După 1054 au fost multe "diferențe" scoase la iveală, am putea spune ca dintr-un ciubăr fără fund, fiecare tradiție creștină arătându-se a fi mai fidelă revelației divine și mai ortodoxă în mărturisirea credinței canonizate în Simbolul Niceno-Constantinopolitan, 325 și 381. Însă dintre toate aceste "diferențe" una parcă le depășește cu mult, pentru a nu spune la infinit, pe toate celelalte, Filioque, purcederea Duhului Sfânt din Tatăl și din Fiul, tocmai datorită faptului că atinge dogma fundamentală a creștinismului, Sfânta Treime. S-a încercat de-a lungul veacurilor să se facă lumină asupra acestui aspect dogmatic fundamental, aducând în sprijin argumente biblice și patristice. Două concilii, Lyon 1274 și Florența 1439, au fost consacrate rezolvării acestei "diferențe", însă rezultatele au fost de fiecare dată slabe și fără prea mari urmări în raporturile și dialogul dintre cele două tradiții creștine. În 1995, pe 29 iunie, în predica sa ținută în Bazilica Sfântul-Petru la Roma, Papa Ioan Paul al II-lea, în prezența Patriarhului ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului, a exprimat dorința sa cea mai profundă să se clarifice "învățătura tradițională referitor la Filioque, prezentă în versiunea liturgică a Crezului latin, pentru a putea pune în lumină armonia sa desăvârșită cu ceea ce al doilea conciliu ecumenic ținut la Constantinopol în 381 mărturisește în Simbolul său: Tatăl ca izvor/sursă a întregii Treimi, unica sursă a Fiului și a Duhului Sfânt". Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor s-a pus pe treabă și pe 13 septembrie 1995 publică documentul, care a devenit o referință în dialogul dintre ortodocși și catolici referitor la acest subiect, "Tradițiile greacă și latină referitor la purcederea Duhului Sfânt". Textul a fost publicat în Osservatore romano, în limba italiană, și tradus în limba franceză pentru Documentation catholique. Prezint aici textul în traducerea lui în limba franceză precum și un studiu "critic" pe marginea acestui text realizat de Jean-Claude Larchet: "La question du Filioque. A propos de la recente clarification du Conseil Pontifical pour la Promotion de l'Unite des Chretiens", studiu publicat în revista "Theologie", vol 70, nr. 4, în 1999.

Baza Scripturilor iudeo-creștine sunt literele ebraice. Fără o cunoaștere profundă a literelor ebraice, limba originală a Scripturilor Vechiului Testament, nu putem înțelege religiile occidentale 

sau secretele ascunse în ele. Precum sanscrita, chineza, tibetana, greaca și alte limbi vechi, literele ebraice constituie o expresie primară a limbii și matematicii spiritualității. În Scripturi, visele și experiențele de veghe, simbolismul Kabalei este revelat prin prisma literelor ebraice. Este limba lumilor interne. Se învață limba lumilor interne, Kabala, învățând literele limbii.

În ebraică există 22 de litere primare, chiar dacă mai multe litere au și o formă suplimentară când litera este folosită la sfârșitul cuvântului. Ebraica se scrie de la dreapta la stânga.

Alfabetul ebraic este dea dreptul fascinant datorită profunzimii simbolisticii lui. Mai mult, istoria lui ne arată că a stat la baza mai multor alfabete. Aceste 22 de litere ne vorbesc până astăzi prin simbolismul și prin forma lor. Ele au contribuit la scrierea celei mai Sfinte cărți din istoria omenirii, Biblia, astfel încât, atunci când s-a văzut necesitatea traducerii textului într-o altă limbă, în grecește de pildă, s-a recurs la o legendă pentru a legitimiza acea limbă și a-i da un aspect sacru convenabil traducerii mesajului biblic. Pentru creștini este foarte important să redescoperim frumusețea mesajului acestor litere care ne conduc la o aprofundare a cunoașterii lui Isus Cristos despre care vorbește Sfânt Scriptură de la cartea Genezei până la Apocalipsă. 

