut din Fecioara Maria, care a fost răstignit, a murit, a fost îngropat, a înviat din morți a treia zi, a fost ridicat la ceruri, s-a așezat la dreapta Tatălui și va veni la sfârșitul veacurilor pentru a-i judeca pe cei vii și pe cei morți și să dea fiecăruia după faptele sale, a cărei împărăție, care este indestructibilă, rămâne pentru veacuri fără de sfârșit – într-adevăr, el va fi așezat la dreapta Tatălui nu doar în vremurile veacului de acum, ci și în veacurile ce vor veni; credem de asemenea în Duhul Sfânt, adică Paracletul, pe care l-a promis apostolilor și pe care l-a trimis, după înălțarea sa la ceruri, pentru a-i învăța și a le aminti toate, prin care, de asemenea, vor fi sfințite sufletele celor ce vor fi crezut în el cu sinceritate. Sfânta Biserică catolică știe că cei care spun că Fiul a venit din neant sau dintr-un alt ipostas și nu din Dumnezeu, și că a existat un timp când nu era îi sunt străini. Tot la fel, sfânta Biserică catolică spune anatema celor care afirmă că există trei dumnezei, sau că Isus Cristos nu este Dumnezeu, sau că înaintea veacurilor nu era nici Cristos, nici Fiul lui Dumnezeu, sau că același este Tată și Fiu sau Duh Sfânt, sau că Fiul este nenăscut, sau că Tatăl nu l-a născut pe Fiul prin voința sa, nici prin bunăvoința sa. Într-adevăr, este nechibzuit să spunem că Fiul a venit din neant, fiindcă nicăieri în sfintele Scripturi inspirate nu îi este atribuită o asemenea origine, nici aceea că ar fi venit dintr-un alt ipostas ce preexista alături de Tatăl, însă noi afirmăm că este născut cu adevărat doar din Dumnezeu. Fiindcă învățătura divină ne spune că există o singură realitate nenăscută și fără de principiu, Tatăl lui Cristos. Însă nu trebuie, de asemenea, zicând cu nechibzuință, bazându-se pe cuvinte care nu se află în Scripturi, că a existat un timp în care nu era, a-și imagina un oarecare spațiu de timp care l-ar fi precedat, ci doar că el este Dumnezeul născut în afara timpului – fiindcă timpurile și veacurile au venit la ființa prin el. Nu trebuie, de asemenea, să credem că Fiul este fără principiu la fel ca Tatăl și nenăscut ca el – fiindcă nimeni nu va putea fi numit, în sens propriu, tată sau fiu al unei ființe fără principiu ca el și nenăscut ca el. Dimpotrivă, noi știm că Tatăl, fiind singur fără principiu și nenăscut, a dat naștere într-un fel inaccesibil și de neînțeles nouă tuturor, iar Fiul este născut înaintea veacurilor și că el nu este nenăscut ca Tatăl, ci îl are pe Tatăl care l-a născut drept principiu: fiindcă principiul lui Cristos este Dumnezeu. Atunci când noi mărturisim trei realități și trei persoane, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, conform Scripturilor, nu facem din ei trei dumnezei, deoarece noi știm că Dumnezeul perfect în sine, nenăscut, fără principiu și nedespărțit este singurul și unicul Dumnezeu, Dumnezeul și Tatăl Fiului unic, cel care este singurul ce are ființa de la sine însuși și singurul care o dă celorlalte ființe fără să o rețină pentru sine cu gelozie. Atunci când spunem că Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, singurul nenăscut, este singurul și unicul Dumnezeu, nu negăm nicidecum faptul că Isus Cristos este Dumnezeu înaintea veacurilor, contrar a ceea ce fac discipolii lui Paul de Samosata când spun că a fost făcut Dumnezeu după ce a devenit om, datorită unui progres, după ce a venit la ființă ca un simplu om prin natură. Noi știm de asemenea că subordonat fiind Tatălui și Dumnezeu, deoarece el este născut din Dumnezeu înaintea veacurilor, este Dumnezeu perfect și adevărat prin natură, nicidecum ieșit din oameni și apoi a devenit Dumnezeu, ci a devenit om, fiind Dumnezeu, din cauza noastră, și nu-și pierde niciodată ființa. Mai mult, noi îi detestăm și spunem anatema celor care nu-l numesc decât în mod fals Cuvântul lui Dumnezeu fără existență, deținând natura de la un altul, zis de unii ca fiind cuvânt proferat, alteori cuvânt imanent, și care vor să nu fie Cristos, Fiul lui Dumnezeu, mijlocitor și imaginea lui Dumnezeu înaintea veacurilor, ci susțin că a devenit Cristos și Fiul lui Dumnezeu din moment ce a asumat trupul nostru din Fecioara Maria, acum nici măcar 400 de ani – deoarece ei vor ca împărăția lui Cristos să aibă un început plecând de la nașterea lui ca om și se va termina la sfârșitul veacurilor și la judecata de pe urmă. Aceștia sunt discipolii lui Marcel și ai lui Scotinos (este vorba despre Photin, fost diacon al lui Marcel de Ancyra, devenit episcop de Sirmium; este rebotezat aici cu un termen peiorativ, scoteinos, care înseamnă obscur, întunecat, în timp ce numele lui adevărat, photinos, înseamnă lumină, strălucitor), galatenii din Ancyra, ei