• Tablele Legii lui Moise

    Tablele Legii lui MoiseȘtim cu toții că Moise s-a urcat pe muntele Sinai unde a primit cele 10 porunci, Decalogul, pe două table de piatră, scrise chiar de degetul lui Dumnezeu (vezi Dt 4, 13 - Dt 5, 22 - Dt 10, 1-2). Plecând de la acest însemnat episod biblic, mulți sunt cei care s-au întrebat de ce două table ale Legii? Și dacă au fost două, câte porunci au fost scrise pe prima și câte pe a doua? Filon din Alexandria a influențat mulți Părinți ai Bisericii care au vrut să vadă în această descriere un mesaj simbolic. Astfel s-a ajuns ca unii să susțină că cele 10 porunci au fost împărțite în mod egal pe cele două table, cinci pozitive pe prima și cinci negative pe a doua; alții au susținut că de fapt ar fi fost scrise patru porunci pe prima și șase pe a doua; în sfârșit alții, printre care pare să se numere și Augustin, susțin că trei porunci au fost scrise pe prima tablă, poruncile ce se referă la relația omului cu Dumnezeu, Unul și Întreit, și șapte au fost scrise pe a doua tablă, poruncile ce se referă la relațiile dintre oameni, șapte fiind și numărul simbolic al omului (3 facultăți ale sufletului + patru componente ale trupului).

    Am tradus aici un articol din limba franceză (M. DULAEY, « Le Décalogue, les Tables de la Loi et la catéchèse », dans Le décalogue au miroir des Pères, R. GOUNELLE, J.-M. PRIEUR (éd.), Cahiers de Biblia Patristica 9, Strasbourg 2008, p. 49-63) pe care l-am mai completat astfel încât să redau cât mai bine sensul deslușit de Părinții Bisericii cu privire atât la Tablele Legii în sine cât și cu privire la mesajul și cateheza creștină ce se desprind din acest episod biblic.

    „Când a terminat Domnul de vorbit cu Moise pe muntele Sinai, i-a dat două table ale mărturiei, table de piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu” (Ex 31, 18). Acest verset ne-ar putea face să credem că toate prescripțiile religioase și cultuale proclamate în Ex 24, 12 (Domnul i-a spus lui Moise: ,,Urcă la mine pe munte şi rămâi acolo! Eu îţi voi da niște table de piatră cu legea şi poruncile pe care le-am scris ca să-i înveți pe ei) erau înscrise pe primele table pe care Moise le-a sfărâmat, trântindu-le de pământ la coborârea de pe munte, văzând vițelul de aur făurit de poporul aflat sub cârmuirea fratelui său Aron, și doar pe următoarele două ar fi fost gravat Decalogul: „[Moise] a stat acolo cu Domnul patruzeci de zile şi patruzeci de nopți. N-a mâncat pâine şi n-a băut apă. Şi a scris pe table cuvintele legământului, cele zece cuvinte – decalogul” (Ex 34, 28). Însă, remaniere deuteronomistă ne scoate din această încurcătură și afirmă clar că, în ambele cazuri, doar cele 10 porunci se aflau pe tablele de piatră:

    1.     „El v-a vestit legământul său pe care v-a poruncit să-l păziți – cele zece cuvinte – şi le-a scris pe două table de piatră” (Dt 4, 13).

    2.     „Acestea sunt cuvintele pe care le-a rostit Domnul către toată adunarea voastră pe munte, din mijlocul focului, din nor şi din negură, cu glas puternic, fără să mai adauge nimic. Le-a scris pe două table de piatră şi mi le-a dat mie” (Dt 5, 22).

    3.     „În acel timp, Domnul mi-a zis: «Cioplește două table de piatră ca cele dintâi şi urcă la mine, pe munte! Fă-ţi şi o arcă din lemn! Eu voi scrie pe table cuvintele care erau pe tablele dintâi pe care le-ai sfărâmat; şi tu să le pui în arcă!»” (Dt 10, 1-2).