Aleph este simbolul unității. Dumnezeu este Unul. Este prezent în toate creaturile. Este energia care preexista înaintea creației lumii. Este stabilitate, continuitate. Cu toții trăim nostalgia unității și dorim cu toții continuitatea lucrurilor frumoase care ne stăpânesc. Aleph este și litera învățăturii. Această literă ne interpelează asupra necesității transmiterii. Darul credinței este un tezaur care îl primim și pe care îl transmitem mai departe. Aleph transmite celorlalte litere învățătura despre Dumnezeu. 

Beth este casa. Prin extensie exprimă toate valorile legate de intimitate. Prin forma ei, am putea spune că această literă este însărcinată și că este deschidere spre viitor. Prima literă a Bibliei, beth exprimă marile începuturi. împreună cu termenul brakha, binecuvântare, litera beth binecuvântează lumea. Păstrează, datorită codiței sale, nostalgia după Unu, Aleph. 

Guimel, cămila simbolizează călătoria, deplasarea, mișcarea. Este semnul bogăției interioare. Fără intimitatea procurată de Beth, Guimel nu înseamnă nimic. Guimel este de asemenea ezoterismul necesar difuzării spiritualității. 

Daleth, poarta. Litera inițiatică. Odată ce i s-a trecut pragul avem acces la dimensiunea ce favorizează realizarea operelor în existență. Este prima încercare a alfabetului. Dificultatea de a reveni la sărăcie, smerenie. Pentru a trece cu bine această încercare nu trebuie să avem teamă de a pierde totul, DAL = a pierde, în ebraică.  

Hé este suflul, rugăciunea. Litera este prezentă de două ori în tetragramă YHVH. Este rugăciunea pentru realizarea faptelor bune în această lume.  Hé mai este și forța feminină creatoare. 

Vav înseamnă agățătoare. Această literă este simbolul Unificării. Ea leagă lumile între ele, contrariile. Este de asemenea cea care ne coordonează pe noi și care leagă între ele elementele unei fraze. Prin extensie este un element masculin ce fecundează, creează. În gramatică vav schimbă trecutul în viitor și viitorul în trecut. Vis-a-vis de Zayin al armatelor, vav este împăciuitoare, pacea.  

Zayin, sabia. Este a doua armă din alfabet după vav și înaintea lui Tsadé, harponul. Această armă este folosită pentru a-i omorî pe oameni, pentru război și pentru a se apăra. Este din oțel necesar pentru a menține ființa, individul. Este instrument al dezbinării pentru a evita simbiozele și anexările. Este legată de vav. Dacă vav este pacea,  Zayin este războiul. În ebraică Zayin înseamnă și Phallus. În tradiție litera mai face referință la Zekhor, memorie. 

‘Heth. A doua încercare a alfabetului, după Daleth și înaintea lui Qof, ‘Heth, bariera. Este semnul separației. Corespunde literei anterioare Zayin. Litera este închisă. Pentru a trece această etapă trebuie bătut în retragere pentru a-și lua avânt mai mult, în caz contrar ne vom împiedica mereu de această dificultate. Este de asemenea și  ‘Heth-ul ‘Hayim-ului vieții. Viața nu se poate exprima decât atunci când interiorul și exteriorul, același și celălalt sunt în mod clar definiți. Asociată cu Teth ce urmează, litera construiește cuvântul greșeală, păcat.  

Teth, scudul, șarpele. Desenul său la origine avea și o cruce. Unii văd șarpele ce-și mușcă coada. Această literă este simbolul protecției, cercului de securitate. Este de asemenea semnul Bunătății Creației, Tov-ul. În Geneză lumea este în mod esențial bună: "Dumnezeu a privit toate câte le făcuse și iată erau foarte bune - Tov". 

Yod, mâna care dă, care creează. Este semnul puterii lui Dumnezeu. Este cea mai mică literă din alfabet însă este prezentă în toate. Cu ea începe numele sfânt al lui Dumnezeu, YHWH. Este sămânța tuturor revelațiilor. 

