Sfântul, binecuvântat fie numele lui, îi spune: “Aleph, Aleph, chiar dacă voi crea lumea cu litera Beth, tu vei fi litera cea mai importantă; nu-mi voi afla unitatea decât în tine. După tine se vor ajusta orice măsură a lumii. Nu va exista unitate decât în litera Aleph“. Stim ca Biblia incepe cu litera "beth", iar verbul "a crea" incepe tot cu aceeasi litera. Atunci rabinii s-au intrebat de ce nu incepe nici Biblia, nici actul creator cu litera "aleph", litera rezervata divinitatii. Midrashul povesteste audienta literelor la Dumnezeu pentru a exprima fiecare dintre ele nedumerirea. Creatorul le asculta pe fiecare si dupa ce le explica motivele sale le incredinteaza cate o misiune fiecareia in parte, misiune descrisa deja in simbolismul formei lor si in numarul lor.

Lista este dată de istoricul bisericesc Socrate din Constantinopol în Istoria bisericească, I, 13, 11-12. Lista pe care o redăm aici nu se află decât într-un singur manuscris al Istoriei bisericești, în altele ea se întrerupe după primele șapte nume și face trimitere la un document Synodikon al lui Atanasie de Alexandria (298-373), necunoscut de noi astăzi, unde cititorul ar trebui să găsească lista completă. Un cercetător englez, Ch. Hansen, a corectat lista numelor aflate în acest manuscris confruntând-o cu alte liste cunoscute, Patrum Nicaenorum Nomina latine graece coptice arabice armeniace. Sociata opera ediderunt Henricus Gezler, Henricus Hilgenfeld, Otto Cuntz. Adiecta este tabula geographica. Mit einem Nachwort von Christoph Markschies. Neudruck der 1. Auflage (1898), Leipzig, 1995; E. Honigmann, „Recherche sur les listes des Peres de Nicee et Constantinople”, Byz 11, 1936, p. 429-449; „Sur les listes des eveques participants aux conciles de Nicee, Constantinople et Chalcedoine”, Byz 12, 1937, p. 323-347; „La liste originale des Peres de Nicee”, BZ 14, 1939, p. 17-76; „The original list of the members of the council of Nicaea, the robbersynod and the council of Chalcedon”, Byz 16, 1942, p. 20-80; „Une liste inedite des Peres de Nicee Cod. Vatic. 1587”, Byz 10, 1950, p. 63-71; M. Aubineau, „Les 318 serviteurs d’Abraham et le nombre des Peres au concile de Nicee (325)”, RHE 61, 1966, p. 5-44. Acest ultim autor tratează „problematica” numărului Părinților prezenți la primul conciliu de la Niceea. Vocile celor care au participat efectiv la conciliu sunt variate: Eusebiu de Cezareea estimează că ar fi fost „circa 250” de Părinți; Atanasie de Alexandria, diacon și secretarul episcopului său Alexandru, din culisele conciliului, ne spune că ar fi fost „în jur de 300 de Părinți”. Începând cu Ilarie de Poitiers, lista este fixată la „318 Părinți”, făcând legătură cu cei 318 servitori ai lui Abraham care i-au învins pe dușmanii lui Lot care-l luaseră ostatec. După cum Abraham a învins vrăjmașul cu cei 318 servitori, tot astfel și Isus Cristos a învins vrăjmașul, pe Arie și discipolii lui, la conciliul de la Niceea prin formula dogmatică promulgată și aprobată de cei „318 participanți”.    

