Sfântul Ioan Gură-de-Aur: Omilie despre cruce și tâlharul cel bun – Vinerea Sfântă

În această omilie, predicatorul, după ce a detaliat foarte repede toate beneficiile crucii și a arătat de ce Isus Cristos, victima Noului Legământ, a fost jertfit în afara zidurilor Ierusalimului, vorbește despre tâlharul cel bun, exaltându-i meritele, analizându-i toate cuvintele și ordinea lor și a cărui mărturisire de credință i-a meritat bucuria paradisului, el fiind primul plătit cu prețul crucii lui Isus Cristos. Apoi arată că Isus Cristos, în zilele de pe urmă, va apăra în slavă cu crucea sa; pe final, episcopul îi îndeamnă pe credincioși la iertarea dușmanilor, după exemplul Mântuitorului pe cruce și a altor sfinți, din Noul și din Vechiul Testament.

Celebrăm astăzi o sărbătoare solemnă, preaiubiții mei, în această zi în care Domnul nostru Isus Cristos a murit răstignit pe cruce. Și să nu vă mirați fiindcă ne bucurăm de un eveniment ce pare așa de trist; cele spirituale sunt întotdeauna contrare celor trupești. Pentru a vă convinge de cele ce spun, iată: crucea, care înainte era o rușine a devenit obiect prețios și de dorit; crucea, care înainte era o rușine și blasfemie a devenit izvor de slavă și cinste. Isus Cristos însuși ne arată în cruce un titlu de slavă: Tată, spune el, glorifică-mă după cum și eu te-am glorificat pe când eram în tine înainte ca lumea să fi existat (In 17,5). El numește crucea titlul de glorie. Crucea este începutul mântuirii noastre, izvorul bunătăților infinite. Prin ea nu mai suntem abandonați erorii, însă avem acces la adevăr; prin ea, noi cei ce adoram lemnul și piatra, îl recunoaștem acum pe Învățătorul și Creatorul lumii; prin ea, noi cei ce eram sclavii păcatului, suntem ridicați la libertatea dreptății; prin ea, pământul a devenit de acum înainte cer; crucea ne-a smuls din erori, ne-a condus la adevăr, a împăcat omul cu Dumnezeu, ne-a scos din prăpastia viciului pentru a ne înălța pe culmile virtuții; a nimicit șiretenia șarpelui din vechime și ne-a readus de pe calea rătăcirii pe calea adevărului; prin ea, templele nu mai sunt pline de fumul și mirosul victimelor, nu mai vedem curgând sângele animalelor, ci peste tot domină un cult spiritual, pretutindeni se înalță imnuri și rugăciuni; datorită crucii, diavolii sunt puși pe fugă; datorită crucii, natura umană este înălțată la condiția îngerilor; datorită crucii, fecioria se înrădăcinează pe pământ, fiindcă dintr-un Dumnezeu născut dintr-o fecioară s-a răspândit în lumea întreagă fecioria și mulți îmbrățișează această virtute. Ne aflam în întuneric, crucea ne-a luminat; eram dușmani, ea ne-a împăcat; eram îndepărtați de Dumnezeu, ea ne-a apropiat de el; eram sub stăpânirea urii, ea ne-a readus iubirea; eram străini, ea ne-a făcut cetățeni ai cerului. Pentru noi ea a făcut să înceteze războiul și ne-a readus pacea; prin ea, nu ne mai temem de săgețile veninoase ale diavolului, fiindcă în ea aflăm izvor de viață. Prin ea, nu mai gemem într-o văduvie tristă, fiindcă am găsit Mirele; prin ea, nu ne mai este frică de lupul cel meschin, fiindcă l-am cunoscut pe Bunul Păstor: eu sunt, spune Isus Cristos, Bunul Păstor (In 10,11); prin ea, nu ne mai este teamă de tiran, fiindcă am alergat spre Prințul legitim. Vedeți cât mult bine găsim noi în cruce. De aceea, pe bună dreptate, celebrăm această zi ca o zi de sărbătoare. La cest lucru ne îndeamnă și sfântul Paul: celebrați sărbătoarea, spune el, nu cu aluatul cel vechi, aluatul perversității și răutății, ci cu azima sincerității și adevărului (1 Cor 5,8). Dar de ce, sfinte Paul, ne îndemni să ne bucurăm în această zi ca într-o zi de sărbătoare? Spune-ne și nouă motivul! Fiindcă Fiul lui Dumnezeu, Paștele nostru, a fost jertfit pentru noi. Vedeți așadar o sărbătoare cu adevărat minunată în misterul crucii; înțelegeți de ce Apostolul ne îndeamnă să o celebrăm cu bucurie. Isus Cristos a fost jertfit pe cruce, iar peste tot unde există jertfă, există iertare de păcate, împăcare cu Domnul, sărbătoare și veselie. Isus Cristos, Paștele nostru, spune Apostolul, a fost jertfit pentru noi (1 Cor 5,7). Dar unde a fost jertfit? Pe cruce! Altarul este minunat și nou, fiindcă jertfa nu este una obișnuită și nu se asemănă deloc cu