    Tradiția posterioară s-a conformat acestui punct de vedere: „Doar Decalogul era înscris pe tablele legii; restul erau învățături date de Moise la porunca lui Dumnezeu” (Origen, Cat. Deut. PG 17, 25A). Însă întrebarea rămâne: de ce două table și cum au fost repartizate cele 10 porunci pe cele două table? Cum ar putea vedea un creștin în păstrarea Decalogului condiția intrării în stăpânirea Țării Promise?, conform Dt 5, 29-33: „Domnul a auzit cuvintele pe care mi le-aţi spus. Domnul mi-a zis: «Am auzit cuvintele pe care ţi le-a spus poporul acesta: tot ce au zis este bine. 29 O, de-ar fi inima lor aşa ca să se teamă de mine şi să păzească poruncile mele mereu, ca să le fie bine lor şi copiilor lor totdeauna! Mergi şi spune-le: ‹Întoarceţi-vă la corturile voastre!›. Dar tu rămâi aici cu mine şi-ţi voi spune toate poruncile, hotărârile şi judecățile pe care să-i înveți să le împlinească în țara pe care le-o dau ca s-o ia în stăpânire!». Băgați de seamă să le împliniți după cum v-a poruncit Domnul Dumnezeul vostru! Să nu vă abateți nici la stânga, nici la dreapta! Să mergeți pe toate căile pe care v-a poruncit Domnul Dumnezeul vostru ca să trăiți, să vă fie bine şi să vi se lungească zilele în țara pe care o luați în stăpânire!” Acestea sunt întrebările la care au dorit să răspundă Părinții Bisericii care au schițat pe tema darului Legii o întreagă cateheză, deseori bazată pe un limbaj simbolic aparte.

     

    I.              Decalogul și Tablele Legii

     

    1      Repartiția poruncilor pe Tablele Legii

    Numărul 10 simbolizează perfecțiunea. Este numărul care se obține prin adunarea primelor patru cifre: 1+2+3+4 = 10. Ideea perfecțiunii, de origine pitagoriciană, este aplicată Decalogului de gânditorii alexandrini: de Filon mai întâi, apoi de autorii creștini a căror gândire a fost influențată de Filon: „Numărul 10 este recunoscut perfect cu desăvârșire”, spune Clement Alexandrinul, iar Origen revine deseori asupra acestei teme. Însă, deoarece există două Table ale Legii, trebuie descompuse într-un fel. Cum le putem descompune?

    2x5 porunci: varianta cea mai la îndemână ar fi aceea, propusă de Filon de altfel, repartizarea în mod egal a prescripțiilor pe cele două Table ale Legii. Moise, spune Filon, „a împărțit cele 10 porunci în două grupe de câte cinci pe care le-a gravat pe cele două table. Prima grupă, conținând cinci porunci, sunt de primă importanță, în vreme ce celelalte cinci, înscrise pe a doua tablă, au fost considerate de importanță secundă. Atât primele cât și cele din urmă au fost considerate excelente și mântuitoare, deoarece marcau trasee și căi împărătești ducând spre același obiectiv, asigurând sufletului, în căutare perpetuă a binelui suprem, o traiectorie fără greșeală”; prima tablă conține poruncile superioare, pozitive, și cea de-a doua, poruncile negative, interdicțiile (Filon, Decalogue 50-51, p. 66-67). Cu siguranță și Origen împărțea în același fel poruncile pe cele două table, deoarece face deseori referire, când vorbește despre numărul 10, la cele cinci sensuri ale trupului, care, în opinia lui sunt dublate de cinci sensuri spirituale (Origen, Hom. Gen. 16, 6 – SC 7b, p. 390 & Hom. Num. 5, 2, 2 – SC 415, p. 128). Irene de Lyon merge și el în aceeași direcție: „fiecare tablă pe care Moise a primit-o de la Dumnezeu conținea câte cinci porunci” (Irene, Haer. 2, 24, 4 – SC 294, p. 244). Exist ă și un micuț tratat, De decem uirginibus, de la sfârșitul sec. al III-lea, precum și Ilarie de Poitiers care spun că o asemenea repartiție este mai mult decât evidentă și sustenabilă (Decem uirg., PLS 1, 173, 41, unde autorul refuză paralela făcută de un autor anterior între Decalog și cele 10 fecioare din parabola de la Matei, 25, 1-13; Ilarie, In Mat. 27, 3 – SC 258, p. 204, 7-10, admite o asemenea paralelă fără nicio problemă).