Scrisoarea este reprodusă integral de Eusebiu de Cezareea în panegiricul Vita Constantini, II, 64-73. De asemenea, istoricul bisericesc Socrate din Constantinopol reproduce parțial această scrisoare în Istoria bisericească, I, 7, 2-20. Dincolo de destinatarii numiți explicit, Alexandru, episcop de Alexandria, și Arie, parohul comunității din Beaukalis, lângă portul Alexandriei, scrisoarea pare sa fie adresată unui sinod de episcopi: „sfintele voastre sinoade”, sau „discutați subtil unii cu alții”. Acest lucru l-a condus pe cercetătorul S.G. Hall, Some Constantin documents, p. 86-97, să lanseze ipoteza că destinatarii ar putea fi episcopii întruniți în sinod la Antiohia, la începutul anului 325. Istoricii cunosc un sinod ținut la Antiohia, înaintea conciliului de la Niceea, unde Arie a fost confirmat în condamnarea suferită în urma sinodului întrunit și prezidat de Alexandru la Alexandria, în anul 320 (vezi M. Simonetti, La crisi ariana, p. 34). La Antiohia, părinții sinodali au redactat un Simbol antiarian, mărturisind că Fiul nu este o creatură, ci născut din esența Tatălui. În urma acestui sinod, sunt excluși, împreună cu Arie, din comuniunea Bisericii și episcopii: Narcis de Neronias, Teodot de Laodiceea și însuși Eusebiu de Cezareea, susținătorii lui Arie. Condamnarea lor ar putea înceta dacă la următoarea întrunire sinodală, convocată de împărat mai întâi la Ancira, apoi transeferată la Niceea, vor face act de credință, renunțând la erezia ariană. Efectiv, la Niceea acești trei episcopi vor semna, forțați de împrejurări, Simbolul niceean și vor reintegra comuniunea Bisericii. Cei care nu au semnat, Teognis de Niceea, Eunom de Cyzicus și Eusebiu de Nicomedia, îl vor însoți pe Arie în exil, vor fi excomunicați, iar lucrările lor vor fi aruncate flăcărilor. 

“Sfântul nostru a trăit 76 de ani, o viaţă lungă pe care Dumnezeu a acordat-o sfintei Biserici catolice în interesul şi pentru fericirea ei – dintre care mai mult de 40 în preoţie sau episcopat… A pus să fie scrişi câţiva psalmi ai lui David şi, lungit pe patul său în zilele de slăbiciune, contempla foile aşezate pe perete şi citea şi plângea abundent, fără încetare… Fără îndoială, apare evident că tocmai prin scrierile sale, acest prelat plăcut lui Dumnezeu şi iubit de El, a trăit pentru Biserica Sa virtuţile credinţei, speranţei şi dragostei într-un fel drept şi just.” (POSSIDIUS de Calama, Viaţa lui Augustin din Hipona)

Înainte de a deveni creștin, preot și apoi episcop, și în fine sfântul pe care îl cunoaștem, Augustin a fost un om de litere, un mare retor, un filosof care a intrat sub influența scrierilor neo-platonicilor. Mai întâi convertirea la filosofie, iubirea de înțelepciune, s-a trezit în el după citirea lui Hortensius de Cicero, lucrare ce a schimbat pentru totdeauna existența lui. În linia marilor filosofi ai antichității, Cicero, Plotin, Porfir, Augustin înțelegea filosofia înainte de toate ca fiind iubirea față de înțelepciune, care în creștinism este personificarea lui Cristos însuși, Cuvântul și Înțelepciunea lui Dumnezeu, ca fiind „știința lucrurilor umane și divine“. Format în arta retoricii și având o solidă formare literară și biblică, nu putem spune că era în stricto sensu un filosof de carieră. Filosofia, înțelepciunea păgână, va afla împlinirea și perfecțiunea ei, precum și rațiunea de a fi doar datorită descoperirii Dumnezeului creștin pe care Augustin o face la vârsta de 32 de ani. Convertirea la filosofie nu a însemnat pentru el decât prima etapă a unui drum ce-l va conduce progresiv la credința în Isus Cristos. Adevăratul înțelept nu este decât acela care-l iubește pe Dumnezeu (Civitate Dei, 8, 1). 

Patrologii se intreaba astazi tot mai mult ce-ar fi fost teologia de expresia latina a crestinismului timpuriu fara Tertulian din Cartagina (150/160-225/230)? Limba greaca era la mare cinste in primele comunitati crestine, marturie fiind insasi scrierile Noului Testament, redactate in aceasta limba. Insa latina, cea de-a doua limba oficiala a imperiului, a trebuit sa astepte circa un secol dupa inchiderea canonului Sfintelor Scripturi pentru a vedea primele tratate crestine scrise in aceasta limba. Tertulian, format la cele mai bune scoli ale timpului a faurit, prin activitatea sa literara, un vocabular teologic latin din care s-au inspirat generatii de teologi, printre care se numara Ieronim din Stridon, Ambroziu de Milano, Augustin de Hipona.