celelalte. Isus Cristos este în același timp și victima și preotul: victimă după trup, preot după spirit; în același timp oferea și era oferit. Ascultați-l și de data asta pe sfântul Paul: orice Mare Preot, luat dintre oameni, se roagă pentru oameni înaintea lui Dumnezeu; așadar, este necesar să aibă ce-i oferi (Evr 5,3; 8,3); aici, Isus Cristos se oferă pe sine însuși. Isus Cristos, spune în alt loc același Apostol, a fost jertfit odată pentru totdeauna spre iertarea păcatelor multora (Evr 9,29). Vedeți așadar că Isus Cristos este în același timp preot și victimă, iar crucea este altarul. Este necesar să vedem de ce jertfa nu este oferită într-un templu – vreau să zic templul evreilor – ci în afara orașului, în afara zidurilor. Isus Cristos a fost răstignit în afara orașului ca un răufăcător condamnat la pedeapsa supremă pentru ca să se împlinească acest cuvânt al profetului: a fost numărat printre răufăcători (Is 53,12). Dar de ce a fost răstignit în afara orașului pe un loc înălțat și nu într-o vale? Nici acest lucru nu s-a întâmplat fără un motiv: pentru a purifica aerul, de aceea, zic, a murit pe un loc înălțat și nu într-o vale închisă. A murit cu fața spre cer, pentru ca tot cerul să fie purificat, victima fiind jertfită pe un loc înălțat. Cerul a fost așadar purificat, pământul de asemeni, fiindcă sângele Mântuitorului a curs din coasta sa pe pământ și l-a purificat de toate spurcăciunile. Acesta este motivul pentru care jertfa nu a avut loc într-o vale închisă. Dar de ce nu a fost jertfit în templul evreilor? Și aici există un motiv aparte: pentru ca evreii să nu pretindă să-și aproprieze jertfa; a fost jertfit în afara orașului, în afara zidurilor pentru ca ei să nu creadă că jertfa aparținea doar neamului lor, ci să știm că este universală, să știm că jertfa era pentru tot pământul pentru a sfinți natura umană. Dumnezeu a poruncit evreilor să aleagă pe tot pământul un loc unic unde să i se aducă jertfe, unde să i se înalțe rugăciuni, fiindcă pe atunci întreg pământul era spurcat de fumul, mirosul, sângele victimelor jertfite idolilor și de alte spurcăciuni ale păgânilor. De aceea le-a indicat un loc precis. Însă Isus Cristos a venit în lume și, acceptând moartea în afara orașului, a purificat tot pământul, a făcut în tot locul temple de rugăciune. Vreți să știți cum a devenit tot pământul un loc de rugăciune, cum orice loc de pe pământ este benefic acum pentru rugăciune? Ascultați-l încă o dată pe sfântul Paul: înălțând în tot locul mâinile curate, fără patimi și fără intenții rele (1 Tim 2,8). Vedeți cum Isus Cristos a purificat lumea; vedeți cum ne putem înălța mâinile curate în tot locul spre ceruri. Da, tot pământul a devenit de acum înainte sfințit. Cum adică? În templele evreilor nu erau jertfite decât animale iraționale, iar în cazul nostru, victima este dotată de o rațiune superioară. Iar noi știm bine, ceea ce este dotat de rațiune este mai important decât ceea ce nu are rațiune, de aceea prin jertfa lui Cristos tot pământul a fost sfințit, nu datorită templului evreilor. Așadar, pe bună dreptate, misterul crucii este o sărbătoare.

Vreți să aflați și o altă binefacere a crucii, binefacere însemnată ce depășește orice gândire omenească? Ea a deschis astăzi cerul, care era închis, introducând astăzi un tâlhar. A deschide cerul și a introduce un tâlhar acestea sunt cele două mistere sărbătorite astăzi prin cruce. Crucea i-a oferit unui tâlhar patria cerească, de la care s-a auto-exclus prin tâlhăriile lui, l-a introdus în cetatea în care își avea originea: vei fi, îi spune Isus, astăzi vei fi cu mine în paradis (Lc 23,43). Cum adică? Ești răstignit, ești pironit pe o cruce și promiți paradisul! Cum poți da o asemenea răsplată așa de prețioasă? Isus Cristos, spune sfântul Paul, a murit datorită slăbiciunii umane; să ascultăm ce spune pai departe: însă trăiește, spune el, datorită puterii lui divine (2 Cor 13,4). Puterea mea, spune el în alt loc, se manifestă în slăbiciune (2 Cor 12,9). Dacă promit acum pe cruce, o fac pentru ca voi să-mi cunoașteți puterea prin cruce. Deoarece în sine crucea este ceva trist, pentru ca voi să nu vă rușinați dând atenție naturii crucii, dar ca să fiți împliniți și fericiți, ținând seama de puterea