• Sfânta Scriptură nu spune explicit care este originea și rolul Duhului Sfânt în sânul Sfintei Treimi. Totuși ne dă indicii sigure pentru a ne spune că Duhul Sfânt nu este născut, unicul născut în Sfânta Treime fiind doar Fiul, ci purcede de la Tatăl (cf. In 15, 26), fără a ne spune când: înaintea Fiului, după Fiul, în același timp cu Fiul. Acestea de fapt sunt întrebări false și nechibzuite, deoarece când vorbim despre Dumnezeu și despre relațiile intra-trinitare suntem constrânși să ieșim din timpul cunoscut nouă oamenilor. În Dumnezeu totul este veșnicie, totul este egalitate, totul este armonie și dăruire reciprocă. Diferența persoanelor divine constă doar în faptul că Tatăl este unicul nenăscut, Fiul este unicul născut, iar Duhul Sfânt este unicul care purcede de la Tatăl și de la Fiul, filioque. Chiar dacă această din urmă expresie, filioque, va intra foarte târziu în formula Crezului Niceno-constantinopolitan, încă din primele veacuri ale creștinismului au existat teologi care au dezbătut și argumentat cu privire la această expresie care face diferența dogmatică între tradiția teologică ortodoxă și cea catolică. Redau aici finalul monumentalei lucrări, Despre Sfânta Treime, a sfântului Augustin, lucrare care a marcat istoria gândirii creștine cu privire la dogmatica Sfintei Treimi, text în care episcopul de Hipona (n. 354 - m. 430) argumentează biblic purcederea Duhului Sfânt de la Tatăl Filioque.

    Argumentația sfântului Augustin cu privire

    la purcederea Duhului Sfânt ex Patre Filioque

    De Trinitate, 15, 26, 45-47 – Filioque în opinia sfântului Augustin

    În ceruri îl vom vedea cu ușurință și ne vom bucura de contemplația lui Dumnezeu, luminați fiind pe deplin și liberi de orice incertitudine. Nu vom mai avea nevoie de raționamente, însă vom vedea în mod clar de ce Duhul Sfânt nu este Fiul Tatălui, chiar dacă purcede de la El. În incinta acestei lumini, nu va mai exista nicio problemă nerezolvată. Însă aici, pe pământ, experiența îmi arată dificultatea subiectului tratat și fără nicio îndoială cititorii mei studioși și inteligenți vor vedea ca mine că m-am angajat în a doua carte a acestei lucrări să aduc explicații cât mi-a stat în putință cu privire la anumite asemănări existente între omul creatură și Treimea supremă, gândirea mea neputând decât să exprime câteva idei concepute fără prea multă reflecție. Ba chiar am simțit că nu exista în inteligența mea mai mult efort decât succese. Am găsit în om, care nu este decât o creatură, o imagine a acestei Treimi minunate; iar pentru a face să se înțeleagă și mai bine cele trei persoane divine în unica ființă neschimbătoare, am încercat, mai ales în cartea a noua, să argumentez în etape succesive. Însă trei lucruri aparținând unei singure persoane nu vor fi în măsură să răspundă dorinței omului și să dea o idee justă cu privire la cele trei persoane divine, după cum am încercat să arăt în această a 15a carte.

    În plus, în această Sfântă Treime care este Dumnezeu, nu există niciun interval de timp care să ne permită să credem sau cel puțin să ne întrebăm dacă Fiul este mai întâi născut din Tatăl, dacă mai apoi Duhul Sfânt a purces din ei. Fiindcă cel despre care Apostolul a zis: „Deoarece sunteți fii, Dumnezeu l-a trimis în inimile voastre pe Duhul Fiului său” (Gal 4, 6) este același cu cel despre care Fiul a zis: „Nu veți fi voi cei care veți vorbi, ci Duhul Tatălui vostru va vorbi în voi” (Mt 10, 20). Multe alte mărturii din Sfintele Scripturi dovedesc faptul că cel ce se numește propriu zis Duhul Sfânt în Sfânta Treime este Duhul Tatălui și al Fiului, cel despre care însuși Fiul spune: „Cel pe care eu vi-l voi trimite de la Tatăl” (In 15, 26); și în alt loc: „Cel pe care Tatăl îl va trimite în numele meu” (In 14, 26). Acest lucru ne arată că purcede din amândoi, după cum însuși Fiul a zis: „Purcede de la Tatăl”; iar după învierea dintre morți, apărând discipolilor săi, a suflat asupra lor și le-a zis: „Primiți pe Duhul Sfânt” (In 20, 22), pentru a arăta că purcede și de la el. Așa se explică și această „putere” care „ieșea din el”, după cum vedem din Evanghelie, „și îi vindeca pe toți” (Lc 6, 19).

    Dar de ce mai întâi l-a dat pe Duhul Sfânt pe pământ după înviere (cf. In 20, 22), apoi l-a trimis din cer (cf. Fap 2, 4)? Pentru că, zic eu, iubirea care ne face să-l iubim pe Dumnezeu și pe aproapele a fost revărsată în inimile noastre chiar de acest Dar (cf. Rm 5, 5) pentru respectarea celor două porunci care rezumă toată Legea și Profeții (cf. Mt 22, 37-40). Este ceea ce a dorit să înțelegem atunci când Domnul Isus l-a trimis pe Duhul Sfânt de două ori: o dată pe pământ fiind, pentru a sublinia iubirea față de aproapele, și a doua oară din înălțimile cerului, pentru a ne arăta iubirea de Dumnezeu. Dacă cineva poate explica altcumva această dublă dăruire a Duhului Sfânt, nu am nimic împotrivă, totuși eu nu mă îndoiesc de faptul că este vorba despre același Duh pe care Isus l-a dat după ce a suflat și despre care a zis imediat: „Mergeți, botezați toate popoarele în numele Tatălui, și al Fiului, și al Duhului Sfânt” (Mt 28, 19), cuvinte prin care Sfânta Treime este atât de explicit arătată. Deci este același Duh care a fost dat din ceruri la Cincizecime, adică 10 zile după ce Domnul s-a înălțat la ceruri. Cum ne-am putea închipui că nu este Dumnezeu cel care-l dă pe Duhul Sfânt? Sau mai bine zis ce mare Dumnezeu este acela care dă un Dumnezeu! Fiindcă niciunul din discipolii săi nu l-a dat vreodată pe Duhul Sfânt. Ei se rugau pentru ca Duhul Sfânt să coboare asupra acelora cărora ei impuneau mâinile, însă nu îl dădeau. Iar această tradiție, Biserica o practică până astăzi prin pontifii ei. Simon Magul însuși, dând bani apostolilor, nu zice: „Dați-mi și mie această putere” pentru ca să-l dau și eu pe Duhul Sfânt, ci „pentru ca asupra acelora cărora voi impune mâinile să-l primească pe Duhul Sfânt”. Iar mai sus, Scriptura nu spune: Simon văzând că apostolii îl dădeau pe Duhul Sfânt, ci spune: „Ori, Simon, văzând că, prin impunerea mâinilor apostolilor, Duhul Sfânt era dat” (Fap 8, 19, 18). Astfel, Domnul Isus nu doar l-a dat pe Duhul Sfânt ca Dumnezeu, dar l-a și primit ca om; de aceea ni se spune că era plin de har (cf. In 1, 14) și de Duhul Sfânt (cf. Lc 11, 52; 4, 1). Se mai scrie despre el în termeni și mai clari: „Fiindcă Dumnezeu l-a uns cu Duhul Sfânt” (Fap 10, 38), desigur nu cu ulei vizibil, ci prin har, simbolizat de parfumul cu care Biserica îi unge pe cei botezați. Însă Cristos nu a fost uns cu Duhul Sfânt în momentul botezului său, când Duhul Sfânt a coborât peste el sub chip de porumbel (cf. Mt 3, 16), moment în care a voit să prefigureze dinainte trupul său, adică Biserica ale cărei mădulare îl primesc pe Duhul Sfânt în principal prin botez, dar trebuie să înțelegem că a primit ungerea tainică și invizibilă atunci când Cuvântul lui Dumnezeu s-a făcut trup (cf. In 1, 14), adică atunci când natura umană, fără să fi meritat pentru vreo lucrare bună făcută înainte, a fost unită Cuvântului lui Dumnezeu în sânul Fecioarei, astfel încât să nu formeze decât o singură persoană. Iată de ce noi mărturisim că s-a născut din Duhul Sfânt și din Maria Fecioară. Fiindcă ar fi culmea absurdității să credem că nu l-a primit pe Duhul Sfânt decât la vârsta de 30 de ani, vârstă la care a fost botezat de Ioan (cf. Lc 3, 21-23). Trebuie să credem, dimpotrivă, că, dacă a venit la botez fără să fi fost atins de vreun păcat, nu a venit cu siguranță fără Duhul Sfânt. Într-adevăr, dacă stă scris cu privire la slujitorul și înaintemergătorul său Ioan: „El va fi plin de Duhul Sfânt din sânul mamei lui” (cf. Lc 1, 15), deoarece, chiar dacă este născut din femeie, l-a primit totuși pe Duhul Sfânt încă din sânul matern în care a fost format; ce-ar trebui să credem, ce-ar trebui să gândim despre Omul-Cristos, al cărui trup nu a fost conceput trupește, ci spiritual? Iar când se spune că a primit de la Tatăl său promisiunea Duhului Sfânt și că l-a răspândit asupra apostolilor (cf. Fap 2, 33), ne arată astfel că are cele două firi, firea omenească și firea divină, fiindcă l-a primit pe Duhul Sfânt ca om și la răspândit ca Dumnezeu. În ce ne privește, noi putem primi acest dar în măsura slăbiciunii noastre, însă nu-l putem răspândi asupra altora; doar ne putem ruga lui Dumnezeu, autorul acestui dar, să-l răspândească el însuși.