    4+6 porunci: „cinstește-l pe tatăl tău și pe mama ta este prima poruncă însoțită de o promisiune” spune scrisoarea către efeseni 6, 2. Origen se întreabă de ce sfântul Paul poate spune că cinstirea adusă părinților, aflată pe a cincea poziție în Decalog, este prima porunci? (Origen, Cat. Eph. 6, 2-3, JThSt 3, 1902, p. 568). La jumătatea sec. al IV-lea, Ambrosiaster, în a șaptea întrebare din lucrarea sa Quaestiones pune aceeași întrebare, însă nu încearcă să aducă răspuns sau explicații, cum a făcut Origen. Efesieni 6, 2 înseamnă că trebuie să fim conduși cu gândul la faptul că a cincea poruncă se află în fruntea poruncilor înscrise pe a doua tablă: „Cum ar putea această poruncă să fie prima dacă nu aflându-se în fruntea celei de-a doua table?” (Ambrosiaster, Quaest. 7, CSEL 50, p. 30-31). Pentru exegetul roman erau așadar patru porunci pe prima tablă și șase pe a doua: „fiindcă primele patru porunci sunt cu privire la Dumnezeu – înțelegem asta din faptul că sunt înscrise pe prima tablă – iar celelalte sunt cu privire la relațiile dintre oameni [...], și constatăm că ultimele șase porunci sunt înscrise astfel pe cea de-a doua tablă, dintre care prima este: cinstește pe tatăl tău și pe mama ta”. Apostolul a spus: „Este prima poruncă ce conține o promisiune” (Ef 6, 2), pentru a face distincția astfel între poruncile cu privire la Dumnezeu și cele cu privire la relațiile dintre oameni” (Ambrosiaster, In Epf. 6, 3, CSEL 81, 3, p. 120-16-24). Folosirea acestui verset paulin nu este atestată înaintea Ambrosiasterului – doar anti-gnosticii foloseau acest verset biblic pentru a-i combate susținând că cele două Testamente nu pot fi decât lucrarea unuia și aceluiași Dumnezeu, deoarece se află în ambele aceleași porunci; vezi Tertulian, Adv. Marc. 5, 18, 11, CCL 1, p. 719, 17-25; Origen, De Princ. 2, 4, 2, SC 252, p. 284; Augustin, C. Adim. 6, BA 17, p. 240). O asemenea împărțire a poruncilor este susținută și de Augustin, de Pelagius și de Eucher de Lyon; de asemenea, un mic tratat, datat din sec. al VII-lea, păstrat la Muntele Cassin, merge în același sens.

    3+7 porunci: Augustin, care a citit foarte devreme comentariile Ambrosiasterului despre scrisoarea către efeseni a sfântului Paul, nu ignoră această ipoteză a împărțirii poruncilor pe cele două table: „Mă întreb cum ar trebui să împărțim cele 10 porunci ale Legii, scrie el în 419, în lucrarea sa Întrebări despre Exod, există patru porunci (până la porunca despre sabat) care se referă la Dumnezeu, iar celelalte șase, dintre care prima poruncă este aceea de a cinsti pe tatăl și mama ta, care se referă la om, sau mai degrabă trei și șapte?” (Augustin, Întrebări despre Exod, 2, 71, 1, CCL 33, p. 102, 1137-1147). Această ultimă împărțire, care este susținută de lucrare mai veche, necunoscută, pare a fi preferată deoarece „se vede clar astfel că poruncile ce țin de Dumnezeu subliniază explicit misterul Sfintei Treimi” (Augustin, Întrebări despre Exod, 2, 71, 2, CCL 33, p. 102, 1153-1155). Augustin a adoptat cu ușurință această din urmă soluție, mai puțin prin prisma examinării Decalogului însuși, ci mai degrabă ținând cont de simbolistica numerelor. În De Doctrina Christiana, lucrare scrisă în anul 396, spune: „Numărul 10 exprimă cunoașterea Creatorului și creaturii, fiindcă Treimea este numărul Creatorului, iar numărul șapte semnifică creatura, în trupul și în sufletul său. În suflet, într-adevăr, există trei elemente, de aceea „trebuie să-l iubim pe Dumnezeu din toată inima sa, din tot sufletul său și din tot cugetul său” (Mt 22, 37); iar în trup apar clar cele patru elemente din care este format el” (Augustin, De Doctr. 2, 16, BA 11, 2 p. 174-175). Trei porunci pe prima tablă, șapte pe a doua; Augustin a vorbit deseori despre această temă, în special în Omilia 9, care poate fi datată din anul 394 sau 395, fără ca el să mai intre în subtilitățile simbolisticii numerelor. Mai apoi vorbește despre 3+7 porunci, însă fără nicio aluzie de acum înainte la împărțirea lor pe cele două table ale legii (vezi Augustin, C. Faust. 15, 4. 7, CSEL 25, p. 423 s. ; In Ps. 32, 2, 1, 5-6, CCL 38, p. 250-251 ; Ep. 55, 11, 20 ; In Ps. 125, 9 ; 143, 16 ; Ser. 8, 18 ; 248, 4 ; 250, 3 ; Ser. Wilmart 2, 3. Interesul pentru această temă pare a fi specific doar perioadei în care Augustin era preot. Există totuși și o excepție: Ser. 249, 2, PL 38, 1162, ce nu poate fi datată mai devreme de 412. Tema reapare apoi, sub influența lui Augustin, în EUCH. Instr. CCL 66, p. 169 ; Ps. AUG. Ser., PLS 2, 1300 ; CAES. Ser. 100 a, 12-13, CCL 103, p. 415 ; ISID. In Ex. 29-31, PL 83, 301-304. 