celui Răstignit; de aceea Isus manifestă toată puterea lui pe cruce. Nu, Răstignitul, nu prin învierea morților, poruncind mării, amenințând diavolii, ci prin răstignire, pironire, blasfemie, injurii, biciuire a putut să convertească și să atragă la el inima perversă a tâlharului. Vedeți că puterea lui este strălucitoare din toate părțile. A readus la viață creaturi ce muriseră, a sfărâmat pietre și inima acestui tâlhar mai dură decât piatra, a înmuiat-o, a făcut-o moale ca ceara: astăzi vei fi cu mine în paradis! Cum adică? Heruvimii înarmați cu o sabie de foc păzesc poarta cerului, iar tu promiți unui tâlhar că-l vei introduce în paradis! Da, desigur, fiindcă eu sunt Stăpânul heruvimilor, în puterea mea se află infernul și flăcările lui, viața și moartea. Isus Cristos îi spune deci: astăzi vei fi cu mine în paradis. Când îngerii și arhanghelii îl vor vedea pe Domnul, se vor retrage numaidecât și se vor regrupa din respect. Un prinț care își face intrarea într-un oraș nu ar așeza niciodată lângă el în caleașcă un tâlhar, nici unul din servitorii lui. Ei bine, asta face Fiul lui Dumnezeu plin de bunătate. Revenind în Patria sa Sfântă își face intrarea cu un tâlhar, fără a pretinde, da, fără a pretinde că necinstește cerul, dimpotrivă, cinstindu-l cu atât mai mult prin asta, deoarece slava cerului este aceea de a avea un Stăpân atât de puternic și atât de bun încât să poată face ca un tâlhar să fie vrednic de fericirea paradisului. De aceea, când îi chema la Împărăția cerului pe vameși și prostituate, departe de a fi dezonorat prin asta, dimpotrivă era onorat, arătând că Stăpânul Împărăției cerului este în măsură să sfințească prostituatele și vameșii și să-i facă vrednici de cinstea și de răsplata supremă. Nu admirăm oare un medic atunci când vedem că vindecă bolnavii de bolile lor și readuce sănătatea desăvârșită unor oameni stăpâniți de boli incurabile! Tot la fel, preaiubiții mei, să-l admirăm pe Isus Cristos, să ne minunăm de puterea lui fiindcă atunci când întâlnește oameni măcinați de boli spirituale, de boli ce sunt deasupra oricărui medicament, i-a putut vindeca de viciile lor, i-a făcut vrednici de Împărăția sa, chiar dacă uneori erau chiar în prăpastia perversității. Astăzi vei fi cu mine în paradis! Cinste fără măsură, bunătate infinită, exces nemaipomenit al milostivirii, deoarece, a intra în paradis cu însuși Stăpânul cerului este o cinste mai mare decât aceea de intra singur. Dar ce s-a întâmplat, îmi veți spune? Ce-a făcut așa de măreț acest tâlhar din Evanghelie pentru a merita să treacă de pe cruce direct în paradis? Vă voi răspunde în puține cuvinte și astfel veți înțelege virtutea lui: în timp ce căpetenia apostolilor, Petru, îl nega în curtea Marelui Preot, el îl mărturisea fiind pe cruce; nu zic asta pentru a-l înjosi pe Petru, dar vreau să vă arăt cât curaj și înțelepciune, rare pentru un tâlhar aflat într-o asemenea situație, a avut acest tâlhar răstignit cu Isus; în timp ce Petru nu putea suporta amenințările unei simple slujitoare, el, văzând o mulțime furioasă înconjurând crucea lui Isus, insultându-l cu vorbe fără bun simț, nu ținea seamă nici de insultele tovarășului său de suferință, însă, spărgând orice văl cu ochii credinței, trecând peste toate felurile de umilințe exterioare, semne ale slăbiciunii umane, îl recunoaște pe Stăpânul cerurilor și rostește exact aceste cuvinte care-l proclamă vrednic de paradis: amintește-ți de mine în Împărăția ta (Lc 23,42). Să nu trecem cu prea mare ușurință peste aceste cuvinte și să nu ne fie rușine să luăm ca model un tâlhar de care Domnul nostru Isus Cristos nu s-a rușinat să intre odată cu el în paradis. Să nu ne fie rușine să luăm ca model un om care fost judecat vrednic de fericirea paradisului înaintea tuturor celorlalți oameni. Să cântărim toate aceste cuvinte pentru a recunoaște astfel virtutea crucii. Isus Cristos nu a spus acestui tâlhar, așa cum i-a zis lui Petru și Andrei: veniți după mine și vă voi face pescari de oameni (Mt 4,19). Nu i-a spus nici așa cum le-a zis celor 12 apostoli: veți șade pe 12 tronuri pentru a judeca cele 12 triburi ale lui Israel (Mt 19,28). Nu i-a spus niciun cuvânt. Tâlharul nu a văzut minunile săvârșite de el, morți înviind, diavoli