    Așadar, putem să ne întrebăm dacă, atunci când s-a născut Fiul, Duhul Sfânt era deja purces de la Tatăl sau nu, sau dacă purcede din amândoi după nașterea Fiului, în divinitate unde, știm prea bine, nu există timp? După cum am spus deja, acolo unde există timp, să ne întrebăm dacă voința apare în primul rând în sufletul uman, pentru ca mai apoi să căutăm obiectul care, odată descoperit, va lua numele de fiu. Care fiu, odată născut sau conceput, voința devine completă și își atinge odihna atingându-și scopul, astfel încât ceea ce era dorință pe când căuta, să devină iubire când o dobândește, iubirea provenind din două lucruri, adică din sufletul care joacă rolul de tată, dând naștere, și de cunoaștere care joacă rolul de fiu, ca fiind născută? Cu siguranță nu, nu putem pune asemenea întrebări acolo unde nimic nu începe cu timpul și nici nu se sfârșește în timp. De aceea, cel care poate înțelege că Fiul este născut din veșnicie din Tatăl, să înțeleagă de asemenea că Duhul Sfânt purcede din veșnicie din amândoi. La fel, cel care poate înțelege, conform cuvintelor Fiului: „După cum Tatăl are viața în sine însuși, tot la fel a dat Fiului să aibă viața în el” (In 5, 28), să înțeleagă de asemenea, zic, și faptul că Tatăl nu a dat viață unui Fiu până atunci fără viață, ci l-a născut în afara timpului, astfel încât viața pe care Tatăl a dat-o Fiului născându-l este co-veșnică vieții înseși a Tatălui care i-a dat-o; de asemenea, trebuie să se înțeleagă și faptul că, deoarece este în natura Tatălui ca Duhul Sfânt să purceadă din el, tot la fel a dat și Fiului său ca același Duh Sfânt să purceadă din el, dublă procesiune deopotrivă veșnică; iar atunci când spunem că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl, înțelegem în sensul că Tatăl de asemenea a dat și Fiului ca Duhul Sfânt să purceadă de la Fiul. Într-adevăr, dacă Fiul ține de la Tatăl tot ce are, ține de asemenea ca Duhul Sfânt să purceadă și de la el. Însă trebuie exclus de aici orice noțiune de timp care ar introduce anterioritate și posterioritate, fiindcă nici umbră de așa ceva atunci când vorbim de procesiune în sânul divinității.

    Cum vă închipuiți că n-ar fi absolut absurd să-l numim pe Duhul Sfânt fiul celor doi, deoarece, după cum, prin nașterea sa din Tatăl, Fiul are o esență veșnică și imuabilă, tot la fel, prin purcederea din amândoi, Duhul Sfânt are o fire veșnică și imuabilă? De aceea, dacă nu spunem că Duhul Sfânt este născut, nu îndrăznim să spunem nici că este nenăscut; evitând să folosim această expresie pentru a nu da de înțeles fie că ar exista doi tați în Sfânta Treime, fie că ar fi două persoane ce nu se disting una de cealaltă. Fiindcă doar Tatăl nu provine de la un altul; de aceea doar el este numit nenăscut, dacă nu în Scripturi, cel puțin în limbajul folosit de cei care discută despre un mister atât de măreț și încearcă să-l explice cum pot mai bine. Fiul este născut din Tatăl, iar Duhul Sfânt purcede în principal / principaliter de la Tatăl și, fără vreun interval de timp, deopotrivă de la Tatăl și de la Fiul. Am putea spune că este fiul Tatălui și al Fiului dacă – opinie pe care tot omul cu puțină judecată o respinge fără jenă – amândoi l-ar fi născut? Nicidecum! Duhul celor doi nu este așadar născut din cei doi, ci el purcede de la amândoi.

    Însă, cum în această co-veșnică, egală, netrupească, minunată neschimbată și indivizibilă Treime, este foarte dificil să distingem nașterea de purcedere, cei a căror inteligență nu este în măsură să se ridice mai sus, să se mulțumească de ceea ce am zis într-o zi într-o predică adresată poporului credincios iar mai apoi am pus-o în scris. După ce, între alte lucruri, am dat suficiente citate din Sfânta Scriptură pentru a dovedi că Duhul Sfânt purcede din amândouă persoanele divine, spuneam: „Deci, dacă Duhul Sfânt purcede de la Tatăl și de la Fiul, de ce a zis Fiul: Purcede de la Tatăl (In 15, 26)? De ce, credeți voi, dacă nu din obișnuința ce o are de a raporta tot ce îi aparține la Tatăl din care este născut? De aceea a zis: Învățătura mea nu este de la mine, ci este a aceluia care m-a trimis (In 7, 16). Așadar, dacă aici este vorba despre învățătura sa, chiar dacă el spune că nu este a lui, ci a Tatălui său, cu atât mai mult trebuie să înțelegem că Duhul Sfânt purcede și de la el, chiar dacă spune: Purcede de la Tatăl, fără să zică: Nu purcede de la mine? Așadar, cel care ține a fi Dumnezeu – fiindcă este Dumnezeu din Dumnezeu – adică și cel de la care Duhul Sfânt purcede, în consecință Duhul Sfânt ține de la Tatăl însuși ca el să purceadă și de la Fiul așa cum purcede de la Tatăl. Așa putem înțelege, într-o oarecare măsură – atât cât pot înțelege ființe ca noi – de ce nu putem spune că Duhul Sfânt este născut, ci el purcede, fiindcă, dacă l-am numi Fiu, atunci ar fi fiul celor două persoane, lucru ce ar fi o absurditate enormă. Fiindcă, pentru a fi fiul celor două persoane, trebuie să existe un tată și o mamă, și departe de noi să credem așa ceva între Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu Fiul. Mai mult, un fiu născut din oameni nu purcede de la tatăl său și de la mama sa în același timp; fiindcă, atunci când purcede de la tatăl în mamă, nu purcede de la mamă, iar când purcede de la mamă pentru a veni la ziuă, nu purcede de la tatăl. Însă, Duhul Sfânt nu purcede de la Tatăl în Fiul, apoi din Fiul pentru a sfinți creatura; totuși, purcede în același timp din unul și din celălalt, chiar dacă Tatăl i-a dat Fiului ca Duhul Sfânt să purceadă din el ca din Tatăl. Efectiv, nu putem spune că Duhul Sfânt nu este viață, în vreme ce credem că Tatăl este viață și Fiul de asemenea; de aceea, după cum Tatăl are viața în el însuși, și a dat Fiului să aibă viața în el însuși, tot la fel i-a dat ca viața să purceadă de la el, după cum purcede de la Tatăl” (Om la Ev. Ioan 99, 8-9). Am transcris aici acest text din predică, dar mă adresez credincioșilor, nicidecum necredincioșilor.

