II. Problemele de la mijlocul vieții. După Carl Gustav Jung

Carl Gustav Jung abordează problema mijlocului vieții folosind alte metode decât Tauler, mistic și predicator renumit. Psiholog, Jung se limitează la metodele științelor experimentale, lăsând teologilor grija de a trage concluzii filosofice și teologice. Însă domeniul religios constituie de asemenea un fenomen observabil pe care psihologul îl întâlnește mereu la pacienții lui. Nu ne putem interesa la psihismul ființei umane fără să remarcăm numeroasele lui tentative pentru a găsi, folosind imagini și sisteme religioase, un răspuns cu privire la sensul vieții. Jung observă aceste interpretări religioase din prisma specialistului științelor umane, doar din punctul de vedere al capacității lor de a contribui la sănătatea spiritului. În calitatea sa de științific, nu se poate pronunța asupra existenței unei realități transcendentale dincolo de imaginile religioase, dar ca om a recunoscut deseori această realitate.

Este minunat așadar că Jung, plecând de la psihologie, poate ajunge la rezultate asemănătoare celor exprimate de Tauler. Asta înseamnă că, dacă drumul religios este înțeles așa cum trebuie, el este valabil și din punct de vedere al psihologiei. Aceasta ne oferă criterii pentru a face distincția între formele eronate și formele bune ale practicii religioase. Desigur, psihologia nu-și poate da dreptul să fie un instrument de evaluare a drumului religios. Însă fiecare religie trebuie să accepte cel puțin că psihologia îi cere să răspundă la întrebarea: în ce măsură dogmele ei și practicile ei sunt bune sau rele pentru sănătatea psihică a ființei umane? Fiindcă religia se înțelege, în cele din urmă, ca un drum de mântuire, această mântuire nefiind rezervată vieții de dincolo, ci ne este oferită aici și acum.

Urmându-l pe Sigmund Freud, psihologia s-a concentrat aproape exclusiv asupra fazei infantile a dezvoltării umane. Diferitele etape ale copilăriei și tinereții au fost studiate cu mare grijă. Când un adult este afectat de crize sau de fenomene nevrotice, este analizată viața lui până la vârsta copilăriei pentru a explica și vindeca statutul său actual. Interesul psihologiei clasice pentru dezvoltarea omului ia sfârșit odată cu trecerea de la pubertate la adolescență, spre vârsta de 17 sau 18 ani.

Doar începând cu Carl Gustav Jung (1875-1961) psihologia schimbă perspectiva. Dacă Freud este psihologul primei jumătăți a vieții, putem spune pe bună dreptate că Jung este psihologul celei de-a doua jumătăți a vieții. El nu dorește să urce până la copilărie pentru a înțelege problemele adultului, ci caută noi căi pentru a-l ajuta aici și acum. Această schimbare de perspectivă nu se referă totuși doar la timp: problemele luate în calcul schimbă natura lor. Pentru Freud, conflictele nevrotice ale ființei umane sunt doar probleme relative pulsiunilor, iar acestea sunt dezvoltate în general în copilărie. De-a lungul consultațiilor sale, Jung descoperă dimpotrivă că după vârsta de 35 de ani, majoritatea problemelor sunt de natură spirituală.