care, la fel ca evreii, suprimă existența lui Cristos dinaintea veacurilor, dumnezeirea sa și împărăția sa fără de sfârșit, sub pretextul uni așa-zise contradicții cu monarhia. Dar noi știm că nu este doar un simplu cuvânt proferat sau imanent al lui Dumnezeu, ci Dumnezeu Cuvânt viu, existând în sine, Fiul lui Dumnezeu și Cristos și care coexistă și conviețuiește înaintea veacurilor cu Tatăl său, nu sub forma unei preștiințe, și că nu s-a folosit de el doar în vederea efectuării creației, atât a lucrurilor văzute cât și a celor nevăzute. El este cel căruia Tatăl îi spune: să-l facem pe om după chipul și asemănarea noastră, cel ce a apărut în persoană Patriarhilor, cel care a dat Legea și a vorbit prin Profeți tuturor oamenilor și împărățește pentru veacurile fără de sfârșit. Fiindcă Isus Cristos nu a primit nicio demnitate efemeră, ci dimpotrivă, credem că este perfect și asemănător - homoion în toate Tatălui. Excludem din Biserică, fără drept de apel, pe cei care spun că același este Tată și Fiu și Duh Sfânt, atunci când își asumă într-un chip nechibzuit cele trei nume pentru una și aceeași realitate și persoană, fiindcă ei presupun de asemenea că Tatăl cel de necuprins și impasibil este în același timp de cuprins și pasibil fiindcă a devenim om – aceștia sunt într-adevăr cei pe care noi îi numim patripasioniști la romani și sabelieni la noi. Fiindcă noi știm că Tatăl care a trimis pe Fiul a rămas în forma proprie a divinității inalterabile, în timp ce Fiul, care a fost trimis, a săvârșit economia întrupării. Totuși, cei care au spus, fără niciun act de pietate, că Fiul nu a fost născut prin voință, nici prin bunăvoință, ci îi atribuie lui Dumnezeu o constrângere care îl privează de voință și de alegere, astfel încât îi dă naștere Fiului din obligație, noi recunoaștem o asemenea opinie foarte necredincioasă și străină credinței Bisericii, fiindcă asemenea oameni îndrăznesc să definească asemenea lucruri despre Dumnezeu împotriva ideilor comune despre el și în special împotriva a ceea ce vrea să ne reveleze Scriptura de inspirație divină. Deoarece noi care știm că Dumnezeu este cu desăvârșire liber și stăpân pe sine însuși, presupunem cu credință că l-a născut pe Fiul fără constrângere și din bunăvoință. Și deoarece noi îl credem cu destoinicie pe cel ce spune despre sine însuși: Domnul m-a creat principiu al căilor lui în vederea lucrărilor lui, noi mărturisim că nu a venit la ființă în același fel ca celelalte creaturi și lucrări venite la existență prin el. Într-adevăr, este mare nechibzuință și străin credinței Bisericii să compari Creatorul cu lucrările care au fost făcute prin el și să gândești că și el are un mod de a veni la existență asemănător celorlalte. Într-adevăr, sfintele Scripturi ne învață că doar Fiul unic a fost în mod autentic și cu adevărat născut. Însă atunci când noi spunem că Fiul este, trăiește și există în sine, la fel ca Tatăl, nu-l separăm totuși de Tatăl, inventând, printr-o reprezentare trupească, locuri și intervale între unirea lor. Noi credem efectiv că ei sunt uniți unul cu altul fără intermediar și fără interval și că există inseparabili unul de altul, deoarece Tatăl în totalitatea sa este cuprins în Fiul, iar Fiul în totalitatea sa este atașat și aderă la Tatăl și locuiește, singur, în mod continuu în sânul Tatălui. De aceea, atunci când noi credem în perfecta și desăvârșita Sfântă Treime, adică în Tatăl, în Fiul și în Duhul Sfânt și când spunem că Tatăl este Dumnezeu, că Fiul este Dumnezeu, nu mărturisim doi dumnezei, ci o singură demnitate a divinității, iar concordia împărăției este tot unică, deoarece doar Tatăl împărățește cu desăvârșire peste toate, chiar și peste Fiul, în timp ce Fiul este subordonat Tatălui, împărățește peste toți cei care au venit la ființă prin el și după el, cu excepția Tatălui, și dă sfinților harul Duhului Sfânt, fără a-l reține cu gelozie, prin voința Tatălui. În aceasta constă noțiunea de monarhie aplicată lui Cristos, conform celor care ne-au transmis sfintele învățături. Acestea sunt lucrurile pe care ne-am simțit constrânși să le explicăm cu mai multe detalii după ce mai întâi am expus pe scurt credința noastră; scopul nu este acela de a căuta slava deșartă, ci acela de a ne spăla de orice suspiciune de mărturisire a unei credințe străine Bisericii, de care noi îi acuzăm pe cei care ignoră cele mărturisite de noi; de asemenea am dorit ca și occidentalii să afle atât obrăznicia denunțării ereticilor împotriva noastră, cât și opinia orientalilor care este conformă Bisericii în Domnul, atestată de sfintele Scripturi de inspirație divină, fără a forța sensul, înaintea celor care nu au deviat de la ea.