    Însă, dacă nu sunt în stare să vadă imaginea creată, să constate cât sunt de adevărate aceste trei facultăți care sunt în sufletul lor, care sunt trei fără a fi trei persoane, care toate trei aparțin aceluiași om care nu este decât o persoană, de ce nu cred ei ceea ce Sfintele Scripturi ne spun de Slăvita Treime, mai degrabă decât să ceară o explicație perfect clară cu privire la un mister care depășește rațiunea noastră slabă și neputincioasă? Sprijiniți pe o credință de nezdruncinat în Sfintele Scripturi, aceste mărturii demne de crezare, n-au decât să caute prin rugăciune, prin studiu și ducând o viață de virtute să lumineze inteligența lor, adică să vadă, atât cât este posibil, cu ochii spiritului ceea ce admit cu certitudinea credinței. Cine îi împiedică să facă asta? Sau mai bine spus cine nu-i îndeamnă? Însă dacă ei cred că trebuie să nege asemenea mistere, fiindcă inteligența lor oarbă nu le poate înțelege, ar trebui, în acest caz, ca orbii din naștere să nege existența soarelui? Lumina strălucește deci în întuneric, iar dacă în întunericul lor nu o înțeleg (cf. In 1, 5), nu au decât să fie luminați de darul lui Dumnezeu pentru a deveni credincioși și să înceapă să fie lumină cu referire la cei necredincioși; apoi, odată stabilită această temelie, să crească în ceea ce cred pentru ca să merite să vadă într-o zi rodul credinței lor. Fiindcă există lucruri pe care le credem cu certitudinea că nu le vom vedea niciodată. De pildă, nu-l vom vedea niciodată pe Cristos răstignit, și totuși, dacă nu credem în acest eveniment, care a avut loc, care a fost văzut, însă pe care nu trebuie să ne imaginăm că-l vom mai putea vedea vreodată, nu vom ajunge niciodată la Cristos așa cum trebuie să fie văzut pentru veșnicie. Cât privește această măreață, inefabilă, imaterială și imuabilă natură ce trebuie văzută într-un fel oarecare cu ochii inteligenței, în niciun loc privirea sufletului omenesc nu se exersează mai bine, sub simpla cârmuire a regulii credinței, decât în ceea ce omul însuși are în natura sa, care îl înalță deasupra celorlalte animale și care este superior altor părți ale sufletului său, adică în inteligența sa, deoarece inteligenței îi este dat să vadă până la un anumit punct în lucrurile invizibile; datorită ei, facultate interioară și judecătoare așezată pe un tron înălțat și cinstit, sensurile conduc toate întrebările să decidă și ea nu are niciun alt superior ei căruia să-i datoreze supunere și ascultare, decât Dumnezeu.

    Însă în mijlocul discuțiilor îndelungi cărora am căzut pradă și am îndrăznit să mărturisesc faptul că nu am zis nimic vrednic de această cinstită și negrăită Treime, însă știind că știința divină este într-un mod minunat cu mult deasupra mea iar eu nu o pot atinge (cf. Ps 138, 6), în vârtejul acestor discuții, zic, unde deci, suflete al meu, unde crezi că ești, unde te închini, unde ești în picioare, așteptând ca cel care a iertat toate nevredniciile să vindece toate stângăciile tale (cf. Ps 102, 3)? Recunoști, fără îndoială, că ești în acel han în care Samariteanul milostiv l-a condus pe cel care era lovit de nenumărate lovituri de către bandiții care l-au lăsat pe jumătate mort (cf. Lc 10, 30-34). Totuși ai văzut multe adevăruri, nu cu ochii care văd lucruri sensibile, însă cu cei care cer celui care spunea: „Fă-mă să vad dreptatea” (Ps 16, 2). Da, ai văzut adevăruri și le-ai cernut cu ajutorul luminii înseși care te-a făcut să le vezi; acum ridică-ți ochii până la acea lumină și fixeaz-o, dacă poți. Atunci vei vedea care este diferența între nașterea Cuvântului lui Dumnezeu și purcederea Darului lui Dumnezeu; de aceea Fiul unic a zis că Duhul Sfânt nu este născut din Tatăl – în caz contrar ar fi fratele său – însă purcede de la Tatăl. De aceea susținem că Duhul celor două persoane divine fiind o anume comunicare consubstanțială a Tatălui și a Fiului, nu poate – departe de noi o asemenea eroare – să fie numit fiu. Însă tu nu poți fixa acolo privirea ta, pentru a distinge clar acest mister, știu, nu poți. Eu spun adevărul, mi-l spun mie însumi, știu ceea ce îmi este imposibil, totuși această privire o descopăr în trei lucruri în care tu poți recunoaște o imagine a slăvitei Treimi, pe ca re nu o vei contempla cu o privire certă. Îți arată că există în tine un cuvânt adevărat atunci când este născut din știința ta, adică atunci când spui ceea ce știi, chiar dacă nu rostești nici prin cuvinte, nici cu gândirea, niciun cuvânt ce ar aparține unei limbi; de altfel, gândirea noastră este formată din ceea ce cunoaștem, apoi se naște în privirea gândirii o imagine perfect asemănătoare gândirii pe care memoria o ținea închisă, iar aceste două lucruri, ca și cum cel care ar spune tată și fiu sunt uniți prin voință sa iubirea care vine de la o terță instanță. Însă această voință purcede din gândire – căci nimeni nu dorește ceea ce ignoră complet existența sau natura – dar care totuși să nu fie imaginea gândirii; de aceea, faptul că găsim în acest lucru complet intelectual diferența dintre naștere și purcedere, deoarece a vedea prin gândire nu înseamnă același lucru cu a dori, sau a se bucura prin voință; este ceea ce vede și face distincția cel care are o asemenea capacitate. Această capacitate, ai avut-o, suflete al meu, chiar dacă nu ai știut prea bine să exprimi destul de clar prin limbaj ceea ce ai întrevăzut foarte greu prin ceața atât de deasă a imaginilor materiale care nu încetează să bântuie gândurile omului. Însă această lumină, care nu ești tu, te-a făcut să vezi că există o diferență între imaginile materiale ale obiectelor materiale și adevărul care apare inteligenței, când le-am îndepărtat. Aceste lucruri și multe altele sigure, această lumină le-a făcut să strălucească privirii tale interioare. Ce te împiedică așadar să le contempli cu o privire fixă, dacă nu infirmitatea ta? Și de unde vine această infirmitate, dacă nu de la nevrednicia ta? De aceea, cine va vindeca toate aceste slăbiciuni dacă nu cel care ți-a iertat toate nedreptățile tale? Trebuie, așadar, să isprăvesc această lucrare mai bine cu o rugăciune decât cu cuvinte.

    Doamne Dumnezeul nostru, credem în tine, Tată, Fiu și Duh Sfânt. Adevărul nu ar fi spus: „Mergeți și botezați în numele Tatălui, și al Fiului și al Duhului Sfânt” (Mt 28, 19), dacă nu ai fi existat ca Sfântă Treime. În plus, glasul divin nu ar fi spus: „Ascultă Israel: Domnul Dumnezeul tău este Dumnezeul Unic” (Dt 6, 4), dacă, în același timp Treime fiind, nu erai decât un singur Dumnezeu și Domn. Iar dacă tu, Dumnezeu Tatăl, ai fi existat în același timp ca Dumnezeu Tată, și Fiul tău Isus Cristos și Darul tău Duhul Sfânt, nu am fi citit în scrisorile adevărului: „Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său (Gal 4, 4; In 3, 17); iar tu, Fiule unic, nu ai fi spus despre Duhul Sfânt: „Cel pe care Tatăl îl va trimite în numele meu” (In 14, 26), și: „Cel pe care vi-l voi trimite de la Tatăl” (In 14, 26). Conformându-mă aceste reguli a credinței, atât cât am putut și cât mi-ai dat să pot, am dorit să văd cu ochii inteligenței ceea ce credeam; am dezbătut îndelung, m-am străduit mult, Doamne Dumnezeul meu, unica mea speranță, scuză-mă; nu ține seamă de oboseala care mă împiedică să te caut mai mult; ajută-mă să te caut cu și mai multă înflăcărare. Dă-mi tăria să te caut, tu care mi-ai dat bucuria să te aflu deja și speranța să te găsesc tot mai mult. Înaintea ta se află tăria și slăbiciunea mea; păstreaz-o pe prima, vindec-o pe a doua. Înaintea ta se află știința și ignoranța mea; acolo unde tu mi-ai deschis ușa, permite-mi să intru, acolo unde mi-ai închis-o, deschide-mi când voi bate; fă să-mi amintesc de tine, să te înțeleg, să te iubesc. Mărește în mine aceste două lucruri până ce mă vei converti în întregime. Știu că este scris: „Nu vei scăpa de păcat din cauza mulțimii cuvintelor tale” (Prov 10, 19). Dar să îngăduie cerul să nu deschid gura decât pentru a predica Cuvântul tău și să cânt laudele tale! Astfel, nu doar aș evita păcatul, dar aș dobândi și merite nestemate, chiar și în mulțimea cuvintelor. Fiindcă acest om pe care l-ai fericit nu ar fi dorit niciodată să sfătuiască răul fiului pe care l-a născut în credință și căruia îi scria: „Vestește cuvântul, insistă, la timp potrivit și la timp nepotrivit” (2 Tim 4, 2). Ar trebui să spun că nu putem acuza că a vorbit prea mult cel care vestea Cuvântul tău, Doamne, nu doar la timp potrivit, dar și la timp nepotrivit? Nu era nimic prea mult deoarece nu era decât ceea ce era necesar. Iartă-mă Doamne din cauza mulțimii cuvintelor cu care m-am luptat în interior, în sufletul meu atât de mizerabil în ochii mei, însă care caută refugiu în sânul milostivirii tale. Deoarece, atunci când gura mea tace, gândul meu nu rămâne în tăcere. Cel puțin dacă nu aș gândi decât la lucruri ce-ți sunt plăcute, nu ți-aș cere să mă eliberezi de prisosul cuvintelor. Însă multe din gândurile mele, așa cum le cunoști, sunt gândurile unui om, fiindcă sunt deșertăciune. Dă-mi harul să nu dau multă atenție, să le resping chiar și atunci când îmi ung sufletul și să nu adorm într-un fel de moleșeală. Să nu mă stăpânească niciodată aceste gânduri încât să lase amprenta asupra faptelor mele; însă, sub cârmuirea ta, judecata mea să fie în siguranță și conștiința mea la adăpost. Un înțelept, vorbind despre tine într-o carte intitulată Ecleziast, a spus: „Noi înmulțim cuvintele și nu izbutim; însă totul se reduce la un singur cuvânt: El însuși este totul” (Eccl 43, 29). Așadar, atunci când voi ajunge la tine, aceste cuvinte pe care le înmulțim fără rost, vor înceta, iar tu vei fi singur pentru totdeauna în toți; atunci vom ține împreună un singur discurs, lăudându-te cu toții împreună și vom fi uniți în tine. Doamne Dumnezeule Unul, Dumnezeu Treime, credincioșii să primească tot ce mi-a venit de la tine în aceste cărți; iar dacă există ceva ieșit din gândirea mea, te rog să mă ierți, tu și toți credincioșii tăi. Amin!