scoțând, marea ascultându-i porunca; nu l-a auzit vorbind despre Împărăția lui Dumnezeu. Așadar, de unde i-a venit lui această idee de a-i vorbi lui Isus despre Împărăția cerurilor? De unde a aflat despre acest nume? Știm că era de inteligență mediocră. Unul din tâlhari, spune Evanghelia, arunca vorbe de ocară asupra lui Isus Cristos; fiindcă mai era încă un alt tâlhar răstignit cu el, pentru a se împlini profeția care spunea: a fost înconjurat de bandiți (Is 53,12). Evreii nerecunoscători și nechibzuiți căutau orice mijloc pentru a-i umbri gloria, să-i anihileze puterea, să-i nesocotească puterea; însă adevărul era mai tare, în pofida lor și orice efort din partea lor pentru a o anihila nu făcea decât să dovedească măreția strălucirii ei. Isus Cristos era așadar injuriat de unul din cei doi tâlhari, și chiar de amândoi, conform mărturiei unuia din evangheliști (Mc 15,32); și asta poate fi adevărat în virtutea unui tâlhar despre care vorbim; este foarte posibil ca el însuși mai întâi să adreseze injurii lui Isus Cristos, ca mai apoi să-și schimbe limbajul. Unul din cei doi tâlhari aduce injurii lui Isus Cristos, spune Evanghelia. Vedeți tâlhar și tâlhar: ambii sunt pe cruce, ambii suferă fiind condamnați din cauza tâlhăriilor lor; însă nu experimentează ambii aceeași soartă, fiindcă unul a dobândit Împărăția lui Dumnezeu, iar celălalt a fost aruncat în iad. La fel am văzut ieri, discipol și discipoli: unul se pregătea să-și trădeze propriul Învățător în timp ce ceilalți erau la dispoziția lui pentru a-i sluji. Unul le spunea fariseilor: cât îmi dați ca să vi-l dau?, ceilalţi s-au apropiat de Isus și l-au întrebat: unde vrei să pregătim masa de paști? La fel și aici: vedem tâlhar și tâlhar, unul îi aducea injurii lui Isus, celălalt închidea gura celui care-l injuria; unul hulea împotriva lui, celălalt îi reproșa hulele, și toate acestea văzându-l pe Isus condamnat, răstignit, și văzând mulțimea plină de răutate strigând și hulind împotriva lui Isus. Însă nimic nu l-a putut înspăimânta, nimic nu l-a făcut să-și schime sentimentele, nici să-l împiedice să-i facă tovarășului său reproșuri: nu te temi de Dumnezeu? (Lc 23,40).

Vedeți așadar libertatea unui tâlhar, vedeți cum pe cruce, fidel, pentru a spune așa, meseriei lui, ia cu forța, prin mărturisirea lui, Împărăția cerească. Nu te temi de Dumnezeu?, spune el. Vedeți câtă libertate are el pe cruce, câtă înțelepciune, cât echilibru! Mereu stăpân pe sine, fiind în toate mințile, chiar dacă este pironit, chiar dacă suferea în acest fel cele mai înfricoșate dureri, nu merită oare să fie admirat pentru sentimentele lui atât de blânde? În ce mă privește, nu-l găsesc doar admirabil, dar și fericit. Insensibil la propriile dureri și uitându-se pe sine, se preocupa de celălalt, căuta să-l aducă la rațiune, să-i dea o lecție despre cruce. Nu te temi de Dumnezeu?, îi spune. Pare să-i spună: nu da atenție tribunalului oamenilor, nu judeca după ceea ce vezi, nu ține cont doar de ceea ce vezi sub ochi. Există un alt judecător invizibil, al cărui tribunal suprem este inaccesibil corupției și seducției. Să nu crezi că a fost condamnat de oameni, dar gândește-te la judecata lui Dumnezeu care este total diferită. Aici, pe pământ, în tribunalele oamenilor cei nevinovați sunt adesea condamnați, în timp ce adevărații vinovați scapă. Majoritatea oamenilor judecă rău sau cu rea voință sau contra voinței lor. Trădează adevărul și condamnă nevinovăția, fie fiindcă sunt înșelați și astfel ignoră dreptatea, fie, corupți fiind cu bani, dau sentințe împotriva adevărului. Însă nu tot la fel este și cu Dumnezeu: el este un judecător drept, iar judecățile lui sunt la fel de curate și luminoase precum soarele. Niciodată nu sunt întunecate de întuneric, nu se ascund în întuneric și nu se îndepărtează de la calea cea dreaptă. Pentru ca tovarășul său să nu-i poată spune: a fost condamnat de oameni, de ce îi iei apărarea?, el îi reamintește judecata lui Dumnezeu înaintea acelui tribunal înfricoșător și incoruptibil, și înaintea acelui Judecător pe care nimic nu-l poate înșela și seduce; îi amintește sentințele adevărate pe care un asemenea Judecător le rostește. Privește sus, îi spune, nu-l vei putea condamna pe cel pe care