     

    5.     Sinodul de la Sirmium I (anul 351); aici arienii au compus un nou simbol al credinței împotriva lui Fotin (un teolog ce nega dumnezeirea Fiului considerându-l un om ca toți ceilalți), din care lipsesc, desigur, cele două expresii niceene: homoousion și născut din ființa Tatălui, însă adaugă alte elemente de tendință semi-ariană; acesta este textul:

    Credem într-un singur Dumnezeu, Tată Atot-puternic, creator și făcător a toate, izvorul oricărei paternități în cer și pe pământ; și în Fiul său unic, Domnul nostru Isus Cristos, care s-a născut din Tatăl înaintea tuturor veacurilor, Dumnezeu din Dumnezeu, lumină din lumină, prin care toate a venit la existență în ceruri și pe pământ, cele văzute și cele nevăzute, care este Cuvânt, înțelepciune, lumina adevărată și viața, care în zilele de pe urmă s-a făcut om pentru noi și s-a născut din Fecioara Maria, a fost răstignit, a murit, a înviat din morți a treia zi, a fost înălțat la ceruri, s-a așezat la dreapta Tatălui și va veni la sfârșitul veacurilor pentru a-i judeca pe cei vii și pe cei morți și va da fiecăruia după faptele sale, a cărei împărăție, care este indestructibilă, rămâne pentru veacurile fără de sfârșit – într-adevăr, va fi așezat la dreapta Tatălui nu doar în veacul de acum, dar și în veacurile ce vor veni. De asemenea, și în Duhul Sfânt, adică Paracletul, pe care-l promisese apostolilor săi și pe care l-a trimis, după înălțarea sa la ceruri, pentru a-i învăța și a le aminti toate, prin care, de asemenea, vor fi sfințite sufletele celor ce vor fi crezut în el cu sinceritate. 1) Sfânta Biserică catolică știe că cei ce afirmă că Fiul a ieșit din neant sau dintr-un alt ipostas și nu din Dumnezeu, și că a existat un timp sau un veac în care el nu era îi sunt străini. 2) De asemenea, noi mai spunem că toți cei care afirmă că Tatăl și Fiul sunt doi dumnezei, să fie anatemă; 3) și tot cel ce, afirmând că Isus Cristos este Dumnezeu, nu mărturisește că este, înaintea veacurilor, Fiul lui Dumnezeu care a conlucrat cu Tatăl pentru crearea tuturor lucrurilor, să fie anatemă; 4) oricine îndrăznește să spună că nenăscutul sau o parte din el s-a născut din Fecioara Maria, să fie anatemă; 5) oricine spune că Fiul nu există înaintea Mariei decât în preștiință și nu în calitate de născut din Tatăl înaintea veacurilor, fiind lângă Dumnezeu și că toate lucrurile au venit la ființă prin el, să fie anatemă; 6) tot cel ce susține că substanța lui Dumnezeu se dilată sau se îngustă, să fie anatemă; 7) tot cel ce spune că substanța lui Dumnezeu, dilatată, îl produce pe Fiul, sau îl numește pe Fiul dilatarea substanței lui, să fie anatemă; 8) cel ce spune că Fiul lui Dumnezeu este cuvânt imanent sau proferat, să fie anatemă; 9) cine spune că Fiul născut din Maria nu este decât un om, să fie anatemă; 10) tot cel care, vorbind despre Dumnezeu și omul născut din Maria spune același lucru și despre Dumnezeul nenăscut, să fie anatemă; 11) cel care înțelege în felul evreilor textul: „Eu, Dumnezeu, sunt Primul și eu sunt după aceea, și în afară de mine nu există alt Dumnezeu”, care a fost spus pentru a-i distruge pe idoli și pe cei ce nu sunt zei, pentru a nega divinitatea Fiului unic al lui Dumnezeu, născut din Dumnezeu înaintea veacurilor, să fie anatemă; 12) cel ce înțelege textul „Cuvântul s-a făcut trup”, zicând că astfel Cuvântul s-a schimbat în trup suferind o schimbare, să fie anatemă; 13) tot cel care, auzind că Fiul unic al lui Dumnezeu a fost răstignit, spune că dumnezeirea sa a suferit corupția, pasiunea, schimbarea, micșorarea sau suprimarea, să fie anatemă; 14) tot cel ce spune că textul: „să-l facem pe om” nu a fost spus de Tatăl către Fiul său, ci spun că Dumnezeu și-a zis sieși aceste cuvinte, să fie anatemă; 15) cel care spune că Abraham nu l-a văzut pe Fiul, ci pe Dumnezeul nenăscut sau o parte din el, să fie anatemă; 16) cine spune că nu este Fiul ca om cel ce a luptat cu Iacob, ci Dumnezeul nenăscut sau o parte din el, să fie anatemă; 17) tot cel ce înțelege textul: „Domnul a făcut să plouă cu foc de lângă Domnul” ca și cum nu s-ar aplica Tatălui și Fiului, ci spune că a făcut să plouă cu foc lângă sine însuși, să fie anatemă; într-adevăr, Domnul, adică Fiul, a făcut să plouă de lângă Domnul, adică Tatăl; 18) cel ce auzind că Tatăl este Domn, că Fiul este Domn, și că Tatăl și Fiul sunt Domni, fiindcă este Domn născut din Domn, vorbește despre doi dumnezei, să fie anatemă; într-adevăr, noi nu îl rânduim pe Fiul le fel cu Tatăl, ci îl subordonăm Tatălui; fiindcă el nu s-a coborât peste Sodoma fără voia Tatălui, și nici nu a făcut să cadă ploaia de la sine însuși, ci de la Domnul care are inițiativa, adică de la Tatăl, și nici nu șade la dreapta sa din proprie inițiativă, ci îl aude pe Tatăl zicând: „șezi la dreapta mea”; 19) cel ce spune că Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt sunt o unică persoană, să fie anatemă; 20) cel care, vorbind despre Duhul Sfânt Paracletul, vorbește despre Dumnezeul nenăscut, să fie anatemă; 21) cel ce spune, contrar învățăturii Domnului, că Paracletul nu este „altul” lângă Fiul – fiindcă el a spus: Iar Tatăl meu, pe care îl voi ruga, vă va trimite un alt Paraclet –, să fie anatemă; 22) cine spune că Duhul Sfânt este o parte din Tatăl sau din Fiul, să fie anatemă; 23) cine spune că Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt sunt trei dumnezei, să fie anatemă; 24) cine spune că Fiul lui Dumnezeu a venit la existență prin voința lui Dumnezeu ca una din creaturi, să fie anatemă; 25) cine spune că Fiul s-a născut fără ca Tatăl să-l fi voit, să fie anatemă; într-adevăr, Tatăl nu l-a născut pe Fiul sub constrângere sau fiind forțat de o necesitate a naturii, ca și cum nu ar fi vrut, ci l-a voit și a arătat asta născându-l din el însuși, în afara timpului și fără pasiune; 26) cine spune că Fiul este nenăscut și fără principiu, în măsura în care vorbește despre două realități nenăscute, și făurește doi dumnezei, să fie anatemă; într-adevăr, Fiul este capul, adică principiul tuturor lucrurilor; însă capul, adică Principiul, lui Cristos este Dumnezeu. Astfel noi orientăm toate lucrurile spre un singur principiu fără principiu, principiul tuturor lucrurilor prin mijlocirea Fiului; 27) examinând încă o dată ansamblul semnificației creștinismului, noi spunem că tot cel ce afirmă că el nu este Cristos, Fiul lui Dumnezeu, fiind înaintea veacurilor și fiind folosit de Tatăl în lucrarea sa creatoare, ci este numit Cristos și Fiu și a început să fie Dumnezeu din momentul în care a fost conceput în sânul Fecioarei Maria, să fie anatemă.