    votre commentaire
  • Scrisoarea lui Ariste către Philocrat este un document ce poate fi datat din jurul anului 100 î.C. în care autorul povestește felul minunat în care a fost tradus Pentateuhul, primele cinci cărți ale Bibliei, din ebraică în grecește, așa zisa traducere LXX - Septuaginta.

    Autorul - Flavius Josephus, în Antichități iudaice XII, 12-118, redă în integralitate acest text și ne spune, cu privire la autor, că este vorba despre un anume Ariste care scrie fratelui său Philocrat. Autorul susține a fi grec, adept al religiei Olimpului. În descrierea sa, Ariste păstrează un ton imparțial, dar admirativ în același timp, față de tradițiile evreilor. Scrisoarea pare a fi anterioară persecuțiilor inițiate de Antiochus IV Epifan, rege seleucid, în timp ce domnea pacea în Israel sub tatăl său, Antiochus al III-lea, zis cel Mare. În 1522, Luis Vives, în Civitate Dei Commentaria, cartea a XXII-a, arată că în realitate Ariste este un pseudonim în spatele căruia s-ar afla un evreu alexandrin.

    Conținutul - Demetrios de Phalere, fondatorul și responsabilul bibliotecii din Alexandria, propune regelui macedonian al Egiptului, Ptolemeu al II-lea Philadelph, să insiste pentru ca textele religioase ale evreilor să fie

    Scrisoarea lui Ariste către Philocrattraduse în grecește, iar un exemplar să ajungă și pe rafturile bibliotecii alexandrine. Ptolemeu ia contact cu Marele Preot al evreilor din acea vreme, Eleazar, căruia îi cere să-i trimită câte șase oameni înțelepți din fiecare trib pentru realizarea acestei lucrări. Preotul Eleazar dă curs dorinței lui Ptolemeu, iar acesta din urmă eliberează mai întâi toți sclavii evrei aflați în Egipt. Apoi poruncește să se ia cele mai bune măsuri pentru ca lucrarea traducerii să se facă în cele mai bune condiții. Eleazar îi trimite apoi 72 de învățați în literele ebraice și grecești deopotrivă. Regele îi primește cu mare fast la Alexandria, dă un ospăț care durează șapte zile, în timpul cărora împăratul pune întrebări fiecărui invitat în parte pe teme filosofice, teologice, morale, de guvernământ, etc. În fine, traducătorii se retrag pe o insulă, Pharos, în preajma portului din Alexandria, și timp de 72 de zile au lucrat pentru realizarea traducerii. Se dă citire textului tradus înaintea împăratului și a adunării evreilor alexandrini, la Curtea imperială. Se decide ca textul să nu sufere nicio modificare în viitor, Demetrios afirmând că traducerea este de inspirație divină. Astfel se admite că limba greacă este o limbă sacră în care Dumnezeu poate revela misterele sale.

    Redau aici, cred pentru prima dată, o traducere în limba română a acestei scrisori. Cu siguranță traducerea poate fi îmbunătățită, pe alocuri textul grec fiind destul de dificil de redat cu limpezime în limba română. De aceea am vrut ca textul original să apară în paralel cu traducerea iar cunoscătorii acestei limbi clasice să poată avea acces la document în limba greacă veche.

    Scrisoarea lui Ariste către Philocrat

     

    Text integral: grecește / românește 

     

    Verset

    Textul în grecește

    Traducere în românește

    1

    ξιολγου διηγσεως, Φιλκρατες, περ τς γενηθεσης μν ντυχας πρς λεζαρον τν τν ουδαων ρχιερα συνεσταμνης, δι τ σ περ πολλο πεποισθαι, παρ καστα πομιμνσκων, συνακοσαι περ ν πεστλημεν κα δι τ, πεπεραμαι σαφς κθσθαι σοι, κατειληφς ν χεις φιλομαθ διθεσιν,

    O descriere demnă de încredere, iubite Philocrat, a fost publicată pentru întâlnirea pe care am avut-o cu Eleazar, Marele Preot al evreilor, datorită interesului nestăpânit de a auzi un rezumat personal al misiunii noastre, conținutul și scopul ei. Detaliind fiecare aspect în parte, am încercat să-ți prezint o expunere clară, ținând seama de înclinația ta spre erudiție,

    2

    περ μγιστν στιν νθρπ, προσμανθνειν ε τι κα προσλαμβνειν, τοι κατ τς στορας, κα κατ ατ τ πργμα πεπειραμν. οτω γρ κατασκευζεται ψυχς καθαρ διθεσις, ναλαβοσα τ κλλιστα· κα πρς τ πντων κυριτατον νενευκυα τν εσβειαν πλανε κεχρημνη καννι διοικε.

    lucru care este o calitate măreață pentru tot omul ce caută neîncetat a îmbunătăți bagajul de cunoștințe și de înțelegere, fie citind rezumate făcute de alții, fie din experiențe personale. Astfel se dobândește o dispoziție curată a spiritului, atingând cele mai nobile scopuri, și care, înclinate spre pietate, scopul sublim, se guvernează adoptând o regulă ce nu poate da greș.

    3

    Τν προαρεσιν χοντες μες πρς τ περιργως τ θεα κατανοεν, αυτος πεδκαμεν ες τν προειρημνον νδρα πρεσβεαν, καλοκαγαθίᾳ κα δξ προτετιμημνον π τε τν πολιτν κα τν λλων, κα κατακεκτημνον μεγστην φλειαν τος σν αυτ κα τος κατ τος λλους τπους πολταις, πρς τν ρμηνεαν το θεου νμου, δι τ γεγρφθαι παρ ατος ν διφθραις βραϊκος γρμμασιν.

    Scopul este bineînțeles consacrat studiului, în particular al lucrurilor referitoare la Dumnezeu, și m-am oferit ca ambasador să merg la acest om, a cărei integritate și reputație i-au câștigat o cinste deosebită în ochii cetățenilor și a altora și care a dobândit un foarte mare avantaj pentru propriul său anturaj și pentru cetățenii din alte ținuturi. Ambasada avea drept scop traducerea legii divine, din cauza scrierii ei pe pergament în caractere ebraice.

    4

    ν δ κα ποιησμεθα μες σπουδ, λαβντες καιρν πρς τν βασιλα περ τν μετοικισθντων ες Αγυπτον κ τς ουδαας π πατρς το βασιλως, πρτως κεκτημνου τν τε πλιν κα κατ τν Αγυπτον παρειληφτος. ξιν στι κα τατ σοι δηλσαι.

    Am realizat această lucrare cu mare elan, considerând-o drept ceva normal vizavi de împărat, cu privire la cei deportați din Iudeea în Egipt de împărat, tatăl lor, care a fost și fondatorul orașului și care a pus mâna pe guvernarea Egiptului. E necesar să-ți spun și acest lucru numaidecât,

    5

    ππεισμαι γρ σε μλλον χοντα πρσκλισιν πρς τν σεμντητα κα τν τν νθρπων διθεσιν τν κατ τν σεμνν νομοθεσαν διεξαγντων, περ ν προαιρομεθα {δηλον, σμνως σε} κοσεσθαι, προσφτως παραγεγενημνον κ τς νσου πρς μες, κα βουλμενον συνακοειν σα πρς πισκευν ψυχς πρχει.

    deoarece sunt convins că tu ești mai înclinat spre pietate, iar atitudinea celor care trăiesc după legea sfântă, pe care, știind că tu mă ascuți cu bucurie, îmi propun să o fac cunoscută, fiindcă ai binevoit să-mi faci o vizită specială, venind din îndepărtata-ți insulă și dorești să auzi de la mine lucruri referitoare la zidirea sufletească.