cerul îl dezvinovățește, și, fără a te mai opri la judecata oamenilor, nu vei aproba și nu vei îmbrățișa decât judecățile cerești. Nu te temi de Dumnezeu? Vedeți aici înțelepciunea acestui tâlhar, inteligența lui; vedeți: îl învață pe tovarășul lui și de pe crucea de care atârna trupul său, duhul lui se înalță spre ceruri. Da, el împlinește deja legea apostolică; puțin preocupat de sine, nu se îngrijește și nu lucrează decât să-l scoată pe tovarășul său din eroare și să-l conducă la adevăr. După ce i-a zis: Nu te temi de Dumnezeu?, adaugă: noi suferim aceeași sentință. Țineți bine seamă cât de perfectă este această mărturisire! Ce înseamnă: noi suferim aceeași sentință?, adică suntem condamnați la aceeași pedeapsă, fiindcă și noi suntem pe cruce. Reproșurile hulitoare pe care i le faci cad mai degrabă asupra ta decât asupra lui. Tot așa și un păcătos care-și condamnă tovarășul se condamnă pe sine; la fel, a-i reproșa altuia disprețul de care suferă el însuși, înseamnă a se disprețui pe sine. Suferim aceeași sentință; în acest fel îi prezintă tovarășului său legea apostolică alcătuită din aceste cuvinte ale Evangheliei: nu judecați și nu veți fi judecați (Mt 7,1). Suferim aceeași sentință. Cum adică, i-aș pute eu spune! Pretinzi astfel să-i asociezi lui Isus Cristos statutul vostru de criminal? Nu, spune el, corectez cuvintele lui prin ceea ce urmează: noi suferim pe drept, și merităm pedeapsa cuvenită. Din teama ca aceste cuvinte: suferim aceeași sentință, să nu vă facă să credeți ca îl asociază pe Isus Cristos tâlhăriilor lor, adaugă aceste cuvinte: noi merităm pedeapsa cuvenită. Vedeți cum de pe cruce face o adevărată mărturisire, vedeți cum prin cuvinte tâlharul ispășește greșelile lui, vedeți cum împlinește acest sfat al profetului: mărturisiți-vă întâi greșelile, pentru ca apoi să fiți îndreptățiți (Is 43,26). Nimeni nu l-a acuzat, nimeni nu l-a forțat, nimeni nu l-a împins, devine el însuși propriul lui acuzator. De aceea nu se află nimeni să-l acuze, fiindcă el însuși se precipită să se acuze pe sine, aleargă să-și mărturisească propria vină: însă noi, spune el, suferim pe drept din cauza faptelor noastre, însă acesta nu a făcut niciun rău. Vedeți câtă sinceritate în această mărturisire! Doar după ce s-a acuzat pe sine și s-a învinovățit, doar apoi îl îndreptățește pe Mântuitorul lumii prin aceste cuvinte: însă noi suferim pe drept din cauza faptelor noastre, însă acesta nu a făcut niciun rău; doar după aceste cuvinte i se adresează cu încredere Mântuitorului: amintește-ți de mine, Doamne, când vei veni în Împărăția ta! Nu a îndrăznit să-i spună: amintește-ți de mine, înainte de a se spăla pe sine de greșelile și păcatele lui printr-o mărturisire sinceră, înainte de a se justifica condamnându-se pe sine, înainte de a se dezvinovăți de faptele lui prin propria lui acuză. Vedeți care este puterea mărturisirii pe cruce! Învățați de aici, preaiubiții mei, să nu deznădăjduiți niciodată de voi înșivă; să nu pierdeți niciodată din vedere bunătatea nemărginită a lui Dumnezeu și grăbiți-vă să vă îndreptați greșelile. Dacă a dat atât de mare atenție unui tâlhar pe cruce, cu atât mai mult ne va face pe noi să gustăm efectele nemărginitei lui milostiviri, dacă vrem să-i facem mărturisirea greşelilor noastre. Pentru a simți aceste efecte, să nu ne rușinăm în a face această mărturisire. Da, mărturisirea are multă putere și virtute. Tâlharul și-a mărturisit păcatele și a găsit paradisul deschis; și-a mărturisit păcatele și, în pofida tâlhăriilor lui, a îndrăznit să ceară Împărăția cerească; o asemenea cerere nu a îndrăznit să o facă înainte. Dar cum, i-aș spune eu, vorbești tu de Împărăție? Ce ai văzut că ți-a venit în minte o asemenea idee? Cuie, o cruce, reproșuri, derâderi, injurii, hule, iată tot ce ți se oferă privirilor. Ei bine! Spune el, crucea în sine mi se părea a fi semnul și marca Împărăției. Pentru că îl văd pe Isus răstignit, pe care-l numesc Rege, fiindcă unui Rege îi șade să moară pentru oamenii lui. Păstorul cel bun, a spus el, își dă viața pentru oile lui (In 10,11). Așadar un adevărat Rege își dă viața pentru oamenii lui. Îl numesc deci Rege fiindcă și-a dat viața. Amintește-ți de mine, Doamne, când vei veni în Împărăția ta!

