Nimeni nu-și poate imagina un Părinte al Bisericii făcând teologie decât în contact intim cu Sf. Scriptură. Este și cazul Sf. Atanasie cel Mare. Orice argumentație teologică trebuie să aibă o justificare și o trimitere la revelația biblică. Atunci când episcopul de Alexandria vorbește despre întruparea Cuvântului, despre dumnezeirea Cuvântului făcut trup, despre consubstanțialitatea persoanelor divine nu are decât o singură referință: Sfânta Scriptură, iar aceasta interpretată în Tradiția Bisericii. De aceea se sprijină deseori pe afirmațiile marilor teologi care au trăit înaintea lui și au făcut cinste Bisericii alexandrine. În acest articol am încercat să prezint câteva aspecte importante legate de înrădăcinarea biblică a afirmațiilor teologice și dogmatice ale Patriarhului Alexandriei, care a trăit în secolul al IV-lea, între 298-373, în una dintre cele mai tulburate vremuri de dezbateri teologice. Fără a pretinde că este un teolog de "meserie", Atanasie știe să facă recurs la Scriptură pentru a ține piept oricărei învățături care s-ar opune Tradiției Bisericii.

Doi teologi și un învățăcel dezbat despre Sfânta Treime: Sf. Atanasie cel Mare discută aprig cu Arie, preotul biblist eretic, iar învățăcelul nu face decât să ia notițe nedumerit de argumentația plină de blasfemii a lui Arie și încântat de argumentele fără aseamăn ale episcopului alexandrin.

Cam așa au început cercetările mele doctorale: o încercare neastâmpărată să deslușesc tainele credinței creștine, o sumedenie de întrebări ce-mi răscoleau convingerile dobândite pe genunchii părinților din copilărie ziua și noaptea și un vis care a decis soarta proiectului meu de cercetare. Adevăr grăiește proverbul care spune: "Dumnezeu scrie drept cu linii curbe". Niciodată nu poți ști cum să citești acele rânduri dacă nu te lași pătruns de taina credinței care transformă și înobilează existența omului credincios.