    6

    κα πρτερον δ διεπεμψμην σοι περ ν νμιζον ξιομνημονετων εναι τν ναγραφν, ν μετελβομεν παρ τν κατ τν λογιωττην Αγυπτον λογιωττην ρχιερων περ το γνους τν ουδαων.

    Ți-am trimis mai înainte descrierea cu privire la ceea ce eu consideram ca fiind cel mai important. La rândul meu am primit această descriere despre poporul evreu de la cei mai renumiți Mari Preoți din renumitul ținut al Egiptului.

    7

    φιλομαθς γρ χοντ σοι περ τν δυναμνων φελσαι δινοιαν δον στ μεταδιδναι, μλιστα μν πσι τος μοοις, πολλ δ μλλον σο γνησαν χοντι τν αρεσιν, ο μνον κατ τ συγγενς δελφ καθεσττι τν τρπον, λλ κα τ πρς τ καλν ρμ τν ατν ντα μν.

    Deoarece îți place să auzi lucruri înălțătoare pentru suflet, am considerat, drept o datorie, să împărtășesc acest lucru cu toți oamenii care gândesc la fel, cu atât mai mult cu tine, care ești sufletul-pereche, fiind, nu doar un frate de sânge prin caracter, ci și în căutarea frumuseții, cum sunt și eu,

    8

    χρυσο γρ χρις κατασκευ τις λλη τν τετιμημνων παρ τος κενοδξοις φλεισαν οκ χει τν ατν, σον παιδεας γωγ κα  περ τοτων φροντς. να δ μ περ τν προλεγομνων μηκνοντες δλεσχν τι ποιμεν, π τ συνεχς τς διηγσεως πανξομεν.

    fiindcă valoarea  aurului sau al oricărei comori jefuite de cineva, care nu are nimic în cap, nu are același preț în raport cu importanța culturii și protecției acestor lucruri. Însă, din teama de a mă lungi prea mult cu această introducere și a mă pierde în discuții inutile, voi trece acum la partea esențială a descrierii mele.

    9

    Κατασταθες π τς το βασιλως βιβλιοθκης Δημτριος Φαληρες χρηματσθη πολλ διφορα πρς τ συναγαγεν, ε δυνατν, παντα τ κατ τν οκουμνην βιβλα· κα ποιομενος γορασμος κα μεταγραφς π τλος γαγεν, σον φ αυτ τν το βασιλως πρθεσιν.

    Atunci când a fost numit responsabil al bibliotecii împărătești, Demetrius din Phalerum a dus mai multe tratative pentru a aduna, pe cât posibil, toate cărțile importante ale lumii. Prin cumpărări și traduceri, a dus la îndeplinire, atât cât i-a stat în putință, planul împăratului. 

    10

    παρντων ον μν ρωτηθες Πσαι τινς μυριδες τυγχνουσι βιβλων; επεν πρ τς εκοσι, βασιλε· σπουδσω δ ν λγ χρν πρς τ πληρωθναι πεντκοντα μυριδας τ λοιπ. προσγγελται δ μοι κα τν ουδαων νμιμα μεταγραφς ξια κα τς παρ σο βιβλιοθκης εναι.

    Eram prezent atunci când a fost întrebat: „Câte mii de cărți sunt acum (în biblioteca împărătească)? El răspunse: „Mai bine de 200.000, Împărate. Voi lua măsurile necesare pentru a crește cât mai repede numărul lor la 500.000. Mi s-a spus că legile evreilor ar merita să fie traduse și incluse în biblioteca Măriei Voastre”. 

    11

    Τ τ κωλον ον, επεν, στ σε τοτο ποισαι; πντα γρ ποττακτα σοι τ πρς τν χρεαν. δ Δημτριος επεν ρμηνεας προσδεται· χαρακτρσι γρ δοις κατ ουδαων χρνται, καθπερ Αγπτιοι τ τν γραμμτων θσει, καθ κα φωνν δαν χουσιν. πολαμβνονται Συριακ χρσθαι· τ δ οκ στιν, λλ τερος τρπος.Μεταλαβν δ καστα βασιλες επε γραφναι πρς τν ρχιερα τν ουδαων, πως τ προειρημνα τελεωσιν λβ.

    „Ce te împiedică să faci asta?, l-a întrebat împăratul. Totul se află la dispoziția ta pentru a realiza acest proiect”. Demetrius i-a zis: „Este necesară o traducere. Ei folosesc litere specifice limbii iudaice, la fel cum egiptenii dau formă literelor lor conform cu limba lor. Evreii ar trebui să folosească limba siriacă, însă nu este cazul, fiindcă este o altă formă de limbaj”. Împăratul, reluând fiecare punct în parte, a poruncit ca o scrisoare să fie scrisă Marelui Preot al evreilor pentru ca proiectul menționat mai sus să fie dus la bun sfârșit. 

    12

    νομσας δ γ καιρν εναι περ ν πολλκις ξικειν Σωσβιν τε τν Ταραντνον κα νδραν, τος ρχισωματοφλακας, περ τς πολυτρσεως τν μετηγμνων κ τς ουδαας π το πατρς το βασιλως—κενος γρ πελθν τ κατ κολην Συραν κα Φοινκην παντα, συγχρμενος εημερίᾳ μετ νδρεας, τος μν μετκιζεν, ος δ χμαλτιζε, φβ πντα ποχερια ποιομενος· ν σ κα πρς δκα μυριδας κ τς τν ουδαων χρας ες Αγυπτον μετγαγεν,

    Am considerat că era o ocazie prielnică referitor la unele lucruri despre care mă sfătuiam deseori cu Sosibius din Tarente și cu Andreas, principalele gărzi de corp, cu privire la eliberarea celor care fuseseră deportați din Iudeea de către tatăl împăratului. Acesta cucerise tot ținutul Coelei-Siria și Feniciei și, datorită unor succese militare, îi deportase pe unii dintre locuitorii acestor ținuturi, iar pe alții îi făcuseră prizonieri și a domnit peste toți inspirând frică. Procedând astfel, a scos afară din țară evrei pentru a-i conduce în Egipt, circa 100.000 de oameni, 

    13

    φ ν σε τρες μυριδας καθοπλσας νδρν κλεκτν ες τν χραν κατκισεν ν τος φρουροις (δη μν κα πρτερον κανν εσεληλυθτων σν τ Πρσ, κα πρ τοτων τρων συμμαχιν ξαπεσταλμνων πρς τν τν Αθιπων βασιλα μχεσθαι σν Ψαμμιτχ λλ ο τοσοτοι τ πλθει παρεγενθησαν, σους Πτολεμαος το Λγου μετγαγε)·

    dintre care a înrolat în armată circa 30.000 de bărbați și i-a rânduit în toată țara în punctele cheie de conflict. (În trecut deja, un bun număr dintre ei intraseră în țară cu perșii și, înaintea lor, alte trupe armate fuseseră trimise ca să lupte cu Psammitichus împotriva împăratului etiopienilor, însă nu erau atât de numeroși ca cei care fuseseră aduși de Ptolemeu, fiul lui Lagos). 

    14

    καθς δ προεπομεν, πιλξας τος ρστους τας λικαις κα ῥώμ διαφροντας καθπλισε, τ δ λοιπν χμα πρεσβυτρων κα νεωτρων, τι δ γυναικν, εασεν ες τν οκεταν, οχ οτως τ προαιρσει κατ ψυχν χων, ς κατακρατομενος π τν στρατιωτν, δι ς πεποηντο χρεας ν τος πολεμικος γσιν—μες δ πε τινα παρερεσιν ες τν πλυσιν ατν πελβομεν, καθς προδεδλωται, τοιοτοις χρησμεθα λγοις πρς τν βασιλα.

    După cum am amintit mai sus, i-a ales pe cei mai buni, în floarea tinereții și vestiți prin forța lor, pe care i-a înarmat. Pe ceilalți locuitori, bătrâni, copii și femei, i-a trimis în sclavie, nu printr-o decizie personală ca să sufere o asemenea soartă, ci deoarece trupele l-au convins să ia această decizie datorită victoriilor dobândite în diferite bătălii. Așadar, atunci când ocazia s-a ivit pentru a-i elibera, după cum am pomenit mai sus, am rostit următorul discurs înaintea împăratului. —

    15

    μποτε λογον  λγχεσθαι π ατν τν πραγμτων, βασιλε. τς γρ νομοθεσας κειμνης πσι τος ουδαοις, ν μες ο μνον μεταγρψαι πινοομεν, λλ κα διερμηνεσαι, τνα λγον ξομεν πρς ποστολν, ν οκεταις παρχντων ν τ σ βασιλείᾳ πληθν κανν; λλ τελείᾳ κα πλουσίᾳ ψυχ πλυσον τος συνεχομνους ν ταλαιπωραις, κατευθνοντς σου τν βασιλεαν το τεθεικτος ατος θεο τν νμον, καθς περιεργασμαι.