Vreți să știți cum crucea este marca și semnul unei Împărății? Cât este ea de demnă și venerabilă? Isus Cristos nu a lăsat-o pe pământ, ci a luat-o cu el în ceruri. Cum pot dovedi asta? Trebuie să vină cu ea la a doua lui venire. Dar să vedem cum trebuie să vină cu ea; ascultați ce spune Isus Cristos: dacă vi se spune: Cristos s-a retras în pustiu, să nu vă duceți acolo (Mt 24,26). Vorbește despre a doua lui venire, din cauza cristoșilor falși, a profeților falși, a lui Anticrist, din teama de a nu ne înșela și să credem că este Cristos. Fiindcă trebuie să apară Anticristul înaintea lui Cristos și din teama ca voi, căutând păstorul, să nu dați peste lup, vă explic acum mărcile sigure ale venirii Păstorului; dacă prima lui venire s-a produs fără strălucire, să nu credeți ca va fi tot la fel la a doua lui venire. Prima lui venire a trebuit să fie ascunsă fiindcă venea să caute ce era pierdut; dar nu va fi tot la fel la a doua lui venire. Spuneți-mi, așadar, învățați-mă, cum va apărea Isus Cristos? Cum un fulger, spune Evanghelia, luminează de la Orient până la Occident, tot la fel va fi la venirea Fiului Omului. Va apărea, în același moment, înaintea întregului pământ, fără să mai fie nevoie să ne întrebăm dacă a venit sau nu. Așa cum nu este nevoie să examinăm dacă fulgerul s-a arătat atunci când a apărut, tot la fel nu vom mai fi nevoiți să examinăm dacă Isus Cristos a venit atunci când se va arăta cu adevărat. Însă nu am spus încă ceea ce doresc să știți: dacă va veni cu crucea lui. Ascultați-l așadar pe el însuși spunându-ne acest lucru în termeni cum nu se poate mai clari. Atunci, spune el, adică atunci când voi veni, soarele se va întuneca, luna nu va mai străluci, fiindcă lumina va fi foarte mare pretutindeni, iar stelele cele mai strălucitoare vor fi eclipsate. Stelele, spune Evanghelia, vor cădea, și atunci vom vedea apărând pe norii cerului semnul Fiului Omului. Vedeți acuma despre ce semn este vorba, care este strălucirea și măreția lui? Soarele este întunecat, luna fără lumină, stelele cad, doar el va apărea pentru ca voi să știți că este mai strălucitor decât luna și mai luminos decât soarele. Când un rege își pregătește intrarea este precedat de oastea de soldați care poartă înaintea lui steaguri și vestesc intrarea împăratului. Tot la fel, atunci când Stăpânul universului va coborî din ceruri va fi precedat de o oaste de îngeri și arhangheli ce vor purta înaintea lui stindardul crucii și vor vesti venirea Regelui suprem. Atunci, spune Evanghelia, puterile cerești vor fi zdruncinate; vorbește despre îngeri, arhangheli, despre toate puterile invizibile, care vor fi în zdruncin, în frică și în spaimă. Dar de ce aceste puteri vor fi cuprinse de spaimă? Fără îndoială, fiindcă atunci se va deschide tribunalul înfricoșător înaintea căruia vor apărea toți muritorii pentru a fi judecați și a da socoteală de faptele lor. Dar de ce vor cădea îngerii atunci? De ce aceste puteri spirituale vor fi cuprinse de spaimă, știind că ele nu vor fi judecate? Când, așezat fiind pe tronul său, un judecător îi condamnă pe cei vinovați, chiar și cei care asistă la judecată, ce nu au nicio vină să-și reproșeze, sunt tulburați, sunt înspăimântați de prestigiul judecătorului; tot la fel, atunci când umanitatea va fi judecată pentru greșelile ei, îngerii, care nu au nimic să-și reproșeze, și toate puterile cerești, cuprinse de spaimă, vor tremura în prezența Judecătorului suprem. Este o circumstanță a judecății finale, a cărei dreptate o vom simți. Dar de ce va veni Isus Cristos cu crucea sa? Iată care este motivul: pentru ca cei care l-au răstignit să fie convinși de nebunia lor văzându-l astfel; în acest fel le arată obiectul ce denunță și condamnă fapta lor nedreaptă. Iar ca să știți că pentru asta va veni cu crucea sa, ascultați ce spune evanghelistul: atunci va apărea Fiul Omului și toate domniile pământului se vor prosterna văzând acuzatorul lor din cauza greșelilor lor. Și de ce vă mirați că Isus Cristos vine cu crucea lui, deoarece știm că va avea chiar și rănile? Ce dovedește că va veni cu rănile? Ascultă profetul: va veni, spune el, cel pe care l-au străpuns (Zah 12,10). Căci așa cum a voit să vindece necredința lui Toma, discipolul său, și să-i dovedească într-adevăr că Învățătorul lui a înviat, i-a arătat locul cuielor și chiar și rănile, zicându-i: adu-ți degetul și mâna încoace și vezi că un duh nu are carne și oase (In 20,27), tot la fel în zilele de pe urmă, va arăta evreilor rănile răstignirii pentru a le dovedi că el este cel pe care ei l-au răstignit. Crucea este așadar un bun prețios, obiectul mântuirii, mărturia evidentă a bunătății și milostivirii divine.