Saul din Tars, după evenimentul de pe drumul Damascului, devine Apostolul neamurilor, "vasul ales" de Dumnezeu pentru a propovadui Evanghelia lui Christos printre pagani. Astfel ajunge si la Atena, cf. Fapt. cap. 17, unde este invitat sa vorbească în Areopag. Plecand de la inscriptia unui altar dedicat "Dumnezeului necunoscut", Sf. Paul revelează atenienilor că acest Dumnezeu necunoscut pentru ei înca, este creatorul cerului si al pamantului, carmuitorul si protectorul universului, cel ce face legamant cu omul, cel ce l-a trimis in lume pe Unicul sau Fiu, Isus Christos, ca Mantuitor; acesta, prin moartea si invierea sa a distrus moartea si pacatul si a redeschis omenirii calea vietii vesnice. Toate au mers bine pana la afirmatiile legate de inviere: "despre aceste lucruri te vom asculta alta data", si adunarea s-a risipit; doar cativa atenieni, printre care si Dionisie Areopagitul, au aderat la credinta si au cerut sa fie botezati. Noul Testament nu ne mai spune daca Sf. Paul a mai revenit sau nu la Atena, nici nu stim daca a scris sau nu o epistola micii comunitati ateniene al carei "episcopos" a fost consacrat de insusi Apostolul Paul in persoana lui Dionisie. Studentii de la Master in comunicare biblica si ecleziala, de la Facultatea de Teologie Romano-Catolica a Universitatii din Bucuresti, dupa ce au lucrat in seminarii asupra capitolului 17 din Faptele Apostolilor, au scris o Epistola, in numele Apostolului Neamurilor, catre atenieni, in care au incercat sa transpuna in scris sentimentele marelui Apostol dupa aceasta vizita la Atena si mesajul pe care el ar fi dorit sa-l lase atenienilor.

Spiritul spune „EU“ și atunci realizez că sunt unic. De fiecare dată când se afirmă un „EU“ ia naștere o prezență originală. Persoana este această emergență, comuniunea dintre suflet, spirit și trup. Persoana ia naștere atunci când animalul uman nu se închide în el însuși. Persoana este prin definiție liberă, fapt ce o conduce la întâlnirea cu celălalt, la a face legământ.

Tradiția manuscriselor textelor ce alcătuiesc Sfintele Scripturi este destul de bogată, însă în același timp și destul de lacunară, fiindcă nu ne ajută prea mult să aflăm cum s-a ajuns la constituirea unui canon al Scripturilor. Textul Bibliei pe care o tinem în mâini a cunoscut, de-a lungul secolelor, atât în tradiția iudaică cât și în cea creștină, un demers spre canonizare, adică spre a decide când, cum și de ce aceste cărți, și numai acestea, pot fi considerate ca fiind inspirate de Duhul Sfânt, prin consecință, vrednice de crezare. În iudaism și în creștinism cunoaștem o literatură bogată extra-biblică. Unele dintre aceste lucrări sunt promotoare de doctrine eronate, altele de erezii dintre cele mai dăunătoare, iar altele sunt chiar edificatoare, fapt pentru care sunt sfătuite spre a fi citite în biserici și în timpul orelor de catehizare. Fără a pretinde că voi răspunde la toate întrebările legate de canonicitate, inspirație, canonizare a textelor sfinte, cei care citesc acest dosar se pot familiariza cel putin cu mediul in care s-a născut, a crescut și s-a maturizat conceptul de "canonizare" a Bibliei ca normă a credinței, regula fidei, în creștinism. Creștinii cred, în ultimă instanță, că cel revelat și cel contemplat în Biblie este Cristos, după cum spunea Sf. Ambroziu de Milano: "Ignorarea Scripturilor, înseamnă ignorarea lui Cristos; a nu cunoaște Scripturile, înseamnă a nu-L cunoaște pe Cristos".

Crestinismul din primele veacuri a trebuit sa se confrunte cu diferite curente filosofice, mitologice si religioase. Pentru a face fata provocarilor vremii, Parintii Bisericii au fabricat un limbaj specific apararii credintei crestine. Unii dintre acesti termeni au devenit piste de reflectie in vederea dogmatizarii principalelor adevaruri de credinta, pe când altii desemneaza învățăturile initiatorilor ereziilor ce divizau crestinismul antic. In acest glosar veti afla o parte din acesti termeni, descrierea succinta a unor erezii precum si principalele curente filosofice care au avut un immpact imdeiat asupra invataturii crestine.