    „Împărate, nu este bine să treci prin niște evenimente fără a învăța nimic de la ele. Legile au fost stabilite pentru toți evreii, iar planul nostru nu este doar acela de a le traduce dar și de a le interpreta; dimpotrivă, cum vom putea justifica misiunea noastră atâta vreme cât mulți oameni sunt supuși puterii tale? Însă, datorită sufletului tău bun și milostiv, eliberează-i pe cei care trăiesc în mizerie; același Dumnezeu care le-a dat lor legea va face ca împărăția ta să sporească, după cum m-am străduit să-ți demonstrez. 

    16

    τν γρ πντων ππτην κα κτστην θεν οτοι σβοντα, ν κα πντες, μες δ, βασιλε, προσονομζοντες τρως Ζνα κα Δα· τοτο δ οκ νοικεως ο πρτοι διεσμαναν, δι ν ζωοποιονται τ πντα κα γνεται, τοτον πντων γεσθα τε κα κυριεειν. περηρκς δ σμπαντας νθρπους τ λαμπρτητι τς ψυχς πλυσιν ποησαι τν νεχομνων τας οκεταις.

    Acești oameni îl adoră pe Dumnezeu, protectorul și creatorul tuturor, pe care toți oamenii îl adoră, chiar și noi înșine, Împărate, doar că zeii noștri poartă nume diferite. Se numesc Zeus și Jupiter. Oamenii de la începuturi, vrând să arate asta, au demonstrat că cel prin care toți trăiesc și de care sunt toți creați este Stăpânul și Domnul tuturor. Deoarece tu îi depășești pe toți oamenii datorită bunătății sufletului tău, te rog, așadar, să-i eliberezi pe care sunt ținuți sclavi”. 

    17

    οδ πολν χρνον πισχν, κα μν κατ ψυχν πρς τν θεν εχομνων, τν δινοιαν ατο κατασκευσαι πρς τ τος παντας πολυθναι (κτσμα γρ ν θεο τ γνος τν νθρπων κα μεταλλοιοται κα τρπεται πλιν π ατο· δι πολλαχς κα ποικλως πεκαλομην τν κυριεοντα κατ καρδαν, να συναναγκασθ, καθς ξουν, πιτελσαι·

    Nu am stat prea mult pe gânduri și am început să ne rugăm lui Dumnezeu cu multă credință pentru a înmuia inima împăratului și a-i elibera pe toți sclavii. Omenirea este creația lui Dumnezeu, este transformată și convertită de el. De aceea, prin neînchipuite feluri, l-am rugat pe Domnul din toată inima mea pentru a-l convinge pe împărat să ducă la îndeplinirea cererea mea. 

    18

    μεγλην γρ εχον λπδα, περ σωτηρας νθρπων προτιθμενος λγον, τι τν πιτλειαν θες ποισει τν ξιουμνων· γρ πρς δικαιοσνην κα καλν ργων πιμλειαν ν σιτητι νομζουσιν νθρωποι ποιεν, κατευθνει τς πρξεις κα τς πιβολς κυριεων πντων θες),

    Aveam multe speranțe, dând argumente în favoarea mântuirii oamenilor, că Dumnezeu se îngrijește să ne îndeplinească toate rugămințile în măsura în care, indiferent de ceea ce oamenii cred că pot face în credință pe calea dreptății și grijii pe care o dăm faptelor bune, Domnul Dumnezeu este cel care cârmuiește toate faptele și intențiile lor. 

    19

    δ διανακψας κα προσβλψας λαρ τ προσπ Πσας πολαμβνεις μυριδας σεσθαι; φη. παρεστς δ νδρας πεφνατο Βραχε πλεον μυριδων δκα. δ, Μικρν γε, επεν, ριστας μς ξιο πργμα. Σωσβιος δ κα τν παρντων τινς τοτ επον· Κα γρ ξιν στι τς σς μεγαλοψυχας, πως χαριστριον ναθ τ μεγστ θε τν τοτων πλυσιν. μεγστως γρ τετιμημνος π το κρατοντος τ πντα κα δεδοξασμνος πρ τος προγνους, ε κα μγιστα ποισεις χαριστρια, καθκν στι σοι.

    (Împăratul) și-a ridicat ochii și, privindu-mă cu o privire blândă, mi-a zis: „Cam câte mii de oameni crezi că sunt?” Andreas, ridicându-se, i-a zis: „Un pic mai mult de 100.000”. A spus: „Este o cerere foarte consistentă pe care mi-o face Ariste”. Sosibius și unele persoane prezente au spus: „Este spre cinstea Măriei Tale, Împărate, să oferi eliberarea acestor oameni drept act de mulțumire față de Dumnezeul cel Prea-înalt, tu care ești atât de cinstit de Domnul tuturor și slăvit mai mult decât toți strămoșii tăi și, deci, dacă-ți arăți milostivirea într-un fel și mai măreț, este o faptă ce ți se potrivește de minune”.

    20

    διαχυθες δ ε μλα τος ψωνοις επε προσθεναι, κα σματος κστου κομζεσθαι δραχμς εκοσι, κα περ τοτων κθεναι πρσταγμα, τς δ πογραφς ποιεσθαι παρ ατ, μεγαλεως χρησμενος τ προθυμίᾳ, το θεο τν πσαν πιτελσαντος μν προαρεσιν, κα συναναγκσαντος ατν πολυτρσαι μ μνον τος συνεληλυθτας τ στρατοπδ το πατρς, λλ κα ε τινες προσαν, μετ τατα παρεισχθησαν ες τν βασιλεαν. πρ τ τετρακσια τλαντα τν δσιν πφαινον εναι.

    Împăratul a fost bulversat cu totul și a poruncit o mărire a soldei militarilor și plata a 20 de drahme pentru fiecare sclav și publicarea unui decret cu privire la aceste chestiuni și, în consecință, constituirea unui registru. Și-a arătat zelul la scară largă, Dumnezeu fiind cel care îndeplinea toate rugămințile noastre și împăratul a mers până acolo încât să-i elibereze, nu doar pe cei care au intrat în Împărăția lui cu armata tatălui, dar și pe cei care erau deja înainte sau care au ajuns mai apoi. Mărinimia Împăratului s-a ridicat la mai bine de 400 talanți. 

    21

    κα το προστγματος δ τ ντγραφον οκ χρηστον οομαι κατακεχωρσθαι. πολλ γρ μεγαλομοιρα φανερωτρα κα εδηλος σται το βασιλως, το θεο κατισχοντος ατν ες τ σωτηραν γενσθαι πλθεσιν κανος.

    Cât privește copia decretului, cred că înregistrarea are o valoare deloc neglijabilă, deoarece mărinimia împăratului s-a dovedit în mod clar pe măsură ce Dumnezeu îi va da tăria să dea salvarea la o mare mulțime de oameni. 

    22

    ν δ τοιοτο· Το βασιλως προστξαντος—σοι τν συνεστρατευμνων τ πατρ μν ες τος κατ Συραν κα Φοινκην τπους πελθντες τν τν ουδαων χραν γκρατες γνοντο σωμτων ουδαϊκν κα τατα διακεκομκασιν ες τε τν πλιν κα τν χραν κα πεπρκασιν τροις, μοως δ κα ε τινες προσαν κα μετ τατ εσιν εσηγμνοι τν τοιοτων, πολειν παρ χρμα τος χοντας, κομιζομνους ατκα κστου σματος δραχμς εκοσι, τος μν στρατιτας τ τν ψωνων δσει, τος δ λοιπος π τς βασιλικς τραπζης.

    Decretul suna cam așa: „Prin poruncă imperială – toți cei care au întărit rândurile armatei părinților noștri în ținuturile Siriei și Feniciei și care, atunci când armatele au înaintat în ținuturile evreilor, au devenit stăpâni peste oamenii evrei, pe care i-au adus în oraș sau în țară sau au fost vânduți la alții, precum și cei care erau deja aici înaintea cuceririlor sau au fost aduși după – cei care stăpânesc peste acești oameni trebuie numaidecât să-i elibereze, primind în schimb, pentru fiecare persoană, 20 de drahme, banii fiind dați, în cazul soldaților, atunci când li se dă solda, iar pentru ceilalți să se ia din trezoreria statului. 

    23

    νομζομεν γρ κα παρ τν το πατρς μν βολησιν κα παρ τ καλς χον χμαλωτεσθαι τοτους, δι δ τν στρατιωτικν προπτειαν τν τε χραν ατν κατεφθρθαι κα τν τν ουδαων μεταγωγν ες τν Αγυπτον γεγονναι· καν γρ ν παρ τ πεδον γεγονυα κ τν στρατιωτν φλεια· δι παντελς νεπιεικς στι κα  τν νθρπων καταδυναστεα.