Însă nu doar crucea, dar și cuvintele rostite de Mântuitorul lumii pe cruce ne arată infinita milostivire divină. Iată aceste cuvinte; fiind înconjurat de cei care-l răstigneau, acoperit de toate insultele unei mulțimi în furie, spune: Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac (Lc 23,34). Vedeți bunătatea Domnului: în timp ce era răstignit se ruga chiar pentru cei care-l răstigneau. Aceștia însă îi aruncau tot felul de cuvinte de ocară: dacă ești Fiul lui Dumnezeu, îi spuneau ei pe un ton disprețuitor, coboară de pe cruce (Mt 27,40-42). Tocmai, fiindcă era Fiul lui Dumnezeu nu a coborât de pe cruce, el care venise tocmai pentru a fi răstignit pentru noi. Să coboare de pe cruce, spuneau evreii, pentru ca noi să putem crede în el. Auziți ce limbaj împietrit și ce pretext de necredință! A făcut mult mai multe decât să coboare de pe cruce, fără ca ei să creadă în el; iar acum îi spun: să coboare de pe cruce și vom crede în el. Nu este oare mai mare faptul de a scoate pe cineva din mormântul în care era închis cu o piatră, decât faptul de a coborî de pe cruce? Nu este o faptă mai grozavă să-l aducă afară pe Lazăr din mormântul în care zăcea de patru zile înfășurat în pânze, decât să coboare de pe cruce? Vedeți așadar limbajul nebuniei lor! Dar ascultați cu și mai mare atenție, pentru a cunoaște bunătatea infinită a lui Dumnezeu și cum Isus se folosește chiar de nebunia lor ca de un motiv pentru a-i ierta: Tată, spune el, iartă-i, căci nu știu ce fac? Este ca și cum ar spune: fiindcă sunt nebuni ignoră ceea ce fac. Evreii îi spuneau lui Isus Cristos: dacă ești Fiul lui Dumnezeu, salvează-te pe tine însuți. Iar Isus Cristos merge în întâmpinarea lor pentru a-i salva pe evreii care-l acopereau cu hule, reproșuri și injurii de tot felul: iartă-i, căci nu știu ce fac. Cum adică! I-a iertat? Da, i-a iertat pe toți cei care au dat dovadă de căință. Dacă nu i-ar fi iertat, Paul nu ar fi devenit apostol; dacă nu i-ar fi iertat, 3000, 5000 de evrei nu ar fi aderat la credința în el și mulți alții mai apoi. Ascultați ce spune sfântul Iacob sfântului Paul la Ierusalim: vezi, frate, câte mii de evrei cred în Isus Cristos (Fap 21,20). Vă îndemn așadar, preaiubiții mei, imitați-l pe Domnul și rugați-vă pentru dușmanii voștri. V-am îndemnat la fel și ieri, vă îndemn și astăzi, fiindcă simt toată importanța acestei virtuți. Imitați-l pe Învățătorul vostru. Era răstignit și se ruga pentru cei care l-au răstignit. Dar îmi veți spune: cum aș putea eu să-l imit pe Domnul? Puteți, desigur, dacă vreți. Dacă nu ar fi fost posibil, nu ar fi spus: învățați de la mine căci sunt blând și smerit cu inima (Mt 11,29). Dacă nu ar fi fost posibil omului să-l imite pe Dumnezeu, sfântul Paul nu ar fi spus credincioșilor: fiți imitatorii mei, cum eu sunt al lui Isus Cristos (1 Cor 11,1). Iar dacă nu vreți să-l imitați pe Domnul, imitați-l măcar pe discipolul său, vorbesc despre Ștefan care, primul, a deschis ușa martiriului și care a mers pe urmele Învățătorului său. Învățătorul, atârnând pe cruce, se ruga pentru ei; discipolul, în mijlocul evreilor care-l lapidau, căzând asupra lui o ploaie de pietre, fără a se gândi la durerile pricinuite de acea ploaie de pietre, striga: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta (Fap 7,59). Auziți cuvintele ce le rostesc Învățătorul și discipolul: unul spune: Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac; celălalt spune: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta. Iar pentru ca voi să știți ce zel îl mâna pe Ștefan, vedeți bine că nu se ruga doar de fațadă, cu indiferență, nici în picioare, ci cu genunchii la pământ, cu intenția cea mai curată și cu dragoste înflăcărată. Vreți să vă arăt un alt discipol al Fiului lui Dumnezeu, care face pentru dușmanii lui o rugăciune și mai generoasă? Ascultați-l pe sfântul Paul. După ce a spus tot ceea ce a suferit, după ce a spus că a primit din partea evreilor atâtea chinuri (cf. 2 Cor 11,23-29), bătut de trei ori cu nuiaua, odată lapidat, a făcut trei naufragii, după ce a detaliat toate aceste persecuții ce le îndura zilnic din partea lor, adaugă la sfârșit: aş dori să fiu eu însumi anatema de la Cristos pentru fraţii mei, rudele mele după trup; aceştia sunt israeliţi (Rm 9,3-4). Mai vreți și alte exemple asemănătoare, luate, nu din Noul, ci din Vechiul Testament, fiindcă ce lucru minunat este faptul că cei cărora nu le