     

    6.     Sinodul de la Sirmium II (anul 357); șase ani mai târziu arienii organizează un alt sinod tot la Sirmium pentru a aduce anumite completări simbolului credinței lor, nelămurite încă:

    Deoarece s-au ivit unele nelămuriri cu privire la credință, am supus încă o dată totul unui examen minuțios la Sirmium, în prezența lui Valens, Ursaciu, Germinius și alții. Există o certitudine în ce privește credința noastră într-un singur Dumnezeu, Tată Atot-puternic, după cum este mărturisit acest lucru pe tot  pământul locuit, și într-un singur Fiu, Monogen, Fiul său, Domnul nostru Isus Cristos, născut din el înaintea veacurilor; nu trebuie să vorbim despre doi dumnezei, deoarece însuși Domnul spune: „Mă duc la Tatăl meu și la Tatăl vostru, la Dumnezeul meu și la Dumnezeul vostru”. De aceea și el este Dumnezeul tuturor lucrurilor, după cum spune însuși Apostolul: „Dumnezeu este el oare doar Dumnezeul evreilor nu și al popoarelor? Desigur, și al popoarelor, fiindcă există un singur Dumnezeu, care va îndreptăți pe cel circumcis din credință și pe cel necircumcis prin credință”. Restul este o înțelegere comună și nu sunt îndoieli. Însă, deoarece mulți sunt scandalizați cu privire la cuvântul care se spune în latinește substantia și în grecește ousia, adică, pentru a fi mai preciși, cuvântul consubstanțial-homoousion și cuvântul similisubstanțial-homoiousion, nu trebuie să se facă referire deloc la acești termeni nici să fie explicați în Biserică din simplul motiv că nu este nimic scris cu privire la acești termeni în sfintele Scripturi și depășesc simpla cunoaștere și înțelegere omenească și nimeni nu poate explica nașterea Fiului, după cum stă scris: „Cine va putea explica nașterea sa?” Este clar astfel că doar Tatăl știe cum l-a născut pe Fiul și, invers, doar Fiul știe cum s-a născut din Tatăl. Nimeni nu pune la îndoială că Tatăl este „mai mare” (In 14, 28). Nimeni nu se poate opune faptului că Tatăl este mai mare în cinstire, în demnitate, în dumnezeire, și prin însăși numele său de Tată, deoarece însuși Fiul spune: „Tatăl care m-a trimis este mai mare decât mine”. Nimeni nu poate spune, fiind în credința cea dreaptă, că Tatăl și Fiul nu sunt două persoane, că Tatăl este mai mare, în timp ce Fiul este subordonat Tatălui cu tot ceea ce Tatăl i-a dat în stăpânire; că Tatăl nu are principiu, este invizibil, nemuritor și impasibil, în timp ce Fiul s-a născut din Tatăl, Dumnezeu din Dumnezeu, lumină din lumină și că nimeni, după cum s-a spus, nu cunoaște venirea sa la ființă, decât Tatăl; că el, Fiul, Domnul și Dumnezeul nostru, a asumat un trup, adică s-a întrupat, adică s-a făcut om din Fecioara Maria, după cum i-a vestit îngerul Gabriel și după cum toată Scriptura ne învață, mai ales Apostolul, doctorul păgânilor: Cristos a asumat un om din Fecioara Maria, prin care a suferit. Esențialul credinței noastre și temelia ei este de a păstra mereu o Treime, după cum am citit în Evanghelie: „Mergeți, botezați toate popoarele în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”. Numărul Sfintei Treimi este pur și perfect. Iar Paracletul, Duhul Sfânt trimis prin Fiul, a venit conform promisiunii, pentru a învăța din nou și a-i sfinți pe apostoli și pe toți credincioșii”.

     

    7.     Sinodul din Seleucia (anul 359); de oarece împăratul Constanțiu a publicat un edict imperial împotriva acestei credinței, arienii s-au adunat din nou în sinod în Isauria, orașul Seleucia de data asta, unde au redactat o nouă formulă de credință, conform obiceiului lor:

    Nu căutăm să evităm semnarea credinței autentice expuse la sinodul din Antiohia, este vorba despre a doua formulă de la Antiohia, dimpotrivă o avem înaintea ochilor, cu atât mai mult cu cât Părinții sinodali au căzut de acord în timpul adunării cu privire la materia credinței lor. Însă, deoarece cuvintele consubstanțial-homoousion și similisubstanțial-homoiousion au creat multe inconveniente multora în trecut și până în zilele noastre și dat fiind faptul că recent chiar unii, se spune, introduc o inovație prin expresia neasemănător-anomoion în ce-l privește pe Fiul referitor la Tatăl, din acest motiv, pe de o parte, respingem termenii consubstanțial și similisubstanțial ca fiind străini Scripturilor, și, pe de altă parte, lansăm anatema asupra termenului neasemănător și îi considerăm pe toți cei care mărturisesc o asemenea credință ca fiind străini Bisericii. Cât privește expresia asemănător-homoion referitor la Fiul în raport cu Tatăl, noi o mărturisim fără rezervă, conform Apostolului care spune despre Fiul: „el este imaginea Dumnezeului invizibil”. Mărturisim și credem într-un singur Dumnezeu, Tată Atot-puternic, creatorul cerului și al pământului, al tuturor văzutelor și nevăzutelor. Credem de asemenea și în Domnul nostru Isus Cristos, Fiul său, care s-a născut din Tatăl fără pasiune înaintea veacurilor, Dumnezeu Cuvântul, Dumnezei ieșit din Dumnezeu, Fiul Monogen, lumina, viața, adevărul, înțelepciunea, puterea prin care toate au venit la ființă, cele ce sunt în ceruri și cele ce sunt pe pământ, atât cele văzute cât și cele nevăzute. Credem că el este cel care, la împlinirea timpurilor, a asumat un trup din Sfânta Fecioară, pentru iertarea păcatelor, s-a făcut om, a suferit pentru păcatele noastre, a înviat, a fost înălțat la ceruri pentru a ședea la dreapta Tatălui și va veni în slavă pentru a-i judeca pe cei vii și pe cei morți. Credem de asemenea și în Duhul Sfânt, pe care Domnul și Mântuitorul nostru la numit cu apelativul Paraclet atunci când a promis că-l va trimite apostolilor după înălțarea sa, și pe care l-a trimis, prin care îi sfințește pe credincioșii Bisericii care sunt botezați în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt. Cei care mărturisesc o altă credință decât aceasta, Biserica catolică îi consideră străini ei. Însă credința expusă anterior la Sirmium sub autoritatea dreptcredinciosului nostru împărat, cei prezenți la acest sinod o recunosc la fel de adevărată ca aceasta.