    II.            Simbolul

    1.     Două table: unitate sau separație?

    De ce degetul lui Dumnezeu a înscris Decalogul pe două table și nu pe una singură? Foarte devreme s-a născut ideea că, în legământul său cu oamenii, Dumnezeu prevăzuse deja cele două Testamente; Clement Alexandrinul în sec. al III-lea propune ipoteza că cele două table erau prefigurarea celor două Testamente (Clement, Stromate 6, 133, SC 446, p. 329). Mai mulți Sfinți Părinți acceptă această interpretare: autorul lucrării, din sec. al III, sau poate chiar începutul sec. al IV-lea, Carmen aduersus Marcion, precum și Efrem Sirul, Grigore de Elvira, Maxim de Torino, Eucher de Lyon și Ioan Casianul fac parte din această listă (Ps. TERT. Carm. adu. Marc. 4, 172-174, CCL 2, p. 1446 (CPL 36) ; EPHREM. Hymn. Eccl. 44, 4-5, CSCO 199, p. 106-107 ; GREG. I. Tract. 2, 19, CCL 69, p. 17, 165 ; MAX. TUR. Ser. 20, 5, Banterle, p. 104 ; EUCH. Form., CCL 66, p. 62, 1002 ; CASS. Conl. 14, 10, SC 54, p. 195 ; cf. CASSIOD. In Ep. Paul. Prol., PL 68, 415). Imaginea aceasta arată unitatea revelației divine înfăptuite în doi timpi, dacă, așa cum un sculptor creștin din antichitate, avem în minte tabletele romane ce leagă o chingă. Însă, existența celor două table putea foarte bine introduce ideea unei separații. Nu este o întâmplare dacă Augustin, în polemica sa cu maniheul Faustus – și doar în acel loc – preferă expresia „dipticul creștinilor” decât „cele două table ale Legii” (Augustin, Contr. Faust. 15, 4. 7, CSEL 25, p. 325). Pentru autorul lucrării, din sec. al III-lea, De montibus Sinai et Sion, împărțirea în două table este simbolul despărțirii între cei care cred în Isus Christos și necredincioșii (Ps. Cypr, Mont. 3, CSEL 3, 3, p. 106, 10-17). În opinia lui există o tablă pozitivă și una negativă, fără îndoială fiindcă acest autor anonim face distincția, ca Filon, între cinci porunci pozitive și cinci negative. O interpretare asemănătoare se află și la Ilarie de Poitiers: „Moise, scrie el, primise cele 10 porunci înscrise pe două table: dubla pagină, făcând distincția între caracterele specifice dreptei și stângii, marca separația între buni și răi, întruniți totuși sub un singur Testament” (Ilarie, In Mat. 27, 3, SC 258, p. 204). Două table ar însemna așadar ierarhia simbolică obișnuită între dreapta și stânga.