fusese poruncit să-și iubească dușmanii, ci să dea ochi pentru ochi și dinte pentru dinte, să întoarcă răul prin rău, aceștia au trăit deja desăvârșirea evanghelică? Ascultați așadar ce-i spune Moise, atât de des zădărnicit de evrei, lui Dumnezeu: Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, şterge-mă din cartea ta pe care ai scris-o! (Ex 32,32). Vedeți că toți drepții sunt gata să renunțe la propria lor mântuire pentru mântuirea fraților lor. Nu ai făcut niciun păcat, i-aș spune lui Moise, și totuși vrei să fii pedepsit! Ah! Zice el, nu mă pot bucura de fericirea mea când îi văd pe alții nefericiți. Mai putem cita un alt sfânt, care face o rugăciune asemănătoare; înmulțesc exemplele pentru ca și voi să fiți tot mai zeloși în a vă corecta pe voi înșivă, în a vă goli de acea boală a sufletului, atât de periculoasă, de acea aplecare ce ne conduce să dorim răul dușmanilor noștri. Ascultați-l pe sfântul David. Dumnezeu, fiind mâniat și trimițând pe îngerul său pentru a pedepsi poporul, ce spune acest rege când îl vede pe înger întinzându-și sabia și fiind gata să lovească poporul? Iată, am păcătuit! Eu am comis nelegiuirea! Dar turma aceasta ce a făcut? Mâna ta să fie împotriva mea şi împotriva casei tatălui meu! (2 Sam 24,17). Vedeți așadar în acest rege sfânt virtutea despre care vă predic. Iată încă un sfânt însuflețit de aceleași sentimente. Profetul Samuel fusese foarte disprețuit, hulit, insultat de evrei, iar pentru a-l mângâia Dumnezeu îi spune: ascultă glasul poporului în tot ce-ţi spune; căci nu pe tine te respinge, ci pe mine mă respinge ca să nu mai fiu rege peste ei! (1 Sam 8,7). Iar acest om împovărat de dispreț, de injurii și de insulte, ce spune? Domnul nu va uita de poporul său de dragul numelui său cel mare, căci Domnul a binevoit să vă facă poporul său. Dar eu, departe de mine să păcătuiesc împotriva Domnului încetând să mă rog pentru voi! Din contră, vă voi învăţa calea cea bună şi dreaptă. (1 Sam 12,23-24) El privea ca fiind păcat să nu se roage pentru dușmanii lui. Vedeți așadar cum toți drepții, mergând pe urmele Domnului, s-au dovedit a fi foarte zeloși în a practica virtutea despre care vă vorbesc. Să revenim la cuvintele pe care le-am citat: iartă-i, căci nu știu ce fac, spune Fiul lui Dumnezeu. Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta, strigă sfântul Ștefan. Am dorit să fiu despărțit de Isus Cristos și să devin anatemă pentru frații mei, rudele părinții mei după trup, spune sfântul Paul. Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, şterge-mă din cartea ta pe care ai scris-o!, spunea și Moise. Mâna ta să fie împotriva mea şi împotriva casei tatălui meu!, spune David. Departe de mine să păcătuiesc împotriva Domnului încetând să mă rog pentru voi!, spune Samuel. Așadar, văzând că sfinții, atât cei din Noul cât și cei din Vechiul Testament, ne îndeamnă să ne rugăm pentru dușmanii noștri, ce iertare am putea dobândi dacă nu ne străduim să practicăm și noi această virtute? Să nu fim lâncezi, preaiubiții mei, deoarece cu cât avem mai multe exemple, cu atât vom fi mai aspru pedepsiți dacă nu-i imităm. Este mult mai important să ne rugăm pentru dușmanii noștri decât pentru prietenii noștri; unul ne este mai de folos decât celălalt. Ascultați ce spune Isus Cristos: dacă-i iubiți pe cei ce vă iubesc, ce merit veți avea?, publicanii nu fac și ei la fel (Mt 5,46)? Atunci când ne rugăm pentru prietenii noștri, nu suntem mai buni decât publicanii, dar dacă-i iubim pe dușmanii noștri, dacă ne rugăm pentru ei, atunci devenim asemenea lui Dumnezeu, atât cât este posibil omului. Astfel deveniţi fiii Tatălui vostru care este în ceruri, care face să răsară soarele său peste cei răi şi peste cei buni şi să plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi!, (Mt 5,45) spune evanghelistul. Așadar, fiindcă avem asemenea modele, atât în persoana Domnului, cât și în discipolii lui, să fim zeloși în a practica o virtute despre care ne-au dat un strălucit exemplu, pentru ca și noi să fim judecați vrednici să ne bucurăm de moștenirea Împărăției cerurilor, iar, după ce ne-am purificat sufletele, să ne putem apropia cu încredere de Masa Sfântă și Înfricoșătoare și să dobândim bunurile ce ne sunt promise prin harul și bunătatea Domnului nostru Isus Cristos, împreună cu care primește cinste și slavă Tatăl și Duhul Sfânt, acum și întotdeauna, îi vecii vecilor. Amin! Așa să fie!