     

    8.     Sinodul din Rimini (anul 359); o întrunire de circa 400 de episcopi filo-arieni sau arieni convinși s-au adunat și la Rimini în același an; aceștia au redactat un document adresat împăratului arian Constanțiu; la Rimini așadar s-a dat citire Crezului redactat la Sirmium, asupra căruia trebuiau să se pronunțe episcopii întruniți în paralel la Rimini:

    Credința catolică a fost expusă în prezența suveranului nostru, drept-credinciosul și învingătorul împărat Constanțiu, August de veșnică memorie, sub consulatul lui Flavius, Eusebius și Hypatios, iluștri, la Sirmium, în ziua a 11-a înaintea calendelor din iunie (22 mai 359);

    Credem într-un singur Dumnezeu, Unic și Adevărat, Tată Atot-puternic, Creator și Demiurg a toate cele. Și într-un singur Fiu, Monogen al lui Dumnezeu, unic și adevărat, născut din Dumnezeu fără pasiune înaintea veacurilor, înaintea oricărui început, înaintea oricărui timp ce poate fi reprezentat și înaintea oricărei substanțe ce poate fi resimțită, prin care toate veacurile au fost rânduite și prin care toate lucrurile au venit la existență; născut Fiu unic, singurul ieșit din Tatăl singur, Dumnezeu din Dumnezeu, asemănător-homoion Tatălui care l-a născut conform Scripturilor, a cărei naștere nimeni nu o cunoaște decât doar Tatăl care l-a născut. Știm că el, Fiul unic al lui Dumnezeu, a venit din ceruri printr-o decizie a Tatălui pentru iertarea păcatelor, a fost zămislit din Fecioara Maria, a împărtășit viața cu discipolii, și a făcut toate conform economiei și voii Tatălui, a fost răstignit, a murit, a coborât în iad și i-a readus la viață pe cei care erau acolo, el înaintea căruia porție Hadesului s-au cutremurat, a înviat din morți a treia zi, a împărtășit din nou viața cu discipolii săi și a împlinit toată economia, a fost ridicat la cer după 50 de zile de la înviere, șade la dreapta Tatălui și va veni în zilele de pe urmă, în ziua învierii, în slava Tatălui, pentru a da plata fiecăruia după faptele sale. Și în Duhul Sfânt, pe care Fiul unic al lui Dumnezeu în persoană l-a promis apostolilor și rasei umane, Paracletul, după cum stă scris: Mă duc la Tatăl meu și-l voi ruga pe Tatăl meu, iar el vă va trimite un alt Paraclet, Duhul Adevărului, el va lua din ale mele și vă va învăța și vă va aminti toate aceste lucruri. Cât privește termenul substanță-ousia, deoarece a fost adoptat de sfinții Părinți în sensul său cel mai simplu, însă care, necunoscut credincioșilor, a ridicat multe discuții, fiindcă nu se află în sfintele Scripturi, ni s-a părut oportun să-l retragem și de acum înainte să nu mai pomenim de o substanță când vorbim despre Dumnezeu, deoarece sfintele Scripturi nu pomenesc nicăieri de termenul substanță pentru a vorbi despre Tatăl și despre Fiul. Iar noi spunem că Fiul este asemănător Tatălui în toate, după cum spun și învață sfintele Scripturi.

     

    Părinții de la Rimini refuză categoric un asemenea Crez: „Nu ne-am întâlnit aici deoarece nu am avea o credință solidă și fermă – noi mărturisim o credință adevărată și sănătoasă – ci pentru a combate credința acelora care se opun adevărului și fac tot felul de încercări să introducă inovații în mărturisirea credinței”. De aceea îi consideră arieni pe cei întruniți la Sirmium și redactează o scrisoare către Constanțiu împotriva lor în acești termeni:

    Scrisoare sinodală către Constanțiu, August: Credem că deciziile luate în trecut au fost făcute sub inspirația lui Dumnezeu și sub porunca Măriei Tale. Într-adevăr, noi, episcopii întruniți la Rimini provenind din toate orașele Occidentului, ne-am întrunit în același loc, pe de o parte, pentru a face cunoscută credința Bisericii catolice, și, pe de altă parte, pentru a-i denunța pe cei ce au păreri contrare. După cum am descoperit noi înșine, după un studiu cât mai atent posibil, ni s-a părut drept datorie ca noi să păstrăm credința la care ținem și să o păstrăm până la sfârșit; această credință, traversând veacurile, este cea a Profeților, Evangheliilor și Apostolilor, care ni l-au propovăduit pe Isus Cristos, ocrotitorul și susținătorul domniei și puterii tale. Ni s-a părut o nebunie și nelegiuire dorința de a schimba ceva la ceea ce a fost definit cu atâta dreptate și justețe și care a fost examinat cu atenție la Niceea împreună cu împăratul nostru, drept-credinciosul Constantin, definiție a cărei învățătură și opinie sunt răspândite astăzi și propovăduite la toate urechile și tuturor credincioșilor, învățătură care, singură, a fost în măsură să învingă erezia lui Arie, prin care această erezie nu a fost doar eliminată, fiindcă și altele au fost eliminate, și căreia îți este dificil și periculos să mai adaugi ceva și riscant să înlături ceva, deoarece, dacă am face fie unul, fie celălalt lucru, dușmanii ar avea toate motivele să facă ce vor. De aceea, Ursaciu și Valens, deoarece au decis încă de la începuturi să fie printre adepții ereziei și în acord cu opiniile ariene, au fost condamnați să fie excluși din comuniunea Bisericii catolice. Pentru a reveni, ei au cerut, făcând penitență și cerând iertare pentru greșelile lor pe care le-au recunoscut public, după cum stau mărturie cererile lor scrise, datorită cărora au obținut suspendarea tuturor pedepselor și iertarea a ceea ce erau acuzați – aceste evenimente având loc atunci când episcopii occidentali s-au întrunit la Milano, în prezența preoților Bisericii din Roma. De altfel, știind că împăratul Constantin, de fericită memorie după moartea sa, a publicat cu multă exactitate și detalii credința promulgată la Niceea, și, deoarece odată botezat, a părăsit această lume intrând în pacea rezervată sfinților, am crezut de cuviință că ar fi nelegiuit să se mai introducă ceva după el ca și cum n-am face încredere sfinţilor, martirilor, mărturisitorilor, autorilor și redactorilor acelei definiții, ei cei care au continuat să mărturisească, conform instituție din vechime a Bisericii, toate opiniile pe care Dumnezeu ni le-a transmis prin credință până în zilele domniei tale care se întinde și asupra ținuturilor în care locuim noi. Indiferent ce-ar fi, nelegiuiții, cei ale căror opinii sunt atât de mizerabile, s-au auto-intitulat erorii opiniilor sacrilege și înțeleg să facă eforturi pentru a răsturna orice opinie adevărată. Deoarece, la porunca ta, a avut loc întrunirea sinodului (la Sirmium), ei nu au ezitat să facă publică eroarea lor: căutau să propună, prin mijloace viclene și semănând îndoială, să introducă o inovație și au găsit chiar și complici pentru o asemenea lucrare în persoanele Germinius, Auxențiu și Gaius, cei care au instigat la revoltă și la neînțelegere, a căror învățătură este una și aceeași, chiar dacă introduc în ea multe hule și sacrilegii. Însă, odată ce-au văzut că noi nu împărtășim aceleași opinii cu ei, că nu intram în logica gândirii lor, au plecat din adunarea noastră sinodală cu gândul că în alt loc își vor putea așterne în scris eroarea lor. De altfel, nici nu le-a trebuit multă vreme să facă publice intențiile lor. De aceea, pentru a împiedica să nu se întâmple ceva neplăcut în Biserică și eroarea lor să nu devină mărturisirea oficială a Bisericii iar învățătura lor să nu devină normă a credinței, am crezut de cuviință să reamintim și să păstrăm cu sfințenie și neschimbate adevărurile proclamate în trecut și să-i excludem din comuniunea noastră pe cei amintiți mai sus, motiv pentru care am trimis Măriei Tale o delegație care să-ți povestească toate în detaliu și să-ți facă cunoscută, prin scrisoarea noastră, care este decizia noastră. i-am îndemnat pe delegați, ca înainte de toate, să-ți prezinte adevărul plecând de la deciziile din trecut. De asemenea, ei îți vor spune că nu va putea exista pace și liniște în Biserică atâta vreme cât, după cum au spus și Ursaciu și Valens, se va înlătura ceva din credința dreaptă de la Niceea. Cum ar putea ca cei care distrug pacea să fie făuritori de pace? Mai degrabă discordia și neliniște sunt la îndemâna lor și le vor răspândi în tot Imperiul și în Biserică. De aceea, vă rugăm cu stăruință, Maiestate, să dai ascult delegaților noștri, să ai o ureche binevoitoare și un spirit împăciuitor și să nu permiți să se aducă necinstire defuncților noștri prin introducere invențiilor de tot felul în Crez, ci să militezi pentru menținerea adevărului exprimat la Niceea și păstrarea legislației decretate acolo de strămoșii noștri, despre care putem spune că au făcut o lucrare cu inteligență și prudență și fiind inspirați de Duhul Sfânt. Invențiile actuale a acestor indivizi îi conduc pe cei care au crezut să nu mai creadă, iar pe cei ce nu cred îi conduc la cruzime. Te rugăm încă o dată ca episcopii ce sunt în locuri care nu sunt ale lor – cei exilați de eretici – care obosiți din cauza vârstei sau a bolii au ajuns la epuizare să li se acorde toate facilitățile să revină în siguranță în episcopiile lor pentru ca Bisericile să nu rămână fără episcopii care le-au fost încredințați. Mai mult, îți cerem încă o dată ca ceea ce a fost stabilit în trecut în materie de credință să nu fie nici ciuntit nici amplificat, ci totul să rămână așa cum a fost stabilit, păstrat de la drept-credinciosul tău tată și până în zilele domniei tale și să nu mai admiți ca noi să suferim și să fim despărțiți de episcopiile noastre respective, ca noi să ne putem consacra rugăciunii și cultului religios, rugându-ne pentru Imperiul tău, pentru pacea și mântuirea ta – divinitatea să-ți ofere mereu pacea și mântuirea. Delegații noștri poartă cu ei și semnăturile episcopilor întruniți la Rimini și îți vor explica toate cele referitoare la credință din Sfintele Scripturi.

     

    După ce au redactat această scrisoare, pe care au și trimis-o împăratului Constanțiu, Părinții de la Rimini au publicat și decizia sinodală în acești termeni:

    Atât cât este cu putință și convenabil, preaiubiți frați, sinodul catolic și sfânta Biserică, din prea-marea lor răbdare și resemnare, i-au suportat cu demnitate pe Ursaciu, Valens, Gaius, Germinius și Auxențiu, care, schimbând de fiecare dată de părere, au semănat multă panică în toate Bisericile, ei care, chiar și astăzi, au avut îndrăzneala să încerce să introducă raționamentele lor eretice în credința orthodocșilor și să invalideze astfel conciliul de la Niceea, conciliu care a zdrobit erezia arienilor, propunând o credință care vine dinafară, specifică lor și complet străină Sfintei Biserici, pe care am fi considerat-o drept sacrilegiu dacă am fi acceptat-o. Într-adevăr, ei au demonstrat că sunt dintotdeauna eretici, iar astăzi nu și-au schimbat opiniile contrare credinței orthodoxe, ei cei cărora nu le permitem să se întrunească în comuniunea noastră, condamnându-i și excomunicându-i în prezența lor, prin viu grai. Așadar, acum spuneți-vă părerea despre aceste lucruri, pentru ca opinia fiecăruia să fie garanția semnării acestui document. Într-un singur glas, noi episcopii, spunem: Dușmanii amintiți mai sus să fie depuși pentru ca orthodoxia credinței să fie în pace.