    2.     Decalogul și dubla poruncă a iubirii

    Augustin nu a inventat împărțirea celor 10 porunci în 3+7 pe tablele Legii. În schimba a revenit deseori la această împărțire deoarece i se părea în mod clar că dubla poruncă a iubirii este rezumată în toată Legea. Efectiv, plecând de la constatarea făcută de Ambrosiaster, chiar dacă numărătoarea este diferită, că poruncile primei table stabilesc raporturile omului cu Dumnezeu, cele de pe a doua tablă, raporturile dintre oameni, Augustin a trecut la ideea că prima tablă conține porunca iubirii de Dumnezeu iar a doua cea a iubirii față de aproapele. Tema îi este familiară încă din anii 394-395 (Augustin, In Ps. 32, 1, 2, CCL 38, p. 244, 2-5). „Decalogul, spune el, se referă la cele două porunci, adică iubirea de Dumnezeu și iubirea de aproapele [...] De aceea cele două table ale Legii au fost date [...], trei pe prima cu privire la Dumnezeu, șapte pe a doua tablă cu privire la aproapele” (Augustin, Ser. 9, 7, CCL 41, p. 120, 264-265; p. 121, 278-283). „La fel cum există două porunci ale iubirii în care sunt cuprinse toată Legea și Profeții, după cum spune Domnul (cf. Mt 22, 40), care arată evident că iubirea este împlinirea desăvârșită a Legii, tot la fel, Legea a fost înscrisă pe aceste două table” (Augustin, Ser. 33, 2, CCL 41, p. 414, 40-43). Cele două table ale Legii conținând Decalogul sunt așadar imaginea celor două porunci ale iubirii. Se pare că înaintea lui alți autori nu a folosit această imagine.

    3.     Decalogul și psalterionul

    Conform unei tradiții latine, Decalogul avea drept simbol harpa cu zece coarde a psalmistului GREG. I. In Ps. 91, 6, CCL 69, p. 214, 33-35 ; imaginea este cunoscută de Ps. CYPR. Centes., CSEL 3, 3, p. 80, 179. Nu este de origine alexandrină, nu o găsim la Filon, Clement sau Origen. Nu apare în Orient decât odată cu Vasile cel Mare. In Ps. 32, 2, PG 29, 328 A ; DID. In Ps. 32, 2, PG 39, 1324 A, nu face aluzie decât pentru a sublinia perfecțiunea cifrei 10. Augustin folosește deseori în predica sa imaginea psalterionului, acest „instrument perfect” îi permite să pună accentul pe un punct important (AUG. In Ps. 32, 2, 6, CCL 38, p. 251, 4-11 ; Ser. 9, 6-8, CCL 41, p. 117-122 ; Conf. 3, 8, 16, BA 13, p. 392). Păstrarea poruncilor din frică înseamnă a purta cu sine psalterionul fără a cânta la el (AUG. In Ps. 91, 5, CCL 39, p. 1282, 5-9 ; In Ps. 143, 16, CCL 40, p. 2084, 8-13 ; cf. Ser. 9, 8, CCL 41, p. 122, 293-294 : „Poporul evreu purta cu sine psalterionul, nu cânta la el fiindcă, dacă se cântă la el, este o plăcere, însă dacă ne este teamă, este o povară”; Ser. 32, 8, p. 402, 160-176). Ca instrument, într-adevăr, psalterionul simbolizează lucrările, în vreme ce a cânta din psalterion simbolizează bucuria creștinului care păstrează poruncile cu iubire (AUG. Ser. 33, 1, 5-6 ; In Ps. 137, 3, CCL 40, p. 1980, 2 ; Cat. rud. 23, 41, BA 11, 1, p. 191).  