    Deoarece sunt de părere că aceștia au fost făcuți prizonieri într-un mod abuziv, contrar dorințelor tatălui meu, și că o acțiune militară excesiv radicală și antrenată pentru a distruge pământurile lor și transferul evreilor în Egipt. Ajutorul dat soldaților era suficient iar sclavia acestor oameni este așadar complet inechitabilă. 

    24

    πσιν ον νθρποις τ δκαιον πονμειν μολογομενοι, πολλ δ μλλον τος λγως καταδυναστευομνοις, κα κατ πν κζητοντες τ καλς χον πρς τε τ δκαιον κα τν κατ πντων εσβειαν, προστετχαμεν σα τν ουδαϊκν στι σωμτων ν οκεταις {πανταχ} καθ ντινον τρπον ν τ βασιλείᾳ, κομιζομνους τος χοντας τ προκεμενον κεφλαιον πολειν, κα μηδνα κακοσχλως περ τοτων μηδν οκονομεν· τς δ πογραφς ν μραις τρισν, φ ς μρας κκεται τ πρσταγμα, ποιεσθαι πρς τος καθεσταμνους περ τοτων, καταδεικνντας εθ κα τ σματα.

    Mi-am dobândit reputația de a face dreptate tuturor oamenilor, cu atât mai mult celor care sunt subjugați fără motiv bine întemeiat. Obiectivul meu principal este acela de a promova dreptatea și credința în toate lucrurile. De aceea, am decretat că toți oamenii evrei ținuți sclavi pretutindeni în imperiu, indiferent din ce cauză, să fie eliberați, stăpânii lor să primească plata indicată mai sus și nimeni să nu trateze cu ușurință aceste probleme. Trei zile după ziua publicării acestui decret, stăpânii vor da registre persoanelor împuternicite cu această misiune, oferind detalii precise acestor funcționari. 

    25

    διειλφαμεν γρ κα μν συμφρειν κα τος πργμασι τοτ πιτελεσθναι. τν δ βουλμενον προσαγγλλειν περ τν πειθησντων, φ  το φανντος νχου τν κυραν ξειν· τ δ πρχοντα τν τοιοτων ες τ βασιλικν ναληφθσεται.

    Am considerat că este în interesul nostru și al afacerilor imperiale ca această problemă să fie rezolvată. Toți cei care doresc pot da informații cu privire la oamenii care nu se supun prezentului decret, fiind bine știut faptul că vor fi supuși sancțiunilor toți acuzații dacă vor fi recunoscuți vinovați; bunurile acestor oameni vor fi confiscate în trezoreria statului”. 

    26

    εσδοθντος το προστγματος, πως παναγνωσθ τ βασιλε, τ λλα πντ χοντος πλν το Κα ε τινες προσαν κα μετ τατα εσηγμνοι εσι τν τοιοτων, ατς τοτο βασιλες προσθηκε, μεγαλομοιρίᾳ κα μεγαλοψυχίᾳ χρησμενος, κλευσ τε τν διαφρων δσιν θραν οσαν πομερσαι τος πηρταις τν ταγμτων κα βασιλικος τραπεζταις.

    Acest decret a fost supus împăratului pentru a fi citit. Totul era identic cu privire la toate punctele, în afară de clauza: „precum și pentru toți cei care au fost aduși după”, clauză pe care însuși împăratul a adăugat-o cu propria lui mână, arătând astfel mărinimia bunătății lui. A poruncit, de asemenea, ca un dar generos pentru cheltuieli să fie împărțit între domesticii trupelor și bancherii împărătești. 

    27

    οτω δοχθν κεκρωτο ν μραις πτ· πλεον δ ταλντων ξακοσων ξκοντα δσις γεγνει. πολλ γρ κα τν πιμαστιδων τκνων σν τας μητρσιν λευθεροντο. προσανενεχθντος ε κα περ τοτων εκοσαδραχμα δοθσεται, κα τοτ κλευσεν βασιλες ποιεν, λοσχερς περ το δξαντος παντ πιτελν.

    Odată ce au fost decise lucrurile, decretul a fost pus în practică în șapte zile. Darul s-a ridicat la mai bine de 160 de talanți. Un mare număr de prunci a fost eliberat odată cu mamele lor. Exista o propunere suplimentară în decret, și anume, 20 de drahme trebuia să fie date pentru aceștia, iar împăratul a poruncit ca decizia să fie numaidecât pusă în execuție, punând astfel în aplicație toate detaliile politicii lui. 

    28

    ς δ κατεπρχθη τατα, τν Δημτριον κλευσεν εσδοναι περ τς τν ουδαϊκν βιβλων ναγραφς. πντα γρ δι προσταγμτων κα μεγλης σφαλεας τος βασιλεσι τοτοις δικετο, κα οδν περριμμνως οδ εκ. διπερ κα τ τς εσδσεως κα τ τν πιστολν ντγραφα κατακεχρικα, κα τ τν πεσταλμνων πλθος κα τν κστου κατασκευν, δι τ μεγαλομοιρίᾳ κα τχν διαφρειν καστον ατν. τς δ εσδσες στιν ντγραφον τδε·

    Odată îndeplinite acestea, împăratul a poruncit lui Demetrius să facă un raport cu privire la cărțile evreilor. Toate măsurile au fost luate de acest împărat prin astfel de edicte, pe care le-a dus la îndeplinire în cele mai mici detalii, fără a fi neglijat sau uitat ceva. Din acest motiv, am înregistrat copiile raportului și scrisorilor, precum și numărul celor care au fost date și statutul fiecăreia în parte, deoarece fiecare era deosebit de înțeleaptă datorită tehnicii și bunătății împăratului. Copia raportului este următoarea:

    29

    Βασιλε μεγλ παρ Δημητρου. προστξαντς σου, βασιλε, περ τν πολιπντων ες τν συμπλρωσιν τς βιβλιοθκης βιβλων, πως πισυναχθ, κα τ διαπεπτωκτα τχ τς προσηκοσης πισκευς, πεποιημνος ο παρργως τν ν τοτοις πιμλειαν, προσαναφρω σοι τδε.

    „Măritului Împărat, din partea lui Demetrius. Porunca Măriei Tale, cu privire la colecția volumelor ce lipsesc și care sunt necesare în biblioteca imperială, precum și a articolelor care, din întâmplare, nu ar corespunde condițiilor impuse, vă mărturisesc faptul că am acordat cea mai mare importanță acestei misiuni, iar acum vă prezint raportul după cum urmează: 

    30

    το νμου τν ουδαων βιβλα σν τροις λγοις τισν πολεπει· τυγχνει γρ βραϊκος γρμμασι κα φων λεγμενα, μελστερον δ, κα οχ ς πρχει, σεσμανται, καθς π τν εδτων προσαναφρεται· προνοας γρ βασιλικς ο ττευχε.

    Manuscrisele legii iudaice, precum și alte câteva manuscrise, lipsesc din bibliotecă, fiindcă aceste lucrări sunt scrise cu litere și în limbă ebraică. Însă au fost transcrise într-un fel cam neglijent, nu așa cum ar fi trebuit să fie, conform raportului experților, și de aceea nu au primit avizul împărătesc. 

    31

    δον δ στι κα ταθ πρχειν παρ σοι διηκριβωμνα, δι τ κα φιλοσοφωτραν εναι κα κραιον τν νομοθεσαν τατην, ς ν οσαν θεαν. δι πρρω γεγνασιν ο τε συγγραφες κα ποιητα κα τ τν στορικν πλθος τς πιμνσεως τν προειρημνων βιβλων, κα τν κατ ατ πεπολιτευμνων [κα πολιτευομνων] νδρν, δι τ γνν τινα κα σεμνν εναι τν ν ατος θεωραν, ς φησιν καταος  βδηρτης.

    Aceste cărți trebuie să fie numaidecât pe rafturile bibliotecii într-o versiune exactă, deoarece această legislație, după cum ne-am putea aștepta, datorită naturii ei divine, este profund filosofică și autentică. Scriitorii, poeții și întreaga armată a istoricilor au ezitat așadar să se refere la cărțile mai sus menționate și la  oamenii din trecut și din prezent care se aflau, în mare parte, numiți în aceste cărți, deoarece viziunea lor este sacră și sfințită, după cum spune Hecateus din Abdera. 

    32

    ἐὰν ον φανηται, βασιλε, γραφσεται πρς τν ρχιερα τν ν εροσολμοις, ποστελαι τος μλιστα καλς βεβιωκτας κα πρεσβυτρους ντας νδρας, μπερους τν κατ τν νμον τν αυτν, φ κστης φυλς ξ, πως τ σμφωνον κ τν πλεινων ξετσαντες κα λαβντες τ κατ τν ρμηνεαν κριβς, ξως κα τν πραγμτων κα τς σς προαιρσεως, θμεν εσμως. ετχει δι παντς.