Khaf este căușul palmei. În general indică toate felurile de obiecte concave: oală, adâncitură, cupă, canal. Khaf este litera feminină a nașterilor, schimbărilor, mutațiilor alchimice. Transformă materia în spirit. Este litera gravidă cu proiectele vieților noastre. 

Lamed este înțepătura și foarte curios și studiul. Studiul trebuie să fie înțepătura ce ne împinge spre descoperirea altora și a lumii. Lamed este cea mai înaltă literă. Toată această înălțime este necesară pentru a-l purta pe Yod-ul divin care ne este ghid prin lumea multiplă. Litera este simbolul dorinței. Fără dorință nu există proiect, umanitate. Însă este vorba despre o dorință care ne împinge la auto-depășire în vederea realizărilor concrete și spirituale. 

Mem este Mayim, apa. Tot ceea ce este în legătură cu apa este feminin și simbolizează matricea originară. Mem este pântecele femeii gravide. Este o literă a transformărilor, mutațiilor și nașterilor lente în secret și în umbră. Mem cu Ma, Mi, ce și cine, este litera întrebărilor. Nu poate exista meditație adevărată asupra ființei fără întrebările ce fac să se nască alte întrebări. 

Noun este șarpele de apă. Noun ne învață că este posibil să trăim în alte dimensiuni; că acolo unde el trăiește noi murim numaidecât. Noun este secretul ascuns pe fundul apelor. Noun este simbolul misterului feminin. Este partea care va fi mereu străină bărbatului. 

Samekh, Susținerea. Este un simbol foarte vechi de origine egipteană sub formă de stâlp.  Samekh este litera certitudinilor ce ne ancorează în viață, asupra cărora nu mai revenim. Forma sa rotundă îngrijorează fiindcă ne face să înțelegem că susținerile ne închid, fac să ne învârtim în cerc. Vav și Zayin sunt atribute sexuale masculine, Samekh este atribut sexual feminin. 

Ayin, este în același timp ochiul și sursa. ‘Ayin este discernământul care ne îndepărtează de confuzie. Este luciditatea care urcă merei la sursă, la rădăcina lucrurilor. Ochiul, prin pleoapele lui mobile, permite privirea interioară și contemplația lumii exterioare. Acest ochi este simbolul tradiției scrise în opoziție cu tradiția orală reprezentată de litera ce urmează : Pé. 

Pé, gura, prin extensie: cuvânt, Logos. Prin Cuvânt Dumnezeu a creat lumea. Pé este compus din Khaf, recipient feminin, și Yod, recipient masculin. Este un echilibru creativ între Masculin și Feminin. 

Tsadé, harponul, înțelepciunea. Cu cei doi Yod, această literă simbolizează coabitarea celor două dimensiuni complementare: pământească și cerească. Din echilibrul celor doi poli se va naște înțelepciunea. Mai putem vedea și polaritatea masculinul și femininul. Unii văd chiar figura androginului. Simbolul harponului exprimă și echilibrul lanțului alimentar. Trebuie să știi să extragi din biotopul tău strictul necesar pentru a-ți menține echilibrul ecologic, manifestare a complexității vieții.  

Qof, urechea acului. Este ultima încercare a alfabetului ce trebuie trecută aproape târâș, pe pântece. Această poartă strâmtă, acest tub îngust, conduce la litera următoare, Rech, la figura umană bogată în proiecte. Pentru a avea acces la această purificare, trebuie să fi cunoscut umilința extremă. Qof este și o literă sfântă, fiindcă este inițiala termenului Qédousha, Sfințenie. Qof mai înseamnă și semn; semnul, la egipteni, era zeul suprem Thot al scrierii, cea mai mare invenție a omului. 

Rech, cap uman văzut din profil, privind spre viitor și întorcând spatele trecutului. Este capul ce are curajul tuturor începuturilor. Această literă afirmă: Iată Omul, acceptând toate dimensiunile sale. Asociat cu Shin ce urmează formează termenul "sărăcie", sinonim cu Daleth, foarte apropiat ca și grafică de această literă. A accepta să trăim toată măreția omului necesită interiorizarea sărăciei, fragilitatea condiției noastre umane. 