    III.         Decalogul și cateheza

    1      Legea lui Moise și Legea Evangheliei

    Interpretarea tipologică a Exodului este cunoscută chiar de la primele generații ale creștinilor, după cum stă drept mărturie Irineu de Lyon, și nu a încetat să hrănească cateheza și predica (Irineu, Haer. 4, 30, SC 100, p. 770-771). De aceea se miră de faptul că episodul major al darului Decalogului lui Moise nu ocupă decât un loc modest. În realitate, primii scriitori creștini sunt de acord pentru a spune că Muntele Fericirilor, cel al Schimbării la Față, sau chiar Biserica, sunt noul Sinai (CHROM. Ser. 39, SC 164, p. 216-217 ; In Mat. 17, 1, 1-4, CCL 9A, p. 268-269 : este vorba, la el, de muntele Măslinilor; QUODVULTD. Prom. 2, 1, SC 101, p. 287 ; Ps. CYPR. Mont. 1, CSEL 3, 3, p. 105), unde Cristos și cuvântul său înlocuiesc Legea lui Moise (cf. BARN. Ep. 4, 7-8, SC 172, p. 98-99 ; JUST. Dial. 11, 2-4, Archambauld, p. 50- 55 ; IREN. Haer. 4, 33, 14, p. 840 ; 4, 34, 2, p. 850 ; CHROM. In Mat. 54A, 1, CCL 9 A, Suppl., p. 628, 11-15. Fiul lui Dumnezeu este cel care dăruiește ambele Testamente, spune Chromace). Adevăratul dar al Legii divine este darul Duhului Sfânt la Cincizecime. Pentru Ambrosiaster, nu este întâmplător dacă darul Duhului Sfânt are loc în a 50-a zi după Paștele evreilor, când aceștia celebrau darul Legii pe muntele Sinai: „În ziua în care Legea a fost dată, spune el, Duhul Sfânt vine asupra discipolilor pentru ca ei să primească autoritatea și să vestească Legea Evangheliei” (Quaest. 95, 2, CSEL 50, p. 168). Darul Legii prefigurează predica creștină. Există asimilare între Legea dată lui Moise și Evanghelie, conform unei exegeze foarte vechi a textului din Isaia 2, 4: „Din Sion va ieși Legea și din Ierusalim Cuvântul Domnului”. Pe baza unui alt verset din Isaia 51, 4: „Din mine va ieși Legea”, Ieronim scrie astfel: „Aici se vede clar Legea Evangheliei, Legea spirituală care va ieși din Sion, nu cea care a fost dată lui Moise pe Sinai” (Ieronim, In Is. 14 (51, 4-5), CCL 73A, p. 560, 26-29). Deci, dacă Sfinții Părinți nu spun explicit că darul Legii lui Moise prefigurează darul Evangheliei creștinilor, ei folosesc deseori mai multe imagini care ne dau de înțeles acest lucru. Ar trebui să mai vorbim și despre opoziția, frecvent întâlnită la Sfinții Părinți, între Legea scrisă pe piatră și cea scrisă în inimă; despre paralela dintre tablele gravate de degetul lui Dumnezeu și inimile marcate de „degetul lui Dumnezeu”, figură a Duhului Sfânt (Aug. In Ps. 90, 2, 8, CCL 39, p. 1274, 24-36 ; Ciu. 16, 43, BA 36, p. 330 ; Spir. litt. 16, 28 ; HIER. In Mat. 2 (12, 28), SC 242, 163-168); sau despre primele table zdrobite de Moise când a văzut că poporul adora vițelui de aur și înlocuite de alte table, în care Sfinții Părinți văd o imagine a Noului Testament (PS. BARN. Ep. 4, 7, SC 172, p. 98 ; CLEM. A. Paed. 3, 94, 1, SC 158, p. 178 ; ORIG. Hom. Gen. 9, 1, SC 7b, p. 242, 85 s. ; COMM. Instr. 1, 38, CCL 128, p. 32, 5 ; AMBRST. In 2 Cor. 3, 2, CSEL 81, 2, p. 213, 25 s. ; Script. Arr., Coll. Veron. 6, CCL 87, p. 104 ; AUG. Quaest. Hept. 2, 166, 2, CCL 33, p. 148 ; CAES. Ser. 104, 4, CCL 103, p. 431 ; ISID. Quaest. Ex. 30, PL 83, 303). Nu avem un text precis care să spună asta, ci o multitudine de texte care ne conduc spre această idee: darul Legii este figura predicării Evangheliei. Paul vorbea despre „Legea Duhului”; apoi se vorbește foarte des despre „Legea Evangheliei” (Ro 8, 2 ; TERT. Mon. 8, 1, SC 343, p. 162 ; ORIG. Hom. Jos. 9, 4, SC 71, p. 253 ; HIER. In Is. 10 (33, 2), CCL 73, p. 413, 57 ; AMBR. In Ps. 118, 13, 19 ; PAUL. N. Carm. 22, 154- 155, CSEL 30, p. 193, etc. Lex euangelica este frecvent întâlnită după Ciprian de Cartagina, Ep. 63, 17, 2, CCL 3 C, p. 314, 420). Ammien Marcelin denumește chiar creștinismul cu numele de christiana lex (AMM. Hist. 15, 7, 6. 8 ; 20, 7, 7 ; 25, 10, 15).