    Dacă aprobi, Mărite Împărate, o scrisoare va fi trimisă Marelui Preot din Ierusalim, cerându-i să trimită oameni a căror viață este cât mai exemplară și cât mai matură posibil, competenți în materie de drept, câte șase din fiecare tribut, pentru ca, după examinarea textului aprobat de majoritate și după terminarea unei traduceri exacte, să putem produce o versiune excepțională într-un fel demn, atât cât privește conținutul, cât și obiectivul Măriei Tale. La revedere, Împărate”. 

    33

    Τς δ εσδσεως τατης γενομνης, κλευσεν βασιλες γραφναι πρς τν λεζαρον περ τοτων, σημναντας κα τν γενομνην πολτρωσιν τν αχμαλτων. δωκε δ κα ες κατασκευν κρατρων τε κα φιαλν κα τραπζης κα σπονδεων χρυσου μν λκς τλαντα πεντκοντα κα ργυρου τλαντα βδομκοντα κα λθων κανν τι πλθος—κλευσε δ τος ισκοφλακας τος τεχνταις, ν ν προαιρνται, τν κλογν διδναι—κα νομσματος ες θυσας κα λλα πρς τλαντα κατν.

    La primirea acestui raport, împăratul a poruncit ca o scrisoare să-i fie trimisă lui Eleazar cu privire la acest subiect, anunțând în același timp eliberarea efectivă a prizonierilor. De asemenea, a oferit un cadou, consistând în cupe și farfurii, precum și o masă și vase de jertfă, cântărind circa 50 de talanți de aur, 70 talanți de argint și un număr impresionant de pietre scumpe; a dat poruncă colectorilor de impozite să-i lase pe artizani să aleagă tot ce și-ar dori precum și bani pentru sacrificii și alte nevoi, circa 100 de talanți. 

    34

    δηλσομεν δ σοι περ τς κατασκευς, ς ν τ τν πιστολν ντγραφα διλθωμεν. ν δ  το βασιλως πιστολ τν τπον χουσα τοτον·

    Voi arăta detaliile dispozițiilor după ce voi atașa copiile scrisorilor. Scrisoarea Împăratului suna cam așa: 

    35

    Βασιλες Πτολεμαος λεαζρ ρχιερε χαρειν κα ρρσθαι. πε συμβανει πλεονας τν ουδαων ες τν μετραν χραν κατκσθαι γενηθντας νασπστους κ τν εροσολμων π Περσν, καθ ν πεκρτουν χρνον, τι δ κα συνεληλυθναι τ πατρ μν ες τν Αγυπτον αχμαλτους·

    Împăratul Ptolemeu, către suveranul Mare Preot Eleazar, salutări cordiale. Este o realitate faptul că mare număr de evrei s-a instalat în țara noastră după ce au fost dezrădăcinați din Ierusalim de perși, pe vremea când aceștia erau în forță, și care au venit în Egipt cu tatăl meu ca prizonieri. 

    36

    φ ν πλεονας ες τ στρατιωτικν σνταγμα κατεχρισεν π μεζοσι μισθοφοραις, μοως δ κα τος προντας κρνας πιστος φρορια κτσας πδωκεν ατος, πως τ τν Αγυπτων θνος φβος [μ] χ δι τοτων· κα μες δ παραλαβντες τν βασιλεαν φιλανθρωπτερον παντμεν τος πσι, πολ δ μλλον τος σος πολταις—

    Pe mulți dintre ei i-a angajat în forțele armate, dându-le un salariu generos și, de asemenea, după ce i-a judecat pe vechii combatanți vrednici de încredere, a zidit clădiri speciale pentru ei pentru a împiedica prejudecățile din partea locuitorilor Egiptului. Acum, după ce eu am moștenit tronul, adopt o atitudine mai liberală cu privire la toți supușii mei, în particular cu privire la concetățenii tăi. 

    37

    πρ δκα μυριδας αχμαλτων λευθερκαμεν, ποδντες τος κρατοσι τν κατ ξαν ργυρικν τιμν, διορθομενοι κα ε τι κακς πρχθη δι τς τν χλων ρμς, διειληφτες εσεβς τοτο πρξαι, κα τ μεγστ θε χαριστικν νατιθντες, ς μν τν βασιλεαν ν ερν κα δξ κρατστ παρ λην τν οκουμνην διατετρηκεν· ες τε τ στρτευμα τος κμαιοττους τας λικαις τετχαμεν, τος δ δυναμνους κα περ μς εναι, τς περ τν αλν πστεως ξους, π χρειν καθεστκαμεν.

    Am eliberat mai mult de 100.000 de prizonieri, plătind stăpânilor lor banii pe măsura demnității lor. De asemenea, pregătesc măsuri pentru a răsplăti toate neplăcerile cauzate de violența mulțimii. Am decis să fac acest lucru ca o obligație religioasă, aducând o jertfă de mulțumire Dumnezeului Prea-înalt, care mi-a păstrat Imperiul în pace și în cea mai mare faimă printre toate popoarele pământului. Celor care se aflau în floarea tinereții și pe care i-am înrolat în armata mea, precum și celor care se află în prezent în slujba mea la curte, după ce mi-au câștigat încrederea, le-am încredințat responsabilitatea câtorva funcții importante. 

    38

    βουλομνων δ μν κα τοτοις χαρζεσθαι κα πσι τος κατ τν οκουμνην ουδαοις κα τος μετπειτα, προρμεθα τν νμον μν μεθερμηνευθναι γρμμασιν λληνικος κ τν παρ μν λεγομνων βραϊκν γραμμτων, ν πρχ κα τατα παρ μν ν βιβλιοθκ σν τος λλοις βασιλικος βιβλοις.

    Doresc să acord anumite favoruri acestora rămași în slujba mea, precum și tuturor evreilor din lumea întreagă, chiar și generațiilor viitoare. Am decis așadar ca Legea voastră să fie tradusă în literele limbii grecești din limba pe care voi o scrieți cu litere ebraice, pentru ca această lucrare să poată fi așezată în biblioteca mea, printre multe alte cărți importante. 

    39

    καλς ον ποισεις κα τς μετρας σπουδς ξως πιλεξμενος νδρας καλς βεβιωκτας πρεσβυτρους, μπειραν χοντας το νμου, κα δυνατος ρμηνεσαι, φ κστης φυλς ξ, πως κ τν πλεονων τ σμφωνον ερεθ, δι τ περ μειζνων εναι τν σκψιν. οἰόμεθα γρ πιτελεσθντος τοτου μεγλην ποσεσθαι δξαν.

    De aceea vă rog să dați dovadă de înțelepciune și să alegeți, conform unor criterii bine rânduite de dumneavoastră, selecționând bătrâni ce au o anumită experiență de viață în trăirea cu zel a Legii divine, câte șase din fiecare tribut, și care au capacitatea să traducă Legea, pentru a ajunge la o versiune acceptabilă de o mare majoritate, ținând seama de importanța problemelor abordate. Sunt convins că realizarea acestui proiect ne va aduce o mare faimă amândurora. 

    40

    πεστλκαμεν δ περ τοτων νδραν τν ρχισωματοφυλκων κα ρισταν, τιμωμνους παρ μν, διαλεξομνους σοι κα κομζοντας παρχς ες τ ερν ναθημτων κα ες θυσας κα τ λλα ργυρου τλαντα κατν. γρφων δ κα σ πρς μς περ ν ἐὰν βολ κεχαρισμνος σ, κα φιλας ξιν τι πρξεις, ς πιτελεσθησομνων τν ταχστην περ ν ν αρ. ρρωσο.

    Am dispus în acest sens ca Andreas, unul din principalii responsabili ai gărzii mele de corp, și Ariste, oameni care se bucură de mare cinste în ochii voștri, să discutați cu ei; ei vă vor aduce ofrande pentru Templu și 100 de talanți de argint pentru sacrificii și alte necesități. Scrieți-mi cu privire la tot ce doriți și rugămințile vă vor fi îndeplinite; veți da dovadă astfel de prietenie, iar ceea ce veți decide va fi pus în execuție cu cea mai mare grijă. Adio!” 

    41

    Πρς τατην τν πιστολν ντγραψεν νδεχομνως  λεζαρος τατα· λεζαρος ρχιερες βασιλε Πτολεμαίῳ φλ γνησίῳ χαρειν. ατς τε ρρωσο κα  βασλισσα ρσινη,  δελφ, κα τ τκνα, καλς ν χοι κα ς βουλμεθα, κα ατο δ γιανομεν.

    Drept răspuns la această scrisoare, Eleazar i-a scris cele ce urmează: „Eleazar, Mare Preot, împăratului Ptolemeu, drag prieten, salut. Sănătate Măriei Tale și împărătesei Arsinoe, surorii Măriei Tale și copiilor; dacă există sănătate putem face tot ce ne propunem. Și eu sunt sănătos. 

    42

    λαβντες τν παρ σο πιστολν μεγλως χρημεν δι τν προαρεσν σου κα τν καλν βουλν, κα συναγαγντες τ πν πλθος παρανγνωμεν ατος, να εδσιν ν χεις πρς τν θε