     

    9.     Sinodul din Seleucia, (anul 359) regiunea Isauriei, în Asia Mică; episcopii orientali sunt convocați de Constanțiu în luna Thoth, după calendarul egiptean, ziua a 16-a a lunii, adică pe 14 septembrie 359; circa 160 de episcopi au răspuns invitației, printre ei aflându-se toate căpeteniile învățăturii ariene: Acaciu, Patrofil, Uranios de Tyr, Eudoxiu de Antiohia, Leonțiu, Teodosios, Evagrie, Teodulos și Gheorghe din Capadocia, care fusese impus la Alexandria ca episcop de împărat, în locul lui Atanasie, însă a fost alungat de enoriași din cauza tratamentelor violente aplicate monahilor și dreptcredincioșilor niceeni; sub inspirația lui Acaciu, sinodalii arieni au formulat următorul Simbol al credinței:

    Noi, cei care ne-am întrunit ieri, adică în ziua a cincea din calendele lunii octombrie, la Seleucia din Isauria, după voința împăratului, am dat dovadă de mult zel pentru menținerea păcii în Biserică în bună rânduială și pentru a discuta cu mult calm cele privitoare la credință, după cum ne-a poruncit dreptcredinciosul nostru împărat, iubit de Dumnezeu, Constanțiu, în conformitate cu spusele profeților și evangheliilor și fără a știrbi cu ceva dreapta credință a Bisericii sau revelați Sfintelor Scripturi. Însă, deoarece unii, în timpul sinodului au adus insulte la adresa unor colegi de-ai noștri, au închis gura altora pentru a nu se putea exprima, iar pe alții i-au dat afară din adunare fără niciun motiv întemeiat, episcopi proveniți din diferite episcopii care au luat cu ei și pe cei stabiliți în această demnitate împotriva canoanelor bisericești, astfel încât adunarea s-a transformat foarte repede într-o ceartă de nedescris, după cum ilustrul conte Leonas și dreptcredinciosul guvernator al provinciei Laurikios și-au putut da seama ei înșiși, din acest motiv facem următoarea declarație: nu refuzăm credința autentică expusă în timpul prăznuirii ce a avut loc cu ocazia Sfințirii de la Antiohia la care ne și referim de altfel, mai ale deoarece părinții noștri la acea epocă au căzut de acord asupra subiectelor aduse în discuție. Însă, deoarece consubstanțialhomoousion și similisubstanțialhomoiousion i-au chinuit pe mulți în trecut și până în zilele noastre, dar și pentru faptul că, se spune, s-a introdus recent noutatea neasemănăriianomoion Fiului referitor la Tatăl, din acest motiv renunțăm la termenii homoousion și la homoiousion ca fiind străini Scripturilor, lansăm anatema, de asemenea, și asupra acelora care afirmă neasemănareaanomoion și spunem că sunt străini credinței Bisericii toți cei care susțin asemenea opinii. Mărturisim în mod clar că Fiul este homoiousion Tatălui, conform mărturiei Apostolului care spune despre Fiul: „el care este imaginea lui Dumnezeu invizibil” (Col 1, 15).

    Mărturisim și credem într-un singur Dumnezeu Tată Atot-puternic, creatorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute. De asemenea, credem în Domnul nostru Isus Cristos, Fiul său, născut din el fără pasiune, înaintea tuturor veacurilor, Dumnezeu cuvânt din Dumnezeu, Monogen unic, lumină, viață, adevăr, înțelepciune, putere, prin care toate au fost făcute, cele ce sunt în cer și cele ce sunt pe pământ, atât lucrurile vizibile cât și cele invizibile. Credem că acesta, la împlinirea veacurilor, pentru a distruge păcatul, s-a întrupat din Fecioara Maria, iar după ce s-a făcut om, după ce a suferit pentru păcatele noastre, după ce a înviat, după ce s-a suit la ceruri și s-a așezat la dreapta Tatălui, va veni din nou în slavă și îi va judeca pe cei vii și pe cei morți. Crede, de asemenea, în Duhul Sfânt, pe care Domnul și Mântuitorul nostru îl numește și Paraclet, promițând că după plecarea sa îl va trimite discipolilor săi, pe care l-a și trimis, prin care sfințește pe cei care în Biserică cred și sunt botezați în numele Tatălui, și al Fiului, și al Duhului Sfânt. Cei care predică altceva decât această credință, Biserica catolică îi consideră străini.

     

    10.  Sinodul de la Constantinopol (anul 360); apoi arienii s-au întrunit la Constantinopol unde au schimbat iar expunerea credinței lor; au mai adăugat câteva cuvinte astfel încât să nu se mai vorbească despre ipostas referitor la Tatăl, la Fiul și la Duhul Sfânt și au trimis formula lor celor de la Rimini, făcând presiune asupra lor pentru a o semna și accepta și forțând mâna lui Constanțiu pentru a-i trimite în exil pe cei care se vor opune sau ezită să o semneze:

    Credem într-un singur Dumnezeu, Tată Atot-puternic, din care toate au venit la ființă; și în Fiul unic al lui Dumnezeu, care s-a născut din Dumnezeu înaintea veacurilor și înaintea începuturilor, prin care toate au venit la ființă, cele vizibile și cele invizibile; născut Fiu Monogen, unicul ieșit din Tatăl unic, Dumnezeu din Dumnezeu, asemănător-homoion Tatălui care l-a născut, conform Scripturilor, a cărei venire la ființă nimeni nu o cunoaște decât doar Tatăl care l-a născut. Știm că el, Fiul unic al lui Dumnezeu, trimis de Tatăl, a venit din ceruri, după cum stă scris, pentru a distruge păcatul și moartea, s-a născut, prin puterea Duhului Sfânt, din Fecioara Maria în ce privește trupul, după cum stă scris, a împărtășit viața cu discipolii săi și, odată ce a săvârșit lucrarea economiei conform voinței Tatălui, a fost răstignit, a murit, a fost înmormântat și a coborât în iad, prin el însuși Hadesul a fost zguduit, care a înviat din morți a treia zi, a împărtășit viața cu apostolii după înviere și, odată împlinite 40 de zile, a fost ridicat la ceruri, șade la dreapta Tatălui, de unde va veni în zilele de pe urmă, în ziua învierii finale, în slava Tatălui, pentru a răsplăti pe fiecare după faptele sale. Și în Duhul Sfânt, pe care însuși Fiul unic al lui Dumnezeu a promis că-l va trimite rasei umane, Paracletul, după cum este scris: „Duhul adevărului”, pe care l-a trimis după ce s-a înălțat la ceruri. Cât privește termenul ousia-substanță, care a fost folosit de Părinți în sensul său cel mai simplu, însă care, necunoscut fiind credincioșilor, a ridicat scandal, deoarece nu este cunoscut nici în Sfintele Scripturi, am considerat necesar să-l retragem și să nu-l mai folosim de acum înainte, deoarece Sfintele Scripturi nu vorbesc niciodată de substanța Tatălui și a Fiului. De asemenea nu trebuie să mai folosim nici termenul ipostas pentru a-l numi pe Tatăl și pe Fiul și pe Duhul Sfânt. Noi spunem că Fiul este asemănător Tatălui, după cum spun și ne învață și Sfintele Scripturi. Toate ereziile, cele care au fost deja condamnate în trecut precum și toate cele care ar fi apărut recent și care sunt contrare expunerii credinței de față, să fie anatemă.

     

    11.  Sinodul din Antiohia (anul 361); de la Constantinopol, adunarea arienilor s-a mutat la Antiohia și au început din nou să inventeze noi formule de credință; sfântul Atanasie spune că le părea rău fiindcă au spus că „Fiul este asemenea Tatălui, conform Scripturilor”, așa că au revenit la primele lor afirmații zicând că „Fiul este complet neasemănător cu Tatăl și că Fiul nu se aseamănă în niciun fel Tatălui”; au revenit deci la formule ariene mai rigide, așa cum erau ele formulate și învățate de Arie, Aetius și Euzoius; Constanțiu a rămas până la sfârșitul vieții lui în necredință, favorizându-i pe arieni și dându-le toate lăcașurile de cult lor pentru a expune tuturor nebunia învățăturii lor; înaintea morții lui, Constanțiu a cerut să primească botezul din mâinile lui Euzoius, promotorul înflăcărat al arianismului rigid în anul 361, care fusese depus din episcopat din cauza arianismului său de mai multe ori; la acest sinod, arienii rigizi primesc numele de „anomeeni” și porecla „exoukontieni”, adică cei ce spun că Fiul a venit la existență ex ouk ontos – din neant, sau ex-nihilo.

     

    12.  Concluzia sfântului Atanasie:

    Iată până unde au mers aceștia, fapt ce a condus la depunerea și condamnarea lor definitivă. Însă știu prea bine că nu se vor opri aici toți aceștia care până în momentul de față s-au folosit de disimulare; vor complota mereu împotriva adevărului până în ziua când își vor veni în fire și-și vor spune la rândul lor: „Ne vom ridica și vom merge la Părinții noștri și le vom spune: rostim anatema asupra ereziei ariene și recunoaștem conciliul de la Niceea”, fiindcă împotriva conciliului de la Niceea este îndreptată toată discuția lor. Cine deci, care are chiar și numai un pic de inteligență, ar mai putea suporta așa ceva? Cine, văzând aceste adăugiri și aceste înlăturări făcute la fiecare sinod, nu ar înțelege că acești oameni au, cu privire la Cristos, o opinie îndoielnică și înșelătoare? Cine, văzând cum lungesc la exces formulele lor de credință și apărarea cu privire la acuzele ce li se aduc, nu înțelege că se condamnă ei înșiși și că au nevoie să scrie mult pentru a putea, cred ei, dintr-o dorință exagerată de onoruri și prin discursurile lor ce nu se mai sfârșesc, să-i încolțească pe cei simpli și să ascundă astfel faptul cât sunt de eretici? Însă la fel cum păgânii, după cum a spus Domnul, bolborosind în rugăciunea lor, nu obțin nimic, tot la fel nici acești eretici, înecându-ne în toate aceste discursuri, nu au reușit să stingă judecata ce-i condamnă ca fiind eretici arieni, dimpotrivă, au fost denunțați și condamnați, și pe bună dreptate! Care ar fi documentul lor, într-adevăr, care odată ascultat ar putea fi și aprobat? Și prin ce curaj mai îndrăznesc aceștia să fie catiheți pentru cei ce vin la ei? Căci dacă toate documentele lor sunt în acord unele cu altele, de unde nevoia de a compune mai multe? Iar dacă, dimpotrivă, a trebuit să compună atâtea, este evident că fiecare avea deficiențe și era incomplet, ceea ce ei înșiși arată mia bine decât noi prin schimbările și răsturnările lor. Pe scurt, mulțimea sinoadelor și divergența documentelor ce le-au produs arată că participanții lor, combătând conciliul de la Niceea, nu aveau tăria suficientă pentru a ataca adevărul.

    Atanasie de Alexandria, De synodis, 8-32, "Sources chrétiennes", nr. 563, p. 197-295.

     


  • Commentaires

    Aucun commentaire pour le moment

    Suivre le flux RSS des commentaires


    Ajouter un commentaire

    Nom / Pseudo :

    E-mail (facultatif) :

    Site Web (facultatif) :

    Commentaire :