    2. Darul Legii și cateheza

    „A fi instruit de Lege” înseamnă a primi cateheza, spunea Egeria în urma pelerinajului său la Ierusalim (Egeria, Peregr. 46, 2, SC 296, p. 308; 46, 6, p. 314). Pentru Origen, intrarea în pustiu la ieșirea din Marea Roșie simbolizează intrarea în catecumenat: „În haltele pustiului, în fiecare zi, te vei strădui să ascuți Legea lui Dumnezeu și să contempli fața lui Moise pe care ti-o descoperă slava Domnului” (Origen, Hom. Jos. 4, 1, SC 71, p. 149). Încercările poporului evreu în pustiu sint simbolul punerii la încercare a catecumenului: „Nu ești considerat încă în măsură să auzi aceste cuvinte; nu vei fi în stare decât odată ce vei ajunge pe Muntele Sinai. După ce ai făcut mai multe lucrări, după ce ai trecut peste mai multe încercări și ispite vei merita să primești preceptele libertății...” (Origen, Hom. Ex. 8, 1, SC 321, p. 243). Trebuie, în pustiu, „să se dea dovadă de recepție a Legii lui Dumnezeu, scrisă nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu”, „Legea Evangheliei care a fost înscrisă în inimile noastre” (Origen, Hom. Ex. 9, 1, SC 321, p. 279; Hom Jos. 9, 4, SC 271, p. 253). În locul tablelor de piatră primite de Moise se insistă pe tablele de carne ale inimilor omenești, unde Legea cea nouă este înscrisă de degetul lui Dumnezeu, care este Duhul Sfânt (cf. CLEM. A. Paed. 3, 94, 1, SC 158, p. 178. Antiteza paulină (cf. 2 Co 3, 3), prezentă deja la Clement, revine de mai multe ori la Origen: ORIG. Hom. Ex. 9, 1, SC 321, p. 278 ; Hom. Jos. 9, 3, SC 71, p. 248 ; Hom. Num. 10, 3, SC 415, p. 288 etc. Cf. QUODVULTD. Prom. 2, 1, SC 101, p. 287). Însă Legea Evangheliei a fost rezumată în vederea credincioșilor simpli în Simbolul credinței pe care catecumenii trebuie să-l învețe pe de rost și să-l rostească public în fața episcopului înaintea botezului (Isidor, Sent. 1, PL 83, col. 586-587); Ciprian vorbește despre lex symboli (Ciprian, Ep. 69, 7, 1, CCL 3C, p. 480, 755). Augustin admite că „a cunoaște legea” poate însemna „învățătura dată neofiților și catecumenilor înaintea botezului prin explicarea simbolului” (Augustin, Gest. Pel. 2, 4, BA 21, p. 438). „Dă-mi tabletele inimii tale”, spune Grigore de Nazianz catecumenului, „voi scrie în tine cu degetul lui Dumnezeu un nou Decalog, voi scrie în tine pe scurt mântuirea” (Grigore, Orat. 40, 45, SC 358, p. 304). Și pentru Ambroziu, credința este cea care este scrisă pe tabla inimii (Ambroziu, Spir. 3, 3, 14: „Ai grijă ca tableta să nu și se spargă”; „dacă credința este deficientă, tableta inimii tale se sparge”). Celor 10 porunci, în opinia lui Grigore de Nazianz, corespund cele două articole ale credinței care se află în Crez, cărora se mai adaugă și faptul de a număra faptele izvorâte din credință: „În al zecelea rând, lucrează pentru a face binele pe fundalul acestor dogme, deoarece credința fără fapte este moartă” (Grigore, Orat. 40, 45, SC 358, p. 306). Dacă omul credincios trebuie să învețe pe de rost acest Simbol al credinței, fără a-l scrie, spune Augustin catecumenilor, se datorează faptului că Legea cea nouă trebuie înscrisă doar pe tablele inimii (Augustin, Ser. 212, 2, PL 38, 1060). Ideea aceasta o găsim și la Ieronim care spune: „Simbolul credinței și speranței noastre nu se scrie cu hârtie și cerneală, ci pe tablele inimii de carne” (Ieronim, C. Ioh. 28, PL 23, 380A). Această imagine cu referire la Crez se găsește și la Cezar de Arles precum și în texte mai târzii (Cezar, Ser. 9, CCL 103, p. 47).