Shin, dintele. Penultima literă din alfabet. Shin este mașina care macină. Masticațiile lui și măcinatul său transformă materia în gândire, în rugăciune, în proiect, pentru a conduce spre ultima literă, Tav, litera afirmării excepției umane în mișcare: semnul. Litera este simbolul unificării materiei și spiritului. Este inițiala unuia din numele sfinte ale lui Dumnezeu: Sheddaï. 

Tav, semnul. Ultima literă din alfabet. Ea ne dă o lecție privitor la acest imens joc al oii: semnul abstract ce afirmă unicitatea proiectului Omului. Ea vine ca o semnătură a artistului în josul actului creator. Pregătit de mașina mutațiilor lui Shin, Tav este simbolul absolutului, sfârșitului. Unii văd chiar în Tav cuvântul Mavet, moartea. Însă în această lume a dimensiunilor, moartea este un nou început. 

Sfântul Augustin: interpretarea simbolică a celor două pescuiri miraculoase relatate de Luca 5, 1-11 și Ioan 21, 1-19: "Țărmul mării simbolizează sfârșitul lumii. Prin această descriere (cea din Ioan) Domnul nostru dorește să ne reveleze ceva despre Biserica de la sfârșitul lumii; într-o altă pescuire (cea din Luca), Mântuitorul a dorit să ne reveleze ceva despre Biserică așa cum este ea acum, în timpul acestei lumi. De aceea, la prima pescuire miraculoasă, cea relatată de sfântul Luca, Isus nu era pe țărmul mării, ci se urcase într-o barcă, cea a lui Simon Petru, pe care l-a rugat să o îndepărteze de mal. Tot la prima pescuire, mrejele nu sunt aruncate în partea dreaptă a bărcii pentru a n-i simboliza doar pe cei buni, nici în partea stângă, pentru a n-i simboliza doar pe cei răi, ci descrierea nu spune numaidecât în ce parte au fost aruncate mrejele, în dreapta sau în stânga: "Aruncați, spune Isus, mrejele pentru a pescui", pentru a simboliza astfel amestecul între cei buni și cei răi în Biserica acestor vremuri; în cea de-a doua pescuire, dimpotrivă, (cea descrisă de Ioan), Isus spune: "Aruncați mrejele în dreapta bărcii", pentru a-i simboliza doar pe cei buni, ce se țin la dreapta. Mântuitorul a făcut prima minune a pescuirii la începutul predicării lui publice, iar cea de-a doua după învierea sa. Prima pescuire simbolizează deci amestecul oamenilor buni și răi, din care este alcătuită Biserica în vremea de acum; iar a doua pescuire îi simbolizează doar pe cei buni, din care va fi alcătuită Biserica în veșnicie, după învierea morților, care va avea loc la sfârșitul lumii. Cei care vor lua parte la învierea pentru viața veșnică, adică cei care vor fi la dreapta sa, și care au murit în mreajă (adică în comuniunea Bisericii) cu numele de creștin, nu vor apărea decât pe țărm, adică la sfârșitul lumii, după învierea morților. De aceea, discipolii nu au putut trage barca la țărm pentru a sorta peștii așa cum au făcut la prima pescuire miraculoasă. Peștii care au fost prinși la a doua pescuire miraculoasă, după ce mrejele au fost aruncate în partea dreaptă a bărcii, Biserica îi păstrează ascunși în somnul păcii, ca în profunzimile mării, până ce mrejele vor fi trase la mal. În prima relatare a pescuirii miraculoase erau două bărci, în cea de-a doua, doar o barcă, iar discipolii erau la circa 200 de stadii de țărm; putem vedea aici simbolul celor aleși din cele două popoare: circumciși și păgâni (înțelegând fiecare popor prin numărul simbolic 100). În prima pescuire nu ni se vorbește nimic despre numărul peștilor, putând vedea astfel ca o împlinire a profeției Profetului-Rege: "Am dorit să vestesc lucrările tale, mulțimea lor însă mi s-a părut fără număr" (Ps 39, 