    În sec. al V-lea, într-o predică a lui Petru Crisologul despre Simbolul credinței se află paralela cea mai explicită între darul Legii lui Moise pe munte și traditio symboli catecumenului. Când Dumnezeu urma să dea Legea, spune el, a porunci poporului să se curețe, fiindcă nu ne putem apropia de Dumnezeu când suntem afectați de spurcăciunea lumii; dacă Legea, care nu este decât figura și umbra harului, necesită o asemenea purificare, cu atât mai mult învățătura care are în centru misterul dumnezeirii. Autorul conclude astfel: „Să nu curățim așadar inimile, să ne deschidem ochii, să deblocăm inteligența, să degajăm toate ușile sufletului nostru pentru a fi în măsură să auzim, să simțim, să reținem și să păstrăm mereu în secretul inimii noastre Simbolul care este pactul legământului credinței noastre” (Crisologul, Ser. 59, 2, CCL 24, p. 330). Astfel, traditio legis poate fi sinonimul lui traditio symboli. Această concluzie nu este fără un interes aparte pentru iconografie.

    3. Decalogul și iconografia

    Înainte ca în sec. al IV-lea să se fi născut imaginea admisă mai de toată lumea și numită traditio legis, conform inscripției ce se află uneori, unde Cristos, înconjurat de prinții apostolilor, îi înmânează lui Petru un sul desfăcut, artiștii creștini l-au închipuit deseori pe Moise primind Legea, în particular pe sarcofage. Scena este ușor de identificat, însă este mult mai greu în a-i desluși sensul. Aceste reprezentări sunt întâlnite cu mici variante: Moise, tinerel sau bărbos, are deseori piciorul pe o stâncă (urcă pe munte) și primește, din mâna lui Dumnezeu, tabletele sau sulul Legii. Uneori un detaliu ne pune pe pistă cu privire la semnificația dată scenei. În cubiculumul Exodului, la catacomba Jordanilor, un raport este stabilit între darul Legii și Cristos învățător. Pe capacul unui sarcofag din Trinquetaille, din jurul anului 325, tableta pe care mâna lui Dumnezeu i-o întinde lui Moise este înscris un chrism, le fel cum și pe sulul care îi este înmânat pe un sarcofag de la Sfântul Petru din Vatican, sau pe cel din Leucadius la Taragona. Înmânarea Legii lui Moise este așadar simbolul darului lex euangelii pe care Dumnezeu îl face credinciosului, adică învățătura creștină. Sarcofagul pe două registre al lui Junius Bassus, în jurul anului 359, arată fără ambiguitate că, în spiritul celui care a poruncit lucrarea, este Cristos cel care înmânează tablele Legii. Într-o scenă care, în registrul inferior, ocupă un spațiu liber lăsat de succesiunea arcadelor și deschizăturilor de deasupra ferestrelor, un miel – Mielul lui Dumnezeu – întinde o tabletă unui alt miel; acesta din urmă este fără îndoială simbolul catecumenului. Sarcofagul din Trinquetaille întărește această idee: la picioarele lui Moise primind Legea este reprezentat un iepure rozând struguri, imagine biblică cunoscută de catecumenii care se hrănesc din Cuvântul Domnului. Sarcofagele unde darul Legii este direct asociat cu minunea izvorului, figura botezului, sunt poate de înțeles în această lumină. Lampa de bronz din sec. al XVII-lea din locuința romană a Valerii sur le Caelius reprezintă barca Bisericii unde Petru se ține în rugăciune la cârmă, în vreme ce Paul ține direcția; deasupra stâlpului se pot citi aceste cuvinte: „Domnul dă Legea lui Valeriu”. Obiectul este poate un dar de botez care celebrează ziua în care Valeriu, primind lex euangelii, a înaintat în credința apostolilor.

     
    « Le Décalogue, les Tables de la Loi et la catéchèse », dans
     Le
    R. G
    OUNELLE
    , J.-M. P
    RIEUR 
     (éd.),
     Cahiers de

  • Commentaires

    Aucun commentaire pour le moment

    Suivre le flux RSS des commentaires


    Ajouter un commentaire

    Nom / Pseudo :

    E-mail (facultatif) :

    Site Web (facultatif) :

    Commentaire :