6). La a doua pescuire, dimpotrivă, numărul peștilor este precis (153 de pești mari), de aceea trebuie să căutăm o interpretare simbolică și aici. Numărul ce simbolizează legea este 10, datorită Decalogului; însă în Isus Cristos harul vine să se unească Legii (adică spiritul se unește cu litera), așa cum numărul 7 vine să se unească numărului 10. Într-adevăr, numărul 7 este simbolul Duhului Sfânt, care este, cu precădere, autorul sfințirii noastre. Această sfințire se arată pentru prima dată în odihna zilei a șaptea. Profetul Isaia face elogiul Duhului Sfânt, enumerând cele șapte lucrări ale lui (cap. 11). Deci, atunci când numerele 10, simbolul Legii divine, și 7, simbolul Duhului Sfânt, se adună formează numărul 17; dacă descompunem acest număr începând prin unu și adăugând mereu numărul următor, adică de la unu până la 17, adunându-le obținem numărul 153 (1+2+3+4+5+6+7+8+9+10+11+12+13+14+15+16+17=153). Nu trebuie să ne grăbim și să spunem că vor fi doar 153 de oameni mântuiți care vor învia spre viața veșnică, fiindcă toți cei care au parte la harul Duhului Sfânt sunt incluși în acest număr ce este compus la rândul său din 50, simbolul darului Duhului Sfânt la Cincizecime, înmulțit cu 3, simbolul Sfintei Treimi. La rândul său, numărul 50 se obține prin înmulțirea numărului 7 cu sine-însuși la care se adaugă 1 (7x7=49 + 1 = 50). Acest număr 1 simbolizează faptul că cei aleși nu trebuie să fie decât una în Dumnezeu. Nu fără motiv Evanghelistul remarcă faptul că cei 153 de pești erau mari, fiindcă însuși Domnul nostru după ce a spus: "Nu am venit să desființez Legea, ci să o desăvârșesc", ceva mai departe adaugă: "Cel care va face aceste lucruri și-i va învăța și pe alții va fi mare în Împărăția cerurilor". În timp ce la prima pescuire mrejele se rupeau, simbolizând astfel schismele care vor diviza Biserica aici pe pământ, la cea de-a doua pescuire mrejele nu se mai rup, pentru a simboliza că în viața veșnică nu vor mai dăinui schisme. De aceea evanghelistul s-a simțit obligat să adauge că în ciuda marii cantități de pește și a faptului că erau mari, mreaja nu s-a rupt. Mi se pare evident că aluzia este făcută pentru a ne trimite la prima pescuire miraculoasă unde mreaja s-a rupt ca să ne facă să înțelegem, prin această a doua pescuire miraculoasă, superioritatea pescuirii ce are loc după învierea sa din morți."

Câteva sit-uri interesante, de apologetică creștină, pentru vorbitorii de limbă franceză: 
1) http://www.apologetique.net/EvangilePere/EvangilePere.aspx părinții Bisericii comentează verset cu verset cele patru Evanghelii;
2) http://www.apologetique.net/Concile/Concile.aspx; tot ce ar trebui știut despre cele 21 de concilii ecumenice ale Bisericii catolice: istorie, documente, personaje.
3) http://www.apologetique.net/Compendium/Compendium.aspx; compendium de credință creștină.

Aici găsim tot ce ar trebui să știm despre: 1) Biblie și interpretarea ei în tradiția vie a Bisericii, Părinții Bisericii fiind întemeietorii interpretării Scripturii ținând cont de cele trei nivele de lectură: sensul literar, sensul alegoric (spiritual), sensul moral; 2) Conciliile ecumenice (șapte recunoscute de Bisericile orientale ortodoxe și 21 recunoscute de Biserica catolică: istoria conciliilor, documentele promulgate, canoanele și deciziile disciplinare, personajele care au contribuit decisiv la cristalizarea dogmelor creștine, etc; 3) Compendium de credință creștină: mărturisirea credinței, celebrarea tainelor creștine, viața în Cristos, rugăciunea.